Birta despre consilierul PNL care a deschis un parc zoo ilegal: „Este un om foarte onest”
Bihoreanul,
12 august 2025 19:00
Primarul PNL al Oradiei, Florin Birta, șef pe linie de partid al omului de afaceri Mihai Torjoc, co-proprietarul grădinii zoologice de la Șinteu, pe care comisarii de mediu au închis-o luni pentru că n-are autorizație, nu ia nicio măsură față de consilier. Edilul a declarat pe BIHOREANUL că știe că Torjoc este un om onest și nu-l consideră vinovat pentru situația creată.
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum 2 ore
22:20
FC Bihor a câștigat cu 2-0 meciul de la Cluj-Napoca, dar a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune (FOTO) # Bihoreanul
Formația FC Bihor s-a calificat în play-off-ul Cupei României, după ce, marți seara, s-a impus cu scorul de 2-0, la Cluj-Napoca, pe terenul gazdelor de la Viitorul. Meciul a avut nevoie de prelungiri, la finele celor 90 de minute de joc scorul fiind egal, 0-0. În prelungiri au marcat însă Andreas Chirițoiu și Ionuț Ban, iar bihorenii mai au un tur până la faza grupelor.
Acum 4 ore
21:30
Doi orădeni au participat la tabăra „Casa științei”, unde, pe lângă și chimie și mate, au cules pepite de aur și au căutat stele căzătoare (FOTO) # Bihoreanul
Doi orădeni au luat parte la tabăra „Casa științei” dedicată tinerilor, organizată în Pensiunea Dacica din apropierea Cetății dacice Costești - Blidaru, în perioada 1- 8 august. Aici, adolescenții, pe lângă aprofundarea chimiei și a matematicii, au cules pepite de aur cu șaitrocul din albia pârâului, au căutat meteoriți și au asistat la focuri de tabără, făcute atât din lemn cât și din reacții chimice.
20:10
Rata șomajului în județul Bihor a fost, în luna iulie 2025, de 1,98%, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Indicatorul este în scădere cu 0,07 puncte procentuale față de luna precedentă, când se situa la 2,05%.
Acum 6 ore
19:30
Folk pentru copii și tineri: Orădeanul Andrei Arad a câștigat trofeul Festivalului „Seri Eminesciene” (FOTO) # Bihoreanul
Orădeanul Andrei Arad a obținut marele trofeu al Festivalului-Concurs de muzică folk pentru copii și tineret „Seri Eminesciene” 2025, desfășurat la Ipotești în perioada 8–10 august. Câștigătorul a interpretat o piesă compusă de el, pe versuri de Mihai Eminescu.
19:00
Birta despre consilierul PNL care a deschis un parc zoo ilegal: „Este un om foarte onest” # Bihoreanul
Primarul PNL al Oradiei, Florin Birta, șef pe linie de partid al omului de afaceri Mihai Torjoc, co-proprietarul grădinii zoologice de la Șinteu, pe care comisarii de mediu au închis-o luni pentru că n-are autorizație, nu ia nicio măsură față de consilier. Edilul a declarat pe BIHOREANUL că știe că Torjoc este un om onest și nu-l consideră vinovat pentru situația creată.
18:40
Realizează încărcarea/descărcarea materiilor prime din mijloacele de transport în depozit, sortarea lor în funcție de calitate și depozitarea acestora în zonele indicate.
18:20
Nicușor Dan, mesaj înaintea întâlnirii dintre Donald Trump și Vladimir Putin: „Pacea nu se poate construi fără Ucraina” # Bihoreanul
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu câteva zile înainte de întâlnirea dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele rus Vladimir Putin, spunând că salută eforturile liderului de la Casa Albă pentru încheierea războiului, dar subliniind că „pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale ale acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul”.
18:00
Oradea va fi săptămâna viitoare capitala Europei în materie de polo juniori, întrucât aici se va desfăşura, în perioada 18 – 24 august, turneul final al Campionatului European U18. Competiția va avea loc la Bazinul Ioan Alexandrescu, iar între participante se regăseşte şi echipa României. Jumătate din lotul tricolorilor este alcătuit din poloişti orădeni.
Acum 8 ore
16:40
Episcopia Oradiei a preluat biserica Sf. Spiridon din Rogerius: „Ocupantul abuziv” a făcut declarații „calomniatoare și evident mincinoase” # Bihoreanul
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunțat marți că a fost pusă în aplicare decizia definitivă pentru evacuarea „ocupantului abuziv” din biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei din Oradea, situată pe strada Corneliu Coposu nr. 12D. Preluarea bisericii a fost făcută fără ca preotul caterisit Ciprian Mega să fie prezent.
