Motivarea condamnării primarului din Cernavodă: Exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care se pot abţine de la săvârşirea de infracţiuni
News.ro,
14 ianuarie 2026 19:00
Curtea de Apel Constanţa notează, în motivarea condamnării primarului din Cernavodă, Liviu Negoiţă, la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, că această pedeapsă corespunde gradului de pericol social concret al faptei şi adăugă că ”exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului” şi contribuie la reeducarea sa, dar are efecte şi asupra altor persoane care, ”văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni”.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
21:10
Liga Europa: După ce fanii echipei Maccabi Tel-Aviv au fost privaţi de meciul cu Aston Villa, şeful poliţiei locale recunoaşte că a fost o eroare cauzată de AI # News.ro
Poliţia din Birmingham a recomandat în octombrie 2025 clubului Aston Villa să interzică deplasarea suporterilor formaţiei Maccabi Tel-Aviv pentru partida din etapa a 4-a din Liga Europa. Şeful forţelor de ordine recunoaşte însă astăzi că a furnizat informaţii eronate, obţinute prin intermediul inteligenţei artificiale, relatează AFP.
Acum 30 minute
21:00
Volei feminin: CSM Lugoj, victorie cu Nova Gorica, dar ratează calificarea în sferturile Challenge Cup # News.ro
Echipa de volei feminin CSM Lugoj a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia slovenă Nova Gorica, scor 3-2, în manşa retur din optimile Challenge Cup, însă a ratat calificarea în sferturi.
21:00
Volei feminin: Volei Alba Blaj, a patra înfrângere consecutivă în grupa A din Liga Campionilor # News.ro
Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă miercuri, în deplasare, şi în al patrulea meci din grupa A a Ligii Campionilor, scor 3-0, cu liderul VakifBank Istanbul.
21:00
Cupa Greciei: PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, a învins rivala, Olympiakos Pireu, scor 2-0, şi s-a calificat în semifinale # News.ro
Echipa PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, s-a calificat miercuri în semifinalele Cupei Greciei, după ce a dispus, în deplasare, scor 2-0, de gruparea Olympiakos Pireu.
21:00
Baschet masculin: CSM Oradea – Cedevita Junior, scor 103-79, în faza Top 16 a FIBA Europe Cup # News.ro
Vicecampioana CSM Oradea a obţinut miercuri, pe teren propriu, prima victorie din faza Top 16 a FIBA Europe Cup, scor 103-79 (54-37), cu formaţia croată Cedevita Junior, în grupa L a competiţiei.
20:50
Federaţia Tunisiană de Fotbal (FTF) a anunţat miercuri numirea tehnicianului francez Sabri Lamouchi în funcţia de selecţioner al echipei naţionale tunisiene.
20:50
Baschet masculin: CSO Voluntari, victorie după prelungiri cu TalTech/Alexela, în European North Basketball League # News.ro
Echipa CSO Voluntari a învins miercuri, în deplasare şi după prelungiri, formaţia estonă TalTech/Alexela, scor 93-88 (42-39, 80-80), în etapa a VII-a a ENBL. CSO Voluntari era calificată anterior în faza play-off a ENBL, competiţie pe care a câştigat-o în stagiunea trecută.
Acum o oră
20:40
Tânăr căutat pentru omor în Franţa, prins de poliţiştii din Cluj într-un centru comercial - VIDEO # News.ro
Un tânăr de 23 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru omor şi care era căutat de autorităţile din Franţa, a fost prins, miercuri, de poliţiştii din Cluj, într-un centru comercial. El urmează să fie prezentat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru punerea în executare a mandatului de arestare.
20:40
Cel puţin 3.428 de persoane ucise în Iran de la începutul contestării, la 28 decembrie, anunţă Iran Human Rights. 3.379 au fost ucise în perioada 8-12 ianuarie, precizează ONG-ul care citează surse din Guvernul iranian # News.ro
Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Iran Human Rights (IHR) anunţă miercuri că cel puţin 3.428 de persoane au fost ucise în Iran de la începutul contestării actuale, la 28 decembrie, şi că peste 10.000 de persoane au fost arestate, relatează AFP.
