Femeie găsită moartă într-o locuință din Făgăraș. Cinci copii care „prezentau stări de rău”, preluați de medici
Adevarul.ro,
22 ianuarie 2026 16:45
O femeie a fost găsită, joi dimineață, în stare de inconștiență într-o locuință din municipiul Făgăraș, alături de cei cinci copii ai săi. Minorii, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani, prezentau stări de rău, însă erau conștienți în momentul intervenției echipajelor de urgență.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
18:30
Conductorii de tren din Spania anunță o grevă de trei zile după accidentele feroviare în lanț # Adevarul.ro
Cel mai mare sindicat al conductorilor de tren din Spania a anunțat o grevă națională de trei zile, cerând standarde de siguranță mai bune pentru lucrători și pasageri, în contextul în care au avut loc trei accidente feroviare în patru zile.
18:30
Economia SUA a crescut cu 4,4% în trimestrul trei din 2025, cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, în ciuda scumpirilor și a tarifelor vamale # Adevarul.ro
Economia Statelor Unite a înregistrat în perioada iulie–septembrie 2025 cel mai rapid ritm de creștere din ultimii doi ani, susținut în principal de majorarea cheltuielilor de consum, potrivit datelor revizuite publicate joi de Departamentul american al Comerțului.
Acum 30 minute
18:00
Traian Băsescu spune despre „Consiliul pentru Pace” al lui Trump că este „o jucărie” personală și îl face mincinos pe președintele SUA # Adevarul.ro
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi seară, 22 ianuarie, că „Trump este un mincinos”, prefăcându-se că nu știe că trupele NATO nu au intervenit în ajutorul SUA în diversele conflicte. Potrivit acestuia, Trump „speră că sunt generații care n-au apucat războaiele”, pe care le poate minți.
18:00
Un muncitor român a murit în Germania, după ce a zăcut două zile inconștient. Nimeni nu a intervenit să îl ajute # Adevarul.ro
Un român în vârstă de 50 de ani, angajat sezonier la o podgorie din Germania, a murit într-un spital după ce a zăcut inconștient timp de două zile în camera în care era cazat.
18:00
Producătorii auto cer modificarea formulei de calcul a impozitului auto: Mașinile noi sunt taxate mai mult decât cele vechi # Adevarul.ro
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) lansează un demers public național prin care solicită modificarea de urgență a formulei de calcul a impozitului auto, aplicabilă din 2026, în urma numeroaselor anomalii și efecte injuste generate de sistemul actual de taxare.
18:00
Gazul american: soluție sau capcană pentru securitatea energetică și prețurile din Europa? # Adevarul.ro
Țările europene și Regatul Unit au ajuns să depindă tot mai mult de livrările de gaz natural lichefiat (LNG) din Statele Unite, ceea ce creează riscuri semnificative pentru securitatea energetică și pentru costurile consumatorilor, pe fondul tensiunilor politice recente, arată o nouă analiză.
18:00
Președintele american Donald Trump a fost surprins cu vânătăi noi pe mâini în timpul unei ceremonii la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția.
18:00
Trump jignește țările NATO, printre care și România: „Soldații europeni au stat departe de linia întâi”. 27 de militari români au murit în misiuni în Afganistan # Adevarul.ro
Donald Trump a lansat un nou atac împotriva aliaților NATO, afirmând că militarii europeni „au stat departe de linia întâi” în Afganistan, în timp ce Statele Unite au preluat majoritatea riscurilor.
Acum o oră
17:45
Nemulțumirile localnicilor schimbă politica fiscală. Un primar a micșorat impozitele după ce s-a confruntat cu protestele contribuabililor # Adevarul.ro
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a anunțat, joi, că va reduce mai multe impozite locale, la doar câteva zile după ce le-a majorat.
17:45
După ce l-a chinuit la Parma, Chivu îi face viața ușoară lui Man la PSV. Inter îl vrea pe concurentul pe post al românului # Adevarul.ro
Inter Milano, liderul din Serie A, caută întăriri în pauza de iarnă.
