SUA aprobă o posibilă vânzare de rachete Patriot, de 9 miliarde de dolari, către Arabia Saudită

News.ro, 31 ianuarie 2026 16:00

Departamentul de Stat al Statelor Unite a aprobat vineri o posibilă vânzare către Arabia Saudită de rachete de interceptare Patriot şi a echipamentelor aferente, în valoare estimată de 9 miliarde de dolari, a anunţat Departamentul Apărării al Statelor Unite, citat de Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
18:20
Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) anunţă că a fost sesizată în cursul zilei de sţmbătă de apariţia unor unde colorate pe Dunăre, în dreptul localităţii Moldova Nouă, pe o lungime de 2 km, având o lăţime de 300 metri.
Acum 15 minute
18:10
Echipa turcă Rizespor, pentru care românul Valentin Mihăilă a înscris un gol, a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea Başakşehir, în etapa a 20-a din campionatul turc, Super Lig.
Acum 30 minute
18:00
Israelul va redeschide duminică punctul de trecere a frontierei Rafah pentru circulaţia persoanelor între Fâşia Gaza şi Egipt, a anunţat agenţia guvernamentală israeliană COGAT, aceasta fiind prima redeschidere a singurei rute funcţionale de intrare şi ieşire din Gaza de la începutul lunii mai 2024, relatează Reuters.
Acum o oră
17:50
Atacantul ucrainean Roman Iaremchiuk este aşteptat duminică la Lyon, în vederea unui împrumut până la finalul sezonului, informează L’Equipe.
17:40
Un fost ofiţer, în vârstă de 68 de ani, este cercetat de procurorii din Cluj-Napoca, după ce a comis, la sfârşitul anului trecut, o agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani. Procurorii au cerut arestarea preventivă a bărbatului, dar instanţa a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu.
17:30
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli” – INCAS, institut aflat în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul acestui an ca Organizaţie de Proiectare de către Autoritatea Aeronautică Militară Naţională a Ministerului Apărării, cees ce îi dă dreptul de a desfăşura activităţi de proiectare pentru aeronave militare, în conformitate cu cerinţele RMAR 21/EMAR 21, acoperind modificări şi reparaţii majore şi minore pentru aeronave de mici şi mari dimensiuni.
17:30
Premierul ungar Viktor Orbán a negat sâmbătă că ar fi nevoie de tăieri de cheltuieli pentru a reduce deficitul bugetar dacă Fidesz câştigă alegerile din aprilie, afirmând că politicile sociale şi economice emblematice ale partidului vor fi menţinute, transmite Reuters.
Acum 2 ore
17:20
Rareş Hopincă, Alexandru Hazem Kansou şi Adrian Vigheciu au fost propuşi de către PSD Bucureşti să preia interimatul filialelor PSD Sector 2, 4 şi 6, după demisia preşedinţilor Rodica Nassar, Andrei Trocan şi Gabriel Mutu. Preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă, afirmă că organizaţia PSD Bucureşti are nevoie de o nouă abordare. Propunerile vor fi prezentate mâine, în cadrul Consiliului Politic Naţional, pentru a fi supuse procedurilor statutare de validare, până la organizarea de alegeri interne.
17:20
Presa spaniolă a dezvăluit că judecătoarea însărcinată cu anchetarea cazului Negreira, un posibil scandal arbitral în care este implicat clubul FC Barcelona, a respins cererea Real Madrid de a obţine documentele financiare ale catalanilor din perioada 2003-2021.
17:10
Cel puţin o persoană a murit şi 14 au fost rănite într-o explozie produsă sâmbătă în portul sudic Bandar Abbas, au declarat oficiali iranieni agenţiilor locale de presă. Cauza deflagraţiei nu este încă cunoscută.
17:00
Trei persoane, între care o adolescentă de 17 ani, au fost rănite într-un accident rutier produs sâmbătă după-amiază pe un drum naţional din judeţul Dâmboviţa. Poliţiştii care i-au testat pe cei doi şoferi implicaţi în accident au constatat că unul dintre ei se afla sub influenţa alcoolului.
17:00
Poliţiştii din Ialomiţa au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, cu privire la descoperirea unor rămăşiţe care ar putea fi umane, în municipiul Slobozia, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
16:40
Formaţia Hermannstadt a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii.
