Danemarca interzice temporar toate zborurile de drone civile înaintea summitului UE de la Copenhaga

Adevarul.ro, 28 septembrie 2025 16:30

Danemarca va suspenda, începând de luni și până vineri, toate zborurile de drone civile pe teritoriul său, pentru a asigura securitatea summitului european care îi va reuni la Copenhaga pe șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, a anunțat Ministerul Transporturilor, citat de AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
19:00
Gimnasta Denisa Golgotă a obţinut, duminică, medalia de aur în finală la sol, la Cupa Mondială de la Szombathely. Ella Creţu Oprea şi Anamaria Mihăescu nu au trecut de calificări.
Acum 30 minute
18:45
Ucraina a deschis un nou front în războiul cu Rusia – unul tăcut, dar devastator: o campanie de atacuri chirurgicale asupra rafinăriilor de petrol, considerate de analiști drept veriga slabă a economiei rusești.
18:45
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut, sâmbătă, o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu ocazia celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, cei doi având un schimb de opinii privind evoluţiile regionale, inclusiv situaţia din Ucraina.
Acum o oră
18:30
Preşedintele american Donald Trump anunţă duminică ”ceva special, o premieră” în negocierile de pace în Orientul Mijlociu, cu o zi înaintea unei vizite a premierului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, relatează AFP.
18:30
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de către poliţiştii din Bistriţa-Năsăud după ce au încercat să inducă în eroare Poliţia cu privire la un şofer care a produs un accident rutier şi a fugit de la locul faptei.
18:15
Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor la alegerile parlamentare din Republica Moldova, președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj către cetățenii moldoveni, îndemnându-i să participe la vot și subliniind importanța scrutinului.
Acum 2 ore
17:45
Rogobete a constatat că unele reguli de igienă și protecție a pacienților nu sunt respectate. Rogobete a precizat că a observat angajate care purtau bijuterii sau unghii false, practici interzise conform protocoalelor medicale pentru personalul ATI.
17:30
O femeie a reușit să obțină în instanță dreptul de a-și exhuma soțul, după ce un alt bărbat, care le-a distrus viața, a fost înmormântat alături.
17:15
Un amplu material publicat de cotidianul britanic The Times a scos la iveală identitatea a 13 comandanți ruși implicați direct în atrocitățile comise la Bucea, orașul ucrainean devenit simbol al crimelor de război ale Rusiei.
Acum 4 ore
16:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, în urma controlului făcut la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi, unde şase copii au murit după ce au fost infectaţi cu o bacterie, că „un haos mai mare administrativ şi procedural nu a văzut de mult într-un spital”.
16:30
Danemarca va suspenda, începând de luni și până vineri, toate zborurile de drone civile pe teritoriul său, pentru a asigura securitatea summitului european care îi va reuni la Copenhaga pe șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, a anunțat Ministerul Transporturilor, citat de AFP.
16:30
16:30
O acrobată a murit sâmbătă după ce a căzut de la înălţimea de aproximativ 5 metri de pe un trapez în timpul unui spectacol de circ în oraşul german Bautzen, conform unui anunţ al poliţiei germane.
16:00
Administrația Trump se află în pragul unei acțiuni fără precedent: peste 100.000 de angajați federali urmează să își înainteze demisiile marți, ca parte a unui program amplu de „demisii amânate” ce vizează restructurarea aparatului bugetar al SUA, scrie The Guardian.
15:45
Drone neidentificate au survolat din nou, pentru a doua noapte consecutiv, baze militare din Danemarca, a anunțat duminică armata daneză, citată de AFP.
15:30
Un raport al Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite (CIA), întocmit în decembrie 1982 și recent accesat de Transparency International – Rusia, oferă o imagine detaliată a stării societății sovietice la finalul perioadei cunoscute drept „epoca stagnării”
15:15
Hovenia dulcis – cunoscută în coreeană sub numele de heotgae – a devenit piatra de temelie a industriei în plină expansiune a remediilor pentru mahmureală din Coreea de Sud.
Acum 6 ore
15:00
Maria Băsescu, soția fostului președinte Traian Băsescu, s-a prezentat duminică la Ambasada Republicii Moldova de la București pentru a vota la alegerile parlamentare din țara vecină. Ea a mers singură la urne, după ce fostul șef al statului nu mai are cetățenie moldovenească din 2018.
15:00
Nicolae Păun, deputat din partea minorităţii rome, a fost reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce a susţinut, într-o postare pe social media, că organizaţii neguvernamentale „otrăvesc tineri romi” pe care îi „încurajează spre păcat, spre Satana”.
14:30
Un scandal a izbucnit, duminică dimineaţă, într-un local din Centrul Vechi al Capitalei. Mai mulţi clienţi s-au luat la ceartă şi au fost scoşi afară de către agenţii de pază ai localului, scandalul continuând în stradă.
