Cât de mici ar ajunge pensiile magistraților dacă se aplică reforma pensiilor speciale
Adevarul.ro,
9 august 2025 05:15
Reforma pensiilor speciale, despre care se vorbește de atât de mult timp din cauza inechităților din sistemul de pensii publice, ar reduce drastic veniturile pensionarilor din sistem, dată fiind raportarea la venitul net al salariilor aflate în plată, nu la venitul brut.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
09:00
Fanii lui Dinamo, trivialități la adresa lui Ion Iliescu. „Imnul Golanilor”, intonat cu patos de ultrași # Adevarul.ro
Fostul președinte a decedat marți, la 95 de ani.
09:00
„Un război nuclear bate la ușă”. Experții avertizează, la 80 de ani de la Hiroshima și Nagasaki # Adevarul.ro
În timp ce lumea marchează cea de-a 80-a aniversare a primei utilizări a unei arme nucleare, în orașul japonez Hiroshima, experții avertizează că lumea se află mai aproape ca niciodată de o nouă utilizare a armelor nucleare.
09:00
Astronautul Jim Lovell, comandantul misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani: „Houston, avem o problemă” # Adevarul.ro
Astronautul american Jim Lovell, comandantul celebrei misiuni lunare Apollo 13 a decedat la vârsta de 97 de ani, a anunțat vineri, 8 august, NASA.
Acum 30 minute
08:45
Vremea se încălzește din nou. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă în 21 de județe # Adevarul.ro
Meteorologii au anunțat sâmbătă, 9 august, că, începând cu ora 12:00, intră în vigoare o avertizare de cod galben de caniculă, valabilă pentru 21 de județe. Începând de duminică, intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă, valabil în șase județe.
Acum o oră
08:30
Dan Șucu, victorie mare în justiția italiană. Contestatarii românului, puși cu botul pe labe # Adevarul.ro
Omul de afaceri a cumpărat clubul Genoa la finalul anului trecut.
08:30
Teritoriile care ar putea fi obiectul unui schimb între Rusia și Ucraina. Trump: „Vor avea loc unele schimburi în beneficiul ambelor părți” # Adevarul.ro
Donald Trump a declarat că orice acord de pace între Ucraina și Rusia ar implica schimburi de teritorii, în timp ce a stabilit data și locul discuțiilor cu Vladimir Putin.
08:30
Palestinienii îl înfruntă pe Netanyahu care vrea să ocupe total Gaza. „Prefer să mor aici. Nu voi pleca niciodată” # Adevarul.ro
Palestinienii resping planul premierului israelian Benjamin Netanyahu de ocupare totală a orașului Gaza, privindu-l cu un amestec de teamă și sfidare.
08:30
Zilele când moartea a coborât din cer. Povestea cumplită a unui atac fără precedent în istoria umanității # Adevarul.ro
În decurs de trei zile, între 6 și 9 august 1945, aproape 300.000 de oameni, majoritatea civili, și-au pierdut viața în urma unui atac fără precedent în istoria omenirii. În zorii unei noi ere, cele două explozii au zguduit nu doar pământul Japoniei, ci și conștiința întregii umanități.
08:15
Servicii incerte pentru pacienții fără venituri incluși în programele de sănătate. „Cine stabilește complicațiile?” # Adevarul.ro
Modificările survenite în legislație care se aplică de la 1 august 2025 în sectorul sanitar au născut multe nelămuriri în rândul medicilor. Pentru co-asigurații rămași fără asigurare și pacienții asigurați prin prisma includerii într-un program național de sănătate anumite servicii sunt incerte.
08:15
Președintele SUA, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vinerea viitoare în Alaska pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina.
Acum 2 ore
08:00
Ianis Hagi, la un pas de un transfer de zile mari la Universitatea Craiova. S-a aflat planul lui Mihai Rotaru # Adevarul.ro
Românul e liber de contrat de două luni.
07:15
Pe ce au dat partidele parlamentare banii de la stat în prima jumătate a anului. Cheltuielile care au dus la depășirea subvențiilor lunare # Adevarul.ro
Lista completă a cheltuielilor din subvenții pe primele șase luni ale anului arată că unele partide au cheltuit constant mai mulți bani decât au primit.
07:15
Transferul lui Dennis Man s-a făcut. Internaționalul român pleacă din Italia pentru vizita medicală # Adevarul.ro
Sumă consistentă plătită de noul club al fotbalistului tricolori.
Acum 4 ore
06:45
Unitatea de forțe speciale care a băgat spaima în ruși. Culisele unor operațiuni spectaculoase în spatele frontului # Adevarul.ro
Un grup de forțe speciale de elită se află în spatele unui șir de atacuri îndrăznețe în spatele liniilor inamice, cel mai recent având loc în regiunea de graniță Sumî, unde Rusia a lansat o ofensivă pentru a construi o zonă-tampon, relatează The Telegraph.
