Fostul ministru Daniel Chițoiu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru accidentul în care au murit două persoane

Europa Liberă România, 8 ianuarie 2026 16:00

Curtea de Apel Pitești l-a condamnat joi pe fostul ministru de Finanțe Daniel Chițoiu la 4 ani de închisoare cu executare pentru un accident provocat în urmă cu șase ani în care au murit două persoane. Chițoiu nu mai era ministru în momentul producerii accidentului, ci secretar general al ALDE.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Europa Liberă România

Acum 4 ore
22:50
Victor Ilie vorbește la SmartJob despre campaniile de dezinformare din online: „Sunt conturi care răspândesc numai vești proaste. Primind doar vești proaste, îți scade încrederea în ziua de mâine, în statul român, în apropiați. Asta duce în timp la radicalizare”.
Acum 8 ore
18:00
Statele UE au dat vineri undă verde semnării celui mai mare acord de liber schimb încheiat vreodată cu grupul sud-american Mercosur, la mai bine de 25 de ani de la începerea discuțiilor și după luni de negocieri intense pentru obținerea sprijinului necesar dar și de proteste ale oponenților acordului. Capitalele UE au avut timp până la ora 17:00, ora Bruxelles-ului, pentru a-și confirma voturile în scris. Votul acordat vineri îi va permite președintei executivului comunitar, Ursula von der...
17:30
Jurnalistul de investigație Victor Ilie vorbește la SmartJob despre campaniile de dezinformare din online: „Sunt conturi care răspândesc numai vești proaste. Primind doar vești proaste, îți scade încrederea în ziua de mâine, în statul român, în apropiați. Asta duce în timp la radicalizare”.
Acum 12 ore
16:50
Victor Ilie vorbește la SmartJob despre campaniile de dezinformare din online: „Sunt conturi care răspândesc numai vești proaste. Primind doar vești proaste, îți scade încrederea în ziua de mâine, în statul român, în apropiați. Asta duce în timp la radicalizare”.
16:30
Rusia a folosit noua sa rachetă Oreșnik pentru a lovi Liov, oraș din vestul Ucrainei, în timp ce Kievul a fost ținta unui atac combinat cu drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Oficialii spun că infrastructura și zonele rezidențiale au fost lovite. Cel puțin patru persoane au fost ucise.
15:10
Impozitele anuale pentru mașini au crescut substanţial în 2026, conform Legii prin care au fost majorate și impozitele pe locuințe și terenuri, și pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea anul trecut.Valoarea impozitului auto este calculată începând cu 2026 nu doar în funcţie de capacitatea cilindrică a mașinii, aşa cum se întâmpla până acum, ci şi în funcţie de norma de poluare Euro.Cu cât capacitatea motorului (În continuare, aceasta are ponderea cea mai mare în costul final.) e...
14:00
Economia mondială se află într-o etapă de stabilitate fragilă, afectată de politici comerciale schimbătoare și provocări fiscale persistente. Conform celui mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite, creșterea economică globală este prognozată să scadă la 2,7% în 2026, de la 2,8% anul trecut.În 2027, economia globală ar putea reveni la o creștere de 2,9%, arată autorii raportului. Aceste cifre rămân însă sub media de 3,2% înregistrată în perioada pre-pandemică...
12:30
Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat joi, la o întâlnire cu ambasadorii francezi, că Statele Unite se „îndepărtează treptat” de unii dintre aliații săi și „se eliberează de regulile internaționale”. Criticile președintelui Franței vin în contextul în care țările europene se străduiesc să formuleze un răspuns coordonat la capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro de către SUA și la intențiile anunțate ale președintelui american de a prelua Groenlanda.„Statele Unite sunt o...
Acum 24 ore
09:40
Autoritățile iraniene au întrerupt joi total accesul general la internet la nivel național, în timp ce protestele alimentate de nemulțumirile față de condițiile economice devastatoare s-au extins în marile orașe ale țării, în a 12-a zi de manifestații.Țara se confruntă cu întreruperea totală a accesului la internet, potrivit companiei NetBlocks, care a transmis că întreruperea a urmat unei serii de „măsuri de cenzură digitală”.Datele companiei de internet Cloudflare au arătat o scădere...
