"Kairos. Manual de greacă veche", un adevarat univers deschis copiilor într-o singură carte

RFI, 19 decembrie 2025 15:00

„E oare limba greacă «moartă», cum spun unii, doar pentru că nu se mai vorbește azi? Sau e, de fapt, cea mai vie, pentru că din ea au rodit limbile moderne ale Occidentului? Limba greacă este fundamentul pe care s-a ridicat civilizația mare a lumii.", spune Gabriel Liiceanu despre volumul lansat la Humanitas, "Kairos. Manual de greacă veche", adaptat și tradus de Ștefan Colceriu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de RFI

Acum 24 ore
17:10
România se află printre statele cu cea mai mică rată a abandonului educațional din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat. Datele pe anul 2024 arată că 1,5% dintre persoanele cu vârste între 15 și 34 de ani din România au abandonat educația sau formarea profesională cel puțin o dată în viață, mult sub media Uniunii Europene, care se situează la 14,2%. Vestea nu este însă atât de bună pe cât pare. Datele publicate de Eurostat nu trebuie confundate cu abandonul școlar, unde România stă în continuare cel mai prost din Europa, explică Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.
15:40
După ce prețurile la benzină și motorină au scazut in ultimele zile, șoferii din România vor resimți din nou scumpiri la pompă de la 1 ianuarie iar carburanții vor atinge  pragul psihologic de 8 lei . Asta din cauză că accizele la carburanți cresc iar la asta se adaugă și TVA-ul care a crescut deja de la 19 la 21%.
15:40
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat, vineri, într-o conferință de presă la Buzău, noi atacuri la adresa premierului Ilie Bolojan și a ministrei Mediului, Diana Buzoianu (USR), despre care a afirmat că este incompetentă și trebuie demisă. 
15:00
„E oare limba greacă «moartă», cum spun unii, doar pentru că nu se mai vorbește azi? Sau e, de fapt, cea mai vie, pentru că din ea au rodit limbile moderne ale Occidentului? Limba greacă este fundamentul pe care s-a ridicat civilizația mare a lumii.", spune Gabriel Liiceanu despre volumul lansat la Humanitas, "Kairos. Manual de greacă veche", adaptat și tradus de Ștefan Colceriu.
12:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat despre atacurile recente din coaliţia de guvernare că aceste critici care vin din interior nu fac decât să fie preludiul unei ruperi a oricărei noţiuni de încredere şi este doar o problemă de timp până lucrurile se vor termina prost iar el este adeptul resetării lucrurilor. Despre acordul recent adoptat în şedinţa coaliţiei, pe măsurile fiscal-bugetare, şeful Executivului a precizat că faptul că au stabilit un grafic de parcurs în perioada următoare arată că această coaliţie are capacitatea să facă compromisuri.
11:40
Viețile a zeci de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” se schimbă prin proiectul „Adoptă o clasă pentru Iași!”. Companiile, multe dintre ele conduse de absolvenți ai liceului, modernizează câte o sală de clasă, dar investesc și în elevii care învață în ea. Se oferă mentorat, traininguri și oportunități de dezvoltare profesională, legând astfel mediul de business de cel educațional.
11:00
Coaliția aflată la putere nu va rezista până în 2028, spune la RFI președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban. Fostul premier acuză PSD-ul de comportament incorect față de partenerii de guvernare.
10:50
Dacă e decembrie, sunt și momentele în care încercăm să ne liniștim și să intrăm într-o mică hibernare. E momentul oportun să alegi o excursie de 1-2 zile prin natură, poate și cu scopul de a surprinde alături de cineva drag primele zăpezi. 
10:20
Partidul Forța Dreptei ar putea fuziona cu PNL anul viitor. Anunțul a fost făcut la RFI de președintele formațiunii, Ludovic Orban, care speră că discuțiile cu liberalii vor începe în curând: ”Vor fi niște negocieri care trebuie derulate à la carte, adică cum se face. Trebuie un mandat de negociere, care să fie luat în forurile statutare ale ambelor partide și după aia încep negocierile efective”.
