Tavanul căzut în clasă – reacţia primarului. Când vor putea copiii reveni în şcoala modernizată
Monitorul de Neamț ,
8 decembrie 2025 18:10
Incidentul petrecut vineri, 5 decembrie, la căminul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” – unde sunt relocaţi preşcolarii de la „Daniela Cuciuc”şi unde s-a desprins o bucată de tavan – a determinat o reacţie a primarului Adrian Niţă. Acesta a explicat decizia de a se trece în regim on-line cu cursurile, dar a dat şi veste bună: […] Articolul Tavanul căzut în clasă – reacţia primarului. Când vor putea copiii reveni în şcoala modernizată apare prima dată în Monitorul de Neamț.
• • •
Alte ştiri de Monitorul de Neamț
Acum 4 ore
20:10
Consilierul local pietrean Vlăduţ Toma a adresat o întrebare CNIR referitoare la drumul expres Piatra Neamţ – Bacău. Mai exact a vrut să afle când va fi terminată evaluarea ofertelor depuse şi stabilit câştigătorul. Iar răspunsul a fost „sfârşitul lunii decembrie”. Alesul local a şi glumit: nu au precizat anul, dar sper că e 2025. […] Articolul Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:10
Acolo unde sunt silozuri de cereale, se strâng șoarecii și șobolanii. Le simt mirosul de departe, mirosul de belșug nemuncit, de hrană adunată la grămadă, de slăbiciune omenească. N-au nevoie de invitație: apar, rod, murdăresc, distrug. Așa e legea lor, legea celor fără lege. Dar omul? Omul are aceeași slăbiciune. Doar că în loc de silozuri, […] Articolul Acolo unde sunt silozuri de cereale… apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:40
În lumea machiajului, găsirea fondului de ten potrivit este una dintre cele mai mari provocări. Fiecare persoană își dorește un produs care să ofere acoperire, dar să păstreze aspectul natural al pielii. În plus, trebuie să fie confortabil, să reziste întreaga zi și să se potrivească perfect nuanței tenului. L’Oréal True Match promite să răspundă […] Articolul Perfecțiunea naturală: secretul unui ten uniform apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 6 ore
18:10
Tavanul căzut în clasă – reacţia primarului. Când vor putea copiii reveni în şcoala modernizată # Monitorul de Neamț
Incidentul petrecut vineri, 5 decembrie, la căminul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” – unde sunt relocaţi preşcolarii de la „Daniela Cuciuc”şi unde s-a desprins o bucată de tavan – a determinat o reacţie a primarului Adrian Niţă. Acesta a explicat decizia de a se trece în regim on-line cu cursurile, dar a dat şi veste bună: […] Articolul Tavanul căzut în clasă – reacţia primarului. Când vor putea copiii reveni în şcoala modernizată apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:10
Un şofer care s-a răsturnat cu maşina, duminică, 7 decembrie, a scăpat ca prin minune fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. “În data de 07.12.2025, la ora 08:11, prin apel la 112 a fost anunțat un eveniment rutier produs în satul Ghigoești din comuna Ștefan cel Mare. Un autoturism în care se afla doar […] Articolul A scăpat ca prin minune după ce s-a răsturnat cu maşina apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 8 ore
16:10
O femeie care a ajuns cu maşina într-un şanţ, în comuna Rediu, s-a dovedit că băuse înainte de a urca la volan. „La data de 7 decembrie a.c., ora 18:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism a intrat într-un șanț, […] Articolul Şoferiţă condusă de alcool. A ajuns cu maşina în şanţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:10
Corpul neînsufleţit al unui bătrân de 74 de ani a fost găsit de pompieri, duminică, 7 decembrie, într-un apartament din Piatra Neamţ. “În data de 07.12.2025, în jurul orei 18:30, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru deblocarea căii de acces a unui apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada […] Articolul Bătrân găsit decedat în locuinţă apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 12 ore
14:00
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Săbăoani de la o afumătoare nesupravegheată. “În data de 05.12.2025, la ora 18:45 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săbăoani pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Săbăoani, Detașamentul […] Articolul Incendiu de la o afumătoare apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:20
