Astronautul Jim Lovell, comandantul misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani: „Houston, avem o problemă”

Adevarul.ro, 9 august 2025 09:00

Astronautul american Jim Lovell, comandantul celebrei misiuni lunare Apollo 13 a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat vineri, 8 august, NASA.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
13:15
Șefii Consiliului Județean (CJ) Iași s-au aflat zece zile în Japonia, cheltuind 8.400 de euro din bani publici. Potrivit oficialilor, deplasarea a avut ca scop promovarea județului ca destinație de turism și investiții și schimb de bune practici cu instituțiile publice japoneze.
13:15
Autoritățile transmit că sâmbătă dimineață, 9 august, a fost reluată misiunea de stingere a incendiului din zona localității Chilia Veche, la fața locului aflându-se trei elicoptere Black Hawk, peste 30 de cadre și 11 mijloace de intervenție.
Acum 10 minute
13:30
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat sâmbătă, 9 august, șantierul viitorului spital care se construiește la Tecuci. Investiția aparține Consiliului Județean Galați și va deservi peste 120.000 de locuitori.
13:30
Trei persoane au fost rănite sâmbătă, 9 august, într-un schimb de focuri în Times Square, unul dintre cele mai populare locuri turistice din lume
Acum 30 minute
13:00
O femeie care susține că este fiica secretă a legendarului artist Freddie Mercury a vorbit pentru prima dată despre povestea ei.
Acum o oră
12:45
O simulare uluitoare arată ce se întâmplă în corp atunci când renunțăm la zahăr timp de două săptămâni. Dacă vrem să adoptăm astfel de schimbări alimentare, este important să consultăm un medic.
12:45
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a oferit sâmbătă, 9 august, noi informații despre stadiul lucrărilor la Planșeul Unirii.
12:45
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa un autoturism de lux căutat de către autorităţile din Polonia.
12:30
Liderul rus Vladimir Putin i-a transmis lui Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, că Rusia va opri acțiunile militare din Ucraina în schimbul unor concesii teritoriale din partea Kievului și al recunoașterii internaționale a teritoriilor ocupate, a relatat WSJ.
Acum 2 ore
12:15
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, sâmbătă, în curtea unei fabrici din municipiul Arad iar două persoane au decedat, echipele de salvare fiind la fața locului.
12:00
Fiica liderului nord-coreean Kim Jong-un este prezentă tot mai des la evenimente oficiale, alături de tatăl său. Oficialii serviciilor de informații acordă o atenție deosebită acestei tinere pe care o consideră cea mai probabilă succesoare a tatălui său.
12:00
Sportivul Avram Iancu a încheiat cursa de înot prin care şi-a propus să străbată Canalul Main, din Germania, între fluviile Rin şi Dunăre. Este primul om din lume care a traversat înot Europa pe principalele cursuri de apă, de la Marea Nordului la Marea Neagră.
11:45
Un tânăr în vârstă de 22 ani a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru agresiune. Femeia care l-a îngrijit până la 18 ani a apelat în cele din urmă la poliție, după ce tânărul, care apela frecvent la aceasta pentru bani, a devenit agresiv.
11:30
Înalți oficiali ucraineni, americani și europeni au stabilit să aibă o întrevedere în Marea Britanie înainte de summitul planificat săptămâna viitoare între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, a relatat vineri Axios, citând trei surse la curent cu aceste planuri.
11:30
11:30
Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a avut sâmbătă, 9 august, un accident la Timișoara Super Rally.
Acum 4 ore
11:15
Italienii au reacționat cu furie după ce site-ul britanic Good Food a publicat o rețetă pentru un preparat tradițional, care nu includea ingredientele originale corecte și părea să-l minimalizeze ca fiind o mâncare rapidă.
11:00
Nemak, un gigant din industria auto, se pregătește să investească în piața din România. Compania dorește să cumpere afacerea Georg Fischer (GF) cu componente ușoare din țara noastră.
10:30
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a avertizat sâmbătă, 9 august, că se confruntă cu un deficit de personal care se acutizează an de an.
10:30
Ucraina nu va renunța la teritoriu, a transmis președintele ucrainean Volodimir Zelenski, înaintea întâlnirii dintre Trump și Putin, care va avea loc vinerea viitoarea, în Alaska.
10:15
Potrivit surselor, există suspiciuni de sabotaj din partea Rusiei în cazul petrolului contaminat livrat în România din Azerbaidjan, pentru rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom.
10:15
Un accident a avut loc sâmbătă, 9 august, pe Autostrada A1, pe sensul Lugoj-Timișoara. O mașină s-a izbit violent de un parapet, iar o persoană a necesitat îngrijiri medicale la fața locului.
10:15
Există plaje în România cu steag albastru, primit pentru curățenie, siguranță și protecția mediului.
10:00
Alexandru Muraru, un tânăr polițist din Vrancea, a murit la doar 22 de ani. El a căzut de pe capota unei mașini, din cauza unui joc inconștient. Tânărul lucra la Poliția Transporturi Feroviare și era student la Drept. De asemenea, a fost handbalist de performanță.
