Marinarii din Armata Britanică nu mai au voie să bea pe mare. Decât puțin. Care este limita de alcool consumat

Gândul, 30 ianuarie 2026 06:10

Marina Regală britanică a anunțat că va introduce limită de alcool consumat pentru marinarii aflați la bordul navelor. Noua politică va încuraja consumul de alcool în mod responsabil. Potrivit regulamentului, marinarii britanici nu vor putea să bea mai mult de 14 unități la o săptămână, adică șase halbe de bere sau 10 pahare cu vin. […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 5 minute
09:30
FCSB a scos un egal cu Fenerbahce Istanbul, scor 1-1, în ultimul meci din grupa unică de Europa League. La finalul întâlnirii, Ștefan Târnovanu, a intrat într-un coflict cu ultrașii din galeria lui Gheorghe Mustață, arătându-se deranjat de bannerele suporterilor. Pe teren, internaționalul din poarta „roș-albaștrilor” a fost unul dintre cei mai buni jucători, salvându-și […]
Acum 15 minute
09:20
Președintele american Donald Trump, ironizat din nou pentru faptul că a ațipit în timpul unei ședințe de cabinet, a spus că a închis ochii pentru că era plictisit, nu pentru că dormea. Situația a readus în prim-plan discuții cu privire la starea de sănătate și la nivelul de energie al președintelui american, transmite Reuters. Donald […]
Acum 30 minute
09:10
Educația copiilor reprezintă o prioritate pentru Andra și Cătălin Măruță. Cei doi copii ai cuplului învață la școala privată Cambridge School of Bucharest. Eva este în clasa a IV-a (Year 5 – în sistemul britanic pe care îl urmează), iar CANCAN.RO a dezvăluit suma pe care cei doi o plătesc anual pentru Eva și David. […]
09:10
Falimentul, spune un personaj dintr-un roman al lui Hemingway, i s-a întâmplat în două moduri: treptat, apoi brusc. Același lucru este valabil și pentru implozia NATO post-1945, care se apropie din luna noiembrie a anului 2024, atunci când Donald Trump a câștigat un al doilea mandat la Casa Albă. În doar câteva zile, situația s-a […]
09:10
FCSB a încheiat campania europeană din acest sezon cu o remiză, 1-1 pe Arena Națională cu Fenerbahce Istanbul. La finalul meciului, Gigi Becali a anunțat primul jucător care pleacă de la echipă: „Îl dau în Grecia”. Mai mult, latifundiarul din Pipera spune că va face noi transferuri și ia în calcul să aducă doi, trei […]
09:10
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu și-a prezentat perspectiva privind viitorul scrutin electoral din Ungaria și a vorbit despre poziția pe care România ar trebui să o adopte față de vecinii maghiari. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. În contextul alegerilor ce urmează să aibă loc în Ungaria, profesorul […]
09:10
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 2 februarie – 2 martie 2026, care indică temperaturi mai ridicate decât mediile climatologice în aproape toată țara, alături de episoade cu precipitații peste normal, în special la jumătatea lunii februarie. Potrivit meteorologilor ANM, finalul de iarnă 2026 va fi mai blând decât în mod obișnuit, […]
Acum o oră
08:50
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat retragerea certificării pentru toate aeronavele fabricate în Canada și a amenințat cu impunerea unor tarife de 50%. Decizia, fără precedent, riscă să afecteze grav transportul aerian din Statele Unite și relațiile comerciale dintre Washington și Ottawa. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că intenționează să retragă certificarea […]
08:50
Creșterile de pensii sunt în pericol în următorii ani. Guvernul a ridicat cheltuielile cu pensiile, ele au crescut și cu 9 milioane de euro în 2 ani, potrivit datelor de la Casa de Pensii. Creșterile din 2024 au înregistrat recorduri. Ele au fost indexate la 1 ianuarie 2024 cu 13%, iar mai apoi a fost […]
08:40
Survivor 2026 a debutat la începutul lunii ianuarie 2026, iar telespectatorii urmăresc fiecare ediție cu sufletul la gură, totuși există și un clasament al victoriilor obținute. Cine a adus cele mai multe câștiguri și cine ocupă ultimele locuri. Survivor 2026 se află deja de aproape o lună în desfășurare și continuă să capteze atenția telespectatorilor […]
08:40
Reducerea consumului de energie și independența față de furnizori devin obiective-cheie pentru locuințele moderne. Dan Tudose – expert în energie verde și sisteme de stocare – explică de ce echipamentele eficiente, producția locală de energie și stocarea transformă casa într-un sistem energetic autonom. O locuință modernă trebuie, înainte de toate, să consume cât mai puțină […]
08:40
