Războiul din Iran, boală lungă, moarte sigură în alegeri pentru Trump. „Fiecare conflict major a dus la o contracție în economie”

Adevarul.ro, 3 martie 2026 22:45

Fiecare conflict major în care s-a implicat SUA a avut ca efect o contracție a economiei, explică profesorul Radu Carp. În contextul în care, alegerile din toamnă vor fi decise de starea economiei, durata conflictului din Iran va fi decisivă la scrutin.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
00:45
Un atac cu dronă a provocat marţi un incendiu în apropierea consulatului american în Dubai, care a fost controlat, potrivit autorităţilor locale, în timp ce Iranul continuă loviturile sale în Golf ca represalii la atacurile americane şi israeliene, transmite AFP.
00:45
Toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea, începând din această lună, indicatori clari de performanță, a afirmat marţi ministrul Mediului, Diana Buzoianu.
Acum o oră
00:15
În ziua de 4 martie 1977 are loc cel mai puternic cutremur în România, cu o magnitudine de 7,2 pe scara Richter. Peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața în urma seismului. La 4 martie 1882 s-a născut marele diplomat Nicolae Titulescu.
00:15
Moartea Andreei Anița, tânăra de 27 de ani care a luptat mai bine de un deceniu cu un sarcom sinovial, a lăsat în urmă nu doar o comunitate îndurerată, ci și întrebări legate de destinația celor 2,3 milioane de dolari, bani strânși pentru tratamentul ei, în urma unei mobilizări uriașe.
00:00
Mojtaba Khamenei, al doilea fiu al defunctului lider suprem iranian Ali Khamenei, a fost ales marți drept liderul suprem al Iranului.
Acum 2 ore
23:45
Traian Băsescu a comentat propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a extinde umbrela nucleară a Franței asupra statelor europene. Fostul președinte a evaluat atât oportunitățile, cât și riscurile pe care le-ar implica pentru România aderarea la un astfel de aranjament de securitate.
23:45
Finala selecției naționale Eurovision este programată miercuri, pe 4 martie, de la ora 20:00. Evenimentul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova, dar și online, pe platforma TVR+. Competiția va desemna artistul și piesa care vor reprezenta România la Eurovision.
23:30
O aeronavă Ryanair a decolat din Lanzarote (Spania) lăsând în urmă 89 de pasageri care nu au reușit să treacă la timp de controlul pașapoartelor.
23:15
Mesele boierești de odinioară ar putea eclipsa și cel mai îmbelșugat ospăț de secol XXI. Așa cum arată specialiștii, dar și mărturiile vremii, românii erau neîntrecuți în chiolhanurile cu care impresionau ambasadorii străini care ajungeau să petreacă și câteva trei zile.
23:15
23:15
Statul Qatar a decis să plătească cazările tuturor celor care au rămas blocați în Doha din cauza suspendării zborurilor Qatar Airways. Hotelierii sunt rugați să le prelungească șederile până la reluarea operațiunilor aeroportuare și redeschiderea spațiului aerian.
23:00
Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului la București, afirmă că riscul ca Iranul să lovească un stat membru NATO nu poate fi exclus, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Acum 4 ore
22:45
Explozii puternice au fost auzite marți seară în Doha, Dubai și Abu Dhabi, potrivit jurnaliștilor AFP și martorilor locali, în timp ce Iranul își continuă campania de atacuri cu rachete și drone în regiunea Golfului.
22:45
Fiecare conflict major în care s-a implicat SUA a avut ca efect o contracție a economiei, explică profesorul Radu Carp. În contextul în care, alegerile din toamnă vor fi decise de starea economiei, durata conflictului din Iran va fi decisivă la scrutin.
22:30
Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat marți, 3 martie 2026, pe însărcinatul cu afaceri ad interim al Republicii Islamice Iran la București, Javad Karimi, pentru a-i transmite poziția fermă a României în legătură cu evoluțiile tensionate din Orientul Mijlociu. Decizia a fost dispusă de ministrul
22:30
Președintele american Donald Trump a anunțat că Marina SUA va începe să escorteze petrolierele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, dacă situația o va impune.
22:15
Iranul se confruntă cu o perioadă de incertitudine politică majoră, după moartea liderului suprem Ali Khamenei. Evenimentul a deschis o etapă de tranziție fără precedent în ultimele decenii, în care figuri din interiorul regimului și lideri ai opoziției din exil încearcă să își consolideze pozițiil
22:00
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că loviturile lansate de Statele Unite și Israel împotriva Iranului au fost efectuate „în afara dreptului internațional”.
22:00
Mai multe aplicații bancare și de plăți din Emiratele Arabe Unite au devenit indisponibile după ce centre de date ale Amazon Web Services au fost lovite în atacuri cu drone
21:45
CNA a aplicat mai multe sancțiuni în urma ședinței publice de marți, 3 martie, după analizarea unor rapoarte de monitorizare și a sesizărilor primite privind conținutul difuzat de mai multe posturi TV și platforme online. Realitatea Plus a primit o amendă de 2500 de lei.
21:00
Analistul Andrei Caramitru critică dur lipsa unei poziții clare a României în actualul conflict dintre Statele Unite și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte.
Acum 6 ore
20:45
După ce a anunțat vânzarea către grupul care deține magazinele Lidl și Kaufland, fondatorul brandului românesc „La Cocoș” a anunțat că intenționează să se extindă atât în România, cât și pe alte piețe.