20:30
Sindicatul Sanitas Buzău transmite un mesaj dur autorităţilor şi decidenţilor din sistemul sanitar, reclamând ani de promisiuni încălcate, salarii diminuate şi lipsa de respect faţă de personalul medical. ”Nu mai acceptăm să fim vinovaţii de serviciu! Nu mai acceptăm să plătim noi preţul incompetenţei şi al deciziilor cinice! Când nu mai eşti respectat, singura armă rămasă este demnitatea. Iar demnitatea noastră înseamnă demisie colectivă”, susţin sindicaliştii.
20:20
Handbal feminin: CSM Bucureşti pierde primul punct în Liga Naţională, după remiza cu Minaur Baia Mare # News.ro
Campioana CSM Bucureşti a remizat miercuri, în deplasare, cu Minaur Baia Mare, scor 27-27 (15-14), şi a pierdut astfel primul punct din acest sezon în Liga Naţională.
20:20
Şedinţă de coordonare a MAE, în contextul situaţiei de securitate din Iran/ În prezent, nu sunt solicitări de repatriere din partea celor aproximativ 400 de cetăţeni români aflaţi în Iran # News.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat, miercuri, o şedinţă de coordonare pentru continuarea acţiunilor de pregătire şi monitorizare în contextul evoluţiilor de securitate din Iran. Reprezentanţii MAE afirmă că, în prezent, nu sunt solicitări de repatriere din partea celor aproximativ 400 de cetăţeni români aflaţi în Iran.
Acum 2 ore
20:10
Guvernul a stabilit o perioadă tranzitorie de 12 luni, în Programul naţional de îngrijiri paliative / Pacienţii vor putea beneficia de îngrijiri paliative la domiciliu, în ambulatoriu şi/sau în regim de spitalizare de zi # News.ro
Guvernul a stabilit, miercuri, o perioadă tranzitorie de 12 luni, în Programul naţional de îngrijiri paliative, în care pacienţii vor putea beneficia de îngrijiri paliative la domiciliu, în ambulatoriu şi/sau în regim de spitalizare de zi.
19:50
Artificii cu scântei provoacă un început de incendiu în restaurantul Fanatico din Madrid, la mai puţin de două săptămâni de la drama de la Crans-Montana # News.ro
Artificii cu scântei, cunoscute şi sub numele de ”focuri bengaleze”, au provocat un început de incendiu în weekend, într-un restaurant, la Madrid, fără să se soldeze cu victime, la mai puţin de două săptămâni de la incendiul dramatic de la Crans-Montana, în Elveţia, anunţă miercuri proprietarul restaurantului, relatează AFP.
19:50
Guvern: Comitetul pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei a decis realizarea unui audit independent al sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor şi plan multianual pe 5 ani, privind acoperirea deficitului de resurse umane # News.ro
Comitetul pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei, înfiinţat la nivelul Guvernului, a decis realizarea unui audit independent al sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor din justiţie şi elaborarea şi prezentarea unui plan multianual pe o perioadă de 5 ani privind acoperirea deficitului de resurse umane din instanţele judecătoreşti din România şi din parchetele de pe lângă acestea. De asemenea, s-a mai decis să se facă un proiect de reconfigurare a hărţii judiciare, în vederea desfiinţării instanţelor judecătoreşti cu un grad redus de încărcare.
19:20
Preşedintele CJ Ilfov, după ce Ciucu a spus că i se pare absurd ca PMB să plătească pentru transportul din Ilfov: Ar trebui să purtăm o discuţie cu cifrele pe masă. Sute de mii de cetăţeni ai judeţului nostru lucrează şi plătesc taxe în Capitală # News.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, afirmă că ar trebui să se poarte o discuţie, la un moment dat, cu cifrele pe masă, despre transportul public în Bucureşti-Ilfov, având în vedere că sunt sute de mii de cetăţeni ai judeţului nostru care lucrează şi plătesc taxe în Capitală. Reacţia acestuia vine după ce primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declara că i se pare absurd ca PMB să plătească cca. 150 milioane pe an pentru transportul din Ilfov.
