Dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică: Chirurgia obezităţii este ultimul resort la care noi apelăm în a ajunge la o greutate normală/ Ce intervenţii sunt recomandate căror tipuri de pacienţi cu greutate peste normal

News.ro, 11 februarie 2026 21:50

Dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică şi metabolică, afirmă că intervenţiile chirurgicale reprezintă ”ultimul resort” la care se apelează pentru a ajunge la o greutate normală. El detaliază care sunt intervenţiile recomandate pentru diferite tipuri de pacienţi cu greutate peste cea normală.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
23:00
Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, s-a calificat, miercuri, în finala Cupei Greciei, trecând în semifinale de Panathinaikos, scor general 3-0.
23:00
Sportul este extrem de important pentru pacienţii cu obezitate care sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale pentru scăderea în greutate. Dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică şi metabolică, a explicat că riscul de a lua din nou în greutate după astfel de intervenţii chirurgicale este direct dependent de modul în care este prezervată sau crescută masa musculară.
22:50
Pacienţii cu obezitate supuşi unor intervenţii chirurgicale pentru a pierde din kilogramele în plus nu vor slăbi în ritm alert decât în primele luni după operaţie. ”Nici îngrăşatul nu a fost peste noapte, deci slăbitul va fi la fel, destul de lent pentru pacient, dar destul de abrupt şi rapid pentru noi şi echipa care urmăreşte pacientul. Dacă ne gândim la un pacient care are un exces ponderal de 100 sau 120 de kilograme şi ne gândim că pierde acest exces de 100 de kilograme într-un an de zile, din punct de vedere medical este foarte mult”, a explicat dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică şi metabolică.
22:50
Preşedintele american Donald Trump a ”insistat” miercuri, pe lângă premierul israelian Benjamin Netanyahu, asupra voinţei sale de a continua negocierile cu Iranul, relatează AFP.
Acum o oră
22:40
Vasile Marian Gîtlan şi Darius Lucian Şerban s-au clasat, miercuri, pe locul 17 în proba de sanie dublu masculin de la Jocurile Olimpice de iarnă.
22:30
Campioana CSM Oradea a pierdut şi ultimul meci din grupa C, în deplasare, cu AN Brescia, scor 13-17. CSM Oradea va continua în optimile LEN EuroCup.
22:30
Trei tineri au fost reţinuţi de poliţiştii din judeţul Prahova după ce au şantajat o adolescentă de 15 ani ca să îşi schimbe declaraţiile într-un dosar în care fata a reclamat că a fost violată. Cei trei au încercat, folosind şantajul, să îşi ajute un prieten arestat preventiv pentru că a abuzat-o pe fată.
22:20
Formaţiile Universitatea Cluj şi Metalul Buzău s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României Betano, încheind pe primele două poziţii în Grupa C.
Acum 2 ore
22:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că Ucraina nu va organiza alegeri decât după ”o încetare a focului” cu Rusia şi obţinerea unor ”garanţii de securitate”, în urma unor informaţii de presă potrivit cărora Kievul intenţionează să organizeze în curând alegeri prezidenţiale şi un referendum, relatează AFP.
22:00
Echipa CSO Voluntari a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia germană Syntainics MBC, scor 87-83 (43-39), în ultimul meci din sezonul regulat al ENBL. CSO Voluntari era calificată anterior în faza play-off a ENBL, competiţie pe care a câştigat-o în stagiunea trecută.
22:00
Mercenarul Horaţiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul şi nepotul său în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţiile celor trei la o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia ICCJ este definitivă. Horaţiu Potra, fiul său Dorian Potra şi nepotul Alexandru Potra au fost arestaţi preventiv, în noiembrie, pentru tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
22:00
Formaţiile Universitatea Cluj şi Metalul Buzău s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României Betano, încheind pe primele două poziţii în Grupa C.
21:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că Ucraina nu va organiza alegeri decât după ”o încetare a focului” cu Rusia şi obţinerea unor ”garanţii de securitate”, în urma unor informaţii de presă potrivit cărora Kievul intenţionează să organizeze în curând alegeri prezidenţiale şi un referendum, relatează AFP.
21:50
Dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică şi metabolică, afirmă că intervenţiile chirurgicale reprezintă ”ultimul resort” la care se apelează pentru a ajunge la o greutate normală. El detaliază care sunt intervenţiile recomandate pentru diferite tipuri de pacienţi cu greutate peste cea normală.
21:40
Dr. Victor Cristian Diaconu, medic primar de chirurgie bariatrică, afirmă că obezitatea ”face ravagii” printre români, explicând cum se face încadrarea pacienţilor cu exces de greutate în categoria pacienţilor obezi sau a celor supraponderali. El prezintă date care arată că peste jumătate dintre copiii români au probleme cu greutatea.
21:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă miercuri că Ucraina nu va organiza alegeri decât după ”o încetare a focului” cu Rusia şi obţinerea unor ”garanţii de securitate”, în urma unor informaţii de presă potrivit cărora Kievul intenţionează să organizeze în curând alegeri prezidenţiale şi un referendum, relatează AFP.
