Animalele de companie, motiv de scandal la bloc. Se trec sau nu la întreținere câinii și pisicile? Ai nevoie de acordul vecinilor?

G4Media, 9 februarie 2026 11:20

Viaţa la bloc cu animale de companie nu este deloc uşoară, mulţi stăpâni confruntându-se des cu reacţiile negative ale vecinilor. În ultimii ani, a explodat numărul românilor care aleg să dețină unul sau mai multe animale în apartament. Bineînțeles că nemulţumirile vin din ambele direcţii. Unii vecini acuză comportamentul proprietarilor de animale, dar există şi […] © G4Media.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de G4Media

Acum 10 minute
13:00
Autorităţile iraniene au arestat duminică trei personalităţi politice, inclusiv şefa principalei coaliţii reformiste, a transmis agenţia de presă Fars, citată de agenția de știri AFP, informație preluată de Agerpres. „Azar Mansouri, Ebrahim Asgharzadeh şi Mohsen Aminzadeh au fost arestaţi”, a relatat Fars, precizând că aceştia sunt acuzaţi printre altele de „subminarea unităţii naţionale”, „coordonarea cu […] © G4Media.ro.
Acum 30 minute
12:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat într-un interviu difuzat în weekend că îl va primi pe omologul său chinez Xi Jinping la Casa Albă spre „sfârşitul anului”, pentru a discuta în special probleme comerciale, notează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „El va veni la Casa Albă spre sfârşitul anului. (…) Acestea sunt cele […] © G4Media.ro.
12:40
Economia Germaniei ar urma să înregistreze venituri de aproximativ două miliarde de euro în timpul sezonului de carnaval din acest an, în pofida faptului că perioada sărbătorilor este una semnificativ mai scurtă în 2026, conform unei analize realizate de Institutul Economic German (IW), transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres. Cea mai mare parte […] © G4Media.ro.
Acum o oră
12:30
Federația de la Haute Couture et de la Mode a dezvăluit vineri calendarul oficial al ediției din martie a Paris Fashion Week, eveniment care va marca revenirea brandului Off-White pe podiumurile din capitala Franței, scrie Fashion Network. În total, aproape 100 de case de modă vor prezenta show-uri live și prezentări pe parcursul celor nouă […] © G4Media.ro.
12:30
Stevenson Savart a adunat toată atenția la linia de sosire, el fiind primul schior de fond care a concurat pentru Haiti la Jocurile Olimpice de iarnă. Cu toate că a sosit al 64-lea, Savart a fost primit de public de parcă ar fi cucerit medalia de aur. Înainte de a trece linia de sosire, Savart […] © G4Media.ro.
12:30
Nume surpriză s-au înscris luni în cursa pentru șefiile marilor parchete din România. Liderii Parchetului General și DNA, Alex Florența și Marius Voineag, au renunțat să-și mai depună candidaturile pentru un nou mandat în fruntea instituțiilor pe care le-au condus în ultimii 3 ani, transmite agenția Mediafax. Liderii Parchetului General și DNA, Alex Florența și […] © G4Media.ro.
12:30
Fostul ministru PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a criticat dur actuala guvernare pentru măsurile de austeritate pe care le-a luat în ultimele luni. „În viziunea unor analiști de carton, recesiunile (tehnice sau reale) care se petrec când sunt premieri de la PNL sunt chestiuni normale, chiar pozitive, eventual „V”-uri, care atestă „profesionalism” (în realitate, incompetența […] © G4Media.ro.
12:10
Divizia de construcții a grecilor de la GEK Terna, Terna, a fost desemnată de Compania Națională de Căi Ferate din România ca antreprenor pentru două proiecte feroviare majore, cu un buget total de aproximativ 1 miliard de euro, potrivit unui comunicat al companiei către bursă, scrie Reuters. Terna a obținut contractele în cadrul unui joint […] © G4Media.ro.
