Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din ţară, se listează la Bursă în primul trimestru al anului viitor, cu 25% din acţiuni. Compania ia în calcul să intre şi pe alte pieţe din regiune şi să achizioneze alte companii din turism

News.ro, 16 septembrie 2025 21:40

Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din ţară, se listează la Bursă în primul trimestru al anului viitor, cu 25% din acţiuni, a declarat marţi seară Alin Răţoi, vicepreşedintele Memento Group. Aceasta ar fi prima agenţie de turism din România listată pe bursă. Compania estimează că va încasa 15 milioane de euro în urma listării, iar fondurile vor fi folosite pentru achiziţia unor companii din turism, din segmente de activitate unde compania nu este prezentă, dar şi pentru intrarea pe alte pieţe din regiune.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
00:10
Benjamin Mendy, fundaşul stânga al naţionalei Franţei şi campion mondial în 2018, va evolua în Polonia.
00:10
Echipa Real Madrid a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Olympique Marseille, în prima etapă a Ligii Campionilor.
Acum o oră
23:40
Dr. Alina Dascălu, medic primar obstetrică ginecologie, a declarat, marţi seară, că menopauza cumva are legătură cu longevitatea, pentru că trăim foarte mult timp în menopauză, dar, pentru a fi longeviv, este nevoie de hormoni. Pentru a păstra un nivel constant al acestora şi implicit calitatea vieţii se pot face tratamente personalizate, însă multă lume se teme de efectele adverse ale acestora. Alina Dascălu explică însă că multe sunt mituri.
Acum 2 ore
23:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că relaţia cu Statele Unite ale Americii este una strategică pentru România şi a menţionat că este în contact cu oficialii americani care vizitează România.
23:10
Deţinătoarea titlului, Italia s-a calificat în semifinalele Cupei Billie Jean King după ce a învins China, scor 2-0, marţi, la Shenzhen.
23:10
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că Parchetul General se confruntă cu o lipsă de personal de 40%, ceea ce înseamnă aproape că un procuror din doi lipseşte. El a explicat că cei 2.250 de procurori de la nivel naţional trebuie să instrumenteze anual două milioane de dosare.
23:00
Jucătoarea din linia a treia a echipei Franţei, Axelle Berthoumieu, a fost suspendată, marţi, pentru nouă meciuri de către federaţia internaţională de rugby, pentru că a muşcat o jucătoare irlandeză în timpul sfertului de finală al Cupei Mondiale.
23:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, întrebat dacă este enervat atunci când preşedintele Nicuşor Dan vine cu propuneri la pachetele de măsuri, că nu lucrezi pe bază de emoţie atunci când ocupi o funcţie importantă.
23:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că relaţia cu Statele Unite ale Americii este una strategică pentru România şi a menţionat că este în contact cu oficialii americani care vizitează România.
22:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, întrebat despre situaţia economică a României, că în acest an ţara noastră va plăti dobânzi de 11 miliarde de euro, cât Autostrada Moldovei A7.
22:50
Donald Trump a anunţat marţi că o a treia ambarcaţiune venezueleană a fost eliminată de Statele Unite, relatează AFP.
22:50
O femeie de 40 de ani din Ilfov a cerut, marţi, ajutorul Poliţiei, după ce fostul partener i-a spart geamul locuinţei, fiind emis un ordin de protecţie. Ulterior, bărbatul a provocat scandal când femeia se afla într-un complex comercial din Sectorul 6, împreună cu soţul ei. Cei doi bărbaţi s-au bătut, iar fostul partener al femeii a fost înjunghiat deşi el este cel care avea cuţit asupra sa.
22:50
Jucătoarea din linia a treia a echipei Franţei, Axelle Berthoumieu, a fost suspendată, marţi, pentru nouă meciuri de către federaţia internaţională de rugby, pentru că a muşcat o jucătoare irlandeză în timpul sfertului de finală al Cupei Mondiale.
22:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că ceea ce s-a făcut până acum în educaţie nu înseamnă reformă şi aceasta constând în ”lucruri serioase” care vor fi făcute în perioada următoare.
22:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, întrebat despre situaţia economică a României, că în acest an ţara noastră va plăti dobânzi de 11 miliarde de euro, cât Autostrada Moldovei A7.
22:40
22:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că o corecţie fiscală fără creşterea TVA nu a fost posibilă, deşi în discuţiile preliminare preşedintele Nicuşor Dan a solicitat ca TVA să nu crească, potrivit promisiunii sale din campania electorală. Bolojan a explicat că, dacă nu ar fi fost luate primele măsuri fiscale, România ar fi fost sancţionată.
22:30
FC Rapid a anunţat, marţi, că susţine modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi adaptarea acesteia la cerinţele anului 2025, implicit şi la necesităţile suporterilor şi cluburilor pentru îmbunătăţirea atmosferei pe arenele sportive.