Acum 4 ore
21:10
Iulian Lolea, economist şef la Confederaţia Patronală Concordia, va fi prezent la Maratonul Stabilităţii economice - Ediţia a II-a, programat să fie organizat de Profit.ro pe 19 februarie.
21:10
Deputaţi turci din partidele Republican al Poporului (CHP, opoziţie) şi Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la putere) s-au bătut la o ceremonie de depunerea jurământului de către noul ministru al Justiţiei, Akin Gurlek, relatează AFP.
21:10
Lindsey Vonn a anunţat, miercuri, că a fost supusă unei a treia operaţii „reuşite” la piciorul fracturat în urma căzăturii teribile de la Jocurile Olimpice.
21:00
Jucătorul Kris Richard, component al vicecampioanei CSM Oradea şi al naţionalei României, a devenit, miercuri seară, în meciul cu Cedevita din FIBA Europe Cup, cel mai bun marcator al competiţiei, atingând borna de 1.000 de puncte.
21:00
Deputaţi turci din partidele Republican al Poporului (CHP, opoziţie) şi Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la putere) s-au bătut la o ceremonie de depunerea jurământului de către noul ministru al Justiţiei, Akin Gurlek, relatează AFP.
20:50
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Germania, unde joi este programată o grevă a piloţilor şi a însoţitorilor de bord angajaţi ai companiei Lufthansa. Ca urmare, va fi afectat traficul aerian pe mai multe aeroporturi.
20:50
Sportivele Raluca Strămăturaru şi Carmen Manolescu s-au clasat, miercuri, pe locul 9 în proba de sanie dublu feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina.
20:40
Statele Unite l-au trimis miercuri în Venezuela pe secretarul energiei, Chris Wright, în cea mai importantă vizită americană axată pe energie în aproape trei decenii, pentru a evalua direct industria petrolieră pe care Washingtonul intenţionează să o reconstruiască, relatează Reuters.
20:30
Campioana U BT Cluj s-a calificat în optimile BKT EuroCup, după ce a învins miercuri, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, formaţia Aris Salonic, scor 111-92 (55-43), în ultimul meci din grupa A, decisiv pentru faza următoare, care va debuta în 10 martie.
20:30
Preşedintele Federaţiei Ucrainene de Fotbal, Andriy Şevcenko, va solicita o întâlnire cu Gianni Infantino, joi, pentru a discuta despre recentele comentarii ale şefului FIFA în favoarea revenirii Rusiei în competiţiile internaţionale de fotbal, relatează The Guardian.
20:20
Fostul judecător CCR Tudorel Toader a declarat miercuri, despre obligarea medicilor rezidenţi să profeseze în ţară o perioadă, după absolvire, idee formulată de premierul Ilie Bolojan, că la Academia de Poliţie, de exemplu, se încheie un contract de şcolarizare şi tinerii şi iau angajamentul de a profesa, după absolvire, în ţară, în caz contrar restituind, proporţional, banii. El a precizat că trebuie văzută compatibilitatea unei astfel de măsuri cu normele europene, cu libertatea de circulaţie, libertatea muncii.
20:20
O hotăre în procesul în apel al asistenţilor parlamentari ai Frontului Naţional (FN, extremă dreapta, actualul RN) urmează să fie pronunţată la 7 iulie, la ora locală 13.30 (14.30, ora României), relatează AFP.
20:20
Echipa SCM Zalău a pierdut miercuri, pe teren propriu, cu formaţia turcă Altekma Izmir, scor 2-3, în manşa tur din sferturile Challenge Cup. SCM Zalău este ultima reprezentantă a României în cupele europene.
20:10
Fostul judecător CCR Tudorel Toader a declarat miercuri, despre obligaţia medicilor rezidenţi să profeseze în ţară o perioadă, după absolvire, idee formulată de premierul Ilie Bolojan, că la Academia de Poliţie, de exemplu, se încheie un contract de şcolarizare şi tinerii şi iau angajamentul de a profesa, după absolvire, în ţară, în caz contrar restituind, proporţional, banii. El a precizat că trebuie văzută compatibilitatea unei astfel de măsuri cu normele europene, cu libertatea de circulaţie, libertatea muncii.
20:10
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a inaugurat, împreună cu ministrul de Externe din Columbia, Rosa Yolanda Villavicencio Mapy, redeschiderea Ambasadei Republicii Columbia la Bucureşti, după 24 de ani de absenţă.
19:50
Fostul judecător CCR Tudorel Toader a declarat, miercuri, după noul termen dat de CCR pentru proiectul pensiilor magistraţilor, că parcă întrevede dorinţa unei soluţii, unei finalizări a acestui demers. Clasa politică a ostilizat societatea civilă împotriva magistraţilor, nu este bine deloc, consideră fostul judecător al Curţii.
19:50
Comisia Europeană (CE) anunţă miercuri că vrea să înăsprească condiţiile de înregistrare a dronelor, în urma unui val de survolări învăluite în mister în Europa în 2025, relatează AFP.
