4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026

Jurnalul.ro, 5 februarie 2026 13:10

Patru semne zodiacale sunt practic de neoprit în acest an. Ele sunt cu adevărat personajele principale și absolut nimic nu va putea să stea în calea succesului pe care sunt pe cale să îl obțină.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 10 minute
15:00
Trei bărbați au fost arestați preventiv în Brașov. Aceștia sunt cercetați pentru tâlhărie calificată și portul fără drept al unor obiecte periculoase, după ce bărbații au intrat într-o sală de jocuri, au amenințat-o pe angajata care lucra acolo și au furat suma de 12.000 de lei.
Acum 30 minute
14:50
Pentru prima oară în mai bine de cinci decenii, Statele Unite și Rusia nu mai sunt legate de niciun acord privind limitarea armelor nucleare strategice. Expirarea tratatului New START deschide o perioadă de incertitudine majoră și alimentează temerile privind declanșarea unei noi curse a înarmării.
14:40
Florin Manole, ministrul Muncii, anunță acordarea sprijinului pentru pensionari din Pachetul de Solidaritate propus de PSD.
Acum o oră
14:30
Există zile în care nu se întâmplă nimic spectaculos și totuși oboseala psihică este copleșitoare. Mintea pare că muncește continuu, deși nu rezolvă nimic concret. Acest tip de epuizare vine din prea multe gânduri care se întorc obsesiv asupra acelorași teme. În spatele acestei stări se află: ruminația și anxietatea, procese care transformă liniștea zilnică într-un spațiu greu de locuit.
14:20
33 de angajați vor fi trimiși în judecată pentru fapte de fraudă. În încercarea de a scăpa de pedeapsă sau de a-și diminua responsabilitatea, aceștia întrebau aplicația ChatGPT ce răspunsuri să dea la anchetă.
Acum 2 ore
13:50
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că a dat startul ediției 2026 a Programului de susținere a producției de legume în spații protejate, un instrument de sprijin destinat fermierilor care cultivă legume în sere și solarii.
13:40
Vremea va continua să se încălzească în zona Municipiului București, în următoarele 24 de ore, dar va ploua temporar, conform prognozei de specialitate, publicate joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
13:30
Robert Negoiță reacționează după perchezițiile DNA și neagă orice favor făcut fratelui său. Detalii despre drumul construit din bani publici și ancheta procurorilor.
13:20
Un conductor de tren a murit miercuri, în Germania, după ce a fost lovit de un pasager care călătorea fără bilet, a anunțat compania feroviară națională Deutsche Bahn.
13:10
Patru semne zodiacale sunt practic de neoprit în acest an. Ele sunt cu adevărat personajele principale și absolut nimic nu va putea să stea în calea succesului pe care sunt pe cale să îl obțină.
Acum 4 ore
12:50
Vlad Gheorghe, consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, a reacționat după apariția informațiilor despre perchezițiile care îl vizează pe primarul Sectorului 3. I-am făcut plângere penală, mă bucur că procurorii se mișcă în sfârșit, a transmis Gheorghe .
12:50
Subvenția acordată crescătorilor de bovine pentru pășunatul extensiv va fi aplicată după noi reguli, însă autoritățile dau asigurări că modificările nu vor conduce automat la reducerea sprijinului financiar.
12:40
Atât guvernanții de azi, cât și cei de ieri i-au mereu decizii în dauna propriului popor, pe care ar trebui, de fapt, să-l reprezinte cu responsabilitate. Guvernul Florin Cîțu s-a grăbit să încheie contracte pentru milioane de doze de vaccin anti COVID-19 de la gigantul farmaceutic Pfizer, pe care apoi nu le-a mai comandat, însă românii trebuie să le plătească. Paguba este uriașă, pe lângă alte milioane de doze comandate și aruncate după ce nu au mai fost utilizate, iar termenul de valabilitate a expirat și au trebuit aruncate.
12:40
ANSVSA anunță retragerea unei salate de icre din magazinele Kaufland, după confirmarea contaminării cu Listeria monocytogenes. Detalii despre lot și recomandări oficiale.
12:20
5 februarie a devenit o zi cu rezonanță unică în fotbal. Trei dintre cei mai mari jucători ai ultimelor decenii, Gică Hagi, Cristiano Ronaldo și Neymar, își sărbătoresc astăzi ziua de naștere.
12:10
Liderul Chinei, Xi Jinping, a numit Taiwanul „cea mai importantă problemă” în relațiile chino-americane, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, miercuri.
11:50
Călin Popescu Tăriceanu a abandonat cursa auto de la Monte Carlo. Aventura noastră la Raliul Monte Carlo Historique s-a încheiat mai devreme decât ne-am fi dorit, a transmis fostul premier. Cinci echipaje din România s-au înscris la cursa câștigată în urmă cu 90 de ani de un român.
11:40
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) critică dur modul în care premierul Ilie Bolojan intenționează să adopte pachetul de reformă a administrației publice, acuzând o guvernare de tip „solo”, forțarea procedurilor constituționale și ocolirea dezbaterii parlamentare.
11:40
Călătorii care circulă fără bilet sau abonament pot fi sancționați chiar dacă dețin noile cărți de identitate electronice.
11:30
Un grup infracțional cu conexiuni în mediile narco traficanților din America Latină și Europa a introdus în țară, cantități importante de cocaină și hașiș, în vederea vânzării pe piața din România. DIICOT a organizat un flagrant, în timpul căruia unul dintre suspecți s-a opus arestării.
11:30
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis alerte de vreme rea. Unele regiuni ale țării sunt vizate de un cod galben de ploi torențiale, în timp ce altele se vor confrunta cu ninsori abundente și vânt intens. Pe crestele montane, rafalele vor ajunge până la 100 km/h, viscolind zăpada depusă.
