China interzice vânzarea mașinilor mai ieftin decât a costat fabricarea lor

Digi24.ro, 12 februarie 2026 20:10

Autorităţile chineze au interzis joi producătorilor auto să stabilească preţurile de vânzare ale automobilelor sub costurile de producţie, intensificându-şi măsurile de combatere a unui război prelungit al preţurilor, care afectează cea mai mare piaţă auto din lume.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 5 minute
22:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi seară, că discuţiile la nivel înalt privind numirea şefilor serviciilor de informaţii „se suspendă în mod deliberat” atunci când alte subiecte şi „tensiuni” sunt pe agenda publică. Şeful statului a evitat să avanseze un termen la care va formula propuneri pentru aceste funcţii, explicând că nu doreşte să fie acuzat că nu le respectă.
22:00
Donald Trump a anunţat joi că a abrogat o lege care a servit drept fundament al luptei împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite, marcând astfel o schimbare legislativă majoră, căreia i se opun deja numeroşi oameni de ştiinţă şi apărători ai mediului înconjurător, informează AFP.
Acum 15 minute
21:50
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, după reuniunea informală a Consiliului European desfășurată la Castelul Alden Biesen din Belgia, că problema bugetului pentru 2026 este „foarte importantă” și că se va implica în momentul în care discuțiile vor începe.
21:50
Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară, după reuniunea informală a liderilor Consiliului European, că decizia privind o eventuală participare la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump, la care a fost invitat, o va lua după ce va primi informații de la partea americană privind statutul pe care îl va avea la această reuniune.
Acum o oră
21:30
Președintele Nicușor Dan spune că „nu se pune problema” ca în mod administrativ în cadrul UE să existe categorii diferite de țări, dar sunt grupuri de state care colaborează îndeaproape pe anumite domenii. Șeful statului a răspuns la o întrebare legată de Europa „cu două viteze”, propunere făcută recent de Germania.
21:30
Nicușor Dan a declarat, joi seara, că nu vrea să comenteze prea mult decizia CCR de a amâna din nou luarea unei decizii cu privire la pensiile magistraților, dar a subliniat faptul că este „evident”, că acest lucru „este o tergiversare, o vedem cu toții”.
21:30
Președintele Nicușor Dan a comentat, joi seară, acuzațiile lansate de omul de afaceri Dragoș Sprânceană că George Simion a făcut lobby în SUA ca România să fie scoasă din Visa Waiver. „N-a fost primit de nimeni în Statele Unite. Asta e relevant pentru credibilitatea pe care oamenii aceștia o au,” a declarat Nicușor Dan.
21:20
Comisia Europeană s-a angajat să vină cu mai multe propuneri privind scăderea preţului energiei, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, după ce a participat la reuniunea Consiliului European informal, desfășurată la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei. 
Acum 2 ore
21:00
Încă 10 kilometri de cale ferată au fost daţi în circulaţie pe cel mai avansat tronson din magistrala CFR, între Timişoara şi Lugoj
21:00
Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară că în următorii 3-4 ani România ar putea adera la zona moneda euro.
20:40
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 12 februarie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 22.948.891,68 de lei (4,50 milioane de euro).
20:40
Compania ucraineană de petrol şi gaze Naftogaz vrea să obţină fonduri americane pentru restaurarea şi renovarea instalaţiilor sale, după distrugerile provocate de atacurile ruseşti, a declarat joi directorul său general, Sergii Koretskyi.
20:30
O înregistrare video prezentată la ședința de miercuri din dosarul „Kuliok” îi arată pe fostul președinte Igor Dodon și pe oligargul Vladimir Plahotniuc discutând despre federalizarea Republicii Moldova, relatează Ziarul de Gardă.
20:30
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, joi, la Europa FM, că ar fi fost binevenită o decizie, nu o amânare din partea Curţii Constituţionale pe reforma pensiilor magistraţilor, el menţionând că cea mai proastă variantă este amânarea.
20:20
Israelul le-a cerut cetățenilor iranieni să contacteze armata israeliană sau serviciul de informații externe Mossad pentru a-și oferi cooperarea, potrivit unui comunicat publicat în limba farsi pe rețeaua X.
