Israelul începe demolarea sediului agenţiei ONU din Ierusalimul de Est după ce a interzis-o

News.ro, 20 ianuarie 2026 21:10

Israelul a început marţi demolarea sediului UNRWA din Ierusalimul de Est, după adoptarea unei legi care interzice activităţile agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni, relatează CNN.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
23:30
AS Roma şi Fiorentina vor trebui să se descurce fără suporterii lor la toate meciurile din deplasare din competiţiile italiene până la sfârşitul sezonului.
23:30
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că SUA vor elabora un plan pentru a obţine proprietatea asupra Groenlandei care „va mulţumi foarte mult NATO”, relatează Reuters şi CNN.
Acum o oră
23:00
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a transmis, marţi seară, cu mesaj pe tema bugetului pentru 2026, ”un buget echilibrat, onest şi realist, în limitele a ceea ce ne putem permite”. El a multumit tuturor celor care, deşi sunt nemulţumiţi de măsurile care s-au luat până acum, au înţeles cât de complicat este momentul bugetar pe care îl traversăm. ”Vom reuşi pe deplin doar dupa ce vom inlocui combinaţiile cu normalitatea, atârnătorii cu oameni bine pregătiţi, pilele cu meritocraţia”, a transmis ministrul USR.
22:50
Tribunalul Sibiu a admis, marţi, cererea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu cu privire imobilul din strada Nicolae Bălcescu nr 29, care a aparţinut soţilor Iohannis şi pentru care ar trebui recuperaţi banii din chirii. Instanţa a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor în baza căruia Rodica Baştea – prietena din Miami a soţilor Iohannis – a obţinut jumătate din imobil şi a decis înscrierea în Cartea funciară a statului ca proprietar al întregului imobil. Decizia instanţei nu este însă definitivă.
22:50
Preşedintele CNAS, Horaţiu Moldovan, anunţă, marţi seară, că a discutat cu colegii din teritoriu despre priorităţile anului 2026 şi a cerut identificarea şi centralizarea nevoilor reale ale pacienţilor din teritoriu. În a doua etapă, ar urma să se realizeze o strategie de contractare a serviciilor medicale pe cinci ani. ”Ne concentrăm pe măsurile prin care contribuim la însănătoşirea sistemului medical”, a transmis Moldovam apreciind că este nevoie de ”mai multă eficienţă, mai puţină risipă, proceduri mai simple şi o mai bună utilizare a datelor”.
22:50
Dr. Cătălina Porojnicu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Constantin Andreoiu" Ploieşti, a atras atenţia că desertul ar trebui să se consume ca o excepţie, o dată pe săptămână, în familie.
22:40
Dr. Cătălina Porojnicu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Constantin Andreoiu" Ploieşti, a declarat că unii dictori au ajuns să facă medicină defensivă de frică să nu fie ameninţaţi sau agresaţi şi a precizat că, de cele mai multe ori, pacienţii care au urgenţele cele mai mici sunt şi cei mai gălăgioşi.
22:40
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, că preconizatul Consiliu al Păcii pe care intenţionează să îl înfiinţeze ar putea înlocui Organizaţia Naţiunilor Unite, pe care o consideră ineficientă, relatează BBC şi CNN.
Acum 2 ore
22:30
Tribunalul Sibiu a admis, marţi, cererea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu cu privire imobilul din strada Nicolae Bălcescu nr 29, care a aparţinut soţilor Iohannis şi pentru care ar trebui recuperaţi banii din chirii. Instanţa a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor în baza căruia Rodica Baştea – prietena din Miami a soţilor Iohannis – a obţinut jumătate din imobil şi a decis înscrierea în Cartea funciară a statului ca proprietar al întregului imobil. Decizia instanţei nu este însă definitivă.
22:30
O statuie în cinstea lui Severiano Ballesteros a dispărut weekendul trecut din Pedrena, un orăşel situat în apropierea oraşului Santander, în Cantabria, în nordul Spaniei.
22:30
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.
22:10
Donald Trump a ieşit marţi într-o conferinţă de presă la Casa Albă pe care o susţine la un an de când a redevenit preşedintele SUA şi înainte de a pleca spre Europa, unde este aşteptat la Forumul Economic de la Davos
21:50
Dr. Cătălina Porojnicu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Constantin Andreoiu" Ploieşti, a afirmat, marţis eară, că diabetul de tip 1 este o afecţiune autoimună şi, de cele mai multe ori, apare la vârsta pubertăţii, dar poate apărea şi la vârste mici, de 3-4 ani.
21:40
Campioana U BT Cluj a fost învinsă marţi, în deplasare, de formaţia Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 86-80 (37-34), în etapa a XV-a din grupa A a BKT EuroCup, chiar în ziua în care antrenorul Mihai Silvăşan a împlinit 41 de ani.
