Eurodeputaţii salută apariţia primului program al UE pentru industria de apărare. Există voci în PE care denunţă un pas spre „o economie de război”
Economica.net,
25 noiembrie 2025 14:20
Eurodeputaţii au salutat marţi naşterea primului program european pentru industria de apărare menit să dezvolte producţia internă de mijloace militare şi achiziţiile comune de produse militare fabricate în UE, deşi au existat în continuare voci în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg care au denunţat, printre altele, că "programul nu este decât un prim pas spre trecerea la o economie de război", în timp ce banii trimişi ucrainenilor alimentează scheme de corupţie.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 5 minute
15:30
Zelenski merge în SUA pentru a semna acordul cu Trump pentru pace între Ucraina şi Rusia # Economica.net
SUA şi Ucraina au ajuns la un acord asupra punctelor cele mai importante din planul de pace cu Rusia propus de preşedintele american Donald Trump, iar acesta din urmă se va întâlni luna aceasta cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va efectua o vizită în SUA pentru a încheia înţelegerea cu liderul de la Casa Albă, a declarat marţi un înalt responsabil ucrainean, fostul ministru al apărării Rustem Umerov, care făcut parte din delegaţia care a negociat cu SUA duminică la Geneva, relatează agenţia DPA.
Acum 15 minute
15:20
Banii trimişi în ţară de către românii din străinătate nu au un impact semnificativ asupra creşterii economice, chiar dacă sumele au crescut din 2000 până în 2023 – Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române # Economica.net
Volumul remitenţelor a crescut la 2,8% din PIB în 2023, de la 0,3% din PIB în 2000, dar acestea nu au un impact semnificativ asupra creşterii economice, banii fiind folosiţi pentru consum, a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Simionescu, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, la un eveniment de specialitate.
15:20
Miliarde din bani europeni – Pîslaru vrea ca la începutul anului 2026 să „dea drumul” la planificarea pentru fondurile europene # Economica.net
Folosirea fondurilor europene poate da elemente de relansare şi aş vrea ca în ianuarie-februarie să avem mandat pentru a da drumul la planificare pentru aceşti bani, respectiv un "plan de ţară" care să plece pe ideea că ne pregătim din timp, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de specialitate.
15:20
Parlamentul European şi-a dat marţi girul pentru un acord cu ţările UE privind noi norme pentru siguranţa jucăriilor menite să îmbunătăţească protecţia sănătăţii copiilor, o actualizare a directivei din 2009 care vine ca răspuns la creşterea numărului de cumpărături online şi la utilizarea tehnologiilor digitale.
Acum o oră
14:50
Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), organizaţie profesională a procesatorilor de carne, l-a ales pe Radu Timiş Jr., CEO Cris-Tim Family Holding, în funcţia de preşedinte ARC, poziţie din care va reprezenta interesele asociaţiei în următorii trei ani, a anunţat, marţi, asociaţia.
14:40
Marea lichidare la companiile de stat – Ivan: Sunt total excluse companiile pe profit, care sunt listate # Economica.net
Companiile care sunt pe profit, care sunt listate la bursă şi care au cifre foarte bune sunt excluse din procesul de reformă, ele trebuie să-şi facă treaba mai departe şi nu vreau să le încurcăm, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Acum 2 ore
14:20
Ministrul ungar de Externe, la București: MOL cumpără și va cumpăra țiței de la Lukoil, Rusia este partener de încredere # Economica.net
Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat, la Bucureșrti, că firma ungară MOL cumpără petrol de la Lukoil și va continua să o facă, spunând că Rusia este “partener de încredere al Ungariei”.
14:20
Ghid ANCOM pentru alegerile pentru Primăria Capitalei – Cum poate fi reclamat conţinutul ilegal ce vizează încălcarea legislaţiei electorale # Economica.net
Utilizatorii, dar şi candidaţii la alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025 pot semnala rapid conţinutul online care ridică suspiciuni de încălcare a legislaţiei electorale, a anunţat marţi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), coordonatorul serviciilor digitale din România.
