Puterea din umbră a magistraților
Adevarul.ro,
20 noiembrie 2025 20:30
Judecătorii constituționali vor fi cei care stabilesc dacă noua lege privind pensiile magistraților va intra sau nu în vigoare, iar negocierile se fac de-acum încolo clandestin.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
22:00
„Plecăm cu șanse egale”. Daniel Băluţă crede că nimeni nu este favorizat în competiția pentru Primăria Capitalei # Adevarul.ro
Daniel Băluţă, candidatul PSD la Primăria Capitalei, susține că intră în cursa electorală în condiții egale cu toți contracandidații săi, subliniind că își respectă adversarii politici și că are încredere în echidistanţa instituţiilor statului.
22:00
Ucraina analizează planul propus de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia. Reacția Europei: „Pacea nu poate fi capitularea” # Adevarul.ro
Ucraina a anunțat joi că a primit din partea Statelor Unite un proiect preliminar al unui plan menit să pună capăt războiului cu Rusia, confirmând că este dispusă să colaboreze „constructiv” cu Washingtonul în vederea identificării unei soluții diplomatice.
Acum 30 minute
21:45
Miniștri europeni avertizează asupra unei faze „foarte periculoase” a războiului hibrid purtat de Rusia. „Momentul de a acționa este acum” # Adevarul.ro
Miniștri din mai multe state europene avertizează că recentul val de acte de sabotaj atribuite serviciilor ruse reprezintă un semnal al intensificării războiului hibrid purtat de Moscova împotriva Europei.
21:45
Viktor Orban spune că Ursula von der Leyen examinează trei opţiuni pentru un nou ajutor destinat Ucrainei: „Nepoţii noştri vor plăti factura" # Adevarul.ro
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, doreşte să strângă 135 de miliarde de euro pentru ajutorul UE destinat Ucrainei şi a sugerat trei posibile opţiuni de realizare a acestui demers, a declarat joi, 20 noiembrie, premierul ungar Viktor Orban, potrivit agenţiei MTI.
Acum o oră
21:30
NASA a prezentat imagini cu obiectul interstelar 3I/ATLAS. Cum a reacționat la „zvonurile” potrivit cărora ar fi o navă spațială extraterestră: „E normal să ne întrebăm ce e” # Adevarul.ro
NASA a dat publicității miercuri, 19 noiembrie, imagini noi cu obiectul interstelar denumit 3I/ATLAS. Astronomii spun că este o cometă probabil mai bătrână decât sistemul nostru solar, oficialii Agenției spațiale americane respingând în același timp speculațiile cum că ar fi o navă extraterestră.
21:30
Horoscop vineri, 21 noiembrie. O zodie are destinul de partea ei, iar alta trece peste un obstacol major # Adevarul.ro
Potrivit Horoscopului de vineri, 20 noiembrie, vremea mohorâtă nu oprește ascensiunea celor aflați în zodia Fecioară. Se anunță o zi plină de reușite. Un alt nativ norocos este Leul, care va trece peste un obstacol major.
21:30
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92% # Adevarul.ro
Descoperă cele mai bune ceasuri pentru bărbați de Crăciun la prețuri de Chillmas Deals eMAG, cu reduceri de până la 92%! Găsește cadoul perfect: modele elegante, sport sau smartwatch-uri pentru orice stil și buget.
21:15
Tribunalul Sibiu a decis, joi, să respingă solicitarea formulată de Statul Român – prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov – privind aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis
Acum 2 ore
21:00
La prima vedere, fostul președinte american George W. Bush se bucură de o pensionare liniștită, în casa sa dintr-o suburbie exclusivistă a orașului Dallas. Pictează, participă la competiții de golf și nu ratează meciurile de baseball.
21:00
Momentul în care o mașină, în care se află o femeie și doi copii, e proiectată în parapet după impactul cu un TIR, în Mehedinţi # Adevarul.ro
O femeie şi cei doi copii ai săi au fost răniţi într-un grav accident produs joi pe DN6, în județul Mehedinți. Momentul în care maşina în care se aflau s-a izbit de un tir a fost surprins de un participant la trafic.