Acum 2 ore
11:50
Un tribunal din Iran a condamnat-o pe Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace din 2023, la şase ani de închisoare, a declarat duminică avocatul ei pentru agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Activista pentru drepturile omului, în vârstă de 53 de ani, a fost arestată pe 12 decembrie în oraşul Mashhad din nord-estul […] © G4Media.ro.
11:40
Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română au efectuat 11 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița într-un dosar ce vizează nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. Luni, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală […] © G4Media.ro.
11:30
Cei doi bărbați reținuți de FSB în cadrul anchetei privind tentativa de asasinare a generalului GRU Vladimir Alekseev, Liubomir Korba și Viktor Vasin, au acționat “la ordinul Serviciului de Securitate al Ucrainei”, temutul SBU, susține serviciul rus de informații, citat de BBC. Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiha, a declarat anterior pentru Reuters că Kievul […] © G4Media.ro.
11:20
Circulaţia trenurilor în Spania este perturbată luni, în condiţiile în care mecanicii de locomotivă au început o grevă de trei zile pentru a protesta împotriva siguranţei feroviare, după două accidente mortale în luna ianuarie, transmite agenția de știri Bloomberg, citată de Agerpres. Greva, organizată de principalul sindicat al mecanicilor de locomotivă, Semaf, a fost declanşată […] © G4Media.ro.
11:20
Viaţa la bloc cu animale de companie nu este deloc uşoară, mulţi stăpâni confruntându-se des cu reacţiile negative ale vecinilor. În ultimii ani, a explodat numărul românilor care aleg să dețină unul sau mai multe animale în apartament. Bineînțeles că nemulţumirile vin din ambele direcţii. Unii vecini acuză comportamentul proprietarilor de animale, dar există şi […] © G4Media.ro.
11:10
Ministrul finanțelor din România a declarat că recâștigarea încrederii investitorilor prin reducerea deficitului bugetar excesiv al țării ar trebui să constituie un „proiect național”, în contextul în care guvernul se străduiește să preia controlul asupra politicii fiscale, scrie Bloomberg. Ministrul de finanțe Alexandru Nazare a declarat că își propune să reducă randamentul datoriei României – […] © G4Media.ro.
11:10
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut la Kiev un alt agent rus. S-a dovedit a fi un angajat în vârstă de 40 de ani al departamentului de securitate informațională al uneia dintre băncile comerciale ale Capitalei. Potrivit materialelor specialiștilor cibernetici SBU, spionul rus a colectat datele personale ale clienților din rândul soldaților Forțelor […] © G4Media.ro.
Acum 4 ore
11:00
Ambasada Ucrainei în Rusia, care este închisă de la începutul invaziei rusești pe scară largă din februarie 2022, a fost obligată de un tribunal din Moscova să plătească peste 5,5 milioane de ruble (aproximativ 71.000 de dolari) pentru factura la energie electrică, scrie cotidianul ucrainean Pravda, care citează agenția rusă de presă TASS, aliniată Kremlinului. […] © G4Media.ro.
10:50
Transferul a 40% din capacităţile de producţie de semiconductori ale Taiwanului în Statele Unite ar fi „imposibil”, potrivit oficialului taiwanez responsabil cu negocierile pe dosarul tarifelor americane, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Taiwan este o forţă mondială în producţia de semiconductori, o componentă cheie a economiei globale, dar Casa Albă doreşte ca […] © G4Media.ro.
10:40
O fregată a marinei franceze a capturat aproximativ 1,4 tone de cocaină de pe o navă de pescuit provenind din America de Sud şi suspecţii au fost predaţi justiţiei braziliene, transmite luni agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Capturarea celor 1.375 kilograme de cocaină, cu o valoare de piaţă estimată la 41 de milioane […] © G4Media.ro.
10:40
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 5 Rurală Ineu, au descoperit mai mulți saci cu substanțe potențial poluante în urma unui control efectuat în apropierea râului Crișul Alb, anunță Special Arad. Verificările au arătat că o societate comercială cu sediul în Pecica a depozitat și deținut, în condiții necorespunzătoare […] © G4Media.ro.