21:40
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la un an de mandat şi înainte de a pleca spre Europa, la Forumul de la Davos, că ar dori ca lidera opoziţiei venezuelene María Corina Machado să se „implice” într-o anumită măsură în conducerea ţării, relatează CNN.
21:40
Formaţia Manchester City a fost învinsă, marţi, în deplasare, de echipa Bodo/Glimt, scor 3-1, în etapa a 7-a a grupei principale a Ligii Campionilor.
Acum 4 ore
21:30
Dr. Cătălina Porojnicu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Constantin Andreoiu" Ploieşti, a explicat, marţi seară, că cei pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 au nevoi de îngrijire specială, dar viaţa lor este mai uşoară acum, după ce medicina a evoluat.
21:20
Pompierii au intervenit, marţi seară, pentru a debloca uşa unui apartament din Târgu Jiu, după ce au fost sesizaţi că proprietarul nu a mai fost văzut de câteva zile. În interior a fost găsit cadavrul unui bărbat, cel mai probabil, decesul survenind în urmă cu câteva zile.
21:10
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis, marţi seară, un mesaj funcţionarilor şi dedidenţilor de la Bruxelles, referindu-se la acordul comercial UE-Mercosur, subliniind că ”mâncarea nu se face din birouri şi din hârtii”. El a precizatb că sunt necesare condiţii clare pentru protejarea securităţii alimentare.
21:10
Israelul a început marţi demolarea sediului UNRWA din Ierusalimul de Est, după adoptarea unei legi care interzice activităţile agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni, relatează CNN.
20:50
Naţionala României şi-a încheiat, marţi, participarea la Campionatul European, după ce a bifat al treilea eşec din grupa B, la Herning, scor 23-24 (9-13), cu Macedonia de Nord. Tricolorii încheie pe ultimul loc în grupă şi sunt eliminaţi din competiţie, urmând a se clasa final pe unul din locurile 19-24.
20:30
O maşină care era răsturnată pe linia ferată a fost lovită de tren, marţi seară, pe strada Tineretului din Chiajna, iar o persoană a rămas încarcerată. Pompierii intervin pentru scoaterea victimei, dar pentru că sunt scurgeri de combustibil din vehicul a fost creat un perimetru de siguranţă de 150 de metri.
20:30
Primarul din comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor şi influenţarea declaraţiilor. El a trimis imagini indecente unei fete de 13 ani.
20:30
Tensiunile geopolitice au dominat marţi atmosfera de la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat pentru CNBC că preşedintele Donald Trump demonstrează ”că SUA s-au întors”, în timp ce presiunea Washingtonului pentru preluarea Groenlandei provoacă reacţii dure în Europa.
20:20
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, formaţia franceză Alterna Poitiers, scor 3-0, în manşa tur din optimile CEV Cup.
20:20
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi că în schiţa de buget pe care ministerul o vede pentru anul 2026, se va regăsi şi o variantă în legătură cu sprijinirea pensionarilor, el arătând că va propune două variante.
20:20
Primarul din comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor şi influenţarea declaraţiilor. El a trimis imagini indecente unei fete de 13 ani.
20:20
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) şi Federaţia Internaţională (FIFA) vor decide în mod „autonom” dacă vor boicota sau nu Cupa Mondială organizată în această vară în mare parte în Statele Unite, a declarat guvernul german pentru AFP, după apelurile în acest sens ca răspuns la ameninţările lui Donald Trump.
20:10
O maşină a fost lovită de tren, pe strada Tineretului din Chiajna, iar o persoană a rămas încarcerată. Pompierii intervin pentru scoaterea victimei.
20:00
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, marţi, o atenţionare de călătorie pentru Italia, în urma unei alerte de cod roşu pentru Regiunea Sicilia, unde pe întreg teritoriul regiunii, îndeosebi de-a lungul coastei Mării Ionice, pot avea loc fenomene meteorologice intense, fiind aşteptate precipitaţii intense, furtuni şi rafale de vânt de până la 120 km/h, care pot cauza inundaţii de-a lungul râurilor şi pârâurilor şi alunecări de teren.
19:50
Gavin Newsom, guvernatorul democrat al Californiei şi unul dintre cei mai proeminenţi oponenţi ai lui Donald Trump, i-a criticat pe europeni pentru ceea ce el a numit „complicitatea” lor, din cauză că nu reuşesc să se opună ferm cererilor preşedintelui american de a i se permite să cumpere sau să anexeze Groenlanda, relatează The Guardian.
19:40
Pompierii intervin, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală din Gheorgheni, în cadrul căreia funcţionează un abator. Muncitorii s-au autoevacuat, dar o persoană a suferit arsuri.
Acum 6 ore
19:30
Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce a fost surprins, marţi seară, de un tren care urma să oprească în Gara Buzău.
