Guvernul francez a majorat cota de vânătoare la lup, la solicitarea fermierilor
G4Media,
24 februarie 2026 14:40
Guvernul francez a majorat numărul maxim de lupi care pot fi sacrificaţi, până la 21% din populaţia estimată în Franţa, comparativ cu 19% anterior, conform unui decret oficial publicat marţi, informează AFP preluată de Agerpres. Această măsură, care afectează cei aproximativ 1.000 de lupi număraţi în Franţa, a fost anunţată în ianuarie, în urma presiunilor […] © G4Media.ro.
• • •
Alte ştiri de G4Media
Acum 5 minute
16:30
Japonia a anunţat marţi că planifică să desfăşoare rachete sol-aer pe o insulă japoneză situată în apropierea Taiwanului până în 2031 în contextul în care autorităţile nipone îşi înmulţesc avertismentele privind ambiţiile militare ale Chinei în regiune, relatează agenția de știri AFP. Japonia îşi anunţase deja în 2022 această intenţie, fără a preciza însă atunci […] © G4Media.ro.
16:30
Grecia, o țară cu 9,8 milioane de locuitori, a stabilit în 2025 noi recorduri în ceea ce priveşte sosirile şi veniturile turistice, arată datele preliminare publicate marţi de Banca Centrală a Greciei, „al treilea an consecutiv cu valori record”, potrivit ministrul elen al Turismului, Olga Kefalogianni, transmite Agerpres. „2025 a fost cel mai bun an […] © G4Media.ro.
16:30
Fermierii din Serbia au blocat drumurile cu tractoare pentru a cere majorarea subvenţiilor # G4Media
Mii de fermieri din Serbia au blocat marţi drumurile din întreaga ţară cu tractoarele lor, pentru a cere subvenţii mai mari şi protecţie împotriva produselor ieftine importate, cum ar fi laptele şi carnea de porc, precum şi plăţi mai rapide pentru produsele lor, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Protestele au început în […] © G4Media.ro.
Acum 15 minute
16:20
Autoritatea Națională în Comunicații: Portarea numărului nu anulează obligaţiile contractuale # G4Media
Utilizatorii care doresc să îşi schimbe furnizorul de telefonie prin portarea numărului trebuie să verifice în prealabil dacă a expirat perioada minimă contractuală, întrucât încetarea anticipată a contractului poate atrage plata unor penalităţi, avertizează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Potrivit instituţiei, portarea nu anulează angajamentele asumate prin contractul existent, iar termenul […] © G4Media.ro.
Acum 30 minute
16:10
Analistul F1 Tom Clarkson oferă informații interesante despre munca prestată în această perioadă la Ferrari. Jurnalistul transmite că în cadrul Scuderiei a dispărut „cultura fricii” înainte de sezonul 2026 din Marele Circ. Christian Horner rupe tăcerea: A fost dat afară de la RedBull din cauza lui Helmut Marko Ferrari a avut parte de teste foarte […] © G4Media.ro.
Acum o oră
15:50
O distopie despre IA devine virală și provoacă căderea Wall Street / Ce spune acest scenariu despre o „criză mondială a inteligenței artificiale” în 2028, care a declanșat panica pe bursă? # G4Media
O distopie imaginară a șomajului în masă alimentat de inteligența artificială, relatată într-un raport Citrini Research care a devenit viral, a destabilizat piețele globale, unde recentele pariuri uriașe pe această tehnologie încep să dea semne de slăbiciune, transmite agenția Reuters. Raportul, cel mai recent dintr-o serie de „articole de reflecție” pesimiste privind potențialul disruptiv al […] © G4Media.ro.
15:50
Curtea Supremă israeliană, sesizată pentru blocarea expulzării a 37 de organizaţii neguvernamentale din teritoriile palestiniene, care ar putea avea consecințe „catastrofale” pentru civili # G4Media
Şaptesprezece organizaţii umanitare internaţionale au anunţat marţi că au depus o petiţie la Curtea Supremă a Israelului pentru a bloca o decizie guvernamentală prin care 37 de organizaţii neguvernamentale sunt obligate să-şi înceteze activitatea în teritoriile palestiniene, avertizând asupra consecinţelor „catastrofale” pentru civili, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Astfel, celei mai înalte […] © G4Media.ro.
15:40
Procentul cetăţenilor ruşi care sprijină în mod ferm războiul a scăzut cu patru puncte procentuale în ultimul an ajungând la 14%, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi de proiectul independent de cercetare Chronicles, relatează agenția de știri EFE. Platforma are o metodă concretă prin care calculează proporţia cetăţenilor ruşi care sprijină ferm războiul şi a […] © G4Media.ro.
