Vântul puternic a avariat acoperișuri și fire electrice și a smuls copaci din rădăcini, în Brașov
StirileProtv.ro,
28 decembrie 2025 17:30
Acoperişuri avariate, fire electrice scurtcircuitate şi copaci smulşi din rădăcină sunt efecte ale vântului puternic care s-a manifestat duminică în zona de sud a judeţului Braşov, inclusiv în municipiul reşedinţă.
• • •
Alte ştiri de StirileProtv.ro
Acum o oră
19:30
Românii mănâncă cele mai puține fructe și legume din UE, deși țara are un potențial agricol uriaș # StirileProtv.ro
Deși avem un potențial agricol uriaș, mâncăm cele mai puține fructe și legume din toată Uniunea Europeană.
19:20
Stațiuni-fantomă în Alpi. Cum dispar domeniile de schi din Franța, lăsând în urmă pârtii și clădiri abandonate # StirileProtv.ro
Tot mai multe stațiuni de schi din Franța sunt abandonate, pe fondul schimbărilor climatice și al lipsei zăpezii.
19:20
Adăposturile improvizate din Fâşia Gaza, inundate din nou de ploi puternice. GALERIE FOTO # StirileProtv.ro
„Totul a fost inundat”, deplânge Jamil al-Charafi, unul dintre sutele de mii de palestinieni deplasați din Fâșia Gaza, care s-au trezit duminică neajutorați, după o noapte de ploi în acest teritoriu palestinian devastat de război, relatează AFP.
19:20
Codurile de vreme rea au adus ninsoarea la care visau turiștii de la munte. Turist străin: ”Îmi place foarte mult România” # StirileProtv.ro
Începe să semene a iarnă în multe zone din țară. Codurile de vreme rea au adus ninsoarea la care visau turiștii de la munte.
19:20
În Bucovina ninge, iar turiștii sunt fericiți. Un skipass cu 10 urcări costă 25 de lei pentru adulți # StirileProtv.ro
Turiștii care și-au petrecut Crăciunul în Bucovina se întorc acum spre case, însă au un nod în gât. Și acolo ninge neîntrerupt de duminică dimineață, iar un strat subțire de zăpadă s-a depus deja.
19:20
Târgurile de Crăciun din București se închid după un sezon aglomerat. Au fost peste 1,5 milioane de vizitatori # StirileProtv.ro
Crăciunul a trecut iar cele mai multe târguri de profil urmează să-și închidă porțile. Aproape o lună, milioane de turiști, români și străini, au gustat din bunătățile tradiționale, au admirat decorațiunile și au cumpărat cadouri.
19:20
Patru din zece români trăiesc în case prea mici. România este în topul UE la cele mai înghesuite locuințe # StirileProtv.ro
Patru din zece dintre români stau înghesuiți în locuințe, adică prea multe persoane de vârste diferite se află într-un spațiu relativ modest.
19:10
Femeia din Sibiu care a angajat o asistentă pentru a-i ucide mama și-a recunoscut vina. Ambele au fost arestate # StirileProtv.ro
Poveste înfiorătoare dezvaluită de autoritățile din Sibiu. O femeie de 38 de ani este acuzată că și-ar fi omorât mama. Ar fi fost ajutată de o asistentă care îi este prietenă. Atenție, detaliile pot afecta emoțional!
19:10
Cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe. Vântul suflă cu peste 120 km/h, iar traseele montane sunt periculoase # StirileProtv.ro
Este cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe, între care Sibiu, Brașov, Prahova și Vâlcea. Ninge susținut, iar vântul mușcă de-a dreptul, cu rafale care depășesc 120 km/h.
19:10
Fenomenul care a ”sculptat” litoralul românesc. Vântul puternic a creat terase de nisip de peste un metru în Mamaia # StirileProtv.ro
Vântul câinos a agitat marea, care a mușcat cu furie din faleză. Pe o porțiune de câteva sute de metri, în Mamaia, plaja s-a tăiat în trepte și s-au format terase. Pe alocuri, acestea depășesc un metru înălțime.
Acum 2 ore
19:00
Un șofer beat, care conducea o mașină furată, a provocat un accident, lovind două maşini, un stâlp, un pom şi un gard # StirileProtv.ro
Un bărbat beat, care furase un autoturism, a provocat un accident rutier, după ce a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe o şosea din judeţul Teleorman.