16:30
Cel puţin 67 de militanţi au fost ucişi sâmbătă în confruntări cu forţele de securitate din Balochistan, după o serie de atacuri simultane în mai multe oraşe ale provinciei, au declarat pentru Reuters patru oficiali din structurile de securitate.
Acum 4 ore
16:20
PSD Bucureşti propune asigurarea finanţării, prin bugetul pe 2026, a Proiectului Pilot LiftpentruViaţă, care prevedere construcţia a câte 2 lifturi la blocurile de 3-4 etaje, în fiecare judeţ al ţării şi utilizarea acestui proiect pilot pentru obţinerea unei linii dedicate de finanţare, prin fonduri europene, în următorul exerciţiu financiar. Deputatul PSD Diana Tuşa arată că soluţia tehnică este simplă şi vizează amplasarea în exterior a liftului.
16:10
Deputatul Ionuţ Stroe (PNL) propune un modul în şcoli (gimnaziu/liceu) despre respect, consimţământ, relaţii sănătoase şi "igienă digitală", pe model britanic, el precizând că nu putem doar să "stingem incendii" prin pedepse, ci trebuie să prevenim prin educaţie.
16:00
Conducerea PSD se reuneşte, duminică, de la ora 17.00, în şedinţă a Consiliului Politic Naţional, la Vila Lac, social-democraţii urmând să discute despre coaliţia de guvernare, priorităţile legislative în noua sesiune parlamentară care începe luni, dar şi organizarea filialelor. În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, va prezenta conducerii pachetul de solidaritate, cu măsurile pe care PSD vrea să le susţină în coaliţie privind protecţia categoriilor vulnerabile. În şedinţă urmează să se discute şi situaţia organizaţiilor PSD de la sectoarele 2 şi 6, unde preşedinţii Rodica Nassar şi Gabriel Mutu şi-au anunţat demisiile.
16:00
Departamentul de Stat al Statelor Unite a aprobat vineri o posibilă vânzare către Arabia Saudită de rachete de interceptare Patriot şi a echipamentelor aferente, în valoare estimată de 9 miliarde de dolari, a anunţat Departamentul Apărării al Statelor Unite, citat de Reuters.
15:50
Conducerea PSD se reuneşte, duminică, de la ora 17.00, în şedinţă la Vila Lac, social-democraţii urmând să discute despre coaliţia de guvernare, priorităţile legislative în noua sesiune parlamentară care începe luni, dar şi organizarea filialelor. În plus, ministrul Muncii, Florin Manole, va prezenta conducerii pachetul de solidaritate, cu măsurile pe care PSD vrea să le susţină în coaliţie privind protecţia categoriilor vulnerabile.
15:30
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a afirmat că Ilie Bolojan are susţinerea PNL Iaşi, el adăugând că România are nevoie de o guvernare care spune adevărul, chiar şi atunci când acesta este incomod.
15:20
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat la Lugoj, sâmbătă, cea de-a doua creşă construită în judeţul Timiş, prin Programul guvernamental de construire creşe "Sfânta Ana", coordonat de Ministerul Dezvoltării, şi cea de-a 51-a creşă construită la nivel naţional, el arătând că, în PNRR şi-au asumat crearea a 4.500 de noi locuri în creşe, în toată ţara, iar până în prezent au creat 3.220 de noi locuri.
15:20
Rapperul Snoop Dogg spune că vrea să contribuie la transformarea clubului Swansea City într-un „nume global”, informează BBC.
15:00
Elveţianca Malorie Blanc a câştigat sâmbătă super-G-ul de la Crans-Montana (Elveţia), obţinând la 22 de ani prima sa victorie în Cupa Mondială de schi, în ultima cursă a circuitului feminin înainte de Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina de săptămâna viitoare.
14:50
Zeci de turişti aşteaptă, sâmbătă după amiază, la rând la mijloacele de transport care deservesc domeniul schiabil al staţiunii Sinaia. La 2000 de metri altitudine, în Bucegi, sunt deschise mai mute pârtii, însă administratorii domeniului schiabil atrag atenţia că nu sunt condiţii ideale pentru începători, din cauza vizibilităţii reduse.
14:50
Israelul a lansat sâmbătă cele mai puternice atacuri aeriene din ultimele săptămâni asupra Fâşia Gaza, ucigând 26 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare locale, citate de Reuters.