15:40
După reprimarea sângeroasă a protestelor împotriva regimului ayatollahilor din Iran, puterea de la Teheran a lansat marţi un avertisment studenţilor care şi-au reluat în ultimele zile manifestaţiile, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. O purtătoare de cuvânt a guvernului, Fatemeh Mohajerani, a declarat că studenţii „au bineînţeles dreptul să manifesteze”, dar există „linii […] © G4Media.ro.
Acum 2 ore
15:30
Autoritățile din Serbia anunță o presupusă tentativă de asasinat împotriva președintelui pro-rus Vucic și rudelor sale # G4Media
Autoritățile sârbe susțin că au dejucat o tentativă de asasinat în care au fost vizați președintele pro-rus al țării, Aleksandar Vucic, și rudele sale. Două persoane au fost arestate, potrivit Mediafax. Cei arestați sunt suspectați că au încercat să răstoarne actuala administrație, acuzată de corupție pe scară largă. Suspecții sunt doi bărbați au fost arestați […] © G4Media.ro.
15:30
Apărarea europeană are lacune importante de remediat, în special tehnologice, dezvăluie un raport al Institutului Internaţional pentru Studii Strategice # G4Media
Europa are „numeroase lacune” de remediat în materie de echipamente militare, în special pentru a se adapta la inovaţiile tehnologice apărute în război în Ucraina în ultimii patru ani, informează marţi un raport al institutului specializat în apărare IISS, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Ediţia din 2026 a raportului privind Echilibrul militar […] © G4Media.ro.
15:20
Primăria Iași a plătit 30.000 de lei pentru un leagăn, 10.000 de lei pentru o groapă de nisip și 8.000 de lei pentru un balansoar – 7Iasi.ro # G4Media
Primăria Iași, condusă de primarul Mihai Chirica (PNL), a plătit sume exorbitante pentru mobilierul și amenajările din parcul pe care l-a construit în zona C.A. Rosetti, potrivit publicației locale 7Iasi.ro. O așa-zisă pergolă, o structură ușoară din câteva elemente din lemn, a costat peste 23.000 de lei. Un balansoar, 8.000 de lei. Un set de piese-gigant […] © G4Media.ro.
15:20
61% dintre americani consideră că Trump devine imprevizibil odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos # G4Media
Şase din zece americani, între care o parte semnificativă de republicani, consideră că preşedintele Donald Trump devine imprevizibil odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, încheiat luni, la capătul a şase zile de cercetare, cu o zi înainte ca preşedintele de 79 de ani să-şi susţină discursul anual despre Starea Naţiunii în faţa […] © G4Media.ro.
15:20
Cosmopolis a vândut 570 de locuințe în 2025 și depășește tranzacțiile imobiliare din mari reședințe de județ din România # G4Media
Performanța complexului depășește numărul tranzacțiilor realizate în orașe reședință de județ precum Târgu Jiu (541 unități), Tulcea (484 unități), Deva (464, unități) sau Reșița (515 unități) Vânzările Cosmopolis reprezintă aproape 50% din cumulul tranzacțiilor înregistrate în reședințele județului Ilfov Cosmopolis, cel mai mare complex rezidențial din România și lider în sectorul rezidențial integrat, a înregistrat […] © G4Media.ro.
15:20
Umilință istorică la Welsh Open de snooker: Shaun Murphy, învins la zero după un recital ireal de break-uri # G4Media
După Mark Selby și Mark Allen, a venit rândul lui Shaun Murphy să părăsească prematur Openul Țării Galilor la snooker. Locul opt mondial, Murphy a fost învins fără drept de apel de Bingyu Chang, scor 4-0. Bingyu Chang, victoria carierei cu Shaun Murphy Mai mult decât scorul categoric (4-0), Murphy a avut de îndurat break-uri […] © G4Media.ro.
15:20
Primarul Sectorului 4 estimează că lucrările de la Planşeul Unirii ar putea fi încheiate în acest an, în condiţii meteo favorabile # G4Media
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, estimează că lucrările de refacere de la Planşeul Unirii ar putea fi încheiate în acest an, dacă vremea va fi favorabilă, transmite Agerpres. În prezent, stadiul lucrărilor este devansat cu câteva luni faţă de graficul de execuţie iniţial, a precizat edilul, într-o declaraţie acordată presei, marţi, la sediul PMB. „Dacă […] © G4Media.ro.