Acum 2 ore
17:15
Fostă directoare BCR, condamnată cu suspendare după ce a păgubit zeci de clienți. Cum a rămas cu aproape un milion de euro # Adevarul.ro
Fosta șefă a sucursalei BCR din Lugoj a fost condamnată în primă instanță la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
17:15
Guvernul analizează modificarea Planului de reorganizare a combinatului Liberty Galați. Data limită pentru negocieri este 26 ianuarie 2026 # Adevarul.ro
Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galați S.A. și S.C. Liberty Tubular Products Galați S.A. a analizat, joi, la Palatul Victoria, propunerile de modificare a Planului de reorganizare a combinatului siderurgic.
17:15
Ce spun cercetătorii despre un tip de carne adesea evitat. Efecte neașteptate asupra organismului # Adevarul.ro
Consumul moderat de carne de porc slabă, minim procesată, integrat într-o dietă predominant vegetală, ar putea avea beneficii asupra sănătății și procesului de îmbătrânire, arată un studiu realizat de cercetători din Statele Unite.
17:00
Zelenski anunță primele discuții trilaterale Ucraina–SUA–Rusia în Emiratele Arabe Unite # Adevarul.ro
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că Ucraina, Statele Unite și Rusia urmează să poarte, în acest weekend, discuții tehnice trilaterale în Emiratele Arabe Unite, într-un format fără precedent de la declanșarea invaziei ruse la scară largă.
17:00
Bărbat prins cu un rucsac plin cu „pietroaie” la întâlnirea lui Bolojan cu oamenii de afaceri din Botoșani # Adevarul.ro
Un bărbat, care se dădea drept reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie din Suceava, a încercat să pătrundă la întâlnirea de sâmbăta trecută dintre premierul Ilie Bolojan și oamenii de afaceri din Botoșani, având asupra sa un rucsac cu mai multe „pietroaie”.
16:45
Trump promite represalii dacă țările europene vând acțiuni și obligațiuni americane. „Avem toate cărțile”, spune liderul de la Casa Albă # Adevarul.ro
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un nou avertisment la adresa statelor europene, afirmând că Washingtonul va răspunde dur dacă guvernele din Europa vor începe să vândă acțiuni și obligațiuni americane.
16:45
Ofertă inedită. Un restaurant din județul Constanța oferă mâncare „pe viață” celor care adoptă o cățelușă salvată de pe câmp # Adevarul.ro
O postare emoționantă a atras atenția pe Reddit, după ce proprietarii unui restaurant din Sibioara, județul Constanța, au lansat o ofertă inedită pentru a găsi familii adoptive unor cățeluși abandonați: mâncare din partea casei „pe viață” sau roșii de grădină, „ca pe vremuri”.
16:45
Femeie găsită moartă într-o locuință din Făgăraș. Cinci copii care „prezentau stări de rău”, preluați de medici # Adevarul.ro
O femeie a fost găsită, joi dimineață, în stare de inconștiență într-o locuință din municipiul Făgăraș, alături de cei cinci copii ai săi. Minorii, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani, prezentau stări de rău, însă erau conștienți în momentul intervenției echipajelor de urgență.
Acum 4 ore
16:15
Ministrul Afacerilor Externe a transmis detalii despre agenda de lucru a delegației României la Forumul Economic Mondial de la Davos, evidențiind participarea la discuții strategice pe teme de securitate, energie și investiții.
16:15
Ochelarii purtați de Emmanuel Macron la Davos au crescut cu aproape 28% acțiunile producătorului # Adevarul.ro
Ochelarii de soare tip aviator purtați de președintele Franței, Emmanuel Macron, în timpul discursului său de la Forumul Economic Mondial de la Davos au stârnit interes pe piețele financiare, ducând joi la o creștere de aproape 28% a acțiunilor producătorului lor.
16:15
Româncă, surprinsă în timp ce fura un inel cu diamant dintr-o bijuterie britanică. A spus că avea nevoie de bani pentru copilul bolnav # Adevarul.ro
O membră a unei grupări românești specializate în furturi din bijuterii a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fura un inel cu diamant.
16:15
Nominalizările la Oscar sunt anunțate joi. Se așteaptă ca thrillerul cu încărcătură politică, „One Battle After Another”, regizat de Leonardo DiCaprio, să fie cel mai bun film.
16:00
Scene șocante într-un restaurant din Rădăuți: un tânăr a fost bătut în timp ce făcea live pe TikTok # Adevarul.ro
Un tânăr din Rădăuți, Suceava, a fost atacat săptămâna aceasta într-un restaurant, iar agresorului i-a fost emis un ordin de protecție de către polițiști.
