Gabriela Firea anunţă că nu candidează la Primăria Capitalei: Doresc să-mi continui mandatul de europarlamentar. Voi acorda susţinere totală colegului meu social-democrat care îşi va depune candidatura / Ce spune despre candidatura sa din 2024

News.ro, 25 octombrie 2025 10:20

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, anunţă că nu va candida la Primăria Bucureştiului şi că vrea să-şi continue mandatul în Parlamentul European, precizând că va acorda susţinere totală colegului social-democrat care îşi va depune candidatura. Ea rememorează, într-o postare pe Facebook, momentul candidaturii sale la postul de primar general, în 2024, când a fost ”candidatul “deocamdată”, apoi lansată în cursă ca variantă de a salva imaginea partidului şi lista de consilieri generali, fără vreun fel de sprijin logistic şi politic - boicotată prin candidaţi “iepuraşi””. ”Cine s-a chinuit să-mi sape mie groapa politică a căzut în ea, deşi asta nu-mi aduce vreo mulţumire”, conchide Firea.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:40
Un accident în care au fost implicate cinci autoturisme s-a produs sâmbătă pe DN1, în zona localităţii Nistoreşti. Traficul pe direcţia Ploieşti - Braşov este oprit.
13:40
Ministrul APărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, sâmbătă, de Ziua Armatei Române, că războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a schimbat mediul de securitate din Europa. Potrivit oficialului, în acest context, România rămâne un aliat de încredere şi un factor de stabilitate pe Flancul Estic al NATO şi în cadrul Uniunii Europene. Moşteanu a amintit că MApN continuă „cel mai amplu program de modernizare din istoria Armatei, prin investiţii majore în tehnică de luptă, infrastructură şi programe integrate de instruire”, adăugând însă că „cea mai importantă investiţie rămâne cea în oameni - militarii care, prin profesionalism şi echilibru, dau forţă şi credibilitate instituţiei Armatei”.
Acum 15 minute
13:30
Trei persoane au fost ucise - inclusiv un salvator - în atacuri ruse cu rachetă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Ucraina, inclusiv la Kiev, unde a fost ucisă o persoană, iar alte zece au fost rănite, anunţă autorităţile ucrainene, relatează AFP.
Acum 30 minute
13:20
Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a XI-a a Ligii a II-a:
Acum o oră
13:10
Preşedintele american Donald Trump a continuat să denunţe ”trucul murdar” al Canadei, după ce o provincie canadiană a retras campania publicitară televizată împotriva creşterii taxelor vamale care l-a determinat pe preşedintele Statelor Unite să întrerupă negocierile comerciale, relatează AFP.
13:10
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat, sâmbătă, pe locul 4, iar Denisa Golgotă pe locul 7, în finală la sol, la CM din Indonezia. România a încheiat fără medalie.
13:00
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete susţine că taxa CASS impusă de Guvernul Bolojan pentru pensiile care depăşesc 3.000 de lei a adus aproape 9 miliarde de lei în bugetul Casei de Asigurări de Sănătate. În ultimii 4-5 ani, bugetul Casei de Asigurări de Sănătate s-a dublat: de la 45 de miliarde la 80 de miliarde de lei, anunţă ministrul Sănătăţii. ”Calitatea nu s-a dublat neapărat în toate locurile. Dar într-un procent important de unităţi sanitare s-a dublat. Într-un procent important de spitale din România, acestea s-au transformat”, spune ministrul Sănătăţii.
12:50
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete susţine că cele trei spitale regionale - Iaşi, Cluj, Craiova - vor deveni funcţionale cel târziu în anul 2029. ”Nu există motive să se blocheze. Finanţarea este asigurată. Banii există. Deci trebuie să fii tâmpit ca politician sau ca ministru să blochezi un astfel de proiect”, a spus Rogobete, la Prima TV. Valoarea totală a celor trei spitale regionale este de peste 2 miliarde de euro, fonduri europene şi bani din bugetul naţional. Lucrările au început în primăvara anului 2024.
Acum 2 ore
12:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” Iaşi - unde şase copii infectaţi cu o bacterie au murit - a constatat nereguli peste nereguli şi a solicitat demiterea celor care se fac vinovaţi, pentru că atât poate face, deoarece unitatea medicală nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii.
