Argeş: Bărbat reţinut şi apoi plasat sub control judiciar, după ce a dat foc locuinţei soţiei sale, de care e despărţit

News.ro, 1 februarie 2026 15:10

Un bărbat din judeţul Argeş este anchetat penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere, după ce, băut şi gelos, a dat foc unei anexe a locuinţei soţiei sale, de care este despărţit.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
16:50
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vineri mai multe contracte de armament către Israel, cu o valoare totală care depăşeşte 6,5 miliarde de dolari, potrivit Pentagonului, citat de Reuters.
16:40
După ce a emoţionat întreaga Italie şi chiar dincolo de graniţele acesteia prin nefericita sa întâmplare, micuţul Riccardo va trăi în sfârşit un vis şi va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, care va avea loc vineri.
Acum o oră
16:30
Poliţiştii suceveni, care săptămâna aceasta au făcut, timp de trei zile, verificări în urma unor informaţii cu privire la existenţa unor cantităţi de lemn deţinute ilegal, au descoperit peste 150 de metri cubi de lemn fără documente de provenienţă.
16:20
Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat sâmbătă că preşedintele american Donald Trump este ”un lider eficient”, care caută cu adevărat pacea, lăudându-i stilul direct şi capacitatea de a sfida establishmentul de la Washington, relatează Reuters.
16:20
Elevul de la un liceu din Piteşti care săptămâna aceasta a agresat doi muncitori, în incinta unităţii de învăţământ, a fost plasat sub control judiciar.
16:10
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat Avocatul Poporului, după intrarea în vigoare, duminică, a prevederii potrivit căreia prima zi de concediu medical este neplătită, arătând că este un abuz care descurajează continuarea tratamentelor salvatoare, încalcă principiul egalităţii şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi penalizează financiar pacienţii care merg recurent la spital pentru terapii.
16:10
Un program intensiv care combină meditaţia cu alte practici minte-corp a fost asociat cu modificări rapide şi măsurabile în activitatea cerebrală şi în biologia sângelui, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, sugerând că intervenţiile psihologice pot avea efecte detectabile asupra organismului.
16:10
Părţile de cadavru descoperite de poliţişti în extravilanul municipiului Slobozia aparţin unei femei în vârstă de 75 de ani, din municipiu, au stabilit anchetatorii în urma verificărilor efectuate.
Acum 2 ore
16:00
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat Avocatul Poporului, după intrarea în vigoare, duminică, a prevederii potrivit căreia prima zi de concediu medical este neplătită, arătând că este un abuz care descurajează continuarea tratamentelor salvatoare, încalcă principiul egalităţii şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi penalizează financiar pacienţii care merg recurent la spital pentru terapii.
15:40
Papa Leon a făcut duminică un apel către liderii mondiali să folosească Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano şi Cortina d’Ampezzo pentru a promova pacea, îndemnând autorităţile să facă ”paşi concreţi” spre reducerea tensiunilor şi dialog, relatează Reuters.
15:20
Asocierea de firme care realizează lucrările de reabilitare la planşeul Unirii din Capitală şi care are a termen de finalizare sfârşitul anului viitor anunţă că ar putea accelera ritmul de lucru, însă acest aspect depinde de bugetele alocate de autorităţile publice. Omul de afaceri Cristian Erbaşu a explicat că pentru anul aceasta este nevoie de o finanţare suplimentară nu faţă de contract, ci faţă de bugetarea iniţială pe 2026 pentru ca lucrările să se deruleze mai repede şi să fie terminate înainte de termenul contractual.
15:20
Elveţianul Franjo von Allmen a câştigat, duminică, pentru al doilea an consecutiv, proba de coborâre de la Crans-Montana, ultima probă a Cupei Mondiale de schi alpin înaintea Jocurilor Olimpice.
15:10
Un bărbat din judeţul Argeş este anchetat penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere, după ce, băut şi gelos, a dat foc unei anexe a locuinţei soţiei sale, de care este despărţit.
Acum 4 ore
14:50
Spaniolul Carlos Alcaraz i-a adus un omagiu lui Novak Djokovici, despre care a spus că este o sursă de inspiraţie, după finala de la Australian în care s-a impus pentru prima oară.
14:50
Laptele matern face mult mai mult decât să hrănească un copil, pe lângă grăsimi, proteine, vitamine şi minerale, conţine hormoni, celule stem şi factori imunitari care protejează bebeluşii de agenţi patogeni, a explicat dr. Katie Hinde într-o conferinţă susţinută în Masur Auditorium, al campusului National Institutes of Health (NIH) din Bethesda, statul Maryland, în apropiere de Washington, D.C.
14:40
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 1 mondial, l-a învins, duminică, pe sârbul Novak Djokovici, cap de serie 4, şi a câştigat Australian Open pentru prima oară. Spaniolul a ajuns la 7 titluri de Grand Slam în carieră
14:30
Novak Djokovici (38 de ani) a fost glumeţ la ceremonia de premiere după Australian Open, unde a pierdut în faţa lui Carlos Alcaraz (22 de ani). Sârbul i-a tranmis un mesaj şi lui Rafael Nadal, aflat în tribune la Melbourne Park.