19:00
Proteste violente în Siria, între susţinători şi oponenţi ai guvernului. Cel puțin doi oameni au murit, alte zeci sunt răniți # StirileProtv.ro
În Siria au avut loc, duminică, violențe între susţinători şi oponenţi ai guvernului sirian, soldate cu mai mulţi morţi şi zeci de răniţi, au relatat activişti şi mass-media de stat.
18:50
Germania și Regatul Unit au încheiat un contract de 61 de milioane de euro pentru achiziția sistemului de artilerie RCH 155 # StirileProtv.ro
Germania și Regatul Unit au semnat un contract comun, în valoare de 52 de milioane de lire sterline (61 de milioane de euro), pentru achiziționarea unor sisteme moderne de artilerie montate pe vehicule blindate, relatează Euronews.
18:30
DN 67C – Transalpina a fost închis din cauza viscolului puternic. Autoritățile sfătuiesc turiștii să coboare din timp # StirileProtv.ro
Autorităţile din judeţul Gorj anunţă că drumul naţional 67C – Transalpina a fost închis, duminică seară, începând cu ora 18:00, din cauza viscolului puternic.
18:20
Un șofer român a fost urmărit de poliție pe autostrăzi din două țări, după ce a refuzat să oprească la un control de rutină # StirileProtv.ro
O urmărire spectaculoasă în trafic a pornit în Bavaria și a continuat până în Linz, după ce un șofer român, posibil sub influența alcoolului sau drogurilor, a refuzat să oprească la un control de rutină.
18:10
Moment emoționant pe Anfield. Copiii lui Diogo Jota au intrat pe teren înainte de Liverpool – Wolves. FOTO&VIDEO # StirileProtv.ro
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formația Wolverhampton, în etapa a 18-a din Premier League. Cele două cluburi au ținut să aducă un omagiu fostului lor jucător, Diogo Jota.
Acum 4 ore
17:30
Vântul puternic a avariat acoperișuri și fire electrice și a smuls copaci din rădăcini, în Brașov # StirileProtv.ro
Acoperişuri avariate, fire electrice scurtcircuitate şi copaci smulşi din rădăcină sunt efecte ale vântului puternic care s-a manifestat duminică în zona de sud a judeţului Braşov, inclusiv în municipiul reşedinţă.
17:10
Fostul președinte Joe Biden a publicat o fotografie de Crăciun care în care .. este ascuns în spatele grupului: ”Unde e Joe?” # StirileProtv.ro
De Crăciun, fostul președinte american Joe Biden a dat tuturor celor folosesc rețeaua socială X.com un subiect de discuție, postând o fotografie de familie ... cel puțin ciudată.
17:10
Marine Le Pen mizează pe Jordan Bardella în cursa prezidențială: „Poate câştiga în locul meu. Viitorul Franței este asigurat” # StirileProtv.ro
Marine Le Pen afirmă că Jordan Bardella „poate câștiga în locul ei” alegerile prezidențiale. În ciuda problemelor judiciare, nu intenționează să renunțe, crezând că un președinte din Rassemblement National va asigura viitorul Franței.
17:00
Kim Kardashian, fotografii rare alături de cei patru copii. Ședință foto în conacul său de 60 de milioane de dolari. FOTO # StirileProtv.ro
Kim Kardashian a împărtășit sâmbătă pe Instagram mai multe fotografii alături de cei patru copii ai săi, însă fostul ei soț, Kanye West, nu a apărut în imagini.
16:50
Coloșii lui Memnon. Moment impresionant în Egipt. Două statui ”colosale” ale unui faraon au fost dezvăluite publicului # StirileProtv.ro
Autoritățile din Egipt au dezvăluit două statui colosale ale unui faraon în orașul Luxor, după ce acestea au fost renovate - o acțiune a Guvernului cu scopul de a atrage mai mulți turiști în țară.
16:50
New York și New Jersey, în stare de urgență din cauza unei furtuni de zăpadă. Trafic aerian a fost afectat # StirileProtv.ro
O furtună de zăpadă s-a abătut asupra nord-estului Statelor Unite sâmbătă dimineață, perturbând traficul aerian din weekendul de după sărbători și determinând autoritățile din New York și New Jersey să declare stare de urgență.
16:40
Etna, din nou activă. Erupțiile au oferit schiorilor de pe pârtiile vecine un spectacol nocturn. FOTO&VIDEO # StirileProtv.ro
Craterul de nord-est al vulcanului Etna a aprins cerul iernii siciliene în acest weekend, printr-o nouă activitate stromboliană, relatează Euronews.
