Cupa Mondială 2026: FIFA va redistribui 300 de milioane de euro cluburilor care vor avea jucători la competiţie

News.ro, 16 septembrie 2025 20:20

FIFA a anunţat, marţi, o decizie istorică din punct de vedere financiar privind sumele alocate cluburilor ai căror jucători vor participa la Cupa Mondială din 2026. FIFA va redistribui 300 de milioane de euro, cu 70% mai mult decât la Cupa Mondială organizată în Qatar în 2022.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
22:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că o corecţie fiscală fără creşterea TVA nu a fost posibilă, deşi în discuţiile preliminare preşedintele Nicuşor Dan a solicitat ca TVA să nu crească, potrivit promisiunii sale din campania electorală. Bolojan a explicat că, dacă nu ar fi fost luate primele măsuri fiscale, România ar fi fost sancţionată.
22:30
FC Rapid a anunţat, marţi, că susţine modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi adaptarea acesteia la cerinţele anului 2025, implicit şi la necesităţile suporterilor şi cluburilor pentru îmbunătăţirea atmosferei pe arenele sportive.
22:30
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că există elemente concrete că infrastructura folosită pentru influenţarea populaţiei în susţinerea fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost utilizată şi în 2025, pe momente- cheie, atunci când se încearcă o anumită dinamizare a unor segmente de populaţie într-o direcţie sau alta. El susţine că România a fost, este şi probabil va fi şi în perioada următoare în plin război hibrid.
Acum 30 minute
22:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că reformele nu se pot face cu ochii la sondajele de opinie, adâugând că un premier care reprezintă o coaliţie, dacă nu are autoritate şi susţinere, nu îşi poate exercita mandatul.
22:20
CFR Cluj a anunţat, marţi, în social media, achiziţionarea mijlocaşului brazilian Mateus Peloggia.
22:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, întrebat despre situaţia economică a României, că în acest an ţara noastră va plăti dobânzi de 11 miliarde de euro, cât Autostrada Moldovei A7.
22:10
Tyler Robinson, bărbatul de 22 de ani acuzat de asasinarea influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost pus sub acuzare marţi de autorităţile din Utah, în timp ce motivul său precis rămâne misterios, la aproape o săptămână după acest nou acces de violenţă politică în Statele Unite.
22:10
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că unii dintre inculpaţii în dosarul lui Călin Georgescu au ”legături certe, documentate din toate punctele de vedere cu Federaţia Rusă” şi a adăugat că o persoană din anturajul fostului candidat la alegerile prezidenţiale are filmări pe conturile de socializare cu componenta militară din Cecenia a armatei ruse.
Acum o oră
22:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că, după ce a luat primele măsuri de reduceri de cheltuieli, nu va mai fi nevoie să impună şi alte creşteri de taxe, dacă eficientizarea cheltuielilor va fi continuată. ”Este anormal să punem taxe suplimentare într-o zonă sau alta, cât timp noi avem spaţii de reducere a cheltuielilor”, a afirmat Bolojan.
22:00
Dr. Alina Dascălu, medic primar obstetrică ginecologie, a afirmat, marţi seară, că, datorită discuţiilor frecvente din spatial public pe tema menopauzi, femeile au prins curaj să vorbească despre asta, recunoscând că este o etapă firească în viaţa oricărei femei sănătoase. Deşi momentul intrării la menopauză depinde de organismul fiecărei persoane în parte, cu maxim 10 ani înainte se poate instala perimenopauza care aduce cu ea o serie de simptome pe care rareori femeile le identifică ca atare.
21:50
Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu (PSD) a declarat că miercuri va avea loc în coaliţie discuţia şi vor tranşa problema continuării măsurii de plafonare a adaosului comercial, el arătând că este încrezător că vor continua măsura prin decizia coaliţiei şi nu prin intervenţia Parlamentului.
21:50
Liga Campionilor a început marţi, cu două meciuri programate de la ora 19.45. Primul gol din nou sezon a fost înscris de Promise David, de la Union Saint-Gilloise, din penalti, în minutul 9.
21:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seaeră, că deficitul pentru anul trecut a fost mai mare de nouă la sută, dar nu s-a ajuns la zece la sută, el precizând că pentru 2025 deficitul bugetar va trece de opt la sută.
21:40
Fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu (PSD) a declarat, marţi, că este o foarte mare lipsă de comunicare din partea ANAF, ceea ce conduce la o percepţie care câteodată se distorsionează în plan public, el arătând că i-a propus preşedintelui ANAF să facem o dezbatere publică despre cum se calculează gap-ul de TVA. Câciu a mai spus că sunt multe lucruri de făcut la ANAF, ”chestiuni de mentalităţi ale funcţionarilor ANAF care se complac în a se comporta ca nişte vătafi, pe contribuabili”.
21:40
Rusia gestionează o reţea extinsă de peste 200 de tabere pentru reeducarea, rusificarea şi militarizarea copiilor ucraineni, potrivit unei noi investigaţii. Ancheta dezvăluie documente şi imagini din satelit care confirmă că aceşti copii sunt duşi în tabere pentru îndoctrinare patriotică, instruire în folosirea armelor şi exerciţii de luptă, pregătindu-i astfel pe copiii Ucrainei să lupte pentru Rusia, relatează The Guardian.
21:40
Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din ţară, se listează la Bursă în primul trimestru al anului viitor, cu 25% din acţiuni, a declarat marţi seară Alin Răţoi, vicepreşedintele Memento Group. Aceasta ar fi prima agenţie de turism din România listată pe bursă. Compania estimează că va încasa 15 milioane de euro în urma listării, iar fondurile vor fi folosite pentru achiziţia unor companii din turism, din segmente de activitate unde compania nu este prezentă, dar şi pentru intrarea pe alte pieţe din regiune.
21:40
Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi un acord între Statele Unite şi China pentru ca TikTok să continue să funcţioneze pe piaţa americană, trei surse familiare cu situaţia afirmând că înţelegerea seamănă cu cea discutată la începutul acestui an, relatează Reuters.
Acum 2 ore
21:30
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că pe Tik-Tok au fost activate, cu numai o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, 20.000 de conturi, reţea pusă la punct pentru fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, şi a explicat că această reţea conţinea un sistem automatizat care a rulat două milioane de comentarii care s-au viralizat prin această infrastructură.
21:20
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată este cel mai grav înregistrat şi monitorizat în ultmii 35 de ani, având ca obiect o infracţiune contra siguranţei naţionale.
21:00
Procurorii anticorupţie din Franţa au lansat o anchetă după acuzaţii că ministrul francez al culturii, Rachida Dati, nu şi-a menţionat colecţia de bijuterii scumpe în declaraţia de avere pe care toţi membrii Cabinetului sunt obligaţi să o depună, relatează POLITICO.
20:50
AUR anunţă, marţi seară, că a sesizat Parchetul General cu privire la faptul că Guvernul şi AEP nu organizează alegerile parţiale în Bucureşti, deşi termenul legal a expirat în 3 septembrie. Formaţiunea face acuzaţii de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
20:50
Urme de construcţii anterioare au fost depistate în timpul lucrărilor la Planşeul Unirii, iar zona a fost delimitată şi protejată, urmând a fi cercetată de arheologi.
20:40
Ana Andreea Beatrice a adus o medalie mondială pentru România – bronz la categoria 55 kilograme, la Campionatul Mondial de Lupte de la Zagreb.
Acum 4 ore
20:30
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a discutat, marţi, cu oficialii Bǎncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) despre investiţiile din România, dar şi despre extinderea acestora, prin parteneriate public-private. Nazare a precizat că experienţa Greciei poate fi replicată şi în România, parteneriatul public-privat fiind ”un instrument prin care putem finanţa proiecte majore, inclusiv spitale regionale”.
20:20
AUR anunţă, marţi seară, că a sesizat Parchetul General cu privire la faptul că Guvernul şi AEP nu organizează alegerile parţiale în Bucureşti, deşi termenul legal a expirat în 3 septembrie. Formaţiunea face acuzaţii de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
20:20
FIFA a anunţat, marţi, o decizie istorică din punct de vedere financiar privind sumele alocate cluburilor ai căror jucători vor participa la Cupa Mondială din 2026. FIFA va redistribui 300 de milioane de euro, cu 70% mai mult decât la Cupa Mondială organizată în Qatar în 2022.
