A început competiția pentru un loc în CA a Portului Constanța

Profit.ro, 25 noiembrie 2025 08:10

Cerința Comisiei Europene, inclusă și în PNRR, privind guvernanța corporativă încpe să prindă viață, mai ales că OUG 109/2011 prevede explicit că o persoană juridică poate fi membru într-un consiliu de admninistrație al unei companie de stat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 30 minute
09:40
Wizrom Software, dezvoltator software de business, preia compania Co-Factor, specializată în dezvoltarea de platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților.
09:40
Kyivstar, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Ucraina, a devenit primul din Europa care lansează tehnologia satelitară ”direct-to-cell” a Starlink într-un efort de a menține milioane de utilizatori conectați în timpul penelor masive de curent și al infrastructurii avariate de război, transmite Reuters.
Acum o oră
09:20
Popeyes deschide al doilea restaurant din Iași, al treilea oraș din România unde Popeyes își extinde prezența în 2025.
09:10
Reprezentanții ANPC au explicat termenul ”neconform” în accepțiunea noii legi și au precizat că acesta se referă la cazurile de neconformitate a produselor, situații în care bunul respectiv nu respectă cerințele legale de calitate și nu poate fi utilizat conform destinației sale.
09:10
Două drone au intrat în spațiul aerian al României, în această dimineață, în județele Tulcea și Galați.
09:10
Acum 2 ore
08:50
Compania-mamă a Google a continuat ascensiunea la bursă, apropiindu-se de pragul unei capitalizări de 4 trilioane de dolari și fiind pe cale să devină a patra companie din lume care intră în acest club extrem de exclusivist, relatează Reuters.
08:40
Amazon va investi până la 50 de miliarde de dolari pentru a extinde capacitățile de inteligență artificială și supercomputing destinate clienților guvernamentali ai Amazon Web Services, transmite Reuters.
08:30
Cerința Comisiei Europene, inclusă și în PNRR, privind guvernanța corporativă încpe să prindă viață, mai ales că OUG 109/2011 prevede explicit că o persoană juridică poate fi membru într-un consiliu de admninistrație al unei companie de stat.
08:30
O nouă lege impune băncilor din Republica Irlanda să garanteze că 97% din populație va avea acces la un bancomat pe o rază de 10 kilometri, informează agenția de știri EFE.
08:20
Timelapse-ul comprima timp și mișcare într-o secvență coerentă.
08:10
Cerința Comisiei Europene, inclusă și în PNRR, privind guvernanța corporativă încpe să prindă viață, mai ales că OUG 109/2011 prevede explicit că o persoană juridică poate fi membru într-un consiliu de admninistrație al unei companie de stat.
Acum 4 ore
08:00
Afacerea Salterra a fost lansată în urmă cu 13 ani, într-un moment în care, potrivit fondatoarei, Marcela Moss, piața avea o nevoie evidentă de specialiști în zona “culturii somnului”. În anii de facultate intrase deja în contact cu un grup important din industria saltelelor, iar studiile de piață din Vest au conturat ideea unei nișe insuficient explorate în România. Ea a observat că, în Europa de Vest, saltelele se vând preponderent prin magazine specializate, cu branduri foarte cunoscute, în timp ce în România marca nu reprezenta un criteriu puternic de diferențiere.
07:50
Romania Education Alliance (REA) este în discuții avansate cu mai mulți fondatori și manageri de instituții de învățământ, pentru înscrierea în rețea, acces la capital de creștere și accelerarea dezvoltării, în schimbul cedării pachetului majoritar de acțiuni.
07:30
Proiectele de lege PSD care elimină obligația de plată a CASS pentru veteranii și văduvele de război, invalizi, foștii detinuți politici și personalul monahal dar și pentru mamele aflate în concediul de creștere copil, au fost adoptate tacit de Senat și merg la Camera Deputaților, for decizional, în forma depusă de inițiatori.
07:30
Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, vine astăzi în România, unde, printre altele, participă la o conferință cu tematică energetică.
