Microbuzul din accidentul tragic din Timiș nu avea funcția de lane assist. Șoferul era băut și drogat

Adevarul.ro, 29 ianuarie 2026 16:00

Avocatul companiei de închirieri auto Edessa, de unde a fost închiriat microbuzul implicat în accidentul tragic din Timiș, a precizat pentru presa elenă că vehiculul nu era dotat cu un sistem de menținere a benzii (lane assist), așa cum indicau primele verificări.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
17:30
Curtea de Apel București s-a pronunţat, joi, în cazul reorganizării ANRE. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de cinci zile.
17:30
Vicepremierul bulgar în exerciţiu, Grozdan Karadjov, ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor, va găzdui o întâlnire cvadripartită între Bulgaria, Grecia, România şi Comisia Europeană, a anunţat joi Ministerul Transporturilor din Bulgaria, transmite BTA.
17:30
De la Groenlanda și tarife comerciale până la Iran, NATO sau migrație, Donald Trump face ceea ce știe cel mai bine: transformă politica externă într-un spectacol.
17:30
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a vorbit joi la Interviurile Adevărul despre intenția grupului Carlyle de a cumpăra activele Lukoil, inclusiv rafinăria Petrotel și cele peste 300 de benzinării din România.
Acum 30 minute
17:15
Descins din frământările lumii elenistice, dintr-o aproximativă sinteză între Orient și Occident, cel mai important eveniment spiritual al acestui secol este creștinismul, religie care se impune printr-o doctrină susținută de o cutremurătoare poveste despre drama morții și speranța învierii.
Acum o oră
17:00
Au apărut detalii despre tinerii care și-au pierdut viața în accidentul din Timiș, când microbuzul în care se aflau s-a izbit puternic într-un TIR. Aceștia erau fani loiali ai echipei PAOK și se îndreptau spre meciul din Franța în acea zi.
17:00
Europa descoperă, dureros, cât de puțin spațiu de manevră strategică mai are. Între o Rusie de care se teme, un război în Ucraina pe care nu îl poate opri și o Americă pe care nu o mai poate crede pe cuvânt, dar de care încă depinde, continentul pare blocat într-o capcană geopolitică.
16:45
O româncă de 48 de ani este judecată în Belgia după ce a furat un ceas Rolex extrem de valoros din casa familiei la care lucra ca menajeră, înlocuindu-l cu o replică. Femeia riscă o pedeapsă de 70 de ore de muncă în folosul comunității și o amendă de 400 de euro.
16:45
Un copil de 8 ani, cu dizabilități grave și aflat sub măsură de protecție specială, a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie Ploiești la Spitalul „Marie Curie” din București singur, cu ambulanța, fără însoțitor, cazul său stârnind revoltă în mediul online.
16:45
Uniunea Europeană și Vietnamul au făcut un pas major spre aprofundarea relațiilor, ridicându-le la nivelul de „parteneriat strategic cuprinzător”, în timp ce comerțul global este tot mai afectat de presiunea tarifelor americane și de fragmentarea sistemului economic internațional.
Acum 2 ore
16:00
Au fost publicate imaginile surprinse de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în care avocata PNL Adriana Georgescu primește mita de 60.000 de euro.
16:00
Eximbank susține că nu a acordat niciun credit companiilor aflate în dificultate financiară, precum Electrocentrale Craiova, Liberty Galati, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air, ci că acest lucru a fost făcut de guvernul de atunci, condus de Marcel Ciolacu.
16:00
Washingtonul ia în calcul opțiuni militare, însă președintele Donald Trump nu a luat încă o decizie finală.
16:00
Avocatul companiei de închirieri auto Edessa, de unde a fost închiriat microbuzul implicat în accidentul tragic din Timiș, a precizat pentru presa elenă că vehiculul nu era dotat cu un sistem de menținere a benzii (lane assist), așa cum indicau primele verificări.
16:00
Autoritățile italiene au fost în alertă după ce Aleksandr Adarich, un bancher în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unei căderi de la etajul patru al unui imobil din Milano. Apartamentul în care se afla nu era închiriat pe numele său.