12:40
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete le-a cerut angajaţilor din secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) să renunţe la bijuterii, verighete şi unghii false. Personalul ATI s-a opus şi a a demarat o companie intitulată: ”Nu renunţăm la verighetă”. Ministrul Sănătăţii a replicat: ”Ba renunţaţi la verighetă sau plecaţi din ATI! Pentru că acea verighetă poate omorî un om”. Alexandru Rogobete le-a cerut medicilor să raporteze infecţiile nosocomiale din spitale şi să ia măsuri urgente. ”Ce înseamnă măsuri? Înseamnă că ai izolat pacientul. Înseamnă că ai blocat internarea. Nu mai internezi pacienţi noi”, a spus Rogobete, care a adăugat că Germania raportează de două ori mai multe infecţii nosocomiale decât România.
12:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, consideră că în mentalul colectiv s-a creat ideea că la spitalul public te duci să mori, iar la spitalul privat totul este roz, ”dacă ai bani”. El a precizat că a sosit momentul să vorbim despre sistemul de sănătate şi atât, format dintr-o componentă publică şi una privată.
12:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, consideră că cel mai scandalos fenomen pe care l-a întâlnit în sistemul medical îl reprezintă transferul nejustificat al pacienţilor de la spitalul public la privat şi a explicat că peste 90% dintre pacienţi nu sunt trimişi la spitalele private, ci la cabinetele personale. Rogobete a mai declarat că nu este de acord ca medicul să aleagă între public şi privat, dar crede că medicul angajat la spitalul public trebuie să îşi respecte programul de lucru, iar ce face apoi este treaba lui.
12:30
Moody's a decis să menţină ratingul suveran al Franţei, însă a scăzut perspectiva la negativă”, un răgaz în toiul negocierilor bugetului, potrivit ministrului Economiei, Roland Lescure, care arată necesitatea unui ”compromis” asupra bugetului, relatează AFP.
12:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, în legătură cu cazul de la spitalul privat de la Constanţa, unde o tânără a avut complicaţii la naştere şi a murit ulterior, că acolo este dovada vie a nepăsării şi a incompetenţei. El a precizat că nu poate afirma că este şi dovada corupţiei, acest lucru putând fi certificat de DNA. Rogobete a precizat că nu se referă la managementul unităţii medicale, ci la Direcţia de Sănătate Publică, cea care a avizat spitalul deşi acesta funcţionează într-o clădire care în documente are destinaţia de hotel.
12:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că pacientul care a suferit arsuri în explozia blocului din cartierul Rahova din Bucureşti se va întoarce în România stabilizat şi va mai rămâne într-o secţie de chirurgie plastică, dar nu mai are nevoie de terapie intensivă pentru mari arşi. Rogobete a mai declarat că evoluţia stării de sănătate a celorlalţi pacienţi răniţi în explozie este favorabilă.
12:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că, atunci când a avut loc explozia de la blocul din sectorul 5, din Bucureşti, era în Statele Unite ale Americii şi acolo era ora 1 noaptea. El a precizat că a stat pe două telefoane şi pe Zoom şi a activat zona medicală, spitalele care au intrat sub cod alb şi a făcut un inventar al numărului de paturi de ATI din Bucureşti.
12:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că a făcut un master în cercetare clinică şi aşa l-a cunoscut pe profesorul Dorel Săndesc, dorindu-şi să lucreze ca cercetător, dar a fost convins să practice medicina şi aşa a ajuns la ATI. El a precizat că nu a practicat foarte mult deoarece şi-a dezvoltat abilităţi în zona de management şi în cea administrativă.
12:20
Finala turneului WTA 500 de la Tokyo va avea loc, duminică, între elveţianca Belinda Bencic (numărul 13 mondial) şi cehoaica Linda Noskova (numărul 17), care a beneficiat sâmbătă de retragerea Elenei Rîbakina (locul 7 WTA).
12:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, AFIRMĂ că România are 35 de paturi în care se pot trata pacienţii cu arsuri medii şi cele mai complexe unităţi sunt la Timişoara şi la Bagdasar-Arseni în Bucureşti. El a adăugat că pacienţii cu arsuri grave nu pot fi trataţi în ţară şi sunt transferaţi în străinătate.
12:00
Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a provocat un scandal într-o bancă din Craiova, a ameninţat trei angajate şi a distrus două uşi de acces şi un laptop.
11:50
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o pensiune din Murighiol, din judeţul Tulcea, în zonă deplasându-se mai multe echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de stingere şi autoscara de intervenţie la înălţime.
