Iran - Peste 3.000 de morţi de la începutul protestelor, potrivit unui ONG

News.ro, 17 ianuarie 2026 08:40

Reprimarea amplului val de proteste din Iran a făcut 3.090 de morţi, dintre care 2.885 manifestanţi, a raportat, sâmbătă, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului HRANA, cu sediul în Statele Unite, informează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
10:30
Zona afectată de ger se restrânge în cursul zilei de sâmbătă, pentru ca din cursul serii şi până duminică dimineaţă să cuprindă aproape toată ţara, anunţă meteorologii. De asemenea, după o uşoară restrângere a ariei afectate de frig, de duminică seară, toată ţara se va afla sub atenţionare meteorologică cod galben de ger, dour judeţele Bihor şi Arad nefiind vizate.. Gerul se menţine până miercuri.
Acum 15 minute
10:20
Clubul Fiorentina a anunţat, sâmbătă, decesul preşedintelui său, Rocco Commisso. Omul de afaceri a încetat din viaţă la vârsta de 76 de ani, „după o lungă perioadă de tratament”, conform comunicatului oficial.
Acum 30 minute
10:10
Urmărit de milioane de americani, Joe Rogan, un celebru realizator de podcast conservator, şi-a multiplicat criticile la adresa politicii migratorii a lui Donald Trump, pe care îl susţinuse totuşi în timpul alegerilor prezidenţiale din 2024.
Acum o oră
09:40
O maşină în care se aflau patru persoane a căzut, sâmbătă dimineaţă, în albia Pârâului Doamnei, în municipiul Piatra Neamţ. Pasagerii au reuşit să iasă singuri din vehicul până la sosirea echipelor de intervenţie. Aceştia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Acum 2 ore
09:20
Gennaro Gattuso, antrenorul echipei Italiei, se gândeşte la revenirea în naţională a mijlocaşului de Al Duhail (Qatar), Marco Verratti. Gattuso este convins că experienţa fostului mijlocaş al PSG ar putea conta pentru barajul în vederea Cupei Mondiale din 2026.
09:20
Oficialii americani au propus extinderea „Consiliului pentru pace” din Gaza pentru a include şi alte ţări afectate de război şi conflicte, printre care Ucraina şi Venezuela, a anunţat Financial Times (FT), citat de Kyiv Independent.
08:40
Reprimarea amplului val de proteste din Iran a făcut 3.090 de morţi, dintre care 2.885 manifestanţi, a raportat, sâmbătă, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului HRANA, cu sediul în Statele Unite, informează Reuters.
Acum 4 ore
08:30
Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-un apartament situat la etajul al treilea al unii bloc din Alba Iulia
08:30
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva, cap de serie numărul trei, a fost condusă cu 3-0, dar a revenit şi a câştigat nouă game-uri consecutive, învingând-o pe canadianca Victoria Mboko, scor 6-3, 6-1 în finala turneului Adelaide International.
08:10
Meghan Markle a postat în social media o fotografie cu ea şi prinţul Harry din 2016, precum şi un videoclip nou-nouţ filmat de fiica lor în vârstă de 4 ani.
08:00
Un manifestant a fost reţinut după ce a urcat pe acoperişul ambasadei Iranului din Londra pentru a da jos drapelul, a anunţat, vineri seară, poliţia londoneză.
08:00
Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-un apartament situat la etajul al treilea al unii bloc din Alba Iulia
07:50
China reduce rapid decalajul faţă de Statele Unite în cursa globală pentru inteligenţă artificială, iar distanţa ar putea fi de numai câteva luni, a declarat pentru CNBC Demis Hassabis, CEO al Google DeepMind şi una dintre cele mai influente figuri în domeniul AI, transmite CNBC.
