Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, le cere nemţilor mai multă muncă și mai puține concedii medicale. Care e ţara care conduce clasamentul european al orelor lucrate
Bihoreanul,
14 februarie 2026 16:00
Cancelarul german Friedrich Merz a declanșat o dezbatere aprinsă, după ce a afirmat că germanii lucrează prea puțin și lipsesc prea mult din motive medicale, într-un moment în care economia țării încetinește. Liderul de la Berlin a dat şi exemplul unui stat care conduce în prezent clasamentul Uniunii Europene la numărul de ore lucrate săptămânal.
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum 30 minute
17:40
Asociația ARK Oradea cere Comisiei Europene sancțiuni împotriva României pentru nerespectarea drepturilor cuplurilor de același sex # Bihoreanul
Asociația ARK Oradea, organizatoarea Oradea PRIDE, se numără printre cele opt organizații neguvernamentale care solicită Comisiei Europene declanșarea procedurii de infringement împotriva României, acuzând autoritățile că nu au pus în aplicare decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene privind recunoașterea dreptului de ședere pentru soții din cuplurile de același sex. Demersul a fost transmis printr-o scrisoare deschisă adresată Comisarului european pentru Justiție, Michael McGrath, aflat în vizită oficială la București.
Acum o oră
17:00
Petrecerea „Nostalgia” revine pe 21 martie la Oradea Arena: „O reîntoarcere în discotecile copilăriei și adolescenței” # Bihoreanul
Conceptul „Nostalgia” revine la Oradea pe 21 martie, cu un nou eveniment găzduit de Oradea Arena, au anunțat organizatorii. Descris drept un concept „Retro-Disco-Future”, „Nostalgia” a adunat mii de participanți la edițiile organizate în orașe precum București, Cluj-Napoca, Constanța sau Craiova, iar acum ajunge din nou în Oradea pentru o seară dedicată în principal muzicii anilor ’90–2000, dar și hiturilor mai recente.
Acum 2 ore
16:50
FC Bihor câștigă ultimul amical înainte de startul oficial al sezonului. Probleme în poartă după accidentarea lui Mocan (FOTO) # Bihoreanul
FC Bihor Oradea a câștigat ultimul joc de pregătire al iernii înainte de reluarea Ligii a II-a, învingând cu 2-1 echipa CS Minaur Baia Mare, într-un meci disputat la Oradea, cu o săptămână înaintea debutului oficial din 2026.
16:00
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, le cere nemţilor mai multă muncă și mai puține concedii medicale. Care e ţara care conduce clasamentul european al orelor lucrate # Bihoreanul
Cancelarul german Friedrich Merz a declanșat o dezbatere aprinsă, după ce a afirmat că germanii lucrează prea puțin și lipsesc prea mult din motive medicale, într-un moment în care economia țării încetinește. Liderul de la Berlin a dat şi exemplul unui stat care conduce în prezent clasamentul Uniunii Europene la numărul de ore lucrate săptămânal.
Acum 4 ore
15:10
Polițist din Arad, anchetat după un furt dintr-un outlet din Austria: a furat pantofi sport din zeci de magazine, prejudiciu de aproape 3.000 de euro # Bihoreanul
Un agent de poliție din Arad și soția sa sunt în anchetă după ce ar fi sustras pantofi sport din aproximativ 20 de magazine din complexul comercial Parndorf, din apropierea Vienei. Cei doi au fost opriți la întoarcerea spre România, în mașina lor fiind găsite mai multe perechi de încălțăminte, dar și un dispozitiv pentru îndepărtarea sistemelor antifurt.
14:40
Universitate datoare: Studenții Facultății de Medicină din Oradea au rămas fără banii de transport # Bihoreanul
Studenții de la Facultatea de Medicină au ocazia să descopere dacă vechea zicală care spune că mersul pe jos face piciorul frumos este sau nu adevărată. Deși ar trebui ca Universitatea din Oradea să le deconteze 90% din costul abonamentului lunar de transport public la OTL, care are un preț de 110 lei, deocamdată, în acest an universitar, nu au primit niciun leu.
14:10
Valentine’s Day la Oradea: improvizație, jazz, teatru și concerte pentru un weekend plin de dragoste # Bihoreanul
Orădenii care vor să sărbătorească Valentine’s Day în oraș au de ales, în acest weekend, între spectacole de improvizație, concerte live, evenimente de teatru și chiar un târg de turism. Agenda culturală este suficient de bogată încât cuplurile – sau cei care încă negociază statutul relației – să nu poată invoca lipsa de inspirație.