Acum 4 ore
11:40
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine duminică la Bucureşti, pe agenda vizitei aflându-se participarea la Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale şi o întrevedere cu preşedintele Nicuşor Dan
11:30
Preşedintele american Donald Trump a plecat într-un turneu important în Asia, care urmează să fie marcat de o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, cu o miză majoră pentru economia mondială, relatează AFP.
11:30
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul 7, sâmbătă, în finală la bârnă, la Campionatul Mondial din Indonezia, după ce a căzut de pe aparat. Sportiva tricoloră va mai concura în finală la sol, alături de Denisa Golgotă.
11:30
Preşedinte Nicuşor Dan a afirmat sâmbătă, la Iaşi, la ceremoniile organizate de Ziua Armatei, că modernizarea Armatei Române este o prioritate a acestor momente şi a precizat că în anii următori vor fi alocate fonduri pentru ca Armata să fie pregătită şi România va fi suficient de inteligentă pentru ca aceşti bani să meargă şi în industria naţională de apărare.
11:20
Ministrul Educaţiei Daniel David a vizitat mai multe şcoli din mediul rural, declarând că a ales acum mediul rural, deoarece aici trebuie reaşezate mai repede noile paradigme educaţionale, pentru a creşte atât eficienţa educaţiei şi a reduce discrepanţa faţă de urbanul mare, cât şi bunăstarea elevilor şi oamenilor educaţiei.
11:20
După ce a plecat din pole-position la Marele Premiu al Malaysiei, italianul Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat, sâmbătă, cursa sprint de la Sepang.
11:00
Partidul Social Democrat Buzău organizează, sâmbătă, Conferinţa Judeţeană Extraordinară pentru desemnarea delegaţilor care vor reprezenta organizaţia la Congresul Naţional al PSD, programat pe 7 noiembrie. Evenimentul se desfăşoară la Sala Mare a CJ Buzău în prezenţa preşedintelui interimar al partidului, Sorin Grindeanu, şi a fostului premier Marcel Ciolacu, care a revenit la Buzău şi intenţionează să candideze la şefia Consiliului Judeţean.
10:30
Numărul de sesizări penale a înregistrat o scădere cu peste 12% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2024, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, s-au înregistrat scăderi şi în privinţa infracţiunilor de furt, tâlhărie şi distrugere.
10:20
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, anunţă că nu va candida la Primăria Bucureştiului şi că vrea să-şi continue mandatul în Parlamentul European, precizând că va acorda susţinere totală colegului social-democrat care îşi va depune candidatura. Ea rememorează, într-o postare pe Facebook, momentul candidaturii sale la postul de primar general, în 2024, când a fost ”candidatul “deocamdată”, apoi lansată în cursă ca variantă de a salva imaginea partidului şi lista de consilieri generali, fără vreun fel de sprijin logistic şi politic - boicotată prin candidaţi “iepuraşi””. ”Cine s-a chinuit să-mi sape mie groapa politică a căzut în ea, deşi asta nu-mi aduce vreo mulţumire”, conchide Firea.
10:20
Preşedintele NBA, Adam Silver, s-a declarat, vineri, „profund tulburat” de scandalul pariurilor trucate care afectează liga nord-americană de baschet.
09:50
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un tractor, evenimentul având loc pe un drum comunal din judeţul Tulcea. În urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta faţă al autoturismului a fost rănit uşor.
09:50
Fosta regină Sirikit Kitiyakorn, soţia lui Bhumibol Adulyadej, care a domnit peste Thailanda timp de 70 de ani, şi mama actualului monarh, a decedat la vârsta de 93 de ani, marcând o schimbare de eră pentru puternica monarhie thailandeză.
Acum 6 ore
09:40
Preşedsintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, afirmă, în mesajul de Ziua Armatei, cp, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, Armata Română are nevoie în următorii ani de investiţii serioase şi de o salarizare demnă de respectul pe care îl merită.
09:40
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un tractor, evenimentul având loc pe un drum comunal din judeţul Tulcea. În urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta faţă al autoturismului a fost rănit uşor.
09:20
Lionel Messi a marcat două goluri în victoria echipei Inter Miami împotriva Nashville SC (3-1), în primul meci din play-off-ul campionatului MLS. Miami conduce astfel cu 1-0 în întâlnirea disputată în sistemul cel mai bun din trei meciuri şi va avea ocazia să se califice în semifinalele conferinţei pe 1 noiembrie, la Nashville.
