Incendiu la un apartament din Slobozia / 19 persoane au fost evacuate

News.ro, 23 ianuarie 2026 17:40

Pompierii intervin, vineri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a cuprons un apartament din Slobozia, 19 persoane fiind evacuate.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
19:10
Negociatorii ucraineni, americani şi ruşi poartă discuţii vineri în Emiratele Arabe Unite, în cadrul primei întâlniri cunoscute la care participă toate cele trei părţi de la începutul războiului acum aproape patru ani.
Acum 15 minute
19:00
Instabilitatea managerială din şcolile româneşti, generată de întârzierile în organizarea concursurilor pentru directori şi de numirile temporare riscă să afecteze grav funcţionarea unităţilor de învăţământ şi calitatea educaţiei, avertizează conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara. Declaraţiile au fost făcute în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, în cadrul unei discuţii despre efectele interimatului generalizat din sistemul educaţional.
19:00
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a avut discuţii cu Ambasadorul Franţei în România, E.S. Nicolas Warnery, despre iniţiativa SAFE şi despre necesitatea consolidării capacităţilor industriale europene. Ministrul mai arată că aderarea României la OECD rămâne un obiectiv strategic major, care va consolida poziţia ţării noastre ca destinaţie sigură pentru investiţii, va creşte credibilitatea economiei româneşti şi va susţine integrarea acesteia în lanţurile economice globale, iar susţinerea Franţei în acest proces este esenţială pentru noi.
19:00
Autorităţile au fost alertate, vineri, prin apel la 112, că un elev de 16 ani a fost găsit inconştient într-un grup sanitar de la Colegiul German Goethe din Bucureşti. Este posibil ca elevul să fi consumat un praf de coloare albă, după ore.
19:00
Echipa FC Argeş a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia bucureşteană Metaloglobus, în etapa a 23-a din Superligă.
Acum 30 minute
18:50
Într-un context marcat de instabilitate politică, interimate la vârful Ministerului Educaţiei şi măsuri bugetare contestate de mediul academic, tema profilului viitorului ministru al Educaţiei devine esenţială pentru direcţia în care se îndreaptă sistemul de învăţământ din România. Invitat în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, conf. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, a conturat cele trei calităţi pe care ar trebui să le aibă un ministru capabil să gestioneze reforme reale şi sustenabile în educaţie.
18:50
Negociatorii ucraineni, americani şi ruşi poartă discuţii vineri în Emiratele Arabe Unite, în cadrul primei întâlniri cunoscute la care participă toate cele trei părţi de la începutul războiului, acum aproape patru ani.
18:50
Preşedintele comisiei pentru cercetarea abuzurilor, deputatul Laura Gherasim (AUR), anunţă un eveniment la Parlament, intitulat «Democraţia la judecată», în perioada 26–30 ianuarie, ea arătând că vor fi cinci zile de audieri publice, pentru clarificări privind anularea alegerilor prezidenţiale. Potrivit acesteia, demersul nu are caracter jurisdicţional şi nu substituie competenţele autorităţilor constituţionale, obiectivul fiind clarificarea completă a cadrului factual şi instituţional al deciziei anulării alegerilor, consolidarea transparenţei decizionale, întărirea responsabilităţii publice şi reafirmarea respectului pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor.
Acum o oră
18:40
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă vineri că miza reală în participarea la Forumul Economic Mondial de la Davos este capacitatea de a construi relaţii, de a deschide punţi de dialog şi de a crea oportunităţi concrete pentru ţara ta.
18:40
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă, vineri, actualizarea aplicaţiei SUMAL, astfel încât încărcarea pe server a avizelor să se poată face doar în perimetrul depozitului, pentru a elimina una dintre metodete folosite la sustragerea lemnelor. Pentru a crea impresia de legalitate, erau emise avize de însoţire a lemnelor, dar nu erau încărcate în aplicaţie, decât în cazul unui control. În ultimele 6 luni, aproape 7.000 de avize au fost încărcate în sistem la o diferrenţă mai mare de jumătate de oră de la emitere.
Acum 2 ore
18:10
Curtea Constituţională a Bulgariei a anunţat vineri că a aprobat demisia preşedintelui Rumen Radev, deschizând calea pentru ca acesta să părăsească funcţia, relatează Reuters.