Acum 6 ore
13:20
1. Primarii au fost cazați la hotelul Marriott, dar nu din motive de austeritate, ci pentru că în București nu există un hotel din lanțul Kempinski. 2. Oricum micul dejun a fost de rahat, că nu s-a servit pălincă și clisă cu ceapă. 3. Primăreasa gălăgioasă din județul Constanța era revoltată pe hotel pentru că bufetul suedez, în ciuda numelui, nu conținea niciun fel de mâncare scandinavă.
12:10
Evacuare silită: Conducătorul Ordinului călugăresc Premonstratens din Oradea are o săptămână să părăsească încăperile ocupate în Colegiul Naţional Mihai Eminescu # Bihoreanul
La cererea Primăriei Oradea, executorul judecătoresc Gheorghe Moza a demarat procedura de evacuare a abatelui Fejes Rudolf Anzelm, conducătorul Ordinului Premonstratens, din cele cinci încăperi pe care le ocupă în clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu. Prelatul orădean poate elibera încăperile de bună voie până pe 23 februarie, dată la care a fost programată executarea silită. Clădirea colegiului urmează să intre din primăvară în reabilitare printr-o investiţie de aproape 100 milioane lei.
Acum 8 ore
10:50
Maia Morgenstern vine duminică la Oradea pentru o întâlnire cu publicul, la Sinagoga Sion # Bihoreanul
Actrița Maia Morgenstern vine la Oradea pentru o întâlnire cu publicul, duminică, 15 februarie, de la ora 15, la Sinagoga Neologă Sion. Întâlnirea, intitulată „Sub cupola Sionului”, este anunțată de Comunitatea Evreilor din Oradea ca un dialog deschis despre teatru, viață, memorie și identitate, într-un spațiu simbolic al orașului.
Acum 12 ore
09:30
Natură sub protecție: Bihorul va avea noi zone de protecție a biodiversității, cu reguli mai stricte decât în ariile protejate # Bihoreanul
Din acest an, Bihorul ar putea avea câteva așa-numite zone protejate ale biodiversității, adică locuri din natură unde intervenția omului va fi interzisă. Cu reguli mai stricte decât actualele arii protejate, ele vor ocupa suprafețe mult mai mici și, în premieră, vor aduce compensații bănești pentru proprietarii lor.
Acum 24 ore
19:50
Curtea Supremă anulează sechestrul pus de AJFP Bihor pe bunurile magnatului Viorel Micula. Procesul cu Ioan Micula continuă # Bihoreanul
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor şi a confirmat decizia Curţii de Apel Oradea de anulare a sechestrului de peste un miliard de lei instituit pe bunurile omului de afaceri bihorean Viorel Micula, în dosarul privind recuperarea ajutorului de stat considerat ilegal de instanţele europene. Procesul privind sechestrul instituit în cazul lui Ioan Micula continuă la instanţa supremă.
19:20
Final de februarie cu ploi peste medie. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în prima parte a lunii martie # Bihoreanul
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri o estimare privind evoluția vremii în următoarele patru săptămâni, valabilă deci în intervalul 16 februarie – 16 martie, iar tendința indică un sfârșit de februarie cu mai multe ploi decât de obicei și temperaturi ușor mai scăzute în mai multe regiuni. În martie, valorile se apropie de cele normale pentru această perioadă, iar în a doua săptămână din lună vremea se va încălzi ușor.
18:30
Până la 2.000 de euro pe hectar: Se acordă sprijin pentru pomicultorii loviți de înghețul din primăvara lui 2025 # Bihoreanul
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, până la 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri pentru acordarea unui sprijin financiar destinat sectorului pomicol afectat de înghețurile târzii din aprilie–mai 2025, episoade care au provocat pierderi semnificative și în județul Bihor.
Ieri
17:40
Inna, primul artist român anunțat la Waves Festival. Va urca pe scenă alături de Lost Frequencies, Jonas Blue și James Hype (VIDEO) # Bihoreanul
Waves Festival 2026, programat între 3 și 5 iulie, la Băile 1 Mai, se anunță cea mai mare ediție de până acum. Organizatorii au dezvăluit vineri că Inna se alătură lineup-ului festivalului, urmând să cânte alături de artiștii internaționali deja confirmați Lost Frequencies, Jonas Blue și James Hype.
