AC Milan și-a securizat un titular până în 2031: urmează anunțul oficial

Gazeta Sporturilor, 25 ianuarie 2026 10:40

AC Milan a ajuns la un acord total cu Mike Maignan, portarul titular, și se pregătește să-i reînnoiască contractul până în 2031.După negocieri îndelungate, AC Milan a ajuns la un acord cu Mike Maignan pentru prelungirea colaborării. Contractul anterior al internaționalului expira în vara anului 2026, fapt ce generase îngrijorare în rândul „rossonerilor” cu privire la posibilitatea de a-l pierde gratis. ...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gazeta Sporturilor

Acum 15 minute
12:00
Rodion Cămătaru, 67 de ani, nume de legendă în Bănie, de două ori campion alături de „juveți” și de patru ori câștigător al Cupei României, o vede pe Universitatea Craiova favorită certă la titlu.Descrie meciul de aseară cu FC Botoșani, câștigat de trupa lui Filipe Coelho cu 2-0, grație reușitelor lui Cicâldău și Etim, drept unul de „uzură”, important fiind succesul, mai puțin jocul, care nu l-a impresionat. ...
12:00
Cehul Jakub Mensik (20 de ani, locul 17 ATP) s-a retras din cauza unei accidentări la mușchii abdominali, iar Novak Djokovic va avea mai mult timp de recuperare, urmând să lupte pentru un loc în semifinale cu învingătorul din partida Lorenzo Musetti – Taylor Fritz.Novak Djokovic a avansat direct în sferturile de finală ale Australian Open 2026, după ce Jakub Mensik și-a anunțat retragerea. Fostul lider mondial este pentru a 16-a oară în această fază la Melbourne. ...
12:00
Aurel Țicleanu (67 de ani), fost mare jucător la Universității Craiova, laudă modul în care Filipe Coelho a abordat meciul cu FC Botoșani, încheiat cu victoria oltenilor, scor 2-0.Acesta consideră că decizia de a schimba sistemul în timpul jocului de sâmbătă seară a fost decisivă în obținerea celor trei puncte. ...
Acum 30 minute
11:50
Antrenorul lui Lazio, Maurizio Sarri, a reacționat „contondent” după 0-0 în deplasarea de la Lecce. Atacul său îl vizează pe proprietarul lui Lazio, Claudio Lotito.Nemulțumirea crește la Lazio, după un nou rezultat sub așteptări. În conferința de presă de la finele meciului cu Lecce (0-0), jurnaliștii l-au confruntat pe antrenorul Maurizio Sarri cu faptul că mulți jucători ar pleca din cauza lui. ...
Acum o oră
11:40
Alexandru Băluță (32 de ani), fostul jucător al celor de la FCSB și Los Angeles FC, în prezent liber de contract, după plecarea din America, a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu CFR Cluj în această perioadă, dar totul a picat pe ultima sută de metri. După doar 3 luni, în care a bifat 14 minute în tricoul americanilor, experiența lui Băluță a ajuns la final. ...
11:40
Gloria Bistrița o întâlnește astăzi pe Gyor, în etapa a 11-a din Liga Campionilor. Meciul începe la ora 17:00 în Teraplast Arena și va fi transmis în direct de Prima Sport 3 și Digi Sport 2.Gloria Bistrița a pierdut ambele meciuri din acest an în Liga Campionilor, cu Buducnost (24-28) și la Esbjerg (28-32), și cu 12 puncte este pe locul 4 în clasament. ...
11:30
Florin Prunea, fost internațional român, a comentat situația lui Marcel Bîrsan, „centralul” care a oficiat Universitatea Craiova - FC Botoșani, meci din etapa #23 din Superliga.Marcel Bîrsan nu a avut cea mai inspirată seară în Bănie. „Centralul” a reușit să irite ambele formații, a dat 5 galbene în primele 45 de minute (2 au fost pentru antrenori) și a fost huiduit ulterior de fanii de pe „Ion Oblemenco”. ...
