Vijelie în Sinaia: Mai mulți copaci doborâți, un autoturism avariat
Jurnalul.ro,
26 decembrie 2025 21:10
Mai mulți copaci au căzut în Sinaia, vineri, unde sunt intensificări ale vântului.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 15 minute
22:50
Gigi Becali a acordat un interviu în care a povestit cum a reușit să salveze viața unui IT-ist prin discursurile sale despre credința în Dumnezeu și biserică. Șeful de la FCSB a dezvăluit că un preot i-a cerut ajutorul, iar discursul său a avut efectul dorit. După această experiență, latifundiarul din Pipera s-a ales cu o nouă poreclă.
22:50
Două persoane au fost rănite, vineri, după ce mașina în care se aflau a rupt parapetul și a ajuns în râu, în zona localității Fârtățești, județul Vâlcea.
Acum o oră
22:30
Un scandal de agresiune sexuală a izbucnit la Școala de Subofițeri de Poliție din Câmpina, după ce un elev a reclamat un ofițer de serviciu cu grad de comisar că l-ar fi agresat sexual în incinta unității. Cazul este anchetat de procurori.
22:30
Bărbatul de 32 de ani, din Turnu Măgurele, care și-a ucis bunicul, în vârstă de 86 de ani, în ziua de Crăciun, a fost reținut, vineri, urmând să fie dus în fața anchetatorilor pentru arestare preventivă.
22:10
Unii oameni par înzestrați într-un singur domeniu, în timp ce alții reușesc să îmbine natural mai multe talente.
Acum 2 ore
21:50
Avertismentul ministrului Economiei, Irineu Darău: Dacă aș spune că anul viitor va fi ușor, aș minți # Jurnalul.ro
Ministrul Economiei, Irineu Darău, spune că ar minți dacă ar spune că 2026 va fi un an ușor, însă crede că la finalul lui 2026 se va termina perioada grea și se va așterne o „foaie albă și curată” pentru 2027 și pentru dezvoltare.
21:30
Turiștii sunt avertizați să evite zona montană înaltă – risc major din cauza vântului și viscolului # Jurnalul.ro
Salvamont Brașov avertizează turiștii să evite zona montană înaltă în următoarele zile, din cauza vântului puternic și a viscolului care pot reduce vizibilitatea și crește riscul de accidente sau degerături.
21:20
Cod roșu de vânt în Caraș-Severin și Hunedoara: Rafale de peste 140 km/h în zonele montane # Jurnalul.ro
Administrația Națională de Meteorologie (AMN) a emis vineri seara cod roșu de vânt extrem de puternic în zonele montane din Caraș-Severin și Hunedoara, cu rafale ce depășesc 140 km/h.
21:10
Mai mulți copaci au căzut în Sinaia, vineri, unde sunt intensificări ale vântului.
Acum 4 ore
20:50
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea # Jurnalul.ro
Sfârșitul de an 2025 aduce vești contrastante pentru angajații marilor companii de stat din România. În timp ce în unele sectoare „tradiția” primelor continuă, alte companii strategice au strâns cureaua, invocând prudența bugetară sau lipsa prevederilor contractuale.
20:30
Abundență financiară și noroc pe 27 decembrie 2025 pentru șase semne din zodiacul chinezesc
20:10
Aeronava Hisky H4101, singura cursă transatlantică cu punct de pornire din România, a decolat vineri dimineața de pe Otopeni și programată să aterize la New York la ora locală 12:25 (19:25, ora României).
19:50
Blocați în fața ecranelor toată ziua, ignorăm adesea simțurile dincolo de auz și vedere. Și totuși, ele sunt mereu la lucru. Când suntem mai atenți, simțim suprafețele aspre sau netede ale obiectelor, înțepenirea umerilor, moliciunea pâinii.
19:30
Nicușor Dan, întâlnire emoționantă cu o mare campioană Paris: ”Reușitele ei au făcut cunoscut numele României în lume” # Jurnalul.ro
Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit la Paris cu fosta mare jucătoare de tenis Virginia Ruzici, dublă câștigătoare a turneului Roland Garros. El subliniază rolul personalităților sportive în promovarea imaginii României pe plan internațional.
19:10
Anul 2025 a fost doar aperitivul pentru felul principal, care este 2026. Vestea bună este că va fi un an care va schimba viața pentru toată lumea, într-un fel sau altul.
