Cel puţin 31 de morţi în Liban în bombardamente israeliene
News.ro,
2 martie 2026 09:50
Armata israeliană bombardează luni Libanul, răspunzând unor tiruri ale mişcări şiite Hezbollah către Israel, în a treia zi a ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, atacuri soldate cu cel puţin 31 de morţi, care au vizat periferia şiită din sudul capitalei şi sudul ţării, de unde populaţia a început o ”deplasare masivă” pentru a se apune la adăpost, potrivit agenţiei oficiale de presă libaneză, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
12:20
Conflictul din Orientul Mijlociu - Ivan: Nu există niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru cel puţin 90 de zile # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, luni, în legătură cu apariţia unor zvonuri privind creşterea preţului la combustibil în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu, că nu există, la acest moment, niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. „Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru cel puţin 90 de zile”, a spus Ivan.
12:20
Literatura română promovată în străinătate de ICR: „După 20 de ani. Cărţile României şi călătoriile lor” # News.ro
Deschiderea expoziţiei „După 20 de ani. Cărţile României şi călătoriile lor”, curatoriată de arh. Emil Ivănescu şi Simina Filat, va avea loc joi, de la ora 11.00, la Sala Mare a Institutului Cultural Român. Evenimentul este primul dintr-o serie de manifestări dedicată celor 20 de ani de existenţă pe care îi împlineşte în 2026 programul de finanţare Translation and Publication Support (TPS), înfiinţat de ICR în anul 2006 pentru a sprijini promovarea literaturii române în străinătate. Luni, 9 martie, de la ora 11.00, sediul ICR va găzdui o conferinţă internaţională, iar marţi, 10 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu va avea loc manifestarea intitulată „Povestea mea de dragoste cu literatura. Mircea Cărtărescu în dialog cu Marian Ochoa de Eribe”.
12:20
Federaţia de Fotbal din Qatar (QFA) a suspendat toate turneele care urmau să se desfăşoare în ţară în urma atacurilor americane şi israeliene împotriva Iranului şi a rachetelor lansate ca represalii asupra peninsulei arabice. Finalissima 2026, care urma să se desfăşoare pe 27 martie în Qatar, este astfel ameninţată.
12:20
Compania saudită Aramco închide temporar rafinăria Ras Tanura, în urma unui atac iranian cu dronă. Nicio victimă nu a fost semnalată în incendiul din rafinărie, anunţă televiziunea saudită de stat # News.ro
Compania saudită Aramco a închis temporar luni rafinăria de petrol Ras Tanura, situată în apropiere de Dammam, după ce a fost ţinta unui atac iranian cu drone, relatează The Associated Press.
Acum 30 minute
12:10
Instalaţiile nucleare iraniene nu au fost atacate până în prezent, anunţă Rafael Grossi în Consiliul Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice. Nu s-a detectat vreo creştere a nivelului radiaţiilor în ţări vecine cu Iranul care deţin insta # News.ro
Agenţia Internaţională a Energiei Atomice ”nu are până în prezent niciun indiciu că vreuna dintre instalaţiile nucleare, Centrala Nucleară Bushehr, Reactorul de Cercetare de la Teheran sau alte instalaţii din ciclul combustibilului nuclear” din Iran au fost atacate sau avariate, anunţă luni, la Viena, într-o reuniune specială a Consiliului Guvernatorilor, directorul AIEA Rafael Mariano Grossi, relatează The Associated Press.
12:00
PNL: PSD s-a reunit în şedinţă pentru a pune la îndoială Guvernul actual şi pentru a lua în discuţie posibila rupere a Coaliţiei. Să oprească atacurile politice interne în această perioadă de incertitudine şi tensiune internaţională # News.ro
PNL cere PSD să renunţe la poziţionările politice care pun la încercare stabilitatea guvernării şi a Coaliţiei. Să oprească atacurile politice interne în această perioadă de incertitudine şi tensiune internaţională. ”Nu considerăm potrivit ca, în timp ce primul-ministru, viceprim-miniştrii şi o serie de miniştri s-au reunit la Palatul Victoria pentru a găsi soluţii de repatriere, în siguranţă, a cetăţenilor noştri aflaţi în zonele de conflict, PSD să se reunească în şedinţă pentru a pune la îndoială Guvernul actual şi pentru a lua în discuţie posibila rupere a Coaliţiei”, afirmă PNL în condiţiile în care liderii social-democraţi s-au reunit luni, de la ora 10.00, la sediul central al partidului.