14:30
Mama băiatului de 13 ani din localitatea timişeană Cenei acuzat de uciderea unui adolescent de 15 ani mărturiseşte că se teme de revolta oamenilor care au ajuns să manifesteze după ce fiul ei a fost lăsat liber, pentru că nu răspunde penal pentru crima la care a participat. „Nu este vina mea că nu există lege” spune femeia, arătând că „poate că lucrurile ar fi fost altfel, copilul mergea unde ar trebui să meargă şi nu mai era poate revoltă” în toată ţara.
14:20
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 1 mondial, l-a învins, duminică, pe sârbul Novak Djokovici, cap de serie 4, şi a câştigat Australian Open pentru prima oară. Spaniolul a ajuns la 7 titluri de Grand Slam în carieră
14:20
Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, anunţă ă PSD va introduce în Consiliul General al Municipiului Bucureşti un proiect de hotărâre care să prevadă că, dacă Termoenergetica şi ELCEN nu livrează apă caldă şi agent termic în parametri, asociaţiile care primesc „apă călâie” să nu fie nevoite să plătească acest serviciu. Acesta susţine de asemenea modificarea politicii privind acordarea subvenţiilor pentru căldură în Bucureşti „astfel încât fiecare să plătească în concordanţă cu veniturile pe care le are”.
14:10
La 22 de ani şi 272 de zile, spaniolul Carlos Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător care a reuşit să se impună la toate cele patru turnee de Grand Slam.
14:10
Un nou set de negocieri trilaterale, mediate de Statele Unite, între Ucraina şi Rusia va avea loc în Abu Dhabi, pe 4 şi 5 februarie, a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
14:00
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 1 mondial, l-a învins, duminică, pe sârbul Novak Djokovici, cap de serie 4, şi a câştigat Australian Open pentru prima oară. Spaniolul a ajuns la 7 titluri de Grand Slam în carieră
13:40
Primarul sectorului 4 al Capitalei, social-democratul Daniel Băluţă, îl atacă pe primarul general, liberalul Ciprian Ciucu, afirmând că Primăria sectorului 4 a demonstrat că „proiectele mari nu sunt nici vise, nici viziuni, ci realitate, lucruri care, din păcate, sunt străine noii conduceri a Bucureştiului”. Băluţă a explicat şi de ce PSD s-a opus majorării tarifului pentru transportul în comun în Bucureşti: „Ceea ce, din păcate, domnul Ciucu, domnul Bolojan nu înţeleg sau se fac că nu înţeleg este că românii nu mai suportă starea asta”.
13:40
Un incendiu a izbucnit, duminică, într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din municipiul Braşov. Şase persoane s-au autoevacuat, iar o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale.
13:30
La revenirea sa ca titular, fundaşul francez Ibrahima Konaté a marcat al patrulea gol al echipei Liverpool împotriva Newcastle (4-1), în etapa a 24-a din Premier League.
13:30
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu îl contrazice pe secretarul de stat în MAI Raed Arafat, care a susţinut că este momentul pentru limitarea ccesului copiilor la reţelele sociale, după modelul altor state, ministrul susţinând că problema nu este existenţa platformelor online, ci modul în care sunt folosite. ”Interzicerea lor nu îi pregăteşte pe copii pentru realitate, ci îi face mai vulnerabili. În schimb, o educaţie socială solidă, combinată cu supraveghere (de către părinţi şi profesori) şi comunicare, îi ajută să navigheze în siguranţă în mediul digital şi să nu cadă pradă instigării sau influenţelor negative din online”, argumentează Predoiu, adăugând că ”interdicţia totală nu face decât să creeze frustrare şi curiozitate excesivă, iar copiii pot ajunge să folosească aceste platforme pe ascuns, fără niciun fel de îndrumare sau protecţie”. El subliniază că a făcut aceste precizări strict din perspectivă de avocat, senator şi membru al unui partid care are în „ADN-ul său ideologic” libertatea şi valori conservatoare în general, Ministerul de Interne neavând atribuţia stabilirii unor limite legale de libertate în materie de liberă exprimare şi acces la informaţie
13:20
Poliţiştii din Ialomiţa au descoperit, duminică, părţi ale unui cadavru în extravilanul municipiului Slobozia, în continuarea cercetărilor demarate după ce, sâmbătă, au fost semnalate rămăşiţe posibil umane în cartierul Tineretului.
13:20
Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat duminică, potrivit presei de stat, că dacă Statele Unite vor ataca Iranul, confruntarea s-ar transforma într-un conflict regional, pe fondul tensiunilor crescute dintre Washington şi Teheran, transmite Reuters.
13:10
Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, anunţă că lucrările de proiectare a staţiilor de metrou din cadrul magistralei 4, între Eroii Revoluţiei şi Gara Progresul vor fi realizate exclusiv de companii româneşti, aflate într-o asociere.