Acum 6 ore
18:50
Primarul Ciprian Ciucu a anunțat construirea a două spitale noi în București: cea mai mare Clinică de Psihiatrie Pediatrică și Spitalul Clinic din Sectorul 6.
18:30
Regele Charles al Marii Britanii a transmis, joi, tradiționalul mesaj de Crăciun, filmat din Westminster Abbey. Monarhul britanic a împărtășit nevoia de bunătate, compasiune și speranță în „vremuri de incertitudine” în mesajul său din acest an.
18:10
Ziua de 27 decembrie, când este sărbătorit Sfântul Ștefan, este un moment special pentru peste un milion de români care poartă acest nume sau derivatele sale.
17:50
Experții au câteva trucuri pentru cei care au uitat sau nu au putut să-și răcească băutura. Este vorba despre experții unor companii care fac producție și comerț cu băuturi alcoolice. Trucurile sunt la îndemâna oricui și pot deveni folositoare în timpul sărbătorilor.
17:40
Zece mașini în care erau 27 de oameni,implicate într-un accident pe Drumul Expres 12, în județul Olt # Jurnalul.ro
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, vineri, în județul Olt, după un accident în care au fost implicate zece mașini, în care erau 27 de persoane, pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, în județul Olt.
17:30
SCM Râmnicu Vâlcea anunță un nou transfer. Jucătoarea franceză Marie-Hélène Sajka, componentă a lotului național al Franței și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial, se alătură oficial clubului vâlcean cu începutul sezonului următor.
17:10
Președintele Nicușor Dan a petrecut noaptea sfântă de Crăciun, în satul Ileni, din Braşov, unde a fost primit de colindători.
17:10
Ce zodii vor avea succes în carieră, în 2026? Se adaptează, experimentează și se susțin singure # Jurnalul.ro
Dacă ai petrecut ultimii ani prioritizând securitatea cu orice preț - blocând active, minimizând riscurile, spunând da la orice în numele stabilității - 2026 este pe cale să zguduie lucrurile.
Acum 8 ore
16:50
Cei mai bogați miliardari din sectorul tehnologic din Statele Unite și-au majorat averea totală cu peste 550 de miliarde de dolari în 2025, pe fondul creșterii investițiilor în companiile de inteligență artificială, potrivit datelor Bloomberg.
16:30
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare de vânt puternic, cod portocaliu, pentru zonele montane din județele Caraș-Severin și Hunedoara.
16:10
Majoritatea rușilor se așteaptă ca războiul cu Ucraina să se încheie în 2026, potrivit unui sondaj.
15:50
Cei mai mulți dintre noi am primit cel puțin un cadou de Crăciun care a ratat ținta - un pulover care nu se potrivește, un ornament urât sau un parfum care nu ne place.
15:30
Incendiu într-un bloc din Giurgiu. Zeci de persoane au fost evacuate, pompierii au salvat un câine # Jurnalul.ro
Un incendiu a izbucnit vineri într-un bloc din Giurgiu. Zeci de persoane au fost evacuate. În timpul misiunii pompierii au salvat un câine.
15:10
Patru zodii se bucură de abundență și noroc important în ianuarie 2026, o lună marcată de influența puternică a lui Saturn, planeta responsabilității, maturizării și construcției pe termen lung. Saturn cere responsabilitate, dar răsplătește din plin efortul susținut.
Acum 12 ore
14:50
Inteligența Artificială transformă rapid piața muncii, automatizând sarcini care până de curând erau exclusiv umane. În timp ce unele domenii se restrâng, altele câștigă o valoare neașteptată.
14:30
Polițiștii de frontieră au făcut, în ultimele 24 de ore, formalitățile pentru aproximativ 52.690 de persoane și peste 10.610 mijloace de transport la frontiera externă a României.
14:10
Forțele rusești din Kupiansk sunt pe punctul prăbușirii complete. Doar câteva zeci de soldați mai rezistă în orașul din nord-estul Ucrainei. Trupe izolate, fără aprovizionare, se predau din ce în ce mai mult.
14:10
Accident grav în Constanța: 10 victime, dintre care patru copii, duse la spital. O persoană în comă # Jurnalul.ro
Accident rutier grav vineri pe DN2A, la intersecția cu DJ223, în zona localității Horia, județul Constanța. Zece persoane, dintre care patru copii, au fost duse la spital.
14:00
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun. TNB: „Lasă în urmă o prodigioasă creație dramaturgică și cinematografică”.