20:10
Ziua Îndrăgostiților, celebrată pe 14 februarie, este un prilej de a arăta iubire și afecțiune prin gesturi, cadouri sau momente petrecute împreună. Iată câteva idei inspirate de cadouri pentru a marca această zi specială.
20:10
Autorităţile chineze au interzis joi producătorilor auto să stabilească preţurile de vânzare ale automobilelor sub costurile de producţie, intensificându-şi măsurile de combatere a unui război prelungit al preţurilor, care afectează cea mai mare piaţă auto din lume.
20:10
Candidat declarat la alegerile prezidenţiale din 2027 din Franţa, fostul ministru de interne Bruno Retailleau a promis joi că "va supune direct referendumului mai multe proiecte legislative majore" dacă va fi ales, în special pentru "a reduce drastic imigraţia", relatează AFP.
Acum 4 ore
20:00
Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia în grupa B4 a Ligii Naţiunilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Bruxelles, la Palais 3 Expo Hall, relatează News.ro.
19:50
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, joi, că în opinia sa Ilie Bolojan are toate şansele să prindă rotativa de anul viitor, ca premeir, el adăugând că depinde de PNL, pentru că este singura formaţiune care poate să facă această schimbare. Barna a menţionat că lucrează zilnic cu premierul Bolojan şi e mult mai puţin flexibil decât alţii.
19:40
Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de un bărbat, de 46 de ani, acuzat că l-ar fi ameninţat pe actorul Victor Rebengiuc.
19:40
Ministerul indian al Apărării a aprobat, joi, achiziţia a încă în jur de 100 de avioane de luptă franceze Rafale, un „jalon foarte important” către un contract „istoric”, salutat de preşedinţa franceză. Anunțul vine cu câteva zile înaintea vizitei pe care o va efectua între 17 şi 19 februarie Emmanuel Macron în ţara asiatică, cu ocazia unui summit pe tema inteligenţei artificiale, transmite AFP, potrivit Agerpres. 
19:40
Vicepremierul Tanczos Barna spune că nu este momentul acum ca UDMR să iasă de la guvernare. El mai spune că e nevoie de „un pic de linişte şi un pic de încredere reciprocă în interiorul coaliţiei”, cu mai puține dispute.
19:10
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, modificarea Legii nr. 339/2005 privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope, în vederea alinierii la reglementările internaționale și a combaterii apariției noilor substanțe psihoactive. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că șase substanțe noi au fost incluse sub control strict, iar Hexahidrocannabinolul (HHC) a fost reîncadrat, măsurile urmărind „limitarea riscului de trafic și consum abuziv” și întărirea controlului în circuitul legal.
19:10
La începutul lunii februarie, Bulgaria a fost zguduită de o descoperire macabră care avea să se transforme într-unul dintre cele mai tulburătoare cazuri din istoria recentă a ţării. Pe 2 februarie, autorităţile au găsit trei bărbaţi morţi în cabana montană Petrohan: Ivailo Ivanov, în vârstă de 49 de ani, Decio Vasilev, în vârstă de 45 de ani, şi Plamen Stattev, în vârstă de 51 de ani. O săptămână mai târziu, groaza s-a adâncit când alte trei cadavre au fost descoperite într-o rulotă abandonată sub vârful Okolciţa: Ivailo Kaluşev, în vârstă de 51 de ani, speleolog de renume mondial şi autoproclamat lider spiritual, Nikolai Zlatkov, în vârstă de 22 de ani, şi Aleksandar Makulev, în vârstă de 15 ani, găsit cu degetele ambelor mâini împreunate. Ceea ce iniţial părea a fi un incident tragic s-a transformat rapid într-o reţea complexă de presupuse abuzuri sexuale, practici de tip cult, eşecuri instituţionale şi implicări politice.
19:10
În Rusia, Tribunalul Districtual Novo-Savinovski din Kazan a admis cererea procuraturii și a ordonat unui localnic care își schimbase numele în Iisus Petrovici Hristos să revină la numele său anterior, Evgheni Petrovici Cekulaev, relatează postul de televiziune Dojd, citat de newsmaker.md.