17:30
CSM Oradea își continuă parcursul în play-off-ul Diviziei A de handbal masculin: meci acasă cu CSM Odorheiu Secuiesc # Bihoreanul
CSM Oradea revine pe teren propriu în play-off-ul Diviziei A la handbal masculin și întâlnește sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18:00, pe CSM Odorheiu Secuiesc, într-un meci programat la Arena Antonio Alexe. Intrarea este liberă pentru spectatori. Roș-albaștrii vin după o prestație solidă în Cupa României și pornesc cu șanse mari să-și consolideze poziția în clasament.
16:40
Oradea pierde viteză. Numărul autorizaţiilor de construire a scăzut cu 12,49% anul trecut # Bihoreanul
Municipiul Oradea a înregistrat anul trecut cel de-al cincilea an consecutiv în care numărul documentelor emise pentru dezvoltările imobiliare a fost în scădere. Numărul certificatelor de urbanism emise în 2025 s-a redus cu 9,27%, iar cel al autorizaţiilor de construire s-a diminuat cu 12,49% faţă de anul 2024.
15:00
Patru firme din Bihor vor să dea afară peste 1.000 de angajați, un sfert din aceștia sunt în județ # Bihoreanul
Se anunță un an greu pentru angajați. Patru firme din Bihor au anunțat că, în acest an, ar putea da afară un număr total de 1.036 de salariați, prin concedieri colective. Din aceștia, 236 sunt angajați în județul Bihor, diferența fiind în puncte de lucru din alte județe.
14:40
Oradea găzduiește „Final 8”-ul Cupei României la baschet masculin. CSM Oradea joacă sâmbătă seara cu CSO Voluntari # Bihoreanul
Oradea devine, de sâmbătă, epicentrul baschetului românesc, odată cu startul turneului Final 8 al Cupei României la masculin, competiție care aduce la Oradea Arena cele mai bune opt echipe din țară. CSM CSU Raiffeisen Oradea intră în lupta pentru trofeu din postura de gazdă și va debuta în sferturile de finală împotriva deținătoarei trofeului, CSO Voluntari.
14:10
Al treilea suspect reținut în cazul calului schingiuit în Bihor. Ancheta Poliției Animalelor din Bihor se extinde # Bihoreanul
Un tânăr de 21 de ani din localitatea Crestur a fost reținut de polițiștii de la Protecția Animalelor din Bihor, fiind suspectat că a participat, alături de alți doi tineri deja aflaţi în anchetă, la schingiuirea unui cal în localitatea Cubulcut.
13:20
Aventură la volan, în Bihor: Șofer beat și fără permis, reținut după ce a fugit de polițiști pe câmp # Bihoreanul
Un tânăr de 25 de ani din Cheșa a fost reținut de polițiștii bihoreni după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Mai mult, acesta nu a oprit la semnalele agenților și a încercat să scape, fugind cu mașina pe câmp.
12:50
Accident în Bihor: Două persoane au rămas blocate în mașină. Poliția, pompierii și echipaje SMURD la fața locului # Bihoreanul
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut vineri la prânz pe DN19 E la ieșire din Fegernic spre Marghita. În accident au fost implicate trei persoane, dintre care două au rămas blocate în mașină, în urma impactului, fiind eliberate de pompierii trimiși la fața locului.
12:40
Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani. Decret semnat de președintele Nicușor Dan # Bihoreanul
Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor, de la Curtea de Apel București. Pensionarea intră în vigoare începând cu 15 februarie, potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială.
11:50
Uituci de meserie... Cum au lăsat procurorii DIICOT din Oradea doi traficanți de droguri în libertate # Bihoreanul
Premiul „Uituci de meserie” se acordă procurorilor DIICOT din Oradea, împreună cu o agendă și un calendar de birou cu Bihorel. Motivul? Doi dealeri de „prafuri” din Bihor, unul judecat inițial în arest preventiv, iar celălalt în arest la domiciliu pentru trafic de droguri de risc și mare risc, au ajuns de curând în libertate, şi nu pentru că s-ar fi cumințit, ci pentru că procurorii Antimafia au omis să se uite în calendar.
