CCR ar urma să decidă asupra sesizărilor făcute de AUR şi ICCJ cu privire la neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private

News.ro, 25 noiembrie 2025 06:00

Curtea Constituţională a României (CCR) ar urma să decidă, marţi, asupra sesizărilor făcute de AUR şi ICCJ în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private. La termenele anterioare, decizia a fost amânată.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
08:20
Brazilianul Vinicius Jr ar refuza să-şi prelungească acordul cu Real Madrid până când relaţiile sale cu antrenorul său, Xabi Alonso, nu se vor normaliza.
Acum 10 minute
08:10
Un număr fără precedent de americani este aşteptat să iasă la cumpărături de Black Friday, însă mulţi îşi vor limita cheltuielile din cauza reducerilor tot mai puţine şi a preţurilor ridicate, afectate inclusiv de tarifele comerciale, transmite Reuters.
Acum 30 minute
08:00
Temperaturile se vor situa peste cele specifice acestei perioade, până la jumătatea lui decembrie, anunţă meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 24 noiembrie - - 22 decembrie. În săptămâna 24 noiembrie - 1 decembrie, sunt aşteptate precipitaţii abundente în sudul ţării.
07:50
OpenAI anunţă integrarea în ChatGPT a unui asistent menit să ajute utilizatorii să facă cumpărături de sărbători şi, în proces, să aducă producătorului un procent din vânzări.
Acum o oră
07:40
Şaptesprezece percheziţii, inclusiv la instituţii publice, au loc marţi dimineaţă, într-un dosar vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv pentru persoane din Rusia, Ucraina, R. Moldova şi alte state din fosta URSS. Acuzaţiile din dosar sunt de fals informatic, uz de fals şi complicitate la fals informatic, în cazul emiterii de documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea, în ceea ce priveşte domiciliul, dar al dobândirii cetăţeniei române. Surse apropiate anchetei afirmă că 15 percheziţii au loc în comuna Dumbrăveni, din judeţul Suceava, inclusiv la Primărie şi la Serviciul Public de Evidenţa Populaţiei, dar şi la locuinţa primarului şi a altor funcţionari publici.
07:30
Şaptesprezece percheziţii, inclusiv la instituţii publice, au loc marţi dimineaţă, într-un dosar vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv pentru persoane din Rusia, Ucraina, R. Moldova şi alte state din fosta URSS. Acuzaţiile din dosar sunt de fals informatic, uz de fals şi complicitate la fals informatic, în cazul emiterii de documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea, în ceea ce priveşte domiciliul, dar al dobândirii cetăţeniei române.
07:30
Statele Unite au cerut luni Uniunii Europene să îşi ”reechilibreze” reglementările din sectorul digital înainte ca Washingtonul să reducă tarifele impuse importurilor europene de oţel şi aluminiu, au declarat oficialii după o reuniune la Bruxelles, relatează Reuters.
Acum 2 ore
07:20
Şaptesprezece percheziţii, inclusiv la instituţii publice, au loc marţi dimineaţă, în judeţul Suceava, într-un dosar vizând acte de identitate cu domiciliul fictiv pentru persoane din Rusia, Ucraina, R. Moldova şi alte state din fosta URSS.
07:10
Statele Unite au presat Ucraina să accepte propunerile sale de a pune capăt războiului cu Rusia în timpul negocierilor de la Geneva, a declarat un înalt oficial pentru AFP, în ciuda protestelor Kievului, care considera că planul ceda prea mult Moscovei, relatează France24.
07:00
Inteligenţa artificială va conferi, în acest secol, o influenţă comparabilă cu cea a tehnologiei nucleare ţărilor care reuşesc să se desprindă în faţă acum, a declarat Alexander Vediahin, prim-vicepreşedinte al Sberbank, într-un interviu acordat Reuters.