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a explicat ce a conținut raportul prezentat în Statele Unite despre evenimentele din 6 decembrie 2024. Fostul ministru arată că documentul a fost construit tehnic și că analizează situația României prin criterii folosite internațional pentru definirea loviturilor de stat. Urmăriți […]
Acum 2 ore
08:30
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat deschis apropierea economică dintre Marea Britanie și China, calificând-o drept una„foarte periculoasă”. Declarațiile liderului de la Casa Albă vin în timp ce premierul britanic Keir Starmer se află într-o vizită oficială la Beijing, menită să relanseze relațiile bilaterale. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că este „foarte periculos” […]
08:10
România rămâne una dintre cele mai periculoase țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește siguranța rutieră, iar tragedia produsă în județul Timiș, în care șapte cetățeni greci și-au pierdut viața, a readus în prim-plan vulnerabilitățile majore ale infrastructurii rutiere. Titi Aur, expertul în conducere defensivă, a explicat, pentru Gândul, că principala cauză a acestor […]
08:10
În ediția din 26 ianuarie 2026 a emisiunii Marius Tucă Show, profesorul univ. dr. Valentin Stan a criticat afirmațiile făcute de Oana Țoiu în legătură cu imposibilitatea transferului unui teritoriu fără voința poporului, punând sub semnul întrebării nivelul de documentare al acesteia. Urmăriți aici integral emisiunea Marius Tucă Show. Valentin Stan a afirmat că declarațiile […]
08:00
Alin Ionescu a trecut deja prin al doilea divorț, iar acum a încercat să scape de plata pensiei alimentare pentru cei doi copiii reieșiți din mariajul cu Cristina Spătar. Milionarul a invocat că este sărac și că are un venit lunar de doar 163 de lei. Potrivit Cancan.ro, instanța a aflat veniturile acestuia. Între ceea […]
07:50
Vineri, 30 ianuarie, se așteaptă decizia de la Curtea de Apel București (CAB), în cazul cererilor depuse la finalul lui 2025, de avocata Silvia Uscov privind suspendarea actelor de numire a judecătorilor Mihai Busuoic și Dacian Dragoș. Decizia a fost amânată pe 16 ianuarie, atunci când s-a amânat și cea în cazul pensiilor de serviciu […]
07:40
România încă se confruntă cu probleme de sărăcie și în 2026, iar asta rezultă din faptul că ocupăm prima poziție în Uniunea Europeană la nivel de sărăcie, cu 1 din 5 români afectați. Țara noastră ocupă, totodată, locul trei la nivel de Uniune Europeană la riscul de sărăcie, astfel una din trei persoane este expusă […]
07:40
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a adresat controversatul moment în care liderul AUR, George Simion, a tăiat un tort în forma Groenlandei cu steagul Americii pe el, în timpul unei vizite oficiale în Statele Unite. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea […]
Acum 4 ore
07:20
Gândul vă prezintă calendarul zilei de vineri, 30 ianuarie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Phil Collins este un muzician, cântăreț și compozitor britanic, apreciat atât pentru cariera sa solo, cât și pentru activitatea sa în trupa Genesis. Născut pe 30 ianuarie 1951, la Londra, a devenit […]
07:10
Adrian Severin, invitat în emisiunea Marius Tucă Show din 27 ianuarie 2026, a diagnosticat starea României ca o „paralizie strategică”, comparând-o cu o boală care împiedică orice mișcare, spre deosebire de simpla stagnare. Urmărește aici, integral emisiunea Marius Tucă Show Adrian Severin a criticat absența României din inițiative precum Consiliul pentru Pace promovat de SUA, […]
06:40
În ediția Marius Tucă Show din 26 ianuarie 2026, jurnalistul Valentin Stan a vorbit despre influența Serviciilor Secrete în politica românească, pornind de la o reacție a unui invitat la huiduielile din Piața Universității. Urmărește aici, integral emsiunea Marius Tuca Show Totul a început cu o referire la huiduielile dinspre protestatarii din Piața Universității, care […]
06:10
Directorul executiv Mark Zuckerberg a dezvăluit că un angajat al Meta muncește mult mai mult decât o echipă întreagă. Secretul angajatului este că folosește inteligența artificală și productivitatea acestuia pentru companie este mult mai mare decât în cazul unei echipe mari. Meta plănuiește să crească investițiile în AI cu 70% în acest an și să […]
06:10
Gândul a realizat, în exclusivitate, un interviu pe stradă pentru a afla ce preferă elevii să facă în timpul liber: să citească o carte sau să stea pe TikTok. Din șapte elevi întrebați, doar unul a spus că ar alege lectura, în timp ce ceilalți șase au indicat fără ezitare rețeaua socială ca principală opțiune. […]
