36 de ani de la revoluţie. Care au fost evenimentele care au dus la căderea regimului comunist

ObservatorNews, 21 decembrie 2025 14:10

Astăzi se împlinesc 36 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria recentă a României. 21 decembrie 1989, ziua în care Revoluția a izbucnit la București.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 12 ore
21:40
Ministrul Educației recunoşte că ia în calcul plecarea din funcție în 2026. Daniel David spune că există discuții în acest sens și că ar fi corect ca bugetul educației pentru anul viitor să fie pus în aplicare de un ministru care l-a negociat.
21:30
Sărbători întunecate pentru o familie de români. Titi, un conaţional stabilit în Franţa, a murit la doar 44 de ani, după ce a suferit un accident de muncă. Bărbatul a căzut de la 12 metri înălţime.
21:00
Serviciile secrete americane avertizează că Vladimir Putin nu a renunțat la planul de a controla întreaga Ucraină și de a revendica teritorii din fostul spațiu sovietic, în ciuda negocierilor de pace care ar putea lăsa Rusia cu mai puțin teritoriu, potrivit Reuters.
20:20
Atac cibernetic de tip ransomware la Apele Române. Potrivit unui comunicat al instituţiei, problema de securitate a afectat mai multe staţii de lucru şi servere care aparţin Administraţiei Naţionale Apele Române şi a unui număr de 10, din 11 administraţii bazinale de apă din ţară, inclusiv Oradea, Cluj, Iaşi, Siret, Buzău. 
20:20
Conceptul "dar din dar se face rai" a ieşit din trend. Acum, românii merg mai mult pe premisa "calul de dar nu se caută de dinți". Nu mai strâmbăm din nas la cadourile care nu ne plac. Am învăţat să le păstrăm, chiar dacă nu ne sunt neapărat utile. Un motiv ar fi teama de o criză economică, spun experţii. Au apărut inclusiv platforme dedicate cadourilor nereuşite de care vrem să scăpăm.
20:10
Prinţul William şi fiul său George au dat startul faptelor bune de Crăciun. Au gătit împreună cu voluntarii unei organizaţii caritabile pentru persoanele fără adăpost. Între timp, Moş Crăciun îşi continuă peripluul prin lume cu placa de surf sau cu bicicleta.
20:10
Croşetatul la cinema este noua modă care cucereşte Italia şi ar putea ajunge şi la noi.
20:10
Prințesa Leonor, moştenitoarea tronului Spaniei, și-a făcut debutul ca pilot în primul său zbor fără instructor.
20:00
Judecătorul Alin Ene, membru al CSM, a catalogat drept „absolut inacceptabile” declarațiile președintelui Nicușor Dan privind organizarea unui referendum în Justiție, subliniind că președintele nu are niciun temei legal să inițieze un astfel de demers.
19:50
România este menţionată în controversatul caz al milionarului pedofil Jeffrey Epstein. Noi documente ale Departamentului american de Justiţie indică plăţi de peste 30.000 de euro pentru o femeie din Iaşi.
19:40
Forfota Bucureştiului s-a stins astăzi într-un moment de reculegere. Acum 36 de ani, în decembrie 1989, revoluţia anti-comunistă pornită de la Timişoara ajungea în Capitală. Tinerii care cereau libertate au fost împuşcaţi de armată şi călcaţi cu tancurile la Universitate. Supravieţuitorii masacrului s-au adunat astăzi în jurul troiţei dedicate victimelor, unde şi preşedintele Nicuşor Dan a depus o coroană de flori.
19:40
Sărbătorile de iarnă se apropie şi, dacă nu suntem atenţi, am putea primi şi alţi vizitatori decât Moş Crăciun. Poliţiştii avertizează că, în această perioadă, au loc cele mai multe spargeri de locuinţe. Pradoxal, majoritatea ponturilor pentru hoţi le dau chiar victimele care pleacă în vacanţă sau la rude şi postează fotografii pe reţelele de socializare. 
19:20
Şapte milioane de cozonaci vor ajunge pe mesele românilor de Crăciun. Asta doar din patiserii, fără să luăm în calcul grăsuţii pregătiţi în casă. Prețurile sunt mai mari față de anul trecut, aşa cum ne aşteptam. Reprezentanţii industriei spun că majorările sunt justificate, însă nu şi cele care ajung la 30 de procente sau chiar mai mult.
19:20
Mai sunt patru zile până la Crăciun, așa că oamenii se grăbesc să se reunească cu cei dragi. Pentru cei mai norocoşi, vacanţa a început deja. În gări şi în aeroporturi e agitaţie mare. Înghesuiţi în trenuri, spre familie şi prieteni, sau în avioane, către plaje exotice.
19:10
Anunț fără precedent la Palatul Cotroceni! Președintele Nicușor Dan propune un referendum pentru judecători şi procurori cu o singură întrebare! Dacă actualul Consiliu Superior al Magistraţilor acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului. Şeful statului îi aşteaptă mâine la Cotroceni pe toţi judecătorii şi procurorii care vor să reclame problemele din Justiţie. 
