Moment de reculegere pentru Ion Iliescu, la Congresul PSD. Grindeanu: „Pentru tot ceea ce a însemnat contribuția sa la consolidarea democrației în România”

Adevarul.ro, 7 noiembrie 2025 15:00

Moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Iliescu, la Congresul Partidului Social Democrat desfășurat vineri la București. Social-democrații au onorat contribuția fondatorului partidului la consolidarea democrației românești.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
17:30
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a dezmințit vineri, 7 noiembrie, orice implicare în faptele pentru care fostul senator PSD Marius Ovidiu Isăilă este anchetat de DNA.
17:30
ANAF continuă controalele în domeniul serviciilor pentru evenimente, începând de luni, 10 noiembrie, fiind vizaţi peste 80 de contribuabili care nu au înţeles să se conformeze voluntar şi să respecte prevederile legale.
Acum 30 minute
17:15
Un nou val de rude ale lui Vladimir Putin a pătruns adânc în aparatul de stat al Federației Ruse. Potrivit unei investigații publicate de proiectul jurnalistic independent Agenstvo, președintele rus ar fi ajutat cel puțin 24 de membri ai familiei sale să ocupe funcții importante în instituțiile-chei
17:15
Radu Burnete, consilier al președintelui Nicușor Dan, susține că România poate într-un singur mod să se țină departe de orice război, iar asta înseamnă să aibă o armată puternică și o industrie de apărare la fel de solidă, pentru a descuraja orice agresor.
17:15
Poliția Română a reacționat oficial după ce cântărețul de manele Dani Mocanu şi fratele său au dispărut înainte de a fi arestaţi, în urma condamnării la închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea liniștii publice.
17:15
Guvernul Africii de Sud a declarat că a primit apeluri disperate de la 17 cetățeni care s-au alăturat forțelor mercenare în conflictul Rusia-Ucraina, relatează BBC.
Acum o oră
16:45
Odată cu numirea în funcția de vicepremier, Oana Gheorghiu s-a suspendat din funcțiile executive de la Asociația ,,Dăruiește Viață", pe care a fondat-o împreună cu Carmen Uscatu. Cea din urmă s-a declarat supărată pe politicieni pentru că iau oameni din societatea civilă.
16:45
Inspectorii vamali, ajutați de un câine specializat în detecție, au descoperit într-un TIR venit din Turcia arme de foc și alte produse de contrabandă, în valoare de peste un milion de lei.
16:45
PayU GPO România prezintă în direct din Media Center-ul dedicat Black Friday informațiile cheie despre statistici și trenduri de consum în cea mai importantă zi din an pentru e-commerce-ul românesc.
16:45
Fostul lider al PSD, Victor Ponta, a transmis la Congresul partidului că, deși a fost exclus de două ori, nu s-a despărțit niciodată de formațiunea social-democrată și este gata să revină dacă va fi primit înapoi.
16:45
Să parcurgi Via Transilvanica – drumul care unește – este o aventură în sine. Dar să o străbați într-o singură zi, dintr-un capăt în altul, este deja o poveste despre curaj, comunitate și spirit de echipă. Aceasta a fost provocarea pe care Orange Romania și-a asumat-o, într-un proiect în premieră.
Acum 2 ore
16:30
Prim-vicepreședintele PSD, Olguța Vasilescu, a lansat critici dure la adresa coaliției de guvernare, acuzând lipsa consultării partidului său în luarea deciziilor importante și amenințând implicit cu ieșirea PSD de la guvernare.
16:15
Marcel Ciolacu, deputat PSD și fost președinte al partidului, a afirmat vineri, 7 noiembrie, USR ar trebui să părăsească actuala coaliție de guvernare.
16:15
CCR a publicat motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională Legea adoptată de Guvern privind reforma pensiilor speciale ale magistraților.
16:15
Un accident feroviar s-a produs vineri, 7 noiembrie, între halta de mișcare Vidra și stația Jilava, județul Ilfov. Potrivit CFR S.A, trenul R 9708 a lovit un autoturism la o trecere de cale ferată semnalizată, în urma impactului pierzându-și viața patru persoane.
16:15
Fraudă uriașă în Premier League. Colegul lui Radu Drăgușin de la Tottenham, victima unui furt de peste 900.000 de euro.
16:00
Fiul Cristinei Pîrv și al lui Giba își croiește propriul drum în sport. A semnat în Brazilia.
16:00
Uniunea Europeană a înăsprit regulile pentru acordarea vizelor cetățenilor ruși, în contextul războiului declanșat de Moscova în Ucraina.
16:00
Armata americană a efectuat, joi, un atac asupra unei nave în Caraibe, ucigând trei persoane, potrivit secretarului Apărării, Pete Hegseth, transmite CNN.
16:00
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București fac cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de transport prin intermediul unor platforme de ride-sharing.
16:00
Agroland transformă Black Friday într-o oportunitate ideală pentru cei care vor să-și echipeze gospodăria cu produse fiabile, utile și estetice. Iar toamna este momentul ideal pentru curățarea și amenajarea grădinii, deoarece temperaturile mai scăzute și umiditatea crescută oferă condiții optime.
16:00
Nefiind jurist, mă voi referi la opiniile separate a patru judecători, cei care au votat admiterea legii promovate de guvernul Bolojan pentru pensiile magistraţilor.
