Jurnal Antena Sport | Asalt final la titlu
Antena Sport,
6 martie 2026 20:40
The post Jurnal Antena Sport | Asalt final la titlu appeared first on Antena Sport.
• • •
Alte ştiri de Antena Sport
Acum 4 ore
00:40
Sorana Cîrstea, calificare „en-fanfare” în turul trei la Indian Wells! Victorie contra numărului 20 mondial # Antena Sport
Sorana Cîrstea se află într-o formă excelentă la Indian Wells, acolo unde a reușit să bifeze a doua victorie la rând și să se califice, implicit, în turul trei al competiției. Sportiva în vârstă de 35 de ani a surclasat-o în două seturi pe Diana Shnaider, cap de serie numărul 21 la turneul american. Românca […] The post Sorana Cîrstea, calificare „en-fanfare” în turul trei la Indian Wells! Victorie contra numărului 20 mondial appeared first on Antena Sport.
00:20
Nota lui Ionuț Radu după ce Celta Vigo a pierdut în minutul 90+4 cu Real Madrid. Românul, printre cei mai slabi # Antena Sport
Ionuț Radu a apărat buturile Celtei Vigo în confruntarea pe care Claudio Giraldez a pierdut-o pe Balaidos contra lui Real Madrid cu scorul de 2-1, golul decisiv fiind marcat în minutul 90+4. După meci, site-urile care se ocupă de statistici i-au acordat note portarului român, iar reușita încasată în prelungiri l-a costat serios. Real Madrid […] The post Nota lui Ionuț Radu după ce Celta Vigo a pierdut în minutul 90+4 cu Real Madrid. Românul, printre cei mai slabi appeared first on Antena Sport.
00:00
Wolverhampton – Liverpool 1-3. Campioana se califică în sferturile FA Cup și își ia revanșa contra “lupilor” # Antena Sport
În urmă cu trei zile, în Premier League, codașa Wolverhampton a dat lovitura pe Molineux Stadium: victorie cu 2-1 în fața ”cormoranilor”. Acum, situaţia s-a schimbat, pentru că Wolverhampton a pierdut la scor, chiar pe popriul teren, în turul 5 din FA Cup, Cupa Angliei. Liverpool a trecut de aceasă dată cu 3-1 în deplasarea […] The post Wolverhampton – Liverpool 1-3. Campioana se califică în sferturile FA Cup și își ia revanșa contra “lupilor” appeared first on Antena Sport.
00:00
Celta Vigo – Real Madrid 1-2. Victorie dramatică pentru „los blancos”. Ionuț Radu, neputincios în prelungiri # Antena Sport
Celta Vigo și Real Madrid au deschis etapa cu numărul 27 din La Liga, iar echipa antrenată de Alvaro Arbeloa a dat lovitura în prelungiri pe Balaidos. Deși Celta reușise surpriza în partida tur, când s-a impus pe ”Bernabeu”, gazdele nu au scos nici măcar un egal, după ce Fede Valverde a lovit în prelungiri […] The post Celta Vigo – Real Madrid 1-2. Victorie dramatică pentru „los blancos”. Ionuț Radu, neputincios în prelungiri appeared first on Antena Sport.
Acum 6 ore
23:50
No Kane, no problem! Bayern Munchen a defilat cu Borussia Monchengladbach. Musiala, primul gol după accidentare # Antena Sport
Bayern Munchen a învins-o vineri seara pe teren propriu cu scorul de 4-1 pe Borussia Monchengladbach, în etapa a 25-a din Bundesliga. În urma victoriei clare, formația bavareză s-a distanțat provizoriu în fruntea clasamentului la 14 puncte de ocupanta locului secund, Borussia Dortmund. Bayern Munchen, victorie clară contra lui Monchengladbach Chiar şi fără Harry Kane […] The post No Kane, no problem! Bayern Munchen a defilat cu Borussia Monchengladbach. Musiala, primul gol după accidentare appeared first on Antena Sport.
23:50
PSG, pas greșit în lupta la titlu din Ligue 1! Eșec pe teren propriu contra rivalei Monaco # Antena Sport
Paris Saint Germain este departe de echipa care domina competiția internă în sezonul precedent. Campioana din Hexagon a făcut un nou pas greșit în Ligue 1, de această dată chiar în fața propriilor suporteri. În deschiderea etapei cu numărul 25, formația antrenată de Luis Enrique a fost învinsă clar de AS Monaco, la capătul unui […] The post PSG, pas greșit în lupta la titlu din Ligue 1! Eșec pe teren propriu contra rivalei Monaco appeared first on Antena Sport.