06:15
Bobul în straturi: tunsoarea care îți șterge 10 ani de pe chip și îți dă un aer fresh instant, recomandată de un hairstylist celebru # Adevarul.ro
Descoperă bobul în straturi – tunsoarea chic și versatilă care adaugă volum, mișcare și un efect instant de întinerire. Sfaturi de styling și întreținere de la un hairstylist popular.
05:45
Ce se ascunde în spatele summit-ului Trump-Putin. Cele mai optimiste, respectiv pesimiste scenarii # Adevarul.ro
De data asta, un summit Donald Trump-Vladimir Putin s-ar putea concretiza. După ce propuneri anterioare în acest sens au fost amânate, acum conjunctura ar putea fi diferită, în condițiile în care ambii lideri au propriile obiective, mai mult sau mai puțin realiste.
05:15
Cât de mici ar ajunge pensiile magistraților dacă se aplică reforma pensiilor speciale # Adevarul.ro
Reforma pensiilor speciale, despre care se vorbește de atât de mult timp din cauza inechităților din sistemul de pensii publice, ar reduce drastic veniturile pensionarilor din sistem, dată fiind raportarea la venitul net al salariilor aflate în plată, nu la venitul brut.
Acum 6 ore
04:45
Povestea unui medic oncolog care a devenit pacient. Importanța nutriției în tratarea cancerului # Adevarul.ro
În exclusivitate pentru Adevărul, dr. Radu Serescu, medic oncolog, a vorbit deschis despre propriul diagnostic, în timp ce alți specialiști au tras semnale de alarmă.
04:15
Bugetarii care gestionează fonduri europene vor fi răsplătiți în funcție de performanță # Adevarul.ro
Bugetarii care gestionează fonduri europene vor avea salarii majorate procentual în funcție de performanță, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) elaborând în acest sens un proiect de act normativ.
03:45
Viaductele spectaculoase de pe Autostrada Transilvania. Cum arată cel mai avansat șantier al autostrăzii A3 # Adevarul.ro
Cluj-Napoca și Oradea vor fi legate complet prin Autostrada Transilvania (A3) cel mai devreme în 2031, însă unele dintre sectoarele autostrăzii aflate în șantier ar putea fi finalizate chiar în acest an.
Acum 8 ore
02:45
Miza ședinței PSD de luni: amânarea alegerilor pentru Primăria Capitalei. Liderii din țară, deranjați de tandemul USR-Nicușor Dan | SURSE # Adevarul.ro
Liderii PSD se vor reuni luni pentru a decide viitorul coaliției de guvernare. Social-democrații vor să rămână la putere, însă încearcă să amâne alegerile pentru Primăria Capitalei până în primăvara anului viitor, susțin surse politice pentru Adevărul.
02:15
Gestul banal de dimineață care reduce riscul atacurilor de cord și AVC-urilor. Cum să previi formarea cheagurilor de sânge # Adevarul.ro
Află cum un gest banal de dimineață — un pahar de apă înainte de cafea — poate reduce riscul atacurilor de cord și AVC-urilor, obicei recomandat de cardiologi.
01:45
Noua pastilă zilnică care promite să te ajute să slăbești 12% din greutate – o revoluție în lupta cu obezitatea # Adevarul.ro
Noua pastilă zilnică orforglipron promite să ajute pacienții să piardă până la 12% din greutatea corporală în 72 de săptămâni, oferind o alternativă orală inovatoare la tratamentele injectabile împotriva obezității.
01:15
Stăm sau nu dezbrăcați în fața copiilor? Până la ce vârsta e normal să ne vadă goi. Sfatul psihologilor # Adevarul.ro
Cum gestionăm expunerea corporală în relația cu copilul? Psihologii vorbesc despre imagine de sine, limite sănătoase și sensibilitatea etapelor de dezvoltare ale acestuia. În primii ani, corpul părintelui devine reper și sursă de învățare pentru cel mic.
Acum 12 ore
00:45
Cât de brutali erau foștii grăniceri de pe Fâșia verde: „În sat, unii păreau oameni model. La pichet, deveneau diavoli” # Adevarul.ro
Numeroși români au păstrat amintirile tulburătoare ale abuzurilor la care au fost supuși ori au devenit martori, în timpul încercărilor temerare de a părăsi România, trecând „fâșia verde” din vestul României spre fosta Iugoslavie.