19:00
În perioada Crăciunului, cele mai importante instituții bancare din România - CEC Bank, BCR, BRD, BT, ING, Unicredit şi Raiffeisen şi-au ajustat programul de funcționare. În general, sucursalele vor fi închise în zilele de 25-26 decembrie.
18:50
Radu Oprea, Secretarul General al Guvernului, a anunţat că, în primele luni ale anului viitor, AmCham Romania va desfăşura o misiune economică în Statele Unite, cu scopul de a promova oportunităţile de investiţii disponibile în România.
18:10
România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și la munte.
17:50
Un grup de senatori și deputați intenționează să depună în Parlament o cerere de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, pentru atacuri asupra independenței justiției.
17:20
Incident violent izbucnit în Piaţa Flavia din Timişoara. Comercianţii au sărit la bătaie la jandarmii care făceau o razie la tarabe. Oamenii legii au încercat să legitimeze un vânzător, iar conflictul a degenerat.
17:10
Italia este țara satelor pitorești, a localităților fermecătoare de pe munți sau în zone izolate, renumite pentru frumusețea lor și pentru farmecul care atrage turiști din întreaga lume. Singurul inconvenient? Fiind greu accesibile și oferind puține oportunități de muncă, aceste comunități se depopulează treptat.
Acum 24 ore
17:00
Administrația Prezidențială a publicat duminică Sinteza observațiilor transmise de magistrați și alți actori din sistemul judiciar, un document care reunește opinii și sesizări privind funcționarea justiției, independența magistraților și mecanismele care influențează cariera acestora.
16:20
Adrian Toni Neacșu, fost membru al CSM, a reacționat duminică la anunțul președintelui Nicușor Dan privind organizarea, în luna ianuarie, a unui referendum în rândul magistraților. Neacșu a subliniat că președintele României nu are atribuții legale pentru a iniția un astfel de referendum în domeniul justiției și nici nu poate demite Consiliul Superior al Magistraturii. Într-un comentariu dur, acesta a descris inițiativa drept "nebunia unui dictatoraș de operetă care și-a uitat pastilele", potrivit News.ro.
16:10
Într-un gest care dovedește că adevărata salvare nu se măsoară doar în timpul intervențiilor, un pompier din Botoşani şi soția sa au oferit o șansă la o viață demnă unei familii greu încercate.
16:00
Accident grav în Hunedoara. Un bărbat a murit, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce două autoturisme s-au lovit frontal pe DN 66, între localitățile Strei și Ruși. 
15:40
Cu câteva zile înainte de Crăciun, când gesturile mici pot schimba destine, un binefăcător misterios a reușit să aducă speranță și lacrimi de bucurie pentru zeci de familii modeste din Delaware.
15:20
Polițiștii și procurorii din Argeș au deschis un dosar penal și investighează condițiile în care o femeie de 38 de ani a fost găsită moartă, înjunghiată. Potrivit rudelor prin alianță, aceasta s-ar fi înjunghiat singură, iar primele concluzii ale anchetei indică faptul că pe trupul victimei nu au fost identificate alte semne de violență, informează News.ro.
15:10
Cerul va fi mai mult noros, în sudul, estul şi centrul ţãrii. Maximele zilei vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade. Iată prognoza meteo de mâine 22 decembrie. 
14:30
Vineri seară, averea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, a atins aproximativ 749 de miliarde de dolari, după ce Curtea Supremă din Delaware a validat din nou un pachet de opțiuni pe acțiuni evaluat la 139 de miliarde de dolari. Potrivit Forbes, această creștere l-a transformat pe Musk în primul om din istorie a cărui avere depășește pragul de 700 de miliarde de dolari, informează News.ro.
14:10
Astăzi se împlinesc 36 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria recentă a României. 21 decembrie 1989, ziua în care Revoluția a izbucnit la București.
14:00
Mai este puţin până la Crăciun şi dacă la munte turiştii speră să prindă zăpadă din belşug, cei care au ales să-şi petreacă sărbătorile la malul mării s-ar bucura de o atmosferă plăcută măcar pentru o plimbare. În acest moment însă, vremea nu ţine ei. Este frig şi ceaţă.
14:00
Târgul de Crăciun a transformat Craiova într-una dintre cele mai căutate destinații turistice ale sezonului. Nu doar românii sunt atraşii de minunatele decoraţiuni de sărbători de aici, ci şi străinii, care vin din toate colţurile lumii pentru a le admira. Aşa că, în această perioadă, oraşul este mai animat ca niciodată, atât seara, când turiştii se îndreaptă spre târg, cât şi dimineaţa, când mulţi îşi ocupă timpul cu activităţi culturale. Aşa se face că numărul vizitatorilor la muzee a explodat.
13:50
Coreea de Nord a transmis duminică dimineaţă, prin intermediul agenţiei oficiale KCNA, că planurile Japoniei privind înarmarea nucleară trebuie oprite cu orice preţ, ca reacţie la declaraţia unui oficial japonez care a sugerat că ţara ar trebui să deţină arme nucleare, conform News.ro.