20:45
Ludovic Orban îl numește pe Nicușor Dan „naiv”: „Cine își imaginează că se poate înțelege cu PSD se înșeală. PSD este foarte egoist” # Adevarul.ro
Ludovic Orban a declarat joi seara, la o zi după semnarea decretul pentru eliberarea sa din funcția de consilier prezidențial că a „comunicat permanent cu președintele Nicușor Dan”, dar l-a numit pe șeful statului „naiv”, referindu-se la încrederea pe care o are în PSD, despre care spune că este un
20:45
Propunerea făcută de Carmen Uscatu lui Oana Gheorghiu. „Ar rezolva această problemă de incompatibilitate” # Adevarul.ro
Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a declarat joi că organizația propune ca Oana Gheorghiu să preia rolul de președinte onorific, rămânând membru în asociație, dar fără drept de vot în Adunarea Generală.
20:30
Judecătorii constituționali vor fi cei care stabilesc dacă noua lege privind pensiile magistraților va intra sau nu în vigoare, iar negocierile se fac de-acum încolo clandestin.
20:15
Raport devastator despre guvernul lui Boris Johnson: întârzierea măsurilor în pandemie a dus la aproape 23.000 de decese în Marea Britanie # Adevarul.ro
Un raport publicat joi arată că guvernul condus de Boris Johnson a gestionat pandemia într-o atmosferă „toxică și haotică”.
20:15
Comisarii Gărzii de Mediu Vaslui sunt zilnic asaltați de reclamații mărunte, care le consumă timpul și îi împiedică să se ocupe de probleme reale de mediu, cum ar fi poluarea sau accidentele ecologice.
Acum 4 ore
20:00
Uzina Dacia, program de plecări voluntare. Aproape 900 de persoane, așteptate să plece pentru pachete financiare atractive # Adevarul.ro
Dacia a demarat un proces de restructurare care va afecta uzina din Mioveni și comunitățile din apropiere. Compania auto propune un program de concedieri voluntare, ce ar putea reduce numărul de angajați cu până la 900 dintr-un total de aproximativ 11.000.
20:00
Steve Witkoff s-a dat de gol. Sursa scurgerii în presă a planului de pace pentru Ucraina. „Nu ştie cum funcţionează Twitter” # Adevarul.ro
Steve Witkoff, trimisul special al preşedintelui american pentru misiuni de pace, ar fi trimis public un mesaj privat, dezvăluind din greşeală sursa scurgerii în publicaţia Axios a planului de pace pentru Ucraina.
20:00
Trump îi acuză de trădare pe democrații care cer militarilor să refuze ordine ilegale. Președintele invocă pedeapsa cu moartea # Adevarul.ro
Șase aleși democrați i-au îndemnat public pe militari și pe agenții de informații să refuze „ordinele ilegale” ale administrației Trump.
20:00
Noi detalii despre complotul rusesc cu explozibili ascunși în colete DHL. Cine este suspectul principal # Adevarul.ro
Numele unui presupus suspect din spatele unui complot cu dispozitive explozive ascunse în colete a fost dezvăluit după ce a ieșit la iveală că Marea Britanie și Moscova sunt angajate într-o dispută privind extrădarea sa, relatează The Telegraph.
20:00
Gest extremist în Bosnia. Ministrul Stasa Kosarac i-a trimis o cască nazistă diplomatului german Christian Schmidt: „O moștenire a strămoșilor tăi naziști” # Adevarul.ro
Un ministru bosniac a trimis o cască cu însemne naziste diplomatului german Christian Schmidt, Înalt Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina, declanșând un scandal diplomatic și amplificând tensiunile etnice din țară.
19:45
Cum ar fi afectată România de o nouă criză a rachetelor precum cea din Cuba. Expert: „Să separăm retorica Moscovei de realități” # Adevarul.ro
Politologul Ștefan Popescu explică, pentru „Adevărul”, în ce măsură există riscul ca actuala criză din Venezuela să degenereze și să ducă la un conflict între SUA și Rusia precum cel din Criza rachetelor din 1962. Într-un asemenea scenariu, România și UE ar fi printre cele mai afectate.
19:45
Mică, ieftină, periculoasă: Rusia a utilizat noua dronă Shahed-107 iraniană împotriva Ucrainei # Adevarul.ro
Rusia a folosit pentru prima dată împotriva Ucrainei un nou tip de dronă iraniană, Shahed-107, potrivit unor imagini publicate pe rețelele sociale.