19:10
Emisarul preşedintelui Donald Trump la Minneapolis, Tom Homan, a anunţat joi încheierea operaţiunii masive de control asupra imigraţiei în acest oraş din nordul Statelor Unite, marcată în ianuarie de moartea a doi cetăţeni americani, relatează AFP, potrivit Agerpres. 
19:10
Nuclearelectrica SA a dat joi, aprobarea finală pentru reactoarele modulare mici (SMR) de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, aşa încât proiectul intră în cea de-a treia etapă de dezvoltare. Prin această decizie, România marchează cel mai avansat demers la nivel european, în dezvoltarea unui proiect SMR. Obiectivul este ca proiectul să devină operaţional la începutul următorului deceniu.
19:00
În urma atacului aerian pe care l-a lansat, Rusia a avariat pe 27 ianuarie oleoductul „Drujba” care traversează Ucraina, ceea ce a dus la întreruperea livrărilor către Ungaria, a declarat ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sibiga. „Știm că partea maghiară se pregătește să se plângă din nou de problemele legate de tranzitul petrolului rusesc prin oleoductul „Drujba” (n.red. Prietenia, în traducere), a scris Sibiga pe X. „Nu putem decât să le recomandăm să se adreseze cu aceste fotografii „prietenilor” lor din Moscova”.
18:40
O operaţiune a Poliţiei franceze a fost desfăşurată marţi pentru destructurarea unei reţele de fraudă cu bilete la Muzeul Luvru din Paris, care ar putea fi una de amploare, în timp ce doi angajaţi ai instituţiei muzeale au fost arestaţi, au dezvăluit joi mai multe surse citate de AFP.
18:30
Opţionalul şcolar „Ora cu şi pentru animale”, iniţiat de Direcţia pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov şi mai multe ong-uri din domeniu, printre care Fundaţia Visul Luanei, va fi introdus în şcoli la nivel naţional.
18:20
Un judecător federal american a stabilit pentru februarie 2027 data începerii procesului pentru defăimare lansat de preşedintele american Donald Trump împotriva BBC, în care liderul de Casa Albă solicită 10 miliarde de dolari de la postul public de televiziune britanic pentru un montaj video controversat cu unul dintre discursurile sale.
18:10
Țările europene trebuie să-și treacă economiile în regim militar pentru a face față unei posibile agresiuni din partea Rusiei, a declarat fostul premier al Danemarcei și fostul secretar general al NATO (în perioada 2009-2014) Anders Fogh Rasmussen. Potrivit acestuia, punctul slab al Bătrânului Continent constă în echiparea deficitară a propriilor forțe armate și în producția militară slabă.
18:10
Parlamentarii USR au avut o întrevedere, joi, cu Michael McGrath, comisarul european responsabil de portofoliul Democraţie, justiţie, stat de drept şi protecţia consumatorului, aflat în vizită la Bucureşti, prilej cu care au atras atenţia asupra efectelor „negative clare” pe care le au asupra sistemului judiciar Legile Justiţiei adoptate în urmă cu patru ani.
Acum 6 ore
17:50
Guvernul a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, suspendarea temporară a procedurii de contractare a proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune 2021-2027, măsura urmând să fie aplicată până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026, potrivit unui comunicat al Executivului.
17:50
Industria națională de apărare a României trebuie să devină parte a lanțurilor internaționale de producție, iar deciziile strategice în acest sens trebuie susținute atât la București, cât și la Bruxelles, a afirmat Radu Miruță într-o postare publicată joi pe Facebook.
17:50
Reprezentanții USR și PNL susțin că social-democrații blochează reforma administrației, deși a existat consens în ședințele Coaliției de guvernare cu privire la tăierile de cheltuieli din primării și alte instituții. Într-o discuție cu Digi24.ro, Cristian Seidler, purtător de cuvânt al USR, a declarat că dacă nu ar fi căzut de acord, nu ar fi anunțat public pachetul, în timp ce vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că, de peste 150 de zile, PSD găsește motive pentru a tergiversa reforma.