14:20
Eurodeputaţii salută apariţia primului program al UE pentru industria de apărare. Există voci în PE care denunţă un pas spre „o economie de război” # Economica.net
Eurodeputaţii au salutat marţi naşterea primului program european pentru industria de apărare menit să dezvolte producţia internă de mijloace militare şi achiziţiile comune de produse militare fabricate în UE, deşi au existat în continuare voci în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg care au denunţat, printre altele, că "programul nu este decât un prim pas spre trecerea la o economie de război", în timp ce banii trimişi ucrainenilor alimentează scheme de corupţie.
14:10
Rafinăria NIS de la Pancevo (Serbia) şi-a încetat activitatea din cauza sancţiunilor americane # Economica.net
Activitatea singurei rafinării din Serbia, deţinută de compania petrolieră NIS, la care care Rusia deţine o participaţie majoritară, a fost oprită din cauza lipsei livrărilor de ţiţei, a anunţat marţi postul de televiziune NOVA.RS TV din Belgrad, cel mai recent semnal că sancţiunile americane ar putea ameninţa aprovizionarea cu carburant a ţării vecine, transmite Reuters.
14:10
NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor – Polonia # Economica.net
NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după ce România a lansat marţi avioane de luptă în urma intrării unor drone în spaţiul său aerian - relatează Reuters.
14:10
CFR informează că marți, 25 noiembrie 2025, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a stației Caracal cu S.C.A.D.T. SA, în calitate de antreprenor. Aceeași companie a câștigat și contractul pentru realizarrea lucrărilor de modernizare din gara Roșiori Nord.
14:10
Decizie istorică a CCR – Legea pentru plata pensiilor private este neconstituţională # Economica.net
Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizările în legătură cu legea privind plata pensiilor private, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Acum 4 ore
13:20
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna octombrie 2025 cu 0,3% faţă de septembrie 2025 (-0,2% în termeni reali), până la nivelul de 445,566 miliarde de lei, informează marţi Banca Naţională a României.
13:20
FOTO Autostrada Moldovei: Inspecție preliminară pe următoarele loturi UMB care vor fi deschise din A7 # Economica.net
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță marți pași importanți spre finalizarea Autostrăzii Moldovei A7.
13:20
Decizie CJUE – Orice ţară din UE trebuie să recunoscă o căsătorie gay încheiată într-un alt stat membru # Economica.net
Fiecare ţară a Uniunii Europene este obligată să recunoască mariajul dintre doi cetăţeni de acelaşi sex încheiat într-un alt stat membru, conform unei hotărâri a Curţii de Justiţie a UE (CJUE) publicată marţi, informează AFP.
12:50
Băncile lumii, profit record în 2024, de peste 1.200 de miliarde de dolari. Inteligența Artificială le-ar putea tăia 170 de miliarde din câștiguri # Economica.net
Sectorul bancar global a înregistrat profit record de 1,2 trilioane de dolari în 2024, cel mai mare din istorie pentru orice industrie. Fondurile intermediate de sectorul bancar au atins 426 trilioane dolari - de patru ori PIB-ul global. Cu toate acestea, piețele de capital rămân sceptice: evaluările bancare sunt cu aproape 70% mai mici decât media celorlalte industrii, potrivit raportului McKinsey Global Banking Annual Review 2025 „Why precision, not heft, defines the future of banking".
12:50
Cum arată drona care a căzut la Vaslui după ce a fost urmărită de avioanele F-16 ale României prin mai multe judeţe. Filmul evenimentelor # Economica.net
Drona a căzut în curtea unui localnic din localitatea Puieşti din Judeţul Vaslui. Iată primele imagini cu aparatul de zbor.
12:50
Lidl, cel mai mare retailer alimentar din România după cifra de afaceri din 2024, a reintrodus în magazinele sale serviciul Click & Pick. Acesta permite clienților să rezerve direct din aplicația retailerului o selecție de produse, pe care le pot ridica și achita ulterior în magazinul preferat.
