Actrița Christina Applegate dezvăluie că scleroza multiplă o obligă să petreacă cea mai mare parte a timpului imobilizată la pat

G4Media, 26 februarie 2026 11:20

Actrița Christina Applegate, cunoscută pentru rolul din Familia Bundy, a dezvăluit că își petrece cea mai mare parte a timpului imobilizată la pat, la cinci ani după ce a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, potrivit The Guardian. Într-un interviu acordat revistei People înainte de lansarea memoriilor sale, actrița în vârstă de 54 de ani a […] © G4Media.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de G4Media

Acum 5 minute
13:10
Deputata liberală Raluca Turcan susține că social-democrații și-au făcut un obicei din a ataca PNL și USR, deși măsurile de relansare economică și reforma în administrație au fost rezultatul unui consens în coaliție. „Oameni buni, ne-am convins cu toții deja ce se întâmplă când partidele din coaliție se dau în spectacol public: profită extremiștii. Am […] © G4Media.ro.
13:10
Doar 2,93% dintre autoturismele care au ajuns în 2025 la Inspecția Tehnică Periodică (ITP) au fost respinse, potrivit datelor oficiale transmise în exclusivitate pentru TechRider.ro de către Registrul Auto Român (RAR). Procentul este apropiat și în cazul celorlalte categorii de vehicule: 3,21% la vehiculele comerciale ușoare și 2,69% pentru vehiculele grele. Practic, indiferent de segment, rata de respingere […] © G4Media.ro.
13:10
O operaţiune poliţienească desfăşurată simultan în Franţa, Italia şi Elveţia împotriva unei reţele internaţionale de trafic de cocaină şi de spălare de bani în profitul mafiei italiene a permis reţinerea a şapte persoane, a anunţat joi parchetul din Marsilia (sud), relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Ancheta a început în ianuarie 2023 după […] © G4Media.ro.
13:10
Sinagoga din Constanța ar urma să fie inaugurată la finalul lunii mai, a declarat, miercuri, președintele Comunității Evreiești, Silviu Vexler. Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a spus că „este un model cum trebuie să lucrăm în țară și pe alte investiții”, după ce lucrările au fost finalizate în doi ani, transmite Info Sud-Est. „Intenționăm ca inaugurarea, reinaugurarea Sinagogii să aibă loc la […] © G4Media.ro.
Acum 15 minute
13:00
Patru persoane, între care un fost militar israelian, au fost condamnate joi la Atena la opt ani de închisoare pentru „încălcarea secretului comunicaţiilor telefonice”, la aproape patru ani după scandalul interceptărilor ilegale cu ajutorul programului de spionaj Predator, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Avocaţii celor patru inculpaţi – doi israelieni şi doi […] © G4Media.ro.
Acum 30 minute
12:50
Un ieșean de 52 de ani, cu probleme cardiovasculare grave, a decedat luni, 23 februarie, după ce ambulanța trimisă să îl salveze s-a împotmolit în nămol pe DJ 282E. Ambulanța a fost tractată de un tractor, însă a ajuns prea târziu, pacientul fiind deja decedat, anunță Ziarul de Iași. Potrivit lui Costel Alexe, președintele Consiliului […] © G4Media.ro.
12:50
Un pilot de vânătoare american foarte experimentat a fost arestat și pus sub acuzare miercuri, 25 februarie, pentru că a antrenat armata chineză să lupte împotriva avioanelor americane, a anunțat la Washington Ministerul Justiției, care denunță o „trădare”, potrivit BFM TV. Acest ofițer al forțelor aeriene în vârstă de 65 de ani a fost arestat […] © G4Media.ro.
12:50
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan îl atacă dur pe Sorin Grindeanu, care a susținut într-un interviu pentru G4Media că va consulta forurile interne ale PSD pentru a decide dacă partidul rămâne la guvernare cu Ilie Bolojan ca prim ministru. „Pentru oamenii cinstiți, respectarea cuvântului dat este un motiv de susținere. Pentru Sorin Grindeanu, respectarea cuvântului dat […] © G4Media.ro.
