Celulă de criză la Ministerul Culturii după prăbuşirea turlei bisericii din Cehu Silvaniei. Ce spun autoritățile locale
Digi24.ro,
4 februarie 2026 13:40
Ministerul Culturii a constituit o celulă de criză pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii turlei Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei şi continuarea restaurării. Autoritățile locale susțin că proiectul de restaurare a bisericii avea toate avizele necesare.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum 30 minute
15:00
CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan referitoare la legea regimului cultelor. Argumentele Curții # Digi24.ro
Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu modificările aduse legii privind libertatea religioasă şi regimul cultelor. Astfel, actul normativ criticat respectă „exigențele impuse de Constituție”, a transmis CCR.
14:50
Rusia lansează noi amenințări în timpul negocierilor de la Abu Dhabi. Ce condiție pune Kremlinul pentru oprirea războiului # Digi24.ro
Kremlinul a afirmat miercuri că îşi va „continua” ofensiva în Ucraina până când Kievul nu-i va accepta condiţiile, această declaraţie pe un ton ultimativ intervenind într-un moment în care delegaţiile rusă, ucraineană şi americană s-au reunit la Abu Dhabi (în Emiratele Arabe Unite) pentru o nouă rundă de discuţii pentru încheierea războiului declanşat de Rusia.
14:50
Livrator nigerian, amenințat cu cuțitul și tâlhărit de 3 tineri din Bucureşti. Agresorii au fost reținuți de poliţiști # Digi24.ro
Trei tineri, cu vârste de 16, 19 şi 20 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru că au deposedat, prin ameninţare cu cuţitul, un livrator de mâncare nigerian care venise cu o comandă la adresa unuia dintre ei.
Acum o oră
14:40
Comisia Europeană: „Cine ar putea reprezenta un risc în alegerile noastre? Platformele online”. Detalii despre cazul României # Digi24.ro
Comisia Europeană, prin vocea unui purtător de cuvânt, a subliniat că executivul european nu interferează în alegerile statelor membre, ci platformele de socializare, și a menționat că acesta este motivul pentru care au fost luate măsuri legale, criticate aspru de un raport de lucru elaborat din republicanii din Congresul SUA. Acesta s-a referit și la investigația declanșată de Comisia Europeană, la cererea României, cu privire la modul în care TikTok a moderat conținutul cu caracter politic în timpul alegerilor din 2024.
14:30
Sondaj în Germania: majoritatea adolescenților se opun interzicerii telefoanelor mobile în școli # Digi24.ro
Majoritatea adolescenţilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani din Germania se opun interzicerii telefoanelor mobile în şcoli, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Postbank.
14:30
Vladimir Putin l-a sunat „de urgență” pe Xi Jinping. Despre ce au discutat cei doi lideri # Digi24.ro
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat negocieri urgente cu președintele Chinei, Xi Jinping, la câteva zile după ce Donald Trump a anunțat că India, principalul cumpărător de petrol rusesc transportat pe mare, va opri importurile.
14:30
Bogdan Ivan, despre decizia de închidere a minelor pe cărbune introdusă în PNRR: Unii cu trotinete electrice au făcut mult rău României # Digi24.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, despre decizia de închidere a centralelor pe cărbune, introdusă în PNRR că unii cu trotinete electrice şi care se plimbă prin sandale au făcut atât de mult rău României şi atunci şi acum, că nu-şi pot imagina.
Acum 2 ore
14:10
Momente de panică în Egipt, după ce un teren s-a surpat și a înghițit două magazine în New Cairo # Digi24.ro
Momente de panică în Egipt. Un teren s-a prăbușit și a înghițit două magazine în New Cairo, oraș satelit al capitalei epigtene. Doi oameni au fost răniți. În urmă a rămas a goapă imensă, de 15 metri adâncime.
14:10
Atenționare de călătorie a MAE pentru Maroc: cod roșu de vreme severă în mai multe orașe de pe coastă # Digi24.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Maroc că Direcţia Generală de Meteorologie a emis o alertă de cod roşu care vizează localităţile Tanger, Assilah, Larache, Tetouane, Al-Hoceima, Chefchaouen, situate de-a lungul zonei costiere.
14:00
„Este o linie roșie”. Nicoleta Pauliuc cere excepții pentru bolnavii cronici și pacienții cu cancer la prima zi de concediu medical # Digi24.ro
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat miercuri, la Parlament, că va depune un amendament la Ordonanța de urgență nr. 91/2025, astfel încât prevederea care stabilește neplata primei zile de concediu medical să nu se aplice bolnavilor cronici și pacienților oncologici.