08:20
Внаслідок нічного російського удару по Києву загинули четверо людей, серед них медик, 19 – поранені. Пошкоджені житлові будинки, об’єкти критичної інфраструктури та виникли перебої з електро-, тепло- і водопостачанням у кількох районах столиці, повідомила місцева влада
Ieri
20:00
Ministerul Justiției a anunțat miercuri că începe selecția procurorilor pentru posturile de procuror general și de adjunct al acestuia, precum și pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA) şi a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
18:50
Portalul ghiseul.ro s-a blocat de mai multe ori în ultimele zile, după ce contribuabilii au vrut să vadă care sunt noile impozite pentru locuințe și mașini din acest an.
18:30
Atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au provocat întreruperi de curent în mai multe regiuni, lăsând aproximativ 1 milion de oameni fără energie electrică, în condițiile în care temperaturile au scăzut sub zero grade.
16:00
Curtea de Apel Pitești l-a condamnat joi pe fostul ministru de Finanțe Daniel Chițoiu la 4 ani de închisoare cu executare pentru un accident provocat în urmă cu șase ani în care au murit două persoane. Chițoiu nu mai era ministru în momentul producerii accidentului, ci secretar general al ALDE.
13:40
Autoritățile iraniene au luat măsuri drastice pentru a suprima valul de proteste care zguduie țara. Astfel, accesul la internet a fost perturbat în mai multe mari orașe iraniene, iar jurnaliștii care relatează evenimentele au fost convocați de serviciile de securitate, transmite RFE/RL, care citează serviciul său iranian, Radio Farda.Protestele, alimentate de prețurile în creștere, inflație și prăbușirea monedei naționale, reprezintă cea mai mare amenințare la adresa regimului islamic din...
09:30
România se confruntă joi dimineața cu condiții de iarnă la nivel național, cu ninsori în special în județele din nordul și centrul țării, și cu ploi în sud, unde există risc de polei. În același timp, în Europa, condițiile de iarnă provoacă întreruperi în transporturi, sute de zboruri anulate. Cel puțin șapte persoane au murit în Europa, în accidente cauzate de vremea extremă.În România, circulația rutieră este restricționată pe mai multe drumuri naționale.Astfel, traficul este oprit în...
08:20
Un atac rusesc de amploare cu drone a întrerupt alimentarea cu energie electrică în regiunile Dnipropetrovsk și Zaporojie din Ucraina, lăsând mii de oameni fără electricitate sau încălzire, în condițiile în care temperaturile sunt sub zero grade, transmite Serviciul Ucrainean al RFE/RL.„Inamicul a efectuat un atac masiv cu drone asupra infrastructurii energetice din mai multe regiuni”, a transmis operatorul de stat Ukrenergo, cu puțin înainte de miezul nopții de miercuri.„Drept urmare,...
Mai mult de 2 zile în urmă
09:50
Oficialii din peste 30 de țări occidentale – așa-numita Coalition of the Willing , Ucraina și Statele Unite ale Americii au semnat, în urma reuniunii de la Paris din 6 ianuarie, o declarație comună privind „garanții de securitate credibile pentru o pace solidă și durabilă în Ucraina”. Textul a fost făcut public în seara zilei de 6 ianuarie de Administrația Prezidențială a Ucrainei.„Am subliniat cu toții angajamentul nostru față de o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu...
09:40
Cel puțin șapte persoane au fost rănite, în Dnipro, în urma unui atac rusesc din seara zilei de 6 ianuarie, a anunțat primarul orașului, Boris Filatov.„La peste 10 blocuri de locuințe au fost sparte câteva sute – dacă nu aproape o mie – de ferestre. Au fost avariate rețelele de termoficare și numeroase automobile au ars. Potrivit datelor preliminare, sunt șapte răniți. Doi dintre ei sunt copii”, a scris primarul pe Telegram.Potrivit lui Filatov, sunt distrugeri și la un liceu...