07:40
Medicul Elena Cătălina Şerban, medic specialist oncolog la Institutul Oncologic Bucureşti, a explicat pentru News.ro ce înseamnă cancerul de pancreas, când apar simptomele, care sunt acestea, care sunt factorii de risc şi de ce anume depinde reuşita tratamentului. Astfel, spune medicul, în această afecţiune simptomele apar târziu şi sunt uşor de confundat cu cele ale unor alte afecţiuni. Pe măsură însă ce boala avansează simptomele devin mai evidente. Pot apărea icterul, urina închisă la culoare, mâncărimi intense ale pielii şi scaune decolorate, explică Dr. Şerban. Evoluţia bolii fără simptome specifice la început face ca pacenţii să ajungă la medic în stadii avansate, atunci când şi metodele de tratament sunt mai restrânse. Printre factorii de risc ai apariţiei unui cancer de pancreas se regăsesc obezitatea, sedentarismul, diabetul zaharat, mai ales cel apărut recent, spune medicul. Pot fi implicaţi însă şi factori genetici. Succesul tratamentului depinde de stadiul în care este descoperită boala, dar şi de alte elemente, precum localizarea şi extensia tumorii, starea generală a pacientului, dar nu numai. Se spune despre cancerul de pancreas că este unul agresiv prin prisma faptului că progresează rapid şi are tendinţa de a da metastaze într-un interval relativ scurt de timp, spune medicul. Agresivitatea este dată şi de faptul că acest tip de cancer se dezvoltă într-un mediu aparte, dens şi fibros, iar astfel celulele tumorale sunt protejate de acest mediu reducând în consecinţă eficienţa tratamentelor de specialitate.
07:30
Echipa de salvare Grey Bull, cu sediul în SUA, a publicat un scurt videoclip în care arată cum au ajutat-o pe lidera opoziţiei venezuelene María Corina Machado să fugă din ţară luna trecută.
07:30
Două persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari, fin Capitală.
07:20
Constructorul german de automobile sport Porsche a raportat în 2025 cea mai mare scădere anuală a vânzărilor din ultimii 16 ani, afectat în principal de cererea slabă din China şi de concurenţa intensă pe segmentul vehiculelor electrice, transmite Reuters.
07:10
Ţările latino-americane din Mercosur şi Uniunea Europeană urmează să semneze sâmbătă, în Paraguay, un tratat care creează una dintre cele mai mari zone de liber-schimb din lume, după mai bine de 25 de ani de negocieri şi în ciuda îngrijorărilor din sectorul agricol din numeroase ţări europene.
06:50
O judecătoare federală americană a impus, vineri, restricţii poliţiei de imigrare (ICE) din statul Minnesota, la scurt timp după ce Donald Trump a declarat că „nu vede niciun motiv în acest moment” să invoce Legea Insurecţiei, care i-ar permite să folosească armata în contextul protestelor din acest stat.
06:40
Reprimarea protestatarilor din Iran a devenit unul dintre cele mai dificile teste de securitate pentru Starlink, reţeaua de internet prin satelit a lui Elon Musk, folosită ca principal mijloc de comunicare în timpul întreruperilor intenţionate de internet impuse de autorităţile iraniene. SpaceX a anunţat la începutul săptămânii că serviciul este gratuit pentru iranieni, plasând compania direct în centrul unei noi crize geopolitice, relatează Reuters.
Acum 6 ore
06:30
Autoritatea americană de reglementare a aviaţiei (FAA) a îndemnat companiile aeriene şi avioanele care operează în spaţiul aerian al anumitor regiuni, în special în apropierea Mexicului şi a mai multor ţări din America Centrală şi de Sud, să dea dovadă de prudenţă, în special din cauza „activităţilor militare”.
06:20
Oficialii ucraineni se vor deplasa în SUA pentru a continua discuţiile cu omologii americani în zilele următoare, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski.