12:20
„Nu alungaţi investitorii” – AmCham cere eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri şi a altor impozite „autohtone” # Economica.net
România îşi doreşte investiţii, dar în acelaşi timp are o politică fiscală care îndepărtează investitorii şi una dintre măsuri ar fi eliminarea impozitul minim pe cifra de afaceri şi a altor impozite autohtone, care nu se regăsesc în nicio altă fiscalitate modernă şi care vin şi taxează apetitul investiţional, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), Vlad Boeriu, la o conferinţă de specialitate.
12:20
Fermele românești au pierderi anuale de aproximativ 200 milioane euro din cauza dăunătorilor. Fermierii cer din nou aprobarea UE pentru a folosi tratamente pe bază de neonicotinoide # Economica.net
Fermierii din UE sunt afectați din ce în ce mai mult de o categorie mai extinsă de dăunători și un grad de infestare mai mare pentru care nu există medicamente care să le combată pentru a putea produce hrană sănătoasă, potrivit datelor Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC). Organizația solicită UE modificarea legislației comunitare pentru ca fermierii români, grav afectați, să poată utiliza tratamente pe bază de neonicotinoide pe semințe. Aproximativ 10.000 de fermieri europeni vor protesta la Bruxelles, în data de 18.12.2025, nemulțumiți fiind de bugetele ce urmează a fi alocate de Comisia Europeană.
12:10
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,8%, în octombrie 2025 – date BNR # Economica.net
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna octombrie 2025 cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 639,651 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,3% (-3,2 la sută în termeni reali), informează marţi Banca Naţională a României (BNR).
12:10
Există 3 oferte pentru rafinăria Petrotel Ploiești și benzinăriile Lukoil din România– ministrul Energiei # Economica.net
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că sunt trei companii care sunt interesate de rafinăria Lukoil de la Ploiești și de rețeaua de benzinării Lukoil din România, autoritățile așteptând acum să se perfecteze tranzacția prin care grupul rus Lukoil să vândă aceste active.
12:10
IBC Focus, companie specializată în furnizarea de date pentru sectorul construcțiilor, a anunțat extinderea pe piața din Republica Moldova prin dezvoltarea platformei Victa Moldova.
Acum 6 ore
11:00
Economia Germaniei a stagnat în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent, în condiţiile în care o uşoară revenire a investiţiilor a permis evitarea unei recesiuni pentru o ţară bulversată de criza exporturilor şi industriei sale, arată cifrele definitive publicate marţi, informează AFP.
11:00
Românii de la Electromontaj au finalizat modernizarea staței București Sud a Transelectrica # Economica.net
Electromontaj, unul dintre cei mai mari constructori de infrastructură energetică din România, a finalizat lucrările de modernizare și dezvoltare a infrastructurii energetice din cadrul Stației București Sud, a anunțat compania pe pagina sa de facebook.
11:00
Antreprenorii care fac 30% din PIB-ul României, cu 450.000 de angajați, mesaj ferm către Guvern: Eliminați urgent impozitul pe cifra de afaceri. Distruge economia # Economica.net
Confederația patronală Concordia, entitate care reunește firme care generează 30% din PIB al României cu 450.000 de angajați, transmite Guvernului Bolojan că eliminarea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) este o măsură care trebuie luată urgent, până nu afectează iermediabil viitorul economiei.
11:00
Ionuț Negoiță investește 200 de milioane de euro în proiectul-gigant cu 2.700 de apartamente din nordul Bucureștiului # Economica.net
HILS Development, companie deținută de omul de afaceri Ionuț Negoiță, anunță lansarea proiectului HILS Nord, al șaptelea din portofoliul companiei. Investiția în noul proiect este de 200 de milioane de euro și se construiește pe un teren din imediat apropierea a primului proiect rezidențial construit de frații Negoiță în urmă cu 20 de ani.
10:30
Lista companiilor de stat cu pierderi de miliarde care riscă să fie închise – Cotidianul.ro # Economica.net
Dintre cele 27 de companii de stat care au pierderi însumate de 7,8 miliarde de lei, adică 1,56 miliarde de euro, câteva cu renume sunt în top. Ele însumează pierderi mult peste toate celelalte la un loc.