Acum o oră
12:40
Andrés Ritter va prelua funcția de procuror șef al UE în noiembrie. Fără o personalitate puternică, potrivit criticilor, dar diligent, consecvent și imperturbabil, conform colegilor – acesta este profilul tehnocratului Andres Ritter, care este așteptat să o succeadă pe românca Laura Kovesi în funcția de procuror-șef european, arată o analiză a publicației bulgare 24Chasa, citată […] © G4Media.ro.
12:40
Aproape jumătate din populația Greciei – și una din patru familii cu copii – nu își permite nici măcar o săptămână de vacanță pe an. Conform cifrelor oficiale ale Eurostat pentru 2024, 46% dintre persoanele cu vârsta de 16 ani și peste din Grecia nu își permit o săptămână de vacanță pe an departe de […] © G4Media.ro.
12:30
Un templu budist din Kyoto a introdus recent „Buddharoid”, un robot humanoid echipat cu inteligență artificială, conceput pentru a interacționa cu credincioșii. Creat de specialiștii de la Universitatea din Kyoto, acest proiect marchează un nou capitol în fuziunea dintre tehnologie și tradiție, transmite MEDIAFAX. În cadrul prezentării oficiale, „Buddharoid” a demonstrat cum poate răspunde întrebărilor […] © G4Media.ro.
12:30
Primăvara aduce mereu o schimbare proaspătă în garderoba feminină și noi perspective asupra confortului cotidian din viața noastră. Designerii propun anul acesta modele variate care îmbină perfect estetica modernă cu funcționalitatea necesară plimbărilor lungi prin parc. Culorile pastelate și texturile interesante sunt elementele centrale care definesc noile tendințe din acest sezon cald și însorit. Este […] © G4Media.ro.
12:30
London Fashion Week s-a încheiat fără explozii spectaculoase, dar cu o claritate surprinzătoare asupra direcției în care se mișcă industria. Nu a fost sezonul șocului sau al momentelor virale, ci al consolidării. Pe podiumuri s-a simțit o tensiune discretă între dorința de impact și nevoia de stabilitate, iar această dualitate a definit întregul calendar. În […] © G4Media.ro.
12:20
Primarul Marian Dragomir a anunțat, joi dimineață, că va propune Consiliului Local interzicerea sălilor de „păcănele” pe raza municipiului Brăila. Consilierii locali municipali vor decide, prin vot, dacă aprobă proiectul inițiat de edil, anunță DeBrăila. UPDATE, ora 11.30 Bogdan Loghin, primarul municipiului Rădăuți, a anunțat și el că a elaborat un proiect de hotărâre prin […] © G4Media.ro.
12:20
Primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, susţine eliminarea jocurilor de noroc din oraş şi va propune Consiliului Local (CL) un proiect pe această temă, arătând că centrul municipiului a devenit o zonă „ciudată, cu accente interlope”, transmite Agerpres. „Din punctul meu de vedere, jocurile de noroc nu trebuie să mai existe în Ploieşti, pentru că este […] © G4Media.ro.
Acum 2 ore
12:00
Situația câinilor fără stăpân din adăpostul din Suraia a depășit granițele țării și a ajuns în atenția autorităților europene. Mai multe ONG-uri și activiști pentru drepturile animalelor au mers la Parlamentul European pentru a prezenta acuzații grave legate de adăpostul gestionat de Vetmedan, unde aproximativ 15.000 de câini au fost eutanasiați. Potrivit organizațiilor implicate, animalele […] © G4Media.ro.
12:00
Un sondaj realizat imediat după discursul preşedintelui american Donald Trump despre Starea Uniunii a relevat că doar 31% dintre telespectatori sunt încrezători că măsurile economice anunţate vor avea un efect pozitiv, informează joi agenția de știri EFE, citată de Agerpres. Sondajul, realizat de CNN, a arătat, de asemenea, că 40% dintre cei intervievaţi nu cred […] © G4Media.ro.
11:50
Belgia va instala un sistem de apărare antiaeriană în portul Antwerp, a relatat joi ziarul belgian Gazet van Antwerpen, citându-l pe prim-ministrul Bart De Wever, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Belgia s-a confruntat anul trecut cu numeroase raportări de drone care au forţat închiderea temporară a aeroporturilor şi a unei baze aeriene. […] © G4Media.ro.
