Eli Lilly devine primul producător de medicamente care atinge o capitalizare bursieră de 1.000 de miliarde de dolari

Economica.net, 21 noiembrie 2025 20:50

Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a atins vineri un trilion de dolari, fiind primul producător de medicamente care intră în clubul exclusivist dominat din giganţii tehnologici, subliniind astfel poziţia sa de vârf în tratamentele împotriva obezităţii, transmite Reuters, relatează Agerpres.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 30 minute
13:10
Belarusul a graţiat 31 de cetăţeni ucraineni, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, ca parte a unui acord între preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi omologul său american Donald Trump, relatează AFP, transmite Agerpres.
13:10
A șaptea ramă produsă de Alstom pentru România, Coradia Stream 007, a fost surprinsă în teste în zona gării Băneasa, potrivit unor imagini postate de pasionații de trenuri.
Acum o oră
12:50
Administraţia Prezidenţială informează, sâmbătă, că a primit observaţii cu privire la proiectul Strategiei Naţionale de Apărare aflat în dezbatere publică atât din partea societăţii civile, cât şi a simplilor cetăţeni, dar şi a instituţiilor cu atribuţii în zona apărării, securităţii naţionale şi politicii externe, fiind operate mai multe modificări pentru clarificarea unor prevederi ale documentului.
12:50
Institutul de Studii Financiare (ISF) anunță că organizează cursuri de educație financiară gratuite, acreditate de Ministerul Educației și Cercetarării, pentru învățători și profesorii din ciclul primar. Participanții vor beneficia de 10 puncte de formare profesională, precizează sursa citată.
Acum 2 ore
12:20
Italia a obţinut vineri prima revizuire în creştere a ratingului din partea agenţiei de evaluare financiară Moody's din ultimii peste 23 de ani, o victorie pentru premierul Giorgia Meloni, care încheie o eră în care ţara se afla aproape de limita categoriei "junk" (nerecomandat pentru investiţii), transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
12:20
Peste 160 de autovehicule şi utilaje, furate din ţară sau străinătate, au fost descoperite şi confiscate de poliţiştii de frontieră, ca urmare a verificărilor şi controalelor efectuate în primele zece luni ale anului.
12:20
Curtea Supremă a SUA a suspendat vineri blocarea redistribuirii circumscripţiilor electorale din Texas, oferindu-le republicanilor un impuls în încercarea lor de a obţine locuri în Congresul de la Washington la alegerile intermediare din 2026, relatează AFP, transmite Agerpres.
Acum 4 ore
11:10
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele zece luni din 2025, cu 21,01%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 126.756 de înmatriculări, din care 83.183 SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de Agerpres.
11:10
Garda de Coastă anunţă că trecerea cu bacul, între punctele de trecere a frontierei Isaccea (România) şi Orlovka (Ucraina) a fost sistată temporar în urma unor incidente petrecute noaptea trecută pe partea ucraineană a frontierei, transmite Agerpres.
10:10
Marjorie Taylor Greene, fostă aliată a preşedintelui american Donald Trump şi figură proeminentă a dreptei radicale, a anunţat vineri că demisionează din funcţia sa în Camera Reprezentanţilor, după ce a criticat deschis modul în care liderul de la Casa Albă a gestionat afacerea Epstein, relatează AFP, transmite Agerpres.
10:10
Constructorul WeBuild înregistrează progrese în execuția infrastructurii viaductelor secțiunii 3 Cornetu - Tigveni (37,4 km) din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, potrivit unor imagini postate de un site manager și preluate de pasionații de infrastructură pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură (API).
Acum 6 ore
09:30
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate în Ucraina, în zona Ismail, în apropierea frontierei cu România, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, fiind transmis un mesaj Ro-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, însă nu au fost înregistrate pătrunderi ale dronelor în spaţiul aerian al ţării noastre, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
09:30
Pompierii intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui bloc cu 11 etaje din Bucureşti. Sunt degajări mari de fum. S-au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea şi evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse.
09:30
Planul în 28 de puncte al președintelui Donald Trump pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, recunoscut în final de autoritățile americane, a ajuns în presă. Iată ce scrie integral în planul cu 28 de măsuri pe care Ucraina este presată să îl accepte până joia viitoare. 
09:30
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că planul american de rezolvare a conflictului din Ucraina va trebui să îi convină omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a respins, notează AFP.
09:30
"Nimic nu ar trebui decis cu privire la Ucraina fără Ucraina", a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP, după ce un plan american în 28 de puncte a fost transmis Kievului, dar la elaborarea căruia nu au participat nici ucrainenii, nici europenii.