07:30
Campion Broker, locul 6 în clasamentul de profil, va intermedia polița de răspundere profesională a membrilor Consiliului de Administrație și Directoratului Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
07:20
Compania americană NuScale, creatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care și România ar putea construi o centrală nucleară de 462 MW la Doicești, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, a raportat pierderi de peste 600 milioane dolari pe primele 9 luni ale anului, din care mai mult de 532 milioane dolari doar în trimestrul 3 din 2025.
07:10
Grupul hotelier american Marriott, cea mai mare companie în domeniu în funcție de venituri și numărul de camere, va accelera expansiunea în România, urmând să intre în orașe noi și să aducă branduri în premieră pe piața locală. Compania vede România ca o piață strategică pentru creștere.
06:10
Omniasig vs Renomia Broker. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Acum 12 ore
00:40
Nuclearelectrica a atras o finanțare de 540 milioane euro de la un sindicat bancar condus de J.P. Morgan, pentru retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă.
00:30
Gigantul din industria cosmeticelor Estée Lauder, controlat de una dintre cele mai bogate familii americane, închide centrul global de tehnologie deschis în București în aprilie 2023 și concediază aproximativ 150 de angajați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
00:30
Indeciziile Guvernului privind continuarea Programului Rabla au adus acest program într-o fază în care ministerele Mediului și Proiectelor Europene încearcă acum să-și arunce cartoful fierbinte de la unul la altul. Cea mai nouă idee care le-a venit este subvenția în sistem de leasing social, finanțată cu fonduri europene.
00:30
Colosul american Google a fost recent în audiență la o consilieră a premierului Ilie Bolojan, relevă date analizate de Profit.ro.
00:30
Ministerul Finanțelor a amânat pentru anul următor o emisiune de obligațiuni în yeni japonezi, cunoscute și ca obligațiuni Samurai, potrivit informațiilor Profit.ro, întrucât statul și-a asigurat deja, pe final de 2025, cea mai mare parte a necesarului de împrumut pentru acest an.
24 noiembrie 2025
23:30
Acțiunile gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk s-au prăbușit.
22:10
Grupul francez de produse alimentare Danone renunță la brandul suedez ProViva, jucător pe piața băuturilor probiotice.
21:50
Un nou sistem de verificare a pașapoartelor a genera haos pe aeroportul din Tenerife, cel mai aglomerat de pe principala insulă a arhipelagului spaniol.
21:30
Vânzările modelului Dacia Sandero au fost în luna octombrie cele mai mari din Europa, deși volumul a fost mai mic cu câteva procente față de cel din urmă cu un an. Modelul românesc a reușit să depășească principalii rivali, Clio și T-Roc, conform datelor Profit.ro.
21:30
Uniunea Europeană vrea reducerea tarifelor vamale pentru exporturile de arme către SUA sub plafonul tarifar de 15% convenit în cadrul acordului din iulie.
21:20
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, transmite că nu consideră că eventuale reduceri salariale în sistemul de apărare ar fi oportune la acest moment.
21:10
Astăzi a început procesul în care gigantul olandez al construcției de nave Damen, cel mai mare contractor al industriei de apărare din Țara Lalelelor, precum și mai mulți actuali și foști șefi ai săi sunt acuzați de încălcarea sancțiunilor economice ale UE împotriva Rusiei, dare de mită, spălare de bani și fals, acuzații respinse de Damen ca nefondate.
21:10
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air reacționează după ce doi cetățeni români au provocat un incident pe aeroportul Köln/Bonn, din Germania.
Acum 24 ore
21:00
Grupul german Continental planifică să taie până la 1.500 de locuri de muncă suplimentare la divizia de materiale plastice ContiTech, în contextul în care se pregătește să vândă afacerea, într-o restructurare amplă a companiei.
20:50
Veniturile nete ale statului din TVA s-au situat în trimestrul al treilea cu 14,8% peste nivelul din același trimestru al anului trecut și au depășit programul stabilit pentru ANAF pe acest tip de taxă, a anunțat Ministerul Finanțelor.