19:30
Alimentele care dau coșmaruri și îngrașă dacă sunt consumate seara. Ce să eviți cu câteva ore înainte de culcare # Adevarul.ro
Cina luată foarte aproape de culcare poate agrava calitatea somnului, poate afecta nivelul glicemiei și poate stimula creșterea în greutate. Studiile arată că unele alimente pot provoca chiar coșmaruri,
19:15
Iranul ar putea avea o nouă capitală. Președintele Pezeshkian avertizează: „Nu putem rezolva problema apei” # Adevarul.ro
Președintele iranian Massoud Pezeshkian a relansat ideea mutării capitalei din Teheran, motivând că orașul este suprapopulat și afectat de o criză severă a apei.
19:00
Trei greșeli într-o propoziție: Ministerul Educației, prins cu tema nefăcută. Reacția lui Cristian David: „Incredibil!” # Adevarul.ro
Un proiect de ordin publicat de Ministerul Educației a stârnit critici după ce într-o singură propoziție au fost depistate trei greșeli gramaticale.
19:00
Şeful Statului Major francez agită apele în privința un conflict cu Rusia: „Dacă Franța nu este pregătită să accepte pierderea copiilor săi, ne aflăm în zona de risc” # Adevarul.ro
Șeful Statului Major General al Franței a lansat un avertisment fără precedent privind amenințarea Rusiei, provocând controverse politice și reacții din partea întregului spectru politic francez.
18:45
CSM anunță când convoacă adunările generale ale magistraţilor în legătură cu avizul pe reforma pensiilor speciale # Adevarul.ro
Consiliul Superior al Magistraturii a convocat adunările generale ale procurorilor şi judecătorilor, pentru a afla punctul lor de vedere în legătură cu avizul pe care CSM trebuie să-l dea pe proiectul de reformă a pensiilor magistraţilor.
18:45
Cancelarul german Friedrich Merz s-a angajat să furnizeze Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune, a relatat AFP.
18:30
Un lider al naționalei a început să plângă la vederea turcilor: „Avem parte de cel mai greu adversar posibil” # Adevarul.ro
Intrat pe lista neagră a lui Mircea Lucescu, Răzvan Marin, 29 de ani, AEK Atena, reclamă sorții potrivnici la tragerea la sorți.
18:30
Mircea Geoană reacţionează după discursul în Senatul SUA al noului ambasador american la Bucureşti. „Felicitări Darryl Nirenberg pentru prestația solidă!” # Adevarul.ro
Mircea Geoană se numără printre primii politicieni români care s-au grăbit să-i adreseze mesaje de susţinere noului ambasador american la Bucureşti, Darryl Nirenberg.
18:15
Guvernul îl recheamă pe Andrei Zaharescu din funcția de consul la Cape Town. Fostul prezentator TV se întoarce în țară după 11 ani de mandat # Adevarul.ro
Andrei Zaharescu, fost prezentator TV și consul al României la Cape Town din 2013, a fost rechemat în țară printr-o hotărâre adoptată joi de Guvern.
18:15
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Belgia că, în perioada 24–26 noiembrie 2025, este anunțată o grevă națională care va afecta semnificativ transporturile din întreaga țară.
Acum 6 ore
18:00
Ucraina a identificat un comandant rus care ar fi ordonat masacrul de la Bucea, din 2022. Iuri Vladimirovici Kim este acuzat de 17 crime # Adevarul.ro
Ucraina a identificat un comandant rus suspectat de crime de război la Bucea, afirmând că acesta ar fi contribuit la masacrul din 2022, când peste 450 de civili au fost ucişi şi aruncaţi într-o groapă comună.
18:00
Gripa circulă neobișnuit de devreme în Europa, iar apariția unei noi variante a tulpinii H3N2 îi îngrijorează pe experți.
17:45
Controversă în jurul filmului „Cravata Galbenă”. Echipa de producție, acuzată că a cerut cenzurarea unei recenzii scrise de o elevă: „o catastrofă” # Adevarul.ro
La câteva zile după premiera filmului „Cravata Galbenă”, regizat de Serge Ioan Celebidachi, echipa producției este acuzată că ar fi încercat să cenzureze o recenzie scrisă de o elevă.
17:45
Lotul 2 al Autostrăzii Moldovei (A7), cu o lungime de 38,78 km între Domnești Târg și Răcăciuni, se află în prezent în stadiu fizic de 90%, iar deschiderea circulației este estimată pentru anul 2026, a anunțat joi directorul CNAIR.
