Traian Băsescu, reținut în privința obiectivului SUA și al Israelului de a schimba regimul în Iran: „Este extrem de riscant”
Digi24.ro,
2 martie 2026 18:30
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, la Digi24, că este extrem de riscant obiectivul formulat de liderii SUA și Israel, anume să fie schimbat regimul din Iran, fără o intervenție pe teritoriul acestei țări. „Dacă iranienii nu vor ieși în stradă să schimbe regimul, atunci numai cu bombardamente de aviație nu se schimbă un regim”, a spus Băsescu.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum 15 minute
20:50
Liberalii, în BPN, despre buget: PSD n-a oferit surse de finanțare pentru măsurile sociale. Ce s-a vorbit despre bugetele locale SURSE # Digi24.ro
Premierul și președintele PNL Ilie Bolojan le-a transmis luni liderilor din partid, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Național, că bugetul este gata 99%, principalul obiectiv este ca acesta să fie echilibrat, dar cu prioritizarea creșterii nivelului investițiilor, potrivit unor surse politice. În cadrul aceleiași întâlniri, Alexandru Nazare a transmis că în buget sunt prevăzute sume pentru unele dintre măsurile sociale cerute de PSD, dar nu la cuantumul cerut. O decizie ar urma să fie luată miercuri, când liderii Coaliției se vor întruni din nou în ședință.
20:50
Momentul în care Ucraina distruge „dușmanul său de moarte” care poate detecta 20 de ținte pe minut # Digi24.ro
Dronele ucrainene lasă „în beznă” apărarea aeriană a Rusiei chiar deasupra liniei frontului. La 1 martie, o stație radar rusă cheie, „Kasta”, a fost distrusă pe frontul de la Zaporojie, potrivit lui Robert Brovdi, comandantul Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale Ucrainei.
Acum 30 minute
20:40
Blocarea accesului la internet în Iran, o măsură disperată a regimului pentru a izola oamenii, susțin experții: „Nicio cale de scăpare” # Digi24.ro
La aproximativ patru ore după primele lovituri asupra Iranului, țara a fost din nou cufundată într-o întrerupere totală a internetului, limitând sever atât informațiile care au părăsit țara, cât și capacitatea iranienilor de a comunica între ei, relatează The Guardian.
Acum o oră
20:30
Aprovizionarea României cu combustibil din Arabia Saudită nu este oprită, spune ministrul Energiei. „Aducem inclusiv din Norvegia” # Digi24.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni, la Digi24, că rafinăria din Arabia Saudită care a fost oprită din cauza războiului din Orientul Mijlociu nu este cea care livrează României. El afirmă că rafinăria din Arabia Saudită care livrează în țara noastră este în continuare pornită şi funcţionează la parametrii optimi. Între timp, spune oficialul, România și-a diversificat sursele de aprovizionare şi aduce inclusiv motorină din Norvegia pentru a acoperi o parte din mix.
20:30
Clauza de apărare reciprocă a UE va fi discutată în următoarele zile, pe fondul atacurilor cu drone din Cipru # Digi24.ro
Clauza de apărare reciprocă a Uniunii Europene va fi supusă discuțiilor în următoarele zile, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt șef al Comisiei Europene, Paula Pinho, în urma atacurilor cu drone de fabricație iraniană asupra Ciprului, potrivit Euractiv.
20:20
Guvernul pregătește adoptarea actului normativ care va introduce noul mecanism aplicabil pe piața gazelor, într-un sistem de plafonare hibridă menit să limiteze impactul asupra românilor. În direct la Digi24, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că prețul final pentru consumatorii casnici nu ar urma să depășească 310 lei/MWh, chiar și în scenariul în care operatorii merg pe nivelurile maxime permise pe lanțul de producție, transport și distribuție. Oficialul a explicat cum va funcționa noul sistem, ce rol va avea Romgaz pe piața de furnizare și de ce Executivul susține că a anticipat atât volatilitatea internațională a prețurilor, cât și riscurile generate de conflictul armat din Orientul Mijlociu.