20:40
Veniturile nete ale statului din TVA s-au situat în trimestrul al treilea cu 14,8% peste nivelul din același trimestru al anului trecut și au depășit programul stabilit pentru ANAF pe acest tip de taxă, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor. Evoluția mai slabă din august (cu declarare și virare în septembrie), lună în care au intrat în vigoare cotele majorate de TVA de 21% (cota generală majorată de la 19%) și 11% (singura cotă redusă care a înlocuite 5% și 9%) este justificată de Finanțe prin faptul că august este istoric o lună cu activitate economică mai redusă, dar și prin prisma cumpărăturilor efectuate în gragă de români în iulie, înainte de cotele majorate ale TVA, ceea ce a diminuat cererea de consum mai ales în august.
20:30
După 4 sesiuni consecutive de deprecieri, indicele BET, al celor mai lichide acțiuni românești a câștigat cu puțin peste jumătate de procent.
20:10
Procesul de implementare a chatbotului Copilot al Microsoft în companii înaintează lent și cu obstacole, arată discuțiile cu clienți prezenți la conferința Ignite din San Francisco.
19:30
Românii continuă să meargă la restaurant, dar mult mai rar și numai atunci când au un motiv clar.
19:20
Dacă administratorul unei societăți cu răspundere limitată (SRL), care are și calitatea de asociat unic sau de asociat majoritar, a decedat, iar dezbaterea succesiunii după acesta nu s-a finalizat în termen de 30 de zile de la survenirea decesului, orice persoană cu vocație succesorală se va putea adresa instanței de judecată competente în vederea numirii unui administrator temporar, cu stabilirea remunerației din patrimoniul societății.
19:20
Compania listată sub simbolul CODE, care recent a anunțat dividende, a afișat pentru primele 3 trimestre un câștig pretaxare EBITDA de 3,24 milioane lei, cu 8,72% mai mare decât cel de 2,98 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
19:10
Cea mai scumpă stațiune de Revelion este și în acest an Poiana Brașov.
19:10
Controversatul proiect de lege care impune firmelor noi obligații, cum ar fi ca un avocat sau un notar să ateste hotărârile luate în AGA firmelor cu afaceri de peste 400.000 de lei, a fost respins de către plenul Senatului. Proiectul a generat controverse ample, fiind criticat de către mediul privat pentru ceea ce pare a fi impunerea unui cost pentru firme și introducerea unor beneficii nejustificate pentru avocați și notari.
18:50
Urbio, jucător pe piața de iluminat inteligent din România, lansează o investiție strategică, de peste 7 milioane de euro, pentru construcția celei de-a doua fabrici din Moreni, județul Dâmbovița.
18:50
Senatorii au adoptat din nou proiectul de lege care elimină susținerea repetată a probei teoretice pentru persoanele care au deja un permis de conducere auto la obținerea unui permis dintr-o categorie apropiată. Senatul a introdus obligația unei vechimi în conducere, după ce președintele Nicușor Dan a cerut reexaminarea proiectului.
18:40
Producătorul chinez Leapmotor a dezvăluit noul model electric A10 în cadrul salonului auto din Guanzhou. Este vorba despre o mașină cu profil de crossover, dar cu dimensiuni urbane, asemănătoare cu cele ale lui Renault 4 și Ford Puma Gen-E. În curând va ajunge în Europa, dar cu un nume complet diferit.
18:20
Descoperirea a fost făcută după ce X, rețeaua lui Elon Musk, a introdus o funcție care permite localizarea celor care postează.
18:10
Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, a declarat că blocajul guvernamental de 43 de zile a generat o pierdere permanentă de 11 miliarde de dolari pentru economia SUA, însă nu vede niciun pericol de recesiune la nivel general, datorită scăderii dobânzilor și reducerilor de taxe planificate pentru anul viitor, transmite Reuters.
17:40
Poliția Română arată că videclipurile false, create cu AI, au devenit instrumente preferate de autorii infracțiunilor informatice
17:30
Producătorul de vinuri ecologice Vifrana, cu o cramă la Adamclisi, ar putea fi vândut într-o tranzacție specială pe bursă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.