11:50
Ziua și greșeala în cazul rectorului Universității din Suceava, care la începutul săptămânii era în cărți pentru a fi ministrul Educației și Cercetării. După ce un articol științific pe care l-a cosemnat alături de fostul său rector și ministru propus de PSD Valentin Popa a fost acuzat de autoplagiat realizat de Popa, după cum arată o […] © G4Media.ro.
11:40
În Marea Britanie are loc joi un scrutin parlamentar parțial, considerat a fi un test politic pentru Partidul Laburist, condus de prim ministrul Keir Starmer. Circumscripția Gorton și Denton, până nu de mult un fief al Laburiștilor, riscă să fie pierdută pe fondul impopularității tot mai mari a guvernului și a premierului, transmite jurnalistul Petru […] © G4Media.ro.
11:40
Când UE se confruntă cu o criză, luminile se aprind într-o cameră ultra-securizată, situată în adâncul unei clădiri din Bruxelles care găzduiește Consiliul European. În ultimul an, acestea au fost aprinse mai des ca niciodată, pe măsură ce cei 27 de reprezentanți guvernamentali ai blocului au preluat conducerea, scrie Politico. Suita de camere, inclusiv un […] © G4Media.ro.
11:20
Actrița Christina Applegate, cunoscută pentru rolul din Familia Bundy, a dezvăluit că își petrece cea mai mare parte a timpului imobilizată la pat, la cinci ani după ce a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, potrivit The Guardian. Într-un interviu acordat revistei People înainte de lansarea memoriilor sale, actrița în vârstă de 54 de ani a […] © G4Media.ro.
11:20
Președintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat într-un interviu exclusiv pentru G4Media că face un referendum intern în care liderii partidului să spună dacă îl mai vor premier pe Ilie Bolojan și pe USR ca partener de coaliție (vezi aici pe larg). Grindeanu a explicat și motivele acestei consultări interne care poate duce la ruperea acordului […] © G4Media.ro.
Acum 4 ore
11:10
Partidul Național Liberal nu se va alinia la ce spune PSD-ul, a declarat la RFI liderul PNL Dâmbovița, Virgil Guran. Asta după ce președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat pentru G4Media că va propune un vot intern în partid, pentru ca formațiunea să decidă dacă vrea să rămână în coaliție cu Ilie Bolojan […] © G4Media.ro.
11:00
Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof.dr. Liviu George Maha, îl contrazice pe premierul Ilie Bolojan în privința reducerii sporului de doctorat, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. El susține că o astfel de măsură nu a fost propusă de rectori și nici nu a fost adusă în discuție de reprezentanții […] © G4Media.ro.
10:50
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a concediat cel puţin şase agenţi implicaţi în ancheta din 2022 privind dosarele secrete păstrate de preşedintele Donald Trump la reşedinţa din Mar-a-Lago după primul mandat la Casa Albă, afirmă miercuri presa americană preluată de agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Trump a fost anchetat la […] © G4Media.ro.
10:50
Administrația Prezidențială a anunțat lansarea, vineri, a Registrului Național de Screening Neonatal și a Programului Național de Screening și Prevenție, „organizat de Ministerul Sănătății și găzduit de Administrația Prezidențială, în cadrul seriei de evenimente „România în Lumină”, cu implicarea doamnei Mirabela Grădinaru și a Ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete”. Evenimentul va avea loc vineri, 27 februarie, […] © G4Media.ro.
10:40
Fostul secretar de stat american Hillary Clinton urmează să depună joi mărturie în faţa Congresului SUA în legătură cu scandalul provocat de infractorul sexual Jeffrey Epstein, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Hillary Clinton, în vârstă de 78 de ani, este aşteptată să depună mărturie sub jurământ joi, iar soţul ei şi fostul […] © G4Media.ro.
10:30
Publicația americană Axios, citând surse anonime, a furnizat detalii suplimentare despre convorbirea telefonică dintre președinții Ucrainei și Statelor Unite, afirmând că Donald Trump i-a spus lui Zelenski că “războiul durează de prea mult timp și că ar dori ca acesta să se termine într-o lună”, scrie BBC. Zelenski a vorbit cu Donald Trump pentru prima […] © G4Media.ro.