09:45
OpenAI a anunțat joi, 7 august, lansarea modelului ChatGPT-5, o versiune care promite rezultate mai bune în sarcini precum răspunsul la întrebări legate de sănătate, scrierea și generarea de coduri informatice.
09:30
Tânăra de 26 de ani a fost desemnată „cea mai bună jucătoare româncă a anului” de două ori.
Acum 6 ore
09:00
09:00
În timp ce lumea marchează cea de-a 80-a aniversare a primei utilizări a unei arme nucleare, în orașul japonez Hiroshima, experții avertizează că lumea se află mai aproape ca niciodată de o nouă utilizare a armelor nucleare.
09:00
Astronautul american Jim Lovell, comandantul celebrei misiuni lunare Apollo 13 a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat vineri, 8 august, NASA.
08:45
Meteorologii au anunțat sâmbătă, 9 august, că, începând cu ora 12:00, intră în vigoare o avertizare de cod galben de caniculă, valabilă pentru 21 de județe. Începând de duminică, intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă, valabil în șase județe.
08:30
08:30
Donald Trump a declarat că orice acord de pace între Ucraina și Rusia ar implica schimburi de teritorii, în timp ce a stabilit data și locul discuțiilor cu Vladimir Putin.
08:30
Palestinienii resping planul premierului israelian Benjamin Netanyahu de ocupare totală a orașului Gaza, privindu-l cu un amestec de teamă și sfidare.
08:30
În decurs de trei zile, între 6 și 9 august 1945, aproape 300.000 de oameni, majoritatea civili, și-au pierdut viața în urma unui atac fără precedent în istoria omenirii. În zorii unei noi ere, cele două explozii au zguduit nu doar pământul Japoniei, ci și conștiința întregii umanități.
08:15
Modificările survenite în legislație care se aplică de la 1 august 2025 în sectorul sanitar au născut multe nelămuriri în rândul medicilor. Pentru co-asigurații rămași fără asigurare și pacienții asigurați prin prisma includerii într-un program național de sănătate anumite servicii sunt incerte.
08:15
Președintele SUA, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vinerea viitoare în Alaska pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina.
08:00
Acum 8 ore
07:15
Lista completă a cheltuielilor din subvenții pe primele șase luni ale anului arată că unele partide au cheltuit constant mai mulți bani decât au primit.
07:15
06:45
Un grup de forțe speciale de elită se află în spatele unui șir de atacuri îndrăznețe în spatele liniilor inamice, cel mai recent având loc în regiunea de graniță Sumî, unde Rusia a lansat o ofensivă pentru a construi o zonă-tampon, relatează The Telegraph.
06:15
Descoperă bobul în straturi – tunsoarea chic și versatilă care adaugă volum, mișcare și un efect instant de întinerire. Sfaturi de styling și întreținere de la un hairstylist popular.
05:45
De data asta, un summit Donald Trump-Vladimir Putin s-ar putea concretiza. După ce propuneri anterioare în acest sens au fost amânate, acum conjunctura ar putea fi diferită, în condițiile în care ambii lideri au propriile obiective, mai mult sau mai puțin realiste.
Acum 12 ore
05:15
Reforma pensiilor speciale, despre care se vorbește de atât de mult timp din cauza inechităților din sistemul de pensii publice, ar reduce drastic veniturile pensionarilor din sistem, dată fiind raportarea la venitul net al salariilor aflate în plată, nu la venitul brut.
04:45
În exclusivitate pentru Adevărul, dr. Radu Serescu, medic oncolog, a vorbit deschis despre propriul diagnostic, în timp ce alți specialiști au tras semnale de alarmă.
04:15
Bugetarii care gestionează fonduri europene vor avea salarii majorate procentual în funcție de performanță, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) elaborând în acest sens un proiect de act normativ.
03:45
Cluj-Napoca și Oradea vor fi legate complet prin Autostrada Transilvania (A3) cel mai devreme în 2031, însă unele dintre sectoarele autostrăzii aflate în șantier ar putea fi finalizate chiar în acest an.
02:45
Liderii PSD se vor reuni luni pentru a decide viitorul coaliției de guvernare. Social-democrații vor să rămână la putere, însă încearcă să amâne alegerile pentru Primăria Capitalei până în primăvara anului viitor, susțin surse politice pentru Adevărul.
02:15
Află cum un gest banal de dimineață — un pahar de apă înainte de cafea — poate reduce riscul atacurilor de cord și AVC-urilor, obicei recomandat de cardiologi.
01:45
Noua pastilă zilnică orforglipron promite să ajute pacienții să piardă până la 12% din greutatea corporală în 72 de săptămâni, oferind o alternativă orală inovatoare la tratamentele injectabile împotriva obezității.
01:15
Cum gestionăm expunerea corporală în relația cu copilul? Psihologii vorbesc despre imagine de sine, limite sănătoase și sensibilitatea etapelor de dezvoltare ale acestuia. În primii ani, corpul părintelui devine reper și sursă de învățare pentru cel mic.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.