18:00
Inspecţia Muncii a făcut, de la începutul anului, peste 2.200 de controale, fiind aplicate mai multe avertismente şi amenzi. S-au descoperit 130 de salariaţi care nu aveau niciun contract de muncă, iar reprezentanţii instituţiei anunţă că verificările vor continua. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că este necesară protejarea salariaţilor, dar şi instruirea angajatorilor.
18:00
Tânărul atacant englez Ethan Nwaneri a fost împrumutat de Arsenal Londra la echipa franceză Olympique Marseille, a anunţat gruparea provensală vineri, pe site-ul oficial.
17:50
Situaţia energetică a Ucrainei s-a înrăutăţit „semnificativ” vineri, după noi atacuri aeriene ruseşti, care au provocat întreruperi de curent în majoritatea regiunilor, a anunţat operatorul reţelei electrice Ukrenergo, relatează Reuters.
17:40
Belgia a fost prezentată pentru scurt timp ca făcând parte din „Consiliul de Pace” lansat joi la Davos de preşedintele american Donald Trump. Informaţia eronată a fost rapid dezminţită de ministrul belgian al afacerilor externe, Maxime Prévot, după publicarea de către Casa Albă a unei liste oficiale a ţărilor semnatare, relatează Le Figaro.
17:40
Colegiul Medicilor din România apreciază, vineri, preocuparea autorităţilor pentru definirea spitalelor strategice, dar avertizează că, pe lângă dotări şi infrastructură, acestea trebuie să aibă ”o abordare strategică privind resursa umană medicală”. Organizaţia consideră că sunt necesare ”politici coerente şi sustenabile de dezvoltare a resursei umane, în special a corpului medical”.
17:40
Schimbul de replici Ciucu-Băluţă continuă, vineri, liderul PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, afirmând că preferă să termine o competiţie pe ultimul loc, decât să nu le spună oamenilor adevărul, aşa cum face domnia sa, din postura de câştigător. El a mai spus că oamenii au nevoie de lideri care livrează rezultate şi nu lamentări sau de reacţii asociate “cultului personalităţii” şi prin conductele sistemului de termoficare din Capitală circulă agent termic, nu politică sau lacrimile Primarului General.
17:40
Pompierii intervin, vineri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a cuprons un apartament din Slobozia, 19 persoane fiind evacuate.
17:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că acest an este un an în care, practic, măsurile de corectare a deficitului se vor încheia, nu vor mai creşte taxe şi impozite, iar greutatea va fi preluată şi de către aparatul de stat.
Acum 4 ore
17:10
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unui clip video, generat cu ajutorul inteligenţei artificiale, în care un preot ar avea o divergenţă cu un jandarm, într-un lăcaş de cult. MAI subliniază că un astfel de incident nu s-a petrecut în realitate.
17:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu ar urma să crească taxele pe proprietate în 2027, el anunţând că se lucrează la Ministerul de Finanţe, în colaborare cu Banca Mondială, la un soft prin care să se vadă valoarea de piaţă a imobilelor din fiecare localitate, pe zone. Potrivit premierului, calculul impozitului va putea fi reglat de către primării în aşa fel încât nivelul impozitelor din România să nu fie diferit într-o proporţie generală, în 2027 faţă de 2026.
16:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că trebuie să ne asigurăm că reducem posibilităţile prin care oameni care sunt apţi de muncă ies din economia reală iar asta înseamnă să creştem vârsta de pensionare pentru că cei care ies la 50 de ani la pensie nu mai au cu cine să fie înlocuiţi.
16:30
Peste 200 de persoane - elevi şi angajaţi ai Liceului ”Nicolae Titulescu” din Slatina - au fost evacuate, vineri, în urma unei sesizări privind un miros de gaze. Reprezentanţii ISU Olt au precizat că, în urma măsurătorilor, nu s-a detectat prezenţa gazului metan, iar mirosul ar proveni de la un recipient golit în apropiere. Totodată, ei au anunţat că activitatea unităţii de învăţământ poate fi reluată.
16:30
Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile atacantului croat Gabriel Debeljuh, care activează de 5 ani în fotbalul românesc.
16:30
Veterani din toată Europa au ripostat la sugestia preşedintelui american Donald Trump că ar fi rămas în spatele liniei frontului în Afganistan, spunând vineri că sute de camarazi ai lor au murit luptând alături de forţele americane, relatează Reuters.