19:20
O parte a personalului bazei militare americane Al-Udeid din Qatar, cea mai mare bază americană în O.Mijlociu, atacată de Iran în iunie, a primit ordinul să părăsească baza, confirmă Doha # News.ro
Qatarul confirmă miercuri plecarea unei părţi a personalului bazei americane Al-Udeid, din cauza unor ”tensiuni regionale”, după ce Statele Unite au ameninţat cu o intervenţie militară în Iran, care s-a declarat pregătit să riposteze. relatează AFP.
19:20
Florin Manole: Din 2026, alocaţia zilnică de hrană va fi 32 de lei, o creştere cu peste 60%. Am crescut şi finanţarea serviciilor sociale, cu 44% pentru serviciile destinate copiilor şi cu 39% pentru persoanele adulte cu dizabilităţi # News.ro
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă miercuri că, din 2026, alocaţia zilnică de hrană va fi 32 de lei, o creştere cu peste 60%. De asemenea, Guvernul a crescut şi finanţarea serviciilor sociale, cu 44% pentru serviciile destinate copiilor şi cu 39% pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.
Acum 4 ore
19:10
Fotbal: Brama Traore a fost demis din funcţia de selecţioner al naţionalei din Burkina Faso # News.ro
Tehnicianul burkinez Brama Traore a fost demis de la conducerea echipei naţionale de fotbal din Burkina Faso, a anunţat miercuri Federaţia din această ţară.
19:00
Motivarea condamnării primarului din Cernavodă: Exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care se pot abţine de la săvârşirea de infracţiuni # News.ro
Curtea de Apel Constanţa notează, în motivarea condamnării primarului din Cernavodă, Liviu Negoiţă, la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, că această pedeapsă corespunde gradului de pericol social concret al faptei şi adăugă că ”exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului” şi contribuie la reeducarea sa, dar are efecte şi asupra altor persoane care, ”văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni”.
19:00
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi drumului de conectivitate între A8 şi DN28, cunoscut şi ca varianta de ocolire Podu Iloaiei / Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 138,9 milioane lei # News.ro
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, indicatorii tehnico-economici aferenţi drumului de conectivitate între A8 şi DN28, cunoscut şi ca varianta de ocolire Podu Iloaiei. PNL Iaşi arată că este un pas important pentru infrastructura rutieră din judeţ, la exact un an de când Consiliul Judeţean Iaşi a semnat cu CNAIR pentru preluarea acestui obiectiv în vederea urgentării lui. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 138,9 milioane lei, cu o durată de execuţie de 12 luni.
18:50
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Consolidăm cadrul de finanţare al Programului «Anghel Saligny» şi sprijinim proiectele care aduc beneficii reale cetăţenilor. O prioritizare clară, corectă şi verificabilă permite accelerarea investiţiilor # News.ro
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un act normativ prin care se prioritizează solicitările de transfer pentru Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny", pentru anul 2026, ministrul Cseke Attila afirmând că se stabilesc criterii transparente şi echitabile pentru prioritizarea solicitărilor de transfer, care vor asigura o utilizare mai eficientă a resurselor financiare disponibile în anul 2026. Ministrul menţionează că se consolidează cadrul de finanţare al Programului «Anghel Saligny» prin sprijinirea proiectelor care aduc beneficii reale cetăţenilor.
18:50
Massimiliano Allegri, antrenorul echipei AC Milan, a intrat miercuri în rândul purtătorilor torţei olimpice pentru JO de iarnă, pe fondul unei dispute privind excluderea foştilor sportivi, care a determinat intervenţia guvernului, relatează Reuters.
18:40
Atacantul francez Kylian Mbappe nu face parte din lotul echipei Real Madrid, care miercuri seara va înfrunta pe Albacete, în Cupa Spaniei.
