Momentul în care Emilia Șercan recunoaște că a făcut un compromis cu Vîntu: „Sunt o impostoare”. PSD consideră că acuzațiile cu privire la ministrul Justiției sunt „un atac politic”

Adevarul.ro, 12 ianuarie 2026 19:45

PSD a lansat un nou atac la adresa jurnalistei Emilia Șercan, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, într-o analiză realizată de PressOne, că a plagiat în teza de doctorat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum o oră
00:30
Descoperă cele mai bune cuptoare încorporabile 2026: ghid complet, modele populare, recenzii și recomandări pentru bucătării moderne și achiziții online.
00:15
Pe 13 ianuarie 1991,tancurile și soldații sovietici au încercuit turnul TV din Vilnius, după care au început să tragă cu muniție de război în aer, și apoi direct în mulțimea adunată în jurul clădirii.
00:15
Emmanuel Macron insistă să negocieze cu Vladimir Putin, într-un moment în care Uniunea Europeană nu mai are canale de negociere cu Moscova. Expertul în securitate Claudiu Degeratu consideră că Macron își asumă rolul de lider de care UE are nevoie ca să intre la masa negocierilor.
Acum 2 ore
00:00
Statele Unite au condamnat luni, 12 ianuarie, lansarea de către Rusia a rachetei balistice de ultimă generație Oreșnik asupra orașului Liov, calificând-o drept „o escaladare periculoasă și inexplicabilă”. Atacul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 ianuarie.
12 ianuarie 2026
23:45
Vizita are loc la câteva săptămâni după ce președintele venezuelean Nicolás Maduro a fost capturat de forțele americane.
23:30
„Banii de la centru” cu care se finanțau investiții locale sau erau ținute „pe perfuzii” anumite primării nu vor mai veni, a promis premierul Bolojan. Ce rol are în această ecuație creșterea taxelor și impozitelor locale explică economistul Radu Nechita, profesor la UBB.
23:15
Xabi Alonso (44 de ani) a preluat-o pe Real Madrid după ce câștigase titlul cu Bayer Leverkusen.
23:15
Tragerea la sorți pentru desemnarea ţărilor participante în cele două semifinale ale concursului a avut loc luni, 12 ianuarie, la Viena.
23:15
Declarațiile președintelui Nicușor Dan cu privire la două subiecte sensibile în plan extern, situația Venezuelei și cea al Groenlandei, care nu oferă o poziționare clară a statului român, mai ales în cel de-al doilea caz, sunt explicate de analiști prin poziția complicată a României.
Acum 4 ore
22:45
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, luni, 12 ianuarie, că dacă statele europene vor decide să trimită trupe în Groenlanda „decizia CSAT și a României este clară: nu trimiți cizma soldatului român în Ucraina”.
22:45
Top aragaze clasice și mixte pe eMAG, cu rating peste 4,5 stele. Modele bine evaluate de cumpărători, recomandări clare și linkuri directe pentru preț.
22:15
CFR S.A. a condamnat, luni, comportamentele periculoase surprinse într-un videoclip viral, în care un șofer și un pieton ignoră semnalizarea la o trecere la nivel cu calea ferată. Compania avertizează că astfel de gesturi pot avea consecințe tragice și va sesiza Poliția.
22:15
Un angajat al Primăriei Drăguţeşti, județul Gorj, a fost reţinut de poliţişti pentru purtare abuzivă, după ce, în timpul unei şedinţe a Consiliului Local, l-ar fi jignit pe un alt angajat al instituţiei.
22:15
Ziua de marţi, 13 ianuarie, aduce şi bune şi rele, iar Lorina, astrologul Click!, recomandă ca Taurii să investească în cunoștințe și abilități, în timp ce Gemenii ar putea obține beneficii importante prin asocierea cu persoane de încredere.
22:15
Un cuplu de avocaţi au depus o plângere în Elveţia împotriva revistei de satiră franceză Charlie Hebdo, care a publicat pe 9 ianuarie o caricatură despre incendiul mortal izbucnit într-un bar din staţiunea Crans-Montana, a relatat luni presa elveţiană.