20:10
Cu cât s-ar putea scumpi benzina, din cauza războiului din Iran: răspunsul ministrului Energiei, Bogdan Ivan # Digi24.ro
Bogdan Ivan a declarat luni seara, la Digi24, că războiul din Iran nu va afecta prețurile carburanților din România și că a cerut să se facă verificări la comercianții de combustibil pentru a se afla dacă există „temerari în piață care își doresc să profite de acest context”. Ministrul Energiei a mai subliniat faptul că o creștere a cotației petrolului pe piața internațională nu va afecta cu mai mult de 10, 12 bani prețurile la benzină și motorină.
Acum 2 ore
20:00
Anunțul CE, după reuniunea Colegiului pentru Securitate: prioritățile executivului Uniunii Europene în contextul războiului din Iran # Digi24.ro
Comisia Europeană anunţă, după reuniunea Colegiului pentru Securitate, că are ca priorităţi, sprijinirea statelor membre şi protejarea cetăţenilor UE împotriva consecinţelor negative ale evenimentelor din Orientul Mijlociu. Comisia consolidează monitorizarea riscurilor de perturbare a transporturilor, în special în jurul Strâmtorii Ormuz şi al Mării Roşii şi urmăreşte îndeaproape evoluţiile privind preţurile şi aprovizionarea şi va convoca săptpmâna viitoare un Grup operativ pentru energie cu statele membre. De asemenea, menţine un nivel ridicat de vigilenţă şi o cooperare strânsă cu Europol şi statele membre privind eventualele riscuri la adresa securităţii interne.
20:00
Activele Lukoil din România încă mai așteaptă aprobarea din partea SUA. Bogdan Ivan: „La Petrotel avem nevoie de o investiție uriașă” # Digi24.ro
Prezent la Digi24, ministrul Energiei, Bogdan Ivan a spus că în acest moment încă se așteaptă OK din partea Departamentului pentru Comerț al SUA, pentru ccontinuarea înțelegerii dintre Lukoil și Carlyle, pentru vânzarea activelor.
19:30
Misterioase avioane militare americane, în Bulgaria. Sofia neagă legătura cu Iranul, presa nu e convinsă # Digi24.ro
Autoritățile din Bulgaria s-au ferit să comenteze imagini video recente care arată mai multe avioane militare americane decolând de pe aeroportul Vasil Levski din Sofia.
19:10
Grecia trimite nave de război și F-16 pentru apărarea Ciprului, după atacul cu dronă asupra bazei britanice de la Akrotiri # Digi24.ro
Grecia a decis desfășurarea imediată a unor forțe navale și aeriene în sprijinul Ciprului, după ce o dronă de tip Shahed a lovit în cursul nopții baza Forțelor Aeriene Regale Britanice de la Akrotiri. Decizia marchează prima implicare directă a unui stat membru al Uniunii Europene în contextul campaniei americano-israeliene împotriva Iranului, declanșată în urmă cu trei zile, potrivit Politico și News.ro.
Acum 4 ore
19:00
De la critic al războaielor din Orientul Mijlociu la atacuri militare: contrastul dintre campania electorală și președinția Trump # Digi24.ro
Niciun președinte din era modernă nu a ordonat mai multe atacuri militare împotriva atâtor țări diferite precum Donald Trump. El a atacat șapte națiuni, dintre care trei – Iran, Nigeria și Venezuela – nu fuseseră niciodată ținta loviturilor militare americane. El a autorizat mai multe atacuri aeriene individuale în 2025 decât a făcut-o fostul președintele Joe Biden în patru ani, scrie Axios.
19:00
Donald Trump, primele declarații oficiale de la începutul războiului cu Iranul: Regimul avea rachete care puteau ajunge în Europa # Digi24.ro
Președintele Donald Trump a declarat, în primul discurs oficial de la începerea atacurilor asupra Iranului, sâmbătă, că SUA continuă operațiunile de amploare și că preconizează că acestea vor dura 4-5 săptămâni.
18:50
Într-un moment în care securitatea globală este pusă la încercare, România se află în mijlocul discuţiilor despre apărare și securitate. Doi dintre cei mai importanți piloni pe care se bazează apărarea României sunt scutul antirachetă de la Deveselu și baza militară NATO de la Mihail Kogălniceanu. În județul Olt a fost instalat în urmă cu zece ani scutul împotriva rachetelor balistice, în special a celor care ar putea fi lansate din Iran. Este un punct strategic pentru apărarea României și a Europei, alături de Mihail Kogălniceanu, principala bază care găzduiește militari americani pe teritoriul țării noastre.