06:30
Acţiunile Novo Nordisk au scăzut luni cu până la 10%, la cel mai redus nivel din ultimii patru ani, după ce compania farmaceutică daneză a anunţat că un studiu foarte aşteptat pentru tratarea bolii Alzheimer nu şi-a atins obiectivul principal, transmite CNBC.
Acum 4 ore
06:00
Capitala Ucrainei, Kiev, se confruntă cu întreruperi de curent şi apă în unele zone, în contextul atacului rus asupra oraşului, potrivit primarului, relatează CNN. O clădire cu nouă etaje a fost lovită de resturi în districtul Dnipro din Kiev, provocând un incendiu la etajele 6 şi 7. O persoană a fost ucisă şi cel puţin 17 persoane au trebuit să fie salvate din clădire, printre care trei copii, au declarat serviciile de urgenţă.
06:00
Amazon.com a anunţat luni că va investi până la 50 de miliarde de dolari pentru a extinde capacităţile de inteligenţă artificială şi supercomputing destinate clienţilor guvernamentali ai Amazon Web Services (AWS), într-unul dintre cele mai mari angajamente de infrastructură cloud dedicate sectorului public, transmite Reuters.
06:00
Statele Unite au presat Ucraina să accepte propunerile sale de a pune capăt războiului cu Rusia în timpul negocierilor de la Geneva, a declarat un înalt oficial pentru AFP, în ciuda protestelor Kievului, care considera că planul ceda prea mult Moscovei, relatează France24.
06:00
Curtea Constituţională a României (CCR) ar urma să decidă, marţi, asupra sesizărilor făcute de AUR şi ICCJ în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea legii privind plata pensiilor private. La termenele anterioare, decizia a fost amânată.
05:50
Controversata Fundaţie Umanitară din Gaza (GHF), susţinută de SUA şi Israel, anunţă că îşi încheie operaţiunile de ajutor în teritoriul palestinian, după aproape şase luni, relatează BBC.
05:40
Administraţia Trump ia măsuri pentru a reinteroga anumiţi refugiaţi care au fost admişi în Statele Unite sub fostul preşedinte Joe Biden, ca parte a unei revizuiri cuprinzătoare a cazurilor lor, potrivit unei note interne şi unei surse familiarizate cu planurile, relatează CNN.
05:40
Alphabet, compania-mamă Google, a continuat luni ascensiunea spectaculoasă la bursă, apropiindu-se de pragul unei capitalizări de 4 trilioane de dolari şi fiind pe cale să devină a patra companie din lume care intră în acest club extrem de exclusivist, relatează Reuters.
05:30
Capitala Ucrainei, Kiev, se confruntă cu întreruperi de curent şi apă în unele zone, în contextul atacului rus asupra oraşului, potrivit primarului, relatează CNN.
05:20
Pieţele europene au început săptămâna în ton pozitiv, urmând trendul global, pe măsură ce revin speranţele pentru o reducere a dobânzii de referinţă a Rezervei Federale americane în luna decembrie, relatează CNBC.
Acum 6 ore
04:00
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni că Trump rămâne optimist în ceea ce priveşte încheierea unui acord de pace cu Ucraina şi că diferenţele s-au redus, însă săptămâna aceasta nu este prevăzută nicio întâlnire între preşedintele ucrainean şi şeful Casei Albe, relatează CNN.
03:30
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret ce declanşează o procedură în urma căreia ramurile organizaţiei Frăţia Musulmană din mai multe ţări urmează să fie desemnate drept „organizaţii teroriste străine”, relatează AFP şi Reuters.
03:10
Un proces împotriva celui mai mare constructor naval olandez, Damen Shipyards, a început luni în Ţările de Jos, unde acest actor important din sectorul apărării este suspectat că a încălcat sancţiunile împotriva Rusiei impuse după invadarea Ucrainei, relatează AFP.
02:40
Explozii puternice au răsunat în Kiev în noaptea de luni spre marţi, după o alertă aeriană declanşată în toată ţara, relatează AFP.