10:30
Comuna Almașu Mare din județul Alba a rămas fără bani, după ce consilierii locali au refuzat să voteze noile taxe și impozite pe 2026. După șapte ședințe de consiliu local, primarul Aron Zaharie (PNL) este nevoit să ceară Electrica sistarea curentului electric pentru iluminatul public în șase sate. El spune că nici salariile nu le […] © G4Media.ro.
10:30
Procurorii DIICOT și polițiștii efectuează joi, 26 februarie, percheziții la clubul The Buddhist din București. Ar fi fost găsită cocaină, iar mai multe persoane au fost duse la audieri, potrivit surselor G4Media. Patronul clubului The Buddhist este suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare de bani, au declarat pentru […] © G4Media.ro.
10:20
Trendurile virale de pe TikTok care implică gustări pentru animale adună milioane de vizualizări, dar medicii veterinari avertizează că aceste „moduri distractive” pot pune sănătatea câinilor în pericol. Gustările virale pot fi adevărate bombe calorice Cu peste 200 de milioane de postări etichetate cu termenul „puppuccino” și încă 924 de milioane care prezintă provocarea virală […] © G4Media.ro.
10:10
Ciprian Șerban (PSD), ministrul Transporturilor, susține în CV că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009. Pe de altă parte, universitatea privată transmite, într-un răspuns pentru Cotidianul, că ministrul a fost înscris la cursuri, însă într-o altă perioadă decât cea notată de Ciprian Șerban în CV-urile oficiale. Diferența dintre CV […] © G4Media.ro.
09:50
O „gaură gravitaţională” de sub Antarctica le oferă oamenilor de ştiinţă o privire rară asupra interiorului profund al Pământului, o înregistrare dinamică a proceselor lente care au remodelat planeta noastră timp de zeci de milioane de ani, transmite joi Space.com care citează un studiu publicat recent în revista Scientific Reports, preluat de Agerpres. Această anomalie […] © G4Media.ro.
09:40
Transportul de țiței destinat grupului Mol este deja în curs de încărcare la terminalul Janaf Omišalj, a anunțat miercuri compania petrolieră croată. Conform anunțului, acesta nu va fi singurul transport, deoarece se așteaptă sosirea a încă șapte petroliere până la începutul lunii aprilie, precizează 24.hu. În declarația sa, Janaf subliniază, de asemenea, că Ungaria nu […] © G4Media.ro.
09:40
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere la 1,2% prognoza de creştere a economiei româneşti pentru 2026, faţă de 1,6% cât a estimat în septembrie, potrivit raportului „Regional Economic Prospects”, publicat joi de instituţia financiară internaţională, scrie Agerpres. Creşterea din 2026 şi avansul de 2,2% din 2027 sunt susţinute de un […] © G4Media.ro.
09:30
Activitatea cabinetului de stomatologie de urgență începe în data de 1 martie, anunță conducerea Spitalului Clinic de Urgență Brașov, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov. Perioada de timp trecută de la finalizarea concursului şi până astăzi a fost una de activitate intensă pentru pregătirea funcționalității primului cabinet de medicină dentară de urgență […] © G4Media.ro.
09:30
Când vorbim de afumături, nu avem cum să ne imaginăm produsele din supermarket cu „aromă de fum”, pline de conservanți și alte chimicale. Gândul ne zboară direct la acele bucăți de cârnați sau slănină pe care le aducea bunica de la țară sau pe care le gustam în copilărie când mergeam la bunici. Pentru generația […] © G4Media.ro.
Acum 6 ore
09:10
Candidaţii pentru ocuparea celor două funcţii de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţin, joi, interviurile în faţa Comisiei constituite la Ministerul Justiţiei, transmite Agerpres. Aceștia sunt: Aurel-Cristian Lazăr, procuror în cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara Alex-Florin Florenţa, actualul procuror general Claudia-Ionela Curelaru, procuror-şef adjunct al […] © G4Media.ro.
09:10
Islanda va organiza un referendum în „lunile următoare” privind reluarea negocierilor de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de premierul țării, Kristrun Frostadottir, în timpul unei vizite în Polonia, anunță Mediafax. Islanda va organiza un referendum privind reluarea negocierilor de aderare a țării la UE în „următoarele luni”, a anunțat premierul țării, Kristrun Frostadottir. […] © G4Media.ro.