Acum o oră
11:50
„Los domingos”, de Alauda Ruiz de Azúa, a fost desemnat Cel mai bun film la gala Premiilor Goya # News.ro
„Los domingos”, de Alauda Ruiz de Azúa, a fost desemnat Cel mai bun film spaniol şi a fost marele câştigător la ceremonia Premiilor Goya de la Barcelona, obţinând cinci dintre premiile principale: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună actriţă în rol principal şi Cea mai bună actriţă în rol secundar. „Sirat” al lui Oliver Laxe a primit trofee la categoriile tehnice. Patricia López Arnaiz (pentru „Los domingos”) şi Jose Ramón Soroiz (pentru „Maspalomas”) au câştigat premiile pentru Cel mai bun actor şi actriţă la o ceremonie (neobişnuit de scurtă) în cadrul căreia "Sorda" a fost recunoscut şi cu trei premii Goya.
11:50
Conflictul din Orientul Mijlociu - Ivan: Nu există niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru 90 de zile # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, luni, în legătură cu apariţia unor zvonuri privind creşterea preţului la combustibil în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu că nu există, la acest moment, niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. „Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru 90 de zile”, a spus Ivan.
11:50
Peste 550 de morţi în Războiul din Iran, anunţă Semiluna Roşie iraniană. 131 de oraşe atacate în Iran # News.ro
Atacurile Statelor Unite şi Israelului în Iran s-au soldat cu 555 de morţi, anunţă luni Semiluna Roşie iraniană, relatează The Associated Press.
11:40
Marius Lazurca: Monitorizăm îndeaproape escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, dar trebuie să menţinem acelaşi nivel ridicat de atenţie strategică asupra agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei # News.ro
Consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Nicuşor Dan afirmă că autorităţile române monitorizează „îndeaproape” escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, dar trebuie menţinut „acelaşi nivel ridicat de atenţie strategică” şi în cazul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
11:40
Clasamentul WTA: Jaqueline Cristian a coborât două locuri / Coborâre şi pentru Sorana Cîrstea # News.ro
Jaqueline Cristian a coborât două locuri în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este pe poziţia 35, fiind jucătoarea din România cel mai bine clasată.
11:40
„Los domingos”, de Alauda Ruiz de Azúa, a fost desemnat Cel mai bun film spaniol la gala Premiilor Goya # News.ro
„Los domingos”, de Alauda Ruiz de Azúa, a fost desemnat Cel mai bun film spaniol şi a fost marele câştigător la ceremonia Premiilor Goya de la Barcelona, obţinând cinci dintre premiile principale: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună actriţă în rol principal şi Cea mai bună actriţă în rol secundar. „Sirat” al lui Oliver Laxe a primit trofee la categoriile tehnice. Patricia López Arnaiz (pentru „Los domingos”) şi Jose Ramón Soroiz (pentru „Maspalomas”) au câştigat premiile pentru Cel mai bun actor şi actriţă la o ceremonie (neobişnuit de scurtă) în cadrul căreia "Sorda" a fost recunoscut şi cu trei premii Goya.
11:40
Conflictul din Orientul Mijlociu - Ivan: Nu există niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru 90 de zile # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, luni, în legătură cu apariţia unor zvonuri privind creşterea preţului la combustibil în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu că nu există, la acest moment, niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. „Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru 90 de zile”, a spus Ivan.
11:30
Rafinăria saudită Ras Tanura, atacată de Iran cu drone, anunţă Ministerul saudit al Apărării, o ”escaladare semnificativă”, avertizează un analist. Mai multe avioane iraniene, doborâte # News.ro
Rafinăria saudită Ras Tanura a fost atacată luni cu drone, anunţă Ministerul saudit al Apărării, iar forţele saudite au doborât mai multe avioane inamice, relatează The Associated Press.
