U fost președinte prorus al Ucrainei a pierdut definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE. Ce spune cea mai inaltă instanță europenă despre Viktor Ianukovici
Adevarul.ro,
10 septembrie 2025 18:15
Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a pierdut definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE. Acțiunile întreprinse de fostul lider prorus în calitate de șef al statului ucrainean au destabilizat „în mod clar” țara, a concluzionat cea mai înaltă instanță a Uniunii Europene.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
22:00
„Hai că începe!”. Mesajul vag transmis, într-un târziu, de Donald Trump cu privire la incidentele grave din Poloniei # Adevarul.ro
Preşedintele american, Donald Trump, a reacționat la câteva ore după încălcarea de către Rusia a spaţiului aerian polonez, în urma incursiunii a cel puţin 19 drone ruseşti, care au fost doborâte de forţele mai multor ţări europene aflate sub coordonarea NATO.
22:00
Pensionarul polonez care s-a trezit cu o dronă prăbușită pe casa sa, în timp ce urmărea știrile despre atacul rușilor. „Lustra a căzut din tavan” # Adevarul.ro
Un pensionar polonez a trecut prin clipe de groază după ce o dronă s-a prăbușit peste casa lui din satul Wyryki-Wola, în estul Poloniei, chiar în timp ce urmărea la televizor știrile despre pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian polonez.
Acum 30 minute
21:45
Parlamentul a respins înființarea unei comisii de anchetă privind abuzurile sexuale din universități. Deputat AUR: „Protejaţi agresorii sexuali” # Adevarul.ro
Parlamentul a respins, miercuri, un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la investigarea „abuzurilor sexuale și comportamentele deviante” din universitățile românești.
Acum o oră
21:30
Aeroportul din Mallorca se confruntă în continuare cu întârzieri, deși furtunile au trecut. Ploile au provocat modificări ale zborurilor # Adevarul.ro
Deși furtunile severe s-au îndepărtat de Insulele Baleare, aeroportul din Mallorca continuă să înregistreze întârzieri cauzate de ploile abundente care au lovit insula marți și miercuri, 9 și 10 septembrie.
21:15
„Risc real” de extindere a conflictului ucrainean. Avertizarea secretarului general al ONU după interceptarea dronelor rusești în Polonia # Adevarul.ro
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat miercuri cu privire la un „risc real" de extindere a conflictului ucrainean dincolo de graniţele sale, în urma interceptării unor drone ruseşti deasupra teritoriului polonez.
Acum 2 ore
21:00
Ministerul rus de Externe acuză Polonia că „escaladează” conflictul din Ucraina prin „mituri” despre dronele rusești # Adevarul.ro
Ministerul rus de Externe a acuzat Varșovia că încearcă să „escaladeze” conflictul din Ucraina prin răspândirea unor „mituri” legate de intruziunea dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei.
21:00
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic # Adevarul.ro
Ministrul Afacerilor Externe al României a participat miercuri, 10 septembrie 2025, la o reuniune de lucru cu șefii de misiune ai statelor membre UE acreditați la București. Oana Ţoiu a exprimat preocuparea şi solidaritatea deplină a României cu Polonia
20:45
AUR a depus moțiune împotriva ministrului Educației. Petrișor Peiu: „Îl așteptăm pe Daniel David să dea explicații în fața întregii țări” # Adevarul.ro
AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a anunțat e liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, miercuri, în plenul Senatului. Moțiunea semnată de 38 de senatori din Opoziție - va fi dezbătută și votată luni.
20:30
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”, # Adevarul.ro
Ministrul Agriculturii a anunțat că „fermierii noștri vor beneficia de 11,5 milioane de euro”, după ce Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru culturile viticole și pomicole afectate de îngheţul târziu din primăvara acestui an.
20:15
Românii își schimbă cariera. Mihaela Feodorof: ”Nu vârsta contează, ci plus-valoarea pe care o aduci” # Adevarul.ro
Într-o nouă ediție a Interviurilor Adevărul, Antoaneta Banu discută cu Mihaela Feodorof, Executive Coach & Business Consultant despre cum îți poți schimba jobul inteligent în perioade de criză și pașii pentru o reconversie sănătoasă și eficientă
20:15
Elon Musk nu mai este cel mai bogat om din lume. Acțiunile Oracle au crescut cu 40% într-o singură zi # Adevarul.ro
Larry Ellison, cofondatorul Oracle, a urcat pe primul loc în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, devansându-l pe Elon Musk, după ce acțiunile companiei Oracle au crescut cu 40% într-o singură zi.