14:30
Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite într-un atac armat, la Southport, în statul american North Carolina (est), de către un atacator care a deschis focul asupra terasei unui bar aflat la malul mării de la bordul unui vapor.
14:15
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 s-a produs duminică în vestul Turciei, la aproximativ 96 de kilometri est de orașul Balıkesir. Seismul a avut loc la ora locală 12:59 (GMT+3), la o adâncime de 10 kilometri, zguduind puternic provincia Kütahya și fiind resimțit pe o arie extinsă.
13:45
Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat pe pagina sa Facebook un mesaj cu ocazia alegerilor parlamentare de duminică, din Republica Moldova, afirmând că ”va fi ziua în care o ţară mică precum Republica Moldova îi va administra o bătaie umilitoare lui Vladimir Putin şi supuşilor lui de la Kremlin”.
13:45
Internaționalul român ar putea sta departe de teren între patru și șase săptămâni.
13:15
Liderul AUR, Boris Volosatîi, a anunțat în ziua votului că reprezentanții partidului de la secțiile de votare din străinătate au fost retrași, decizia fiind luată din motive de securitate electorală.
13:15
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care este şi copreşedintele Blocului electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei, a anunţat că va organiza, luni la prânz, un protest în faţa Parlamentului.
Acum 8 ore
13:00
Volodimir Zelenski anunță negocieri pentru un „mega acord” cu Statele Unite, care include achiziția de arme și posibil un acord separat pentru producția de drone.
12:45
Președintele României, Nicușor Dan, a comentat situația din Coaliția de guvernare, subliniind că, în ciuda diferențelor dintre partide, Guvernul funcționează și măsurile adoptate transmit un semnal de stabilitate pentru partenerii externi și piețele financiare.
12:30
Șeful Executivului de la București a apărut în premieră, la un eveniment oficial, alături de femeia cu care își împarte viața.
12:15
Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, duminică dimineaţa, o minimă de minus 6,4 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură consemnată la nivel naţional.
12:15
Un submarin al marinei ruse se confruntă cu o defecțiune tehnică gravă în apele europene, care ar putea provoca o explozie la bord.
12:00
Președintele Nicușor Dan a declarat duminică că alegerile parlamentare din Republica Moldova reprezintă o zi „decisivă și istorică” și a făcut un apel către cetățenii moldoveni din România să participe la vot.
11:45
Poliția din județul Neamț a demarat o anchetă după ce peste 20 de vaci din rasa Black Angus au fost sustrase sâmbătă, 27 septembrie, de pe un câmp din comuna Borlești. Incidentul a fost semnalat de proprietarii animalelor, care administrează ferma.
11:30
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat sâmbătă, într-o declarație scurtă pentru presă, că un sistem de apărare antiaeriană Patriot de fabricație americană, anterior aflat în dotarea Israelului, funcționează deja în Ucraina.
11:30
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj alegătorilor din Republica Moldova cu prilejul alegerilor parlamentare de duminică.
11:30
11:30
Europarlmentarul PSD Victor Negrescu spune că alegerile din Republica Moldova sunt cruciale pentru viitorul său european.
11:15
50 de persoane vor fi aduse cu mandat, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
11:15
Un român a fost arestat în Germania după ce și-a răpit propria fiică în Spania, amenințând-o pe mama copilei cu o armă.
Acum 12 ore
10:30
Alianța Nord-Atlantică a anunțat, sâmbătă, un nou set de măsuri pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare în regiunea Mării Baltice, în urma unei serii de incidente aeriene neautorizate înregistrate în Danemarca.
10:30
Internaționalul român a fost lăudat de către tehnicianul celor de la PSV, la finalul serii.
10:15
Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă după-amiază în incinta unei unități militare din Iași, după ce motorul ar fi cedat la scurt timp de la decolare. La bord se aflau două persoane: Marian Jan Chiriță, consilier local AUR, care pilota aeronava, și un pasager.
10:15
10:15
Începutul lunii octombrie aduce un val de frig în toată țara, iar la munte chiar lapoviță și ninsoare.
10:15
Un incident grav, petrecut recent în Cehia, a avut în prim-plan un înalt ofițer al armatei.
10:00
Într-o nouă decizie controversată, Donald Trump a ordonat desfășurarea armatei în Portland, cel mai mare oraș din statul Oregon, condus de un primar democrat.
09:45
Ministrul de externe Oana Țoiu a reafirmat la ONU sprijinul României pentru multilateralism, condamnând agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și cerând un armistițiu imediat în Gaza.
09:45
Rusia a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac aerian de amploare asupra mai multor orașe ucrainene, soldat cu cel puțin zece răniți, au anunțat autoritățile de la Kiev. Sute de drone și rachete au lovit capitala și orașul Zaporojie, provocând distrugeri semnificative.
09:15
09:15
Prinţul Harry a sugerat că există persoane care încearcă să saboteze împăcarea cu tatăl său, regele Charles, după ce în presă au apărut relatări despre întâlnirea lor recentă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.