11:20
Documentul folosit în polemicile despre reglementarea conținutului și libertatea de exprimare în Europa reprezintă punctul de vedere al majorității dintr-o comisie a legislativului american.
11:10
Horoscop zilnic, 6 februarie 2026: Mercur schimbă zodiile și aduce claritate, introspecție și decizii importante
Acum 6 ore
10:50
Republica Moldova va avea noi ambasadori în mai multe țări, printre care și România. Potrivit decretelor de numire publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Mihail Mîțu va fi noul ambasador în România.
10:50
Cafea sau ceai dimineața? Descoperă beneficiile fiecărei băuturi, diferențele dintre ele și recomandările nutriționiștilor.
10:40
Tranzacțiile imobiliare au înregistrat o scădere în luna ianuarie, fiind vândute doar 24.598 de imobile, cu 31.605 mai puține comparativ cu luna decembrie 2025, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), analizate de jurnalul.ro.
10:20
Dezbaterea publică despre plafonarea prețului la gaze este, în realitate, una falsă. Decizia este deja luată.
10:10
Teatrul Masca preia în repertoriu lectura performativă Magda by Gianina, semnată și interpretată de dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu.
10:00
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei videoconferințe cu omologul său chinez Xi Jinping, că parteneriatul politic dintre Moscova și Beijing este un factor de stabilitate la nivel global.
09:50
Brânza este un aliment de bază în multe bucătării europene, inclusiv în România și Spania, unde tradiția brânzeturilor este veche de secole.
09:40
Aleșii sau numiții la stat, obligați să se înscrie în Registrul Persoanelor Autoexcluse. Agenția Națională de Integritate va verifica, semestrial, respectarea obligației
09:30
Două mânze gemene, sănătoase, din rasa Furioso North-Star au fost născute la Herghelia Ruşeţu din judeţul Buzău, un eveniment rar, consideră specialiştii, în situaţia în care după fătare se pot ivi uneori complicaţii grave care pot duce la decesul lor.
09:20
În limbajul scris sau în discursurile formale, întâlnim uneori cuvinte care par elegante, dar al căror sens nu este folosit zilnic.
09:10
Pe 5 februarie 2026, patru zodii primesc un mesaj clar și puternic din partea Universului.
09:10
Un incendiu a izbucnit într-un spital american. Flăcările au apărut într-un corp al unității medicale pe parcursul nopții. Pacienții au fost evacuați.
Acum 8 ore
08:50
Procurorii DNA desfășoară la această oră percheziții de amploare la Primăria Sectorului 3, în vizorul anchetatorilor anticorupție fiind chiar primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
08:50
Un studiu realizat de Eurostat pentru situația încălzirii locuințelor la nivel european arată că România a stat mult mai bine decât alte țări considerate bogate, din Occident.
08:30
Deși mortalitatea prin cancer a scăzut în ultimele două decenii în Uniunea Europeană, numărul total de persoane diagnosticate cu această boală a crescut semnificativ și va continua să crească și în anii următori.
08:10
Canadienii de Leading Edge Materials confirmă descoperirea unor resurse polimetalice semnificative în Munții Bihorului
07:50
Se apropie vacanța forțată în Educație. Anul școlar se poate bloca oricând
07:50
Horoscopul zilnic al dragostei pentru joi, 5 februarie 2026, aduce un mesaj clar: ia o șansă.
07:30
Judecătorii vor să scape de dosarele cu partide,divorțuri amiabile sau amenzi contravenționale
07:10
Strategia prin care Ucraina urmărește provocarea de pierderi masive în rândurile armatei ruse a devenit tot mai explicită în discursul oficial de la Kiev. Președintele Volodimir Zelenski vorbește deschis despre obiectivul de a ridica bilanțul lunar al pierderilor rusești la 50.000 de soldați uciși sau răniți grav, iar noul ministru al Apărării Mihailo Fedorov a primit misiunea de a transforma această abordare într-o prioritate strategică.
Acum 12 ore
06:50
Scriam în materialul de opinie anterior că a investi în educație este ca și cum ai cumpăra o „monedă culturală” care nu se depreciază. Dar cum e ca plasamentul care te ferește de inflație să fie chiar un tablou despre bani? În acest sens, arta devine o monedă cu valoare intrinsecă.
06:30
După succesul obținut în fața El Salvadorului, echipa de Cupa Davis a României revine în competiția mondială cu un nou test dificil, tot în deplasare, la Asuncion, unde va întâlni selecționata Paraguayului.
06:10
Spunem adesea despre cineva că „se dă în stambă” când face o gafă sau se face de râs, de obicei fără să vrea. Dar cunoaștem oare adevărata conotație a expresiei și faptul că, la rădăcină, „a se da în stambă” era de fapt „a se da în stampă”? Să ne lămurim. 
04:00
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei videoconferințe cu omologul său chinez Xi Jinping, că parteneriatul politic dintre Moscova și Beijing este un factor de stabilitate la nivel global.
Acum 24 ore
01:10
Fundația Romanian Business Leaders (RBL) a anunțat că i-a fost acceptată candidatura pentru un mandat de 2 ani (2026-2027) ca membru al Civil Society Steering Committee al European Bank for Reconstruction and Development (BERD), alături de organizații din societatea civilă din regiunile în care Banca operează.
00:50
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat, pe parcursul anului 2025, o creștere semnificativă a interacțiunilor directe cu publicul, confirmând rolul tot mai activ al instituției în sprijinirea consumatorilor de servicii financiare non-bancare și în consolidarea unei relații bazate pe acces rapid la informație.
00:30
Horoscop. Începând cu 5 februarie 2026, trei zodii pășesc într-o nouă eră a abundenței.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.