Un autoturism în care erau trei persoane s-a răsturnat pe cupolă, luni, 8 decembrie, în satul Oglinzi. Toate cele trei şeroane au fost transportate la spital. “La ora 09:30 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Oglinzi din comuna Răucești, unde un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit partea carosabilă […] Articolul Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:50
Consilierii locali pietreni au fost convocaţi pentru o şedinţă de îndată, luni, 8 decembrie. Şedinţa de consiliu local a fost convocată pentru ora 13 şi, dată fiind timpul scut de la convocare, consilierii locali pot participa şi on-line. Unicul proiect de pe ordinea de zi este referitor la aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Piatra […] Articolul Şedinţă de îndată pentru rectificarea bugetului apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 24 ore
08:30
A trecut şi acest 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în care a trebuit să constatăm cu amărăciune că mai dezbinaţi ca acum nu am fost niciodată. S-a cântat acum aceeaşi „Horă a Unirii”, dar nu de corurile reunite ale României, ci separat, de către corul fiecărui clan în parte. A fost semnalul că războiul […] Articolul „Ziua Naţională” a dezUnirii României apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Ieri
13:40
Un tânăr în vărstă de 23 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs sâmbătă, în Târgu Neamţ, la ieşirea dintr-o spălătorie auto. „La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Ștefan cel […] Articolul Accident tragic la ieşirea dintr-o spălătorie apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:30
Ceahlăul – înfrângere la Buzău. Galben-negrii au deschis scorul, dar au pierdut cu 2-1 # Monitorul de Neamț
CSM Ceahlăul a trebuit să se recunoască învinsă în partida disputată duminică, 7 decembrie, în deplasare la Buzău. Meciul a contat pentru etapa cu numărul 16 a ligii secunde, iar scorul final a fost 2-1. Marcatorii celor trei goluri au fost Carl Davordzie, minutul 7, pentru oaspeţi, respectiv Alexandru Tudor, minutul 10, şi Valentin Robu, […] Articolul Ceahlăul – înfrângere la Buzău. Galben-negrii au deschis scorul, dar au pierdut cu 2-1 apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:30
Un tânăr de 20 de ani care a intrat în curtea unui consătean şi prin violenţă i-a luat 2.400 de lei a fost arestat preventiv. „La data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 14:45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 66 de […] Articolul Tâlhar trimis după gratii apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:00
Un tânăr de 25 de ani, care era arestat la domiciliu, a fost identificat de poliţişti în urma unui control în trafic. Tânărul, care s-a ales cu un dosar penal pentru evadare, era pasager într-o maşină condusă de un şofer care consumase alcool înainte de a urca la volan. „În noaptea de 6 decembrie, în […] Articolul „Evadat” de la domiciliu prins în maşina unui şofer băut apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:30
Un şofer băut a luat-o cu maşina prin albia Cracăului în încercarea de a scăpa de poliţiştii ce porniseră în urmărirea lui. Incidentul s-a produs sâmbătă, 6 decembrie, în satul Boţeşti. Până la urmă tânărul a fost prins de oamenii legii şi reţinut pentru 24 de ore. „La data de 6 decembrie a.c., ora 22:40, […] Articolul A luat-o cu maşina prin albia Cracăului ca să scape de Poliţie apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Mai mult de 2 zile în urmă
19:20
Fotbalul trăit ca o luptă cu final necunoscut, dar cu speranța unui deznodământ frumos Interviu Tudor Telcean despre fotbalul care se decide în fracțiuni de secundă, nu în calcule. Despre intuiție, disciplină, lecturi, istorie și momentele care te pregătesc pentru victorie. Tudor Telcean are repere interesante: acum citește Kobe Bryant, se inspiră din modul în […] Articolul Interviu Tudor Telcean: Fotbalul e intuiție. Victoria e mentalitate. apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:20
Seara de 5 decembrie a adus multă bucurie la Curtea Domnească, unde Moș Nicolae a fost mai darnic ca niciodată. Copiii au avut parte de o atmosferă plină de emoție și surprize, iar părinții au retrăit, măcar pentru o clipă, magia sărbătorilor din copilărie. Moșul le-a pregătit celor mici un spectacol plin de culoare și […] Articolul Moș Nicolae a adus bucurie la Curtea Domnească apare prima dată în Monitorul de Neamț.