17:50
Ucraina va primi din Marea Britanie 1000 de rachete ușoare multifuncționale pentru întărirea apărării antiaeriene în condițiile atacurilor masive ale Rusiei asupra sectorului energetic, a informat Ministerul Apărării al Regatului Unit. Este vorba despre rachetele Martlet, care pot fi utilizate de pe diverse platforme și sisteme portabile de apărare antiaeriană.
17:40
Sportivul ucrainean de skeleton Vladîslav Heraskevîci a fost exclus de la Jocurile Olimpice de iarnă după ce a refuzat să renunțe la o cască memorială dedicată ucrainenilor uciși în războiul cu Rusia. Decizia, care implică retragerea acreditării și obligativitatea de a părăsi competiția, a stârnit controverse, în condițiile în care sportivul a anunțat că o va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar critici din lumea sportului susțin că sancțiunea este nedreaptă.
17:40
Fosta mână dreaptă a lui George Simion, suveranistul Marius Lulea, susţine că România nu are motive să investească în apărare. Tot el spune că în cazul unui eventual război, e mai bine să cedăm temporar. 
17:40
Imaginile din satelit sugerează că Belarus ar putea dezvolta o bază militară pentru sistemul de rachete Oreșnik al Rusiei, capabil să transporte arme nucleare, în contextul îngrijorărilor că această mișcare ar putea consolida capacitatea Kremlinului de a lovi ținte din întreaga Europă, relatează TVPWorld.
17:40
Deputatul AUR Daniel Ciornei a mers, joi, să protesteze în faţa sediului Primăriei Baia Mare şi a adus cu el o capră, animalul fiind îmbrăcat cu sigla PSD. Parlamentarul a explicat că gestul este „un simbol”, susţinând că PSD a votat „cu două mâini” măsurile de austeritate, iar seara „pozează în apărători au românilor la televiziuni”.
17:40
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că, începând de joi, va împărţi biroul de la Primăria Capitalei cu Cathy, o pisică adoptată recent, despre care spune că s-a ataşat rapid încă de la prima întâlnire. Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, unde edilul a publicat şi imagini cu noua „colegă”.
17:30
Orice pentru dragoste, inclusiv bani publici. Primarul din Alexandria plăteşte 115.000 lei pentru o petrecere de Valentine’s Day dedicată elevilor de liceu. În seara asta ar trebui să fie întins covorul roşu, iar tinerii vor fi aşteptaţi cu DJ, cabine pentru sărutări şi căsătorii de o zi.
17:20
Guvernul a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, suspendarea temporară a procedurii de contractare a proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune 2021–2027, măsura urmând să fie aplicată până la aprobarea legii bugetului de stat pentru anul 2026, potrivit unui comunicat al Executivului.
17:20
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Institutul francez de meteorologie a emis o alertă de cod roşu de ploi, inundaţii şi vânt puternic în mai multe regiuni din această ţară, pentru zilele de 12 şi 13 februarie 2026.
17:20
Cinci comploturi de asasinat care l-au vizat pe președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, sau pe miniștri de rang înalt au fost dejucate anul trecut, potrivit unui raport al ONU privind activitatea Statului Islamic. Documentul arată că liderul de la Damasc a fost ținta principală a grupării, fiind vizat în două tentative separate, într-un context de instabilitate și vid de securitate după căderea regimului Assad.
17:10
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat joi 1,59 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat şi una de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
17:00
Poliția norvegiană a anunțat că a percheziționat joi proprietățile fostului prim-ministru Thorbjørn Jagland, care este acum suspectat oficial de „corupție agravată” în legătură cu contactele sale anterioare cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein.
16:50
Primăvară și iarnă în doar 5 zile. Prin asta trece România în următoarele zile. Dacă în weekend vor fi temperaturi de până la 17 grade, săptămâna viitoare, un val de aer rece va cuprinde toată țara. Vor fi diferențe de 15 grade în mai puțin de 24 de ore. Elena Mateescu, director general ANM, a explicat la Digi24 cum va evolua vremea în următoarele zile.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.