14:30
Poliţiştii din Cluj anunţă că au deschis anchetă după ce imagini în care se vede un tânăr bătut, culcat la pământ şi care abia mişcă, au apărut în spaţiul public.
Acum 6 ore
14:20
Poliţiştii din Cluj anunţă că au deschis anchetă după ce imagini în care se vede un tânăr bătut, culcat la pământ şi care abia mişcă, au apărut în spaţiul public.
14:20
Poliţiştii din Timiş au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 25 de ani care, deşi consumase alcool şi nu avea nici permis de conducere, a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat.
14:20
Internaţionalul ucrainean Oleksandr Zinchenko (75 selecţii, 12 goluri), împrumutat de Arsenal la Nottingham Forest, va semna cu Ajax Amsterdam.
14:20
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce o fată în vârstă de 18 ani a fost găsită moartă într-o locuinţă.
14:10
În noile fişiere publicate vineri de Departamentul Justiţiei al Statelor Unite, Jeffrey Epstein afirma în iulie 2013 că Bill Gates i-ar fi cerut unui consilier medicamente pentru o boală cu transmitere sexuală, ”ca urmare a sexului cu fete ruse”, şi că i-ar fi administrat pe ascuns antibiotice soţiei sale de atunci, Melinda, din acest motiv, potrivit New York Post.
13:50
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa şi care a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
13:40
Sistemul energetic al Moldovei a fost grav afectat sâmbătă de o pană de curent cauzată de probleme în reţeaua din Ucraina, care a lăsat fără curent electric capitala moldoveană şi alte regiuni ale ţării, au anunţat autorităţile de la Chişinău, citate de Reuters.
13:40
Elena Rîbakina a declarat, sâmbătă, după triumful de la Australian Open în faţa Arinei Sabalenka, că joacă mereu cu bucurie şi plăcere la turneul de la Melbourne.
13:40
Preşedintele Nicuşor Dan a primit anul trecut, cu ocazia unor acţiuni de protocol, cadouri evaluate la aproximativ 10.000 de euro. Cel mai scump a fost o fotografie înrămată, cu semnăturile Regelui Charles al lll-lea şi Reginei Camila, cu o valoare estimată de 3.400 de euro. Toate bunurile primite au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.
13:20
Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat sâmbătă că liderii Statelor Unite, Israelului şi Europei au exploatat problemele economice ale ţării, au instigat la proteste şi au oferit resurse pentru ”a rupe naţiunea în bucăţi”, transmite Reuters.
13:10
O bătrână de 76 de ani din judeţul Dolj a rămas fără bani şi bijuterii în valoare de 18.000 de lei, după ce a fost înşelată prin metoda „accidentul”. Ea i-a dat banii şi bijuteriile unui necunoscut care a pretins că are nevoie pentru fiul ei este bolnav şi trebuie să dea bani la medic. Suspectul a fost identificat şi reţinut.
13:10
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, cap de serie 5, a învins-o în trei seturi pe sportiva belarusă Arina Sabalenka, locul 1 mondial, şi a câştigat turneul de la Australian Open pentru prima oară.
13:00
Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, a fost pus să aleagă, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, între liderul PSD Sorin Grindeanu şi preşedintele AUR George Simion. ”Nici, nici”, a răspuns Pîslaru, alegând alt nume: premierul Ilie Bolojan.
13:00
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, devine consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, precizând că va folosi ce ştie şi ce poate pentru a contribui la schimbarea aşteptată de zeci de ani. Vlad Gheorghe, fost candidat la Primăria Capitalei, care s-a retras din cursă în favoarea lui Ciprian Ciucu, se pronunţă, î-tro postare pe Facebook, în favoarea reformei administrative, remarcând şi că ”şase sectoare plus Ilfovul primesc miliarde, iar Primăria Generală Bucureşti plăteşte datoriile”.”De zeci de ani structura asta nu a produs decât un oraş sufocat, căpuşat, blocat într-o funcţionare greoaie, fără responsabilitate, fără urmări.Acum este momentul să ne facem bine!”, afirmă el.
12:50
Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, susţine că Ilie Bolojan a făcut ”sacrificiul suprem” când a acceptat funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care ”ţara mergea în gard”. Pîslaru, adus în Guvern chiar de Ilie Bolojan, le-a transmis liderilor PSD ”care-l fac în toate chipurile” pe şeful Executivului că ar trebui ”să le crape obrazul de ruşine”.