17:45
Nicușor Dan, după aducerea în țară a lui Horațiu Potra: „Ordinea constituțională se apără” # Adevarul.ro
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj la scurt timp după aducerea în țară a lui Horațiu Potra, precizând că apreciază efortul Ministerelor Justiției și Afacerilor Interne și pe cel al instituțiilor internaționale „care au cooperat pentru acest rezultat”.
17:30
Cumnata lui Drulă a fost numită secretar de stat la MIPE. Reacția ministrului Dragoș Pîslaru # Adevarul.ro
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că nu este rolul său să facă investigații, după ce a fost întrebat despre numirea în minister a cumnatei candidatului USR la Primăria Capitalei Cătălin Drulă.
17:15
Managerul interimar al Spitalului „Sfânta Maria” își dă demisia după doar șase săptămâni în funcție. Ce motive a invocat # Adevarul.ro
Managerul interimar al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, Veronica Leonte, și-a anunțat demisia la mai puțin de șase săptămâni de la preluarea funcției.
17:15
„Nu din salariile profesorilor”. Sindicatele din învăţământ reacţionează după ce Nicuşor Dan a sugerat redirecţionarea unor fonduri către Apărare # Adevarul.ro
Toate marile federații sindicale din învățământ critică declarațiile președintelui Nicușor Dan privind posibilitatea redirecționării fondurilor din Educație și Sănătate către Apărare și avertizează că o asemenea măsură ar adânci criza din școli.
17:15
Ioana Dogioiu, despre situaţia activelor Lukoil: „România va fi solidară în aplicarea sancţiunilor”. Ce proiect de ordonanță se pregătește # Adevarul.ro
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, referindu-se la situaţia activelor Lukoil, că România va fi solidară în aplicarea sancţiunilor.
17:15
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni joi la Kiev cu înalţi oficiali ai Pentagonului, a anunţat administraţia sa, la o zi după relatări în presă despre un plan american de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, în condiţii favorabile Kremlinului, relatează AFP.
17:15
Statul român, în gardă. Preluarea Napolact de grupul maghiar Bonafarm, sub lupa instituțiilor de securitate # Adevarul.ro
Tranzacția care ar urma să transfere brandul Napolact în portofoliul celui mai influent om de afaceri din Ungaria agită apele în instituțiile-cheie din România. Dincolo de competiția de pe piața lactatelor, apar temeri legate de suveranitate economică și influență politică regională.
17:00
Anul 2025, mai slab ca 2024 la autostrăzi finalizate, în ciuda previziunilor optimiste. Ce șantiere sunt pe ultima sută de metri # Adevarul.ro
Previziunile optimiste de la începutul anului 2025 privind numărul kilometrilor de autostradă și drumuri expres sunt departe de a se împlini. Până în prezent, au fost finalizați mai puțin de jumătate din kilometrii de mare viteză inaugurați în 2024.
17:00
Fostul senator Marius Isăilă, plasat sub control judiciar în dosarul șpăgii de un milion de euro pentru ministrul Moșteanu # Adevarul.ro
Marius Isăilă, fost senator PSD implicat în scandalul șpăgii de un milion de euro destinată ministrului Apărării Ionuț Moșteanu, a fost plasat sub control judiciar.
16:45
Un nou val de praf saharian traversează România în următoarele zile, iar specialiștii de la ANM avertizează că particulele vor deveni vizibile în anumite regiuni ale țării odată cu apariția ploilor.
16:45
Mihai Fifor acuză „lipsă de empatie” și „cinism” în declarațiile lui Bolojan: „Sfidare pură față de români” # Adevarul.ro
Deputatul PSD Mihai Fifor lansează un atac vehement la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză de cinism și lipsă de empatie față de români.
16:45
PNL, obligat să returneze Autorității Electorale Permanente 14 milioane de lei, bani folosiți în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă # Adevarul.ro
Partidul Național Liberal a pierdut procesul împotriva Autorității Electorale Permanente și trebuie să returneze aproximativ 14 milioane de lei din subvenția de stat folosită în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.
16:45
Noi restricţii de circulaţie vor fi instituite timp de aproape o lună pe Valea Oltului (DN 7), anunţă Direcţiea Regională Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.
16:45
A patra arestare pentru fostul jucător al lui City! Detaliile care au șocat lumea fotbalului # Adevarul.ro
Fostul atacant al lui Manchester City a fost arestat pentru a patra oară. Jo a fost reținut din cauza unei datorii uriașe la pensia alimentară.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.