13:40
Autoritatea Aeronautică, precizări în cazul primarului din Caraș-Severin cu elicopterul de 800.000 de dolari: Zborurile nu sunt ilegale # Digi24.ro
Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a dezmințit, miercuri, informațiile apărute în presă potrivit cărora zborurile primarului comunei Brebu Nou, din Caraș-Severin, ar fi fost „neautorizate”, precizând că operațiunile descrise nu încalcă normele aeronautice.
13:40
USR îl cheamă pe ministrul Energiei Bogdan Ivan în Parlament pentru a explica criza apei potabile din Argeș # Digi24.ro
Grupul parlamentar al USR a solicitat prezența ministrului Energiei Bogdan-Gruia Ivan la „Ora Guvernului”, în plenul Camerei Deputaților din 9 februarie, pentru a explica lipsa apei potabile din Curtea de Argeș și localitățile învecinate, cauzată de lucrările de modernizare ale lacului Vidraru.
13:40
Purtătorul de cuvânt oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse a comentat declarația secretarului general al alianței, Mark Rutte, potrivit căreia, după încheierea acordului de pace privind conflictul din Ucraina, vor apărea imediat trupe, armament, aviație și forțe navale militare din partea așa-numitei coaliții a celor care doresc acest lucru.
13:40
Celulă de criză la Ministerul Culturii după prăbuşirea turlei bisericii din Cehu Silvaniei. Ce spun autoritățile locale # Digi24.ro
Ministerul Culturii a constituit o celulă de criză pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii turlei Bisericii Reformate din Cehu Silvaniei şi continuarea restaurării. Autoritățile locale susțin că proiectul de restaurare a bisericii avea toate avizele necesare.
13:20
Bătaie în traficul din București, iscată de neacordarea priorității: Un tată și fiul lui de 14 ani au tăbărât pe un șofer # Digi24.ro
Incident șocant pe o stradă din București. Un tată și fiul lui de 14 ani au coborât din mașină și au început să lovească un șofer cu pumnii. Totul ar fi pornit de la neacordarea priorității.
13:20
Alexandru Muraru cere sancționarea lui Simion pentru denigrarea țării noastre în SUA. „România nu este un sat fără câini” # Digi24.ro
Deputatul PNL Alexandru Muraru a sesizat conducerea Camerei Deputaților și cere sancționarea lui George Simion pentru că ar fi folosit calitatea de parlamentar ca să răspândească informații false despre România în timpul unei vizite private în SUA. Liberalul solicită audierea liderului AUR și un punct de vedere oficial prin care Parlamentul să se delimiteze de acțiunile acestuia. Sesizarea a ajuns la Comisia juridică, care va întocmi un raport.
Acum 4 ore
13:10
Fondurile AFIR pentru legume și cartofi sunt insuficiente: cererile au depășit bugetul cu 240%. „Banii nu acoperă nevoile fermierilor” # Digi24.ro
Fondurile alocate intervenției DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi au fost epuizate înainte de termenul-limită, pentru toate cele trei componente, ca urmare a numărului foarte mare de cereri depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), potrivit instituției, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Discutăm despre o măsură mult așteptată de sectorul legumicol și al cartofului din România, dar cu o alocare insuficientă raportată la nevoile reale. Vorbim, doar în cazul cartofului, despre aproximativ 50 de milioane de euro, o sumă mult prea mică pentru a remedia problemele structurale ale acestei culturi”, a declarat pentru Digi24.ro Bogdan Chiripuci, Manager Politici și Programe pentru Agricultură la Clubul Fermierilor Români.
13:10
Imagini virale pe TikTok cu un tigru siberian filmat într-o curte din Dâmbovița. Poliția a deschis dosar penal # Digi24.ro
Imagini cu un tigru siberian plimbându-se liber într-o curte din Dâmbovița au ajuns virale pe TikTok. Poliția a deschis un dosar penal pentru verificarea legalității deținerii animalelor sălbatice aflate în menajeria proprietarului. Ancheta vizează posibile încălcări legate de proveniența și condițiile de ținere a animalului.
12:30
Amendă pentru „propagandă LGBTQ”: O imagine cu trupa Queen l-a costat scump pe un tânăr din Rusia # Digi24.ro
Un tânăr rus a fost amendat de o instanță din Moscova pentru „propagandă LGBTQ” după ce a postat pe internet o imagine iconică a trupei Queen, din videoclipul piesei „I Want to Break Free”. Autoritățile au considerat fotografia și alte postări similare că ar contribui la „denaturarea ideii de relație între un bărbat și o femeie”.
