Prognoză șocantă: Vladimir Putin are „în plan să declanșeze Al Treilea Război Mondial într-un an”

StirileProtv.ro, 21 decembrie 2025 11:00

O nouă prognoză șocantă arată cum Vladimir Putin ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial în puțin peste un an, scrie Mirror.co.uk.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 30 minute
12:30
Oamenii de știință britanici dezvoltă noi metode de identificare și urmărire a cancerului prin analize de sânge, pentru un diagnostic mai rapid și o monitorizare mai puțin invazivă. 
12:30
Forţele ruse au traversat graniţa cu Ucraina în regiunea de nord-est Sumî şi au transportat aproximativ 50 de locuitori ai unui sat ucrainean de frontieră pe teritoriul Rusiei, au relatat duminică mai multe instituţii media ucrainene. 
Acum o oră
12:00
Volumul creditelor neperformante externalizate până în luna septembrie era de 351,6 milioane lei, iar în anul 2024 se situa la 231,8 milioane lei (companii nefinanciare şi populaţie), a declarat, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie BNR. 
Acum 2 ore
11:50
Presedintele României, Nicușor Dan, susține astăzi, de la ora 14:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, care va putea fi urmărită LIVE pe www.stirileprotv.ro. 
11:40
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au transmis mesaje cu ocazia comemorării victimelor Revoluției din 1989, subliniind importanța libertății și a democrației câștigate în urmă cu 36 de ani.
11:00
O nouă prognoză șocantă arată cum Vladimir Putin ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial în puțin peste un an, scrie Mirror.co.uk.
Acum 4 ore
10:50
Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile.
10:50
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto de Crăciun, pentru care suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, cu 100.000 de lei, 50.000 de lei şi respectiv 25.000 de lei.
10:40
Peste 1 milion de lire sterline confiscate de la Andrew și Tristan Tate vor fi folosite pentru combaterea violenței împotriva femeilor, potrivit BBC.
10:40
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 21 decembrie 2025
10:40
„Ne ia somnul după ce mâncăm.” Așa pare normal pentru mulți dintre noi. Dar somnul după masă arată că ficatul are o suferință. Și, cum suferința acestui organ nu doare, nu ne gândim să mergem la medic.
10:40
O porție de legume în fiecare zi înseamnă doza minimă prin care putem să luăm potasiu din alimente. De ce potasiu? Pentru că, datorită acestui mineral, dar și datorită sodiului, ne bate inima.
10:40
Suntem în sezonul virozelor, iar orice viroză poate transforma microbi buni, prezenți în mod normal la nivelul gâtului, în microbi agresivi.
10:30
Dacă vrei să vezi cum e să folosești un spălător cu presiune, acum ai ocazia și pe telefonul mobil.  
10:30
Dincolo de aplicațiile care ne scriu texte sau ne editează pozele, există o tehnologie care schimbă discret medicina, prognoza meteo sau siguranța alimentară.
10:30
iLikeIT. Emisiunea integrală din 20 decembrie 2025
10:00
Coreea de Sud vrea să se alăture elitei navale subacvatice – și a primit binecuvântarea președintelui SUA, Donald Trump, pentru a face acest pas, scrie CNN. 
09:50
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs duminică în România, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
09:50
Un bărbat din China a fost criticat online după ce și-a dat în judecată logodnica pentru a-i recupera toți banii cheltuiți pe ea, motivând că aceasta „mânca prea mult”. 
09:20
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenția rusă RIA Novosti, sâmbătă seară târziu, că președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte un dialog cu omologul său francez, Emmanuel Macron, potrivit AFP.
09:10
Actriţa Rodica Mandache declară, pentru News.ro, că la 36 de ani de la Revoluţie, România nici nu a involuat, nici nu a evoluat, sau poate a evoluat dar nu ne mai dăm seama”. 
Acum 6 ore
08:50
Un bărbat din nordul Californiei a prins un pește-canar care ar cântări 4,65 kilograme, stabilind astfel un record statal și - cel mai probabil - mondial.
08:40
În iunie 1997, un pakistanez în vârstă de 31 de ani, pe nume Naseeruddin, a dispărut într-o peșteră și nu a mai fost văzut niciodată, în timp ce călătorea în Valea Supat din regiunea montană din nordul Pakistanului numită Kohistan.
08:40
Un marş memorial pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei, este anunţat pentru 21 decembrie, de la ora 17.00.
08:30
Duminică avem înnorări în cea mai mare parte a țării. La începutul zilei s-a lăsat ceața în majoritatea regiunilor, iar în ținuturile nordice și, izolat, în celelalte regiuni, o să plouă puțin sau o să burnițeze.
