România se prăbușește demografic și atinge cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol
Profit.ro,
10 februarie 2026 12:10
Numărul copiilor născuți în România a stabilit un nou record negativ anul trecut
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum 10 minute
13:30
Compania-mamă a Google, Alphabet, a scos la vânzare obligațiuni corporative, în lire sterline, pe 100 de ani, despre care analiștii se așteaptă să aibă o cerere bună, cu argumentul că investitorii își asumă riscuri pentru datoriile pe termen foarte lung legate de investițiile în inteligență artificială.
Acum 30 minute
13:20
ULTIMA ORĂ Bolojan vrea să oblige absolvenții de medicină să lucreze în România un număr minim de ani # Profit.ro
Absolvenții de medicină ar trebui să aibă obligația de a lucra câțiva ani de zile în România, astfel încât să poată fi recuperat din deficitul de medici, în special din mediul rural și din orașele mici, transmite premierul Ilie Bolojan.
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0910 lei, de la 5,0934 lei, curs înregistrat luni.
13:10
Philips, producător olandez de electronice și dispozitive medicale, a anunțat că a revenit pe profit în 2025.
13:10
FOTO Controale masive declanșate de ANSVSA în peste 1.600 de supermarketuri și hipermarketuri # Profit.ro
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a efectuat, în perioada 2-6 februarie controale la 1.605 de supermarketuri și hipermarketuri din țară.
Acum o oră
13:00
Uzina Ford Otosan Craiova: contribuție de peste o treime la producția companiei tucești și de 20% la venituri. Profitul fabricii din România a crescut # Profit.ro
Rezultatele financiare ale Ford Otosan SA, analizate de Profit.ro, arată o poziție solidă a uzinei din România în afacerea companiei turcești, în care Ford Motor deține 40%, similar cu grupul Koc Holding. Cifrele referitoare la situația financiară a uzinei craiovene s-au îmbunătățit odată cu finalizarea investițiilor, chiar dacă producția a scăzut ușor.
12:50
Afișarea versurilor melodiilor ascultate devine o funcție premium pe YouTube Music, după ce a fost, până acum, accesibilă tuturor utilizatorilor.
Acum 2 ore
12:30
Facturi la gaze - Consiliul Concurenței se arată surprins: Ne-am fi așteptat ca prețurile pe piața gazelor naturale să fie reliberalizate # Profit.ro
Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Pascu, a declarat că "ne-am fi așteptat ca prețurile pe piața gazelor naturale să fie reliberalizate, însă suntem convinși că decizia de întârziere a liberalizării a fost luat în urma unei analize serioase".
12:30
OpenAI pregătește lansarea „unui model Chat actualizat” în această săptămână, anunță Directorul general, Sam Altman.
12:10
România se prăbușește demografic și atinge cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol # Profit.ro
Numărul copiilor născuți în România a stabilit un nou record negativ anul trecut
12:00
VIDEO Bolojan, mesaj tranșant primarilor de comune: Dacă nu facem acum reforma administrației, după alegerile din 2028 se va ajunge la reduceri sau fuziuni de comune. Creșterea impozitelor la valoarea de piață va fi la decizia primarilor # Profit.ro
Liderul PNL, premierul Bolojan, i-a avertizat pe primarii de comune că dacă anul acest nu va fi realizată reforma administrației publice, după alegerile din 2028 se va ajunge la reducerea numărului de comune sau la fuziunea comunelor. Șeful Executivului a anunțat totodată că noua impozitare la locuințe, în funcție de valoarea de piață, va rămâne procentual la decizia primarilor.
11:40
Cazul Hrebenciuc - Proces pentru zeci de mii de hectare de pădure, câștigat de Romsilva la Bacău # Profit.ro
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut decizia definitivă favorabilă în dosarul având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier, administrate de Direcția Silvică Bacău.
Acum 4 ore
11:20
Grupul Electrica a preluat contractul de furnizare a energiei electrice pentru Liberty Galați.