15:10
VIDEO 4 ani de război / Eva, tânăra refugiată din Odesa a cărei „plecare de trei zile” în România s-a transformat într-o nouă viață: „Eu nu mai fac planuri. Am în plan doar să trăiesc” – episodul 3 # G4Media
„Eu nu mai fac planuri. Am plan doar să trăiesc”. Așa descrie Eva, o tânără ucraineancă stabilită la Tulcea de aproape patru ani, felul în care războiul i-a schimbat complet modul de a privi viața. Avea 22 de ani când Rusia a invadat Ucraina, tocmai se mutase în primul ei apartament, în Odesa. Patru zile […] © G4Media.ro.
15:10
Gardienii Revoluţiei din Iran desfăşoară exerciţii militare pe malurile Golfului, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite # G4Media
Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran, armata de elită a regimului iranian, a început exerciţii militare de-a lungul Golfului, a relatat marţi televiziunea de stat iraniană, în timp ce Statele Unite îşi intensifică presiunea asupra Teheranului, relatează agenția de știri AFP. Aceste manevre, care „se concentrează pe coasta de sud şi pe insulele” adiacente, includ rachete, […] © G4Media.ro.
15:10
O nouă dezinformare gravă a Serviciului rus de Informaţii Externe: Franţa şi Regatul Unit intenţionează să transfere Ucrainei arme nucleare # G4Media
Franţa şi Regatul Unit lucrează activ la furnizarea clandestină a unor arme nucleare şi rachete purtătoare către Ucraina, a susţinut marţi Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR), acţiune descrisă de Kremlin drept o încălcare a tuturor normelor şi principiilor de drept internaţional în materie de neproliferare nucleară, transmite agenţia de știri EFE. Elitele politice franceze […] © G4Media.ro.
14:50
Caii troieni ai Kremlinului: Rusia cumpără proprietăți în apropierea bazelor militare din Europa # G4Media
Spionii ruși au transformat proprietăți din Europa de Vest într-o rețea de „cai troieni” menită să declanșeze o potențială campanie coordonată de sabotaj, au avertizat oficiali ai serviciilor de informații, citați de The Telegraph. Exploatând cadrele juridice slabe, unitățile clandestine ruse sunt suspectate că au achiziționat proprietăți imobiliare sensibile în apropierea unor obiective militare și […] © G4Media.ro.
14:40
Guvernul francez a majorat numărul maxim de lupi care pot fi sacrificaţi, până la 21% din populaţia estimată în Franţa, comparativ cu 19% anterior, conform unui decret oficial publicat marţi, informează AFP preluată de Agerpres. Această măsură, care afectează cei aproximativ 1.000 de lupi număraţi în Franţa, a fost anunţată în ianuarie, în urma presiunilor […] © G4Media.ro.
14:40
Industria revine. Se schimbă accentele politicilor UE. Să nu pierdem trenul competitivității (Op-ed de Valentin Naumescu) # G4Media
S-a dat apelul, pentru cine a fost atent. Pendulul se mișcă pe noua direcție. Uniunea Europeană se întoarce cu fața la industrie, la producție, la considerente de business, la nevoia de a inova, cerceta și dezvolta performant, la creșterea capacităților proprii de producție și a dimensiunilor la care producem (scalare industrială), la ideea de sustenabilitate […] © G4Media.ro.
Acum 4 ore
14:20
Lukoil dă statul român în judecată şi invocă un caz de forţă majoră, după retragerea din proiectul Trident din Marea Neagră # G4Media
Lukoil Overseas Atash BV, subsidiară a companiei ruse Lukoil, a dat statul român în judecată invocând existenţa unui caz de forţă majoră, după ce compania s-a retras din proiectul offshore de gaze naturale „Trident” din Marea Neagră. Acţiunea a fost introdusă la Tribunalul Bucureşti şi are ca obiect „acţiune în constatare existenţă caz de forţă […] © G4Media.ro.
14:10
Numiri de politicieni vechi în consiliul de administrație al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța # G4Media
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a finalizat procedura de selecție pentru Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, potrivit focuspress.ro. Mandatele noilor membri sunt valabile pe o perioadă de patru ani. Potrivit informațiilor focuspress.ro, din noua structură a Consiliului de Administrație fac parte: Florin Goidea – directorul general al ACN SA, Mircea […] © G4Media.ro.