18:40
„Republica Islamică își joacă supraviețuirea”. Ce urmează în Iran după eliminarea liderului suprem: Analiza jurnalistei Carmen Gavrilă # Digi24.ro
Regimul de la Teheran a pregătit din timp un plan de continuitate, atât militar, cât și politic, iar eliminarea liderului suprem nu înseamnă automat o slăbire a mecanismului de putere din Iran. Într-o intervenție la Digi24, jurnalista Carmen Gavrilă, specializată în Orientul Mijlociu, a explicat că strategia Republicii Islamice a fost construită cu ani înaintea intervenției militare începute pe 28 februarie și că, în acest moment, miza reală pentru regim este supraviețuirea, nu reforma sau democratizarea.
18:40
Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, favorit pentru Ministerul Educației. Anunțul ar putea fi făcut azi # Digi24.ro
Conducererea PNL s-a întrunit de la ora 18:00 într-o ședință a Biroului Politic Național, în care ar urma să fie validată propunerea lui Mihai Dimian, actual rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, pentru funcția de ministru al Educației, care este neocupată de la demisia lui Daniel David, pe 22 decembrie. Un anunț privind nominalizare lui Damian ar urma să fie făcut la finalul ședinței BPN a liberalilor, potrivit unor surse politice.
18:30
Traian Băsescu, reținut în privința obiectivului SUA și al Israelului de a schimba regimul în Iran: „Este extrem de riscant” # Digi24.ro
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, la Digi24, că este extrem de riscant obiectivul formulat de liderii SUA și Israel, anume să fie schimbat regimul din Iran, fără o intervenție pe teritoriul acestei țări. „Dacă iranienii nu vor ieși în stradă să schimbe regimul, atunci numai cu bombardamente de aviație nu se schimbă un regim”, a spus Băsescu.
18:20
Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Culturii, respinsă. Povestea spusă de András Demeter: Ce caută ungurul la Cultură? # Digi24.ro
Moţiunea simplă AUR, depusă împotriva ministrului Culturii, András Demeter a fost respinsă, luni, de Senat, cu 42 de voturi pentru şi 76 împotrivă. Ministrul UDMR le-a prezentat senatorilor viaţa sa, sub forma unei poveşti cu ursitoare.
18:20
„Și pietrele mă cunosc în Strâmtoarea Ormuz”. Ce îl îngrijorează pe fostul comandant de vas Traian Băsescu, după atacarea Iranului # Digi24.ro
Invitat la Digi24, fostul președinte Traian Băsescu a fost întrebat dacă, în calitate de căpitan de vas a fost vreodată în Strâmtoarea Ormuz și care crede el că vor fi consecințele economice în urma blocării acesteia.
18:10
De ce Donald Trump a riscat atacând acum Iranul. „Niciun guvern anterior nu ar fi încercat să distrugă regimul iranian fără un plan” # Digi24.ro
De ce Donald Trump a riscat atacând Iranul. „Niciun guvern anterior nu ar fi încercat să distrugă regimul din Iran fără un plan, oricât de imperfect”
18:10
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit la Digi24 despre colaborarea în cadrul NATO în urma loviturii din Iran și despre reacția pe care au avujt-o cele trei mari puteri ale Alianței – Marea Britanie, Franța și Germania. În opinia sa, președintele Tump a făcut o greșeală.
18:10
Traian Băsescu: Există riscul de atentate în Europa. Celule teroriste aflate „în adormire” cred că vor fi activate # Digi24.ro
Traian Băsescu a declarat la Digi24 că există riscul de atentate teroriste în Europa. „Celulele aflate «în adormire» pot oricând să fie activate, și nu cred că nu vor fi. Deci, cred că vor fi activate”, a spus fostul președinte, care speră ca serviciile de contraspionaj să le depisteze din vreme.