Acum 4 ore
20:00
Victor Micula, condamnat la închisoare cu executare pentru accesarea ilegală a bazelor de date MAI # Adevarul.ro
Tribunalul Bihor l-a condamnat pe Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, la trei ani şi o lună de închisoare cu executare pentru accesarea ilegală a bazelor de date ale MAI şi alte infracţiuni informatice.
20:00
Tânărul din Bihor care a gonit cu mașina după ambulanțele SMURD, identificat de polițiști și lăsat fără permis # Adevarul.ro
Șoferul filmat în timp ce urmărea cu viteză două ambulanțe SMURD în misiune a fost identificat de polițiștii bihoreni și amendat cu 2.025 de lei. De asemenea, el a rămas fără permis timp de 90 de zile pentru depășire neregulamentară și comportament agresiv în trafic.
19:45
Prima reacție a Statelor Unite după incidentele aeriene din Polonia: „Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO” # Adevarul.ro
Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, a transmis miercuri, 10 septembrie, un mesaj ferm de solidaritate, după ce 19 drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, unele dintre ele venind dinspre Belarus.
19:30
Mai multe linii de transport în comun vor avea program prelungit joi, pentru concertul Scorpions de la Romexpo # Adevarul.ro
Programul liniilor de transport public 41, 93, 205, 331 și 335 va fi prelungit în seara zilei de joi, 11 septembrie, pentru preluarea participanților de la concertul Scorpions, organizat la Romexpo, a transmis STB.
19:15
Bărbatul care a ucis o refugiată din Ucraina spune că era „controlat de materiale implantate în creier”. Victima „i-a citit gândurile” # Adevarul.ro
Bărbatul de 34 de ani care a înjunghiat mortal o refugiată din Ucraina într-un tramvai din orașul Charlotte, statul Carolina de Nord, a mărturisit surorii sale că a comis atacul fiind „controlat de materiale străine” pe care guvernul „i le-ar fi implantat în creier”.
19:15
Cum încearcă Kremlinul să ascundă prezența reală a lui Putin. Secretul birourilor identice în care apare dictatorul rus # Adevarul.ro
S-a aflat cum se creează iluzia apariției lui Putin acolo unde acesta nu se află, scrie Dialog.UA, care notează că jurnaliștii americani au aflat că, pentru liderul rus, au fost construite trei birouri complet identice, situate în diferite colțuri ale Rusiei.
19:15
Wizz Air închide baza din Viena şi suspendă mai multe zboruri spre România, dar deschide noi rute din București către Europa # Adevarul.ro
Wizz Air anunţă închiderea bazei sale operaţionale din Viena din motive economice, decizie care afectează inclusiv zborurile către şi din România. Pe de altă parte, își extinde prezența pe piața locală, lansând rute noi din București spre Franța și Olanda.
18:45
Părinții care au în întreținere copii cu handicap vor putea lucra de acasă 8 zile pe lună # Adevarul.ro
Deputații au adoptat un proiect de lege prin care părinții care au în grijă copii cu handicap de până la 18 ani vor putea lucra de acasă sau în regim de telemuncă timp de 8 zile pe lună.
18:30
Grupul Houthi din Yemen a anunțat miercuri, 10 septembrie, că Israelul desfășoară atacuri aeriene puternice asupra capitalei Sanaa.
18:30
Grupul de Prietenie România-SUA a fost relansat în Congresul american. Ambasadorul Andrei Muraru anunţă că România e pregătită să intre Visa Waiver cu tehnologii de top # Adevarul.ro
Cu prilejul relansării Grupului de Prietenie România-SUA, ambasadorul Andrei Muraru a adus în discuţie programul Visa Waiver.
18:15
Dronele lui Putin testează granițele NATO, iar România ar putea fi următoarea țintă. Expert: „În Polonia nu a fost un simplu incident” # Adevarul.ro
Analistul de securitate Cătălin Done susține că atacul cu drone rusești asupra Poloniei a fost un test al Rusiei, pentru a vedea capacitatea de reacție a țării atacate, dar și a aliaților. El crede că România trebuia să reacționeze prompt și să se pregătească pentru astfel de „teste”.
18:15
U fost președinte prorus al Ucrainei a pierdut definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE. Ce spune cea mai inaltă instanță europenă despre Viktor Ianukovici # Adevarul.ro
Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a pierdut definitiv procesul împotriva sancțiunilor UE. Acțiunile întreprinse de fostul lider prorus în calitate de șef al statului ucrainean au destabilizat „în mod clar” țara, a concluzionat cea mai înaltă instanță a Uniunii Europene.