11:00
Premierul Ilie Bolojan, după anunțul privind recesiunea tehnică: „Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară”. Acuzele lui Grindeanu # Bihoreanul
După ce Institutul Național de Statistică a confirmat vineri că România a intrat în recesiune tehnică la sfârșitul anului 2025, premierul Ilie Bolojan a reacționat printr-o postare pe Facebook, susținând că actuala contracție economică reprezintă „costul anticipat și inevitabil” al schimbării modelului economic.
10:20
Târgul de Turism 2026. Complexul President din Băile Felix își lansează oferta hotelului de 5 stele pe care îl va inaugura în vară (FOTO) # Bihoreanul
Turismul balnear din județul Bihor își consolidează poziția de jucător dominant în categoria superioară a industriei ospitalității cu specific de wellness din România. Complexul President din Băile Felix își lansează la Târgul de Turism al României 2026 de la București oferta pentru hotelul de 5 stele pe care îl va inaugura în vară. Grand Hotel President, cu 8 etaje și o piscină de tip infinity pe acoperiș, va fi lansat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la deschiderea primului hotel President lângă pădurea din Băile Felix.
09:50
România a intrat în recesiune tehnică la sfârșitul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat două trimestre consecutive de scădere, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică și citate de G4Media.ro și HotNews.ro.
09:00
Sentință definitivă în cazul tinerilor de bani gata care au torturat o femeie și au abandonat-o dezbrăcată în stradă. Au scăpat cu suspendare! # Bihoreanul
Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în cazul celor trei tineri din Bihor judecaţi că au batjocorit o femeie din Oradea, pe care au lovit-o cu pumnii, picioarele și un baston telescopic, au dezbrăcat-o complet şi au abandonat-o, dezbrăcată, la poarta mamei sale din localitatea Măgești. În ciuda gravității faptelor, inculpații au fost condamnați definitiv la pedepse cu suspendare.
08:10
Prețul nepăsării: Amenzi de milioane de euro plătite de stat pentru depozitele de deșeuri industriale neecologizate. 9 sunt în Bihor (FOTO) # Bihoreanul
Statul român continuă să ignore o problemă gravă și costisitoare pentru bugetul public: ecologizarea depozitelor de deșeuri industriale. În Bihor, nouă depozite industriale toxice zac neecologizate de ani de zile, unele chiar lângă case și arii protejate și, deși riscurile sunt evidente, autoritățile preferă să achite milioane de euro în amenzi decât să curețe mizeriile.
07:50
TOP TRAVEL – târgul regional de turism – ajunge la ediția a XV-a! Evenimentul reunește oferta celor mai importante agenții de turism din Oradea, dar și a unor furnizori de servicii turistice, în același loc: la ERA PARK Oradea, Calea Aradului, nr. 62.
12 februarie 2026
20:50
Oradea Transport Local S.A., cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, str. Atelierelor nr.12, cu datele de identificare: cod fiscal RO 63483 şi nr. RC J/05/1/1991, tel. 0259/423.245, 0359/808.501, fax. 0259/426.010, vinde prin licitația care va avea loc la sediul societăţii, ȋn 03 martie 2026, de la ora 10:00, 3 autobuze Isuzu Novociti.
20:20
Carrefour România intră în familia Dedeman. Fiica lui Dragoș Pavăl a finalizat achiziția, la doar 33 de ani # Bihoreanul
O tânără de doar 33 de ani, Karina Pavăl, a dus la bun sfârșit una dintre cele mai importante achiziții din retailul românesc din ultimii ani: preluarea Carrefour România de către Pavăl Holding, vehiculul de investiții controlat de familia Pavăl, proprietara Dedeman. Tranzacția, descrisă ca un proces complex și multifațetat, a avut componente economice, juridice, financiare, patrimoniale și de personal.