11:20
Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA), campioană la Melbourne în 2023 și 2024, s-a calificat pentru a patra oară la rând în sferturile de finală la Australian Open, ea trecând de Victoria Mboko (19 ani, 16 WTA) în două seturi, cu 6-1, 7-6 (1). Jucătoarea din Belarus a fost întrebată la conferința de presă despre un nou comentariu al ucrainencei Oleksandra Oliynykova, cea care a criticat Gucci pentru că a semnat un contract cu liderul mondial. ...
11:20
Universitatea Craiova s-a impus aseară cu FC Botoșani, scor 2-0, grație reușitelor semnate de Cicâldău și Etim în repriza secundă. GSP a analizat raportul platformei de specialitate Wyscout pentru această partidă, iar concluziile sunt interesante. Succesul de aseară le garantează oltenilor prima poziție în clasament și la finele rundei #23. ...
11:20
Barcelona și Real Oviedo se întâlnesc astăzi, de la ora 17:15, într-un duel din cadrul etapei cu numărul 21 din La Liga. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.În timp ce Barcelona se află pe locul doi în La Liga și speră să depășească liderul Real Madrid, Real Oviedo se află pe ultimul loc. ...
Acum 2 ore
11:10
Juventus primește astăzi vizita celor de la Napoli, într-un meci din etapa #22 din Serie A, cu implicații puternice în lupta pentru titlu. Partida a fost programată de la ora 19:00 și va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. ...
11:10
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, BT Arena, este prima locație unde vor fi interzise spectacolele de manele începând din acest an. Decizia a fost luată de conducerea instituției și este numită drept strategică, privind profilul cultural și artistic al sălii. În mod normal BT Arena este casa celor de la U BT Cluj Napoca, însă sala polivalentă de 10. ...
11:00
11:00
11:00
11:00
11:00
10:50
Răsturnare de situație pe frontul Radu Drăgușin. După ce AC Milan a intrat pe fir, AS Roma revine puternic și pune din nou presiune pe Tottenham în a ceda în tratativele pentru transferul fundașului central de 23 de ani.Clubul capitolin pusese în așteptare discuțiile în vederea aducerii internaționalului român, după ce Tottenham a transmis că nu acceptă decât un transfer definitiv și mai degrabă îl păstrează decât să-l împrumute în acest mercato de iarnă. ...
10:50
Pavel Badea (58 de ani), directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a analizat prestația oltenilor în Superligă, dar și lupta la titlu în acest sezon.Fostul mare jucător al Universității Craiova crede că anul acesta este diferit față de sezoanele trecut, iar oltenii dispun de toate elementele necesare pentru a câștiga campionatul. ...
10:40
AC Milan a ajuns la un acord total cu Mike Maignan, portarul titular, și se pregătește să-i reînnoiască contractul până în 2031.După negocieri îndelungate, AC Milan a ajuns la un acord cu Mike Maignan pentru prelungirea colaborării. Contractul anterior al internaționalului expira în vara anului 2026, fapt ce generase îngrijorare în rândul „rossonerilor” cu privire la posibilitatea de a-l pierde gratis. ...
10:30
Golgheterul lui Bayern, Harry Kane (32 de ani), a fost ținta ironiilor după 1-2 cu FC Augsburg, sâmbătă, în Bundesliga.Bayern a înregistrat sâmbătă primul său eșec în Bundesliga 2025 - 2026, 1-2 cu Augsburg, iar principalul său om de gol, Harry Kane, a făcut o figură extrem de modestă. Echipa de pe locul 13 se amuză pe seama lui Harry KaneAutorul a 21 de goluri în acest campionat, 34 în toate competițiile, atacantul englez „a fost invizibil timp de 44 de minute. ...
10:20
Simona Radiș și Magdalena Rusu, la Echipajul feminin al anului, Dorin Alupei, la Antrenorul anului, și Ioana Vrînceanu, la medalia Thomas Kellner, au fost nominalizații la Premiile World Rowing 2025, fără să câștige însă. În 2024, România a triumfat la două categorii.Simona Radiș și Magdalena Rusu s-au aflat printre cele nominalizate la categoria Echipajul feminin al Anului, după ce au avut un sezon 2025 perfect. ...