5 decembrie 2025
19:10
Se apropie Crăciunul și privesc, cu o tristețe ce apasă ca o iarnă fără sfârșit, cum viața lumească se prăbușește încet, aproape fără zgomot, ca o casă bătrânească rosă de ani și nepăsare. În jur, lumea se îmbracă în lumini artificiale, dar sufletele rămân întunecate. Oamenii au ajuns să confunde strălucirea cu fericirea, iar zgomotul cu […] Articolul Se apropie Crăciunul… apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:00
Un bărbat în vârstă de 52 de ani care conducea un ATV prin Crăcăoani a reuşit „performanţa” să fie acuzat de o sumedenie de infracţiuni. După ce a fost oprit de poliţişti după o scurtă urmărire, s-a constatat că nu avea permis, era băut, iar ATV-ul avea ITP-ul expirat şi nu deţinea RCA. „La data […] Articolul „Campion” la infracţiuni apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:00
O acţiune amplă a poliţiştilor nemţeni pentru combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic s-a soldat cu 42 de sancţiuni. „Pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic și a protejării fondului forestier național, la data de 4 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică Neamț, Poliției orașului Bicaz și Secției de Poliție Rurală Bicaz, sprijiniți […] Articolul Infracţiuni silvice: lemn şi trufe confiscate apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Şoferul băut care a intrat în coliziune cu o autospecială de Poliţie a fost reţinut. „La data de 1 decembrie a.c., ora 22.30, Poliția orașului Târgu-Neamț a fost sesizată telefonic, de către un agent de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident auto cu […] Articolul Cătuşe pentru şoferul băut care a intrat în coliziune cu maşina Poliţiei apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:10
Moș Nicolae poposește la căsuța de la Curtea Domnească, pregătit să-i întâlnească pe cei mici, pe 5 decembrie, de la ora 17, anunţă reprezentanţii municipalităţii pietrene. Şi mai promit că Moşul vine cu multe surprize și bunătăți pentru copiii. Evenimentul va începe de la 16:30, cu un moment artistic pregătit de Clubul Ray’s Dance, urmat […] Articolul Când vine Moș Nicolae la Piatra Neamţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:10
Un autocamion a luat foc în timp ce se deplasa pe DN 15B, în satul Pluton, vineri, 5 decembrie. „În această dimineață, la ora 05:30 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Pipirig pentru stingerea unui incendiu produs la un autocamion aflat în mers pe DN 15B (satul Pluton). La locul solicitării au fost […] Articolul VIDEO: Camion în flăcări apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:10
O tânără în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital, vineri 5 decembrie, în urma unui accident produs pe Bulevardul Decebal din Piatra Neamţ. „La data de 5 decembrie a.c., ora 8:50, pe bulevardul Decebal, din municipiul Piatra-Neamț, a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. în […] Articolul Tânără accidentată pe trecerea pentru pietoni apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:50
O fetiţă de un an şi 10 luni a suferit mai multe leziuni, joi, 4 decembrie, după ce a încercat să urce pe o scară ce ducea în podul locuinţei. „La data de 4 decembrie a.c., ora 13:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o […] Articolul O clipă de neatenţie a mamei: fetiţă de un an rănită apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:10
Ateliere de pedagogie muzeală, tematici de istorie a scrisului și istorie militară # Monitorul de Neamț
Două ateliere dedicate istoriei scrisului și istoriei militare vor fi organizate pentru elevii din clasele IV–XII. Ateliere de pedagogie muzeală vor fi organizate, începând de ieri, 4 decembrie, la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț. Complexul Muzeal Național Neamț transmite că activitățile sunt dedicate elevilor din clasele IV–XII. Anunțul Complexului Muzeal Complexul Muzeal Național Neamț […] Articolul Ateliere de pedagogie muzeală, tematici de istorie a scrisului și istorie militară apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:00
IPJ Neamț: siguranță pentru pietoni, controale și prevenire între 1–7 decembrie # Monitorul de Neamț
Polițiștii desfășoară acțiuni zilnice pentru prevenirea accidentelor provocate de neacordarea de prioritate și traversarea neregulamentară. Acțiuni pentru siguranță pentru pietoni au loc în perioada 1–7 decembrie, organizate de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Neamț. Activitățile urmăresc reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii. Acțiuni preventive și combative „În perioada 1–7 decembrie a.c., polițiștii rutieri […] Articolul IPJ Neamț: siguranță pentru pietoni, controale și prevenire între 1–7 decembrie apare prima dată în Monitorul de Neamț.