11:10
Europa se confruntă cu o criză de supraproducție de cartofi, după recolte abundentecare, a dus la o scădere bruscă a prețurilor, fermierii fiind primii afectați.
11:10
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
11:00
Nivel record al cererii pentru spații industriale și logistice, tranzacții de închiriere mult peste media anuală din perioada pre-pandemică # Profit.ro
Piața spațiilor industriale și logistice din România a continuat să crească în 2025, cu peste 300.000 de metri pătrați de spații moderne livrate, ceea ce a dus stocul total la aproximativ 8 milioane de metri pătrați.
10:50
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic # Profit.ro
Casa de avocatură Filip & Company a oferit asistență juridică companiei Fortress Real Estate Investments Limited în legătură cu cea mai recentă investiție logistică a acesteia în România, prin finalizarea unei achiziții ca parte a unei asocieri în participație cu Garbe Industrial.
10:40
Din cauza unei penurii acute de combustibil, guvernul cubanez a anunțat că liniile aeriene internaționale nu vor mai putea realimenta aeronavele în Cuba.
10:30
Înot pentru începători: tot ce trebuie să știi înainte de primul antrenament – World Class Guide # Profit.ro
Începerea unei activități noi poate părea intimidantă, iar înotul nu face excepție. Înainte de primul antrenament, contează să înțelegi că procesul presupune o combinație între tehnică, respirație și coordonare.
10:20
Renault vrea să devină unic acționar al Flexis, producător de vehicule comerciale ușoare electrice # Profit.ro
Renault vrea să cumpere participațiile deținute de Volvo Group și de compania de transport maritim CMA CGM la Flexis, proiectul lor comun pentru vehicule comerciale ușoare electrice.
10:10
Eazy Asigurări devine primul asigurător din România care permite emiterea instantă, din propriul portal de vânzări, a poliței de asigurare RCA pentru autovehiculele din categoria Risc Ridicat, pentru clienții alocați prin intermediul BAAR # Profit.ro
Eazy Asigurări digitalizează procesul de emitere a polițelor RCA pentru autovehiculele încadrate în categoria de risc ridicat, devenind primul asigurător din România care permite emiterea acestora direct din propriul portal de vânzări.
09:50
Reguli de securitate cibernetică pentru prosumatori și micii producători de energie - proiect adoptat tacit de Senat # Profit.ro
Senatul a aprobat tacit săptămâna trecută un proiect de lege care impune reguli de securitate cibernetică pentru prosumatori și micii producători de energie, draftul de act normativ fiind înregistrat acum la Camerei Deputaților, care va avea ultimul cuvânt, în calitate de cameră decizională.
Acum 6 ore
09:30
Este revoltă în administrația locală, din cauza planului Guvernului Bolojan privind reforma în administrația locală și centrală.
09:20
Envirotech invită publicul la vizita amplasamentului proiectului de depozitare a deșeurilor industriale nepericuloase planificat în apropierea Lumina, în 20 februarie # Profit.ro
Envirotech SRL, cu experiență de peste 20 de ani în gestionarea deșeurilor industriale, invită persoanele interesate – locuitori, autorități, reprezentanți ai instituțiilor de mediu – să participe la o vizită organizată la locația proiectului depozitului de deșeuri industriale nepericuloase din apropierea UAT Lumina, județul Constanța. Inițiativa confirmă transparența proiectului și este menită să permită publicului observarea directă a amplasamentului și înțelegerea detaliilor tehnice ale proiectului.
09:10
Vinul zilei: un Chardonnay cu note de măr copt, pară aromată și fruct exotic, urmate de arome minerale, răcoritoare. Un vin alb potrivit alături de aperitive lejere, preparate din pește sau carne albă # Profit.ro
Moulin de Gassac Chardonnay 2025 este un vin alb sec de o precizie remarcabilă, fiind expresia pură a soiului Chardonnay cultivat în terroir-ul privilegiat din proximitatea Thau Lagoon, Languedoc.
09:00
OpenAI, producătorul ChatGPT, a început să testeze afișarea reclamelor în (încă) cel mai mai populat chatbot de inteligență artificială.