00:15
9 august: A fost detonată cea de-a doua bombă atomică deasupra orașului japonez Nagasaki # Adevarul.ro
La 9 august 1945, a fost detonată cea de-a doua bombă atomică deasupra orașului japonez Nagasaki. În aceiași zi, în 1963 s-a născut celebra cântăreaţă Whitney Houston, iar în 1991 a murit pianista Cella Delavrancea.
00:15
„Colosseumul din România”, redeschis după trei ani de lucrări. Fața complet schimbată a Amfiteatrului din Sarmizegetusa # Adevarul.ro
După aproape trei ani în care s-a aflat în șantier de conservare și restaurare, Amfiteatrul antic din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unul dintre cele mai valoroase monumente din vremea romanilor, a fost redeschis publicului.
00:00
Protest pe 10 august în Piața Victoriei la 7 ani distanță de la violențele Jandarmeriei. „Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026” # Adevarul.ro
La șapte ani de la intervențiile violente ale Jandarmeriei împotriva protestului diasporei din 10 august 2018, organizația „Corupția Ucide” anunță o manifestație în Piața Victoriei, duminică, ora 19:00.
8 august 2025
23:45
China deschide primul mall dedicat roboților umanoizi. Se pot cumpăra „servitori” sau „fotbaliști” din metal și silicon. Cât costă și ce pot face # Adevarul.ro
China face un pas major spre viitorul tehnologic prin deschiderea primului centru comercial dedicat exclusiv roboților umanoizi. Robot Mall, inaugurat la Beijing, oferă consumatorilor roboți capabili să servească masa, să cânte la pian, să scaneze produse sau să joace fotbal.
23:30
„Coralul” misterior descoperit pe Marte dezvăluie secrete despre trecutul planetei roșii. Cercetătorii NASA au fost uimiți # Adevarul.ro
Roverul Curiosity al NASA a surprins o fotografie remarcabilă cu o rocă mică, ce pare a avea forma unui coral, în craterul Gale de pe Marte. Deși la prima vedere obiectul a stârnit uimire, cercetătorii au deslușit rapid misterul imaginilor primite de pe planeta roșie.
23:00
Atac brutal în sectorul 3 din București: O femeie a fost înjunghiată pe stradă. Agresorul, reținut pentru tentativă de omor # Adevarul.ro
O femeie în vârstă de aproximativ 48 de ani a fost înjunghiată vineri seara pe o stradă din Sector 3, București, în zona Bulevardului Basarabia. Atacul a avut loc aparent fără motiv, iar victima a suferit o leziune în zona spatelui și a fost transportată de urgență la spital.
22:45
Scandalul PSD-USR se extinde. Senatorul Daniel Zamfir pretinde că niciun proiect nu va mai fi aprobat în Guvern fără acordul PSD. ”Deciziile coaliției, doar în consens” # Adevarul.ro
Scandalul PSD–USR se amplifică, după ce liderul senatorilor social-democrați, Daniel Zamfir, a declarat că niciun proiect nu va mai trece prin Guvern fără acordul PSD. Afirmația, făcută pe fondul tensiunilor provocate de refuzul USR de a susține declararea doliului național.
22:30
Îngrijorare la vârful PNL. Ciprian Ciucu se teme că PSD pregătește ieșirea de la guvernare. „Sper să nu fie un pretext” # Adevarul.ro
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, avertizează că PSD ar putea căuta un pretext pentru a ieși din coaliția de guvernare. Într-o intervenție la Digi24, Ciucu a subliniat că social-democrații sunt „abili” și acționează doar atunci când urmăresc un câștig politic.
22:15
Horoscop sâmbătă, 9 august. Nativii unei zodii vor avea parte de surprize mai puțin plăcute # Adevarul.ro
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de sâmbătă, 9 august.
22:15
Românii din Cernăuți cer sprijin pentru salvarea școlilor cu predare în limba română. Răspunsul Oanei Țoiu # Adevarul.ro
Comunitatea românească din Ucraina a apelat la Ministerul de Externe al României să intervină pentru menținerea învățământului în limba română.
22:15
Bujduveanu taie din privilegii la Primăria Capitalei: 1 milion de euro economisiți după scăderea salariilor generoase. Urmează concedieri masive la Poliția locală # Adevarul.ro
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță o economisire de peste 1 milion de euro pe an la buget, după ce a redus salariile uriașe ale directorilor și indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație. Edilul consideră „aberant” un salariu de 8 mii de euro.
22:00
Un polițist din Sebeș a salvat o tânără româncă de la înec în Creta. „Adevărații eroi nu poartă întotdeauna pelerine” # Adevarul.ro
Un polițist de la Serviciul Rutier din Sebeș, aflat în concediu în Creta, a salvat o tânără româncă de 20 de ani, luată de valuri și dusă în larg.