22:30
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că există elemente concrete că infrastructura folosită pentru influenţarea populaţiei în susţinerea fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost utilizată şi în 2025, pe momente- cheie, atunci când se încearcă o anumită dinamizare a unor segmente de populaţie într-o direcţie sau alta. El susţine că România a fost, este şi probabil va fi şi în perioada următoare în plin război hibrid.
22:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că reformele nu se pot face cu ochii la sondajele de opinie, adâugând că un premier care reprezintă o coaliţie, dacă nu are autoritate şi susţinere, nu îşi poate exercita mandatul.
22:20
CFR Cluj a anunţat, marţi, în social media, achiziţionarea mijlocaşului brazilian Mateus Peloggia.
22:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, întrebat despre situaţia economică a României, că în acest an ţara noastră va plăti dobânzi de 11 miliarde de euro, cât Autostrada Moldovei A7.
Acum 4 ore
22:10
Tyler Robinson, bărbatul de 22 de ani acuzat de asasinarea influencerului conservator american Charlie Kirk, a fost pus sub acuzare marţi de autorităţile din Utah, în timp ce motivul său precis rămâne misterios, la aproape o săptămână după acest nou acces de violenţă politică în Statele Unite.
22:10
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că unii dintre inculpaţii în dosarul lui Călin Georgescu au ”legături certe, documentate din toate punctele de vedere cu Federaţia Rusă” şi a adăugat că o persoană din anturajul fostului candidat la alegerile prezidenţiale are filmări pe conturile de socializare cu componenta militară din Cecenia a armatei ruse.
22:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că, după ce a luat primele măsuri de reduceri de cheltuieli, nu va mai fi nevoie să impună şi alte creşteri de taxe, dacă eficientizarea cheltuielilor va fi continuată. ”Este anormal să punem taxe suplimentare într-o zonă sau alta, cât timp noi avem spaţii de reducere a cheltuielilor”, a afirmat Bolojan.
22:00
Dr. Alina Dascălu, medic primar obstetrică ginecologie, a afirmat, marţi seară, că, datorită discuţiilor frecvente din spatial public pe tema menopauzi, femeile au prins curaj să vorbească despre asta, recunoscând că este o etapă firească în viaţa oricărei femei sănătoase. Deşi momentul intrării la menopauză depinde de organismul fiecărei persoane în parte, cu maxim 10 ani înainte se poate instala perimenopauza care aduce cu ea o serie de simptome pe care rareori femeile le identifică ca atare.
21:50
Fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu (PSD) a declarat că miercuri va avea loc în coaliţie discuţia şi vor tranşa problema continuării măsurii de plafonare a adaosului comercial, el arătând că este încrezător că vor continua măsura prin decizia coaliţiei şi nu prin intervenţia Parlamentului.
21:50
Liga Campionilor a început marţi, cu două meciuri programate de la ora 19.45. Primul gol din nou sezon a fost înscris de Promise David, de la Union Saint-Gilloise, din penalti, în minutul 9.
21:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seaeră, că deficitul pentru anul trecut a fost mai mare de nouă la sută, dar nu s-a ajuns la zece la sută, el precizând că pentru 2025 deficitul bugetar va trece de opt la sută.
21:40
Fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu (PSD) a declarat, marţi, că este o foarte mare lipsă de comunicare din partea ANAF, ceea ce conduce la o percepţie care câteodată se distorsionează în plan public, el arătând că i-a propus preşedintelui ANAF să facem o dezbatere publică despre cum se calculează gap-ul de TVA. Câciu a mai spus că sunt multe lucruri de făcut la ANAF, ”chestiuni de mentalităţi ale funcţionarilor ANAF care se complac în a se comporta ca nişte vătafi, pe contribuabili”.
21:40
Rusia gestionează o reţea extinsă de peste 200 de tabere pentru reeducarea, rusificarea şi militarizarea copiilor ucraineni, potrivit unei noi investigaţii. Ancheta dezvăluie documente şi imagini din satelit care confirmă că aceşti copii sunt duşi în tabere pentru îndoctrinare patriotică, instruire în folosirea armelor şi exerciţii de luptă, pregătindu-i astfel pe copiii Ucrainei să lupte pentru Rusia, relatează The Guardian.
21:40
Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din ţară, se listează la Bursă în primul trimestru al anului viitor, cu 25% din acţiuni, a declarat marţi seară Alin Răţoi, vicepreşedintele Memento Group. Aceasta ar fi prima agenţie de turism din România listată pe bursă. Compania estimează că va încasa 15 milioane de euro în urma listării, iar fondurile vor fi folosite pentru achiziţia unor companii din turism, din segmente de activitate unde compania nu este prezentă, dar şi pentru intrarea pe alte pieţe din regiune.
21:40
Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi un acord între Statele Unite şi China pentru ca TikTok să continue să funcţioneze pe piaţa americană, trei surse familiare cu situaţia afirmând că înţelegerea seamănă cu cea discutată la începutul acestui an, relatează Reuters.