10:40
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme geroasă, intensificări ale vântului şi viscol, valabile în general până marţi seara în judeţe din Moldova, Transilvania şi Banat. Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 10:00, va fi Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute […] © G4Media.ro.
10:20
Ambasada Română în Statele Unite a salutat faptul că starul mondial Snoop Dogg a fluturat steagul tricolor, în cadrul festivităților de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, dar a fost nevoită să-și modifice postarea pe Facebook după ce inițial a scris într-o notă ironică că “delegația americană a fost huiduită (ouch)”. […] © G4Media.ro.
10:20
Mai mulţi avocaţi au intentat luni procese la instanțele din întreaga Japonie, cerând anularea alegerilor de duminică pe motiv de neconstituţionalitate, transmite agenția de știri Kyodo, citată de Agerpres. Reclamanţii susţin că scrutinul câştigat cu o mare majoritate de partidul ultraconservator al premierului Sanae Takaichi au fost organizate fără corectarea ponderii circumscripţiilor: în cele mai […] © G4Media.ro.
10:00
Regiunea transnistreană se confruntă cu cea mai gravă criză economică și socială din ultimii 25 de ani. Potrivit expertului IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut la 3 800 de dolari, comparativ cu 8 400 de dolari pe malul drept al Nistrului, iar economia regiunii a înregistrat o contracție de aproximativ […] © G4Media.ro.
10:00
Breezy Jones a oferit faza zilei de duminică la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina: după ce a cucerit aurul în proba de coborâre, americanca a rămas la doar câteva minute fără medalie la gât: a stricat-o în timpul ceremoniei oficiale. În vârstă de 30 de ani, Breezy a povestit amuzată cum de la atâta […] © G4Media.ro.
09:50
Campioană în weekend la Transylvania Open 2026, Sorana Cîrstea a urcat cinci locuri în ierarhia mondială de simplu și este din această săptămână lidera jucătoarelor din România în clasamentul WTA. La 35 de ani, Sorana arată un tenis de mare calitate, iar trofeul de la Cluj-Napoca nu este o întâmplare. Cîrstea a detronat-o în această […] © G4Media.ro.
09:50
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a relatat circumstanțele în care Publika TV a ajuns sub controlul fostului lider PDM, Vlad Plahotniuc. Potrivit lui Filat, inițiativa lansării postului televiziunii i-a aparținut omului de afaceri român Sorin Ovidiu Vântu, care i-ar fi propus ex-premierului un pachet de 40% din acțiuni. „Eu nu am avut acționariat […] © G4Media.ro.
09:50
Sezonul carnavalului din Germania, ale cărui sărbători vor atinge apogeul în această săptămână, va genera venituri de aproape 2 miliarde de euro (2,36 miliarde de dolari) în acest an, potrivit unui studiu realizat de Institutul Economic German (IW) și consultat luni de Reuters. Sezonul carnavalului, care în Germania începe în noiembrie, este o perioadă caracterizată […] © G4Media.ro.
09:40
Un tribunal din Hong Kong l-a condamnat luni pe fostul magnat media pro-democrație Jimmy Lai la o pedeapsă totală de 20 de ani de închisoare pentru conspirație cu străinătatea și publicații care îndeamnă la revoltă. Apărătorii drepturilor omului consideră că această condamnare marchează sfârșitul libertăților în Hong Kong, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com. Pedeapsa, […] © G4Media.ro.
09:30
Cadillac a prezentat noul monopost pentru Formula 1 într-un moment cu o vizibilitate fantastică: pauza din Super Bowl. Echipa americană este debutantă în Marele Circ și se va baza în sezonul 2026 pe piloții veterani Valtteri Bottas și Sergio Perez. Începe testul de F1 din Bahrain – Cele mai importante detalii După ce a folosit […] © G4Media.ro.
09:20
Luni, la ora 12.00, expiră termenul până la care puteau fi depuse, la Direcția Resurse Umane din cadrul Ministerului Justiției, candidaturile la șefia Parchetului General, a DNA și DIICOT. Potrivit anunțului publicat de Ministerul Justiției, în perioada 8 ianuarie – 2 martie va avea loc selecția procurorilor în vederea formulării de către președintele Nicușor Dan […] © G4Media.ro.