16:00
O eclipsă totală de Lună, cunoscută popular drept „lună sângerie”, va avea loc marți, 3 martie 2026. Vizibilă înainte de răsărit în mare parte a Statelor Unite, eclipsa va colora Luna într-o nuanță roșiatică timp de aproape o oră.
15:45
Surpriză în industria muzicală: Liza Minnelli revine, după 13 ani de pauză, cu o piesă realizată cu ajutorul AI. „Am folosit aranjamente AI. Nu voci AI... Strigătele sunt toate ale mele!” # Adevarul.ro
La 79 de ani, Liza Minnelli revine, după o pauză de 13 ani, cu o piesă dance creată cu ajutorul inteligenței artificiale, în contextul controverselor tot mai mari legate de folosirea IA în muzică.
15:45
Creștere îngrijorătoare a mortalității din cauza gripei. Săptămâna trecută s-au înregistrat 20 de decese # Adevarul.ro
20 de persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii continuă să crească în această perioadă a sezonului rece, potrivit INSP.
15:45
Putin schimbă strategia: fondurile blocate ale Rusiei, monedă de schimb după un acord de pace # Adevarul.ro
Vladimir Putin pare să fi descoperit, peste noapte, utilitatea fondurilor rusești înghețate în Occident.
15:45
Curtea de Apel Alba Iulia respinge definitiv sechestrul cerut de ANAF asupra bunurilor familiei Iohannis # Adevarul.ro
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, joi, 22 ianuarie, solicitarea formulată de ANAF privind instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparținând familiei fostului președinte Klaus Iohannis. Decizia instanței este definitivă.
15:45
Prințul Harry își aduce familia în sala de judecată. William și Kate, menționați în procesul cu presa: „Aveam încredere” # Adevarul.ro
Ducele de Sussex i-a trecut pe Prințul William și pe Prințesa Kate pe lista persoanelor cu care spunea că era în contact constant, într-un document depus la Înalta Curte din Londra.
15:30
CTP, despre discursul lui Trump de la Davos: „S-a adresat Lui Însuși. S-a ascultat pe sine cu mare plăcere”. De ce a ținut să spună că nu va ataca militar Groenlanda? # Adevarul.ro
Ziaristul Cristian Tudor Popescu a comentat joi, 22 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, discursul președintelui Donald Trump susținut la Forumul Economic de la Davos.
15:30
Acces fără taxe pe piața SUA pentru Ucraina, după război. Emisarul lui Trump vorbește despre o mutare „care schimbă jocul” # Adevarul.ro
Ucraina ar putea obține acces fără taxe vamale pe piața Statelor Unite după încheierea războiului, o perspectivă pe care emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff, o descrie drept „game changing” pentru reconstrucția țării și pentru atragerea investițiilor globale.
15:15
Ce propune Guvernului Confederația patronală IMM România pentru susținerea și finanțarea microîntreprinderilor # Adevarul.ro
Confederaţia patronală IMM România a propus, joi, un program de relansare economică pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii format din 11 programe de finanţare pentru susţinerea microîntreprinderilor.
15:15
Președintele american Donald Trump a declarat recent că există un „cadru pentru un viitor acord privind Groenlanda”, după zile de tensiuni, marcate de amenințări cu sancțiuni economice împotriva unor aliați apropiați ai SUA care s-au opus planurilor sale de a prelua controlul asupra teritoriului sem
15:15
La 38 de ani, sârbul Novak Djokovic țintește al 11-lea titlu la Melbourne.
15:15
Omeprazolul, printre cele mai folosite medicamente pentru stomac. Patru efecte secundare pe care pacienții trebuie să le cunoască # Adevarul.ro
Omeprazolul este un medicament prescris frecvent pentru probleme precum refluxul gastric, arsurile la stomac sau indigestia.
15:00
Joi, 22 ianuarie, au loc noi trageri loto. Report de peste 3,38 milioane de euro la 6/49 # Adevarul.ro
Joi, 22 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 18 ianuarie, Loteria Română a acordat 36.113 câștiguri în valoare totală de peste 2,96 milioane de lei.
15:00
Miraculosul Stan Wawrinka. Elvețianul este primul jucător de peste 40 de ani care trece în turul 3 la un Mare Șlem de la Ken Rosewall încoace # Adevarul.ro
Stan Wawrinka merge în turul 3 la Melbourne după un meci de 5 seturi.