13:50
Fomarea agenţilor Serviciului de imigrare este „disfuncţională”, acuză un fost instructor în cadrul ICE / „Am primit ordine secrete să-i învăț pe noii recruţi să încalce Constituţia intrând în domicilii fără mandat judiciar” # G4Media
Programul de formare a agenţilor Serviciului american de imigrare (ICE) este „insuficient, deficient şi disfuncţional”, a estimat luni un fost responsabil al organizaţiei, foarte criticată după împuşcarea a două persoane la Minneapolis la începutul anului, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Am datoria de a vă spune că programul de formare de bază […] © G4Media.ro.
13:40
Franţa îl sancţionează pe ambasadorul american, cuscrul lui Trump, pentru că nu a răspuns la o convocare # G4Media
Ministerul de Externe francez i-a retras accesul direct la guvern ambasadorului american Charles Kushner, care nu s-a prezentat la o convocare după comentarii despre moartea tânărului extremist de dreapta Quentin Deranque, ucis în bătaie de extremişti de stânga, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Ambasada SUA la Paris a comentat incidentul violent printr-un […] © G4Media.ro.
13:40
Emma Răducanu devine imaginea Uniqlo: Strategia din spatele contractului de milioane de lire # G4Media
Emma Răducanu a devenit noua imagine a Uniqlo, producător japonez de îmbrăcăminte, transmite Ubitennis.net. După despărțirea de Nike, jucătoarea de tenis cu origini românești va juca de acum încolo în echipamentul celor de la Uniqlo. În vârstă de 23 de ani, Emma a avut contract cu Nike începând de la 15 ani. Noua înțelegere are, […] © G4Media.ro.
13:30
ULTIMA ORĂ Ședință de Guvern la ora 18.00 pentru adoptarea ordonanțelor de urgență privind reforma administrativă și măsurile de relansare economică # G4Media
Guvernul se va reuni în ședință, marți, la ora 18.00, a anunțat Biroul de presă al Executivului. Potrivit surselor G4Media, ședința a fost convocată pentru adoptarea ordonanțelor de urgență privind reforma administrativă și măsurile de relansare economică. Coaliția a ajuns la un acord, luni, în unanimitate, pe reforma administrației, pachet de relansare economică, reducerea cotelor […] © G4Media.ro.
13:30
Leziunile la cap, inclusiv comoțiile, pot provoca modificări cerebrale permanente, a stabilit un nou studiu # G4Media
Rezultatele preliminare ale unui studiu australian indică faptul că leziunile cerebrale traumatice, inclusiv comoţiile, pot să declanşeze modificări cerebrale de durată, detectabile după zeci de ani, chiar şi în rândul adulţilor sănătoşi, transmite marţi agenţia de știri Xinhua, citată de Agerpres. Cercetătorii au observat scoruri mai mari în ceea ce priveşte tulburările de dispoziţie, o […] © G4Media.ro.
13:20
Cinci persoane arestate la Brașov într-un dosar de înşelăciune cu prejudiciu de peste 7 milioane de lei # G4Media
Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alte patru au fost plasate sub măsuri preventive într-un dosar de înşelăciune, obţinere ilegală de fonduri şi spălare a banilor, în care prejudiciul este estimat la peste 7 milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Potrivit sursei […] © G4Media.ro.
13:20
Rafinăria Vega din Ploiești, amendată cu 100.000 de lei pentru nerespectarea graficului privind tratarea gudronului acid # G4Media
Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au aplicat o amendă de 100.000 de lei rafinăriei Vega din municipiul Ploieşti pentru nerespectarea graficului privind tratarea gudronului acid şi a solului contaminat, transmite Agerpres. „Garda de Mediu Prahova a sancţionat operatorul economic care desfăşoară activitatea de rafinare a petrolului la punctul de lucru din municipiul Ploieşti (rafinăria Vega […] © G4Media.ro.
13:10
„Legendele se ridică întotdeauna” – Mesajul emoționant al lui Cristiano Ronaldo pentru Lindsey Vonn # G4Media
Lindsey Vonn traversează o perioadă dificilă după căzătura violentă pe care a suferit-o la Milano Cortina. A fost operată deja de cinci ori, iar recent a primit un mesaj de încurajare din partea lui Cristiano Ronaldo. Revenită în SUA după cele patru operații suferite în Italia, Lindsey a vorbit deschis despre perioada dificilă pe care […] © G4Media.ro.