13:50
La fiecare început de an, milioane de oameni din întreaga lume își promit că vor fi mai buni, mai sănătoși, mai organizați sau mai fericiți.
13:30
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că se va întâlni „în viitorul apropiat” cu președintele SUA, Donald Trump, în contextul intensificării eforturilor Washingtonului de a media un acord de pace între Kiev și Moscova.
13:30
Un pachet software aparent legitim pentru WhatsApp Web a fost descărcat de zeci de mii de utilizatori și permite accesul complet la mesaje, fișiere, contacte și parole, fără ca victima să observe ceva neobișnuit.
13:10
Mulți oameni caută constant trucuri sau strategii pentru a atrage mai mulți bani în viața lor.
13:00
Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) l-a desemnat pe francezul Clement Turpin cel mai bun arbitru din lume în 2025. Arbitrul român Istvan Kovacs s-a clasat pe locul 4, cu 54 de puncte, ratând podiumul la 11 puncte.
12:50
Cum bifează România investițiile: Tronsonul București-Ajud, deschis deși lucrările NU sunt finalizate # Jurnalul.ro
Tronsonul Focșani-Adjud a fost deschis marți, astfel că va fi posibil să se circule fără întreruperi pe 250 de kilometri între București și Adjud, scrie presa maghiară. Odată cu deschiderea sa, rețeaua de autostrăzi din România a ajuns la 1.416 kilometri. Dintre aceștia, 146 de kilometri au fost deschiși în 2025.
12:30
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, împlinește astăzi 52 de ani. Ea a fost eliberată de curând din închisoare, după ce a fost condamnată în dosarul Gala Bute.
12:10
La început de an, mulți dintre noi ne facem liste cu lucruri de eliminat din viață: mâncatul nesănătos, lipsa sportului, obiceiurile proaste.
11:50
O ființă rară, care trăiește de obicei în Marea Mediterană, a fost descoperită în apele din sudul Angliei. Este vorba despre un limax de mare curcubeu, extrem de rar, inclusiv în arealul său.
11:30
Prognoza meteo, 29 decembrie 2025 - 26 ianuarie 2026: Regiunea cea mai afectată de valul de ger # Jurnalul.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri estimările meteorologice pentru perioada 29 decembrie 2025 - 26 ianuarie 2026. Avertizează că va fi ger persistent în întreaga țară.
11:10
Horoscop zilnic, sâmbătă 27 decembrie 2025: Disconfort pentru Tauri, indecizie pentru Săgetători și blocaje pentru Pești # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, sâmbătă 27 decembrie 2025: Racii evită responsabilitățile, Fecioarele primesc ajutor, iar Balanțele se învârt în cerc.
11:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza specială pentru Capitală, valabilă între 26 decembrie, ora 10:00, și 29 decembrie, ora 10:00.
10:50
Maratonul gastronomic de sărbători. Avertismentul unui chirurg: „Colecistul primește rapid nota de plată, va durea tare” # Jurnalul.ro
Sărbătorile de iarnă înseamnă, pentru cei mai mulți, mese întinse alături de cei dragi. Pentru organism, însă, „maratonul gastronomic”, care cuprinde de la sarmalele tradiționale și piftie, până la cozonacul cald, reprezintă un test de efort extrem, avertizează medicul Constantin Truș.
10:30
Calendar ortodox, 26 decembrie 2025: Soborul Maicii Domnului și Sfântul Nicodim de la Tismana # Jurnalul.ro
Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi, 26 decembrie, Soborul Maicii Domnului și îl cinstesc pe Sfântul Nicodim de la Tismana, călugărul care a ridicat primele mănăstiri cu rânduială athonită din Țara Românească.
10:10
Horoscop săptămânal, 28 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026: intrăm în Noul An cu decizii importante # Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 28 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026: Trecerea dintre ani ne găsește în plin sezon Capricorn, o perioadă care ne cere maturitate, realism și decizii asumate.
Acum 24 ore
09:50
UPDATE Atacuri ale forțelor ruse în apropierea frontierei României: RO Alert de Crăciun în Tulcea. Localnicii au auzit explozii puternice # Jurnalul.ro
Un mesaj RO Alert a fost emis în noaptea de joi spre vineri în județul Tulcea. Au fost vizați locuitorii din nordul județului. Mesajul a fost emis în urma atacurilor rusești asupra localităților ucrainene din apropierea frontierei cu România.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.