6 ianuarie 2026
12:40
Iranul a arestat peste 1.000 de persoane de la începutul protestelor, potrivit Agenției de știri a activiștilor pentru drepturile omului (HRANA), deși numărul exact rămâne dificil de verificat, întrucât demonstrațiile continuă în orașele și localitățile din întreaga țară.Diako Alavi, jurnalist cu sediul la Paris, expert în regiunile kurde din Iran, a declarat pentru Radio Farda, post al RFE/RL care transmite în Iran, că confirmarea numărului de deținuți în perioadele de vârf ale...
12:20
Autoritățile locale din orașul elvețian în care a avut loc tragedia din noaptea de Anul Nou au precizat marți, într-o conferință de presă, că localul Le Constellation – în care a avut loc incendiul în care și-au pierdut viața 40 de persoane – nu mai fusese verificat de cinci ani.
5 ianuarie 2026
19:40
Fostul lider venezuelean, Nicolás Maduro, a pledat nevinovat în prima sa apariție în instanță la New York, transmite CNN. Maduro i-a spus judecătorului că este președintele Venezuelei.
17:00
Protestele din Iran au continuat luni pentru a noua zi consecutiv. În numeroase orașe, au avut loc mitinguri stradale și proteste ale civililor, precum și ciocniri cu forțele de securitate, în timp ce președintele Donald Trump și-a reînnoit amenințarea cu intervenția SUA.
17:00
Cel puțin o persoană a fost ucisă și mai multe au fost rănite în urma unui atac rus asupra Kievului, în dimineața zilei de 5 ianuarie. Atacurile cu drone au lovit o clinică medicală privată din capitala Ucrainei, unde se aflau zeci de pacienți.
12:40
Datele publicate recent de Eurostat, biroul de statistică al UE, arată că România este țara cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în afara granițelor. Aproximativ 3,1 milioane de români au ales să trăiască în mod legal în alte state membre, iar cifrele reale sunt probabil mai mari, având în vedere că nu toți românii din diasporă apar în evidențele oficiale, notează Știrile ProTV.În același timp, tendințele recente arată că tot mai mulți români preferă să se stabilească în Germania sau Marea...
11:50
Унаслідок нічної атаки РФ на Київ та область загинули двоє мирних жителів, четверо поранені, серед них пацієнти приватної клініки в Оболонському районі. Пошкоджено житлові будинки, знеструмлений Славутич
09:00
După luni de progrese incerte în procesul de pace, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că se va concentra săptămâna aceasta pe întâlniri cu aliații europeni, în speranța de a grăbi încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
4 ianuarie 2026
13:40
Impozitul pe locuințe a crescut pentru fiecare român de la 1 ianuarie 2026, iar acest lucru reprezintă o contribuție a proprietarilor la bugetul local, pentru ca primăria respectivă să le creeze condiții mai bune, a declarat premierul Ilie Bolojan.
12:20
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat că, dacă nu se va ajunge la o soluție diplomatică a conflictului în actualele negocieri de pace, țara sa va continua să se apere împotriva invaziei rusești pe scară largă.
11:40
Cadavrele a încă 16 victime ale incendiului dintr-un bar din stațiunea de schi elvețiană Crans-Montana au fost identificate duminică, 4 ianuarie, de poliție. Printre cele 16 persoane decedate se numără și un cetățean român. Ministerul de Externe a confirmat decesul.
3 ianuarie 2026
17:50
Procurorii și polițiștii din Elveția au anunțat sâmbătă că au deschis o anchetă penală care îi vizează pe cei doi manageri au barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, în care au murit peste 40 de oameni în timpul incendiului din noaptea de Revelion.
15:50
Protestele violente legate de criza economică din Iran se apropie de a doua săptămână, declanșând un război verbal acerb între Teheran și Washington.
14:20
Fizicianul Cristian Presură vorbește la SmartJob despre importanța științei și despre a fi atenți la conspirații: „Orice teorie a pseudoștiinței va avea la un moment dat o porțiune de conspirație cu care să acopere lucrurile care nu se potrivesc. Știința nu va face niciodată asta”.
12:40
Moscova, care menține relații strânse cu Venezuela, s-a declarat extrem de îngrijorată de informațiile potrivit cărora Nicolas Maduro și soția sa ar fi fost îndepărtați cu forța din țară în urma unor „acțiuni agresive” din partea Washingtonului. „Solicităm clarificarea imediată a acestei situații”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei pe 3 ianuarie, într-un comunicat. „Astfel de acțiuni, dacă au avut loc într-adevăr, constituie o încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat in...