11:30
Marius Lazurca: Monitorizăm îndeaproape escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, dar menţinem acelaşi nivel ridicat de atenţie strategică asupra agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei # News.ro
Consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Nicuşor Dan afirmă că autorităţile române monitorizează „îndeaproape” escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, dar menţin „acelaşi nivel ridicat de atenţie strategică” şi în cazul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Acum 2 ore
11:10
Say Hello to Hilo™! S-au lansat primele produse glo™ premium cu tehnologia de încălzire TurboStart™ (P) # News.ro
La vremuri noi, produse noi! Evoluţia tehnologică vine cu aşteptări ridicate, obiceiuri noi şi, iată, lansări care răspund acestor transformări. Noile dispozitive glo™ Hilo şi Hilo Plus reprezintă o inovaţie în gama noastră de produse şi o experienţă adaptată la ritmul prezentului.
11:10
La 38 de ani, Lionel Messi a marcat două goluri în meciul pe care Inter Miami l-a câştigat, scor 4-2, cu Orlando, în MLS (liga profesionistă nord-americană de fotbal).
11:10
Ofensiva în Liban va dura ”multe zile de lupte prelungite”, anunţă şeful Statului Major israelian. Armata israeliană anunţă eventuale operaţiuni terestre în Liban şi mobilizarea a peste 100.000 de rezervişti # News.ro
Israelul a lansat o campanie ofensivă în Liban care poate dura ”multe zile de lupte prelungite”, anunţă luni şeful Statului Major israelian, locotenent-generalul Eyal Zamir, relatează The Associated Press.
11:00
Cincisprezece percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane suspectate că au pus în vânzare parfumuri şi cosmetice susceptibile a fi contrafăcute / A fost obţinută astfel suma de două milioane de lei - FOTO # News.ro
Poliţiştii fac 15 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov la persoane suspectate că au pus în vânzare parfumuri şi cosmetice susceptibile a fi contrafăcute şi au obţinut astfel în mod ilegal venituri în valoare de două milioane de lei. Cinci persoane urmează să fie duse la audieri.
10:40
Fotbal: Manchester United se pregăteşte să cheltuie 200 de milioane de euro pentru a-l înlocui pe Casemiro # News.ro
Casemiro (34 de ani) şi-a anunţat decizia de a nu-şi prelungi contractul cu Manchester United, care ocupă în prezent locul 3 în Premier League. Pentru a-l înlocui, oficialii de la United sunt gata să plătească preţul cu un buget de 200 de milioane de euro alocat întăririi mijlocului terenului, potrivit Marca.
10:30
Dolj: Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a ameninţat mama şi a spart un geam de la locuinţa acesteia / El a încălcat şi interdicţia de a se apropia de femeie # News.ro
Un bărbat din judeţul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a mers la locuinţa mamei sale, deşi avea un ordin de protecţie prin care nu avea voie să se apropie de femeie, a spart un geam şi a ameninţat-o pe aceasta.
10:30
Germania nu va participa la acţiuni militare împotriva Iranului, anunţă şeful diplomaţiei germane Johann Wadephul. ”Nu avem resursele militare necesare”. Însă militarii germani din baze multinaţionale în Irak şi Iordania se vor apăra dacă sunt atacaţi, a # News.ro
Germania nu va participa în mod activ la acţiuni militare împotriva Iranului, însă îşi va apăra militarii staţionaţi în baze multinaţionale în Iordania şi Irak în cazul în care sunt atacaţi, anunţă luni ministrul german de Externe Johann Wadephul, relatează The Associated Press.