Acum 6 ore
18:00
Ursula Von der Leyen propune limită de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele sociale în UE şi dă exemplu modelul australian # Adevarul.ro
Ursula von der Leyen a propus introducerea unei limite de vârstă pentru accesul la rețelele sociale în Uniunea Europeană, evidențiind pericolele mediului digital pentru copii, și a cerut reglementări similare celor aplicate în cazul tutunului și alcoolului.
18:00
CE analizează pachetele de reforme ale Guvernului Bolojan, în cadrul procedurii de suspendare a fondurilor europene # Adevarul.ro
Comisia Europeană a început o procedură privind deficitul bugetar al României, cu riscul suspendării fondurilor europene, iar în jurul datei de 15 octombrie 2025, executivul comunitar va prezenta un raport privind efectele pachetelor de reforme ale Guvernului Bolojan pentru reducerea deficitului.
18:00
Daniel David, ministrul Educației, vrea să schimbe denumirea disciplinei „istorie”. „O să discut cu Academia Română” # Adevarul.ro
Într-un interviu acordat „Adevărul”, ministrul Educației anunță schimbarea denumirii disciplinei de la liceu. Actualul model, în care istoria națională și cea universală sunt amestecate, este considerat de Daniel David un experiment eșuat.
18:00
Ministrul german al Apărării: Dronele rusești au fost „în mod clar direcționate” spre spațiul aerian al Poloniei # Adevarul.ro
Dronele rusești care au intrat în spațiul aerian al Poloniei au fost „în mod clar direcționate” în acest scop și reprezintă o nouă provocare din partea Moscovei, a declarat miercuri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
17:45
Acuze de debandadă la națională, cu fumuri de țigară. Cum se apără federația lui Burleanu # Adevarul.ro
Pe site-ul frf.ro a apărut astăzi un comunicat semnat de staff-ul naționalei.
17:30
Toate cele cinci proiecte de lege asumate de Guvernul Bolojan, contestate la CCR. Vor fi dezbătute pe 24 septembrie # Adevarul.ro
Guvernul Bolojan se confruntă cu un val de contestații la CCR după ce și-a asumat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
17:30
Rusia neagă că ar fi vizat ținte din Polonia, după incidentul cu dronele rusești. Kremlinul, „pregătit să poarte consultări” # Adevarul.ro
Ministerul rus al Apărării a transmis miercuri, într-un comunicat oficial, că dronele sale au efectuat un atac masiv asupra unor facilități militare din vestul Ucrainei, însă a negat că ar fi intenționat să lovească obiective aflate pe teritoriul Poloniei.
17:30
Nicușor Dan a explicat ce va face România în cazul intrării unor drone rusești în spaţiul nostru aerian: „Procedurile sunt pregătite pentru a reacţiona la fel” # Adevarul.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri, 10 septembrie, că România este solidară cu Polonia, care a neutralizat drone rusești în interiorul propriului spaţiu aerian, precizând că, dacă va fi cazul, procedurile sunt pregătite „pentru a reacţiona la fel” în România.
17:30
Tragedie lângă Baia Mare: Un bărbat și fiul său de 14 ani au murit după ce mașina lor s-a izbit de un TIR # Adevarul.ro
Un tânăr de 14 ani și un bărbat de 46 de ani au murit, miercuri după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, pe DN 1C, la ieşirea din Baia Mare spre Tăuţii-Măgherăuş.
17:15
Logistică, radare, baze aeriene. Ce puteau urmări dronele lui Putin în Polonia. Cum a răspuns apărarea aeriană a NATO? # Adevarul.ro
În noaptea de 9 spre 10 septembrie, Polonia a fost scena unei incursiuni aeriene atipice, care a stârnit numeroase semne de întrebare în rândul comunității de securitate.
17:15
Un fotbalist de la Oțelul Galați le râde în nas tricolorilor: este la un singur meci de calificarea la Campionatul Mondial # Adevarul.ro
Capul Verde este aproape de o calificare istorică la Campionatul Mondial de fotbal din 2026.
17:15
Clasamentul celor mai bogați americani publicat de Forbes. Trump a ajuns la o avere record # Adevarul.ro
A fost publicat clasamentul anual Forbes 400, care evidențiază cei mai bogați 400 de americani, a căror avere cumulată a atins un nivel record de 6,6 trilioane de dolari.
17:00
Interviurile „Adevărul” cu ministrul Educației, Daniel David: „Educația a dat tot ce avea de dat. Dacă mai trebuie tăieri, plec din funcție” # Adevarul.ro
Într-un interviu acordat „Adevărul”, ministrul Educației, Daniel David, a răspuns criticilor sindicaliștilor și protestelor profesorilor. El își asumă rolul de „ministru al austerității” și avertizează că nu va rămâne în funcție dacă în 2026 educația va fi din nou vizată de reduceri.