13:30
13:20
O dronă misterioasă s-a prăbuşit în pădurea din comuna Lereşti, judeţul Argeş. Aeronava fără pilot a fost descoperită întâmplător, astăzi, de un bărbat de 49 de ani aflat la vânătoare. Drona era căzută printre copaci, iar lângă ea se afla ceea ce pare a fi paraşuta. Bărbatul a sesizat imediat poliţia, care a trimis de urgenţă un echipaj la faţa locului, pentru a cerceta perimetrul şi obiectul identificat. Din primele informaţii, drona pare să fie de recunoaştere sau cartografiere şi nu cu armament, fiind prea mică. În comuna Lereşti se află şi o bază militară NATO.
13:00
Un steward responsabil cu argintăria de la Palatul Elysee a fost arestat, fiind acuzat că a furat obiecte de patrimoniu în valoare de până la 40.000 de euro. Anchetatorii spun că bunurile ajungeau pe platforme de vânzări online, iar trei persoane vor ajunge în fața instanței.
12:50
Radu Oprea, Secretarul General al Guvernului, a anunţat că, în primele luni ale anului viitor, AmCham Romania va desfăşura o misiune economică în Statele Unite, cu scopul de a promova oportunităţile de investiţii disponibile în România.
12:20
Forţele ruse au traversat graniţa cu Ucraina în regiunea de nord-est Sumî şi au transportat aproximativ 50 de locuitori ai unui sat ucrainean de frontieră pe teritoriul Rusiei, au relatat duminică mai multe instituţii media ucrainene.
11:40
Preşedintele Nicuşor Dan susţine duminică, de la ora 14.00, o declaraţie de presă, după ce a anunţat că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiţie şi înaintea consultărilor de luni cu reprezentanţii acestora. Duminică, Administraîia Prezidenţială ar urma să facă publică şi o sinteză a documentelor primite.
11:30
Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la o locuinţă situată într-o zonă izolată şi greu accesibilă din judeţul Bistriţa Năsăud. Din cauza condiţiilor dificile, pompierii au ajuns cu dificultate la locul incendiului, constatând că un bărbat care locuia în casă a reuşit să se salvzee, însă are arsuri, iar o femeie a murit, fiind surprinsă de flăcări în interiorul locuinţei.
10:50
După 36 de ani de libertate, România are încă multe de îndreptat, se arată în mesajul premierului Ilie Bolojan transmis cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului, acesta subliniind importanţa de a nu ne lăsa atraşi de nostalgii periculoase sau de tentativele de relativizare a crimelor comunismului.
10:50
Emoții mari în seara aceasta, de la ora 20:00, la Chefi la cuțite – urmează penultimul battle și o probă individuală dură, cu trei eliminări. Iar de luni începe săptămâna finală a sezonului 16: luni se va desfășura ultimul battle, marți este ziua Semifinalei, iar miercuri, Marea Finală va decide cine câștigă sezonul 16 Chefi la cuțite.
10:40
Armele nucleare cresc tensiunea între rivalii din Asia de Est. După ce un oficial japonez a vorbit despre achiziționare de astfel de arme, Coreea de Nord a amenințat Japonia transmițând că "umanitatea riscă o catastrofă majoră".
10:10
Preşedintele Nicuşor Dan a fost, duminică, în Piaţa Universităţii, pentru a depune o coroană de flori, la 36 de ani de la Revoluţie.
10:00
Cozi uriașe s-au format la singurul magazin care comercializează alcool din Arabia Saudită. Asta după ce autoritățile au extins accesul pentru rezidenții non-musulmani. Comerțul cu alcool în Arabia Saudită a fost interzis în 1951.
09:50
Personal american a urcat sâmbătp la bordul unei nave în largul coastei Venezuelei şi a confiscat-o, potrivit unui oficial american familiarizat cu situaţia, relatează CNN.
09:40
Negociatorii americani s-au întâlnit, sâmbătă, în Florida cu oficialii ruşi pentru a purta discuţii în vederea obţinerii păcii în Ucraina.
09:30
Papa Leon le-a cerut credincioşilor să nu-şi pardă speranţa la finalul Anului Jubiliar. La ultima sa audienţă din Piaţa Sf. Petru au participat peste 12.000 de pelerini veniţi din toată lumea. Acum, urmează procesul de închidere a celor patru Porți Sfinte care va începe în ziua de Crăciun.
09:20
Un muncitor a murit, iar altul e în stare gravă după ce au căzut de pe schelă în timp ce lucrau la reabilitarea acoperişului unei grădiniţe dintr-o comună din judeţul Timiş. 
09:00
Mii de oamenii au participat aseară la concertul special susţinut de Corul Madrigal în faţa celebrei clădiri "La Miţa Biciclista". Orgnizatorii spun că evenimentul este un dar făcut oraşului în prag de sărbători.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.