08:50
Marcel Ciolacu și Ciprian Ciucu, marii câștigători ai recentelor alegeri locale parțiale, și-au finanțat campaniile din împrumuturi de 1,47 milioane de lei de la persoane fizice. Ciucu a adăugat 133.000 de lei din venituri proprii (G4Media) - Joia cuțitelor lungi la PNL. Ilie Bolojan a decapitat organizațiile din sectoarele 2, 3, 4 și 5. Ciprian Ciucu e însărcinat cu găsirea de soluții (Libertatea) - Cele 20 de măsuri concrete de relansare economică, puse pe masă de mediul de business (CursDeGuvernare) - Revedere dintre Plahotniuc și Filat. Ex-premierul moldovean a fost condamnat în perioada în care oligarhul controla totul peste Prut (Adevărul)
Ieri
07:10
Există o preocupare reală legată de ceea ce se numește schimbarea modelului de creștere al economiei românești și, în termeni mai preciși, pentru definirea unui pachet de măsuri care să ducă la relansare și la creștere economică.
18 decembrie 2025
20:50
Cazurile de gripă se răspândesc accelerat în Europa, inclusiv în România. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că sezonul gripal din această iarnă a început mai devreme cu o lună decât în mod obişnuit, după ce o nouă tulpină de gripă A, cunoscută sub numele de H3N2 subclada K, pune o presiune suplimentară asupra sistemelor sanitare din unele ţări. Este vorba despre subclade K, o mutație responsabilă pentru ceea ce medicii britanici au numit „super-gripă“, pentru că determină un număr crescut de îmbolnăviri. 
17:40
Camera Deputaților a adoptat miercuri Legea pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, în calitate de for decizional. Legea a fost retrimisă Parlamentului de Nicușor Dan pentru reexaminare, însă obiecțiile președintelui au fost respinse și proiectul a trecut în forma în care a fost adoptat prima dată și trebuie promulgat. Odată cu promulgarea acestei legi "mai precise", Parchetul General nu va mai avea nicio scuză să nu condamne în mod sistematic antisemitismul și xenofobia, spune la RFI politologul Cristian Pîrvulescu.         
17:00
Coaliția a decis reducerea la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri incepând cu 1 ianuarie anul viitor și apoi eliminarea acestuia din 2027. De asemenea s-a stabilit o creștere a salariului minim brut, la 4325 de lei de la 1 iulie 2026. De alta parte, taxa pe stâlp rămâne și anul viitor. Economistul Adrian Negrescu spune la RFI că masurile fiscale  ale guvernului sunt luate strict politic  și nu au fost realizate studii de impact din care să reiasă câți bani vor fi colectați la buget.
16:30
Timișoara are, de astăzi, un primar care este și cetățean român cu acte în regulă. Dominic Fritz a depus jurământul de credință la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ultimul pas dintr-un proces început în urmă cu un an și jumătate. 
14:40
Preşedintele Nicuşor Dan Nicuşor Dan este prezent, joi, la ultima reuniune a Consiliului European din acest an, despre care afirmă că este un moment important pentru definirea direcţiilor strategice ale Uniunii în perioada următoare. Şeful statului precizează că, pentru România, subiectul cel mai important este discuţia despre Cadrul Financiar Multianual pentru 2028–2034 şi va susţine necesitatea asigurării unui acces echitabil pentru toate statele membre la instrumentele dedicate creşterii competitivităţii. 
13:30
USR îi propune Radu Miruţă la Ministerul Apărării ţi pe Irineu Darău la Ministerul Economiei, nominlalizările urmând să fie validate vineri de Comitetul Poilitic al partidului.
11:00
Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă îl apără la RFI pe colegul său de partid Cătălin Predoiu, acuzat de oamenii ieșiți în stradă că ar fi responsabil pentru neregulile din Justiție, dezvăluite de documentarul Recorder.
10:50
Proiectul de mediere culturală digitală AniMuz a fost lansat oficial la Palatul Culturii din Iași, oferind vizitatorilor o experiență imersivă inedită. Conceptul este simplu și fascinant: vizitatorii se opresc în fața unui exponat, scanează un cod QR, iar obiectul de patrimoniu sau pictura prinde viață pe ecranul telefonului.
