UPDATE - Incident armat soldat cu victime la o bază militară americană din statul Georgia / Cel puţin cinci soldaţi au fost transportaţi la spital / Atacatorul a fost reţinut

News.ro, 6 august 2025 20:00

Un incident armat cu victime a fost raportat la baza militară Fort Stewart din statul Georgia, în sud-estul SUA, care a fost închisă, a anunţat miercuri baza americană.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
09:30
Federaţiile sindicale din educaţie anunţă că strâng semnături pentru a promova o iniţiativă legislativă prin care să fie abrogate măsurile din legea austerităţii referitoare la majorarea efectivelor de elevi, preşcolari şi/sau antepreşcolari,, mărirea normei didactice de predare, a celor care reduc tariful la plata cu ora şi şi a celor referitoare la ”modificarea degrevărilor personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control”. De asemenea propun creşterea la 3 salarii de bază a primei de instalare pentru personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unităţi de învăţământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau izolate.
Acum 30 minute
09:10
Tânăra jucătoare canadiană Victoria Mboko, în vârstă de 18 ani, a încheiat joi seara un parcurs de vis către titlul National Bank Open, la Montreal, depăşind obstacolele unui început lent şi unei încheieturi umflate la mâna dreaptă şi învingând-o pe japoneza Naomi Osaka în finală, scor 2-6, 6-4, 6-1.
09:10
Cea de-a XIII-a ediţie a Braşov Jazz & Blues Festival are loc între 14 şi 17 august, în şapte spaţii din oraş şi împrejurimi, cu acces gratuit sau pe bază de bilet. Publicul va asista la concerte de jazz, gospel şi improvizaţie în Piaţa Sf. Ioan, la grădina JUNO sau în Biserica fortificată din Bod, spun organizatorii.
09:00
Tailerul oficial pentru "The Thursday Murder Club" (Clubul Crimelor de Joi) a fost lansat de Netflix. Filmul va fi pe platformă din 28 august.
Acum o oră
08:50
Jucătorul american Ben Shelton, cap de serie numărul patru, a luptat din greu după ce a pierdut primul set şi a câştigat joi primul său titlu ATP Masters 1000 la Canadian Open din Toronto, învingându-l pe rusul Karen Khachanov, cap de serie numărul 11, cu 6-7(5), 6-4, 7-6(3).
08:50
Un bărbat de 78 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri dimineaţă, în comuna Amaru, din judeţul Buzău, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un tir ce transporta furaje.
08:30
Calea Victoriei se transformă, din nou, într-o zonă de promenadă, temporar eliberată de trafic rutier, în weekendul 9-10 august.
Acum 2 ore
08:20
Preşedintele Nicuşor Dan comite deja nişte erori foarte grave, care nu pun în pericol doar mandatul său, dar şi parcursul european al României, avertizează activistul Valeriu Nicolae, expert în comunicare. Izolarea lui Nicuşor Dan la Cotroceni, întârzierea în a-şi alege o echipă de colaboratori, incapacitatea de a deveni inspiraţional pentru români, blocajul în care a intrat cu serviciile secrete îl duc pe preşedinte într-o fundătură, estimează el într-un interviu pentru News.ro.
08:10
Startup-ul californian Lyten a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru a cumpăra activele rămase ale companiei falimentare Northvolt din Suedia şi Germania, într-o mişcare ce ar putea reaprinde speranţele Europei de a-şi construi o industrie proprie de baterii pentru vehicule electrice, reducând astfel dependenţa de China, transmite Reuters.
07:50
Zeci de percheziţii au avut loc în Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Tulcea, Prahova şi Buzău într-un dosar de proxenetism, zece persoane fiind duse la audieri.
07:50
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion, produs vineri dimineaţă pe DN 72 Târgovişte - Găeşti, circulaţi fiind oprită.
07:50
Noul model GPT-5 a fost lansat joi, iar partenerii OpenAI, Apple şi Microsoft, nu au precupeţit niciun efort pentru a-l integra în propriile produse.
07:40
Directorul general al companiei spaniole Deoleo, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, afirmă că o recoltă abundentă şi îmbunătăţirea încrederii în piaţă arată că industria începe să-şi revină după una dintre cele mai dificile perioade din istorie.
Acum 4 ore
07:20
Războiul din Ucraina, declanşat de invazia rusă la scară largă din februarie 2022, nu dă semne de încetare. În estul Ucrainei, Rusia îşi continuă avansul său sângeros şi istovitor. Atacuri aeriene mortale au loc în fiecare noapte în toată ţara, în timp ce rafinăriile şi instalaţiile energetice ale Rusiei sunt atacate în mod regulat de dronele Kievului. În acest context, Kremlinul a confirmat că este în plan o întâlnire între Donald Trump şi Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc în curând, scrie BBC.
07:00
Preşedintele EAU, Mohammed bin Zayed al Nahyan, a efectuat joi a doua sa vizită în Rusia în mai puţin de un an, întâlnindu-se cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un semnal clar al consolidării relaţiilor bilaterale, transmite CNBC.