05:50
Departamentul Trezoreriei SUA a prelungit până pe 28 februarie termenul-limită pentru vânzarea majorităţii activelor internaţionale ale companiei petroliere ruse Lukoil, evaluate la aproximativ 22 de miliarde de dolari, potrivit Reuters, care menţionează giganţii din sectorul hidrocarburilor care şi-au exprimat interesul. Decizia vine pe fondul sancţiunilor occidentale şi al presiunilor geopolitice care vizează reducerea amprentei globale a grupului rus.
05:50
ONG-ul de supraveghere a securităţii cibernetice Netblocks a anunţat sâmbătă că a detectat o „foarte uşoară” reluare a activităţii pe internet în Iran, după mai mult de 200 de ore de întrerupere legată de mişcarea de protest.
05:40
Consumul de paracetamol în timpul sarcinii nu creşte riscul ca nou-născutul să fie autist, să sufere de ADHD sau să aibă o dizabilitate intelectuală, conform unei analize „standard de aur” a dovezilor, informează The Guardian.
05:20
Bursele europene au închis în scădere vineri, pe fondul tensiunilor geopolitice persistente şi al volatilităţii din pieţele de mărfuri. Indicele pan-european Stoxx 600 a coborât cu 0,1%, într-o sesiune mixtă la nivel sectorial, potrivit CNBC.
05:20
Manifestaţii importante sunt prevăzute, sâmbătă, în mai multe oraşe din Danemarca şi în capitala Groenlandei, Nuuk, pentru a protesta faţă de ambiţiile teritoriale ale lui Donald Trump, care continuă să-şi afişeze intenţia de a cuceri Groenlanda, relatează AFP.
05:00
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunţat, vineri, că l-a demis din guvern pe Alex Saab, considerat unul dintre oamenii de încredere ai preşedintelui îndepărtat Nicolás Maduro.
Acum 12 ore
01:40
Danemarca pregăteşte noi exerciţii militare în Groenlanda, în contextul unor tensiuni tot mai puternice în Arctica, şi doreşte ca Statele Unite să se asocieze acestor exerciţii, a declarat vineri AFP comandantul Comandamentului Arctic danez, generalul Søren Andersen.
01:20
Preşedintele american Donald Trump prezintă vineri, într-un comunicat, o listă cu membrii Consiliului Păcii în Fâşia Gaza, pe care-l prezidează, şi din care fac parte, între alţii, secretarul de Stat Marco Rubio şi fostul premier britanic Tony Blair, relatează AFP.
01:00
Directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) John Ratcliffe s-a întâlnir joi, la Caracas, cu preşedinta interimară a Venezuelei Delcy Rodriguez, a declarat vineri un oficial american AFP.
00:30
Sportiva din Estonia Niina Petrokina a câştigat, vineri, pentru a doua oară consecutiv titlul european la patinaj artistic, ea impunându-se şi la ediţia din acest an, la Sheffield. Reprezentanta României, Julia Sauter, a terminat pe locul 11.
00:30
Fiul fostului şah al Iranului, Reza Pahlavi, care se declară pregătit să conducă o tranziţie democratică în Iran, s-a declarat convins, vineri, într-un discurs la Washington, că Republica islamică va cădea din cauza manifestaţiilor în masă şi a cerut atacuri ”chirurgicale” împotriva Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
00:10
Echipa spaniolă Girona a întrecut vineri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Espanyol Barcelona, în etapa a 20-a din La Liga.
00:00
Echipa germană Eintracht Frankfurt a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 3-3, cu formaţia Werder Bremen, în etapa a 18-a din Bundesliga.
16 ianuarie 2026
23:50
Echipa italiană Pisa, cu Marius Marin titular, a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Atalanta Bergamo, în etapa a 21-a din Serie A.
23:50
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, este de părere că, pe termen mediu şi lung, soluţia pentru turismul românesc nu o reprezintă voucherele de vacanţă, ci promovarea în aşa fel încât România să atragă cât mai mulţi turişti străini.