19:00
Cum ajung droguri în Penitenciarul Oradea? Metodele ingenioase ale deținuților, care dau bătăi de cap conducerii (DOCUMENT) # Bihoreanul
O provocare cu care Penitenciarul Oradea s-a confruntat anul trecut a fost introducerea substanțelor interzise prin mijloace greu de depistat, inclusiv prin corespondența trimisă de acasă sau prin hainele aduse la vizite pentru deținuți, au anunțat reprezentanții unității de deținere joi, într-o conferință de bilanț pentru anul 2025, în contextul în care numărul condamnaților pentru fapte legate de droguri a crescut cu aproape 61% anul trecut, față de 2024
18:40
„Nu trebuie să fim la fel”: Copiii vor inventa personaje fantastice și ciudate la atelierul NOCA Kids # Bihoreanul
Copiii își pot da frâu liber imaginației în cadrul unui atelier de creație dedicat lor, NOCA Kids, organizat în 21 februarie, în noul spațiu expozițional din centrul orașului. Prin desen sau decupaje, micuții cu vârste între 5 și 9 ani vor putea inventa personaje fantastice, pornind de la lucrările actualei expoziții din Galeria NOCA, „Sphinx, Beast and Girl; Unicorn, Chimera and the Mixed Body” și vor învăța astfel că nu trebuie să fie la fel, că diferențele îi fac interesanți.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:20
Șeful secției de Urologie Bogdan-Ovidiu Feciche va ține o prelegere de Ziua Mondială a Bolnavului la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea # Bihoreanul
Ziua Mondială a Bolnavului va fi marcată duminică, 15 februarie, la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea, cu momente de rugăciune și o prelegere susținută de șeful secției de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, conf. univ. dr. Bogdan-Ovidiu Feciche, cu formare profesională și academică recunoscută la nivel național și european.
16:50
Băile Felix și Băile 1 Mai cuceresc Târgul de Turism al României: Relaxare termală și experiențe urbane într-un singur pachet # Bihoreanul
Băile Felix, cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, își confirmă statutul de lider în turismul de wellness la ediția de anul acesta a Târgului de Turism al României. Reprezentanții Asociației de Promovare a Turismului din Băile Felix și Băile 1 Mai sunt prezenți la București pentru a lansa o invitație la sănătate și relaxare, într-un parteneriat strategic cu Visit Oradea.
16:20
FC Bihor, remiză cu SCM Zalău în amicalul de pe „Iuliu Bodola”. Egalare spectaculoasă reușită de Gunie (FOTO) # Bihoreanul
FC Bihor a remizat, scor 1-1, cu SCM Zalău, joi, pe Stadionul Iuliu Bodola, într-un meci amical care a marcat revenirea orădenilor pe teren propriu după cantonamentul din Antalya. Partida a fost penultimul test al iernii pentru formația pregătită de Erik Lincar și a oferit mai multe repere utile înaintea reluării campionatului.
15:40
Cât au cheltuit primarii din Bihor pentru deplasarea la București, la adunarea în care edilii l-au tras de urechi pe Ilie Bolojan. „M-am dus bou și m-am întors vacă” # Bihoreanul
Patru primari din Bihor au participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, desfășurată în primele zile ale acestei săptămâni și incluzând o întâlnire în Parlament, în cadrul căreia șefii „ONG-ului” și mai mulți edili din țară l-au bombardat cu reproșuri pe premierul Ilie Bolojan, imputându-i că ar vrea sărăcirea satului românesc. Edilii au achitat cazarea din banii primăriilor, unul dintre ei povestind mucalit și ce rezultat a obținut: „M-am dus bou și m-am întors vacă”.
15:20
Descoperire în Primăria Oradea: Abonament de tramvai vechi de aproape 100 de ani, dezvelit la înlocuirea podelelor din palatul administrativ # Bihoreanul
Muncitorii care reabilitează clădirea Primăriei Oradea au descoperit miercuri, la dezvelirea podelelor dintr-un birou de la primul etaj al clădirii, un abonament de călătorie vechi de aproape 100 de ani. La acea vreme abonamentele se validau prin aplicarea de timbre valorice într-un carnet, iar funcționarii publici beneficiau de reducere.
15:00
Visit Oradea este prezentă la unul dintre cele mai importante evenimente din industria turismului național, Târgul de Turism al României, care se desfășoară la Romexpo, București, în perioada 12-15 februarie 2026.
14:50
RAR: Peste 200 de certificate de înmatriculare, retrase în Bihor în 2025, în urma controalelor în trafic # Bihoreanul
Aproape 40% dintre vehiculele verificate anul trecut în trafic, în județul Bihor, de inspectorii Registrul Auto Român (RAR) prezentau neconformități tehnice sau probleme legate de acte, potrivit raportului pe 2025 transmis de instituție, care arată totodată că au fost retrase, în urma verificărilor din teren, peste 200 de certificate de înmatriculare.