07:00
Statul român a încheiat, prin Ambasada României în SUA, un acord de lobby cu Global Security and Innovative Strategies LLC (GSIS), o firmă americană de consultanţă specializată în securitate şi siguranţă publică, ce a furnizat asistenţă Qatarului în demersul încununat de succes al ţării din Orientul Mijlociu de a fi admisă de către autorităţile de la Washington în programul Visa Waiver, relatează Profit.ro.
06:50
Imagini surprinse de un satelit comercial arată că armata israeliană concentrează trupe şi echipamente în apropierea frontierei cu Gaza, care ar putea sprijini o posibilă nouă invazie terestră în enclava palestiniană, potrivit a trei oficiali americani şi unui fost oficial care a vizionat imaginile, scrie NBC News.
06:40
Statele Unite au dublat la 50 de milioane de dolari recompensa pentru informaţii care să ducă la arestarea preşedintelui Venezuelei, Nicolás Maduro, pe care îl acuză că este „unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din lume”, relatează BBC.
06:30
O pastilă zilnică pentru pierderea în greutate s-a dovedit că ajută pacienţii să piardă aproximativ 12% din greutatea corporală, potrivit rezultatelor unui studiu clinic, citate de The Guardian.
06:30
Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat un plan propus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu pentru ocuparea Gaza City, a anunţat vineri Biroul Prim-ministrului, conform CNN. Cabinetul de securitate al Israelului a adoptat şi cinci principii pentru încheierea războiului din Gaza, inclusiv „controlul de securitate israelian în Fâşia Gaza” şi o nouă administraţie civilă care să guverneze enclava, care să nu fie nici Hamas, nici Autoritatea Palestiniană.
06:30
Acţiunile producătorului german de armament Rheinmetall au scăzut cu 8% joi, consemnând cea mai slabă evoluţie în cadrul indicelui german DAX, transmite CNBC.
06:20
O pastilă zilnică pentru pierderea în greutate s-a dovedit că ajută pacienţii să piardă aproximativ 12% din greutatea corporală, potrivit rezultatelor unui studiu clinic, citate de The Guardian.
06:20
Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat un plan propus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu pentru ocuparea Gaza City, a anunţat vineri Biroul Prim-ministrului, conform CNN.
06:10
Agenţia Naţională pentru Reglementarea Energiei din Republica Moldova (ANRE) a anunţat săptămâna aceasta că licenţa de distribuţie a gazelor a fost retrasă de la Moldovagaz, companie unde acţionar majoritar (50%) este gigantul rus Gazprom, şi a fost transferată companiei de stat Energocom. În replică, Gazprom a denunţat joi decizia şi a afirmat că această măsură îi provoacă prejudicii, avertizând totodată Chişinăul că pune în pericol securitatea energetică a ţării, relatează presa locală.
06:00
OpenAI a declarat că a făcut un „pas semnificativ” către inteligenţa artificială generală (AGI) odată cu lansarea celei mai recente actualizări a ChatGPT, dar a recunoscut că încă lipsesc „multe lucruri” în încercarea de a crea un sistem capabil să facă munca oamenilor, informează The Guardian.
06:00
Lira sterlină s-a apreciat cu 0,5% joi, după ce Banca Angliei a redus dobânda de referinţă cu 25 de puncte de bază, în conformitate cu aşteptările pieţei, transmite CNBC.
05:30
Cea mai înaltă autoritate constituţională din Franţa s-a pronunţat împotriva reintroducerii unui pesticid dăunător ecosistemelor, considerând că această prevedere este neconstituţională, relatează The Guardian.
Acum 6 ore
05:20
Pieţele europene au înregistrat creşteri joi, după ce Kremlinul a anunţat că preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin, în zilele următoare, transmite CNBC.
05:00
Acţiunile Intel au scăzut joi, cu 3%, după ce preşedinteLE american Donald Trump a cerut demisia imediată a directorului general al companiei, Lip-Bu Tan, transmite CNBC.
03:40
Preşedintele Donald Trump a declarat joi că se va întâlni personal cu Vladimir Putin fără a-i mai cere preşedintelui rus să facă acelaşi lucru cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o schimbare bruscă de poziţie faţă de declaraţiile anterioare făcute în aceeaşi zi, scrie The Washington Post.
Acum 8 ore
02:10
Cel mai grav incendiu din ultimii cel puţin 50 de ani din zona mediteraneeană franceză, care a provocat moartea unei persoane, a fost pus sub control joi seara în departamentul Aude, după ce a distrus 17.000 de hectare de vegetaţie în puţin peste 48 de ore, relatează AFP.
01:30
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că doreşte să-l numească pe consilierul său economic Stephen Miran în funcţia de guvernator al Rezervei Federale (Fed), pe locul rămas vacant în urma unei demisii, având astfel ocazia de a-şi spori influenţa în cadrul consiliului care stabileşte ratele dobânzilor, relatează AFP.