23:40
“Poate e «ultimul tren» pentru titlu”. AC Milan, pusă sub presiune înainte de derby-ul cu Interul lui Chivu # Antena Sport
Giuseppe Pancaro, un fost fundaș care a evoluat timp de două sezoane la AC Milan, a oferit un verdict înainte de meciul “rossonerilor” contra lui Inter în Derby della Madonnina. Fostul jucător crede că echipa lui Allegri își va juca în weekend probabil ultima șansă de a rămâne în lupta pentru titlu, Inter urmează să […] The post “Poate e «ultimul tren» pentru titlu”. AC Milan, pusă sub presiune înainte de derby-ul cu Interul lui Chivu appeared first on Antena Sport.
23:20
Meme Stoica, reacţie imediată după ce s-a spus că FCSB a ratat transferul lui Carlos Mora din “lipsă de interes” # Antena Sport
Carlos Mora putea ajunge la FCSB, dar Meme Stoica s-ar fi opus. Anunţul a fost făcut de Mihăiţă Pleşan, impresarul jucătorului. Meme Stoica are însă o altă opinie. Carlos Mora a fost propus la FCSB şi Rapid înainte de a ajunge la Craiova. Giuleştenii s-au interesat de el, dar Mihai Rotaru a oferit mai mult […] The post Meme Stoica, reacţie imediată după ce s-a spus că FCSB a ratat transferul lui Carlos Mora din “lipsă de interes” appeared first on Antena Sport.
23:00
Benfica, interes pentru Ianis Hagi. Detalii despre transferul care îi putea schimba cariera # Antena Sport
Ianis Hagi a fost în vizorul celor de la Benfica pentru un transfer. Dezvăluirea a fost făcută de Ricardo Cadu, fostul jucător de la CFR. Şi el a făcut recomandări despre român şi nu înţelege de ce totuşi fiul lui Gică Hagi nu a ajuns în Portugalia. Cadu a dezvăluit că a fost întrebat de […] The post Benfica, interes pentru Ianis Hagi. Detalii despre transferul care îi putea schimba cariera appeared first on Antena Sport.
23:00
Real Madrid, gest superb la meciul cu echipa lui Ionuț Radu. Cum au apărut jucătorii înainte de start # Antena Sport
Meciul dintre Real Madrid și Celta Vigo a fost marcat de un gest de apreciat al echipei “blanco” produs înainte de fluierul de start. La poza oficială, elevii lui Alvaro Arbeloa au fost surprinși cu tricouri pe care era inscripționat un mesaj direcționat către Rodrygo, care a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și va […] The post Real Madrid, gest superb la meciul cu echipa lui Ionuț Radu. Cum au apărut jucătorii înainte de start appeared first on Antena Sport.
22:40
O fostă câștigătoare a Cupei României, exclusă din campionat. A apelat la un gest gândit și de Gigi Becali # Antena Sport
Sticla Arieșul Turda, formație care era licențiată la Liga a 3-a din România, a fost exclusă din campionat după ce nu s-a prezentat la două meciuri consecutive. Acțiunea clubului care în 1961 câștiga Cupa României a fost produsă în semn de protest față de ce se întâmplă la echipă pe plan financiar. La doar o […] The post O fostă câștigătoare a Cupei României, exclusă din campionat. A apelat la un gest gândit și de Gigi Becali appeared first on Antena Sport.
22:40
Ianis Zicu trage un semnal de alarmă, după Csikszereda – Farul 1-0: „E mult de vorbit” # Antena Sport
Farul Constanța a încheiat sezonul regular cum nu se putea mai prost, gruparea antrenată de Ianis Zicu fiind învinsă la limită de Csikszereda, în deschiderea acestei runde. Presiunea a crescut pe umerii tehnicianului de la Ovidiu, care nu vede cu ochi buni jocul modest făcut de echipa sa pe terenul nou promovatei din Miercurea-Ciuc. Ianis […] The post Ianis Zicu trage un semnal de alarmă, după Csikszereda – Farul 1-0: „E mult de vorbit” appeared first on Antena Sport.