10:20
Rizespor primește astăzi vizita celor de la Alanyaspor, întrun meci care contează pentru etapa #19 din Super Lig. Partida a fost programată de la ora 16:00 și va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și nu va fi la TV.În timp ce Umit Akdag este anticipat ca titular, situația lui Ianis Hagi este încă incertă. ...
Acum 4 ore
10:10
Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, este optimist înaintea meciului de duminică seara, de pe Arena Națională, în care echipa lui joacă contra campioanei României, un meci extrem de important pentru ambele formații în ecuația play-off-ului. FCSB - CFR Cluj, în etapa a 23-a din Superliga, are loc în această seară, de la ora 20:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1Succesul este vital pentru ambele formații. ...
10:00
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00, în derby-ul rundei a 23-a din Superligă. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la Arena Națională, și în direct pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.După 22 de etape din sezonul regulat, FCSB și CFR Cluj nu se află în situații deloc bune. Campioana din ultimele două sezoane e pe locul 9, cu 31 de puncte (8 victorii, 7 egaluri, 7 înfrângeri) și e la 4 puncte de locul 6, ocupat de UTA. ...
09:50
Costel Pantilimon (38 de ani), fostul internațional român cu 54 de prezențe în Premier League, a comentat situația lui Radu Drăgușin la Tottenham după ce fundașul român a fost introdus un singur minut pe finalul partidei Burnley - Spurs, scor 2-2.Radu Drăgușin a fost introdus aproximativ un minut în finalul partidei, după ce Thomas Frank a fost forțat să mute din cauza unei accidentări a lui Cristian Romero, titularul de drept al postului. ...
09:50
Ilie Dumitrescu (57 de ani), fost internațional român, a vorbit despre transferul lui Olimpiu Moruțan (26 de ani) la Rapid.Acesta este de părere că venirea mijlocașului în Giulești reprezintă un transfer extraordinar pentru echipa antrenată de Constantin Gâlcă. Ilie Dumitrescu: „Moruțan va ajuta cu siguranță”Olimpiu Moruțan la Rapid este, până în acest moment, cel mai spectaculos transfer făcut de vreo echipă din România în această iarnă. ...
09:50
Ștefan Baiaram (23 de ani), extrema stânga a Universității Craiova, a părăsit terenul accidentat sâmbătă seara, pe teren propriu, în victoria scor 2-0 contra celor de la FC Botoșani. Ca un verdict preliminar, acesta ar fi suferit o entorsă, iar acum urmează să fie supus unor teste amănunțite, pentru a se vedea exact cât de gravă este accidentarea. La prima titularizare din 2026, Baiaram a rezistat pe teren puțin peste o oră. ...
09:40
Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk (34 de ani), a greșit la primele două goluri ale lui Bournemouth, iar presa și fanii nu l-au iertat.Liverpool a pierdut la Bournemouth, 2-3, iar presa engleză și suporterii îl consideră pe Virgil van Dijk principalul vinovat pentru ruperea unei serii de 13 meciuri consecutive fără eșec în toate competițiile. ...
09:40
Petrolul - Farul, primul duel al zilei din Superligă, se joacă astăzi, de la ora 14:30, la Ploiești. Partida de pe „Ilie Oană”, contând pentru runda #23 a campionatului, e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1. ...
09:30
Două goluri marcate la Sibiu, într-un interval de numai 9 minute, au făcut ca Raul Opruț să-și egaleze numărul total de contribuții decisive pe care le avea în acest sezon. Această „dublă” a mai făcut ceva, a servit drept muniție pentru cei care-l cer pe dinamovist la echipa națională.Andrei Nicolescu, președinte-acționar la Dinamo, îl consideră pe Opruț a fi cel mai bun fundaș stânga din Superligă, „peste Bancu, cu o constanță incredibilă”. ...
09:20
Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 1 ATP) s-a impus duminică dimineața în fața lui Tommy Paul (28 de ani, locul 20 ATP) în optimile de finală de la Australian Open, scor 7-6 (6), 6-4, 7-5. Murcianul avansează în sferturile de finală de la Melbourne fără set pierdut. ...
