Wizz Air a prelungit suspendarea zborurilor către o parte din destinațiile din Orientul Mijlociu până pe 15 martie

Economica.net, 5 martie 2026 17:00

Wizz Air a anunțat că a prelungit cu o săptămână suspendarea zborurilor către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până pe 15 martie inclusiv. Compania reia din 8 martie zborurile din Regatul Unit către Jeddah și Medina din Arabia Saudită.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 15 minute
19:40
Guvernul a adoptat, joi, un memorandum prin care aprobă contractarea de către România a unui împrumut de până la 300 de milioane de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), transmite Agerpres.
Acum o oră
19:20
România are rezerve de combustibili care pot acoperi necesarul pentru următoarele cinci luni, în situaţia ipotetică şi exclusă în care nu s-ar mai rafina sau importa un litru de motorină sau benzină, a transmis, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la briefingul de presă ce a urmat şedinţei de Guvern, relatează Agerpres.
19:10
Complexul petrochimic de stat din India Mangalore Refinery and Petrochemicals Limited (MRPL) a oprit o unitate de distilare a țițeiului și mai multe unități secundare la rafinăria sa de 300.000 de barili pe zi, din cauza lipsei de petrol, au declarat trei surse apropiate situației pentru Reutres.
19:10
Autostrada București - Alexandria A6 parcurge încă o etapă importantă. Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate emite acordul de mediu necesar construirii șoselei de mare viteză din sudul țării.
19:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a ameninţat joi pe premierul ungar Viktor Orban cu o acţiune militară a Ucrainei împotriva Ungariei dacă aceasta din urmă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban ca represalii faţă de întârzierea repunerii în funcţiune a secţiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
Acum 2 ore
18:50
Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Finanţelor, o ordonanţă de urgenţă care introduce măsuri pentru consolidarea disciplinei fiscale şi eficientizarea colectării veniturilor bugetare, precum şi pentru simplificarea relaţiei dintre contribuabili şi administraţia fiscală, inclusiv prin extinderea monitorizării cesiunii de părţi sociale şi eliminarea unor proceduri administrative redundante, anunță Agerpres.
18:30
Drona Shahed care a lovit luni dimineaţă baza Forţelor aeriene britanice (RAF) de la Akrotiri, în Cipru, nu a fost lansată din Iran, a confirmat joi guvernul britanic, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
18:10
Statul Major al Forţelor Armate Franceze a comunicat joi că a permis folosirea bazei de la Istres, din sud-estul Franţei, de către avioane militare americane, doar după ce a primit "garanţii complete" că acestea nu participă în niciun fel la operaţiunile Statelor Unite împotriva Iranului, transmite AFP, relatează Agerpres.
Acum 4 ore
17:50
Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON România, anunță că a semnat un contract de finanțare în valoare totală de aproximativ 145 de milioane de lei (29 de milioane de euro), pentru alimentarea cu energie electrică a viitorului Spital Regional de Urgență (SRU) Iași, unitate medicală ce va deservi locuitorii din Regiunea Nord-Est a României.
17:40
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, a finalizat lucrările de modernizare ale rețelelor de distribuție de energie electrică care deservesc peste 4.000 de clienți din localitatea Năvodari, în valoarea totală de peste 22 de milioane de lei (cu TVA). Societatea a atras fonduri europene pentru co-finanțarea proiectelor, prin intermediul Fondului pentru Modernizare. Co-finanțarea europeană a fost în valoare de circa 17,5 milioane de lei.
17:20
MOL și Slovnaft anunță că au depus o plângere oficială la Direcția Generală de Concurență a Comisiei Europene, susținând că JANAF, compania care operează conducta croată de țiței, abuzează de poziția sa de monopol.
17:10
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează, începând de joi, adeverinţe pentru fermierii beneficiari ai intervenţiei DR-06 "Bunăstarea animalelor", pachetele porcine şi păsări, care doresc să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, potrivit unui comunicat al instituţiei.
17:00
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj, care introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care nu sunt angajaţi şi nu urmează studii (NEET) şi se angajează pentru prima dată pe perioadă nedeterminată, şi extinde sprijinul pentru angajarea persoanelor vulnerabile, a anunţat joi Ministerul Muncii, transmite Agerpres.
17:00
Primăria Municipiului Galați informează că astăzi, în ședința Consiliului Local, a fost aprobată o hotărâre importantă privind o serie de reduceri la impozitele locale pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora.
17:00
Wizz Air a anunțat că a prelungit cu o săptămână suspendarea zborurilor către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până pe 15 martie inclusiv. Compania reia din 8 martie zborurile din Regatul Unit către Jeddah și Medina din Arabia Saudită.