22:00
Veste importantă pentru Real Madrid. Ce se întâmplă cu Kylian Mbappe și când ar putea reveni pe gazon # Antena Sport
Kylian Mbappe este în continuare indisponibil pentru Real Madrid, după accidentarea suferită la genunchi, iar revenirea acestuia pe gazon este incertă, „los blancos” urmând să întâlnească Manchester City în UEFA Champions League. Starul lui Alvaro Arbeloa a fost plecat din Paris zilele acestea, însă va reveni duminică în Madrid, pentru a continua procesul de recuperare. […] The post Veste importantă pentru Real Madrid. Ce se întâmplă cu Kylian Mbappe și când ar putea reveni pe gazon appeared first on Antena Sport.
22:00
Dilema lui Cristiano Bergodi înainte de meciul cu FCSB. Ce se întâmplă cu antrenorul suspendat # Antena Sport
Cristiano Bergodi va reveni în curând pe banca lui “U” Cluj după suspendarea primită ca urmare a scandalului de la partida cu CFR Cluj, însă până atunci mai are de stat pe bară la un meci, cel cu FCSB. Italianul este deja la București alături de echipă și are posibilitatea de a urmări meciul din […] The post Dilema lui Cristiano Bergodi înainte de meciul cu FCSB. Ce se întâmplă cu antrenorul suspendat appeared first on Antena Sport.
22:00
Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre venirea lui Gică Hagi la naţionala României. Chiar şi Mircea Lucescu a recunoscut că oricând i-ar ceda locul. Cum numirea “Regelui” pe banca primei reprezentative pare iminentă, Giovanni Becali, un apropiat al acestuia, a vorbit despre ce salariu ar putea avea ca selecţioner. Giovanni Becali crede […] The post Ce salariu ar urma să aibă Gică Hagi la naţionala României: “Decent” appeared first on Antena Sport.
Acum 8 ore
21:40
Suma uluitoare pe care o încasează avocatul Anei Bărbosu în cazul de doping. În ce stadiu a ajuns ancheta # Antena Sport
Ana Maria Bărbosu a câștigat recent titlul de gimnasta europeană a anului, însă românca are și o situație extrem de delicată pe capul ei. Sportiva de 19 ani a ratat de trei ori întâlnirea cu ofițerii antidoping într-un an și în acest moment e pasibilă de o suspendare de minim un an de zile. De […] The post Suma uluitoare pe care o încasează avocatul Anei Bărbosu în cazul de doping. În ce stadiu a ajuns ancheta appeared first on Antena Sport.
21:30
Csikszereda și Farul Constanța au deschis ultima etapă a sezonului regular, iar formația nou promovată a reușit să se impună cu scorul de 1-0, grație golului marcat de maghiarul Marton Eppel. Ciucanii s-au apropiat la cinci puncte de gruparea antrenată de Ianis Zicu, care va tremura iarăși pentru menținerea pe prima scenă a fotbalului românesc. […] The post Csikszereda – Farul 1-0. Ciucanii încheie sezonul regular cu victorie appeared first on Antena Sport.
21:20
Gigi Becali a pierdut procesul cu Poliţia Rutieră. I-a fost reţinut carnetul şi acuză: “Stau la şmecherie!” # Antena Sport
Gigi Becali a rămas fără permis de conducere pe 2 mai, dar a decis să dea în judecată Brigada Rutieră. Acum a pierdut în primă instanță procesul cu Poliția, dar mai poate face apel. Cum s-a ajuns aici? Gigi Becali a fost surprins de aparatul radar conducând cu o viteză mai mare cu 50 km/h […] The post Gigi Becali a pierdut procesul cu Poliţia Rutieră. I-a fost reţinut carnetul şi acuză: “Stau la şmecherie!” appeared first on Antena Sport.
21:10
The post Jurnal Antena Sport | Cuceriți Istanbulul! appeared first on Antena Sport.
20:50
Șeful din Formula 1 “le-a bătut obrazul” lui Max Verstappen și Lewis Hamilton: “E greșit” # Antena Sport
Stefano Domenicali, omul care ocupă funcția de președinte și de director executiv în Formula 1, a comentat recent atitudinea afișată de Max Verstappen și Lewis Hamilton în raport cu noile reglementări din “Marele Circ”. Șeful din motorsport crede că inovațiile respective reprezintă un mod de a evolua, nicidecum ceva ce îi încurcă pe piloți. Formula […] The post Șeful din Formula 1 “le-a bătut obrazul” lui Max Verstappen și Lewis Hamilton: “E greșit” appeared first on Antena Sport.