19:50
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş se află într-un punct ”critic” şi că există riscul major să nu aibă finanţare în acest an pentru exproprieri. El a cerut explicaţii ministrului Transporturilor, reproşând faptul că procedurile pentru tronsoanele din judeţul Iaşi trenează. Totodată, liderul PNL Iaşi face apel la PSD Iaşi şi la parlamentarii acestui partid să nu saboteze proiectul A8, ci să îl sprijine.
19:40
Ministerul Apărării Naţionale afirmă, după ce, luni seară, fragmente de dronă au fost găsite pe o plajă din Mamaia, că în săptămâna anterioară în poligonul Capu Midia au avut loc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, trageri de luptă asupra unor ”ţinte aeriene de unică folosinţă”, iar toate ţintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra mării. ”Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de ţintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, adaugă MApN.
19:40
Marea campioană Nadia Comăneci a postat, miercuri, în social media, imagini inedite despre începuturile carierei sale, “de la bătăile cu perne la Jocurile Olimpice”.
19:30
Ministerul Apărării Naţionale afirmă, după ce, luni seară, fragmente de dronă au fost găsite pe o plajă din Mamaia, că în săptămâna anterioară în poligonul Capu Midia au avut loc, în cadrul unui exerciţiu multinaţional, trageri de luptă asupra unor ”ţinte aeriene de unică folosinţă”, iar toate ţintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra mării. ”Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de ţintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, adaugă MApN.
19:30
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, le-a transmis miercuri preşedinţilor de Consilii Judeţene că ministerul este pregătit să dea, anul acesta, în exploatare un număr important de km de drumuri de mare viteză şi că 255 kilometri vor fi gata până la finalul anului 2026, singura condiţie fiind asigurarea bugetului de investiţii.
19:20
Senatorul UDMR Lorant Antal a declarat, miercuri, că trebuie să se revină asupra acelei decizii eronate privind taxele locale şi este clar că trebuie găsită o soluţie, el arătând că nu au cum să facă politici fiscale, politici publice împotriva cetăţenilor, împotriva oamenilor.
19:20
Prim-vicepreşedintele PNL Adrian Veştea repinge o posibilă guvernare PNL-AUR, după 2028, el afirmând că PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste iar asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR.
Acum 6 ore
19:10
Un bărbat a deschis miercuri focul într-o şcoală, în sudul Thailandei, după care forţele de ordine au deschis la rândul lor focul împotriva acestuia, anunţă autorităţile provinciale şi poliţia, relatează AFP.
18:50
Comitetul Olimpic Internaţional i-a cerut miercuri sportivului ucrainean de skeleton Vladislav Heraskevich să concureze fără casca interzisă pe care sunt imprimate imagini ale sportivilor ucraineni ucişi în războiul împotriva Rusiei şi să evite o posibilă descalificare, relatează Reuters.
18:50
Casa Albă a şters o postare pe X a contului vicepreşedintelui american J. D. Vance, care comemora masacrul armenilor drept un ”genocid”, motivând că acest mesaj - care contrazice poziţia oficială a Turciei, un aliat al Statelor Unite - a fost postat din greşeală, relatează Reuters.
18:40
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a avut miercuri o întrevedere cu omologul ucrainean, Mykhailo Fedorov, la Bruxelles, discuţiile vizând evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi sprijinul acordat Ucrainei pentru consolidarea capacităţilor de apărare. Partea ucraineană a apreciat donarea de către România a sistemului PATRIOT şi contribuţia financiară la mecanismul NATO - Prioritised Ukraine's Requirements List (PURL). Ministrul Radu Miruţă a transmis că Sprijinul României pentru Ucraina reprezintă o investiţie directă în securitatea Europei şi a NATO, o investiţie în securitatea noastră.
18:40
Bărbatul care, în vara anului trecut, a ucis-o cu un topor pe partenera sa, însărcinată, în localitatea prahoveană Lipăneşti, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Soluţia Tribunalului Prahova nu este definitivă.
18:20
Inspectorii de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au găsit, în urma unui control, nereguli la acordarea ajutoarelor pentru încălzire în comuna Horgeşti. Din peste 100 de familii verificate, 40 primeau ajutoare pentru imobile în care, de fapt, nu se poate locui, iar alte 42 ar fi plecate în străinătate. Ca urmare, s-au dispus măsuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit şi vor fi reanalizate toate dosarele.
18:10
UEFA şi Real Madrid au ajuns la un acord care va pune capăt disputei juridice aprige privind Super Liga Europeană, au anunţat miercuri clubul şi forul european de fotbal.
17:50
Două persoane vor fi transportate la spital, miercuri seară, în urma unui accident rutier produs pe DN 19, în judeţul Bihor, în care au fost implicate cinci autovehicule şi opt persoane.
17:50
Sportiva franceză Julia Simon a câştigat, miercuri, proba proba feminină de 15 km Individual (biatlon) din cadrul Jocurilor Olimpice Milano-Cortina.
17:30
Rusia nu are intenţia de a lansa un atac militar asupra vreunui stat NATO în acest an sau în anul viitor, dar se grăbeşte să-şi reconstruiască forţele pe măsură ce Europa îşi intensifică reînarmarea, afirmă serviciul de informaţii externe al Estoniei în raportul său anual prezentat marţi.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.