18:30
Covasna: Adolescent amendat de poliţişti după ce a sunat la 112 şi a oferit informaţii nereale privind un presupus omor/ Tatăl băiatului, amendat la rândul său # News.ro
Un adolescent de 15 ani a fost amendat de poliţiştii din Covasna pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112, după ce s-a stabilit că el a alertat autorităţile privind un presupus omor petrecut în localitatea Ghelinţa. Totodată, tatăl băiatului a fost amendat pentru că nu l-a supravegheat.
18:30
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunţat că pe mai multe străzi din oraş a fost oprită furnizarea gazelor naturale, decizia fiind luată în urma exploziei care a avut loc la sediul Poliţiei, într-o anexă în care funcţionau Cazierul şi Poliţia Rutieră.
18:20
Relaţia transatlantică este ”pe cale să se dizolve”, iar Europa îşi vede ”toate certitudinile puse în discuţie”, avertizează vicecancelarul german Lars Klingbeil # News.ro
Relaţia transatlantică este ”pe cale să se dizolve”, iar Europa îşi vede ”toate certitudinile puse în discuţie”, avertizează miercuri vicecancelarul german Lars Klingbeil, în contextul tensiunilor geopolitice provocate de către preşedintele Statelor Unite Donald Trump, relatează AFP.
17:50
Rusia acuză Ucraina de atacarea cu două drone a unui petrolier grec sub pavilionul Maltei la Marea Neagră. Atena condamnă atacul, fără să precizeze originea dronelor, vizând două petroliere # News.ro
Ministerul rus al Apărării acuză miercuri Ucraina de un atac cu dronă care a atins, marţi, un petrolier grec la Marea Neagră, relatează AFP.
17:50
Mihai Covaliu conduce, la Istanbul, prima întâlnire a Comisiei de Coordonare EOC pentru Jocurile Europene din 2027 # News.ro
Comisia de Coordonare a Asociaţiei Comitetelor Europene Olimpice (EOC) pentru Jocuri Europene (JE) s-a întrunit pentru prima dată la Istanbul, metropola care în 2027 va găzdui cea de-a 4-a ediţie a JE. Reuniunea prezidată de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu (COSR), membru al Comitetului Executiv al EOC şi coordonator al Comisiei de Coordonare a EOC pentru JE, are loc astăzi şi mâine în metropola turcă, informează COSR.
17:50
Justiţia britanică a început să examineze miercuri o plângere împotriva lui Sting depusă de ceilalţi doi membri ai grupului The Police, care consideră că nu au primit partea care li se cuvine din drepturile de autor pentru streaming. Chitaristul Andy Summers şi bateristul Stewart Copeland estimează pierderile lor la „peste două milioane de dolari”, potrivit plângerii lor.
17:40
Echipa Corona Braşov anunţă, miercuri, transferul extremei maghiare Sára Afentáler şi al pivotului Emőke Varga, care au semnat contracte valabile în următoarele două sezoane.
17:40
„Atlasul Universului", regizat de Paul Negoescu, prezentat în premieră mondială la Berlinale 2026, în secţiunea dedicată filmelor pentru copii # News.ro
„Atlasul Universului", regizat de Paul Negoescu, este primul film românesc selectat în competiţia Berlinale Generation, dedicată filmelor pentru copii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (12-22 februarie).
17:40
Fostul internaţional Florin Gardoş a fost prezentat oficial, miercuri, ca manager general al clubului de ligă secundă Chindia Târgovişte. Numirea a fost anunţată pe pagina de FB a grupării dâmboviţene.
17:40
Doi morţi şi cinci răniţi în atacuri ucrainene cu dronă în regiunile ruse Rostov şi Belgorod # News.ro
Două persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite - inclusiv un copil în vârstă de patru ani - miercuri, în atacuri ucrainene cu dronă în oraşul rus Rostov-pe-Don şi în regiunea Belgrorod, situată la frontiera cu Ucraina, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.
17:40
Ziua Culturii Naţionale la Radio România - Dezbatere dedicată moştenirii lui Constantin Brâncuşi şi concerte în premieră # News.ro
Radio România Cultural şi Radio România Muzical celebrează Ziua Culturii Naţionale printr-un maraton de ştiri, interviuri, corespondenţe, reportaje, evenimente proprii şi relatări de la evenimentele dedicate din ţară şi de peste hotare.