22:00
Un tren a izbit cu viteză mare o autoutilitară aflată pe o trecere la nivel cu calea ferată în apropiere de orașul Cracovia din Polonia, vinerea trecută, iar în mod miraculos nimeni nu a fost rănit.
21:45
Jaf istoric în Anglia! O grupare de români au furat 50 de milioane de lire sterline de la Fiscul britanic. Au loc arestări în România # Adevarul.ro
O grupare organizată de români a reușit să spargă aproape 100.000 de conturi ale Fiscului britanic și să fure aproape 50 de milioane de lire sterline, într-un jaf cibernetic fără precedent. Incidentul a declanșat un uriaș scandal în Marea Britanie.
21:30
Agentul avea o fetiță în vârstă de numai trei ani.
21:30
Plata eșalonată pe 10 ani a pensiilor private – avantaje și dezavantaje. Ce spun experții # Adevarul.ro
Proiectul de lege privind plata eșalonată pe 10 ani a pensiilor private a stârnit ample controverse, economiștii și avocații consultați de „Adevărul” prezentând principalele avantaje și dezavantaje ale actului normativ.
21:30
Summitul Trump - Putin ar putea redesena harta Europei de Est, avertizează presa germană # Adevarul.ro
Un editorialist al unei publicații germane avertizează că posibila întrevedere dintre Donald Trump și Vladimir Putin ar putea avea consecințe majore asupra granițelor din Europa de Est, nu doar asupra Ucrainei.
21:30
Lovitură inedită pe teritoriul Rusiei. Ucrainenii au aruncat în aer un pod cu ajutorul muniției rusești # Adevarul.ro
Ucrainenii ar reușit să arunce în aer un pod de pe teritoriul Rusiei detonând mine amplasate chiar de ruși, o premieră pe front, relatează publicația de specialitate Militarnyi.
21:15
Ucraineni evacuați din orașul bombardat Herson. Kievul lovește o brigadă rusă în Krasnodar: 12 soldați uciși # Adevarul.ro
Ucraina evacuează civili din Herson sub bombardamente rusești. În același timp, forțele ucrainene au lansat un atac asupra regiunii Krasnodar, ucigând 12 soldați ruși.
21:15
Misiune de urgență în Grecia: Pompierii români au fost mobilizați pentru a stinge incendii greu de controlat în regiunea Attica # Adevarul.ro
Pompierii români au intervenit vineri pentru prima dată în misiunea de stingere a unui incendiu de vegetație izbucnit în regiunea Attica de Est, Grecia. Cu șapte autospeciale și un rezervor de 30.000 de litri, echipele se confruntă cu un teren dificil și condiții meteo nefavorabile.
21:00
Ilie Bolojan le-a dat ordin miniștrilor să-și publice declarațiile de avere și interese, pentru transparență totală # Adevarul.ro
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut tuturor miniștrilor să transmită și să publice pe site-urile oficiale ale ministerelor declarațiile de avere și de interese depuse după numirea în funcție, în cadrul unui apel pentru transparență și integritate în Guvern.
20:45
„Înghețarea” războiului din Ucraina ar putea fi aproape, susține Donald Tusk, înainte de întâlnirea între Trump și Putin # Adevarul.ro
O posibilă „înghețare” a războiului din Ucraina ar putea fi iminentă, a declarat vineri premierul polonez Donald Tusk, în condițiile în care Casa Albă și Kremlinul fac demersuri pentru organizarea, în următoarele zile, a unui summit la nivel înalt între Donald Trump și Vladimir Putin.
20:30
Zeci de voluntari sud-americani se îndreaptă spre frontul din Ucraina. Ce îi motivează să lupte # Adevarul.ro
Numărul voluntarilor străini care se înrolează în armata ucraineană este în creștere, 40% dintre aceștia provenind doar din America de Sud, potrivit unor cifre dezvăluite de presa ucraineană.
20:30
O pastilă revoluționară pentru slăbit schimbă lupta împotriva obezității. Pacienții pierd până la 12 kilograme în câteva săptămâni # Adevarul.ro
Un nou medicament dezvoltat de compania farmaceutică Eli Lilly promite să revoluționeze tratamentul obezității. Pastila oferă pacienților o alternativă la injecțiile pentru slăbit. Studiile clinice au arătat că orforglipron, administrat zilnic, poate determina o pierdere în greutate medie de 12 kg.
20:15
Dominic Fritz a vorbit despre relația complicată cu PSD din coaliție: „Nu este singura înjurătură pe care ne-am luat-o” # Adevarul.ro
Liderul USR, Dominic Fritz, a vorbit despre tensiunile din coaliția de guvernare, în special despre relația dificilă cu PSD. El a subliniat nevoia urgentă de reforme și a criticat tonul agresiv folosit în dezbaterile politice.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.