10:30
Măsurile stabilite de coaliție vor ajuta România să se încadreze în țintele asumate în fața Uniunii Europene. Iată ce spune la RFI vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă, după ce liderii formațiunilor aflate la guvernare au ajuns la un acord. Salariul minim va crește anul viitor, parlamentarii și partidele pierd 10% din venituri, impozitul minim pe cifra de afaceri scade la 0,5%, iar cheltuielile în administrația centrală vor fi reduse cu 10%, fără a fi afectate salariile de bază.
09:10
Protest public a zeci de instituții și nume din presă după atacurile „repetate și agresive” la adresa Recorder din partea unor magistrați și ale unor televiziuni, după documentarul „Justiție capturată”.  
08:40
De la Laura Vicol la Lia Savonea: cum să mângâiem pe creștet evaziunea fiscală cu aerul că o combatem (G4Media) - Dispariția unui dosar penal. O mamă protestează în Piața Victoriei fiindcă procurorii au pierdut dosarul despre moartea fiicei (Snoop) - Cât cheltuiesc companiile de stat cu salariile șefilor. Președintele e în top doar pe hârtie (Cotidianul) - De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”(Adevărul)
Mai mult de 2 zile în urmă
07:00
Coaliția politică a găsit compromisul în ecuația salariul minim, impozitul minim pe cifra de afaceri, bani de la buget pentru partide și parlamentari. De asemenea, la nivel politic, s-au convenit și reducerile de cheltuieli din administrație. În ansamblu, deciziile sunt luate cu jumătăți de măsură în încercarea de a nu supăra prea mult pe nimeni.
17 decembrie 2025
22:10
După aproape trei ore de discuții, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și a grupului Minorităților Naționale au decis, joi, ca salariul minim să crească, să fie micșorat impozitul pe cifra de afaceri a companiilor mari și să fie reduse sumele forfetare ale parlamentarilor și subvențiile pentru partidele politice.De asemenea, reprezentanții partidelor de la guvernare au finalizat și reforma administrației publice, după aproximativ șase luni de discuții. Ședința coaliției a avut loc la Palatul Victoria. 
18:40
La 36 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, memoria publică a evenimentelor este tot mai fragmentată, iar narațiunea revoltei anticomuniste este concurată de teorii conspiraționiste care au ajuns să domine spațiul public. Din această cauză, doar o parte mică a românilor mai consideră astăzi evenimentele din 1989 drept o revoluție, avertizează la RFI vicepreședintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Mădălin Hodor.
15:30
Preşedintele Nicuşor Dan a delcarat, miercuri, că atunci când ai o mie de magistraţi care spun că sunt probleme în sistemul de justiţie, înseamnă că e o chestiune foarte serioasă, el arătând că, în opinia sa, problemele cele mai mari sunt la Inspecţia Judiciară şi la modul de promovare în justiţie, dar aceste lucruri trebuie dovedite. Preşedintele a arătat că a primit multe materiale, înainte de întâlnirea cu magistraţii, de luni, şi a adăugat că analiza va dura în jur de două sau trei luni. Şeful statului a mai spus că o să vedem vinovăţii şi dacă sunt, se va exprima public.
15:20
Când o investigație jurnalistică realizată de o platformă independentă strânge online milioane de vizualizări, înseamnă că jurnalismul nu a murit. Documentarul se numește "Justiție capturată", însă loc de investigații jurnalistice sunt și în alte domenii. Florinela Iosip are o experiență bogată ca reporter, concentrându-se predominant pe subiecte din educație și societate, acum prin platforma independentă Vocativ. 
14:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în opinia sa. cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescriere.
13:10
Liderii coaliției de guvernare se reunesc miercuri într-o nouă ședință, discuțiile urmând să vizeze, între altele, pregătirea proiectului bugetului de stat pe anul viitor, stabilirea salariului minim pe 2026 și reforma administrației publice, potrivit Agerpres. 