22:00
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat că Donald Trump a acceptat ca Statele Unite să nu intervină militar pe teritoriul mexican, după cea mai recentă convorbire telefonică purtată cu acest.
21:45
Omul de afaceri Serghei Glinka, asociat cu Rusia, încearcă să preia controlul Popeci Utilaj Greu din Moldova, prin Automecanica SA din România, companie implicată în industria de apărare, care a înființat o societate mixtă cu Otokar pentru un contract militar de un miliard de euro.
21:30
Cătălin Măruță va rămâne fără emisiunea care l-a consacrat la PRO TV, după ce postul a anunțat că formatul „La Măruță” se va încheia începând cu 6 februarie 2026.
21:30
Știrea pe surse conform căreia președintele SUA, Donald Trump, a cerut un plan de invadare a Groenlandei produce îngrijorare în cancelariile europene. Pentru analistul Cătălin Done este puțin credibil că intenția fundamentală a președintelui Trump ar fi anexarea sau controlul direct al Groenlandei.
21:15
O femeie în vârstă de 62 de ani a murit pe un teren de golf din Marea Britanie într-un accident mai puțin obișnuit, după ce a fost lovită al cărei şofer era urmărit de poliţie.
21:15
În urma unei acțiuni ample desfășurate de autoritățile germane, mai multe autocare de la depoul din Frankfurt am Main au fost scoase din circulație, fiind nesigure pentru pasageri. Printre acestea s-a aflat și un autocar românesc, în care două găleți verzi au atras atenția ofițerilor.
Acum 6 ore
20:45
Marea Britanie va dezvolta o nouă rachetă balistică tactică care – odată ce va fi operațională (probabil nu mai devreme de finele anului curent) – le-ar reda planificatorilor ucraineni abilitatea de a lovi ținte bine apărate din adâncul Rusiei cu ajutorul unor muniții puternice, ghidate cu precizie.
20:45
Planurile SUA de a exploata rezervele de petrol ale Venezuelei ar putea consuma până în 2050 mai mult de o zecime din bugetul global de carbon rămas pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C, potrivit unei analize exclusive realizată de ClimatePartner.
20:15
Zeci de mii de locuințe din comitatele Sussex și Kent, sudul și sud estul Angliei, au rămas fără apă, iar furnizorul South East Water dă vina pe vremea rece și pe furtuna Goretti pentru probleme, școlile și bibliotecile fiind închise pentru o zi întreagă.
20:00
În ciuda avertismentelor lui Donald Trump privind o posibilă acțiune militară, presa americană semnalează că Statele Unite nu au niciun plan concret pentru schimbarea regimului iranian, în timp ce Teheranul afirmă că este pregătit atât pentru război, cât și pentru dialog.
20:00
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit luni, 12 ianuarie, cu primarul general Ciprian Ciucu și reprezentanții ELCEN și Termoenergetica pentru a discuta măsurile de remediere a avariilor din rețeaua de termoficare a Capitalei.
19:45
PSD a lansat un nou atac la adresa jurnalistei Emilia Șercan, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, într-o analiză realizată de PressOne, că a plagiat în teza de doctorat.
19:30
Ai, femela cimpanzeu renumită pentru abilitățile sale cognitive și artistice, a murit la vârsta de 49 de ani, înconjurată de personalul institutului unde a trăit aproape întreaga viață.
19:30
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat luni, 12 ianuarie, că discuţia privind un avion prezidenţial trebuie purtată, întrucât este obligatoriu ca președintele României să aibă o aeronavă care să poată ateriza în condiţii de zero vizibilitate.
Acum 8 ore
19:00
Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai vocali propagandiști ai regimului Putin, a sugerat că Rusia ar putea colabora cu Statele Unite pentru a „elibera” Groenlanda — o aluzie ironică, dar deloc lipsită de substrat, la intențiile președintelui american Donald Trump de a “cumpăra” insula de la Danemar
19:00
Un elefant sălbatic a ucis 20 de persoane în nouă zile în estul Indiei, declanșând o operațiune de căutare masivă pentru a-l captura și a proteja localnicii.