Acum 12 ore
01:00
Echipa de securitate a vicepreşedintelui SUA a solicitat ridicarea nivelului apei râului Ohio în weekendul trecut pentru a permite o excursie cu caiacul pe care locatarul de la Casa Albă şi familia sa au făcut-o pentru a-l sărbători pe JD Vance, care a împlinit 41 de ani, relatează The Associated Press (AP).
00:20
O judecătoare federală a suspendat joi temporar construcţia unui nou centru de detenţie pentru imigranţi în Florida, supranumit „Alligator Alcatraz”, în timp ce se desfăşoară proceduri juridice legate de impactul acestuia asupra mediului, relatează Reuters.
00:20
Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, a marcat două goluri în meciul de joi seara, cu Drita, scor 3-2, şi speră că această victorie va fi un nou început pentru roş-albaştri.
00:00
FBI concediază o nouă serie de angajaţi, printre care şi fostul director interimar Brian Driscoll, în cadrul celor mai recente măsuri luate împotriva oficialilor care au lucrat la dosare ce au stârnit furia preşedintelui Donald Trump, au declarat joi pentru Reuters patru persoane informate despre acest subiect.
00:00
Gabriela Ruse, locul 58 WTA, a fost eliminată, joi, în primul tur al turneului de categorie WTA 1000 de la Cincinnati.
00:00
Adrian Şut, mjlocaşul echipei FCSB, este fericit pentru că bucureştenii au întors rezultatul în meciul cu Drita şi spune că startul acesta de sezon seamănă cu cel de anul trecut.
7 august 2025
23:50
Echipa Universitatea Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea slovacă Spartak Trnava, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League.
23:40
Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia kosovară Drita FK, în manşa întâi a turului al treilea preliminar din Liga Europa. FCSB a revenit extraordinar, de la 0-2.
23:00
Peste 20 de autoturisme au fost blocate, joi seară, în urma viiturii produse pe Transfăgărăşan, fiind aduse pe carosabil trunchiuri de copac şi pietre. De asemenea, un grup de turişti a anunţat că, din opt persoane câte au plecat pe munte, şase s-au întors la maşină, iar două lipsesc.
22:50
Eforturile de a organiza o întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Vladimir Putin ar putea fi zădărnicite de refuzul liderului de la Kremlin de a se întâlni cu Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, potenţial o condiţie prealabilă a Casei Albe pentru summitul cu miză mare, scrie The Guardian într-un articol semnat de corespondenţii de la Kiev şi respectiv Washington.
22:50
Ministerul Culturii anunţă incendiu în incinta fostei Grădini de Vară din Mamaia, imobil aflat în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "RomâniaFilm". Au ars gherete amplasate în apropierea fostului imobil, precum şi diverse materiale depozitate de-a lungul timpului de persoane din zonă. Situaţia va fi evaluată după ce se va permite accesul în zonă.
22:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a explicat că sunt 15 spitale noi sau clădiri de spitale aflate în construcţie, dintre care 12 se află în termenul din PNRR. Totuşi, în urma unei discuţii cu ministrul Fondurilor Europene, au fost găsite resurse de finanţare pentru continuarea tuturor proiectelor aprobate în PNRR.
22:40
Echipa greacă PAOK Salonic, condusă de tehnicianul român Răzvan Lucescu, a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu gruparea austriacă Wolfsberger, în meciul tur din runda a treia preliminară a Ligii Europa.
22:20
Poliţiştii şi procurorii braşoveni anchetează împrejurările morţii unei tinere de 19 ani, care s-a stins din viaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov, la o săptămână după ce a născut. Cu puţin timp înainte de externare, femeii i s-a făcut rău, a spus că nu mai poate merge şi în scurt timp a survenit decesul, notează presa locală.
22:10
Peste 20 de autoturisme sunt blocate, joi seară, în urma viiturii produse pe Transfăgărăşan, fiind aduse pe carosabil trunchiuri de copac şi pietre. De asemenea, un grup de turişti a anunţat că, din opt persoane câte au plecat pe munte, şase s-au întors la maşină, iar două lipsesc.
22:10
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost eliminată joi, în turul întâi al turneului WTA 1000 Cincinnati Open.
22:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, joi seară, că în perioada următoare va prezenta peste 70 de noi măsuri administrative, în domeniul sanitar, el subliniind că este o nedreptate, de exemplu, că gărzile nu se plătesc la nivelul salariului din 2025. În plus, Rogobete a precizat că unele spitale sunt suprasolicitate, în timp ce în altele medicii şi asistenţii se îmbracă în pijamale la ora 22.00 pentru că nu au pacienţi. Ministrul a precizat că vor fi blocate transferurile nejustifiate ale pacienţilor între spitale.
22:00
Campioana Dinamo Bucureşti a învins, joi, formaţia Cisne Balonmano, scor 29-19 (11-11), în primul meci amical disputat în cadrul unui turneu găzduit de Pontevedra, Spania.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.