12:30
Opoziția a depus un val de moțiuni simple, la începutul sesiunii. Este vizat și Ilie Bolojan, ca ministru interimar al Educației # Digi24.ro
Senatorii AUR, POT și PACE - Întâi România au depus miercuri trei moțiuni simple. Acestea se adresează Guvernului, pentru felul în care a gestionat acordul UE-Mercosur, ministrului Apărării, după declarațiile privind posibile misiuni în Groenlanda, dar și lui Ilie Bolojan, în calitate de ministru interimar al Educației, pentru că „studenții au fost transformați în colateral bugetar”.
12:10
PMB susține că bucureștenii fără apă caldă și căldură nu plătesc agentul termic la preț întreg. Cum e calculată factura la întreținere # Digi24.ro
Primăria Municipiului București a informat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că agentul termic este tarifat la nivel maxim doar atunci când apa caldă şi căldura sunt livrate la parametrii normali.
12:10
Războiul s-a mutat în spațiu. Doi sateliți ruși au „vânat” zeci de aparate europene: „Operațiunea poate paraliza țări întregi” # Digi24.ro
În ultimii ani, doi sateliți ruși au spionat în mod regulat navele spațiale europene, urmărindu-le de la distanță mică și, aparent, încercând să le intercepteze datele și să le analizeze activitatea. Informațiile obținute ar putea permite Rusiei să preia controlul asupra sateliților, să îi doboare din orbită sau să le „injecteze” propriile date.
12:10
Cătălin Botezatu, jefuit de un ceas de 2 milioane de lire sterline la Londra (presa britanică) # Digi24.ro
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a fost victima unui jaf la Londra, în urma căruia ar fi rămas fără un ceas de colecție, în valoare de două milioane de lire sterline, a scris cotidianul britanic Daily Mail. Contactat de Digi24.ro, Cătălin Botezatu a refuzat să comenteze.
12:00
„Porcul spinos de oțel”. Ce prevede planul „B” al Ucrainei în cazul în care aliații nu respectă garanțiile de securitate # Digi24.ro
Ucraina se teme că nu se poate baza pe garanțiile de securitate oferite de aliații săi în cadrul unui eventual acord de pace și, prin urmare, trebuie să fie pregătită să se apere singură, ca un „porc spinos de oțel”, pentru a se asigura că dictatorul rus Vladimir Putin nu va reveni pentru un alt atac, se arată într-o analiză Politico.
12:00
CCR a amânat pronunțarea pe sesizarea lui Nicușor Dan la „Legea Novak”, criticată de cluburile de fotbal din SuperLiga României # Digi24.ro
Curtea Constituţională a amânat, pentru 4 martie, discuţiile pe sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii are impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competiţiile naţionale oficiale să fie români.
11:50
CCR a amânat din nou dezbaterea sesizării lui Nicușor Dan privind modificările la legea prosumatorilor. Când va fi discutată # Digi24.ro
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, amânarea pentru 4 martie a analizei sesizării depuse de președintele Nicușor Dan în legătură cu modificările aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale.
11:50
Percheziții în București și mai multe județe într-un dosar de înșelăciune de 1,6 milioane de euro # Digi24.ro
Polițiștii din București și mai multe județe au efectuat 14 percheziții într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu estimat la 1,6 milioane de euro, vizând persoane care ar fi declarat date false pentru transporturi agabaritice între 2020 și 2023.
11:50
35 de morți, sute de răniți și zăpadă al cărei strat atinge și 4 metri. Nordul Japoniei, lovit deja, așteaptă ninsori și mai abundente # Digi24.ro
Regiunile de nord și vest ale Japoniei se confruntă cu un dezastru hibernal fără precedent, după ce ninsorile anormale au dus la moartea a 35 de persoane și la rănirea altor câteva sute. Până miercuri, 15 prefecturi au fost afectate, iar cantitatea de zăpadă acumulată în zonele cel mai grav afectate se estimează că a ajuns și la 4 metri, relatează ABC News.
11:40
CSM acuză Guvernul: Admiterea directă în magistratură, blocată fără explicații. Deficitul este de 15% la judecători # Digi24.ro
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că nu au fost adoptate măsuri legislative pentru organizarea concursului de admitere directă în magistratură, iar Consiliul nu a fost înştiinţat de ce o derogare în domeniul justiţiei nu este posibilă. În prezent, sunt 759 de posturi de judecător vacante, deficitul fiind în jur de 15%, arată CSM.