17:50
SRI lansează un proiect pentru prevenirea radicalizării tinerilor. Cât costă și cum va funcționa programul PREVISIO 2 # Digi24.ro
Serviciul Român de Informații a anunțat, luni, printr-un comunicat că inițiază proiectul PREVISIO 2 prin care își propună să prevină radicalizarea tinerilor din România. Proiectul va dura 18 luni și costă peste două milioane de lei, cea mai mare parte fiind fonduri europene nerambursabile.
17:50
Cel mai grav haos aerian de la pandemia de Covid-19: mii de zboruri anulate. Sute de mii de pasageri blocați în aeroporturi # Digi24.ro
Mii de zboruri au fost anulate la nivel global, iar sute de mii de pasageri au rămas blocați în aeroporturi, după ce conflictul militar dintre SUA și Israel și Iran a determinat închiderea unor spații aeriene-cheie din Orientul Mijlociu. Principalele hub-uri din Golf, inclusiv Dubai, cel mai aglomerat aeroport internațional din lume, și-au suspendat operațiunile pentru mai multe zile, în ceea ce analiștii descriu drept cel mai grav haos din aviație de la pandemia de Covid-19. Perturbările se extind din Asia până în Europa și America de Nord, afectând atât zborurile comerciale, cât și piețele financiare și prețul petrolului.
17:50
Poate un război să fie câștigat exclusiv prin puterea aeriană? Cele două conflicte date exemplu de James Stavridis, fost comandant NATO # Digi24.ro
În timp ce am urmărit atacurile copleșitoare ale SUA și Israelului asupra Iranului în ultimele zile, o întrebare a fost pusă în mod repetat: Poate puterea aeriană singură să câștige un război? În Operațiunea Epic Fury, suntem pe cale să aflăm, scrie James Stavridis, fost comandant suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), într-un articol de opinie din Bloomberg.
17:50
Traian Băsescu spune care sunt cele două obiective ale războiului din Iran. „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit” # Digi24.ro
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la Digi24 care sunt cele două obiective ale războiului purtat de câteva zile de SUA și aliații săi în Iran. „ Nu mai există variantă de dat înapoi, indiferent care sunt costurile economice”, crede Băsescu.
17:40
Primăria Sectorului 1 introduce înscrierea online pentru parcările de reședință. Cum pot fi depuse cererile # Digi24.ro
Primăria Sectorului 1 a actualizat platforma online dedicată parcărilor de reședință, iar de acum înainte înscrierea pentru obținerea unui loc se face exclusiv digital, prin intermediul aplicației parcari.primariasector1.ro. Noua funcție este disponibilă în secțiunea „SOLICITARE loc de parcare de reședință”, potrivit informațiilor transmise de instituție.
17:40
Experiența profesională și averea lui Codrin Horațiu Miron, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror-șef DIICOT # Digi24.ro
Ministerul Justiției a făcut luni, 2 februarie, propunerea oficială pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind vorba despre Codrin Horațiu Miron. În cadrul interviului de săptămâna trecută, Codrin Horațiu Miron a propus o „ofensivă totală” în ceea ce privește drogurile, menționând că „o prioritate absolută” va fi prevenirea traficului și consumului de droguri la festivaluri.
17:30
Experiența profesională și averea lui Viorel Cerbu, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror-șef al DNA # Digi24.ro
Ministerul Justiției a făcut luni, 2 februarie, propunerea oficială pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Viorel Cerbu a vorbit pe larg în cadrul interviului susținut săptămâna trecută despre fenomenul corupției și a punctat că, printre obiectivele pe care și le-a propus, se numără transformarea parchetului anticorupție într-un „partener social”.
17:30
„O altă minciună”. Câți americani susțin bombardarea iranului ordonată de Trump (sondaj Reuters/Ipsos) # Digi24.ro
Aproximativ un sfert dintre americani aprobă atacurile SUA asupra Iranului, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos, care s-a încheiat duminică. Conform datelor acestuia, 27% dintre respondenți au declarat că susțin atacurile, 43% s-au pronunțat împotriva, iar 29% au avut dificultăți în a răspunde.