20:10
Partidul Socialiştilor Europeni a votat excluderea definitivă a partidului Smer din Slovacia, condus de premierul Robert Fico, potrivit a patru oficiali informaţi despre această decizie, scrie POLITICO.
19:50
Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) consideră că incidentul cu drona rusească intrată în spaţiul aerian naţional şi care a survolat aproape 50 de minute teritoriul României „ridică întrebări serioase”. „Indiferent dacă a fost un test sau o ameninţare reală la adresa securităţii noastre naţionale, lipsa unor proceduri clare din partea autorităţilor transmite un semnal de slăbiciune. Această neclaritate nu mai poate continua”, afirmă Negrescu.
19:40
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a reacţionat, marţi, după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat un proiect pilot de înfiinţare a unor cabinete în ambulatoriul spitalelor. Medicii de familie consideră că reducerea continuă a resurselor umane în medicină primară, în special în mediul rural, reprezintă o problemă majoră care afectează accesul la servicii medicale de calitate pentru populaţia din aceste zone. Medicii precizează că, în medicina de familie, se gestionează la nivel de cabinet peste 80% din totalul de cazuri.
19:40
Un bărbat a sunat, marţi, la 112, după ce a găst într-o baltă cu peşti din judeţul Timiş mai multe fragmente de oase ce par a fi umane. Poliţiştii au ajuns imediat la faţa locului şi au deschis o anchetă.
19:30
Cu numeroase recorduri şi titluri câştigate, sportiva kenyană Faith Kipyegon, în vârstă de 31 de ani, continuă să scrie istorie în proba de semimaraton şi să inspire mamele sportive, după ce, marţi, a câştigat la Tokyo al patrulea titlu mondial la 1.500 m.
19:30
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut explicaţii guvernului polonez după ce ziarul „Rzeczpospolita” a publicat un articol potrivit căruia acoperişul unei case de lângă oraşul Lublin, care a fost avariat în dimineaţa invaziei dronelor ruseşti de săptămâna trecută, nu ar fi fost distrus de o dronă, aşa cum s-a afirmat iniţial, ci de o rachetă lansată de pe un avion de vânătoare F-16 al armatei poloneze.
19:10
O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat, marţi, pe DN 1, în judeţul Braşov, după explozia unei roţi. Din primele informaţii, şoferul nu a fost rănit.
19:10
Un copil de 6 ani a miurit, marţi, în judeţul Neamţ, după ce a fost lovit de o maşină. Copilul circula cu bicicleta pe câmp, iar la un moment dat a intrat pe şosea, fiind accidentat.
18:40
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat un contract de finanţare, în valoare de peste 207 milioane de lei, pentru un proiect care urmăreşte combaterea analfabestismului funcţional, fiind vizaţi peste 15.000 de elevi din 176 de unităţi.
18:40
Romario Benzar (33 ani) a semnat cu Poli Timişoara pe un an de zile, cu drept de prelungire pentru încă un sezon, a anunţat, marţi, clubul bănăţean.
Acum 6 ore
18:30
Consilierul local Cristian Leocan (USR) din comuna Periş, judeţul Ilfov, anunţă că a depus plângere la Poliţie, după ce ar fi fost ameninţat, inclusiv cu moartea, de către nepoata primarului, din cauza unei postări pe Facebook prin care semnala un posibil conflict de interese.
18:30
AnimaWings, companie aeriană românească parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, a recepţionat o nouă aeronavă Airbus A220-300, a treia de acest tip şi a cincea operaţională în flotă. Până la finalul anului 2027, compania vrea să ajungă la o flotă formată din 18 aeronave, atingând un portofoliu evaluat la peste 1 miliard de dolari.
18:30
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat un contract de finanţare, în valoare de peste 207 milioane de lei, pentru un proiect care urmăreşte combaterea analfabestismului funcţional, fiind vizaţi peste 15.000 de elevi din 176 de unităţi.