14:50
Oradea Transport Local S.A., cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, cu datele de identificare: cod fiscal RO 63483 şi nr.RC J/05/1/1991, tel.0259/423.245, 0359/808.501, fax.0259/426.010, vinde deșeuri metalice prin licitația publică cu strigare care va avea loc la sediul societăţii, ȋn data de 02.03.2026 la ora 10.00.
14:10
Una din cele mai vorbite limbi ale lumii, chineza, se va preda și în două școli din Oradea. Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Institutul Confucius din Cluj au înființat un Centru de predare a limbii chineze în municipiu, unde din această primăvară se vor ține cursuri gratuite de limbă, cultură și civilizație chineză.
13:30
Protest AUR, subțire și fără vlagă, în Oradea: „Jos taxarea, vrem schimbarea!” și „Vrem un mărțișor fără dictator!" (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Nici vremea frumoasă, senină și caldă, nici atenta organizare a activiștilor AUR, care au împărțit afișe și panglici tricolore, nu au reușit să mobilizeze mai mult de 60-80 de bihoreni, majoritatea în vârstă, la mult promovatul protest de 12 minute, „din al 12-lea ceas”, împotriva politicilor Guvernului Bolojan. Oamenii au scandat „după dictare” și cea mai mare doză de energie au demonstrat-o când au strigat „Jos cu Bolojan!”. La miting au participat inclusiv foști PSD-iști cu funcții, convertiți la „valorile AUR”.
13:10
Moartea lui Kurt Cobain, readusă în atenția publică. Doi criminaliști susțin că artistul nu s-ar fi sinucis! # Bihoreanul
O ipoteză surprinzătoare privind moartea solistului trupei Nirvana, din anul 1997, a fost lansată de doi criminaliști: Kurt Cobain ar fi fost omorât, iar crima ar fi fost mascată apoi printr-o sinucidere!
12:50
Flagrant pe DN1, la ieșire din Oradea spre Cluj: trei tineri arestați pentru trafic de droguri de mare risc # Bihoreanul
Trei tineri, cu vârste între 18 și 24 de ani, au fost arestați preventiv după ce au fost prinşi în flagrant, pe DN1, la ieșirea din municipiul Oradea spre Cluj, în timp ce vindeau aproximativ 200 de grame de substanță cristalină 4-CMC, drog de mare risc, pentru 13.000 de lei.
12:30
Atlas Business Event 2026 – Trei zile de networking, inovație și energie la Poiana Brașov (FOTO) # Bihoreanul
În perioada 4–6 februarie 2026, Hotel Aurelius din Poiana Brașov a găzduit ediția anuală a ATLAS BUSINESS EVENT, un eveniment de referință organizat de CESAL SA și dedicat partenerilor săi de top. Timp de trei zile, invitații s-au bucurat de un cadru exclusivist, menit să încurajeze dialogul, consolidarea relațiilor de business și dezvoltarea unor noi perspective de colaborare.
12:10
Accidentul cu 5 mașini de lângă Sălard a fost provocat de un șofer care a intrat pe contrasens. Concluziile polițiștilor # Bihoreanul
Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor au transmis joi concluziile primelor cercetări în cazul accidentului rutier în care au fost implicate cinci mașini, produs miercuri după-amiază pe DN 19E, între Sălard și Cauaceu. Acesta a fost provocat de un șofer care, în condiții încă neclare, a intrat pe contrasens.
11:50
Doi tineri din Bihor au schingiuit un cal ca să se distreze. Poliția Animalelor i-a reținut, după apariția unui clip pe internet # Bihoreanul
Un tânăr de 25 de ani și un adolescent de 16 ani din localitatea Cubulcut, comuna Săcueni, au fost reținuți de polițiștii de la Protecția Animalelor din Bihor după ce au lovit cu brutalitate un cal și l-au supus la efort extrem, doar ca să se distreze. Cazul a ieșit la iveală după ce imaginile cu animalul maltratat au fost postate pe o rețea de socializare.
11:40
A fost stabilită structura anului școlar 2026-2027: Când încep cursurile, când vor fi vacanțele # Bihoreanul
Forma finală a structurii anului școlar 2026-2027 a fost avizată în ședința Comisiei de Dialog Social, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării, printr-un comunicat oficial. Potrivit instituției, cursurile vor începe luni, 7 septembrie 2026, și se vor încheia vineri, 18 iunie 2027. Anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.