09:50
„Bomba cu ceas” din ţările ex-comuniste – Îmbătrânesc înainte să se îmbogățească. Efectele crizei demografice în economie # Economica.net
Ţările trebuie să acţioneze acum pentru a împiedica schimbările demografice să le afecteze perspectivele economice pe termen lung, a avertizat Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) într-un raport semestrial publicat marţi, transmite Reuters.
09:50
Germania intenţionează să organizeze licitaţii pentru construirea de noi centrale electrice pe gaz în luna martie 2026, a declarat luni seară ministrul Economiei, Katherina Reiche, la o conferinţă organizată de EON SE, transmite Bloomberg.
09:50
Compania românească Autonom Services împrumută 300 de milioane de euro. Pentru ce sunt banii # Economica.net
Autonom Services SA, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, a anunțat semnarea unui contract de credit în valoare de 300 de milioane de euro, cu posibilitatea majorării cu încă 50 de milioane de euro.
09:50
RO-ALERT. Avioanele F-16 ale României urmăresc o dronă ce ar fi ajuns până aproape de judeţul Vrancea # Economica.net
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, marţi dimineaţă, două mesaje RO-ALERT pentru judeţul Galaţi în urma unei informări primite de la Statul Major al Forţelor Aeriene (SMFA) care semnala prezenţa unor posibile ţinte aeriene de mici dimensiuni în apropierea graniţei dintre România şi Ucraina. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT şi în mai multe localităţi din judeţul Vrancea.
Acum 8 ore
08:50
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din Europa arată că România se află, în continuare, printre puținele state cu scăderi ale înmatriculărilor de mașini noi. Prin comparație, în Bulgaria, Croația, Ungaria sau Polonia vânzările cresc.
08:50
ING Bank şi Generali România au lansat RoPay Facturi, o soluţie digitală care simplifică semnificativ procesul de plată a serviciilor de asigurare, conform unui comunicat de presă.
08:50
Noi atacuri asupra infrastructurilor energetice în Ucraina. Explozii puternice în Kiev # Economica.net
O nouă serie de atacuri aeriene ruseşti masive au vizat marţi infrastructura energetică a Ucrainei şi capitala Kiev, potrivit autorităţilor, Rusia, la rândul său, raportând cel puţin trei morţi în mai multe atacuri ucrainene în sudul ţării, comentează AFP.
08:50
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.
08:50
Acuzații că în Bulgaria se fac cărțile tot pentru gazele rusești. De ce secțiunea bulgară a conductei de gaze trans-balcanice – spre România – rămâne neutilizată și de ce este important pentru Ucraina și Europa # Economica.net
Un articol apărut în Bulgaria arată că interesele din țatre vecină continuă să privilegieze de fapt utilizarea gazului rusesc și nu a celor venite din surse alternative și că infrastructura de transport a gazelor non-rusești pe coridorul vertical este neutilizată.
08:50
Gigantul Estee Lauder închide centrul global de tehnologie din București. 150 de persoane concediate – Profit.ro # Economica.net
Gigantul din industria cosmeticelor Estée Lauder, controlat de una dintre cele mai bogate familii americane, închide centrul global de tehnologie deschis în București în aprilie 2023 și concediază aproximativ 150 de angajați, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
08:00
Dacia Duster și Ford Puma, în Top 5 al vânzărilor de SUV-uri de mici dimensiuni din Europa # Economica.net
Cele trei SUV-uri asamblate la Mioveni și Craiova ocupă locuri fruntașe în preferințele europenilor care își doresc mașini din segmentele B (mic) și C (compact).
07:40
XP: 20 de ani de inovație, eficiență și transformare sustenabilă în managementul zăcămintelor mature de țiței și gaze # Economica.net
Grupul de companii XP s-a impus ca un jucător cheie în optimizarea zăcămintelor mature de țiței și gaze din România și Europa de Est. Bazat pe un model de business care îmbină excelența operațională cu sustenabilitatea, XP demonstrează că profitabilitatea și responsabilitatea pot merge mână în mână.