21:30
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că pe Tik-Tok au fost activate, cu numai o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, 20.000 de conturi, reţea pusă la punct pentru fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, şi a explicat că această reţea conţinea un sistem automatizat care a rulat două milioane de comentarii care s-au viralizat prin această infrastructură.
21:20
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată este cel mai grav înregistrat şi monitorizat în ultmii 35 de ani, având ca obiect o infracţiune contra siguranţei naţionale.
21:00
Procurorii anticorupţie din Franţa au lansat o anchetă după acuzaţii că ministrul francez al culturii, Rachida Dati, nu şi-a menţionat colecţia de bijuterii scumpe în declaraţia de avere pe care toţi membrii Cabinetului sunt obligaţi să o depună, relatează POLITICO.
20:50
AUR anunţă, marţi seară, că a sesizat Parchetul General cu privire la faptul că Guvernul şi AEP nu organizează alegerile parţiale în Bucureşti, deşi termenul legal a expirat în 3 septembrie. Formaţiunea face acuzaţii de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
20:50
Urme de construcţii anterioare au fost depistate în timpul lucrărilor la Planşeul Unirii, iar zona a fost delimitată şi protejată, urmând a fi cercetată de arheologi.
20:40
Ana Andreea Beatrice a adus o medalie mondială pentru România – bronz la categoria 55 kilograme, la Campionatul Mondial de Lupte de la Zagreb.
20:30
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a discutat, marţi, cu oficialii Bǎncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) despre investiţiile din România, dar şi despre extinderea acestora, prin parteneriate public-private. Nazare a precizat că experienţa Greciei poate fi replicată şi în România, parteneriatul public-privat fiind ”un instrument prin care putem finanţa proiecte majore, inclusiv spitale regionale”.
20:20
AUR anunţă, marţi seară, că a sesizat Parchetul General cu privire la faptul că Guvernul şi AEP nu organizează alegerile parţiale în Bucureşti, deşi termenul legal a expirat în 3 septembrie. Formaţiunea face acuzaţii de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
20:20
FIFA a anunţat, marţi, o decizie istorică din punct de vedere financiar privind sumele alocate cluburilor ai căror jucători vor participa la Cupa Mondială din 2026. FIFA va redistribui 300 de milioane de euro, cu 70% mai mult decât la Cupa Mondială organizată în Qatar în 2022.
Acum 6 ore
20:10
Partidul Socialiştilor Europeni a votat excluderea definitivă a partidului Smer din Slovacia, condus de premierul Robert Fico, potrivit a patru oficiali informaţi despre această decizie, scrie POLITICO.
19:50
Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) consideră că incidentul cu drona rusească intrată în spaţiul aerian naţional şi care a survolat aproape 50 de minute teritoriul României „ridică întrebări serioase”. „Indiferent dacă a fost un test sau o ameninţare reală la adresa securităţii noastre naţionale, lipsa unor proceduri clare din partea autorităţilor transmite un semnal de slăbiciune. Această neclaritate nu mai poate continua”, afirmă Negrescu.
19:40
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a reacţionat, marţi, după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat un proiect pilot de înfiinţare a unor cabinete în ambulatoriul spitalelor. Medicii de familie consideră că reducerea continuă a resurselor umane în medicină primară, în special în mediul rural, reprezintă o problemă majoră care afectează accesul la servicii medicale de calitate pentru populaţia din aceste zone. Medicii precizează că, în medicina de familie, se gestionează la nivel de cabinet peste 80% din totalul de cazuri.
19:40
Un bărbat a sunat, marţi, la 112, după ce a găst într-o baltă cu peşti din judeţul Timiş mai multe fragmente de oase ce par a fi umane. Poliţiştii au ajuns imediat la faţa locului şi au deschis o anchetă.
19:30
Cu numeroase recorduri şi titluri câştigate, sportiva kenyană Faith Kipyegon, în vârstă de 31 de ani, continuă să scrie istorie în proba de semimaraton şi să inspire mamele sportive, după ce, marţi, a câştigat la Tokyo al patrulea titlu mondial la 1.500 m.
19:30
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a cerut explicaţii guvernului polonez după ce ziarul „Rzeczpospolita” a publicat un articol potrivit căruia acoperişul unei case de lângă oraşul Lublin, care a fost avariat în dimineaţa invaziei dronelor ruseşti de săptămâna trecută, nu ar fi fost distrus de o dronă, aşa cum s-a afirmat iniţial, ci de o rachetă lansată de pe un avion de vânătoare F-16 al armatei poloneze.
19:10
O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat, marţi, pe DN 1, în judeţul Braşov, după explozia unei roţi. Din primele informaţii, şoferul nu a fost rănit.
19:10
Un copil de 6 ani a miurit, marţi, în judeţul Neamţ, după ce a fost lovit de o maşină. Copilul circula cu bicicleta pe câmp, iar la un moment dat a intrat pe şosea, fiind accidentat.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.