17:00
PE a votat o rezoluție prin care condamnă încercările Rusiei de a destabiliza Republica Moldova. Cine este singurul europarlamentar român care a votat împotrivă # Adevarul.ro
Parlamentul European a votat miercuri o rezoluție prin care condamnă încercările Rusiei de a destabiliza Republica Moldova. Dintre europarlamentarii români, unul singur a votat împotriva acestui demers.
17:00
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras noi cumpărători, susţine operatorul OMV Petrom SA.
16:45
Un bărbat a fost amendat după ce a comandat de pe Temu. De ce va plăti de 14 ori mai mult decât pentru produsele cumpărate # Adevarul.ro
Un bărbat s-a trezit cu o amendă de peste 14 ori mai mare decât suma cheltuită pentru o comandă de pe Temu.
16:30
PPC Energie prelungește oferta cu preț redus PPC Energie Verde până la 30 septembrie (preț garantat timp de 1 an) # Adevarul.ro
PPC Energie prelungește până la data de 30 septembrie oferta PPC Energie Verde, un produs cu energie provenită din surse 100% regenerabile și preț fix al energiei active de 0,649 lei/kWh (garantat timp de 1 an).
16:15
Suspiciunile anchetatorilor în cazul profesoarei și al copilului său găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Pentru ce era inculpată femeia # Adevarul.ro
Autoritățile din Mehedinți au declanșat o anchetă amplă după ce o profesoară și copilul ei au fost găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin.
16:15
De ce nu se va schimba nimic? Cel puțin, nimic în bine. Discuțiile privindu-i pe magistrați pleacă, voit sau nu, de la o confuzie. Se construiesc pe o confuzie. Concluziile sunt trase dintr-o confuzie.
16:15
Salrom îl acuză pe ministrul Economiei că lansează, în continuare, „afirmații iresponsabile și nefondate” la adresa Societății Naționale a Sării # Adevarul.ro
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului- Dinel-Radu Miruță, continuă să lanseze în spațiul public „afirmații iresponsabile și nefondate la adresa Societății Naționale a Sării - Salrom (SNS SA)”, acuză conducerea companiei.
Acum 8 ore
16:00
Cum explică Mircea Lucescu nefolosirea lui Baiaram și a lui Mitriță: „Ia ochii, dar aleargă foarte puțin” # Adevarul.ro
Principalul reproșa adus lui Mircea Lucescu după remiza cu Cipru este că, într-un moment în care atacul trebuia întărit, nu a apelat la cei mai în formă oameni ofensivi.
16:00
Testul de sânge care ar putea revoluționa lupta împotriva Alzheimerului. Cum funcționează # Adevarul.ro
Mai mult de 1.000 de persoane din Marea Britanie, suspecte de demență, vor beneficia de un test de sânge pentru Alzheimer, despre care oamenii de știință speră că ar putea revoluționa diagnosticul acestei boli.
16:00
Parlamentul European sprijină Chișinăul şi acuză Rusia de tentative de destabilizare a Republicii Moldova înainte de alegeri # Adevarul.ro
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care trage un semnal de alarmă privind intensificarea tentativelor Rusiei de a influența alegerile din 28 septembrie din Republica Moldova şi şi-a declarat sprijinul pentru guvernul de la Chişinău.
15:45
Nicuşor Dan, despre concedierile din primării: „Discuţia se va purta săptămâna viitoare, cu sau fără mine” # Adevarul.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a comentat miercuri situația concedierilor din primării, arătând că această temă va fi discutată de coaliție săptămâna viitoare, indiferent dacă va participa sau nu.
15:45
Alba Iulia țintește un record mondial cu o masă de 2,7 km construită din materiale reciclabile # Adevarul.ro
Orașul Alba Iulia va încerca să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă masă din lume construită din materiale reciclabile.
15:45
Au început lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe două artere importante din București. Traseele STB care vor fi modificate # Adevarul.ro
Au început lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe două dintre cele mai importante artere ale Capitalei – Bulevardul Basarabia și Bulevardul Theodor Pallady.
15:45
Parlamentul a respins înființarea unei comisii de anchetă privind abuzurile sexuale din universități. Deputat AUR: „Protejaţi agresorii sexuali” # Adevarul.ro
Parlamentul a respins, miercuri, un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la investigarea „abuzurilor sexuale și comportamentele deviante” din universitățile românești.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.