15:45
„Micuța Lacrimă” a ajuns la RAR București și a atras atenția tuturor celor pasionați de autoturisme de colecție.
15:45
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4 și candidat PSD la Primăria Capitalei, a anunțat vineri, 7 noiembrie, la congresul PSD că principala sa prioritate pentru București nu este cariera politică, ci soluționarea problemelor reale ale orașului.
15:45
Un fost senator a fost reținut de DNA pentru că ar fi încercat să ofere 1 milion de euro ministrului Apărării, pentru a influența încheierea unor contracte între C.N. ROMTEHNICA și o firmă privată.
15:45
Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au deschis un „pachet suspect” livrat la baza de operațiuni a aeronavei Air Force One.
Acum 4 ore
15:30
15:30
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat vineri, 7 noiembrie, la Congresul Partidului Social Democrat, că formațiunea AUR este un partid bazat pe iluzii și promisiuni fără acoperire.
15:30
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat vineri, 7 noiembrie, deschiderea circulației rutiere pe Pasajul Brănești, care traversează calea ferată București - Constanța.
15:30
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 7 noiembrie, la Congresul extraordinar al partidului, că Guvernul nu va putea adopta niciun pachet de legi fără ca măsurile PSD de relansare economică să fie incluse.
15:15
Vicepremierul Oana Gheorghiu a vorbit la ,,Interviurile Adevărul" și despre atacul lui Sorin Grindeanu, ales astăzi în funcția de președinte al PSD. ,,Mă gândeam că vor apărea fel de fel de discuții, pentru că orice om care vine într-o astfel de discuție e trecut prin focul ăsta", a spus vicepremier
15:15
Poliţiştii interveniţi la locul unui accident rutier pe Autostrada A2, în judeţul Călăraşi, au găsit într-unul dintre autoturisme o femeie decedată.
15:00
PPC Energie a dat start reducerilor de Bright Friday, o campanie specială care aduce produse de energie electrică la 0,450 lei/kWh, cu preț fix timp de un an și reduceri de până la 2.700 de lei la aparate de aer condiționat și centrale termice, dar și reduceri la...
15:00
Polițiștii și procurorii DIICOT Constanța au reținut cinci persoane în cadrul anchetei cunoscute sub numele „Fabrica de moșteniri”.
15:00
Preşedintele SUA, Donald Trump, se întâlnește vineri cu premierul ungar Viktor Orban. Unul dintre subiectele importante pe agenda discuțiilor va fi dependenţa Ungariei de petrolul rusesc, într-un moment în care Trump face eforturi pentru a determina ţările europene să renunţe la acesta.
15:00
Un tribunal american a decis joi să-i fie acordate despăgubiri de 10 milioane de dolari unei învăţătoare rănite prin împuşcare de un elev de şase ani de la şcoala unde lucra, relatează AFP şi Reuters.
15:00
Moment de reculegere în memoria fostului președinte Ion Iliescu, la Congresul Partidului Social Democrat desfășurat vineri la București. Social-democrații au onorat contribuția fondatorului partidului la consolidarea democrației românești.
14:45
Sorin Grindeanu a lansat un atac dur la adresa dreptei politice în cadrul Congresului PSD, criticând măsurile de austeritate și tăierile de salarii și pensii promovate de guvernele de dreapta. „Nu poți să crești economia doar cu tăieri și austeritate”, a spus liderul PSD.
14:45
Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru duelurile cu Bosnia și San Marino. Un rapidist a fost convocat în premieră.
14:45
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani, bănuit că ar fi comis un furt calificat de proporții dintr-o agenție bancară din municipiu.
14:45
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, la Congresul partidului, că România traversează o perioadă dificilă în plan internațional și că social-democrații trebuie să preia inițiativa pentru a reda țării credibilitatea externă.
14:45
Autoritățile au efectuat vineri, 7 noiembrie, trei perchziţii în judeţul Bihor, în contextul în care un primar de comună este acuzat de luare de mită.
14:45
Ministrul Apărării anunță că va sesiza Consiliul Național al Audiovizualului după ce mai multe televiziuni și publicații i-au atribuit o declarație falsă.
14:30
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins speculațiile potrivit cărora Serghei Lavrov ar fi fost marginalizat de președintele Vladimir Putin.
14:30
Parchetul European (EPPO) a anunțat joi, 6 noiembrie, că a fost trimis în judecată fostul primar al orașului Sulina, județul Tulcea, într-un dosar privind o fraudă cu fonduri europene din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.
14:30
Black Friday 2025 la Aronia Charlottenburg: descoperă produsele românești cu cei mai mulți antioxidanți și profită de reduceri de până la 50% la sucuri, suplimente și gustări naturale pentru imunitate, energie și sănătate.
14:30
Cătălina Jacob, o tânără de 28 de ani originară din Bacău, a fost desemnată reprezentanta României la prestigiosul concurs Miss Universe 2025, care va avea loc pe 21 noiembrie, în Thailanda.
14:15
Fanii nu se dezic de echipele de suflet. Sondajul dezvăluie favoritele la titlu și revelația neașteptată a sezonului.
14:15
Nicușor Dan susține că majorarea salariului minim trebuie discutată atent între Guvern, patronate și sindicate.
14:15
După ce Oana Gheorghiu a acceptat funcția de vicepremier, în spațiul public au apărut discuții despre salariul pe care l-a avut la conducerea Asociației ,,Dăruiește Viață".
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.