12:00
Autoritățile medicale ale județului Cluj au anunțat că pe lângă cele două surori care s-au prezentat singure la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, în ambulatoriu și care au fost diagnosticate cu lepră, mai sunt alți opt pacienți considerați contacți direcți, care au fost supuși investigațiilor medicale. 
10:30
Palatul Culturii din Iași. Muzeul Etnografic este acum mult mai atractiv pentru copii și adolescenți. Tehnologia AR (Augmented Reality) a dat viață obiectelor de patrimoniu care dispăruseră din uzul curent și despre care nu mai existau mărturii video. Este cazul a cinci instalații țărănești:
10:10
USR acuză PSD că nu respectă înțelegerile politice din coaliție. Vicepreședintele Uniunii Salvați România Radu Mihaiu spune la RFI că social-democrații încalcă protocolul cu bună știință, după ce PSD a votat moțiunea simplă la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, pe tema crizei apei din județul Prahova.
09:00
Ședință tensionată în coaliție, după ce PSD a încălcat protocolul (SpotMedia) - Epopeea reformei ratate. Vorbe, nu fapte. Promisiuni versus realitate (Cotidianul) - Vicepremierul Tánczos Barna: Bugetul pentru anul 2026 se va vota în februarie. Guvernul vrea să ceară vineri 2,5 miliarde de euro din PNRR (Europa Liberă) - Patru ani de procese, judecător schimbat când era în pronunțare și sentință amânată de 23 de ori. Cum a fost tergiversat procesul unui secretar de stat cercetat de DNA (HotNews) - 17 decembrie 1989. Cea mai grea zi a Revoluției de la Timișoara. Ordinul prin care Ceaușescu a cerut ca timișorenii să fie împușcați în masă: „Spor la muncă!” (Libertatea)
02:40
Președintele României, Nicușor Dan, a avut cuvinte de laudă pentru Diaspora românească din Marea Britanie. Aflat în vizită la Londra, președintele Dan a fost prezent la recepția dată de Ambasadoarea României în Regatul Unit, Laura Popescu, cu prilejul Zilei Naționale a României.
16 decembrie 2025
17:30
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele privind activitatea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie semnalate de Recorder. Marius Voineag era acuzat că a pretins „controlul asupra dosarelor”.
16:40
România a depășit Italia la puterea de cumpărare, iar când vine vorba de salariul mediu anual, datele de la Eurostat arată că în România se trăiește mai bine decât în Slovacia sau Ungaria.
16:40
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, că ceea ce a fost în Senat, ieri, la moţiunea simplă, unde PSD a avotat împreună cu Opoziţia împotriva ministrului USR al Mediului, Diana Buzoianu, a fost un vot împotriva managementului catastrofal al doamnei ministru, el adăugând că faptul că sunt parte într-o coaliţie nu îi face să fie nişte copii puşi într-un colţ. Grindeanu a mai spus că, dacă săptămâna viitoare e vreun alt ministru care va pune în pericol sau va priva de anumite drepturi şi de anumite servicii esenţiale oamenii în România, în acelaşi mod vor acţiona. 
15:30
„Harta Literară” este prima hartă interactivă a locurilor care apar în cărţi şi a spaţiilor cu valoare literară şi propune o nouă modalitate de explorare urbană, prin intermediul literaturii. Bucureştiul este primul oraş inclus în proiect, cu peste 300 de locuri documentate şi mai mult de 600 de conexiuni cu opere clasice şi contemporane sau cu episoade semnificative din istoria literaturii române.
15:30
Înființată în '87 la Timișoara, Survolaj a devenit rapid o trupă cult la începutul anilor '90. Un reper în istoria rock-ului autohton și pionierii rock-ului psihedelic din România. Marți pe 16 Decembrie, la Quantic Survolaj lansează albumul vinil "Străzi bântuite de noapte" într-un concert în Quantic. Trupa Survolaj este invitată în emisiunea RFI360!
12:50
DNA precizează că marţi au loc două percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială. Vizat este şi fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.