06:10
În emisiunea Marius Tucă Show din data de 28 ianuarie, Marius Tucă împreună cu analistul Dan Dungaciu descriu o contradicție flagrantă în atitudinea liderilor români față de SUA și Donald Trump. Urmărește aici, integral emisiunea Marius Tucă Show Dan Dungaciu a vorbit despre un raport detaliat de „câteva zeci de pagini” privind alegerile fraudate și […]
06:10
Marina Regală britanică a anunțat că va introduce limită de alcool consumat pentru marinarii aflați la bordul navelor. Noua politică va încuraja consumul de alcool în mod responsabil. Potrivit regulamentului, marinarii britanici nu vor putea să bea mai mult de 14 unități la o săptămână, adică șase halbe de bere sau 10 pahare cu vin. […]
Acum 6 ore
05:10
Abullah Ataș, turcul condamnat pentru crimă care a evadat de la Penitenciarul Rahova a procedat întocmai ca unii dintre cei mai periculoși deținuți după ce a decis să-și schimbe religia. Totuși, anchetatorii aflați pe urmele sale sunt de părere că motivele pentru care deținutul turc s-a convertit la creștinism sunt diferite de ale altor criminali. […]
Acum 8 ore
01:50
Un serial lansat de Netflix cu doar câteva zile în urmă a reușit să se transforme deja în una dintre cele mai populare producții de pe celebra platformă de streaming. Primul sezon are doar opt episoade, dar a ajuns în topul preferințelor din 76 de țări, în această săptămână, inclusiv în România. Este vorba „Pasiune […]
Acum 12 ore
00:10
O explozie a avut loc la o rafinărie din Turcia, la o unitate a companiei Tüpraş. Potrivit NTV, o cisternă cu benzină a explodat. Până în prezent, nu există rapoarte privind victime sau persoane rănite. Știre în curs de actualizare
00:00
Pete Hegseth a avertizat Iranul asupra programului de înarmare nucleară după ce Donald Trump, președintele SUA, a declarat că a trimis o „armadă” în Golful Persic, Șeful Pentagonuluui a anunțat că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul clerical de la Teheran continuă să dezvolte arme nucleare, pe fondul intensificării tensiunilor din regiune după […]
00:00
Un serial lansat de Netflix cu doar câteva zile în urmă a reușit să se transforme deja în una dintre cele mai populare producții de pe celebra platformă de streaming. Primul sezon are doar opt episoade, dar a ajuns în topul preferințelor din 76 de țări, în această săptămână, inclusiv în România. Este vorba „Pasiune […]
29 ianuarie 2026
23:50
Emma Răducanu s-a despărțit de antrenorul Francis Roig după eliminarea sa de la Australian Open. Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a pierdut în fața austriacei Anastasia Potapova, în două seturi, 6-7, 2-6, în runda a doua de pe Melbourne Park. Răducanu urmează să joace la Transylvania Open în România, între 1 și 7 […]
23:50
Haosul din Rusia provocat de cea mai grea iarnă din ultimii 200 de ani încă nu a dispărut. Moscov este din nou blocată. În unele dintre filmări postate în cursul zilei de azi, se poate vedea cum locuitorii încearcă disperați să împingă un camion pentru a elibera traficul blocat de nămeți. Regiunea Kamchatka a fost […]
23:40
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum cei din PNL plănuiesc plecarea lui Bolojan din funcția de premier, dar și din partid. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „PNL-ul e într-o situație în care încasează toată politica […]
23:10
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Natalia Morari, jurnalistă și moderatoare de emisiuni politice, a vorbit despre motivele pentru care a primit interdicție în România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Natalia Morari: „Eu vreau ca telespectatorii dumneavoastră să înțeleagă un lucru. Noi nu vorbim despre un stat […]
23:00
Încă din 2025, autoritățile locale din mai multe orașe din Germania au demarat o campanie de restrângere a accesului la ajutoare sociale pentru imigranții proveniți din România și Bulgaria. Măsurile includ atât retragerea beneficiilor financiare, cât și emiterea unor ordine de părăsire a teritoriului german, relatează publicația Bild, preia USD24.RO. Deși nu este explicit, măsurile […]
23:00
Prețurile terenurilor agricole au crescut cam în toată Uniunea Europeană (UE). De exemplu, prețul mediu pentru un hectar de teren agricol a ajuns, în 2024, la peste 15.000 de euro. România se află la mijlocul clasamentului, cu o medie de aproape 9.000 de euro hectarul, dar se remarcă prin ritmul accelerat al majorărilor. Tendința se […]