13:10
Mesajul lui Zelenski pentru Trump, la patru ani de război în Ucraina: „Rămâi de partea noastră” # G4Media
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a adresat luni o rugăminte omologului său american, Donald Trump, declarând, într-un interviu pentru CNN, că dorește ca președintele SUA „să rămână de partea noastră”, transmte MEDIAFAX. „Trebuie să rămână alături de… o țară democratică care luptă împotriva unei singure persoane. Pentru că această persoană este un război. Putin este un […] © G4Media.ro.
13:00
Trump susţine discursul ce privește Starea Uniunii într-un moment tensionat atât pe plan intern, cât şi extern # G4Media
Preşedintele SUA, Donald Trump, va susţine marţi seară în Congres tradiţionalul discurs privind Starea Uniunii într-un moment tensionat pentru preşedinţia sa, în care nivelul său de aprobare este în scădere, neliniştea creşte cu privire la Iran, americanii au de luptat cu costul vieţii, iar alegerile intermediare din noiembrie se apropie, scrie agenția de știri Reuters, […] © G4Media.ro.
13:00
Germania va fi afectată în weekend de a doua grevă naţională în transportul în comun din această lună # G4Media
Sindicatul Verdi care îi reprezintă pe lucrătorii din sectorul public din Germania a cerut marţi celor care lucrează în transportul în comun să organizeze o grevă naţională în zilele de pe 27 şi 28 februarie, pentru a creşte presiunea asupra angajatorilor în timpul negocierilor anuale privind salariile şi condiţiile de muncă, transmite agenția de știri […] © G4Media.ro.
12:50
Vestigii importante, printre care un complex de băi publice civile – „therme” dotate cu sisteme de încălzire prin pardoseală, dar şi o intersecţie de drumuri imperiale, au fost scoase la iveală pe traseul viitoarei Autostrăzi Transilvania, în localitatea Sutor. Descoperirile au fost prezentate marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Sălaj, de către arheologul Daniel Culic […] © G4Media.ro.
12:40
Zelenski cere Uniunii Europene să stabilească un calendar exact pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar # G4Media
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut marţi Uniunii Europene să stabilească o dată pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar, într-o intervenţie prin videoconferinţă în timpul şedinţei extraordinare a Parlamentului European, transmite Agerpres. ”Este important pentru noi să avem o dată clară a aderării noastre la Uniunea Europeană”, a declarat Zelenski, avertizând că în caz contrar […] © G4Media.ro.
Acum 6 ore
12:30
Ședința extraordinară a CGMB, convocată de PSD și PUSL, a eșuat din lipsă de cvorum. Daniel Băluță anunță grevă și plângeri penale # G4Media
Ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), convocată marți de grupurile PSD și PUSL, nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum, informează Agerpres. Ședința a devenit incertă încă din cursul zilei de luni, în lipsa unor rapoarte de specialitate pentru proiectele depuse pe ordinea de zi. Numărul consilierilor municipali prezenți […] © G4Media.ro.
12:30
Mediul de afaceri din Europa cere revizuirea pieţei certificatelor de poluare, în valoare de miliarde de euro, pentru a sprijini mai bine industria # G4Media
BusinessEurope, cel mai important organism de lobby al mediului de afaceri din Europa, a solicitat reformarea pieţei certificatelor de poluare, în valoare de miliarde de euro, pentru a sprijini mai bine industria, punând şi mai multă presiune pentru a modifica principalul instrument de reducere a emisiilor blocului comunitar, transmite agenția de știri Bloomberg, citată de […] © G4Media.ro.
12:20
Mexic mobilizează 10.000 de soldați pentru a pune capăt violențelor după eliminarea unui șef de cartel / El Mencho era considerat șeful uneia dintre cele mai puternice organizații criminale din lume # G4Media
Mexicul a trimis 10.000 de soldați în vestul teritoriului său pentru a stăpâni violențele declanșate de moartea celui mai căutat baron al drogurilor din țară, care au făcut zeci de morți, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com. Nemesio Oseguera, alias El Mencho, șeful cartelului Jalisco Nueva Generacion (CJNG), a fost rănit duminică în timpul unei […] © G4Media.ro.
12:20
Începe să se contureze ideea unui “cordon sanitar” împotriva partidului Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă) în perspectiva alegerilor municipale # G4Media
Moartea la Lyon a studentului și militantului naționalist în vârstă de 23 de ani, Quentin Deranque, a accelerat o tendință care se profila de un timp încoace: izolarea LFI în spectrul politic din Franța. Pentru uciderea în bătaie a lui Deranque (decedat pe 14 februarie, la două zile după atacul asupra sa) sunt cercetate penal […] © G4Media.ro.