10:30
Conflictul din Orientul Mijlociu - Cât ar costa blocajul din Strâmtoarea Ormuz, singura ieşire maritimă din Golful Persic către Oceanul Indian/ Dumitru Chisăliţă: un şoc de 13% pentru economia globală. 250 de nave în aşteptare # News.ro
Preşedintele Asociaţiei Energia inteligentă, Dumitru Chisăliţă, afirmă că blocarea Strâmtorii Ormuz, singura ieşire maritimă din Golful Persic către Oceanul Indian, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, ar fi „nu doar scumpă”, ci şi „destabilizatoare” şi ar reprezenta un şoc de 13% pentru economia globală. Potrivit lui Chisăliţă, la acest moment, aproximativ 250 de nave sunt în aşteptare la intrarea sau ieşirea din strâmtoare. ”În cazul unui blocaj total al acesteia, conductele sunt singurul ocol realist al Strâmtorii Ormuz către porturi din afara Golfului”, adaugă Chisăliţă.
Acum 4 ore
10:20
Fotbal: Manchester United se pregăteşte să cheltuiască 200 de milioane de euro pentru a-l înlocui pe Casemiro # News.ro
Casemiro (34 de ani) şi-a anunţat decizia de a nu-şi prelungi contractul cu Manchester United, care ocupă în prezent locul 3 în Premier League. Pentru a-l înlocui, oficialii de la United sunt gata să plătească preţul cu un buget de 200 de milioane de euro alocat întăririi mijlocului terenului, potrivit Marca.
10:20
Mai multe avioane americane de război se prăbuşesc în Kuwait, anunţă Ministerul kuweitian al Apărării. Toţi piloţii s-au catapultat şi au fost conduşi la spital # News.ro
Mai multe avioane americane de război s-au prăbuşit luni în Kuwait, anunţă Ministerul kuweitian al Apărării, iar toţi piloţii s-au catapultat, relatează The Associated Press.
10:00
Flăcări şi fum se ridicau luni din complexul Ambasadei Statelor Unite în Kuwait, în urma unui atac iranian în această ţară mică din Orientul Mijlociu, relatează The Associated Press.
09:50
Armata israeliană bombardează luni Libanul, răspunzând unor tiruri ale mişcări şiite Hezbollah către Israel, în a treia zi a ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, atacuri soldate cu cel puţin 31 de morţi, care au vizat periferia şiită din sudul capitalei şi sudul ţării, de unde populaţia a început o ”deplasare masivă” pentru a se apune la adăpost, potrivit agenţiei oficiale de presă libaneză, relatează AFP.
09:50
Stilistul Zendayei, Law Roach, a anunţat, pe covorul roşu de la SAG Awards, căsătoria actriţei cu Tom Holland, declarând pentru Access Hollywood: „Nunta a avut deja loc. Aţi ratat-o”. Reporterul a întrebat: „Este adevărat?”, la care Roach a râs şi a confirmat: „Este foarte adevărat”.
09:30
Cântăreaţa şi compozitoarea britanică Olivia Dean a triumfat la Premiile Brit de sâmbătă, câştigând patru premii la cea mai importantă ceremonie muzicală din Marea Britanie.
09:20
Jucătoarea spaniolă Cristina Bucsa, locul 63 mondial, în vârstă de 28 de ani, a câştigat turneul WTA 500 de la Merida (Mexic) atât la simplu, cât şi la dublu.
09:10
Câştigătorii premiilor SAG - „Sinners” a câştigat marele premiu, „The Studio” şi „The Pitt” au fost recompensate pentru cele mai bune seriale TV # News.ro
Actorii din filmul „Sinners” au câştigat marele premiu la ceremonia de decernare a premiilor pentru actori de duminică, ultimul eveniment major al sezonului de premiere înainte de Oscar, depăşind „One Battle After Another”, celălalt favorit al sezonului de premiere cinematografică.
09:00
Motorola a venit la cel mai mare târg de tehnologii mobile cu noul său smartphone pliabil Razr Fold, care va fi lansat prima oară în Europa.
08:50
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - 35 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Ras-Al-Khaimah, Cairo, Aman, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu - LISTA # News.ro
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 35 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Tel Aviv, Dubai, Doha, Ras-Al-Khaimah, Cairo, Aman au fost anulate luni din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu.