17:30
Echipa Corona Braşov anunţă, miercuri, transferul handbalistei maghiare Sára Afentáler, care a semnat un contract valabil în următoarele două sezoane.
17:20
Iranul a ameninţat că va ataca bazele americane din regiune dacă va fi atacat de Washington, după ce preşedintele american Donald Trump le-a spus iranienilor să continue protestele şi a declarat că „ajutorul este pe drum”. Reuters prezintă unde sunt bazele militare importante ale SUA în Orientul Mijlociu.
Acum 6 ore
17:10
Constructorii care lucrează la o centură ocolitoare în zona Buşteni - Azuga semnalează „posibile riscuri de instabilitate în zona taluzului adiacent căii ferate, pe magistrala Bucureşti-Braşov”. Problemele, observate în urma defrişării vegetaţiei # News.ro
Constructorii care lucrează la realizarea unei centuri ocolitoare în zona staţiunilor Buşteni şi Azuga de pe Valea Prahovei au semnalat „posibile riscuri de instabilitate în zona taluzului adiacent căii ferate, pe Magistrala Bucureşti – Braşov”. Posibilele probleme, care nu au fost menţionate în etapa de proiectare a drumului, au fost observate după e vegetaţia din zonă a fost defrişată.
17:10
TVR dă start înscrierilor pentru Eurovision 2026/ Selecţia Naţională va beneficia de interpretare în limba semnelor române/ Calendarul de desfăşurare # News.ro
Înscrierile pentru Selecţia Naţională a Concursului Eurovision 2026 încep în 14 ianuarie, anunţă Televiziunea Română. Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională Eurovision România o pot face până în 2 februarie, exclusiv online, completând formularul disponibil pe siteul oficial al evenimentului, eurovisionromania.ro. Semifinaliştii vor fi anunţaţi la 6 februarie.
17:10
Şase unităţi de învăţământ din judeţele Satu Mare, Prahova, Sibiu şi Teleorman vor desfăşura cursurile online, joi, din cauza condiţiilor meteo/ O altă unitate şcolară din Sibiu va avea activitatea suspendată # News.ro
Şase unităţi de învăţământ din judeţele Satu Mare, Prahova, Sibiu şi Teleorman vor desfăşura cursurile online, joi, din cauza condiţiilor meteo, fiind afectaţi astfel aproape 1.800 de elevi. O altă unitate şcolară din Sibiu va avea activitatea suspendată, cursurile urmând să fie recuperate.
17:10
Vicepreşedinte INS: Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2025 a scăzut. Factorii determinanţi, sporul natural negativ, soldul migrator şi numărul naşterilor înregistrate tardiv. Efectul conjugat al acestora a fost menţinerea României ca ţară de imigrare # News.ro
Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2025 a fost în scădere faţă de anul precedent, iar factorii determinanţi au fost sporul natural negativ, soldul migrator şi numărul naşterilor înregistrate tardiv la oficiile de stare civilă, a declarat Silviu Vîrva, vicepreşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit lui Vîrva, efectul conjugat al acestora a fost menţinerea României ca ţară de imigrare, dar cu o populaţie rezidentă în scădere cu 24.400 persoane la 1 ianuarie 2025 faţă de 1 ianuarie 2024.
17:00
Clubul Tottenham, la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, miercuri, că directorul sportiv Fabio Paratici va pleca la Fiorentina în februarie.
17:00
Federaţia Sănătatea din România: Propunerea de reducere cu 10% a veniturilor este un atac direct la demnitatea personalului medical, administrativ şi tehnic de suport din sănătate # News.ro
Federaţia Sănătatea din România îşi exprimă miercuri indignarea şi revolta categorică faţă de intenţiile recente ale Guvernului de a impune o reducere de 10% a veniturilor pentru personalul medical, administrativ şi tehnic de suport din sistemul sanitar românesc şi precizează că această măsură reprezintă în mod evident nu doar o eroare de politică economică, ci şi o palmă dată celor care menţin funcţional sistemul de sănătate în condiţii foarte grele, periculoase dar şi de un real risc chiar pentru propria lor sănătate.