07:40
Azi se deschide o nouă fermă avicolă în Bacău, care ar putea produce 50 de milioane de ouă/an # Economica.net
Grup Șerban Holding inaugurează marți, 25 noiembrie, Ferma Avicolă Moldavia, proiect de 11,5 milioane de euro, se arată într-un anunț al grupului.
Acum 24 ore
22:40
EXCLUSIV Thales anunță planuri mari în România: de la 700 la 1.800 de angajați până în 2030. ”Vrem să construim capacități de mentenanță și producție în apărare antiaeriană, sisteme navale și protecția infrastructurilor critice” # Economica.net
După doi ani marcați de disponibilizări în multe dintre marile companii de tehnologie, Thales România anunță unul dintre cele mai ambițioase planuri de recrutare din industrie. Compania, care are în prezent 700 de angajați pe plan local, vrea să crească în medie cu 200–250 de roluri pe an și să atingă 1.800 de angajați până în 2030, a declarat, pentru Economica.net, Cristian Sfichi, director regional România, Ucraina și Caucaz, Thales Group.
22:20
Cel mai bun moment să iei un credit. Dobânzile stau sub inflație, o situație rar întâlnită # Economica.net
Datorită inflației aflate de circa patru luni în proximitatea nivelului de 10% și a estimărilor că până la mijlocul anului viitor nu vom vedea decât reduceri nesemnificative a ratei inflației, dobânzile la credite au devenit real negative și la credite, nu doar la depozite. Dobânzile la creditele ipotecare, dar și la cele de nevoi personale sunt sub rata inflației.
22:10
Mașinile, cauza pentru care România ar putea rata ținta de decarbonizare asumată pentru 2030 # Economica.net
România stă cel mai bine dintre statele UE la capitolul decarbonizare a economiei comparativ cu anul 1990, în special pentru că a murit marea parte a industriei de atunci, dar, chiar și așa, ținta de reducere a emisiilor pentru anul 2030 poate să nu fie atinsă din cauza emisiilor din sectorul transporturilor.
22:10
Unul dintre cele mai vechi magazine mari din București se extinde, la 20 de ani de la deschidere – FOTO # Economica.net
Unul dintre cele mai vechi centre comerciale din București se extinde la 20 de ani de la deschidere. Compania care deține spațiul se așteaptă ca lucrările de construcție să înceapă în curând, potrivit informațiilor transmise Economica.net.
22:10
Oficialii OMV Petrom, cea mai mare companie din România și totodată cel mai mare vânzător de carburanți din România, spun că deja semnele încetinirii economice se văd în vânzările companiei.
21:40
De la București la Focșani doar pe autostradă. Joi se deschide traficul pe lotul Pietroasele – Buzău din autostrada A7 # Economica.net
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenționează să deschidă joi traficul pe lotul 3 Pietroasele - Buzău din Autostrada A7 Ploiești - Buzău, au spus surse apropiate situației pentru ECONOMICA.NET. Astfel, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la București la Focșani.
21:40
România are a cincea suprafață agricolă din UE, dar se confruntă cu pierderi mari de valoare pe lanţul intern – studiu # Economica.net
România dispune de resurse agricole considerabile, fiind a cincea suprafaţă agricolă din UE şi unul dintre cei mai mari producători de cereale, dar se confruntă cu pierderi mari de valoare pe lanţul intern, conform unei analize realizate de Deloitte România la solicitarea Confederaţiei Patronale Concordia, relatează Agerpres.
21:20
Încă un magazin Funky Buddha în România. Unde deschid grecii prima unitate din afara Bucureştiului # Economica.net
Funky Buddha, brandul internațional de modă parte din grupul ALTEX S.A., își continuă expansiunea pe piața din România prin inaugurarea primului magazin din afara Bucureștiului, în Iulius Town Timișoara, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net. Noua locație, situată la parterul ansamblului, marchează cea de-a doua prezență fizică a brandului în țară și reprezintă un pas important în strategia de dezvoltare a companiei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.