09:10
O anchetă REPORTER DE IAȘI dezvăluie o situație îngrijorătoare privind achizițiile publice de încălțăminte pentru instituțiile de forță din România. Compania Bocanci.com SRL din Vicovu de Jos, județul Suceava, deține un cvasi-monopol pe furnizarea de pantofi, ghete și bocanci pentru Poliția Română, Poliția de Frontieră, ISU, SRI, Jandarmerie, școli de subofițeri și ofițeri, precum și […] © G4Media.ro.
09:10
Săptămâna în curs este una foarte importantă pentru echipele din Formula 1, în Bahrain urmând să debuteze primul din cele două teste care vor avea loc pe circuitul de la Sakhir. După ce la Barcelona a avut loc „shakedown”-ul de dinaintea startului noului sezon (un test privat), în Bahrain echipele vor vedea cu adevărat unde […] © G4Media.ro.
Acum 6 ore
09:00
Au apărut acuzații că absolvenții „escrochează” sistemul de împrumuturi pentru studenți cu miliarde de lire sterline, deoarece autoritățile afirmă că au pierdut urma a sute de mii de clienți, relatează Daily Mail. Compania de Împrumuturi pentru Studenți (SLC) a admis că nu are detalii despre statutul de angajare sau financiar al mai bine de 370.000 […] © G4Media.ro.
08:50
Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), alături de personalul care deserveşte scena din toate sectoarele teatrului, vor organiza marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, în faţa TNB,  un protest faţă de aplicarea unui program pilot primit de la Ministerul Culturii, o directivă a Curții de Conturi. Potrivit unui comunicat, programul pilot le-a […] © G4Media.ro.
08:40
Trei sportivi din delegația României vor participa luni, 9 februarie, la întrecerile contând pentru Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026, transmite COSR pe site-ul său oficial. Sportivii români vor lua parte la concursurile de sanie și sărituri cu schiurile. Corina Buzătoiu va participa luni în primele două manșe de la sanie, începând cu ora […] © G4Media.ro.
08:30
Echipa SUA a câștigat aurul în concursul pe echipe la patinaj artistic la JO Milano Cortina după o luptă electrizantă pentru aur. Novak Djokovic a fost prezent la întrecere și a oferit faza zilei: a fost impresionat în mai multe rânduri de „recitalul” oferit pe gheață de Ilia Malinin. Malinin a fost decisiv pentru SUA, […] © G4Media.ro.
08:30
Copiii care și-au însoțit părinții la secțiile de votare în cadrul alegerilor prezidențiale din Portugalia de duminică au avut ocazia să încerce să voteze, deși candidații nu figurau pe buletinele de vot, anunță Mediafax, care citează AP. Pe buletinele de vot figurau personaje fictive populare în rândul copiilor, precum Super Mario și Roblox, și nu […] © G4Media.ro.
08:30
Un reactor al celei mai mari centrale nucleare din lume a fost repus în funcțiune luni, în centru-vestul Japoniei, după ce o primă încercare a trebuit să fie întreruptă în ianuarie din cauza unei defecțiuni a sistemului de alarmă, a anunțat operatorul acesteia. „La ora 14:00, am procedat la retragerea barelor de control din reactorul […] © G4Media.ro.
08:20
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat luni că tentativa de asasinare a generalului Vladimir Alexeyev a fost ordonată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), a relatat agenția de știri Interfax, preluată de Reuters. FSB susține că serviciile secrete poloneze au fost implicate în recrutarea atacatorului. FSB nu a furnizat dovezi pe […] © G4Media.ro.
08:20
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat finalizarea construcției primului Centru de Arși Grav din România, după Revoluție, la Timișoara, anunță Opinia Timișoarei. Acum, Ministerul Sănătății cumpără echipamentele și testează fluxurile medicale pentru ca, în scurt timp, spitalul să fie deschis și să poată funcționa. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată. […] © G4Media.ro.