22:50
În timp ce aurul a depășit pragul de 5.000 de dolari pe uncie pentru prima dată în istorie, pe fondul tensiunilor și al incertitudinilor geopolitice, Banca Națională a Poloniei a anunțat că și-a crescut rezerva de aur la 500 de tone, potrivit Euronews. Președintele Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapinski, a susținut de câțiva ani rolul special […]
22:40
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum o comparație între Bolojan și Ceaușescu este una improprie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „El avea o intenție. În timp ce Ilie Bolojan face măsuri de austeritate fără niciun […]
22:30
Echipajele României care vor lua startul în Rallye Monte-Carlo Historique 2026 sunt deja pe traseul către Monaco și, potrivit declarațiilor lui Călin Popescu-Tăriceanu, membru al echipajului, convoiul se află pe autostrada spre Zagreb, la mai puțin de 100 de kilometri de oraș, după ce a traversat Belgrad. „Suntem pe autostrada care duce către Zagreb, mai […]
22:20
Pe fondul războiului achizițiilor dintre Paramount și Netflix pentru Warner Bros., un magnat media american s-a arătat disponibil să cumpere CNN, cea mai mare rețea de televiziune americană prin cablu de știri din toată lumea. Pe 21 ianuarie, Netflix a anunțat că poate efectua rapid plata în cash pentru a cumpăra Warner Bros., potrivit Reuters. Magnatul […]
22:10
Gândul prezintă Best of „Marius Tucă Show” – vineri, 30 ianuarie, de la ora 20.00. Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin, prof. univ.dr. Dan Dungaciu, Natalia Morari și Oana Eftimie. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi […]
22:10
Grecia este țara europeană unde este cel mai bine să-ți trăiești anii de pensie. Nu este nimic nou, occidentalii din țările prospere au descoperit de mult tip acest lucru, mai nou și românii. Este de notorietate insula Thassos, unde poți întâlni mai mulți români ca pe Calea Victoriei. Țările mediteraneene au fost din totdeauna locul […]
22:00
„Ce facem cu Board of Peace”, a fost întrebat Nicușor Dan la Digi 24. El spune că „este o invitatie care ne onorează, principalul sau obiectiv este stabilizarea situatiei in Gaza”. „Modul în care carta inițială a acestui mecanism a fost redactată a ridicat niște probleme. Imediat ce am primit-o, am început să ne consultăm […]
22:00
Viața la bloc vine cu reguli stricte, iar orice încălcare a lor poate atrage sancțiuni serioase, putând fi chiar dat în judecată de către Asociația de Proprietari. Locatarii trebuie să țină cont de ceilalți vecini, atunci când schimbă ceva în apartament sau în spațiile comune, scrie Cancan. Teoretic, chiar și cea mai mică modificare într-un […]
22:00
Vizita președintelui Nicușor Dan în Statele Unite se amână. Dacă anul trecut șeful statului spunea că va merge la Washington la începutul acestui an, acum avansează luna iulie ca posibil termen de deplasare. Președintele afirmă că invitația există, dar spune că își dorește ca vizita să fie pregătită temeinic și să aibă rezultate concrete. „Unde […]
21:50
Președintele Nicușor Dan spune că procesul de numire a șefilor SRI și SIE trebuie finalizat și că discuțiile din spațiul public ar trebui să se oprească. El explică faptul că, într-o democrație, rolurile sunt clare. Nicușor Dan afirmă că, înainte de propunerile oficiale, vor exista discuții politice, iar Parlamentul va avea ultimul cuvânt. „În orice […]
21:40
Președintele Nicușor Dan a vorbit despre cazul grav petrecut în localitatea Cenei, unde doi copii au fost uciși, și a spus că situația este una „absolut regretabilă”. Șeful statului a explicat că, deși cazul șochează opinia publică, România nu este un caz singular, iar astfel de episoade apar și în alte țări. Nicușor Dan a […]
21:40
Președintele Nicușor Dan a găsit motivele pentru care România are cea mai scumpă energie din UE: piața liberă și taxele. „Sunt două părți. Prima este că, chiar dacă o țară are resurse, există o piață liberă în care contează prețul cu care operează companiile. Discuția este că, dacă ai aceste resurse, înseamnă că din redevențe […]
21:40
Cinci bucătari profesioniști, fiecare cu propria rețetă, au dezvăluit cum să împiedice gustul puiului să fie uscat, dar toți au menționat același ingredient. YouTuber-ul Danny Kim, auto-descris ca fiind un „gurmand neînfricat”, care explorează totul, de la restaurante cu stele Michelin la „mese cu buget redus”, a vorbit cu experții într-un videoclip recent, publică Express. […]
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.