15:00
Rapperul Wiz Khalifa contestă condamnarea de 9 luni de închisoare pentru consum de canabis pe scena festivalului din Costinești # Adevarul.ro
Rapperul american Wiz Khalifa a depus o contestație la executare împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Constanța, care l-a condamnat la nouă luni de închisoare cu executare pentru deținere de droguri de risc.
14:45
Guvernul menține calendarul inițial privind liberalizarea prețului la gazele naturale, iar plafonarea actuală va expira la 31 martie 2026, fără nicio decizie de prelungire până în prezent, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Ene Dogioiu.
14:45
Un ofiţer de poliție austriac, judecat pentru spionaj la Viena. Acuzat că a vândut Rusiei informații secrete despre UE # Adevarul.ro
Un fost ofițer de poliție austriac este judecat începând de joi de un tribunal din Viena pentru că a vândut informații secrete Rusiei, acțiune susceptibilă "să aducă prejudicii grave reputației Austriei în rândul serviciilor de informații prietene", potrivit actului acuzării, consultat de AFP.
14:45
Bărbat cercetat penal după ce a instigat la ură și violență împotriva premierului Bolojan, prin postări pe Facebook # Adevarul.ro
Un bărbat este cercetat penal de procurorii din București, fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a postat pe pagina sa de Facebook mai multe mesaje prin care ar fi instigat la violență și ură împotriva premierului României, Ilie Bolojan, și a altor politicieni.
14:45
Al treilea accident feroviar grav în patru zile, în Spania. Mai multe persoane au fost rănite după ce un tren a lovit o macara # Adevarul.ro
Serie de accidente feroviare frave din Spania continuă cu un alt treilea astfel de incident. Mai multe persoane au fost rănite după ce un tren a lovit o macara.
14:45
Traficul urban și drumurile extraurbane au devenit spații ale compromisului permanent, mai ales când anotimpurile par tot mai greu de citit.
14:45
Ofițer de la poliția economică, trimis în judecată pentru mită în formă continuată. Cerea bani pentru tergiversarea unui dosar penal # Adevarul.ro
Un comisar-şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu care a fost prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. El ar fi primit aproape 30.000 de lei.
14:45
Atac armat în Australia: trei persoane au fost ucise, iar autorul este căutat de polițiști. Una dintre victime era fosta sa parteneră # Adevarul.ro
Trei persoane au fost ucise într-un atac armat în Lake Cargelligo, Australia, iar una dintre victime ar fi fost fosta parteneră însărcinată a autorului crimei, care este în continuare căutat de poliție.
Acum 6 ore
14:30
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a declarat joi că, în ciuda gerului, șantierele sunt deschise atât pe calea ferată, cât și pe rutier, anul 2026 fiind unul extrem de important pentru infrastructura de transport a României.
14:30
Tânăr din Dolj, reţinut după mai multe episoade de exhibiționism. Timp de două luni a supravegheat casele a trei femei # Adevarul.ro
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a supravegheat casele a trei femei din Craiova, în lunile decembrie şi ianuarie, şi a făcut acte de exhibiţionism în faţa locuinţelor acestora.
14:30
Digitalizare în justiție. Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru participarea online la procese # Adevarul.ro
Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care transpune în legislația națională cele mai noi reglementări europene în materie de digitalizarea cooperării judiciare şi a accesului la justiție.
14:00
Nicu Ștefănuță îl critică aspru pe Simion, după tăierea tortului în forma Groenlandei: „Să-ți stea în gât. Gândește-te că poate era Dobrogea” # Adevarul.ro
Vicepreședintele Parlamentului European (PE), Nicu Ștefănuță, l-a criticat aspru pe George Simion, după ce liderul AUR a fost filmat în timp ce tăia un tort în forma Groenlandei, decorat cu drapelul american, la un eveniment care a avut loc în SUA, împreună cu câțiva congresmeni republicani.
14:00
Cancelarului german Friedrich Merz: Ordinea mondială pe care am cunoscut-o timp de decenii se destramă cu o viteză alarmantă # Adevarul.ro
Ordinea mondială pe care am cunoscut-o timp de decenii se destramă cu o viteză alarmantă, iar agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este, în acest moment, cea mai brutală expresie a acestei rupturi.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.