11:30
Un tânăr de 18 ani a ucis o femeie de 81 de ani, chiar în locuinţa sa, din cauza unor bancnote euro false # Digi24.ro
Un tânăr de 18 ani a ucis o femeie de 81 de ani, chiar în locuinţa sa, din cauza unor bancnote euro false
11:20
Raport devastator despre democrație în America lui Trump: „O alunecare asumată către autoritarism” (HRW) # Digi24.ro
Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Human Rights Watch avertizează în raportul său anual că preşedintele american Donald Trump este pe cale să transforme Statele Unite într-un stat autoritarist, având în vedere că democraţia şi drepturile omului sunt atacate din toate părţile.
11:20
„Presiunea pe datoria publică se menține”: Avertismentul economistului Ionuț Dumitru legat de deficit și bugetul României # Digi24.ro
Economistul Ionuț Dumitru a declarat miercuri la Digi24 că, în ciuda reducerii deficitului bugetar anul trecut, presiunea pe datoria publică rămâne ridicată, iar spațiul fiscal al României este practic inexistent. Cu venituri din taxe de doar 28% din PIB și cheltuieli obligatorii care consumă aproape tot, bugetul rămâne vulnerabil, iar orice decizie privind taxele locale depinde strict de voința politică a coaliției.
Acum 6 ore
11:00
TAROM a lansat tariful Light pentru zborurile interne, o opțiune mai ieftină fără bagaj de cală, destinată pasagerilor care călătoresc ușor. Compania păstrează în același timp tarifele clasice, cu bagaj inclus și mai multă flexibilitate.
11:00
Fostul soţ al lui Jill Biden a fost arestat şi pus sub acuzare pentru uciderea soţiei sale # Digi24.ro
Fostul soţ al fostei prime doamne a SUA Jill Biden a fost arestat şi pus sub acuzare pentru uciderea actualei sale soţii, faptă care a avut loc în decembrie la domiciliul lor din Delaware, a anunţat marţi poliţia locală, conform AFP.
10:50
Trump a ordonat trimiterea de soldați într-o nouă țară. Unde va fi dislocat contigentul și care este scopul acestuia # Digi24.ro
SUA au trimis în Nigeria un „grup restrâns” de militari care pot ajuta forțele nigeriene în lupta împotriva grupărilor teroriste, inclusiv împotriva „Statului Islamic” (ISIS), scrie Reuters. Despre trimiterea soldaților a informat generalul Dougwin Anderson, șeful comandamentului american în Africa.
10:30
Un laborator biologic ilegal, suspectat de legături cu China, a fost descoperit într-o locuință din Las Vegas. A intervenit FBI # Digi24.ro
Autoritățile americane anchetează un laborator biologic suspectat de legături cu China, descoperit într-o locuință din Las Vegas. Ofițerii SWAT au executat sâmbătă un mandat de percheziție într-o locuință din partea de est a orașului, după ce au primit un pont că în interiorul acesteia funcționa un laborator biologic, potrivit Departamentului de Poliție Metropolitană din Las Vegas, citați de Fox News.
10:30
Cancerul rămâne una dintre cele mai mari provocări ale medicinei contemporane, nu doar prin complexitatea bolii, ci și prin impactul profund pe care îl are asupra vieții pacienților și a familiilor lor. În acest context, oncologia modernă a evoluat dincolo de tratamente izolate, către un model de îngrijire integrat, în care deciziile medicale sunt luate coordonat, pe baza expertizei reunite a mai multor specialiști. Abordarea multidisciplinară nu mai este o opțiune, ci un standard esențial pentru creșterea șanselor de supraviețuire și pentru menținerea unei calități cât mai bune a vieții.
10:30
Fostul prinț Andrew, aflat în mijlocul scandalului Epstein, s-a mutat din reședinta sa regală din Windsor # Digi24.ro
Fostul prinţ britanic Andrew, căzut între timp în dizgraţie, a părăsit reşedinţa sa luxoasă din Windsor şi s-a mutat pe domeniul regal Sandringham, în estul Angliei, scrie BBC. Presiunile au crescut asupra acestuia pentru a depune mărturie în SUA cu privire la relația sa cu infractorul sexual, finanțatorul Jeffrey Epstein. Andrew a negat întotdeauna orice faptă ilegală.
10:10
În obstetrică, există situații în care normalul se poate transforma rapid într-o urgență, iar viteza reacției devine un determinant major al prognosticului. În astfel de momente, contează atât recunoașterea semnelor de alarmă, cât și accesul imediat la o echipă pregătită.