17:20
Diana Buzoianu, despre barajul Mihăileni: Un proiect strategic vulnerabilizat, un scandal populist. Documentele necesare vor fi depuse # Digi24.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost chemată de PSD să vorbească despre situaţia Barajului Mihăileni de pe râul Crişul Alb, că suntem în faţa unui scandal populist şi suntem în faţa unui proiect de infrastructură care ar fi trebuit să fie strategic, dar care a fost vulnerabilizat. Ea a anunţat că la barajul Mihăileni vor fi depuse toate documentele necesare.
17:20
Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Darryl Nirenberg, îşi va prezenta marţi scrisorile de acreditare.
17:20
Experiența profesională și averea Cristinei Chiriac, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror general # Digi24.ro
Ministerul Justiției a făcut luni, 2 februarie, propunerea oficială pentru funcția de procuror general al României. Cristina Chiriac vine la șefia Ministerului Public de la conducerea serviciului teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În cadrul interviului, Cristina Chiriac a vorbit despre motivele pentru care a ales să candideze pentru funcția de procuror general, cum ar trata lipsa de resursă umană din parchete și ce decizii ar lua pentru a evita situațiile în care dosare penale ajung la prescripție.
17:20
Europa „susține în totalitate” acțiunea SUA în Iran, spune Mark Rutte. Ce a declarat despre o implicare a forțelor NATO în operațiuni # Digi24.ro
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat pentru BBC că Europa „susține în totalitate” acțiunea SUA în Iran. Șeful NATO a subliniat că Iranul reprezintă o „amenințare” pentru Europa, Israel și regiunea înconjurătoare, menționând că bătrânul continent „își intensifică eforturile” în urma operațiunilor din acest weekend din Iran.
17:10
86% din cele 105 construcții ilegale depistate pe plaje vara trecută au fost demolate de operatorii economici. ABADL cere despăgubiri # Digi24.ro
Vara trecută, pe litoralul românesc, între Năvodari și Vama Veche, au fost identificate 105 beach-baruri care funcționau fără acord sau contract legal. Potrivit unui comunicat transmis luni de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL), majoritatea acestor construcții au fost deja demolate.
17:10
Cine va prelua șefia Parchetului General, DNA și DIICOT. Propunerile ministrului Justiției # Digi24.ro
Ministerul Justiției a anunțat luni, 2 martie, care sunt propunerile instituției pentru funcțiile de procuror general, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și procuror-șef al Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
17:10
Rețea de evaziune fiscală, destructurată: 62 de percheziții în București și opt județe. Prejudiciu de peste 4,2 milioane de lei # Digi24.ro
Poliţiştii şi procurorii au efectuat 62 de percheziţii în Bucureşti şi în opt judeţe într-un dosar de evaziune fiscală care vizează 21 de persoane, suspectate că ar fi folosit firme de tip „fantomă” pentru a înregistra achiziţii fictive şi a se sustrage de la plata obligaţiilor către stat. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus bugetului general consolidat depăşeşte 4,2 milioane de lei. Şase persoane au fost plasate sub control judiciar, iar autorităţile au instituit sechestru pe mai multe imobile şi sume de bani, în vederea recuperării pagubei.
Acum 6 ore
17:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni, într-un discurs, la Île Longue, că Franţa îşi va creşte numărul focoaselor nucleare şi le va permite aliaţilor săi ”să participe la exerciţii de disuasiune”, relatează AFP.
16:50
Un număr limitat de zboruri din Dubai vor fi operate din această seară, anunță compania Emirates: „Vor fi contactați direct” # Digi24.ro
Compania aeriană Emirates, cu sediul în Dubai, a anunțat că va începe să opereze un număr limitat de zboruri începând din această seară, relatează Al Jazeera.
16:30
Mesajul consilierului pentru securitate națională al președintelui Nicușor Dan în a treia zi de conflict în Orientul Mijlociu # Digi24.ro
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Nicușor Dan, Marius Lazurca, a anunțat luni dimineață, într-un mesaj, că România monitorizează situația din Orientul Mijlociu, dar, în același timp, rămâne concentrată și asupra agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
16:30
ÎPS Teodosie urmează să fie dat afară din vila de la malul mării din cauza unui decret semnat de Ceaușescu # Digi24.ro
Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscop al Tomisului urmează să fie dat afară din vila de la malul mării pe care o ocupă încă de la înscăunare. Aceasta era în proprietatea arhipiscopiei încă de acum 50 de ani, în urma unui decret semnat de fostul dictator comunist, relatează jurnaliștii de la dobrogealive.ro.