08:50
Real Madrid și-a adjudecat toate punctele puse în joc în deplasarea cu Villarreal (2-0), dar Vinicius jr a avut o seară tensionată.Vinicius jr a fost protagonist în două meciuri, sâmbătă seară. Unul cu jucătorii lui Villarreal, altul cu suporterii locali, extrem de ostili cu el. Rezultatul final: 2-0 pentru Real Madrid!Meciul de pe „La Ceramica” a început neașteptat de calm pentru atacantul brazilian. „Niciun fluierat, niciun zgomot, niciun reflector. ...
08:50
Dennis Politic (25 de ani, extremă stânga) nu mai reprezintă cel puțin pentru moment o soluție la FCSB, echipă care vrea să îl împrumute în această perioadă de mercato. Panetolikos, locul 11 din Superliga greacă, este clubul interesat de jucătorul roș-albaștrilor. În urmă cu două zile, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al formației roș-albaștrilor, a recunoscut că există șanse foarte mari ca Politic să plece la o altă echipă. ...
Acum 6 ore
08:10
La scurt timp după meciul încheiat sâmbătă seara, pe „Ion Oblemenco”, scor 2-0 în favoarea Craiovei, contra celor de la FC Botoșani, în etapa #23 din Superliga, ANAD a efectuat o testare antidoping. Cele două echipe fuseseră informate de acest aspect încă dinainte de startul confruntării, iar cu 5 minute înainte de ultimul fluier au fost aleși și cei 4 jucători care să meargă la testare, câte doi de la fiecare echipă. ...
08:00
Renumitul alpinist Alex Honnold (40 de ani) a reușit o ascensiune magistrală, fără coardă, pe unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume, situat în capitala Taiwanului. Deși Honnold este familiarizat cu provocările stilului „free-solo”, având la activ, printre alte performanțe, escaladarea peretelui El Capitan de 914 metri din Yosemite, ascensiunea unui zgârie-nori a venit cu propriile necunoscute. ...
07:50
Liverpool, echipa antrenată de Arne Slot, a pierdut la Bournemouth cu 3-2. Presa engleză scrie că managerul olandez e din nou sub presiune.Înfrângerea suferită în fața lui Bournemouth, deși venită după 13 partide fără eșec, a redeschis discuțiile despre managerul Arne Slot. The Sun a sugerat că echipa olandezului a fost „prea deschisă” și că „meciul a semănat cu unul de baschet”. ...
Acum 12 ore
00:50
00:10
Cu Florin Tănase accidentat, FCSB va trebui să-și modifice planurile pentru meciul cu CFR Cluj.FCSB – CFR Cluj se joacă duminică, de la 20:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la Arena Națională, și în direct pe PrimaSport și DigiSport. ...
24 ianuarie 2026
23:50
Tudor Băluță, fotbalistul celor de la Universitatea Craiova, a comentat victoria echipei sale în fața celor de la FC Botoșani, scor 2-0, într-un meci din etapa #23 a Superligii.Fotbalistul celor de la Universitatea Craiova a vorbit despre jocul echipei sale și a vorbit despre arbitrajul lui Marcel Bîrsan. Tudor Băluță a prefațat și partida cu Farul Constanța, următorul meci al oltenilor în campionat. ...
23:30
Monday Etim (27 de ani) a înscris în Universitatea Craiova - FC Botoșani 2-0, profitând de o mare greșeală a lui Andrei Miron, care i-a pus mingea pe tavă într-o fază care nu anunța niciun fel de pericol.Transferat de Craiova în septembrie 2025, Monday Etim a înscris astăzi al șaselea gol în tricoul alb-albastru. A înscris în minutul 83, la 18 minute după ce intrase pe teren, servant fiindu-i un adversar, chiar căpitanul oaspeților, Andrei Miron. ...
23:20
Meciul dintre Minnesota Timberwolves și Golden State Warriors, care trebuia să aibă loc sâmbătă, 24 ianuarie, a fost amânat de NBA, după un nou incident din cursul acestei dimineți, care s-a finalizat cu împușcarea și uciderea unui bărbat de către ofițerii ICE. ...
