Ministrul Economiei: E bine să faci bugetul în anul dinainte/ Până la sfârşitul lunii februarie trebuie să avem buget votat în Parlament

News.ro, 2 februarie 2026 22:40

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni seară, că, până la finalul acestei luni, ar trebui ca bugetul să fie votat în Parlament şi a admis că ar fi fost mai bine ca Legea bugetului să fi fost adoptată la finele anului trecut. El consideră că ar fi bine ca bugetul să treacă ”aproape la pachet” cu reforma administraţiei.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
01:10
Fostul prinţ Andrew nu este singurul din Regatul Unit care este implicat în cazul Epstein. Începând de vineri, dezvăluirile jenante despre legăturile strânse dintre fostul ministru Peter Mandelson şi pedofilul american se înmulţesc şi ar putea parafa căderea acestei figuri istorice a Partidului Laburist, scrie AFP.
Acum o oră
00:30
Rusia va considera desfăşurarea oricăror forţe militare sau infrastructuri străine în Ucraina ca o intervenţie străină şi va trata aceste forţe ca ţinte legitime, a declarat luni Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, citându-l pe ministrul Serghei Lavrov, relatează Reuters.
Acum 2 ore
00:00
Ministrul Economiei, Irineu Darău (USR), a declarat, luni seară, că actuala coaliţie este mai solidă decât apare din mesajele publice ale liderilor ei şi a făcut apel la aceştia să renunţe la declaraţiile legate de ruperea coaliţiei, care nu fac bine nici guvernării, dar nici economiei.
00:00
Formaţia Udinese a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa AS Roma, în etapa a 23-a a campionatului Italiei.
2 februarie 2026
23:50
Proaspătul primar al New York-ului, Zohran Mamdani, a anunţat luni, în a unsprezecea zi a unui val de frig excepţional, că metropola a înregistrat 13 decese „în care hipotermia a jucat un rol”, relatează AFP.
23:50
Fostul internaţional francez Moussa Sissoko (71 selecţii, 2 goluri) s-a angajat, la 36 de ani, la Panathinaikos. El a jucat timp de un an şi jumătate la Watford.
23:40
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a afirmat, luni seară, că unul dintre obiectivele strategice ale României în legătură cu Programul SAFE este ca cea mai mare parte a componentelor să fie realizate în ţară, astfel încât să sprijinim industria românească. Nu peste tot, însă, acest lcuru va fi posibil, dar se va încerca maximizarea tuturor posibilităţilor. Până în luna mai, România trebuie să încheie contractele, iar aceste lucru presupune o analiză reală a situaţiei în care este industria de apărare din ţară. ”Credibilitatea se câştigă şi neîncercând să vinzi iluzii”, a afirmat ministrul.
23:30
LPF a anunţat, luni seară, programul etapei a 27-a din Superligă:
23:20
Premierul Ilie Bolojan şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, au prezentat, în şedinţa de luni a liberalilor, principalele direcţii ale pachetului de relansare economică. Acesta va avea două paliere majore, primul fiind structurat pe reconfigurarea schemelor de ajutor. Al doilea pachet vizează o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor şi întregului mediu de afaceri.
Acum 4 ore
23:10
Autorităţile din Arizona o caută pe mama lui Savannah Guthrie, co-prezentatoare a emisiunii „Today” de la NBC News, care a dispărut în weekend, au informat serviciile şerifului din comitatul Pima. „Elemente îngrijorătoare” au fost găsite în locuinţa octogenarei, relatează Reuters.
23:10
Preşedintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a primit, luni seară, un vot de încredere în cadrul Biroului Politic Naţional al formaţiunii, respectiv 47 de voturi ”pentru” şi 3 ”împotrivă”. Cu toate acestea, propunerea sa de a schimba conducerea pentru zece filiale neperformante nu a trecut de vot, fiind înregistrate doar 35 de voturi ”pentru”, faţă de 37 câte erau necesare.
23:10
Horia Mladinovici, Marcel Bîrsan şi Nicuşor Viorel Flueran arbitrează meciurile de marţi, din etapa a XXV-a, intermediară, din Superliga.
22:40
Şase sportivi, printre care maratonistul kenyan Eliud Kipchoge şi gimnasta braziliană Rebeca Andrade, vor purta steagul olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, vineri.
22:40
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni seară, că, până la finalul acestei luni, ar trebui ca bugetul să fie votat în Parlament şi a admis că ar fi fost mai bine ca Legea bugetului să fi fost adoptată la finele anului trecut. El consideră că ar fi bine ca bugetul să treacă ”aproape la pachet” cu reforma administraţiei.
22:30
Dr. Răzvan Radu, medic specialist neurolog cu competenţă în neuroradiologie intervenţională în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a afirmat, luni seară, că, de cele mai multe ori, pacientul nu ştie ce fel de AVC a făcut, dar apar semne evidente pe care nu le avea înainte. De multe ori pacientul nu poate comunica, fiind important ca familia să sune imediat la numărul de urgenţă 112 şi să meargă la spital.