09:00
Primarul Marian Dragomir a anunțat, joi dimineață, că va propune Consiliului Local interzicerea sălilor de „păcănele” pe raza municipiului Brăila. Consilierii locali municipali vor decide, prin vot, dacă aprobă proiectul inițiat de edil, anunță DeBrăila. Inițiativa edilului vine după ce Guvernul a modificat legislația privind jocurile de noroc, obligând operatorii să obțină, pe lângă licența […] © G4Media.ro.
08:40
Zeci de mii de persoane au fost audiate de autorităţile ucrainene într-un dosar privind săvârşirea de crime de război în oraşul Izium din regiunea Harkov, transmite trimisul special al Agerpres în Ucraina, Cristian Lupașcu. Şeful Departamentului de Investigare a Crimelor de Război al Departamentului de Investigaţii al Poliţiei Naţionale a Ucrainei, Dmitro Valeriovici Şevciuk, a […] © G4Media.ro.
08:20
Géza Jeszenszky, fost ministru de externe al Ungariei susține că în spatele afirmației lui Viktor Orbán (foto) potrivit căreia Ucraina se pregătește să „perturbe funcționarea sistemului energetic maghiar” s-ar putea afla un plan al actualei puteri de la Budapesta, scrie 24.hu. Potrivit lui Géza Jeszenszky, declarațiile prim-ministrului maghiar care descriu Ucraina ca o amenințare pentru […] © G4Media.ro.
08:10
O imagine difuzată de presa internațională după publicarea noilor documente Epstein îl înfățișează pe Hawking alături de două femei, pe o plajă. Reprezentanții familiei au precizat că fotografia datează din 2006, fiind realizată în timpul unui simpozion găzduit de hotelul Ritz-Carlton din St. Thomas, anunță Mediafax. O fotografie cu fizicianul britanic Stephen Hawking alături de […] © G4Media.ro.
08:00
Autoritățile avertizează că joi dimineața este lapoviță și ninsoare în mai multe regiuni ale României. Fenomenele meteorologice afectează circulația pe numeroase șosele, inclusiv pe autostrăzi și în București, anunță Mediafax. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi dimineața, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a […] © G4Media.ro.
08:00
Documente despre Trump eliminate din dosarul Epstein, conform presei americane Apelurile la transparenţă s-au intensificat miercuri în Statele Unite după ce mai multe media au dezvăluit că guvernul a eliminat documente din dosarul cazului Epstein care îl menţionau pe Donald Trump, inclusiv unele care detaliază acuzaţiile de agresiune sexuală asupra unei minore, notează AFP. „Aceasta […] © G4Media.ro.
08:00
Discursul despre Starea Uniunii susținut de președintele Donald Trump marți seara a pus accent covârșitor pe agenda internă, dar a transmis și mesaje ferme în plan extern, de la avertismente la adresa Iranului până la reafirmarea politicii tarifare și a obiectivului de “dominanță americană” în emisfera vestică. Comentatorii au notat că declarațiile liderului de la Casa […] © G4Media.ro.
07:50
Deputatul Ionuț Moșteanu, fostul ministru al Apărării, a reacționat printr-o postare pe Facebook la anunțul președintelui PSD, Sorin Grindeanu privind consultarea internă care ar urma să decidă dacă partidul rămâne sau pleacă de la guvernare. ”Am lipsit și eu trei zile, aterizez la Otopeni, deschid telefonul și – pac! – IAR pleacă PSD de la […] © G4Media.ro.
07:50
Premierul Ilie Bolojan efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, ocazie cu care va discuta cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează Agerpres. Potrivit agendei anunţate de Biroul de presă al Guvernului, prim-ministrul va avea joi întrevederi şi cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, comisar pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri […] © G4Media.ro.
07:40
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 10:00, pentru a dezbate o serie de proiecte, printre care unele privind desfiinţarea Centrului Expo Arte şi creşterea chiriilor pentru locuinţe convenabile. Şedinţa are loc în contextul în care grupul PSD a anunţat, marţi, că va intra în grevă până când aparatul de […] © G4Media.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.