20:50
The post Jurnal Antena Sport | Sus paharul! appeared first on Antena Sport.
20:50
Florin Manea îl face praf pe Daniel Pancu: “N-a avut niciodată coloană vertebrală. Cum bate vântul… “ # Antena Sport
Scandal între doi mari rapidişti. Florin Manea face câteva dezvăluiri uluitoare despre Daniel Pancu, despre care spune că ar avea o problemă de caracter. Impresarul susţine că Pancu îi dădea telefoane lui Deac să-l ajute să ajungă antrenor la CFR, apoi l-a dat afară pe jucător! “Pancu a avut întotdeauna coloana asta vertebrală puternică… i-o […] The post Florin Manea îl face praf pe Daniel Pancu: “N-a avut niciodată coloană vertebrală. Cum bate vântul… “ appeared first on Antena Sport.
20:50
The post Jurnal Antena Sport | Doar Europa contează appeared first on Antena Sport.
20:40
The post Jurnal Antena Sport | Asalt final la titlu appeared first on Antena Sport.
20:40
The post Jurnal Antena Sport | Totul va fi bine appeared first on Antena Sport.
20:30
Inițiativă interesantă în Spania! Ce decizie au luat oficialii Federației. Real Madrid s-a împotrivit # Antena Sport
Campionatul Spaniei pare să fie și în acest sezon o luptă în doi între Barcelona și Real Madrid, cu un mic avantaj de partea grupării catalane, care a făcut mai puțini pași greșiți în actuala ediție a La Liga. Oficialii Federației de Fotbal din Spania au luat o decizie interesantă pentru etapa cu numărul 31, […] The post Inițiativă interesantă în Spania! Ce decizie au luat oficialii Federației. Real Madrid s-a împotrivit appeared first on Antena Sport.
20:00
Reacția lui Hermannstadt, după ce Giovanni Becali a anunțat că Ciubotaru a semnat în SUA # Antena Sport
Claudiu Rotar, finanțatorul lui Hermannstadt, a negat în totalitate ce a spus Giovanni Becali despre transferul lui Kevin Ciubotaru în Statele Unite ale Americii. Impresarul anunțase că fundașul care se afla pe “radarul” lui FCSB a semnat deja cu o echipă din America de Nord. Kevin Ciubotaru a fost unul dintre jucătorii despre care s-a […] The post Reacția lui Hermannstadt, după ce Giovanni Becali a anunțat că Ciubotaru a semnat în SUA appeared first on Antena Sport.
20:00
Cât costă să petreci Paștele la hotelul deținut de Simona Halep, în Poiana Braşov. Preţurile nu sunt pentru orice buzunar # Antena Sport
Simona Halep are o avere de zeci de milioane de euro și o parte importantă a investit-o în afaceri imobiliare. Ea deține mai multe hoteluri, iar acum se mândrește cu noua perlă a impreriului său: Simona Halep Hotel. Stabilimentul e situat în Poiana Brașov. Hotelul care îi poartă numele ale o poziție privilegiată, pentru că […] The post Cât costă să petreci Paștele la hotelul deținut de Simona Halep, în Poiana Braşov. Preţurile nu sunt pentru orice buzunar appeared first on Antena Sport.
Acum 12 ore
19:30
Cristi Săpunaru, reacție tranșantă după accidentul produs de Kader Keita: “N-ar trebui să fie afectați” # Antena Sport
Cristi Săpunaru, unul dintre jucătorii de legendă ai Rapidului, și-a expus punctul de vedere după accidentul produs de Kader Keita. Fostul fundaș nu crede că evenimentul nefericit ar trebui să își pună amprenta asupra vestiarului echipei lui Gâlcă. Context: În dimineața zilei de 3 martie, Keita a lovit cu mașina o femeie aflată pe trecerea […] The post Cristi Săpunaru, reacție tranșantă după accidentul produs de Kader Keita: “N-ar trebui să fie afectați” appeared first on Antena Sport.