09:10
O chemare pentru vremea pe care o trăim În fiecare an, la 6 decembrie, creştinătatea ortodoxă îşi luminează inimile în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, marele făcător de minuni, „chip al blândețelor și îndreptărilor” după cum îl numește slujba Bisericii. Este o zi în care icoana smereniei, a generozității și a curajului mărturisitor […] Articolul SFÂNTUL IERARH NICOLAE – icoana blândeții care nu îmbătrânește apare prima dată în Monitorul de Neamț.
4 decembrie 2025
20:20
Interviu Carl Davordzie: sprint, instinct, mămăligă și fotbal trăit cu speranță la Ceahlăul # Monitorul de Neamț
De la primele cuvinte în română la mâncarea preferată, sprinturi pe instinct și goluri memorabile Interviu Carl Davordzie, atacant cu viteză, instinct și adaptare rapidă la fotbalul din România, despre momentele preferate din meciuri, conversațiile cu fanii și ce înseamnă Ceahlăul în trei cuvinte. Rep: Care este primul lucru pe care îl analizezi la un […] Articolul Interviu Carl Davordzie: sprint, instinct, mămăligă și fotbal trăit cu speranță la Ceahlăul apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:00
Senatorul AUR de Neamţ Sorin Lavric a înaintat un scenariu conform căruia premierul Ilie Bolojan va pleca sau „va fi făcut plecat” din funcţie în primăvara anului viitor. Dar a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă nu vrea acum la guvernare. Nici cu PSD – pentru a nu deveni un partid remorcă, aşa cum […] Articolul Senator de Neamţ despre „plecarea” premierului Bolojan: „În primăvară” apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:00
O şedinţă ce a avut ca principală temă transportul public a avut loc recent la Consiliul Judeţean Neamţ. Au participat președintele Daniel-Vasilică Harpa, administratorul public al județului, Lucian Micu, specialiști din cadrul instituției, precum și reprezentanți ai ADI Urbtrans și ai societății de transport public. Tema principală a discuțiilor a fost modificarea acordului de parteneriat […] Articolul Şedinţă privind transportul public, la CJ Neamţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:10
Primarul municipiului Piatra Neamţ a trecut în revistă, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, proiectele pentru această categorie de persoane „Astăzi ne gândim la părinții care își trăiesc viața cu o forță pe care nu o surprinde nicio fotografie. La copiii care, zi de zi, înfruntă provocări pe care noi, ceilalți, abia le […] Articolul Primarul de Piatra – despre proiectele pentru persoanele cu dizabilităţi apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Când vine uraganul, nu întreabă pe nimeni dacă e pregătit. Ridică gunoaiele pe care le-am ascuns ani la rând sub preșul indiferenței, rupe copacii cu rădăcini slabe, sculptați de vânturi și nepăsări, și tulbură apele care păreau liniștite doar pentru că își ascundeau adâncurile murdare. Când tradătorii, lichelele, oportuniștii apar cu chipuri lustruite și cuvinte […] Articolul Când vine uraganul apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:00