08:40
Threads are o dinamică diferită de Instagram: conversațiile sunt rapide, replicile pot escalada ușor, iar conturile publice devin ținte pentru mențiuni, reply-uri toxice și spam.
08:20
Cum recunoști un SMS iMessage fals de tip „livrare colet” și ce faci ca să nu-ți fure datele # Profit.ro
Mesajele de tip „livrare colet” sunt printre cele mai eficiente fraude, pentru că mizează pe grabă și pe context.
08:00
În momentele de criză sau de oboseală colectivă, politica are un reflex aproape mecanic: caută soluții în instituții, în proceduri, în pachete de măsuri.
08:00
Pe măsură ce activele digitale devin o parte integrată a sistemului financiar global, înțelegerea noțiunilor de bază este esențială atât pentru investitorii noi, cât și pentru cei cu experiență.
07:50
FOTO Ferrari Luce: primul model electric din istoria mărcii italiene. Interior plin de aluminiu și schimbător din Gorilla Glass # Profit.ro
Marca de lux Ferrari încearcă să crească interesul publicului pentru viitoarea sa mașină electrică și publică primele imagini cu interiorul acestui model. Pozele dezvăluie un habitaclu cu accente high-tech puternice.
07:40
VIDEO Companii care pleacă din România spre regiuni cu costuri mai mici. Dragoș Roșca, BoldMind Capital Partners: Antreprenorii acum s-ar bucura tare să-și ia banii și să se retragă. Nu mai visează proiecte mari! - Profit.ro Live TV # Profit.ro
Piața de private equity a fost extrem de activă în perioada post-pandemie, atât în România, cât și la nivel internațional, anii 2022 și 2023 fiind caracterizați de un volum ridicat de tranzacții. Contextul s-a schimbat însă treptat, inclusiv pe fondul războiului din Ucraina și al evoluțiilor regionale, iar în România anul 2024 a adus o frână vizibilă a pieței, în special în a doua parte a anului, spune Dragoș Roșca, Managing Partner BoldMind Capital Partners.
Acum 8 ore
07:30
FOTO Viitoarea centrală de la Mintia, cea mai mare din UE: Transelectrica a primit 2 oferte la licitația de achiziție și montare a unui transformator nou în stația de racordare # Profit.ro
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a primit 2 oferte la licitația inițiată pentru achiziția și montajul unui transformator nou de putere în stația 400/220/110 kV Mintia, la care va fi racordată și noua centrală de producție de energie electrică pe gaze naturale Mintia, cu capacitate instalată de peste 1.700 MW, care va fi cea mai mare de profil din UE dezvoltată pe un singur amplasament.
07:30
Acționarul majoritar eMAG, scrisoare către acționari - estimează venituri de peste 7 miliarde de dolari, inclusiv din vânzarea activelor. “Continuăm să vindem!” # Profit.ro
Acționarul majoritar al eMAG, compania olandeză de tehnologie Prosus, se așteaptă la venituri de 7,3 miliarde de dolari în anul fiscal 2026, cu circa 18% mai mari comparativ cu anul anterior, inclusiv pe fondul vânzărilor de active secundare și neperformante, estimate la peste 2 miliarde de dolari.
07:20
Meta va renunța de astăzi, conform anunțului în acest sens de la finele anului trecut, la plugin-urile sociale pe care site-urile le-au folosit de-a lungul ultimilor ani pentru a-și crește numărul de urmăritori și de reacții la conținutul postat.
07:10
Furnizorul de sistemele de învelitori Raiko Transilvania se retrage de la tranzacționarea pe piața AeRO, acolo unde a fost listat acum aproape 5 ani de acționarul său majoritar polonez. Procedura falimentului a precipitat această ieșire.
07:00
Dispariția interesului pentru automobilele electrice și incertitudinile privind continuarea unui program de tip Rabla au determinat brandul Renault să renunțe la importul celui mai nou și mai accesibil model complet electric.
06:10
Achiziții secretizate, acces restricționat. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Acum 12 ore
04:40
Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații, va mări prețurile abonamentelor începând cu 6 aprilie.