19:00
(P) Beneficiile antrenamentului cu greutăți pentru femei: de ce merită să te antrenezi # Antena Sport
Tot mai multe femei aleg antrenamentul cu greutăți ca parte din rutina lor de mișcare. Motivele țin de sănătate, forță, control al greutății și o relație mai echilibrată cu propriul corp. Exercițiile de forță nu urmăresc performanță sportivă sau modificări extreme de aspect, ci dezvoltarea unui corp capabil să susțină activitățile zilnice, să răspundă mai […] The post (P) Beneficiile antrenamentului cu greutăți pentru femei: de ce merită să te antrenezi appeared first on Antena Sport.
19:00
Echipa patronată de frații Pavăl, încă o victorie uriașă în Liga 2. De când nu a mai pierdut și ce loc ocupă # Antena Sport
FC Bacău a produs o nouă surpriză uriașă la primul sezon petrecut în al doilea eșalon din fotbalul românesc. După victoria cu CSA Steaua București, formația antrenată de Costel Enache s-a impus pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, contra celor de la FC Voluntari. În partida care a deschis etapa cu numărul 20 din Liga 2, echipa […] The post Echipa patronată de frații Pavăl, încă o victorie uriașă în Liga 2. De când nu a mai pierdut și ce loc ocupă appeared first on Antena Sport.
19:00
S-a stabilit lista finală a candidaţilor la şefia FRF. Cu cine se bate Răzvan Burleanu # Antena Sport
Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor s-a pronunţat, vineri, în ceea ce priveşte contestaţiile depuse şi, astfel, lista dosarelor de candidatură la alegerile Federaţiei Române de Fotbal, care vor avea loc în 18 martie, a fost definitivată. Comisia a respins ambele contestaţii depuse, formulate de Sorin Victor Răducanu şi Ilie Ştefan Drăgan. În urmă cu două zile, […] The post S-a stabilit lista finală a candidaţilor la şefia FRF. Cu cine se bate Răzvan Burleanu appeared first on Antena Sport.
18:50
Moment pentru istoria fotbalului! Cel mai longeviv antrenor din lume și-a dat demisia după 44 de ani # Antena Sport
Fotbalul din Italia a fost recent marcat de un moment care deși nu va căpăta atât de multă amploare, va rămâne în cărțile de istorie ale fotbalului. Gigi Fresco, antrenorul care se afla pe banca celor de la Virtus Verona de 44 de ani, a decis să își dea demisia, încheindu-și astfel mandatul de cel […] The post Moment pentru istoria fotbalului! Cel mai longeviv antrenor din lume și-a dat demisia după 44 de ani appeared first on Antena Sport.
18:30
Sabin Ilie, discurs sincer înaintea barajului cu Turcia. De ce crede că victoria la Istanbul ar fi un adevărat miracol # Antena Sport
Naționala de fotbal a României va înfrunta Turcia în semifinala barajului de calificare pentru Campionatul Mondial, transmis în Universul Antena. Dacă vor trece de ”Țara Semilunii”, tricolorii vor înfrunta câștigătoarea dintre Kosovo și Slovacia. Sabin Ilie este sceptic înaintea meciului decisiv de la Istanbul și a transmis că un eventual triumf în Turcia ar fi […] The post Sabin Ilie, discurs sincer înaintea barajului cu Turcia. De ce crede că victoria la Istanbul ar fi un adevărat miracol appeared first on Antena Sport.
18:20
Dennis Man, jucătorul lunii februarie în Olanda: „Vreau să-mi fac treaba și să devin campion” # Antena Sport
Dennis Man a impresionat încă din primul său sezon în tricoul celor de la PSV Eindhoven și este o chestiune de timp până când acesta va deveni campion în Eredivisie. Fotbalistul român a fost desemnat cel mai bun jucător din campionat în luna februarie, iar acesta a precizat care sunt obiectivele sale alături de gruparea […] The post Dennis Man, jucătorul lunii februarie în Olanda: „Vreau să-mi fac treaba și să devin campion” appeared first on Antena Sport.
18:10
Împreună cu Claudiu Niculescu, Florentin Petre, secund la Dinamo, a mers, după 1-0 cu Unirea Slobozia, la galerie și a înjurat-o pe marea rivală, FCSB, club condus de Gigi Becali. A urmat o întreagă dispută în fotbalul românesc în urma acestui incident, iar Petre a fost chemat la Comisia de Disciplină să dea explicaţii pentru […] The post Sancţiunea primită de Florentin Petre pentru că a înjurat Steaua şi Rapid appeared first on Antena Sport.