O femeie de 67 de ani a fost transportată la spital după ce a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni Un accident pe trecere pentru pietoni în Cotu Vameș a avut loc pe DJ207C, soldat cu vătămarea corporală a unei femei de 67 de ani. Potrivit IPJ Neamț, victima a fost transportată la o unitate […] Articolul Accident pe trecere pentru pietoni în Cotu Vameș, femeie de 67 de ani rănită apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:00
Acțiune în zona școlilor din Piatra-Neamț: polițiștii au aplicat sancțiuni și au susținut activități preventive # Monitorul de Neamț
O acțiune în zona școlilor din Piatra-Neamț a fost derulată de polițiști în intervalul orar 10.00–14.00, pentru creșterea gradului de siguranță publică în proximitatea unităților de învățământ. Acțiune în sistem integrat „La data de 3 decembrie a.c., în intervalul orar 10.00–14.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat, în sistem integrat, pentru […] Articolul Acțiune în zona școlilor din Piatra-Neamț: polițiștii au aplicat sancțiuni și au susținut activități preventive apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:50
Polițiștii au pus în executare un mandat de arestare emis pentru predarea către autoritățile slovene și un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Două mandate de arestare puse în executare de polițiștii din Neamț au vizat bărbați din Piatra-Neamț și Grințieș, potrivit IPJ Neamț. Mandatele au fost emise de Curtea de Apel Bacău și […] Articolul Două mandate de arestare puse în executare, bărbați depistați și încarcerați apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:10
Oferte prea frumoase pentru a fi adevărate: femeie de 72 de ani, victima unei înșelăciuni de 98.000 lei # Monitorul de Neamț
Persoane necunoscute s-au recomandat ca reprezentanți ai unor fonduri de investiții și ai unei unități bancare, determinând victima să transfere sume mari de bani. Oferte prea frumoase pentru a fi adevărate au determinat o femeie de 72 de ani din Piatra-Neamț să transfere sume totale de 98.000 lei către persoane necunoscute. Potrivit IPJ Neamț, a […] Articolul Oferte prea frumoase pentru a fi adevărate: femeie de 72 de ani, victima unei înșelăciuni de 98.000 lei apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10:40
Polițiștii se deplasau către un apel 112, iar un bărbat de 30 de ani a intrat în coliziune cu autospeciala la efectuarea unui viraj la stânga. O mașină de poliție lovită de un șofer băut în timp ce polițiștii erau în misiune. Potrivit IPJ Neamț, deși au rezultat doar pagube materiale, conducătorul auto a fost […] Articolul Mașină de poliție lovită de un șofer băut în timp ce era în misiune apare prima dată în Monitorul de Neamț.
09:30
Agapia, Filioara: o lumânare și deșeuri depozitate au făcut ca o casă să ardă ca o torță # Monitorul de Neamț
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de accesul dificil și cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în curte. O lumânare și deșeuri depozitate au făcut ca o casă să ardă ca o torță în satul Filioara, comuna Agapia. Potrivit ISU Neamț, incendiul a fost anunțat prin 112, la ora 21:06, iar persoanele din locuință s-au autoevacuat. […] Articolul Agapia, Filioara: o lumânare și deșeuri depozitate au făcut ca o casă să ardă ca o torță apare prima dată în Monitorul de Neamț.