16:30
Cum rămâne relevant în războiul modern un avion de vânătoare din anii ‘70. Exemplul F-15, folosit de SUA în operațiunea „Epic Fury” # Digi24.ro
McDonnell Douglas F-15 Eagle s-a născut în toiul Războiului Rece, proiectat cu un singur scop primordial: să câștige superioritatea aeriană cu orice preț. La mai bine de 50 de ani de la primul său zbor din 1972, F-15 încă zboară și este încă în construcție. Întrucât trăim într-o eră a avioanelor de vânătoare invizibile (stealth) și a sistemelor fără pilot, acest fapt în sine ridică o întrebare importantă: cum a rămas un avion de vânătoare din anii 1970 atât de relevant în epoca modernă?
16:30
Ambasadorul Israelului: Nu știu dacă scopul nostru este schimbarea regimului de la Teheran. Deschidem ușa pentru poporul iranian # Digi24.ro
Ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, a spus la Digi24 că scopul operațiunii lansate de SUA și Israel împotriva Iranului nu are neapărat ca scop schimbarea regimului de la Teheran, ci oprirea programului nuclear și încetarea sprijinului pentru organizații teroriste.
16:30
Pete Hegseth explică scopul intervenției militare a SUA în Iran. „Nu este un exercițiu de construcție a democrației” # Digi24.ro
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat luni că intervenția militară a Statelor Unite în Iran nu are ca obiectiv „construirea democrației”, ci neutralizarea amenințărilor la adresa securității americane, în contextul escaladării conflictului și al morții a patru militari americani în teatrul de operațiuni. Declarația a fost făcută la Pentagon, în prima conferință de presă susținută după lansarea Operațiunii „Epic Fury”.
16:20
Zendaya şi Tom Holland s-au căsătorit în secret, susţine stilistul actriţei americane. „Nunta a avut deja loc, ați ratat-o” # Digi24.ro
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii de nuntă care a fost organizată în secret, a declarat Law Roach, stilistul actriţei şi cântăreţei americane, citat de Variety.
16:00
Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților. Bogdan Chirițoiu: „Nu am vrea să vedem creșteri nejustificate de preț” # Digi24.ro
Consiliul Concurenței monitorizează constant evoluțiile din sectorul distribuției de carburanți pentru a se asigura că modificările de preț sunt determinate de factori obiectivi, a transmis luni președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.
16:00
Noi negocieri în Coaliție privind bugetul pentru 2026. Când va fi gata împărțirea banilor # Digi24.ro
Liderii Coaliției de guvernare au avut o nouă ședință, luni, pentru a discuta cum vor fi împărțiți banii între principalele instituții în acest an. Ministrul Finanțelor a pus pe masă o schiță a bugetului, urmând ca miercuri să aibă loc ultimele discuții, iar ulterior proiectul să fie gata. Deși social-democrații au insistat să se acorde unele ajutoare financiare, în special pentru pensionari, surse guvernamentale au declarat pentru Digi24 că nu există bani suficienți pentru acestea.
15:50
SUA își mută avioanele militare dintr-o țară europeană care nu i-a permis folosirea bazelor sale pentru atacuri asupra Iranului # Digi24.ro
Cincisprezece avioane americane au părăsit bazele militare de la Rota și Moron din sudul Spaniei, după ce SUA și Israel au lansat atacuri asupra Iranului în weekend, arată hărțile publicate luni de site-ul de monitorizare a zborurilor FlightRadar24, relatează Reuters.
15:40
Armata iraniană a atacat baza NATO „Victoria” din Irak, situată lângă aeroportul internațional Erbil din Bagdad, informează compania iraniană de televiziune și radio IRIB.
15:30
„Moment istoric și parteneriat strategic”: India şi Canada anunţă acorduri privind pământuri rare şi uraniu # Digi24.ro
India şi Canada au convenit asupra mai multor acorduri, în special privind mineralele critice şi aprovizionarea cu uraniu, au anunţat luni liderii celor două ţări, marcând o încălzire a relaţiilor dintre ele, relatează AFP și Agerpres.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.