16:50
Bad Bunny, vedeta spectacolului din pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, din acest an, a purtat haine Zara. A fost o abatere surprinzătoare de la tradiția de a purta branduri de lux consacrate. Iar pentru Inditex, compania din spatele brandului, este un pas îndrăzneț către conceptul de lux mai accesibil.Ținuta crem, monocromatică, a lui Bad Bunny, creată special de Zara, a fost o surpriză pentru publicul Super Bowl. Brandul a îmbrăcat și dansatorii, trupa și orchestra. Pentru Inditex, și în special pentru Zara, această mișcare are implicații clare.
16:10
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe-Liviu Odagiu, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că normarea activităţii magistraţilor se va face cu certitudine, fiind doar o chestiune de timp, într-un context în care numărul de dosare este în creştere, iar resursele umane sunt din ce în ce mai limitate, scrie Agerpres.
16:00
Planurile pentru repatrierea cetăţenilor români au fost actualizate, a anunţat joi ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu.
Acum 6 ore
15:50
Iranul a lansat joi după-amiază încă un tir de rachete către Israel, a anunţat armata israeliană, adăugând că apărarea antiaeriană acţionează pentru a intercepta proiectilele, transmite agenţia DPA, scrie Agerpres.
15:50
Producătorul italian de articole de lux Prada a raportat joi o creştere de 8% a veniturilor în 2025, pe fondul evoluţiei peste aşteptări a mărcii sale Miu Miu, deşi marja de profit a avut de suferit după achiziţionarea rivalului Versace, iar profitabilitatea va continua să fie afectată şi în acest an, transmite Reuters citată de Agerpres.
15:40
Guvernul a decis astăzi prin ordonanță de urgență  “o măsură unică la nivel european”, prin care, de la 1 aprilie, moment la care se va desființa prețul maxim plafonat de 0,31 lei/kWh se gaz, și va institui un mecansim de preț reglementat pentru clienții casnici, timp de un an, prin care prețul să nu crească, au transmis oficialii.
15:40
Alfa Software, furnizor român de sisteme informatice de business, anunță că a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 20,7 milioane de lei, în creștere cu 18% față de anul anterior.
15:30
Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar, joi, alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 6 al Capitalei, din cauza unei avarii asupra unei conducte aferente reţelei de distribuţie, fiind afectaţi în urma acestui incident 155 de clienţi casnici.
15:20
Franţa, Italia şi Grecia îşi vor coordona forţele militare trimise în Cipru şi în estul Mării Mediterane, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, a afirmat joi o sursă a AFP apropiată de preşedintele francez Emmanuel Macron, anunţă Agerpres.
15:20
genţia Naţională de Integritate (ANI) a înregistrat, anul trecut, 846.719 declaraţii de avere şi interese, depuse de 355.378 de deponenţi unici, acestea fiind analizate automat prin intermediul sistemului intern de tip big-data, se arată în bilanţul activităţii instituţiei publicat joi.
15:10
Primarul Dominic Fritz a declarat, joi, că trei sferturi din prezentele locaţii în care se desfăşoară în prezent activităţi de jocuri de noroc în Timişoara sunt în preajma şcolilor şi că pe viitor, la prelungirea autorizaţiilor acestora, îşi doreşte mutarea într-o zonă industrială, nerezidenţială, pentru a proteja în primul rând copiii, scrie Agerpres.
15:00
Reforma Romsilva intră într-o nouă etapă, oficializată de guvern joi, 5 martie. "Prin această Hotărâre, trecem de la un model administrativ fragmentat, fără criterii de performanţă, la unul regional, mai coerent şi mai eficient. Reducem structurile birocratice şi ne asigurăm că cine nu livrează rezultate nu va mai fi în funcţie ani de zile. Reforma pune accent pe rezultate, pe utilizarea corectă a resurselor publice şi pe evaluarea obiectivă a performanţei. Pădurile României au nevoie de o Romsilva reformată", a declarat ministra mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu, în comunicat.
15:00
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Românii sunt "absolut protejaţi" în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, a declarat, joi, la Varşovia, preşedintele Nicuşor Dan.
14:50
Statele membre ale Uniunii Europene pot solicita cetăţenilor din alte ţări ale UE să deţină un permis de şedere de lungă durată pentru a avea acces la anumite servicii de asistenţă socială, a indicat joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), informează EFE, scrie Agerpres.
14:50
Guvernul rus se va reuni în curând pentru a discuta oprirea exporturilor de gaze către Europa, a declarat joi vicepremierul Alexander Novak, transmite Reuters, citată de Agerpres.
14:10
Guvernul a aprobat o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate, la propunerea Ministerului Sănătăţii. Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani, spune MS.