22:20
În conflict de câteva zile cu clubul său Al-Ittihad în legătură cu prelungirea contractului, Karim Benzema (38 de ani) va fi transferat în cele din urmă, în ultima zi de mercato, la un club rival, Al-Hilal.
22:20
După un maraton parlamentar dificil, premierul francez Sebastien Lecornu a reuşit să obţină luni adoptarea definitivă a bugetului de stat pentru 2026, după ce în Adunarea Naţională au fost respinse ultimele moţiuni de cenzură împotriva guvernului, care, graţie indulgenţei socialiştilor, a reuşit astfel să promulge textul prin răspundere guvernamentală, invocând articolul 49.3 din Constituţie, relatează Le Figaro.
22:10
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a afirmat, luni seară, că patronatele din turism, care i-au pretins scuze publice după ce a vorbit despre evaziunea fiscală, i-au răspuns la ceva ce nu a afirmat, sensul declaraţiei sale fiind cu totul altul decât cel interpretat. ”Departe de mine gândul să etichetez o întreagă industrie”, a afirmat ministrul.
21:50
Dr. Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarant, luni seară, că anul trecut au fost făcute 470 de trombectomii pacienţilor cu AVC, iar în acest an au fost făcute deja 48 de astfel de intervenţii. Cea mai recentă intervenţie a fost la o femeie însărcinată, aflată în comă.
21:50
Echipa saudită lui Al-Okhdood, antrenată de românul Marius Şumudică, a remizat, luni,pe teren propriu, cu formaţia Neom SC, în etapa a 20-a din Saudi Pro League.
21:40
Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă că discuţiile continuă pe tema bugetului şi a măsurilor de relansare economică propuse de PSD. ”Eu cred că negocierea este deschisă”, afirmă ministrul, explicând că se va discuta până în ultimul moment pentru a vedea ”cum arată marele puzzle al bugetului”.
21:30
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului Transylvania Open.
21:20
Preşedintele Senatului, Mircea Abdudean, afirmă, luni, că prioritatea absolută a noii sesiuni parlamentare este Legea bugetului, urmată de reforma administraţiei, ”pe care nimeni nu a avut curajul să o asume în ultimele decenii”.
21:20
Atletico Madrid şi Atalanta au ajuns la un acord privind transferul lui Ademola Lookman, care a semnat cu ibericii până la 30 iunie 2030.
Acum 6 ore
21:10
Marocul a evacuat peste 50.000 de persoane, aproape jumătate din populaţia oraşului Ksar el-Kebir din nord-vestul ţării, din cauza viiturilor provocate de săptămâni de ploi torenţiale, care ameninţă să inunde oraşul, a informat luni presa de stat, relatează Reuters.
20:50
Fundaşul echipei Rennes, Jeremy Jacquet, urmează să efectueze vizita medicală la Liverpool înainte de a finaliza un potenţial transfer de 60 de milioane de lire sterline pe Anfield, dar francezul nu se va alătura clubului în actuala perioadă de transferuri.
20:40
Echipa gălăţeană Oţelul a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a 24-a din Superligă.
20:40
Biroul Executiv al SANITAS a fost mandatat să continue discuţiile pentru exceptarea Sănătăţii şi Asistenţei sociale de la măsura intenţionată de Guvern de a reduce cu 10% fondul de salarii şi pentru blocarea oricăror măsuri care ar conduce la pierderi de venituri pentru salariaţi. De asemenea, reprezentanţii SANITAS au fpst mandataţi să înceapă pregătirile pentru greva generală, în cazul în care obiectivele nu vor fi asumate.
20:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, spune că a reuşit să destructureze o parte din grupurile de interese din sistemul de sănătate, el adăugând că a primit ameninţări şi că presiunile publice sau nepublice există, într-o astfel de funcţie, dar i se par normale şi nu îl impresionează.
20:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat luni că salarizarea şi tarifarea gărzilor va fi diferită şi îmbunătăţită, dar plata se va face în funcţie de performanţă, el precizând că atât timp cât va fi la Ministerul Sănătăţii, nu o să mai existe o creştere în mod egal a veniturilor.
20:30
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului , Irineu Darău, anunţă, luni seară, că a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial ordinul care deblochează aplicarea Legii semnăturii electronice. Astfel, românii vor putea semna mult mai multe tipuri de documente folosind semnătura electronică avansată, cu valoare juridică deplină.
20:30
Preşedintele SUA, Donald Trump, a vorbit cu unii agenţi FBI la o zi după ce aceştia au percheziţionat, săptămâna trecută, un birou electoral din comitatul Fulton, Georgia, în căutarea unor probe care să arate fraude la votul din alegerile prezidenţiale din 2020, pierdute de Donald Trump, susţine, luni, The New York Times (NYT), citând trei persoane care au cunoştinţă despre discuţie, relatează Reuters.