18:10
Ce îl macină pe Pep Guardiola înainte de meciul cu Real Madrid din Champions League? Detaliul remarcat # Antena Sport
Pep Guardiola a susținut recent conferința de presă premergătoare partidei cu Newcastle din Cupa Angliei, iar antrenorul iberic a abordat mai multe subiecte. Printre altele, tehnicianul de pe Etihad a făcut referire și la turul optimilor din Champions League cu Real Madrid de miercuri și a vorbit despre timpul de recuperare al jucătorilor săi. Manchester […] The post Ce îl macină pe Pep Guardiola înainte de meciul cu Real Madrid din Champions League? Detaliul remarcat appeared first on Antena Sport.
18:00
Real Madrid, în pericol să-l piardă pe Thibaut Courtois. Portarul, ademenit cu un salariu de 30 de milioane de euro # Antena Sport
În vară se vor împlini opt ani de când Thibaut Courtois a semnat cu Real Madrid, însă presa vorbește deja de o despărțire. Portarul belgian mai are contract cu vicecampioana Spaniei până la finalul sezonului 2026/2027, dar șansele ca el să rămână din vară sunt mici. Fotbalistul în vârstă de 33 de ani are o […] The post Real Madrid, în pericol să-l piardă pe Thibaut Courtois. Portarul, ademenit cu un salariu de 30 de milioane de euro appeared first on Antena Sport.
17:40
Cristi Chivu, lăudat de un fost jucător de la Inter înainte de derby-ul cu AC Milan: “Oricine l-a ales știa” # Antena Sport
Cristi Chivu pregătește în aceste zile meciul cunoscut drept Derby della Madonnina, partida care le pune față în față pe Inter și pe AC Milan. Înainte de derby-ul care poate cântări enorm în lupta la titlu, antrenorul român a fost remarcat de un fost fundaș al “nerazzurrilor”, Fabio Galante. Inter urmează să dispute duminică un […] The post Cristi Chivu, lăudat de un fost jucător de la Inter înainte de derby-ul cu AC Milan: “Oricine l-a ales știa” appeared first on Antena Sport.
17:30
Gigi Becali pregătește o reconstrucție la FCSB la finalul acestui sezon, după ce formația antrenată de Elias Charalambous a ratat accederea în play-off. Kevin Ciubotaru este unul dintre jucătorii doriți de campioana Ligii 1, însă Giovanni Becali a făcut un anunț care nu-l va bucura deloc pe patronul roș-albaștrilor. Kevin Ciubotaru nu va ajunge la […] The post Gigi Becali l-a ratat! Fotbalistul pleacă în SUA. Anunțul făcut de Giovanni Becali appeared first on Antena Sport.
17:30
Daniel Pancu a lăsat de înţeles că este posibil să plece de la CFR Cluj, la finalul sezonului. Situaţia lui rămâne neclară, mai ales că înţelegrea lui cu ardelenii expiră din vară, dar ea se prelungeşte automat dacă CFR Cluj prinde un loc de competiţii europene. Giovanni Becali face însă o dezvăluire uluitoare: Daniel Pancu […] The post Gafa care îl poate costa pe Neluţu Varga plecarea lui Daniel Pancu. Acum s-a aflat appeared first on Antena Sport.
17:10
Cristi Borcea, om de afaceri și fost acționar la Dinamo, a dezvăluit recent că a cumpărat nu mai puțin de patru apartamente în Dubai, pe care spera să le transforme într-o sursă consistentă de venit din chirii. Acum însă… investiţia care se ridică la şase de milioane de euro se dovedeşte fără viitor. Asta pentru […] The post Ce dezastru! Ce s-a ales de apartamentele lui Cristi Borcea din Dubai appeared first on Antena Sport.
17:00
Florin Bratu “schimbă foaia” la Metaloglobus: “Din clipa asta!”. Primul mesaj după revenirea în Liga 1 # Antena Sport
Florin Bratu, antrenorul care a acceptat să o preia pe Metaloglobus după plecarea lui Mihai Teja, a susținut recent prima sa conferință de presă. Fostul atacant a vorbit despre misiunea sa de a salva “lanterna roșie” din Liga 1 de la retrogradare și s-a arătat optimist în acest sens. Metaloglobus speră la un restart înainte […] The post Florin Bratu “schimbă foaia” la Metaloglobus: “Din clipa asta!”. Primul mesaj după revenirea în Liga 1 appeared first on Antena Sport.