18:20
Consilierul local Cristian Leocan (USR) din comuna Periş, judeţul Ilfov, anunţă că a depus plângere la Poliţie, după ce ar fi fost ameninţat, inclusiv cu moartea, de către nepoata primarului, din cauza unei postări pe Facebook prin care semnala un posibil conflict de interese.
18:10
Un tânăr de 25 de ani din judeţul Alba, care a fost surprins sub un tractor, este în stop cardio-respirator, marţi după-amiază, fiind începute manevrele de resuscitare. În sprijinul echipajelor a fost solicitat un elicopter SMURD.
18:10
Pe pagina oficială de Instagram a lui Robert Redford a fost publicată declaraţia care confirmă vestea decesului său şi faptul că acest cont va fi şters.
18:00
Zece persoane aflate în diferite penitenciare sunt suspectate de procurorii DIICOT că au constituit o grupare care se ocupa cu procurarea şi distribuirea de droguri şi substanţe psihoactive în unităţi de detenţie. Drogurile erau impregnate pe foi care erau apoi introduse în penitenciare sub formă de ”scrisori”, la preţuri variind între 1.000 şi 1.500 de lei. Anchetatorii au făcut percheziţii în acest dosar, inclusiv în trei penitenciare, ei solicitând arestarea preventivă a celor zece persoane.
17:50
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, marţi, că procedurile de reducere a cheltuielilor şi de creare a unui stat mai suplu trebuie finalizate cât mai rapid, iar apoi trebuie găsite soluţii pentru a susţine economia şi a stimula creşterea economică.
17:50
Forţele ucrainene au lovit rafinăria de petrol rusă Saratov în noaptea de luni spre marţi, provocând explozii şi un incendiu la instalaţie, a afirmat marţi pe Telegram statul major al forţelor armate ucrainene, în timp ce surse Reuters au declarat că Rusia este pe punctul de a reduce producţia de petrol din cauza atacurilor cu drone.
17:30
Luis Campos, directorul sportiv al PSG, a declarat că nu se va angaja într-un nou proiect după încheierea contractului său cu gruparea pariziană.
17:30
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, afirmă că, în urma controalelor făcute, s-a ajuns ”la o concluzie destul de tristă”, aceea că economia circulară şi reciclarea sunt la stadiul de obligaţie şi nu de oportunitate, astfel că se pierd resurse extrem de importante tratând deşeurile ca gunoi. ”În ciuda faptului că, în ultimii ani, amenzile Gărzii de Mediu au crescut exponenţial, paradoxal, ţintele de recilare au scăzut sub pragul psihologic 10%, ceea ce înseamnă că politicile publice nu au fost cele mai eficiente şi avem nevoie de o nouă abordare”, susţine Corlan.
17:20
Preţurile la raft ale alimentelor de bază, cu excepţia fructelor şi legumelor sezoniere, au crescut, în medie, cu 1,53%, sub pragul asociat majorării TVA, în luna august faţă de iunie, potrivit unei analize realizate de Consiliul Concurenţei pe baza datelor furnizate de şase mari reţele comerciale, Auchan, Carrefour, Kaufland, Lidl, Profi şi Selgros.
17:20
„Robert Redford a avut o serie de ani în care nu era nimeni mai bun decât el”, a spus Trump, după ce a fost informat de moartea actorului de reporteri chiar înainte de a se urca în Marine One pentru a-şi începe călătoria în Marea Britanie. „A fost o perioadă în care era cel mai popular. Eu îl consideram grozav”.
17:20
Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) anunţă că a depus 3 plângeri penale împotriva unor entităţi care ofereau jocuri de noroc online fără licenţă şi care permiteau accesul jucătorilor din România. De asemenea, în ultimele cinci luni au fost efectuate 5.130 de acte de control, au fost aplicate 130 de sancţiuni cu o valoare a amenzilor aplicate de 3.780.000 de lei, au fost depuse 32 de plângeri penale, au fost indisponibilizate 144 de mijloace de joc, au fost înscrise pe lista neagră 93 site-uri, au fost revocate 28 licenţe şi au fost suspendate temporar 3 platforme licenţiate de jocuri de noroc online.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.