Acum 6 ore
12:50
Mult timp s-a considerat că amintirile despre experienţele personale şi accesarea cunoştinţelor generale se bazează pe sisteme diferite din creier. Un studiu recent sugerează însă că această distincţie este mult mai puţin delimitată decât se presupunea, iar diferitele forme de memorie pot fi susţinute de mecanisme comune din creier.
12:30
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) respinge ferm etichetarea operatorilor din turism drept evazionişti fiscali şi solicită scuze publice din partea ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Ambrozie-Irineu Darău. FPTR precizează că nu reprezintă infractori şi nu va accepta niciodată asocierea angajatorilor din turism cu fenomenul infracţional. Potrivit federaţiei, turismul nu este problema semnificativă a evaziunii fiscale din România.
12:30
Atacantul Ademola Lookman doreşte să părăsească Atalanta încă din vara trecută, după mai multe sezoane de foarte înalt nivel în tricoul echipei din Bergamo.
12:30
Documentele publicate recent de Departamentul Justiţiei din SUA o menţionează de câteva sute de ori pe Prinţesa Mette-Marit a Norvegiei în corespondenţele lui Jeffrey Epstein. Documentele includ e-mailuri din 2011–2012, în care prinţesa îi cerea părerea lui Epstein în legătură cu expunerea fiului ei adolescent la conţinut sexual explicit şi conversaţii separate în care consilierul ştiinţific al lui Bill Gates făcea aluzii sexuale legate de aceasta.
12:10
12:10
12:00
Actriţa Catherine O'Hara, care a jucat în „Home Alone”, „Schitt's Creek” şi „Best in Show”, a decedat vineri, la vârsta de 71 de ani. Deşi cauzele exacte ale decesului său nu au fost dezvăluite, ea suferea de o anomalie congenitală rară care afectează mai puţin de o persoană din 10.000.
11:50
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a sosit duminică în China, unde se va întâlni cu ministrul chinez de Externe Wang Yi pentru discuţii pe tema securităţii internaţionale şi regionale, au relatat agenţiile ruse, citând Consiliul de Securitate, transmite Reuters.
11:30
Atacantul francez André-Pierre Gignac a primit, sâmbătă, primul său cartonaş roşu, la vârsta de 40 de ani, în timpul victoriei cu 2-1 a echipei sale Tigres de Monterrey în campionatul mexican, pe terenul echipei Leon.
11:30
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea lansează o campanie prin care atrage atenţia asupra riscurilor de dezinformare cu ajutorul imaginilor generate de inteligenţa artificială, prezentând exemple de clipuri generate de AI, în care, aparent, sunt forţele de ordine ale Jandarmeriei şi arătând, totodată, cât de uşor poate fi creat un astfel de clip. Clipul a fost preluat şi pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.
11:20
Meteorologii au acutalizat prognoza, astfel că, după ce de duminică seară până luni dimineaţă gerul cuprinde jumătatea estică a ţării, se extinde, ajungând să se manifeste în aproape două treimi din teritoriul ţării, cu temperaturi care pot ajunge noaptea şi la - 20 de grade Celsius.
11:20
Trei cetăţeni din Iran, Turcia şi Maroc care voiau să ajungă în state din vestul Europei au fost prinşi la Calafat. Ei se aflau într-o maşină condusă de un român, căruia îi dăduseră sau urmau să îi dea bani pentru a-i transporta la destinaţie, Cei trei aveau documente de solicitanţi de azil eliberate de autorităţile bulgare.
11:10
Meteorologii au acutalizat prognoza, astfel că, după ce de duminică seară până luni dimineaţă gerul cuprinde jumătatea estică a ţării, se extinde, ajungând să se manifeste în aproape două treimi din teritoriul ţării, cu temperaturi care pot ajunge noaptea şi la - 20 de grade Celsius.
11:10
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, la bordul aeronavei Air Force One, că Statele Unite sunt favorabile investiţiilor Chinei şi Indiei în industria petrolieră a Venezuelei, transmite Bloomberg.
Acum 8 ore
10:30
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a ordonat Departamentului pentru Securitate Internă (Department of Homeland Security) să nu se implice ”sub nicio formă” în protestele din oraşele administrate de democraţi, cu excepţia cazului în care autorităţile locale cer sprijin federal sau dacă sunt ameninţate clădiri ale guvernului federal, transmite Reuters.
10:20
Slovenul Ziga Sesko şi Ksenia Efremova din Franţa au câştigat probele de simplu juniori de la Australian Open, primul grand slam al anului.
10:10
Copiii se îndrăgosteau de personalitatea lui Michael Jackson şi voiau să-l atingă şi să-l îmbrăţişeze – iar „uneori asta crea probleme”, spune regretatul superstar pop american într-o înregistrare audio inedită inclusă într-un nou documentar, relatează The Guardian.
09:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că Statele Unite ar putea „ajunge la un acord” în privinţa Cubei.
09:20
Două persoane au fost ucise, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un atac cu drone ruseşti asupra oraşului Dnipro, din estul Ucrainei, a anunţat administraţia regională.
09:20
Atacantul francez Allan Saint-Maximin a părăsit, sâmbătă, Club América din Mexic, după ce a denunţat discriminarea rasială suferită de copiii săi în Mexic.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.