16:40
Șoferii de mașini hibride sunt de trei ori mai expuși la accidente mortale decât cei cu mașini pe benzină. Care sunt motivele # StirileProtv.ro
Experții în siguranța rutieră cer o anchetă după ce date recente arată că șoferii de mașini hibride au de trei ori mai multe șanse să moară decât cei care conduc mașini pe benzină.
16:20
O româncă stabilită în Franța a descoperit că avea un vierme de 11 cm în frunte și a fost la un pas să-și piardă ochiul stâng # StirileProtv.ro
O tânără româncă stabilită în Franța a fost la un pas să-și piardă ochiul stâng, după ce un vierme și-a făcut „cuib” în fruntea ei, într-un caz extrem de rar care a șocat medicii, scrie Le Tribunal Du Net.
16:10
Miniştrii de externe thailandez şi cambodgian au sosit în China pentru consultări în urma acordului de încetare a focului # StirileProtv.ro
Miniștrii de externe ai Thailandei și Cambodgiei au ajuns în China pentru discuții, după ce cele două țări au convenit o încetare a focului la frontieră, transmite dpa.
Acum 6 ore
16:00
Furtuna Johannes face ravagii în Suedia. Trei morți și zeci de mii de gospodării fără curent # StirileProtv.ro
Trei persoane au murit în timpul furtunii Johannes, care a ”măturat” sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică Scandinavia, relatează AFP.
16:00
„Dacă nu dormim, după 24 sau 48 de ore avem halucinații și convulsii”, spune un neurolog. Ce ne influențează somnul # StirileProtv.ro
Somnul este o nevoie fundamentală a organismului uman, comparabilă cu apa și mâncarea, iar privarea de odihnă poate avea efecte dramatice asupra sănătății, avertizează neurologul Conrado Estol.
15:50
Documente desecretizate. Echipa Prințesei Diana, acuzată că încerca să-l eclipseze pe Charles în lupta mediatică # StirileProtv.ro
Documente recent publicate arată că echipa de presă a Prințesei Diana era considerată mai agresivă și mai eficientă mediatic decât cea a Prințului Charles.
15:40
Un polițist din Italia a rămas fără un picior după ce a fost lovit cu mașina de o femeie pe care încerca să o ajute # StirileProtv.ro
Un incident șocant a avut loc într-o parcare din Cogne, Italia, unde un carabinier a fost lovit cu mașina de o femeie pe care încerca să o ajute, relatează Il Giorno.
15:30
Ce destinații poți alege pentru vacanțe memorabile. Experiențe care te apropie de natură, cultură și tradiții locale # StirileProtv.ro
Descoperirea unor culturi noi, degustarea de preparate diferite și explorarea unor peisaje spectaculoase se numără printre principalele surse de bucurie pentru turiști.
15:30
Canada oferă Ucrainei un ajutor de 1,552 miliarde de euro pentru reconstrucţie. Fondurile vor facilita accesul la credite FMI # StirileProtv.ro
Canada va oferi Ucrainei ajutor în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari canadieni (1,552 miliarde de euro), care îi vor permite Kievului să acceseze împrumuturi de 8,4 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internaţional.
15:20
Panică la o grădină zoologică din Tokyo, după ce un lup a evadat din incintă. Vizitatorii au fost nevoiți să se adăpostească # StirileProtv.ro
Un lup cenușiu a evadat duminică dintr-o grădină zoologică din vestul Tokyo, forțând autoritățile să închidă temporar instituția și să adăpostească vizitatorii.
15:10
Cabinetul medical al Serviciului Public Salvamont Gorj, amplasat în partea superioară a pârtiei de schi de pe vârful Păpuşa, a fost spulberat de viscol.
15:10
Serghei Lavrov avertizează UE: Orice fel de trupe europene în Ucraina ar fi ţinte legitime pentru Rusia # StirileProtv.ro
Orice fel de trupe europene desfăşurate în Ucraina ar "deveni ţinte legitime pentru forţele armate ale Rusiei", a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, într-un interviu publicat duminică de agenţia de ştiri TASS.
15:10
Crăciunul aduce bucurie, dar și cadouri care nu sunt întotdeauna pe gustul nostru. Fie că vorbim despre obiecte inutile, dubluri sau daruri care nu ni se potrivesc, există soluții simple și practice pentru a le valorifica fără risipă.