14:10
Doborârea unei rachete balistice care se îndrepta spre Turcia de către apărarea aeriană a NATO nu oferă un motiv imediat pentru a declanşa clauza de apărare reciprocă prevăzută de Articolul 5 al Alianţei Nord-Atlantice, a declarat joi secretarul general Mark Rutte pentru Reuters.
14:00
 Primăria Capitalei anunţă că va fi reluată circulaţia autobuzelor pe calea de rulare a tramvaielor, începând de sâmbătă.
14:00
 Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a raportat joi pierderi de 8,6 miliarde de euro pentru 2025, la jumătate comparativ cu pierderile de 19 miliarde de euro înregistrate în 2024, dar chiar şi aşa este vorba de a doua cea mai mare pierdere anuală înregistrată în istoria băncii, transmite DPA.
Acum 8 ore
13:10
Criza din Orientul Mijlociu, care a inflamat masiv și rapid prețurile la țiței și în special la carburanți este doar una dintre cauzele problemelor in România și din zona noastră. Care s-a suprapus însă peste altele, specifice zonei noastre.
12:50
Nordul Bucureștiului traversează o etapă de transformare profundă, redefinindu-și continuu profilul rezidențial. În zona Băneasa-Pipera, viziunea dezvoltatorilor a convertit foste liziere deschise în cartiere cu o identitate proprie.
12:40
China a anunţat joi, în cadrul reuniunii anuale a legislativului, o creştere anuală mai moderată a cheltuielilor destinate apărării, în scădere de la 7,2% la 7%, cu o conducere militară redusă la minimum din cauza cazurilor de corupţie, dar fără a renunţa la pretenţiile asupra Taiwanului, informează EFE.
12:20
Grupurile PPC și METLEN, companii mari grecești din sectorul energiei electrice din Grecia și din regiunea Europei de Sud-Est au semnat un Acord de Joint-Venture (JVA) pentru înființarea unei societăți mixte în care fiecare parte va deține o participație de 50%, potrivit unui comunicat de presă.
12:20
România are una dintre cele mai mici creşteri ale preţului la combustibili dintre toate statele-membre ale Uniunii Europene (UE), a declarat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Acum 12 ore
11:50
Ford a anunțat astăzi o serie de îmbunătățiri aduse modelelor Puma și Puma Gen-E, oferind tehnologie avansată, o eficiență sporită și noi echipamente multimedia.
11:50
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a anunţat joi adoptarea în Comisia pentru bugete a Parlamentului European a amendamentului pe care l-a propus privind operaţionalizarea hubului european de securitate maritimă la Marea Neagră.
11:50
Salariul este criteriul principal în alegerea unui job pentru majoritatea angajaților români participanţi la studiul citat, în timp ce echilibrul dintre viața profesională și cea privată a depășit salariul și siguranța locului de muncă ca prim motiv pentru a rămâne în postul actual, relevă datele cercetării Workmonitor 2026, realizată de Randstad România, jucător pe piața serviciilor de resurse umane.
11:20
Global Vision, în parteneriat cu Globalworth, reiau dezvoltarea pe 10 hectare pe care le dețin în satul Lazu, la sud de Constanța.
11:20
Gardienii Revoluţiei au a afirmat joi că Strâmtoarea Ormuz este sub controlul Republicii Islamice, conform legislaţiei internaţionale, şi a avertizat că navele care nu respectă protocoalele "ar putea fi atacate sau scufundate", informează EFE.
11:00
SUA şi Canada au ridicat de la sol avioane militare pentru a intercepta avioane de luptă ruseşti în apropierea Alaskăi şi a Canadei, a anunţat miercuri Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD), potrivit dpa.
11:00
Romanii au cheltuit în 2025 aproximativ 140 de miliarde de lei pe bunuri de larg consum și electro-IT, cu 5% mai mult față de anul precedent. Vânzările valorice în FMCG au crescut cu 6% iar volumele doar cu 2% pe fondul unei ușoare scăderi de consum în trimestrul patru, în urma re-accelerării inflației, potrivit unui studiu NielsenIQ (NIQ).
10:50
Vaticanul şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la faptul că inteligenţa artificială (AI) ar putea duce la "control social" şi "manipulare", făcând apel la o concentrare mai mare a atenţiei asupra relaţiilor umane pentru a contracara efectele dezumanizante ale tehnologiei, transmite AFP.
10:50
Preţul gazelor naturale înregistra joi dimineaţa o creştere de două cifre în Europa, deoarece incertitudinea cu privire la războiul din Orientul Mijlociu continuă să zguduie pieţele energetice, transmite Bloomberg.
10:40
Parlamentul Braziliei a ratificat acordul de liber schimb încheiat între Uniunea Europeană şi statele Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), transmite joi dpa.
10:30
Preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă cu aproximativ 10 bani pe litru, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.