23:40
Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă că există companii de stat care au datorii foarte mari pe care le-au ignorat de ani sau chiar de decenii, el susţinând că unele riscă să piardă patrimoniul, iar creditorii să le ia bunurile ”pe nimic”. ”Apropo de valorificare: nu e vorba nicidecum, vreodată, de valorificare pe nimic”, adaugă el.
23:10
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că ”sunt anumiţi magistraţi care au mult prea multă putere şi care folosesc această putere nu în beneficiul cetăţenilor, ci în propriul beneficiu şi asta trebuie împreună să reuşim să schimbăm”. ”S-a creat cumva o castă care, după cum vedem acuma, se izolează chiar şi de voinţa politică de a schimba, de exemplu, sistemul de pensionare la ei”, adaugă el.
23:10
Regele Arabiei Saudite Salman bin Abdulaziz Al Saud, în vârstă de 90 de ani, a fost externat vineri din Spitalul King Faisal, la Riad, în urma unor examene medicale ale căror rezultate sunt ”liniştitoare”, anunţă vineri Curtea regală, citată de agenţia oficială saudită de presă SPA, relatează AFP.
23:10
Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeş, şi-a felicitat jucătorii după victoria la limită obţinută cu FCSB, echipa campioană, scor 1-0.
23:00
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că în pofida atacurilor la care sunt supuşi, miniştrii USR vor continua să facă reformele pe care le-au anunţat. El e de părere că, în coaliţia de guvernare, va fi în continuare ”o parte care îşi doreşte să păstreze cât mai mult timp status quo-ul, pentru că sunt cei care profită momentan de acest status quo, care menţin o reţea de privilegiaţi în statul român”.
22:50
Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, crede că meciul cu FC Argeş este genul de partidă în care echip care înscrie prima, câştigă.
22:50
Preşedintele american Donald Trump anunţă vineri că nu vede ”niciun motiv, pentru moment”, să invoce Insurrection Act, care i-ar permite să folosească armata ca pe o forţă de poliţie, după ce a agitat această ameninţare joi, împotriva unor manifestaţii în Minnesota (nord), relatează AFP.
22:40
Un adolescent de 17 ani a murit, vineri seară, după ce sania pe care se afla, alături de un alt tânăr, şi care era tractată de un autoturism, pe un drum judeţean din Olt, a intrat într-un cap de pod. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
22:40
Trenul care circulă pe ruta Kiev-Ungheni-Bucureşti Nord şi care ar fi trebuit să ajungă în Capitală sâmbătă dimineaţă are o întârziere de cinci ore, din cauza avariilor la reţelele electrice din Ucraina, anunţă CFR Călători. Astfel, vor fi afectaţi şi pasagerii care vin de la Chişinău la Bucureşti, întrucât cele două trenuri se cuplează la Ungheni.
22:30
Preşedintele USR şi primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, critică în termeni duri Agenţia Naţională de Integritate (ANI), afirmând că instituţia ”se ocupă de nimicuri în loc să se ocupe cu situaţii reale de conflicte de interese”. Friz spune că, în cazul viceprimarului Timişoarei Paula Romocean, acuzat de incompatibilitate, ”e o interpretare abuzivă, răutăcioasă a legii şi bate la ochi”.
22:30
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, din 2028, au anunţat că peste 1,5 milioane de persoane din 150 de ţări s-au înscris pentru bilete la JO în primele 24 de ore de la deschiderea înscrierilor, un record, relatează Los Angeles Times.
22:20
Fostul preşedinte columbian Juan Manuel Santos, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, declară într-un interviu publicat vineri de Financial Times că Donald Trump a sugerat o ”invazie” a Venezuelei într-o reuniune cu lideri latino-americani în 2017, în primul său mandat la Casa Albă, relatează AFP.
22:10
Un adolescent de 15 ani a murit, vineri seară, după ce sania pe care se afla, alături de un alt tânăr, şi care era tractată de un autoturism, pe un drum judeţean din Olt, a intrat într-un cap de pod. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.