Acum 8 ore
02:10
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că a acceptat invitaţia liderului chinez Xi Jinping de a vizita Beijingul în aprilie şi a răspuns cu o invitaţie reciprocă adresată lui Xi pentru o vizită de stat în SUA la sfârşitul anului viitor, relatează The Associated Press.
01:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni seara, în discursul video către naţiune, că planul de pace propus, care se află în prezent în discuţie cu Statele Unite şi Europa, include puncte „corecte”, dar că problemele sensibile vor fi discutate cu preşedintele american Donald Trump.
Acum 12 ore
00:10
Echipa Everton, cu un jucător eliminat încă din minutul 13, a învins, luni, în deplasare, formaţia Manchester United, scor 1-0, în etapa a 12-a a campionatului Angliei.
00:00
Candidatul PNL la funcţia de primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă, luni seară, că 68 de cărţi de identitate emise cu documente false au fost anulate de Sectorul 6, iar 300 de procese sunt pe rol. Primarul Sectorului 6, care anterior a afirmat că la iniţiativa sa a fost demarată ancheta Parchetului General ce concluzionează că aproape 300 de oligarhi şi infractori ruşi ar fi obţinut ilegal documente de identitate româneşti, publică dovada corespondenţei cu Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 6.
24 noiembrie 2025
23:50
O judecătoare federală a anulat luni două dosare iniţiate de Donald Trump împotriva fostului director al FBI, James Comey, şi respectiv a procurorului general al statului New York, Letitia James, ţinte ale răzbunării preşedintelui american, argumentând că procurorul de caz a fost numit ilegal, relatează AFP.
23:40
Prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şeful Clinicii 1 Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a declarat că sunt multe persoane care se prezintă la medic cu unghii încarnate, iar acest lucru apare din cauza încălţămintei strâmte. Medicul a recomandat ca vara oamenii să poarte sandale sau papuci.
23:30
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că, dacă s-ar reduce cheltuielile de personal în aparatul de stat doar cu 8%, atunci ae exista fondurile necesare într-un an pentru Programul Anghel Saligny.
23:30
Prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şeful Clinicii 1 Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a declarat că herpesul zoster este determinat de un virus, iar primul contact cu acest virus produce varicela, una dintre bolile copilăriei.
23:20
Prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şeful Clinicii 1 Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a declarat că pentru psoriazis acum sunt diferite forme de tratament, unele decontate de sistemul de asigurări.
23:20
FC Barcelona declară că este „pe deplin angajată în combaterea violenţei de gen”, în contextul criticilor apărute în urma vizitei la club a fostului fundaş al Bayern München şi al naţionalei Germaniei, Jerome Boateng.
23:00
Candidatul PNL-USR la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, Mihai Răzvan Moraru, susţine, într-o postare publică, că ar fi vizat de o campanie organizată împotriva sa ”de mafia politică locală”.
23:00
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, luni seară, că orice majorare de TVA generează ca prim efect reducerea consumului, dar că, de regulă, în două-trei luni lucrurile reintră pe făgaş normal.
22:40
Prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şeful Clinicii 1 Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a precizat că, din cauza stilului de viaţă, pot apărea unele boli de piele. Factori precum stresul, poluarea, fast-food-ul, consumul de alcool sau fumatul, pot contribui la apariţia a numeroase afecţiuni.
22:30
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că se aşteaptă la un aviz negativ al CSM privind legea pensionării magistraţilor, el adăugând că există un pericol real ca România să piardă suma de 230 de milioane de euro.
22:30
Formaţia FC Botoşani a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, în compania echipei Dinamo, în etapa a XVII-a a Superligii.
22:30
Pentagonul a anunţat luni că îl anchetează pe senatorul democrat Mark Kelly - fost astronaut - pentru posibile încălcări ale legii militare, după ce fostul pilot al Marinei s-a alăturat unui grup de alţi congresmeni într-un videoclip în care îndemnau trupele americane să sfideze „ordinele ilegale”, relatează The Associated Press (AP).