Acum 6 ore
08:20
Cazul de rasism Prestianni-Vinicius: Gianni Infantino cere eliminarea jucătorilor care îşi acoperă gura în timpul meciurilor # News.ro
Fotbaliştii care îşi acoperă gura în timpul altercaţiilor ar trebui eliminaţi, a declarat, duminică, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, în urma incidentului în care a fost implicat jucătorul echipa Benfica, Gianluca Prestianni, acuzat de insulte rasiste la adresa brazilianului Vinicius, de la Real Madrid.
08:20
Pe măsură ce mediul de afaceri adoptă inteligenţa artificială, cel mai mare pericol pare a fi acela pe care liderii economiei nici nu îl pot anticipa: sisteme AI tot mai complexe, pe care oamenii nu le mai pot înţelege, prezice sau controla în totalitate. Această lipsă de vizibilitate asupra direcţiei în care evoluează modelele îngreunează aplicarea unor limite şi identificarea riscurilor, relatează CNBC.
08:10
Secretarul Consiliului Naţional de Securitate al Iranului, Ali Larijani, a anunţat, luni, că Iranul nu va negocia cu SUA, dezminţind astfel informaţii vehiculate de presă.
08:00
Ploom AURA, cel mai avansat dispozitiv pentru încălzit tutunul din portofoliul global JTI, a ajuns în ultima parte a anului trecut şi pe piaţa din România, printre primele pieţe globale în care produsul a fost lansat. Dincolo de noutatea de produs, decizia spune multe despre rolul pe care ţara noastră îl joacă în strategia de creştere a companiei în segmentul produselor cu potenţial de risc redus.
07:50
Autorităţile din Dubai şi Abu Dhabi au cerut hotelurilor să prelungească şederile pentru oaspeţii care nu pot pleca din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu /La Abu Dhabi, costurile de cazare sunt suportate de Departamentul pentru Turism # News.ro
Autorităţile din Dubai şi Abu Dhabi au cerut hotelurilor să prelungească şederile pentru oaspeţii care nu pot pleca din cauza situaţiei din Orientul Mijlociu, într-o mişcare coordonată pentru a proteja vizitatorii internaţionali afectaţi de perturbările de călătorie, informează Gulf News.
07:50
Şeful facţiunii parlamentare Hezbollah, Mohammad Raad, ar fi fost ucis în timpul atacurilor Israelului asupra ţintelor Hezbollah din Liban, informează luni agenţia saudită Al-Hadath, citată de The Jerusalem Post.
07:40
Kuwaitul a interceptat luni drone ostile, în a treia zi consecutivă de atacuri iraniene de ripostă asupra statelor vecine din Golf, ca răspuns la atacurile SUA şi Israelului asupra Republicii Islamice, relatează Reuters.
07:40
Riadul a devenit principala rută de evacuare pentru persoanele foarte bogate şi directorii de top blocaţi în statele din Golf / Un zbor privat către Europa ajunge la 350.000 de dolari # News.ro
Riadul a devenit principala rută de evacuare pentru persoanele foarte bogate şi directorii de top blocaţi în statele din Golf, pe fondul intensificării conflictului regional şi al atacurilor iraniene asupra unor oraşe precum Dubai, Abu Dhabi, Doha şi Manama, realtează Arab News.
07:20
Honor a prezentat un smartphone cu braţ robotic pentru cameră şi a anunţat un robot umanoid # News.ro
Honor a prezentat duminică, la Mobile World Congress, capabilităţile noului său Robot Phone, într-o încercare de a se diferenţia într-o piaţă dominată de rivali precum Samsung şi Apple. Compania, desprinsă din Huawei în 2020, a lansat şi Magic V6, cel mai nou model pliabil, şi a oferit primele indicii despre un viitor robot umanoid, transmite CNBC.
07:10
Melania Trump prezidează astăzi o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în plină operaţiune împotriva Iranului # News.ro
Melania Trump va prezida luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, un eveniment fără precedent care riscă să fie eclipsat de operaţiunile militare israeliano-americane împotriva Iranului, relatează AFP.