17:00
AntenaSport Update. Acestea sunt cele mai tari ştiri ale zilei de 6 martie, de pe as.ro. Pe as.ro vezi lista stranierilor convocaţi de Mircea Lucescu pentru barajul “de foc” cu Turcia, de pe 26 martie. AntenaSport Update 6 martie 1. Lotul preliminar pentru baraj Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru barajul […] The post AntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 6 martie appeared first on Antena Sport.
16:50
Ioan Vermeșan a reușit să adune cifre impresionante la Verona Primavera, iar după ce şi-a făcut debutul şi în Serie A, Mircea Lucescu a decis să-l includă şi în lotul României pentru meciul cu Turcia. Jucătorul de 19 ani a reacţionat imediat la vestea că a fost convocat la naţionala României. ”Categoric că am fost […] The post Ioan Vermeşan, prima reacţie după ce Mircea Lucescu l-a chemat la naţionala României appeared first on Antena Sport.
16:50
Ionuț Radu, interviu în presa din Spania înaintea meciului cu Real Madrid. Cum a ajuns la Celta Vigo și ce l-a uluit în Anglia # Antena Sport
Ionuț Radu este în prezent unul dintre cei mai în formă jucători români care evoluează peste hotare. Portarul se află și pe lista preliminară a selecționerului Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia, iar vineri va da piept cu Real Madrid. Într-un interviu acordat pentru presa din Spania, internaționalul român a explicat cum a ajuns în […] The post Ionuț Radu, interviu în presa din Spania înaintea meciului cu Real Madrid. Cum a ajuns la Celta Vigo și ce l-a uluit în Anglia appeared first on Antena Sport.
16:40
Universitatea Craiova se va deplasa în ultima etapă a sezonului regular pe terenul celor de la Rapid București, la doar câteva zile după ce a obținut calificarea în semifinalele Cupei României. Filipe Coelho a fost suspendat pentru această dispută, iar tehnicianul formației din Bănie și-a strigat nemulțumirea la conferința de presă premergătoare jocului. Filipe Coelho […] The post Filipe Coelho a răbufnit înaintea meciului cu Rapid: „Viața nu e corectă uneori” appeared first on Antena Sport.
16:30
Ștefan Baiaram sau Carlos Mora sunt cei mai căutaţi jucători de la Universitatea Craiova. Cei doi cel mai probabil vor pleca din vară de la Universitatea Craiova. Impresarul Mihăiţă Pleşan susţine că a dus la club multe oferte bune pentru cei doi, dar Mihai Rotaru nu-i lasă încă să plece. Pentru Ştefan Baiaram au existat […] The post S-a aflat ce oferte sunt pentru Ştefan Baiaram şi Carlos Mora. “Din Top 5 Europa” appeared first on Antena Sport.
16:30
Accidentarea lui Cristiano Ronaldo, mai serioasă decât se aștepta! Anunțul antrenorului starului portughez # Antena Sport
Cristiano Ronaldo a suferit o accidentare în zona coapsei după ultimul meci disputat în tricoul lui Al-Nassr, iar problemele pe care le are jucătorul de 41 de ani nu sunt atât de simple. Jorge Jesus, tehnicianul formației din Riad, a transmis că “CR7” va merge în Spania pentru a se recupera alături de fizioterapeutul său […] The post Accidentarea lui Cristiano Ronaldo, mai serioasă decât se aștepta! Anunțul antrenorului starului portughez appeared first on Antena Sport.
16:20
Gigi Becali a decis! Care sunt primii jucători de la FCSB cărora li se vor prelungi contractele # Antena Sport
FCSB a intrat în istorie, după ce a ratat pentru prima dată accederea în play-off-ul Ligii 1. Chiar și așa, campioana ultimelor două sezoane va lupta pentru calificarea în UEFA Conference League, iar conducerea pregătește deja strategia pentru viitoarea stagiune. Gigi Becali a decis care sunt primii jucători care vor beneficia de prelungirea contractelor. Primul […] The post Gigi Becali a decis! Care sunt primii jucători de la FCSB cărora li se vor prelungi contractele appeared first on Antena Sport.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.