16:20
Pompieri şi scanfandri din Cluj caută, vineri după-amiază, un copil care ar fi căzut în râul Someş, în municipiul Gherla.
16:10
Venitul mediu brut al angajaţilor cu normă întreagă din Ungaria a fost de 756.400 de forinţi (1.970 de euro), în noiembrie 2025, în timp ce venitul mediu net a fost de 525.900 de forinţi (13.679,70 de euro). Venitul mediu brut a depăşit cu 8,9%, venitul mediu net cu 10,2%, iar venitul real cu 6,2% valoarea din aceeaşi perioadă a anului precedent, a raportat vineri Oficiul Central de Statistică din Ungaria (KSH), potrivit MTI.
16:00
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit, în urma unor controale făcute în această săptămână la peste 1.700 de operatori economici, mai multe nereguli, printre care echipamente uzate, produse fără elemente de identificare sau expirate. De asemenea, au fost retrase definitiv de la vânzare produse în valoare de peste un milion de lei. Echipele de control au dat amenzi de aproape şase milioane de lei.
15:40
Un elev de 16 ani din Costeşti, judeţul Argeş, a fost bătut cu sălbăticie de trei colegi de şcoală, într-o pauză, în apropierea Liceului Tehnologic. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz după ce imagini cu violenţele au apărut în spaţiul public. Doi dintre agresori au fost reţinuţi. Verificările făcute de Poliţie au scos la iveală alte două cazuri de agresiune în care au fost implicaţi elevi ai liceului, dar şi persoane din afara acestuia. Toţi cei implicaţi sunt minori, cu vârste de 14 la 17 ani.
15:40
Un incendiu violent izbucnit vineri dimineaţă, într-o locuinţă din localitatea Roşiori, s-a soldat cu decesul fostului primar al comunei, Neculai Soceanu, în vârstă de 64 de ani.
15:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că nu este certă eliminarea plafonării la gaze, dar nici nu o putem lungi foarte mult, pentru că avem o procedură de infringement, el arătând că cel mult într-o săptămână, două, vor lua o decizie în urma analizelor care se fac.
15:40
Peste 200 de persoane - elevi şi angajaţi ai Liceului ”Nicolae Titulescu” din Slatina - au fost evacuate, vineri, în urma unei sesizări privind un miros de gaze. Reprezentanţii ISU Olt au precizat că, în urma măsurătorilor, nu s-a detectat prezenţa gazului metan, iar mirosul ar proveni de la un recipient golit în apropiere
15:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, că a înţeles că există contestaţii depuse la Comisia de Etică a Universităţii din Craiova, acolo unde dânsul are doctoratul, şi practic această comisie va trebui să ia o decizie. El a mai afirmat că a discutat cu Marinescu această chestiune şi acesta i-a spus că el şi-a susţinut această lucrare de doctorat în condiţii în care au respectat toate prevederile şi că nu s-a plagiat.
15:30
Un muzeu din oraşul Doesburg, situat în estul Ţărilor de Jos, a fost jefuit de hoţi care au furat întreaga colecţie de argintărie în primele ore ale dimineţii de miercuri. Potrivit personalului muzeului, au fost furate peste 300 de obiecte „de neînlocuit”, în valoare de zeci de mii de dolari.
15:30
Autorităţile americane care se ocupă de imigraţie (ICE) au reţinut cel puţin patru copii, inclusiv unul de 5 ani, în suburbia Columbia Heights a oraşului Minneapolis, potrivit oficialilor şcolari şi avocatului familiei, care contestă versiunea guvernului în legătură cu reţinerea lui Liam, copilul de 5 ani, prezentată anterior de vicepreşedintele JD Vance, relatează Reuters.
15:20
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, că atunci când Guvernul îşi va asuma răspunderea va fi testul de susţinere parlamentară, el adăugând că nu are niciun fel de probleme pe această temă.
15:20
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că ”populismul” edilului din Sectorul 4, Daniel Băluţă, ”era complet previzibil”, susţinând că acesta este ”direct responsabil de situaţia în care este acum bugetul Bucureştiului” întrucât avea influenţă în coaliţie, fiind un prieten al fostului premier Marcel Ciolacu. ”Îmi amintesc foarte bine schemele gândite de el, scheme măsluite, pentru a lua cât mai mult din bugetul PMB şi pentru a-l duce către sectoare, cu totală desconsideraţie în raport cu nevoile reale ale PMB şi ale bucureştenilor. Îi transmit că nu mai ţine!”, adaugă Ciucu.