22:20
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) susţine că impozitul de 1% pe cifra de afaceri la companiile mari trebuie eliminat, dar că ar accepta şi formula unei scoateri treptate a acestuia.
22:10
În lipsa unui loc în Formula 1, Mick Schumacher, fiul lui Michael Schumacher, s-a angajat la Rahal Letterman Lanigan Racing pentru a pilota în Indycar în 2026, a anunţat, luni, echipa americană.
22:10
Prof. univ. dr. Olga Simionescu, medic primar dermatolog, şeful Clinicii 1 Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina din Capitală, a afirmat, luni seară, că numărul bolilor dermatologice a crescut în ultima perioadă, dar a precizat şi că au apărut noi tratamente în acest domeniu.
22:00
Liderul AUR, George Simion, a criticat, luni seară, măsurile pe care coaliţia intenţionează să le impună pentru reducerea deficitului, referindu-se la o serie de impozite. ”Să măreşti taxa pe proprietate, după ce ai taxat deja fiecare material de construcţie cu TVA... asta înseamnă, de fapt, să fii Bolojan”, a declarat Simion. În plus, el susţine că Executivul nu are dreptul să ceară ”bani pe ceva ce omul şi-a făcut singur”. ”Asta nu e taxare, e jaf cu acte în regulă”, susţine preşedintele AUR.
21:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, luni seară, că a suspus dezbaterii publice un ordin care modifică organizarea şi funcţionarea secţiilor ATI , introducând o serie de obligativităţi pentru unităţile care fac anestezie. De asemenea, apare personal dedicat care monitorizează infecţiile nosocomiale. ”Sunt măsuri concrete care elimină improvizaţiile, reglementează ferm activităţile de anestezie şi consolidează protecţia pacienţilor”, a mai transmis ministrul.
21:20
Un bărbat din judeţul Caraş-Severin a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce a observat-o pe vecina lui căzută în grădină, cu urme de violenţă pe corp. Un echipaj medical ajuns imediat la faţa locului, a preluat-o pe femeie, dar aceasta a murit la spital. Ea locuia cu fiul ei, un bărbat de 51 de ani, care era căutat de poliţişti. Bărbatul a fost prins în jueţul Timiş.
21:20
Au fost descoperite ziduri de incintă ce datează din perioada lui Iancu de Hunedoara, dar şi ziduri din secolul al XIV-lea, din vremea lui Carol Robert de Anjou, în timpul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Castelului Huniade din Timişoara. Acestea urmează să fie puse în valoare.
21:20
Antrenorul echipei Portland Trail Blazers, Chauncey Billups, a pledat nevinovat în faţa unui tribunal din New York în legătură cu acuzaţiile de implicare presupusă în reţele de pariuri ilegale legate de mafie, care au zguduit recent NBA, relatează AFP.
21:10
Ministerul Finanţelor a arată, luni seară, că încasările din TVA, în perioada iulie-septembrie, au fost de aproximativ 35,48 mld lei, dintr-un total de 94,75 mld lei aferent primelor 9 luni ale anului 2025. În plus, raportat la perioada ianuarie – septembrie 2025 vs. 2024, peste 2/3 din veniturile suplimentare de TVA comparativ cu anul trecut sunt generate în perioada iulie-septembrie. ANAF a încasat din TVA în luna august 12,556.82 milioane lei, iar în luna septembrie 12,207.44 milioane lei. Ministerul Finanţelor susţine că luna august este, în mod tradiţional, una dintre lunile cu cel mai redus nivel al activitãţii economice, de aici şi încasările mai reduse, în ciuda creşterii TVA de la 1 august.
21:10
Preşedintele Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că revenirea Taiwanului la China este o parte esenţială a ordinii internaţionale de după al Doilea Război Mondial, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Beijing care anunţă o convorbire telefonică pe care cei doi lideri au avut-o luni, relatează Bloomberg.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.