12:20
La luni de zile după ce a fost dat afară de la RedBull Racing, Christian Horner a vorbit despre personajul care „l-a săpat” din interior. Fostul angajat al echipei de la Milton Keynes spune că Helmut Marko a avut un rol important în îndepărtarea sa de la RedBull. McLaren a rulat cu un motor Mercedes […] © G4Media.ro.
12:20
Kelemen Hunor, despre alegerile din Ungaria: Din punctul meu de vedere, varianta mai bună este să meargă Viktor Orban mai departe # G4Media
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reiterat, marţi, că îl susţine la alegerile parlamentare din 12 aprilie din Ungaria pe actualul premier Viktor Orban, acesta fiind, în opinia sa, varianta cea mai bună în actualul context politic, transmite Agerpres. „E o chestiune despre care am mai discutat. Eu am mai spus o dată, de două ori, […] © G4Media.ro.
12:10
Piața auto din România a înregistrat în ianuarie 2026 cel mai puternic declin din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Scăderea abruptă vine pe fondul unei contracții generale a pieței europene, afectată de evoluțiile slabe din economiile majore și de schimbările accelerate din industrie. Scădere generală în Europa În […] © G4Media.ro.
12:00
Un nou studiu asociază reducerea cantităţii de precipitaţii cu schimbările climatice şi practicile de utilizare a terenurilor # G4Media
Un nou studiu relevă o reducere bruscă a cantităţilor de precipitaţii în principalele regiuni agricole din Australia de Sud de-a lungul unei perioade de 73 de ani, asociată cu interacţiunea dintre schimbările climatice şi practicile de utilizare a terenurilor, pe fondul creşterii temperaturilor, transmite marţi agenţia de știri Xinhua, citată de Agerpres. Cercetarea, publicată în […] © G4Media.ro.
12:00
Declaraţie comună a şefilor instituţiilor UE: Ucraina poate conta pe sprijinul nostru pentru aderare # G4Media
Ucraina poate conta pe sprjinul nostru deplin pentru aderarea la UE şi pentru reconstrucţia post-război, afirmă marţi într-o declaraţie comună, la patru ani de la declanşarea invaziei ruse, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, transmite Agerpres. „În urmă cu patru ani Rusia şi-a […] © G4Media.ro.
11:50
Nicușor Dan, la patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina: România va sprijini Ucraina oricât timp este necesar. Pacea în Ucraina înseamnă pace pentru Europa. Oricine amenință cetățenii noștri trebuie să știe că forța noastră stă în unitate # G4Media
Președintele României a transmis, marți, 24 ianuarie, că Ucraina luptă pentru întrega Europă și menține securitatea întregului continent, cu un curaj și o rezistență admirabile, în pofida dramelor inimaginabile și a vieților pierdute în războiul de agresiune al Rusiei. „În urmă cu patru ani, unul dintre cele mai teribile scenarii pentru Europa devenea realitate. Rusia […] © G4Media.ro.
11:40
Dragoș Radu (USR), despre organigrama TPBI: „Un șef la 3,4 angajați” – acuzații privind o structură supradimensionată la conducerea transportului metropolitan București-Ilfov # G4Media
Consilierul general USR Dragoș Radu afirmă într-o postare pe Facebook că organigrama TPBI ridică semne de întrebare privind eficiența instituției care coordonează transportul public din zona metropolitană București–Ilfov. Potrivit acestuia, din cele 208 posturi prevăzute în organigramă, 171 sunt ocupate, iar 37 reprezintă funcții de conducere, ceea ce înseamnă aproximativ un șef la 3,4 angajați. […] © G4Media.ro.
11:30
Mărturii cutremurătoare ale soldaților ruși, care povestesc că au văzut cum colegii lor au fost executați la ordinele comandanților # G4Media
Patru soldați ruși au expus oroarea și brutalitatea condițiilor din propria tabără pe frontul din Ucraina, doi bărbați declarând pentru BBC că au văzut soldați executați pe loc pentru că au refuzat ordinele. Un bărbat a declarat unei echipe de documentare că a văzut un soldat executat la ordinul comandantului său, care a fost numit […] © G4Media.ro.
11:30
Președintele Nicușor Dan participă, marți, la reuniunea Coaliției de Voință, prin videoconferință. În 24 februarie 2026 se împlinesc 4 ani de la declanșarea de către președintele rus Vladimir Putin a invaziei în Ucraina. Marți, președintele Consiliului European, António Costa, se va deplasa la Kiev, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a […] © G4Media.ro.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.