15:20
Campionul mondial Marco Odermatt şi-a confirmat vineri statutul de principal pretendent la titlul olimpic la super-G, câştigând proba de deschidere a clasicului weekend Hahnenkamm, ultimul super-G înaintea Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina, relatează AP.
Acum 6 ore
15:10
Gabriela Ruse, locul 79 WTA, a fost eliminată, vineri, de rusoaica Mirra Andreeva, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 8, în turul trei la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
15:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că trebuie să încerce să închidă nimirea la Ministerul Educaţiei până pe sfârşitul acestei luni. El a precizat că va purta o discuţie în conducerea partidului şi vor anunţa după ce se dă un vot, adăugând că sunt mai multe ipoteze de lucru.
15:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că dacă întârzie decizia Curţii Constituţionale, vom intra într-o zonă în care nu mai putem să ne recuperăm cei peste 200 de milioane de euro pe care îi avem reţinuţi pentru jalonul legat de pensiile magistraţilor. El a mai spus că şi pachetul privind administraţia este foarte important, pentru că, altfel, eşti pus în situaţia să construieşti bugete care nu se bazează pe aspecte predictibile.
15:00
Marina Regală britanică a urmărit navele ruseşti care navigau prin Canalul Mânecii într-o operaţiune de două zile coordonată cu aliaţii din NATO, în contextul în care alianţa militară intensifică monitorizarea transporturilor maritime ruseşti, relatează Reuters.
14:50
Cursurile anului şcolar 2026-2027 ar urma să înceapă în 7 septembrie şi să se încheie în 18 iunie, potrivit proiectului de ordin privind structura anului şcolar viitor, pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei. Totodată, intervalul în care poate fi aleasă săptămâna de vacanţă de către ISJ/ISMB se reduce la două săptămâni, faţă de trei.
14:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele rămân şi, din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României, în vara anului trecut. El i-a răspuns preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, privind deficitul anunţat pe anul 2025, arătând că este cel pe cash şi este unul de etapă, iar când se înregistrează şi datoriile vom depăşi foarte probabil 8%.
14:50
Guvernul francez a supravieţuit vineri în parlament celor două moţiuni de cenzură depuse de extrema dreaptă şi de extrema stângă după decizia sa de a impune partea de venituri a bugetului pentru 2026 fără a da Adunării Naţionale ultimul cuvânt de spus, relatează Reuters.
14:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în mod cert, acolo unde, în baza unui calcul corect al numărului de angajaţi, se constată că personalul este supradimensionat, vor avea loc reduceri de personal, el arătând că costul reducerii deficitului trebuie preluat şi de către aparatul de stat, care în multe locuri, este supradimensionat. El a menţionat că în peste 700 de unităţi administrativ-teritoriale, care au personalul, chiar cu noua grilă, mai mic, nu trebuie să facă absolut nimic.
14:30
Naţionala României se va duela cu reprezentativa Turciei, în dublă manşă, pentru calificarea în faza a treia a calificărilor europene la Campionatul Mondial din 2027.
14:30
Premieruil Ilie Bolojan a declarat, vineri, că primarii nu rămân cu mai puţini bani, el arătând că Guvernul României, autorităţile locale, fondurile europene au astăzi aproximativ 30.000 de proiecte deschise iar aceste proiecte nu mai pot fi finanţate, în cea mai mare parte, din pârghiile actuale. Premierul a subliniat că nu poţi să şi creşti foarte mult transferurile către autorităţile locale, ca să poată funcţiona şi să nici nu-ţi reduci în administraţia locală cheltuielile.
14:20
FC Dinamo anunţă, vineri, că a ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundaşului central Matteo Duţu, în vârstă de 19 ani, de la AC Milan.
14:10
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti anunţă, vineri, că au extins urmărirea penală în dosarul exploziei produse la un bloc din Rahova faţă de firma de distribuţie a energiei electrice, care nu ar fi monitorizat funcţionarea reţelei electrice, ceea ce a dus la un defect şi la perforarea conductei de gaze, şi faţă de un angajat al companiei de gaze, care a făcut verificări superficiale şi nu a identificat un defect, fapt care a dus ulterior la producerea deflagraţiei. Între timp, bilanţul morţilor a crescut la patru, arată procurorii.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.