19:00
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că acordul comercial UE-MERCOSUR nu a fost discutat niciodată în coaliția de guvernare și a calificat acest lucru drept ”inacceptabil”.
19:00
Sindicatul Europol reclamă, luni, 12 ianuarie, că la Brigada Rutieră București, mai multe dulapuri şi fişete sunt depozitate pe scări şi holuri, fiind stabilizate cu bolovani, cărămizi sau bucăţi de lemn.
18:45
Autoritățile din Cipru investighează două incidente separate, dar neobișnuite, care au atras atenția internațională: moartea unui oficial rus de rang înalt în incinta Ambasadei Rusiei din Nicosia și dispariția unui om de afaceri rus influent din zona Limassol.
18:45
Jumătate dintre români nu sunt îngrijorați de o vecinătate cu Rusia și ar vrea o relație economică mai apropiată cu rușii, iar oficialii români par să se îndrepte în această direcție prin non-acțiune.
18:30
Oamenii de știință au detectat un semnal de 10 secunde și care se pare că provine din unul dintre cele mai îndepărtate puncte din univers.
18:30
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a transmis luni, 12 ianuarie, că a respins recursul în casație al lui Daniel Tudorache, stabilind că termenul de prescripție pentru infracțiunea comisă de autor în mai 2017 nu s-a împlinit.
18:15
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, anunță restricționarea accesului diplomaților iranieni în sediile PE, ca semn de sprijin pentru protestele din Iran.
18:00
O aplicație chineză cu un nume sumbru a devenit virală printre tinerii care locuiesc singuri.
18:00
Ministerul Educaţiei a transmis că marți, 13 ianuarie, cursurile se vor desfăşura online în 10 unităţi de învăţământ, astfel că aproximativ 3.000 de elevi vor sta acasă.
17:45
Un tribunal din cantonul elvețian Valais a dispus luni, 12 ianuarie, arestarea preventivă pentru trei luni a lui Jacques Moretti, coproprietar cu soția sa al barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, care a ars în noaptea de Anul Nou.
17:45
Guvernul lucrează la un proiect de lege pentru a crește vârsta de pensionare în Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și în structurile SRI și SPP, a informat luni ministrul Apărării, Radu Miruță.
17:30
George Simion a chemat simpatizanții AUR în Piața Universității pe 15 ianuarie, într-un demers care se suprapune cu campania de strângere de semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan.
17:15
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat luni că avansul fizic al proiectului Neptun Deep este mai bun decât graficul asumat la început, iar din prima jumătate a anului 2027 ar putea începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră.
17:15
Slovacia renunță complet la sprijinul militar pentru Ucraina, după ce liderii țării, inclusiv președintele și premierul, au decis că nu vor trimite soldați și nu vor mai acorda ajutor militar Kievului.
17:15
Un sac plin cu bani a fost găsit în Sandnes, oraș din Norvegia, în timpul unor lucrări de excavare.
17:15
Un adolescent de 14 ani este acuzat că a înjunghiat cu cuţitul un elev de aceeaşi vârstă şi un profesor de 39 de ani într-o unitate de învăţământ din Kiev, un atac care ar putea fi legat de Rusia, au anunţat luni poliţia şi biroul procurorului, relatează AFP.
Acum 12 ore
17:00
Deputatul PNL Ion Iordache a anunțat depunerea unui nou proiect de lege care vizează reglementarea, autorizarea și controlul activităților de natură sexuală în România.
17:00
Combinatul Azomureș anunță că trimite 600 de angajați în șomaj tehnic, în contextul unei incertitudini legate de faptul că Romgaz, companie controlată de statul român, amână depunerea unei oferte de achiziție a combinatului chimic.
16:45
Autoritățile dintr-un important oraş din România propun un nou sistem de parcare rezidențială, în care același loc ar putea fi folosit de doi șoferi, în intervale diferite.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.