Acum 24 ore
23:10
Alexandru Cicâldău, ales „omul meciului” în Universitatea Craiova - Botoșani 2-0, a analizat partida din Bănie și a transmis că vrea să revină la echipa națională.Mijlocașul a deschis scorul în Bănie, din assist-ul lui Nsimba. La final, a vorbit despre unitatea din vestiarul oltenilor, spunând că aceasta e principală arma a Craiovei.Alexandru CIcâldău: „Orice jucător își dorește să fie la național㔄Nu contează că am ieșit eu omul meciului. ...
23:00
Andrei Miron (31 de ani), căpitanul celor de la FC Botoșani, a comis o mare greșeală în meciul cu Universitatea Craiova, câștigat de olteni cu 2-0.Era minutul 83 în meciul din Bănie. Gazdele aveau 1-0, dar Botoșaniul mai avea timp la dispoziție pentru a forța egalarea.Orice speranță la un rezultat pozitiv le-a fost spulberată în minutul 83, când Andrei Miron a comis o gafă inexplicabilă. ...
22:50
Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a comentat înfrângerea echipei sale în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 2-0, într-un meci care a contat pentru etapa #23 din Superliga.Leo Grozavu a adresat cuvinte dure la adresa „centralului” Bîrsan, iar apoi s-a plâns de condițiile de antrenament pe care le are la Botoșani. A vorbit și despre jocul echipei sale și a refuzat să comenteze conflictul cu Mario Felgueiras din finalul partidei. ...
22:50
Imediat după Universitatea Craiova - Botoșani 2-0, Ștefan Baiaram a declarat că a refuzat o ofertă după întoarcerea din cantonamentul din Antalya. Motivul? Vrea să ia titlul în Superliga.Baiaram a declarat că principalul lui obiectiv e câștigarea campionatului cu Universitatea Craiova, abia apoi se va gândi la un transfer în străinătate. ...
22:40
Minaur Baia Mare a ratat șansa de a rămâne singura echipă neînvinsă din grupa A a EHF European League. Echipa lui Joao Ferreira a controlat o bună parte din meci, dar Thuringer a revenit spectaculos pe final și s-a impus cu 33-32, după un gol al Johannei Reichert, jucătoare care va evolua pentru Gloria Bistrița din sezonul următor.În celălalt meci al grupei A, Mosonmagyarovar s-a impus cu 31-22 în fața lui Larvik, câștigând ambele reprize. ...
22:40
După Universitatea Craiova - Botoșani 2-0, Sebastian Mailat, extrema stânga a echipei moldovene, a lăudat-o pe echipa olteană, spunând că e cea mai puternică din Superliga.Mailtat a ratat o ocazie uriașă în prima repriză, când a scăpat singur cu Isenko. Acesta a trimis la lung, cu efect, dar mingea a lovit bara. Mailat a vorbit despre șansa ratată, dar și despre forma echipei, care a pierdut al doilea meci al anului, după 0-1 la Miercurea Ciuc runda trecută. ...
22:40
Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul Universității Craiova, a analizat cele întâmplate în victoria de astăzi, 2-0 cu FC Botoșani în etapa 23 a Superligii.Sub comanda antrenorului portughez, Universitatea a câștigat 5 dintre cele 7 meciuri jucate în campionat, având un fenomenal golaveraj de 16:2. Lui Coelho i-au fost prezentate aceste statistici la începutul flash-interviului. ...
22:20
Universitatea Craiova - Botoșani 2-0. Imediat după meciul de pe „Ion Oblemenco”, atmosfera s-a încins pe teren, Mario Felgueiras fiind furios pe arbitraj.Directorul sportiv al echipei oltene nu s-a abținut imediat după fluierul de final. S-a dus „glonț” la Marcel Bîrsan, reproșându-i anumite faze din meci. Juveții au fost enervați de „central” mai ales în prima repriză, când a dat fault la un duel umăr la umăr între Baiaram și Pavlovic. ...
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.