20:45
Să așteptăm să vedem ce vor decide politicienii noștri: să vor declara sau nu interesați de spectaculoasa propunere a lui Emmanulel Macron care, spre stupoarea multora, a mers cu un pas mai departe în escaladarea nucleară globală, formulând un nou principiu, cel al „disuadării nucleare avansate”.
20:30
Mojtaba Khamenei, al doilea fiu al defunctului lider suprem iranian Ali Khamenei, se bucură de o sănătate excelentă şi se ocupă în prezent de chestiuni importante ale ţării, a transmis marţi agenţia de ştiri semi-oficială Mehr.
20:30
Poliția Locală a Sectorului 6 al Capitalei a sancționat un bărbat surprins cerșind în zona podului Grăzăvești. Cerșetorul le-a mărturisit agenților că reușise să strângă aproximativ 300 de lei într-o singură oră.
20:30
Un creator de conținut din Statele Unite a ajuns viral pe TikTok după ce a publicat un clip în care gustă mâncarea de la KFC din România.
20:30
Înaintea atacurilor americano-israeliene asupra Iran, Washingtonul a mobilizat în regiune cea mai amplă concentrare de forțe și unele dintre cele mai sofisticate sisteme de armament din ultimele decenii.
20:15
20:00
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu este sigur dacă va candida din nou la funcția de președinte.
20:00
Compozitorul Jolt Kerestely a murit marţi, 3 martie 2026, la vârsta de 91 de ani. Tragica veste a fost dată de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.
19:45
Cancelarul german Friedrich Merz a sosit marți, 3 martie, la Casa Albă, unde președintele Donald Trump a anunțat că discuțiile vor viza și situația din Iran. Președintele SUA a amenințat că va întrerupe „toate schimburile comerciale” cu Spania.
19:30
Negocierile de pace între Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, sunt așteptate să aibă totuși loc în această săptămână, deși există o incertitudine privind locul și calendarul acestora, pe fondul intensificării campaniei militare a Washingtonului în Orientul Mijlociu.
19:30
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) au transmis o serie de poziții oficiale și actualizări privind situația de securitate, în contextul tensiunilor regionale dintre SUA și Iran.
19:30
Persoanele ultra-bogate plătesc până la 350.000 de dolari pentru a părăsi Orientul Mijlociu cu avioane private, după ce SUA și Israel au vizat Iranul în atacuri coordonate în weekend, ceea ce a dus la escaladarea conflictului în regiune.
19:15
Un incident grav petrecut în parcarea centrului comercial Mercur din Craiova a stârnit panică și a declanșat o anchetă amplă a poliției. Mai mulți adolescenți au fost surprinși într-o altercație care a degenerat în folosirea unei arme.
19:15
Un bărbat de 51 de ani din comuna argeșeană Ciofrângeni a fost reţinut marţi, 3 martie, după ce a fost prins a patra oară conducând cu permisul suspendat.
19:15
România a primit o invitație oficială din partea Franței pentru a participa la discuții strategice privind extinderea „umbrelei nucleare” franceze.
19:15
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că președintele rus Vladimir Putin intenționează să mobilizeze încă 400.000 de soldați.
Acum 8 ore
18:45
Mai bine de o treime din cetăţenii statelor UE care s-au stabilit în Germania se gândesc să plece, mai ales din pricina costurilor de trai ridicate şi fiindcă nu se simt bineveniţi în ţară.
18:30
18:30
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat marți cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni despre proiectul de buget pe anul 2026, potrivit unor surse „Adevărul”. Proiectul trebuie finalizat până miercuri pentru a fi aprobat în ședință de Guvern până la finalul săptămânii.
18:30
Primăria Capitalei se pregătește să redeschidă competiția pentru conducerea teatrelor bucureștene, după o perioadă lungă în care posturile de manageri au rămas blocate. Primarul general Ciprian Ciucu anunță că regulamentul pentru organizarea concursurilor a fost publicat în transparență decizională.
18:15
O femeie din Constanța este cercetată de poliţişti marți, 3 martie, după ce i-a ameninţat cu bătaia pe cei doi copii, de doi ani şi de patru ani, în timpul unor transmisiuni pe TikTok.
18:15
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a avut o discuție telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în care au abordat situația din Ucraina și tensiunile din Orientul Mijlociu.
18:15
Președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, a ales să transmită un semnal puternic de stabilitate printr-un gest neașteptat.
18:15
Imagini prin satelit captate recent indică distrugeri extinse la baza navală a Iranului din Bandar Abbas, inclusiv ceea ce pare a fi o lovitură directă asupra navei IRINS Makran, una dintre cele mai importante platforme navale ale țării.
18:00
Blocarea spațiilor aeriene din Orientul Mijlociu ține mii de români captivi între aeroporturi, din cauza rutelor anulate și a prețurilor care explodează de la o oră la alta.
17:45
Armata israeliană a lansat un atac aerian asupra unei clădiri din orașul Qom, locație în care înalți oficiali religioși iranieni se reuniseră pentru a desemna succesorul ayatollahului Ali Khamenei.
17:45
Schimbare radicală de discurs: La doar o zi după ce a numit „minciuni sfruntate” previziunile privind benzina la 10 lei, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, admite azi că acest prag este posibil.
17:15
Prețul benzinei și al motorinei ar putea crește semnificativ în perioada următoare, iar scenariul unui tarif de 10 lei pe litru nu mai este exclus.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.