17:00
SUA înregistrează în 2025, primul an la putere al lui Trump, un sold migratoriu negativ, pentru prima oară după 50 de ani, arată un raport. O scădere a imigraţiei va antrena o creştere mai slabă a locurilor de muncă, a PIB-ului şi cheltuielilor de consum, # News.ro
Statele Unite au înregistrat un sold migratoriu negativ în 2025 - o premieră de cel puţin 50 de ani -, potrivit unui raport publicat de Brookings Institution, relatează AFP.
16:50
Autorităţile din Giurgiu, unde o barjă cu clorură de potasiu s-a scufundat, anunţă că analizele pe probe de apă indică o calitate foarte bună în ceea ce priveşte clorurile şi amoniul şi bună în privinţa azotaţilor, azotiţilor şi ortofosfaţilor # News.ro
Prefectura judeţului Giurgiu informează, miercuri, că analizele realizate cu două zile în urmă pe probe de apă prelevate din zona unde barja care transporta 1281 de tone de clorură de potasiu s-a scufundat arată o calitate apei foarte bună pentru cloruri şi amoniu şi bună în privinţa determinărilor pentru azotaţi, azotiţi şi ortofosfaţi.
16:50
FAN Courier a încheiat anul 2025 cu afaceri de 310 milioane euro, în creştere cu aproximativ 11% faţă de anul anterior, iar pentru acest an mizează pe o creştere de aproximativ 15% a afacerilor. Compania vrea să intre pe piaţa din Slovacia, Italia, Cehia # News.ro
FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998, a încheiat anul 2025 cu afaceri de 1,546 miliarde lei (aproximativ 310 milioane euro), în creştere cu aproximativ 11% faţă de anul anterior, iar pentru acest an anticipează o creştere de aproximativ 15% a cifrei de afaceri. FAN Courier operează în prezent în Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Slovenia, Ungaria şi Polonia, iar pentru acest an vrea să reia procesul de extindere, atât prin deschiderea de noi HUB-uri internaţionale, cât şi prin intrarea pe pieţe noi, vizate fiind Slovacia, Italia, Cehia şi, posibil, Austria.
16:50
Un bărbat din Vulcan acuzat că ar fi violat o fată de 14 ani în timpul unei petreceri unde s-a consumat alcool a fost reţinut/ Recomndările poliţiştilor pentru reducerea riscului ca tinerele, în special minore, să devină victime ale unor infracţiuni # News.ro
Un bărbat de 20 de ani din Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţişti şi va fi dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani cu propunerea luării unei măsuri preventive, fiind bănuit că ar fi violat o minoră de 14 ani în timpul unei petreceri cu mai mulţi tineri, unde s-au consumat băuturi alcoolice. Fapta s-ar fi petrecut în Ajunul Crăciunului, iar fata ar fi fost la petrecere fără voia părinţilor. Poliţiştii fac tinerelor mai multe recomandări pentru a reduce riscul să devină victime ale unor violuri sau agresiuni sexuale.
16:50
Intenţiile lui Trump în privinţa Groenlandei „trebuie luate în serios”, avertizează premierul francez Sebastien Lecornu # News.ro
Intenţiile lui Donald Trump, în special în ceea ce priveşte Groenlanda, „trebuie luate în serios”, a afirmat miercuri premierul Sébastien Lecornu în faţa Adunării Naţionale franceze.
16:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Astăzi, am semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical, finanţat din PNRR # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă miercuri că a semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical, finanţat din PNRR. El precizează că Programul Naţional de formare de formatori (Training of Trainers ) pentru asistenţii medicali din ATI nu este un program de control şi nici unul teoretic ci este un program de sprijin real.
16:40
UPDATE - Reuters: SUA retrag o parte din trupe din bazele cheie din Orientul Mijlociu ca măsură de precauţie. CNN: Turcia vrea să aducă SUA şi Iranul la masa negocierilor, dar „s-ar putea să fie prea târziu” # News.ro
Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.