Acum 4 ore
15:30
15:30
Cristian Pistol, șeful CNAIR, a anunțat astăzi semnarea contractului pentru execuția Lotului 3 al Drumului Expres Arad-Oradea, un proiect strategic pentru România. Lotul 3 are o lungime de 47,07 km și reprezintă ultima bucată de drum expres a conexiunii de mare viteză dintre Arad și Oradea.
15:00
Un mare producător de piese și accesorii auto cu fabrici în Bistrița-Năsăud a anunțat concedieri masive: peste 250 de angajați vor fi trimiși în șomaj începând cu luna martie 2026, pe fondul problemelor financiare ale companiei.
15:00
Negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina intră într-o nouă fază, însă esența conflictului rămâne nerezolvată.
14:45
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a avut un schimb dur de replici cu consilierii generali în ședința CGMB, după ce proiectul privind aprobarea unui audit la STB și Termoenergetica a fost respins la vot.
14:30
O femeie din Essex, Anglia, susține că viața ei s-a transformat într-un coșmar după ce a cumpărat o casă istorică cunoscută drept „The Cage”, o fostă închisoare pentru presupuse vrăjitoare din secolul al XVI-lea.
14:30
În anul școlar 2024–2025, polițiștii au intervenit în 1.873 de cazuri de violență fizică în unitățile de învățământ din România, cele mai multe fiind încadrate la loviri sau alte agresiuni.
14:30
Reformiștii iranieni, considerați mult timp un factor de echilibru al Republicii Islamice, au făcut un pas fără precedent: au cerut în mod privat liderului suprem Ali Khamenei să renunțe la putere.
14:30
Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea, ministrul Justiției, Radu Marinescu, și judecătorul Claudiu Drăgușin au fost invitați la o ședință a unei Comisii din Parlamentul European (PE) legată de justiție.
14:15
Patru bărbaţi au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţişti, fiind cercetaţi pentru că ar intrat în luna octombrie în casa unui bătrân de 89 de ani cu pretextul că ar avea un porumbel blocat în podul casei şi i-au sustras bani şi bunuri în valoare totală de 52.000 de lei.
14:15
Președintele SUA, Donald Trump, analizează mai multe opțiuni împotriva Iranului, inclusiv lovituri militare țintite asupra forțelor de securitate și a liderilor regimului, într-un efort de a încuraja protestele interne și de a crea condiții pentru o posibilă schimbare politică la Teheran.
14:15
Prețul aurului a crescut vertiginos nu doar pe piețele internaționale, ci și în România, unde a atins un nou nivel record de 755 lei, după o creștere cu aproape 155 de lei de la începutul anului, din care 55 de lei/gram doar în ultimele două zile.
14:15
Descoperă top 7 fierbătoare electrice 2026, rapide și sigure, alese de cumpărători. Vezi modelele recomandate și economisește timp și energie în bucătărie.
13:45
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a demarat o anchetă după ce o femeie a reclamat că agenţii de pază din Unitatea de Primiri Urgenţe i-ar fi luat scaunul pe care fusese aşezată din lipsă de paturi, deşi se simţea foarte rău şi avea simptome de infecţie respiratorie.
13:45
Jean Paul Tucan este patronul J.T. Grup Oil SA, una dintre cele mai importante firme din județul Constanța. El a fost trimis în judecată, în 12 august 2025, de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi.
13:45
Muzeul Comunităţii şi Educaţiei Nevăzătorilor „Regina Elisabeta”, primul spaţiu muzeal din România dedicat istoriei, culturii şi contribuţiilor persoanelor nevăzătoare, a fost inaugurat joi la Liceul Tehnologic „Regina Elisabeta" din Bucureşti.