01:20
EXCLUSIV România pierde o mare investiție. Cel mai mare producător de tutun din Coreea de Sud a fost la un pas să își facă o giga-fabrică, cu impact regional. A ales, în final, altă țară # Profit.ro
KT&G (fost Korea Tobacco & Ginseng), cel mai mare producător de tutun din Coreea de Sud și al cincilea la nivel mondial, a tatonat piața românească cu scopul construcției unei fabrici de dispozitive pentru încălzirea tutunului de dimensiuni mari și cu impact regional, însă, în final, a optat pentru deschiderea unei fabrici mai mici în Kazahstan, în care a investit circa 135 de milioane de dolari, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
00:50
FOTO Hotel din Constanța, închis de autorități. Băi murdare, prosoape degradate, oferta de mic dejun nu există în realitate # Profit.ro
Hotelul Dobrogea din Constanța a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
00:40
EXCLUSIV VIDEO Dezvăluiri Dacia - Diferențele dintre motorul Hybrid-G 150 4x4 de la Dacia și 4Xe de pe Jeep Avenger: „N-a mai produs nimeni așa ceva, e o premieră mondială!” # Profit.ro
Sunt doar două săptămâni de când Gerald Peters, Project Manager al sistemului de propulsie hibrid 4x4 de la Dacia, a fost la Mioveni pentru a superviza intrarea în producție a noilor modele Duster și Bigster echipate cu această tehnologie inovatoare.
00:40
EXCLUSIV French Bakery discută cu un mare retailer, dar oprește extinderea. Proprietar: Ne e frică, toți sunt foarte temători # Profit.ro
Dinu Cismărescu, proprietarul lanțului de cafenele-patiserii French Bakery, spune că anul 2026 se anunță unul dificil pentru business, anunță că a renunțat la planurile de extindere din cauza temerilor din piață, pariază pe retail și avertizează că o eventuală cotă unică de TVA ar afecta grav sectorul de alimentație publică.
Acum 24 ore
00:30
EXCLUSIV România pierde o mare investiție. Cel mai mare producător de tutun din Coreea de Sud a fost la un pas să își facă o mare fabrică, cu impact regional. A ales, în final, altă țară # Profit.ro
KT&G (fost Korea Tobacco & Ginseng), cel mai mare producător de tutun din Coreea de Sud și al cincilea la nivel mondial, a tatonat piața românească cu scopul construcției unei fabrici de dispozitive pentru încălzirea tutunului de dimensiuni mari și cu impact regional, însă, în final, a optat pentru deschiderea unei fabrici mai mici în Kazahstan, în care a investit circa 135 de milioane de dolari, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
00:20
ULTIMA ORĂ Proiect al Guvernului: limită de 14 ani în funcțiile de conducere în BNR. Noi cerințe la numire, interdicții de tranzacționare și angajare la bănci comerciale. Perioadă de cooling-off, în premieră # Profit.ro
Guvernul se pregătește să introducă noi cerințe, inclusiv profesionale, interdicții de tranzacționare și incompatibilități la schimbarea locului de muncă, precum și declarații interne pentru personalul și conducerea Băncii Naționale a României. O noutate o reprezintă și limitarea mandatelor de conducere la 14 ani, cu excepția celui de Guvernator.
9 februarie 2026
23:40
Taxa pe locuință la valoarea de piață: Viitorul sistem nu va genera automat noi majorări, asigură Bolojan # Profit.ro
Stabilirea impozitului pe proprietate raportat la valoarea de piață nu va genera în mod automat noi majorări, asigură premierul Ilie Bolojan.
23:30
Operatorul telecom britanic Vodafone își anunță clienții din România că va scumpi abonamentele.
22:30
Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații, va mări prețurile abonamentelor începând cu 6 aprilie
22:00
Suedia va înăspri regulile de acordare a cetățeniei și va introduce noi criterii.
21:20
Fragmente dintr-o dronă au fost descoperite pe plajă, în zona hotelului Victoria din Mamaia.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.