00:10
Fizicianul Cristian Presură vorbește la SmartJob despre importanța științei și despre a fi atenți la conspirații: „Orice teorie a pseudoștiinței va avea la un moment dat o porțiune de conspirație cu care să acopere lucrurile care nu se potrivesc. Știința nu va face niciodată asta”.
2 ianuarie 2026
18:00
Fizicianul Cristian Presură vorbește la SmartJob despre importanța științei și despre cum să ne ferim de capcane conspiraționiste: „Orice teorie a pseudoștiinței va avea la un moment dat o porțiune de conspirație cu care să acopere lucrurile care nu se potrivesc. Știința nu va face niciodată asta”.
15:50
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri, 2 ianuarie, că a primit o sesizare cu privire la dispariția unui român care se presupune că se afla, în noaptea de Revelion, în restaurantul din Crans-Montana, Eleveția, care a ars.
13:20
Locuitorii din nordul județului de graniță Tulcea au primit vineri, 2 ianuarie, o nouă notificare de alertă din partea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență din cauza aproprierii unor obiecte în zbor văzute pe radar.
1 ianuarie 2026
18:00
Shirin Ebadi, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2003 pentru eforturile sale de a instaura democrația și de a proteja drepturile omului în Iran, a vorbit telefonic pe 1 ianuarie cu Radio Farda de la RFE/RL despre motivele care îi determină pe compatrioții ei să se confrunte cu autoritățile
12:10
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din cantonul Valais, a anunțat joi poliția elvețiană, potrivit AFP și Reuters.
12:00
Ministerul Apărării de la București anunţă că, joi dimineaţă, a avut loc un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre și au fost ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.
11:00
Atacurile aeriene frecvente ale Rusiei, întreruperile constante de curent electric și sprijinul ferm acordat forțelor de pe front caracterizează viața de zi cu zi în Dnipro. Întors acasă pentru o vizită la începutul iernii, un jurnalist observă o combinație de constanță și schimbare.
31 decembrie 2025
12:20
România contribuie cu 50 de milioane de euro la mecanismul „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), inițiativă lansată de Statele Unite sub administrația președintelui Donald Trump, pentru a sprijini direct capacitățile militare ale Kievului în fața agresiunii rusești.
10:30
Forțele rusești au lovit noaptea trecută, pe 31 decembrie, infrastructura civilă, logistică și energetică din Odesa, potrivit Serviciului ucrainean pentru situații de urgență. Dronele au lovit și câteva blocuri de locuit cu multe etaje.
10:20
Kosovo's President Vjosa Osmani said she expects the country’s new parliament and government to be formed quickly following early parliamentary elections
30 decembrie 2025
19:40
Rusia a amenințat marți Ucraina că-și va „înăspri” poziția în negocierile de pace din cauza unei prespuse tentative a Kievului de a lovi reședința lui Vladimir Putin cu drone. La mai bine de o zi de la presupusul atac, Ucraina a negat acuzațiile și solicită Moscovei să furnizeze dovezi.
10:10
Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, în această perioadă a anului, aceste orașe ucrainene se pregăteau pentru sărbători. Astăzi, în Mariupol, Bahmut, Sievierodonețk, Mirnohrad și Pokrovsk, cartiere întregi sunt în ruine.
09:40
Atacul asupra Teatrului Dramatic Mariupol a fost una dintre cele mai notorii atrocități ale Rusiei în invazia sa la scară largă de aproape patru ani a Ucrainei, ucigând, se pare, sute de civili - inclusiv copii - care se adăposteau în subsol.
09:10
 Noul ministru al Apărării Naţionale, Radu Miruță, spune că a cerut guvernului pentru 2026, pentru Armată, un buget cu 0,4 la sută mai mare decât în 2025.Este vorba despre 2,7% la sută din produsul intern brut (PIB).
29 decembrie 2025
21:50
Protestele din Iran legate de prăbușirea monedei și de temerile legate de inflație au continuat pentru a doua zi în capitală, în ciuda încercărilor forțelor de securitate de a dispersa mulțimile cu salve de gaze lacrimogene.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.