3 decembrie 2025
20:10
O gaşcă, să nu zic turmă, de băieţi – nu deştepţi, dar plătiţi regeşte din banul public – au reuşit să pună pe chituci o bucată mare din România, mai dihai decât o armată de sabotori ruşi. Situaţia de fapt: se constată o defecţiune la acumularea Paltinu şi se decide intervenţia. Normal, trebuia coborât controlat […] Articolul Ruşilor nu mai veniţi: ne sabotăm singuri apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:00
Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat” # Monitorul de Neamț
Liderul liberal judeţean Valentin Stavarache a avut o reacţie foarte critică la adresa modului în care se fac reformele şi e aplicată austeritatea. Consilierul judeţean a remarcat că atunci când a fost vorba de majorări de taxe şi impozite, partidele au bătut repede palma, CCR-ul n-a avut nimic de obiectat/comentat şi majorările s-au produs peste […] Articolul Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat” apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:40
Stagiunea muzicală, consfințită prin parteneriatul dintre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, aduce în fața publicului iubitor de muzică de calitate un nou eveniment artistic. „A Jazzy Christmas” este propunerea muzicală pentru vineri, 5 decembrie 2025 (ora 17:00), la sala amfiteatru de la Autonom, protagoniști fiind studenții Clasei […] Articolul „A JAZZY CHRISTMAS” – cu gândul la sărbătorile de iarnă apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:10
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț marchează pe 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, alături de comunitatea națională și internațională. Tema stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru anul 2025 – „Construirea unor societăți incluzive destinate persoanelor cu dizabilități pentru promovarea progresului social” – subliniază responsabilitatea comună de a construi o […] Articolul 3 decembrie 2025 – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:10
Moş Crăciun va fi foarte activ în aceste zile în Piatra Neamţ. Sania moşului va călători pe cer, în fiecare seară, între orele 18 şi 19, trenulețul va funcționa zilnic în perioada 2-26 decembrie, în intervalul 17:00 – 21:00. Stația lui Moș Crăciun (stația de plecare) se află în zona Piața Ștefan cel Mare / […] Articolul Sania şi trenulețul Moșului – pe cerul şi străzile din Piatra Neamţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Rezultate excepționale Ray’s Dance la WDSF Bacău Dance Open și Gliwice Open Festival FOTO # Monitorul de Neamț
Clubul Ray’s Dance Piatra-Neamț confirmă statutul de lider, cu podiumuri multiple la toate categoriile de vârstă, în România și Polonia. Rezultate excepționale Ray’s Dance la două dintre cele mai importante competiții desfășurate în weekend la nivel național și internațional. Sportivii din Piatra-Neamț au obținut podiumuri multiple atât la Bacău, cât și la Gliwice, reprezentând orașul […] Articolul Rezultate excepționale Ray’s Dance la WDSF Bacău Dance Open și Gliwice Open Festival FOTO apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:00
O tânără din Țibucani a depus aproximativ 3.600 de lei în conturile unor persoane necunoscute, după ce a accesat un anunț pe o rețea de socializare. O înșelăciune în mediul online a fost sesizată de o tânără din Țibucani, care a depus bani în conturile unor persoane necunoscute după ce a accesat un anunț pe […] Articolul Tânără din Țibucani, victima unei înșelăciuni în mediul online apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:30
Un bărbat care efectua săpături pentru branşarea la reţeaua electrică, în Girov, a avut surpriza să dea peste un proiectil din Al Doilea Război Mondial. „În data de 02.12.2025, ca urmare a unui apel din jurul orei 16:30, echipa pirotehnică a intervenit în comuna Girov pentru asanarea unui proiectil exploziv de calibru 105 mm. Proiectilul […] Articolul A săpat să se branşeze la curent a dat de… proiectile apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:00
Un tânăr de 21 de ani a fost transportat la spital după ce utilajul forestier s-a răsturnat lângă un drum forestier. Un tânăr a fost răsturnat cu TAF-ul în timp ce lucra în fondul forestier de pe raza localității Gârcina. Potrivit IPJ Neamț, acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Sesizare prin […] Articolul Răsturnat cu TAF-ul în timpul serviciului, dosar penal la Gârcina apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:10
Soția a descoperit bărbatul inconștient în mașină, fără semne vitale, iar medicii au declarat decesul. Un bărbat găsit decedat în mașină în Ion Creangă a determinat intervenția polițiștilor și a unui echipaj medical. Potrivit IPJ Neamț, nu au fost identificate urme de violență, iar cazul este cercetat penal. Sesizarea făcută prin SNUAU 112 „La data […] Articolul Bărbat găsit decedat în mașină pe un drum din Ion Creangă apare prima dată în Monitorul de Neamț.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.