12:50
Industria asigurărilor nu mai poate rămâne ancorată în modelul reactiv, concentrat pe plata despăgubirilor. Viitorul va aparține celor care previn, anticipează și construiesc reziliența", a fost concluzia generală a conferinței mondiale In2Risk 2025, la care au participat, alături de reprezentantul României, peste 1.200 de specialiști, din numeroase țări.
12:30
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi, la Helsinki, că este destul de pesimist cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a avea o pace în perioada imediat următoare şi a adăugat că este important ca aliaţii europeni să ofere Ucrainei ”un spate în negocierile pe care le desfăşoară”. Nicuşor Dan participă ,alături de liderii Suediei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei şi Bulgariei, la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, convocat de premierul finlandez Petteri Orpo, care are ca obiectiv un acord privind cooperarea în consolidarea apărării şi adoptarea unei poziţii comune în cadrul UE. 
12:20
Coaliția are voința politică de a lămuri lucrurile în Justiție, declară într-un interviu la RFI ministrul de resort, Radu Marinescu (PSD). El vorbește despre modificările legislative pe care le are în vedere, în contextul scandalului declanșat de documentarul Recorder. Întrebat dacă va fi refăcută competența DNA, în sensul de a ancheta faptele de corupție ale magistraților, demnitarul a răspuns: ”Ne preocupă foarte mult să existe o formulă, indiferent care este aceea, care să fie eficientă”.
11:20
Unitatea medicală, cea mai mare din zona Moldovei ar putea reveni la activitatea normală la începutul săptămânii viitoare. Intervențiile chirurgicale care nu sunt urgențe majore au fost sistate după ce s-a descoperit că apa din clădire este contaminată cu bacterii periculoase. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a recoltat noi probe din secțiile afectate, iar rezultatele vor fi făcute publice pe parcursul zilei de marți, 16 decembrie.
10:40
Senatul a adoptat ieri moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Documentul a trecut cu sprijinul PSD, partenerul de guvernare al USR, partid care o susține pe ministră. Social-democrații afirmă că au sancționat „managementul dezastruos” al Ministerului Mediului, în timp ce USR acuză o încălcare a protocolului de coaliție.
10:30
Ministrul Justiției face un apel către magistrați, după scandalul provocat de documentarul Recorder. Radu Marinescu spune într-un interviu la RFI că îi roagă pe magistrați să aibă curajul de a spune lucrurilor pe nume, dar să aducă și dovezi: ”Magistrații și juriștii știu foarte bine că nu este suficient să acuzi, ci trebuie să și probezi”.
09:10
Cum a câștigat Danileț la CEDO și de ce magistrații au dreptul să vorbească public despre problemele din Justiție (PressOne) - Moțiunea a picat. Opoziția a adus mingi de fotbal, Bolojan a dat un citat despre frumusețe și prostituție, inteligență și lipsa de caracter (SpotMedia) - O demite Bolojan pe Diana Buzoianu? Ce arată votul pentru moțiunea simplă (Cotidianul) - Una dintre cele mai bogate instituții de stat din România, ANRE, a pierdut intenționat un proces de 100 de milioane de lei – spune chiar departamentul juridic al ANRE, care a sesizat DNA (Hotnews)
15 decembrie 2025
17:00
CEDO a condamnat România pentru încălcarea libertății de exprimare a fostului judecător Cristi Danileț. Decizia este definitivă și a fost luată cu zece voturi la șapte în Marea Cameră a CEDO formată din 17 judecători.
16:30
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii opoziției a fost respinsă după ce a primit doar 139 de voturi pentru. Erau necesare 233 de voturi pentru demiterea guvernului. Deputații și senatorii din PSD, PNL, USR și UDMR au rămas în bănci la vot, potrivit hotnews.ro.
15:40
Centrul Român OISTAT, filiala națională a Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru a reprezentat România la World Stage Design (WSD) 2025, participarea înseamnă recunoașterea valorii artiștilor români invitați, pas important către candidatura României pentru găzduirea ediției World Stage Design din 2029. Vorbim astăzi despre acestă realizare dar și despre proiectul Stage Box cu Adrian Damian - scenograf, coordonatorul proiectului Stage Box.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.