20:30
Administraţia Trump elimină tariful suplimentar de 25% impus importurilor indiene din cauza achiziţiilor de petrol rusesc şi reduce, în acelaşi timp, un tarif specific aplicat Indiei de la 25% la 18%, a declarat luni un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.
20:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat luni că au reuşit anul trecut să finalizeze şi să dea în folosinţă primul corp nou pentru un spital judeţean construit de după Revoluţie, el precizând că sunt 22 de şantiere de spitale în România, în doar câţiva ani. Rogobete a arătat că a încercat să le explice unor demagogi de meserie că pe oameni nu îi interesează sursa de finanţare, ci au nevoie de spitale decente, curate, să poată avea acces la servicii.
20:10
Preţurile petrolului au scăzut cu 5% luni, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că Iranul ”poartă discuţii serioase” cu Washingtonul, semnalând o posibilă detensionare a relaţiilor cu statul membru OPEC, ceea ce a redus temerile privind oferta, transmite Reuters.
20:10
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, intenţionează să vină în vizită la Kiev marţi, 3 februarie, şi să ţină un discurs în Parlament, au declarat doi deputaţi din opoziţie, citaţi de Ukrainska Pravda.
19:50
Statele Unite şi India au ajuns la un acord comercial amplu, iar tarifele bilaterale vor fi reduse imediat, a anunţat luni preşedintele american Donald Trump, transmite CNBC.
19:50
Trei persoane au fost rănite, luni seară, două fiind în stare gravă, în urma unui accident rutier care s-a produs în judeţul Bihor. În eveniment au fost implicate două maşini.
19:40
Emma Răducanu, principala favorită, s-a calificat, luni, în turul doi la Transylvania Open, turneul WTA de la Cluj-Napoca.
19:40
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a lansat o campanie de informare împotriva ideii unirii cu România, prin panouri cu mesaje „patriotice” şi „stataliste”, în contextul în care, pe parcursul ultimei luni, preşedintele R. Moldova Maia Sandu, precum şi alţi oficiali de la Chişinău au declarat că ar susţine unirea celor două state în cazul organizării unui referendum. Anunţul a fost făcut de Igor Dodon, deputat şi preşedinte PSRM, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
19:30
O dronă de origine necunoscută a căzut într-o unitate militară din Przasnysz, în zona de centru-nord a Poloniei, pe 28 ianuarie, a informat luni Radio ZET, citând surse. Drona a căzut la câteva zeci de metri de un depozit de arme.
19:20
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat, luni, că forul mondial al fotbalului ar trebui să ridice interdicţia impusă Rusiei de a participa la turneele internaţionale, informează Politico.
Acum 8 ore
19:10
Două femei au fost rănite, luni, după ce cinci maşini s-au ciocnit pe o stradă Turda.
19:10
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat luni, înainte de şedinţa PNL, că preşedintele PNL Ilie Bolojan nu poate să ceară vot de încredere din lună în lună şi dacă vrea să ceară vot de încredere, să facă Consiliu Naţional şi să stea de vorbă cu primarii
18:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, luni, încheierea unui protocol de colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului, după ce tot mai mulţi copii solicită ajutor în situaţii-limită. În 2025, numărul apelurilor la linia unică 116.111 privind dificultăţi psiho-emoţionale ale copiilor a crescut cu 73% faţă de 2024, iar cea mai mică vârstă înregistrată este de 12 ani. ”Un copil care cere ajutor nu va mai rămâne singur după ce momentul critic trece”, a transmis ministrul Sănătăţii.
18:50
Donald Trump şi-a exprimat din nou, duminică, dezaprobarea faţă de acordul comercial dintre Beijing şi Ottawa. Anunţat în urmă cu două săptămâni, acesta va favoriza în special intrarea pe piaţa canadiană a zeci de mii de vehicule electrice chinezeşti.
18:30
Deputatul Răzvan Mirel Chiriţă a anunţat luni, în plen, constituirea unui nou grup parlamentar în Camera Deputaţilor, intitulat ”Uniţi pentru România”, format din 19 membri.
18:30
Justiţia britanică a decis luni că Vladimir Motin, căpitanul rus al unui vas port-container care a intrat în coliziune cu un petrolier american în Marea Nordului, în martie 2025, provocând moartea unei persoane, se face vinovat de omor involuntar, relatează Reuters şi AFP.
18:30
Biatlonista italiană Rebecca Passler, selecţionată pentru Jocurile Olimpice din 2026 de la Milano Cortina (6-22 februarie), a fost testată pozitiv la un control antidoping, a anunţat luni agenţia italiană antidoping (Nado), cu patru zile înainte de ceremonia de deschidere.
18:20
Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Sorin Manda, anunţă, luni, că în luna ianuarie s-au înregistrat 48.949 de pasageri, ceea ce reprezintă un record absolut pentru luna ianuarie. Majoritatea călătorilor au ales destinaţii din Spaţiul Schengen, localitatea preferată fiind Milano.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.