14:50
New York obligă reţelele sociale să afişeze avertismente. Legea vizează riscurile pentru sănătatea mintală a copiilor # StirileProtv.ro
Platformele de social media care folosesc funcţii precum derulare infinită, redare automată sau fluxuri algoritmice vor fi obligate să afişeze avertismente despre potenţialele efecte negative asupra sănătăţii mintale a tinerilor, potrivit unei noi legi.
14:50
O tânără din Spania lucrează în minele din Australia, la 14.000 km de casă. Salariul care a convins-o să plece # StirileProtv.ro
Majoritatea tinerilor din Spania nu reușesc să devină independenți din cauza salariilor mici și a prețurilor ridicate ale locuințelor, motiv pentru care mulți aleg să emigreze, cu gândul de a economisi bani și de a se întoarce ulterior în țară.
14:50
Mesajul președintelui Zelenski înainte de Anul Nou: Deciziile privind pacea depind de partenerii Kievului # StirileProtv.ro
Ucraina face tot posibilul pentru a încheia războiul cu Rusia, dar, în cele din urmă, "asigurarea păcii" va depinde de partenerii Kievului, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează Reuters.
14:20
Analiză: De ce Putin nu și-a schimbat poziția privind Ucraina – și ce înseamnă acest lucru pentru Trump # StirileProtv.ro
Volodimir Zelenski se va întâlni cu Donald Trump în Florida astăzi, pentru a discuta un nou plan de pace în 20 de puncte pentru încheierea războiului din Ucraina.
14:20
Mesajul lui Macron, după moartea lui Brigitte Bardot: „A întruchipat o viaţă de libertate, plângem o legendă a secolului” # StirileProtv.ro
Actriţa Brigitte Bardot, decedată la 91 de ani, a fost „o legendă a secolului” şi un simbol al libertăţii, a transmis duminică preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP.
Acum 8 ore
13:50
ONU convoacă o reuniune de urgență după recunoașterea Somaliland de către Israel. UE cere respectarea suveranității Somaliei # StirileProtv.ro
Consiliul de Securitate al ONU va convoca luni o reuniune de urgenţă cu privire la recunoaşterea controversată de către Israel a Somalilandul ca stat independent, informează duminică dpa.
13:10
Cele mai locuibile orașe din lume în anul 2025. Primul loc este ocupat de o capitală Europeană # StirileProtv.ro
Viena a fost detronată de Copenhga după trei ani consecutivi în fruntea clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) privind cele mai locuibile orașe.
13:10
Incendiu puternic la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. A fost trimis mesaj RO Alert # StirileProtv.ro
Un puternic incendiu a izbucnit duminică la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu, din Sectorul 6 al Capitalei. Pompierii intervin cu 16 autospeciale de stingere şi cu autospeciala de transport roboţi.
13:00
Cum să îți organizezi bagajul ca să nu plătești extra la avion. Sfaturi și idei simple # StirileProtv.ro
Taxele pentru bagaje impuse de companiile aeriene pot transforma o călătorie aparent ieftină într-una costisitoare.
12:40
„Ne invidiază”. Elevii maghiari, ”printre cei mai buni din lume” la matematică. România nu se află în clasament # StirileProtv.ro
Rezultatele PISA 2022 plasează elevii maghiari printre cei mai performanți la matematică la nivel mondial, în timp ce România înregistrează un scor sub media OCDE și nu intră în top 35, potrivit unei analize Visual Capitalist.
12:40
Marea Britanie lansează un program militar plătit pentru tineri pe fondul creșterii amenințărilor externe # StirileProtv.ro
Forţele armate britanice urmează să lanseze - în martie - un program care să permită persoanelor în vârstă de până la 25 de ani să urmeze o formare militară pe o perioadă de un an remunerată, anunţă Ministerul britanic al Apărării.
Acum 12 ore
12:00
Nicuşor Dan, după întâlnirea cu românul care a dezvoltat cartierul financiar al Londrei: O poveste care inspiră România # StirileProtv.ro
Nicuşor Dan a declarat, după întâlnirea cu Sir George Iacobescu, românul care a dezvoltat cartierul financiar Canary Wharf din Londra, că parcursul său profesional şi ataşamentul de România arată că performanţa românească poate avea succes oriunde.
12:00
Actriţa franceză Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat duminică Fundaţia care-i poartă numele.
12:00
Avertisment pentru persoanele cu alergii. Ingredientele pe care le conțin unele ciocolate Dubai și nu sunt menționate # StirileProtv.ro
Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume ciocolată Dubai, după ce Agenția pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie (FSA) a constatat că unele dintre acestea pot conține alergeni nedeclarați pe etichetă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.