Acum 24 ore
23:10
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată industrială de la fostul combinat Oțelu Roșu, cumpărat de grupul UMB.
22:10
Ucraina riscă să piardă sprijinul american dacă respinge planul avansat de SUA pentru a pune capăt războiului cu Rusia, a avertizat vineri într-un mesaj către naţiune preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că Ucraina trece acum prin unul dintre cele mai grele momente ale istoriei sale, dar a promis că va colabora constructiv cu SUA asupra respectivului plan, fără a trăda interesele naţionale, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
22:10
Kaufland România va inaugura pe 18 decembrie un nou hipermarket în București, în cartierul Pantelimon, acesta fiind ce de-al 26-lea magazin din Capitală al retailerului german. Campania de recrutare a început deja.
22:00
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis vineri în scădere pe toţi indicii, cu un rulaj total de 112,75 de milioane de lei (22,15 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni au reprezentat 93,92 de milioane de lei (18,45 de milioane de euro).
21:50
Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat vineri că a primit planul de pace pentru Ucraina elaborat de Statele Unite şi a declarat că documentul ar putea servi drept bază pentru o soluţionare paşnică "definitivă", informează EFE, relatează Agerpres.
21:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, într-un interviu radiofonic, că joia viitoare, când Statele Unite sărbătoresc Ziua Recunoştinţei, este un termen limită rezonabil pentru ca Ucraina să accepte propunerea sa de plan de pace pentru încheierea războiului cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi EFE, relatează Agerpres.
21:50
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat, vineri, la Braşov, că nu se poate discuta despre revitalizarea Fabricii de pulberi de la Făgăraş atâta vreme cât acolo, la câteva sute de metri de locul în care se fabrică explozivi, arde gunoi în condiţii "care nu sunt conforme cu legea" şi a precizat că rezultatele unor verificări efectuate, acolo, de Corpul de control din minister au fost transmise instituţiilor responsabile.
21:50
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, spune că a fost chemat, vineri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din cauza unei plângeri "absurde şi lipsite de bun-simţ" formulată de trei persoane care îl acuză de uzurparea calităţii de primar.
20:50
Guvernul României a anunțat că firma românească Romgaz nu va fi afectată de sancțiunile americane asupra Lukoil, partener al Romgaz în proiectul offshore Trident, unde este și operator.
20:50
Banca Centrală Europeană și Banca Centrală a Indiei (RBI) au convenit să înceapă faza iniţială de conectare a sistemelor interne de plăţi, pentru a facilita remitenţele transfrontaliere dintre statul asiatic şi zona euro, a anunţat vineri instituția asiatică, transmite Reuters, relatează Agerpres.
20:50
România îşi propune să joace un rol proactiv în politica europeană, având capacitatea de a influenţa direct deciziile de la Bruxelles, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.
20:50
Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a atins vineri un trilion de dolari, fiind primul producător de medicamente care intră în clubul exclusivist dominat din giganţii tehnologici, subliniind astfel poziţia sa de vârf în tratamentele împotriva obezităţii, transmite Reuters, relatează Agerpres.
20:50
Premierul Ilie Bolojan a pledat, vineri, pentru adoptarea pachetului care vizează reducerea cheltuielilor în administraţie, menţionând că nu crede că "se întâmplă nimic" dacă suma forfetară pentru parlamentari s-ar reduce cu 10
20:50
Banca Transilvania a finalizat cu succes a prima sa emisiune de obligaţiuni AT1 (Additional Tier 1) la Bursa de Valori din Dublin, reuşind să atragă 500 de milioane de euro de pe pieţele internaţionale de capital, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
18:50
Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov a livrat vineri operatorului CFR Călători a doua locomotivă electrică modernizată prin PNRR. Până la finalul anului, de pe porțile uzinei de la Brașov ar urma să iasă în total 13 locomotive modernizate prin PNRR (electrice și pe baterii), potrivit estimărilor reprezentanților societății.
18:40
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele zece luni din 2025 a fost de 5.318, în scădere cu 9,8% faţă de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 5.896 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
18:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în toate discuţiile pe care le-au avut cu mari investitori români, dar şi străini, acest impozit pe cifra de afaceri a fost reclamat că înhibă investiţiile, iar cel mai târziu în decembrie, vor lua decizii pentru acest aspect, potrivit agenției de presă News.ro.
18:20
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat în ultimele zile peste 1.690 de operatori economici din toată ţara, în cadrul acţiunilor sale permanente de supraveghere a respectării legislaţiei în domeniu, şi a aplicat amenzi totale de 5,63 de milioane de lei ca urmare a neconformităţilor constatate.