19:30
Formaţia belgiană FC Bruges a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa FC Bruges, în etapa a 7-a a grupei principale a Ligii Campionilor.
19:10
Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice proiectul unui ordin privind aprobarea programei şcolare pentru disciplina opţională ”Ora cu şi despre animale”, care se derulează în judeţul Ilfov şi se adresează elevilor de clasele a V-a şi a VI-a. După primul an în care disciplina s-a aflat în catalog, copiii au declarat că şi-au ajutat mai mult colegii sau au fost mai mult ajutaţi de aceştia, au ajutat animalele vulnerabile şi au colaborat mai bine cu colegii. ”Opţionalul nostru din Ilfov de la clasele a V-a şi a VI-a - este pe cale să devină naţional”, au transmis reprezentanţii Direcţiei Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
19:10
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, care a urmărit cu satisfacţie cum eforturile lui Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda au adâncit diviziunile cu Europa, a declarat marţi că „Groenlanda nu este o parte naturală a Danemarcei” şi a negat, de asemenea, că Moscova ar avea vreun interes asupra insulei, relatează Reuters.
19:00
Liderul Forţa dreptei, Ludovic Orban, declară marţi că triumviratul Iohannis-Ciolacu-Ciucă a dus România pe buza prăpastiei politice, bugetare, economice, diplomatice, el precizând că, deşi în ultimele zile se vede cu ochiul liber o înteţire a atacurilor contra lui Bolojan, atât din partea unei aripi din PNL, a unor parteneri din coaliţie, cât şi din partea opoziţiei politice şi, mai ales, a opoziţiei nepolitice, consideră că este bine pentru România ca Bolojan să fie susţinut să îşi pună în practică programul de guvernare.
19:00
Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare din istoria tenisului românesc, se întoarce la Cluj în calitate de ambasador onorific al Transylvania Open WTA 250.
18:30
În sezonul 2 din seria „Literatura povestită copilului meu,” Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatură, aducând faţă în faţă câte doi autori.
18:30
Într-un prim răspuns al UE către preşedintele american, Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, ca urmare a ultimelor ameninţări ale lui Donald Trump, au confirmat marţi principalele grupuri politice, scrie AFP.
18:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a semnat, marţi, documentele necesare pentru ca România să devină parte a CAPRICORD, proiect pe care autorităţile responsabile de stabilirea preţurilor şi rambursarea medicamentelor din 12 state europene îl derulează pentru a îmbunătăţi modul în care sunt luate aceste decizii. ”Înseamnă reguli mai clare, decizii mai uşor de înţeles şi soluţii mai bine adaptate realităţilor medicale”, a transmis Rogobete.
18:20
18:20
Designerul şef al monoposturilor Mercedes, britanicul John Owen, va părăsi echipa în timpul sezonului 2026, a anunţat, marţi, echipa germană de Formula 1.
18:20
Mai multe persoane s-au agresat reciproc, într-o benzinărie din judeţul Tulcea, două persoane având nevoie de îngrijirile medicilor. Una dintre victime a ajuns la spital, iar cealaltă a refuzat să i se acorde sprijin medical.
18:00
Guvernul britanic a aprobat marţi planul Chinei de a construi o super-ambasadă în centrul Londrei, dar este de aşteptat ca cei care se opun acestui proiect să conteste în instanţă planurile pentru construirea unui complex vast la Royal Mint Court, din motive de securitate.
17:40
Un adolescent de 17 ani a fost transportat la spital, marţi după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism, în zona unei treceri de pietoni din municipiul Sibiu. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
17:40
NATO se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa, în urma ameninţărilor lui Donald Trump cu privire la Groenlanda, şi a venit timpul ca preşedintele american să nu mai fie ”linguşit”, cere fostul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen, relatează AFP.
17:40
Metrorex anunţă, marţi, că scutul de forare "Sfânta Maria" a străpuns peretele viitoarei staţii de metrou Gara Băneasa, de pe aliniamentul viitoarei Magistrale 6 de metrou. În acelaşi timp, scutul de foraj ”Sfânta Ana” se îndreaptă şi el spre această destinaţie, parcurgând deja peste 1.600 de metri şi asamblând 1.076 de inele de tunel.
Acum 8 ore
17:30
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, după ce preşedintele SUA; Donald Trump, a invitat România în "Consiliul pentru Pace", că a demarat un aprofundat proces de analiză al conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaţionale asumate anterior de România, această evaluare având ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii iniţiative cu obligaţiile existente ale statului român şi identificarea modalităţilor optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului nostru comun de consolidare a păcii în lume.
17:30
Gabriela Ruse, locul 79 WTA, joacă miercuri dimineaţă, în turul doi la Australian Open, primul grand slam al anului.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.