07:00
Reuters: Pentagonul a dezvăluit Congresului că nu au existat semne că Iranul urma să atace SUA primul, potrivit unor surse # News.ro
Oficialii administraţiei Trump au recunoscut duminică, în cadrul unor şedinţe cu uşile închise cu personalul Congresului, că nu au existat informaţii care să sugereze că Iranul intenţiona să atace primul forţele americane, au declarat două persoane familiarizate cu acest subiect, potrivit Reuters.
07:00
Cursele speciale TAROM pentru repatrierea a peste 300 de români aflaţi în zona de conflict din Orientul Mijlociu, amânate pentru luni seară # News.ro
Cursele speciale organizate pentru readucerea în ţară a peste 300 de români aflaţi în zona de conflict din Orientul Mijlociu sunt reprogramate pentru seara de 2 martie, anunţă compania Tarom, precizând că transportul terestru şi formalităţile de frontieră au condus la întârzieri mari ale grupurilor de pasageri care călătoresc spre aeroportul din Cairo şi astfel 3există riscul de depăşire a timpului de serviciu al echipajelor. Iniţial, sosirea grupului de români era aşteptată luni dimineaţă.
06:50
Cumpărătorii asiatici de petrol îşi evaluează stocurile şi caută rute alternative, pe fondul escaladării conflictului cu Iranul # News.ro
Guvernele asiatice şi rafinăriile au început să îşi verifice urgent stocurile de petrol şi să caute rute şi furnizori alternativi, după ce conflictul din Iran a perturbat transporturile prin Strâmtoarea Hormuz, punct crucial pentru aprovizionarea globală, în condiţiile în care preţurile sunt aşteptate să crească la redeschiderea pieţelor de luni, transmite Reuters.
06:40
SUA şi şase state din Orientul Mijlociu condamnă, într-o declaraţie comună, atacurile Iranului împotriva “teritoriilor suverane din regiune”: “Escaladare periculoasă care încalcă suveranitatea mai multor state şi ameninţă stabilitatea regională” # News.ro
Guvernele Statelor Unite ale Americii şi Bahrainului, Iordaniei, Kuwaitului, Qatarului, Regatului Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite condamnă, într-o declaraţie comună, atacurile Iranului cu drone şi rachete asupra teritoriilor suverane din Orientul Mijlociu, precizând că acestea au pus în pericol populaţia civilă şi au avariat infrastructura civilă.
06:30
Diana Buzoianu, aşteptată din nou în Parlament, la „Ora Guvernului”, pentru a da explicaţii despre situaţia Barajului Mihăileni de pe râul Crişul Alb # News.ro
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, este aşteptată, luni după-amiază, la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, la Ora Guvernului, pentru a prezenta motivele blocării investiţiei strategice şi a veni cu soluţii în privinţa Barajului Mihăileni, după ce săptămâna trecută nu a dat curs unei invitaţii similare. Recent, Curtea de Apel Cluj a admis o acţiune a unor activişti de mediu şi a anulat autorizaţia de construire, emisă în 1987, a Barajului de pe râul Crişul Alb, deşi, potrivit Administraţiei ”Apele Române”investiţia este aproape terminată, iar prin blocarea ei comunităţile locale „rămân expuse unor riscuri hidrologice!, finalizarea acumulării fiind „esenţială” pentru protejarea vieţii şi bunurilor populaţiei.
06:30
WSJ - SUA forţează îndeplinirea misiunii în Iran înainte ca stocul de muniţii să se epuizeze # News.ro
Statele Unite se confruntă cu presiuni tot mai mari asupra stocurilor de muniţie, pe fondul campaniei aeriene intense împotriva Iranului şi al eforturilor de a contracara represaliile Teheranului, avertizează foţti şi actuali oficiali, precum şi analişti militari, citaţi de Wall Street Journal.
Acum 8 ore
06:20
Afaceri din Golf zguduite după atacurile Iranului, care au declanşat închideri regionale masive # News.ro
Atacurile de represalii ale Iranului în întreaga regiune a Golfului au provocat cele mai extinse perturbări economice de la pandemie încoace, determinând închiderea aeroporturilor, oprirea operaţiunilor portuare şi trimiţând unde de şoc pe pieţele financiare, relatează Reuters.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.