18:10
VERBUND Wind Power Romania, subsidiara din România a companiei austriece de energie VERBUND, a selectat un consorțiu format din Prime Batteries Technology și Enevo Group pentru furnizarea și integrarea unui nou sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 48MW/76MWh, arată producătorul de energie într-un comunicat.
17:50
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea (foto), şi prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, au fost chemaţi, vineri, la audieri, la Parchet, într-un dosar care are legătură cu faptul că prefectul nu l-a eliberat pe edil din funcţie după împlinirea celor şase luni de neexercitare a acestei calităţi.
17:30
Distribuție Oltenia, operatorul care gestionează cea mai mare rețea de prosumatori din România, lansează proactivcuenergia.ro, o platformă dedicată informării despre echilibrul în rețea și consumul sustenabil.
17:30
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că proiectul privind pensiile magistraţilor a fost trimis spre avizare joi Consiliului Superior al Magistraturii şi, dacă avizul va fi primit săptămâna viitoare, Guvernul va declanşa procedura de angajare a răspunderii.
17:30
Conglomeratul International Holding Company din Abu Dhabi a informat Departamentul Trezoreriei SUA că este interesat să cumpere activele externe ale grupului petrolier rus Lukoil, a anunțat compania ca răspuns la o solicitare Reuters.
17:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că toate companiile de stat care nu pot fi salvate trebuie închise, iar cele care trebuie menţinute, dar au pierderi, trebuie să ia măsuri pentru a-şi reduce pierderile.
17:10
Piaţa muncii este blocată, la ora actuală, de măsura arhivării standardelor ocupaţionale, atrage atenţia IMM România, organizaţie care solicită, astfel, prelungirea cu 12 luni a termenului de finalizare a acestei operaţiuni.
17:10
La uzina Magna din Graz a debutat asamblarea modelul electric GAC AION V, alte două modele, ale chinezilor de la Xpeng de această dată, urmând să iasă în curând de pe liniile de asamblare ae fabricii din Austria.
17:10
România are o alocare de 60 de miliarde de euro în propunerea Comisiei Europene pentru bugetul 2028-2034, sumă hotărâtoare pentru viitorul nostru - şi ar putea accesa fonduri suplimentare din Fondul de Competitivitate, cu o ţintă de aproximativ 10 miliarde de euro, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.
16:10
Nicușor Dan a fost întrebat cum vede planul de pace propus de Statele Unite ale Americii în colaborare cu Federația Rusă care ar oferi Ucrainei garanții similare cu articolul 5 al NATO.
15:30
Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de infringement, trimiţând scrisori de punere în întârziere către 26 state membre, printre care şi România, pentru că nu au comunicat transpunerea completă a Directivei UE 1791 din 2023 privind eficienţa energetică, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
15:30
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, referitor la faptul că PSD a ameninţat cu ieşirea de la guvernare în cazul în care se va ajunge la tăierea salariilor cu 10%, că trebuie să se facă diferenţă între declaraţii politice şi acţiuni concrete. De asemenea, președintele a anunţat că pe toate jaloanele PNRR s-au făcut progrese, iar coaliţia de guvernare, ca rezultate concrete, funcţionează.
15:30
Aproximativ 7,9 milioane de persoane sau 68% dintre utilizatorii de internet din România se joacă jocuri video cel puțin o dată pe lună. Este o creștere ușoară față de 2022, în ciuda scăderii generale a populației, susținută de extinderea accesului la internet, inclusiv în mediul rural, arată datele unui studiu realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) şi Banca Transilvania.
15:30
Black Friday 2025 nu a fost doar o cursă a reducerilor - a fost o demonstraţie limpede a faptului că România este segmentată tot mai pronunţat în funcţie de ritmul de dezvoltare al regiunilor. Transilvania, Banatul şi zona Bucureşti-Ilfov au devenit centrele de greutate ale pieţei DIY, cu coşuri medii semnificativ mai mari şi comportamente de achiziţie mult mai strategice decât în restul ţării. Datele arată că dinamica pieţei este dictată de zonele cu cel mai intens ritm de construcţii şi renovări.
15:30
OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destinate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, intră pe o nouă linie de business și anunță dezvoltarea primei sale rachete de croazieră autonomă, un proiect care marchează extinderea companiei într-o nouă zonă avansată a tehnologiei de apărare.
15:30
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, referitor la sancțiunile care trebuie aplicate Lukoil, că pentru moment există o amânare până pe 13 decembrie, iar în această perioadă Guvernul va lua măsuri, menționând că rafinăria nu funcționează, este în mentenanță și 'nu se va întâmpla nimic dramatic' în următoarele săptămâni.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.