12:50
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a criticat PSD pentru modul în care abordează guvernarea, remarcâns că PSD face parte din Guvernul condus de Ilie Bolojan, dar în acelaşi timp critică măsurile adoptate de Executiv. ”Asta înseamnă să fii cu partea dorsală în două luntrii, ca să fie foarte clar”, a spus ministrul Fondurilor Europene, la Prima TV. Pe de altă parte, Dragoş Pîslaru a lăudat mai mulţi miniştri PSD. ”Alexandru Rogobete, Bogdan Ivan, Florin Manole, jos pălăria, lucrez bine cu ei!”, a declarat Dragoş Pîslaru.
12:40
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a publicat, vineri, peste trei milioane de pagini de documente legate de cazul Jeffrey Epstein. Printre numeroasele personalităţi menţionate se numără Casey Wasserman, preşedintele comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028.
12:40
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că se aşteaptă ca în câteva zile Comisia Europeană să anunţe că a penalizat România pentru nerealizarea reformelor privind pensiile magistraţilor şi conduccerile marilor companii de stat. „Speranţa mea este să avem măcar o jumătate de sumă recuperată”, mărturiseşte ministrul.
12:40
Un bărbat de 59 de ani, din localitatea Condeeşti, judeţul Ialomiţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi omorât un câine, legându-l de o căruţă şi târându-l, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.
12:30
Autorităţile canadiene au declarat vineri că lucrează pentru a soluţiona disputa cu preşedintele american Donald Trump privind certificarea unor avioane private, după ce ameninţările acestuia de a retrage certificarea şi impune tarife pe aeronavele produse în Canada au dus la o scădere de 5% a acţiunilor Bombardier, transmite Reuters.
12:30
Dragoş Pâslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, dezvăluie că, după ce în urmă cu câteva luni, la renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, angajaţi din unele ministere, în calitate de coordonatori de reformă, au cerut insistent ca unele dintre proiectele propuse de ei să nu fie retrase din PNRR, „jurând pe Biblie” că le vor termina înainte de finalul lui august 2026, în ianuarie „a început marea fibrilaţie”, iar unii dintre ei încep să admită că poate au fost „prea ambiţioşi”. Pîslaru mai spune că, în timp ce unele ministere dau asigurări, în discuţiile cu ministrul Finanţelor privind formarea bugetului de stat, că vor accesa toţi banii din PNRR, în discuţiile cu Ministerul Proiectelor Europene (MIPE) ridică problema prelungirii termenelor dincolo de 31 august. Pâslaru mărturiseşte că această atitudine îl „scoate din minţi” şi cere „un pic de profesionalism”.
Acum 8 ore
12:20
Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, explică absenţa preşedintelui Nicuşor Dan de la Forumul Economic Mondial de la Davos, arătând că şeful statului nu a fost singurul lider la nivel înalt care nu a fost prezent la evenimentul la care însuşi preşedintele Trump a participat. „Cred că domnia sa a gândit prezenţa într-un context în care ar fi fost împins poate pentru nişte decizii imediate pe care România a cumpănit că nu ar trebui să le luăm pe repede înainte. (...) A fost ceva în care a fost o presiune enormă pusă pe cine e acolo la Davos şi era foarte complicat dacă erai acolo să te dai lovit într-o aripă”, spune Pîslaru. Ministrul a vorbit şi despre costurile şederii delegaţiei române la Davos.
12:20
Guvernul Coreei de Sud intenţionează să cheltuie până la 2,4 trilioane de woni (1,67 miliarde de dolari) în acest an pentru a promova transformarea bazată pe inteligenţă artificială (AI) în sectoarele publice, de la apărare până la agricultură, scrie The Korea Times.
12:20
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene explică de ce România a eşuat în a accesa mai multe miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Dragoş Pîslaru a arătat că valoarea fondurilor nerambursabile stabilită după renegocierea Planului cu Comisia Europeană „rămâne neatinsă”, însă scade valoarea banilor împrumutaţi, pentru că, pe de o parte România şi-a îndreptat atenţia către programul SAFE destinat industriei de apărare, iar pe de altă parte unele proiecte propuse a fi realizate din fonduri împrumutate cu dobândă avantajoasă nu ar fi fost terminate la timp. El a explicat de asemenea cu pentru fiecare euro accesat din bani europeni, România contribuie la bugetul Uniunii cu o treime din cât primeşte.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.