08:10
Urmările celei mai recente publicări de documente legate de infractorul sexual Jeffrey Epstein sunt considerate cel mai mare scandal politic de la începutul acestui secol. Ziarele și televiziunile difuzează zilnic noi dezvăluiri. Cariere de prim rang se prăbușesc. Poliția a deschis investigații. Se aud chiar zvonuri despre o „numărătoare inversă” pentru liderul țării. Dar… nu […] © G4Media.ro.
08:10
În 2025, la Spitalul de Pediatrie Ploiești, 17 minori au ajuns, mulți dintre ei, din toaletele școlilor, direct la secția de Terapie Intensivă. Unii, în comă, din cauza consumului de canabis, cel mai mult, anunță Observatorul Prahovean. În luna ianuarie 2026, au fost efectuate 18 teste pentru substanțe de abuz, în general pentru consum de […] © G4Media.ro.
08:10
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, a declarat duminică că aliatul său apropiat, Juan Pablo Guanipa, a fost răpit în Caracas în jurul miezului nopții, la doar câteva ore după eliberarea sa din închisoare, scrie Reuters. „Bărbați înarmați până în dinți, îmbrăcați în haine civile, au sosit în patru vehicule și l-au luat cu […] © G4Media.ro.
07:50
Vânzările de medicamente pentru depresie și anxietate s-au triplat comparativ cu perioada pandemiei și continuă să crească în fiecare an. Rușii consumă din ce în ce mai multe antidepresive în fiecare an, chiar mai multe decât în ​​perioada restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, transmite El Pais, citată de Rador Radio România. Între războiul lor […] © G4Media.ro.
07:50
Elevii vor avea o săptămână de vacanţă în intervalul 9 februarie – 1 martie, perioada fiind stabilită prin decizia fiecărui inspectorat şcolar. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, această vacanţă intermodulară poate fi stabilită de inspectoratele şcolare judeţene şi din Bucureşti în oricare dintre săptămânile cuprinse în perioada 9 februarie – 1 martie. […] © G4Media.ro.
07:40
Elon Musk a declarat duminică că SpaceX și-a îndreptat atenția către construirea unui „oraș cu creștere autonomă” pe Lună, care, potrivit lui, ar putea fi realizat în mai puțin de 10 ani, anunță Mediafax, care citează Reuters. „Cu toate acestea, SpaceX va depune eforturi și pentru construirea unui oraș pe Marte, începând cu aproximativ 5-7 […] © G4Media.ro.
07:40
O comisie parlamentară a cerut luni guvernului Marii Britanii să dezvăluie identitatea unui agent al armatei care a comis crime şi torturi când era infiltrat în IRA, în timpul conflictului din Irlanda de Nord, relatează AFP, preluată de Agerpres. Acest agent, cunoscut sub numele de cod „Stakeknife”, a fost în anii 1970 în fruntea celebrei […] © G4Media.ro.
07:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este aşteptat luni în plenul Camerei Deputaţilor la „Ora Guvernului”, la solicitarea Grupului parlamentar USR, în contextul crizei apei potabile din Curtea de Argeş. „USR solicită participarea domnului Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei, în vederea susţinerii dezbaterii politice organizate la Ora Guvernului din data de 9 februarie 2026. Pentru prima dată după […] © G4Media.ro.
07:30
Pe drumurile din mai multe județe din țară se circulă luni dimineața în condiții de ninsoare sau de ceață, avertizează Centrul Infotrafic, preluat de Mediafax. Ninge, pe alocuri cu depuneri pe partea carosabilă, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Prahova, fără a fi impuse restricții de trafic. În aceste zone […] © G4Media.ro.
07:20
Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan, criticat că a redus, într-un context inflaţionist, „sprijinul social” pentru studenţi, accesul la educaţie devenind „tot mai dependent” de venitul familiei, va fi dezbătută şi votată luni în plenul Senatului, informează site-ul forului legislativ, transmite Agerpres. Intitulată „Educaţia între avarie şi abandon. Cum sunt transformaţi studenţii […] © G4Media.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.