09:10
Riscul ca Rusia să încerce pe teritoriul României noi atentate în perioada următoare se menţine ridicat, avertizează expertul în relaţii internaţionale şi probleme de securitate Claudiu Degeratu, profesor asociat la Universitatea Bucureşti, într-un interviu acordat News.ro. Încercarea de a plasa colete-capcană cu bombe incendiare, dejucată de serviciile speciale din România şi Polonia, nu e un caz izolat şi tot frontul estic al NATO trebuie să se aştepte ca astfel de tentative ale Moscovei să se înmulţească, după cum şi acţiunile de spionaj, sabotaje şi alte operaţiuni de război hibrid sunt anticipabile, mai afirmă Claudiu Degeratu.
09:00
Nelly Furtado, cântăreaţa în vârstă de 46 de ani, cunoscută pentru piesa „Maneater”, a anunţat că îşi va întrerupe activitatea artistică „pe o perioadă nedeterminată, pentru a se dedica altor proiecte creative şi personale care consideră că se potrivesc mai bine cu următoarea etapă a vieţii sale”.
08:30
Prinţul Andrew se află în discuţii avansate cu consilierii de rang înalt ai regelui Charles privind mutarea din reşedinţa Royal Lodge, după o săptămână în care contractul său de închiriere cu chirie simbolică a fost intens analizat, relatează The Guardian, citând relatări de presă.
08:30
Un nou studiu oferă o perspectivă interesantă asupra unor potenţiale terapii care pot încetini procesul de îmbătrânire. Cercetătorii au explorat în experimente preclinice o strategie terapeutică cu două componente menită să contracareze schimbările biologice asociate vârstei.
08:20
Italianul Francesco Bagnaia va porni din pole position în cursa sprint şi în Marele Premiu al Malaysiei, a 20-a etapă (din 22) a sezonului MotoGP, după ce a obţinut cel mai bun timp în calificările de sâmbătă, pe circuitul de la Sepang.
08:20
Anchetatorii francezi analizează peste 150 de probe de ADN, amprente şi alte urme găsite pe uneltele şi echipamentele de protecţie lăsate de hoţii care au spart Muzeul Luvru şi au fugit cu bijuterii regale estimate la 88 de milioane de euro, relatează The Guardian.
08:10
Administraţia Trump plănuieşte să direcţioneze o donaţie de 130 de milioane de dolari, provenită de la un aliat anonim al preşedintelui Donald Trump, pentru plata soldaţilor activi în timpul blocajului guvernamental, a confirmat vineri Departamentul Apărării.
08:00
Producătorul german de maşini sport Porsche a raportat vineri o pierdere operaţională de 966 milioane de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru trimestrul al treilea, mult peste estimările analiştilor, semnalând adâncirea crizei care afectează compania pe fondul încetinirii tranziţiei către vehicule electrice şi al scăderii vânzărilor în China, principala sa piaţă, transmite Reuters.
07:50
Oamenii de ştiinţă au constatat că îmbătrânirea cerebrală este mai accelerată la bărbaţi decât la femei. Într-un recent studiu, cercetătorii explică de ce bărbaţii pierd mai rapid volum cerebral odată cu vârsta, indiferent dacă au sau nu Alzheimer.
Acum 8 ore
07:20
Prinţul Andrew se află în discuţii avansate cu consilierii de rang înalt ai regelui Charles privind mutarea din reşedinţa Royal Lodge, după o săptămână în care contractul său de închiriere cu chirie simbolică a fost intens analizat, relatează The Guardian, citând relatări de presă.
07:20
Sancţiunile impuse de Statele Unite companiei petroliere ruse NIS au împiedicat livrarea unui transport de ţiţei esenţial pentru Serbia, care se confruntă cu riscul opririi unicei sale rafinării de la Pancevo, potrivit unor surse citate de Reuters.
07:00
În afara trupelor ruse, febra paratifoidă şi febra recurentă au fost pe urmele Marii Armate napoleoniene la retragerea acesteia din Rusia, în 1812, potrivit unui studiu realizat de Institutul Pasteur, relatează AFP.
07:00
Peste 20 de naţiuni care sprijină Ucraina s-au angajat, la Londra, la summitul Coaliţiei pentru voinţă, să „scoată petrolul şi gazele ruseşti de pe piaţa globală”, ca parte a eforturilor de a-l presa pe preşedintele Vladimir Putin să pună capăt războiului, relatează BBC. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat şi el la Londra, a declarat că „presiunea asupra Rusiei este singura cale de a opri luptele”.
06:40
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va asigura măsurile de ordine publică la evenimentele prilejuite de sfinţirea picturii Catedralei Naţionale din 26 octombrie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.