08:20
Un bărbat înarmat a ucis cel puţin 10 persoane şi a rănit alte 10 într-un atac într-o localitate din afara Johannesburgului, a anunţat, duminică, poliţia locală.
08:10
În 20 decembrie s-au împlinit 36 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Sirenele, care atunci anunțau că oamenii și-au recâștigat libertatea, au răsunat din nou în oraș, în semn de omagiu.
08:10
Au fost momente de bucurie în două comune din Iași, unde bătrânii rămași singuri și necăjiți au primit vizitatori.
08:10
Regizorul, scenaristul şi producătorul Cristian Mungiu, face o analiză dură a României actuale, la 36 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989.
08:00
Venezuela a anunţat că Iranul i-a propus cooperarea „în toate domeniile” pentru a combate „pirateria şi terorismul internaţional” al Statelor Unite, în urma unei convorbiri telefonice între miniştrii de externe ai celor două ţări.
08:00
Un nou preparat dulce face furori pe rețelele de socializare. Este vorba despre o interpretare modernă a deşertului britanic „Crumble”, care e acum nelipsită de la târgurile de Crăciun din țară. 
08:00
Un hobby neobișnuit i-a adus faima unui biciclist din statul american Maryland. În lungile sale plimbări, bărbatul a început să adune capacele roților de mașini, pierdute pe carosabil.
08:00
 Americanii sunt înnebuniți după mici păpuși de colecție, ascunse în cutii-surpriză.
07:50
Atacantul francez Kylian Mbappe a marcat al 59-lea său gol pentru Real Madrid în 2025, sâmbătă seara, în cursul meciului câştigat cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Sevilla FC.
07:50
Asemenea cumpărăturilor neobosite pentru cadouri și mâncare, goana după ornamente de Crăciun e și ea în toi. Proprietarii magazinelor se zbat să umple rafturile cu decorațiuni, în timp ce producătorii nu mai fac față comenzilor.
07:50
Reducerile bugetare trâmbițate de administrația Trump au făcut o „victimă” neașteptată în California.
07:40
2025 a fost un an darnic cu pompierii dintr-un oraș croat. Li s-au născut, în primele 11 luni ale anului, opt bebeluși.
07:40
Alegerea unui cadou nu ține doar de valoare sau estetică, ci și de semnificațiile pe care acesta le poate transmite. Anumite obiecte sunt asociate cu superstiții, mesaje negative sau interpretări nedorite.
07:40
Neti Sandu și Andreea Marinescu aduc horoscopul pentru perioada 21 decembrie 2025 - 20 ianuarie 2026, subliniind principalele influențe astrologice care pot modela evenimentele, deciziile și stările emoționale din această perioadă.  
07:40
 Cei care au trecut prin centrul orașului Constanța, sâmbătă seară, s-au bucurat de un moment special, în prag de sărbători.
07:40
Spiritul Crăciunului se manifestă în moduri tot mai diverse și mai excentrice, în Europa. 
07:30
Cel puțin 16 fișiere legate de Jeffrey Epstein au fost eliminate de pe pagina publică a Departamentului de Justiție la mai puțin de 24 de ore de la publicare, fără explicații din partea autorităților și fără informarea publicului, potrivit AP.
07:30
Solstițiul de iarnă reprezintă acel punct de cotitură al anului în care întunericul atinge maximul și lasă loc luminii.
07:20
Personal american a urcat sâmbătp la bordul unei nave în largul coastei Venezuelei şi a confiscat-o, potrivit unui oficial american familiarizat cu situaţia, relatează CNN.
07:10
Negociatorii americani s-au întâlnit, sâmbătă, în Florida cu oficialii ruşi pentru a purta discuţii în vederea obţinerii păcii în Ucraina, informează Reuters.
Acum 24 ore
21:30
Horoscop 21 decembrie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu de toate. O să facem niște drumuri ca să luăm diverse lucruri și ca să ne consultăm și cu niște oameni cu care urmează să ne vedem.  
21:10
Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi furaj animalier. 
21:00
SUA au propus ca negocierile directe dintre Ucraina și Rusia să fie reluate la Miami, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.
20:40
Prinţul William al Marii Britanii l-a dus pe fiul său cel mare, prinţul George, la o organizaţie caritabilă pentru persoanele fără adăpost din Londra.
20:30
Președintele Nicușor Dan afirmă că, în urma unei decizii CCR, șeful statului își recâștigă dreptul de a sesiza Curtea pentru orice motive, inclusiv după reexaminarea unei legi de Parlament.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.