13:45
Rusia nu mai publică cifre oficiale privind pierderile de soldați în războiul din Ucraina și a blocat în mare parte accesul la alte date publice despre decesele soldaților, însă dovezile privind morțile nu pot fi blocate total, permițând estimări parțiale, dar revelatoare, relatează Kyiv Independent
13:45
Aderarea României la zona euro este o procedură pe care niciun Guvern al României din ultimul deceniu nu și-a asumat-o pentru că ar fi fost obligate să renunțe la cheltuirea banilor după bunul lor plac și ar fi trebuit să se supună politicilor monetare ale BCE, spun analiștii consultați de Adevărul.
13:45
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, participă joi la Interviurile Adevărul, unde va ofere va oferi ultimele detalii despre facturile românilor la energie, în contextul în care de la 1 aprilie piața de gaze naturale ar urma să fie liberalizată.
13:45
Dependența Ucrainei de informațiile furnizate de Statele Unite nu mai este la fel de critică precum era în urmă cu un an, arată o analiză Financial Times, în contextul temerilor legate de o eventuală nouă suspendare a sprijinului american.
Acum 6 ore
13:30
Un tânăr român, cunoscut pe TikTok sub numele de Dan Has The Munchies, a făcut recent o vizită la un McDonald’s din India și a filmat întreaga experiență, povestind urmăritorilor săi ce l-a surprins cel mai mult.
13:30
Un bărbat în vârstă de 71 de ani din judeţul Neamţ a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a lovit soţia, imobilizată la pat, în zona feţei. Victima a afirmat că rănile ar fi fost cauzate după ce a căzut din pat, această versiune fiind susţinută şi de soţul ei în faţa anchetatorilor.
13:30
Războiul nu are nevoie de traducere, se simte nu numai pe front și în fâșia măturată de loviturile de artilerie sau de dronele sinucigașe, dar și departe, pe tot teritoriul Ucrainei.
13:30
Un moment șocant a avut loc în ședința Consiliului Local Municipal Brăila din 29 ianuarie, când liberalul Petrică Costel Popa a depus jurământul de consilier într-un mod cu totul neașteptat, stârnind reacții de uimire în rândul colegilor și al publicului.
13:15
Principalele săli de cinema din Africa de Sud au retras documentarul despre prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, chiar înainte de lansare, distribuitorul invocând „climatul actual”, au relatat mass-media locale.
13:15
Germania intenționează să devină prima țară europeană care dezvoltă o sistem național de sateliți pentru detectarea lansărilor de rachete, într-un moment în care statele europene caută să-și reducă dependența de Statele Unite în domeniul apărării, relatează Financial Times.
13:15
În ultimii ani, românii au devenit tot mai atenți la alegerile pe care le fac atunci când vine vorba despre îngrijirea personală.
13:15
Abandonul școlar și gradul scăzut de incluziune din școlile românești sunt două dintre problemele importante ale sistemului educațional din România, mai ales în cartierele și localitățile unde lipsa resurselor și demotivarea afectează direct parcursul școlar al copiilor.
13:00
China a executat 11 membri ai familei criminale Ming, care conducea grupări de escrocherie și alte activități ilegale în Myanmar, au anunțat joi agențiile de presă de stat chineze.
13:00
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața după ce furtuna Kristin a lovit centrul și nordul Portugaliei, provocând inundații, alunecări de teren și pagube pe scară largă, relatează BBC. Autoritățile au descris fenomenul ca un „eveniment climatic extrem”.
12:45
Un afiș publicitar apărut în magazinele Leroy Merlin România a stârnit critici din partea Centrului Filia, care acuză compania că transmite mesaje sexiste și perpetuează stereotipuri despre rolurile femeilor în familie.
12:45
Cercetători americani au descoperit zona din creier care transformă durerea acută în cronică.
12:30
Ministrul ungar al Transporturilor, János Lázár, nu dorește muncitori străini şi a spus că romii locali ar putea curăța toaletele din trenuri. Declarația a indignat întreaga țară. L-ar putea costa voturi pe Orbán?
12:15
Australian Open este în faza semifinalelor, atât pe tabloul feminin, cât și pe cel masculin.
12:15
Hidrologii au instituit Cod galben de viituri, valabil începând de joi, ora 12.00, până la data de 30 ianuarie, la aceeași oră.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.