10:10
Saudiții investesc masiv în energia solară din Turcia: 2 miliarde de dolari pentru parcuri fotovoltaice gigant # Digi24.ro
Arabia Saudită va investi două miliarde de dolari în Turcia, pentru a construi parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 2.000 de MW, a transmis marţi seara ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar.
10:00
Noi discuții despre pace, la Abu Dhabi. Delegațiile Rusiei, Ucrainei și SUA revin azi la masa negocierilor # Digi24.ro
A doua rundă trilaterală privind Ucraina, mediată de Statele Unite, va avea loc în zilele de 4 şi 5 februarie 2026, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, a anunţat, la 2 februarie, Kremlinul. În aceeaşi zi, şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a confirmat discuţiile trilaterale.
10:00
Cristian Rădulescu, directorul de la Grup Feroviar Român acuzat de dare de mită, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune (surse) # Digi24.ro
Directorul general al Grup Feroviar Român Cristian Rădulescu a fost plasat de DNA sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este acuzat de dare de mită, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
09:50
Reacția Melindei French Gates după apariția numelui lui Bill Gates în dosarele Epstein: „Vremuri dureroase în căsnicia mea” # Digi24.ro
Fosta soție a lui Bill Gates, Melinda French Gates, mărturisește că apariția numelui acestuia în dosarele legate de Jeffrey Epstein reînvie momente extrem de dureroase din căsnicia lor, o perioadă pe care spune că încearcă să o lase definitiv în urmă.
09:50
Rusia prezintă date subevaluate privind cheltuielile sale militare. Suma astronomică pe care a alocat-o anul trecut pentru război # Digi24.ro
Cheltuielile militare ale Rusiei din ultimii ani au fost cu până la 66% mai mari decât cele declarate oficial în bugetul de apărare, potrivit unei analize realizate de Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND).
09:50
Partidul Tisza din Ungaria conduce în sondajele preelectorale. O formațiune de extremă dreapta, pe cale să intre în Parlament # Digi24.ro
Partidul de centru-dreapta Tisza din Ungaria conduce în fața partidului Fidesz al prim-ministrului Viktor Orban înaintea alegerilor din 12 aprilie, iar partidul de extremă dreapta Patria Noastră este pe cale să intre în Parlament, potrivit unui sondaj de opinie publicat marți și citat de Reuters.
09:30
Record de temperatură: Cuba înregistrează 0 grade Celsius, pentru prima dată de la începutul măsurătorilor # Digi24.ro
Cuba a înregistrat în zorii zilei de marţi valoarea termică de 0°C în provincia Matanzas, învecinată cu Havana, ceea ce reprezintă cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe această insulă din Marea Caraibilor, a anunţat institutul său de meteorologie, citat de AFP.
09:30
Bruxelles neagă acuzațiile SUA privind influențarea scrutinului din România și ingerința în alegerile naționale din statele membre # Digi24.ro
Comisia Europeană a respins acuzațiile din SUA potrivit cărora ar fi influențat alegerile din România prin presiuni asupra rețelelor sociale și a catalogat drept nefondate afirmațiile privind „cenzura” și ingerința electorală în scrutinele naționale ale statelor membre.
09:20
Profesorii și studenții protestează azi în fața Guvernului. „Stop reformelor care ne taie din drepturi” # Digi24.ro
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, împotriva măsurilor politice pentru diminuarea deficitului bugetar, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice. Alături de sindicatele din Educație vor protesta și studenții.
Acum 8 ore
09:10
Europenii se tem de război și atacuri cibernetice. Majoritatea vrea o Uniune mai puternică (eurobarometru) # Digi24.ro
Majoritatea europenilor sunt îngrijorați de securitate — conflicte (72%), terorism (67%) și atacuri cibernetice (66%) — iar 89% cer mai multă unitate în UE, 86% o voce mai puternică și 73% resurse sporite pentru a face față amenințărilor globale, arată cel mai recent Eurobarometru.
09:10
„Am vorbit cu el. Și-a ținut promisiunea”. Trump vrea ca Putin să pună capăt războiului din Ucraina # Digi24.ro
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că doreşte ca omologul său rus, Vladimir Putin" să "pună capăt războiului" din Ucraina, declanşat de invazia la scară largă a ţării de către Rusia în urmă cu aproape patru ani, relatează AFP, preluată de Agerpres. Trump a comentat atacurile lui Putin asupra infrastructurii energetice a Ucrainei: „A fost de duminică până duminică. Și-a ținut cuvântul în privința asta. O săptămână, dar acceptăm orice, pentru că acolo este foarte frig. Am vorbit cu el. Vreau să pună capăt războiului.”
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.