16:30
Bonurile de masă reprezintă un beneficiu extrasalarial extrem de popular în România, atât printre angajați, cât și pentru angajatori, datorită regimului fiscal avantajos. Însă apare adesea întrebarea: poate orice firmă, indiferent de numărul de angajați, să acorde bonuri de masă? Răspunsul este, în principiu, da, dar cu anumite condiții legale și operaționale pe care angajatorul trebuie să le îndeplinească.
16:20
Fotbalistul Cristiano Ronaldo a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodríguez. Cât ar valora inelul de logodnă # Bihoreanul
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodríguez, partenera sa de circa 9 ani. Cei doi și-au anunțat logodna în 11 august, printr-o postare a Georginei pe Instagram în care își arată spectaculosul inel cu diamant, estimat de experți la câteva milioane de euro.
Acum 12 ore
15:30
Pompierii orădeni au intervenit marți, 12 august, la stingerea unui incendiu izbucnit în Palota, comuna Sântandrei, la o firmă, reușind să salveze o hală din apropiere. Flăcările au mistuit în schimb circa 1.5 tone de deșeuri depozitate în curtea societății.
15:20
Polițiști și echipaje medicale s-au deplasat marți după amiaza pe centura Oșorhei, unde s-a produs un accident în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Bihor, trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
15:10
Bloc nou construit prin ANL în Borș. Cele 24 de locuințe vor fi închiriate tinerilor până în 35 de ani (FOTO) # Bihoreanul
ANL a recepționat noul bloc construit în comuna bihoreană Borș, cu 24 de locuințe, destinate închirierii către tinerii până în 35 de ani. Construirea clădirii a început în urmă cu patru ani, în precedentul mandat al lui Cseke Attila la conducerea Ministerului Dezvoltării, în subordinea căruia se află Agenția Națională de Locuințe.
14:20
Reabilitarea clădirilor Colegiului Mihai Eminescu din Oradea a fost scoasă la licitaţie pentru 12,15 milioane euro. Află cât vor plăti orădenii! # Bihoreanul
Primăria Oradea a scos săptămâna trecută la licitaţie lucrările de reabilitare energetică a clădirilor Colegiului Naţional Mihai Eminescu. Lucrările, în valoare de 12,15 milioane euro, cofinanţate din fonduri europene, vor trebui finalizate în termen de 36 de luni.
14:00
România luptă cu Macedonia de Nord, la Oradea Arena, pentru calificarea în faza următoare a preliminariilor FIBA Basketball World Cup # Bihoreanul
Reprezentativa de baschet masculin a României luptă la Oradea pentru a ajunge în calificările FIBA Basketball World Cup 2027. După ce au întrecut săptămâna trecută Ungaria, în faza a doua a precalificărilor, tricolorii vor întâlni miercuri seara, de la ora 19, Macedonia de Nord, iar o victorie le-ar asigura calificarea pentru faza următoare. Meciul va avea loc în Oradea Arena, iar organizatorii aşteaptă cât mai mulţi suporteri ai „vulturilor” în tribune.
13:20
Sf. Maria Mare va fi sărbătorită la Mănăstirea Izbuc cu mai multe rugăciuni și slujbe. Cei prezenți vor primi pachete cu mâncare # Bihoreanul
Mănăstirea Izbuc îi așteaptă pe credincioși să celebreze Sf. Maria Mare, sărbătoare cunoscută și ca Adormirea Maicii Domnului. Joi și vineri vor avea loc mai multe rugăciuni, procesiune la izvor, maslu și liturghii, și în prezența episcopului Sofronie Drincec și a unui sobor de preoți. De asemenea, cei prezenți vor primi pachete cu mâncare.
12:30
Premierul Ilie Bolojan și-a pus în cap să stârpească Polița Locală așa cum a făcut Mao cu vrăbiile în timpul Marelui Salt Înainte. Încă de când era la Primăria Oradiei, a redus la minimum acest serviciu, pe baza unor calcule reci și seci.
11:50
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, valabilă miercuri, 13 august, între orele 12 și 21, care vizează și județul Bihor.
11:00
Scandal privind firma unei liberale de la care a cumpărat microbuze electrice și CJ Bihor. Mălan: „Noi am realizat economii” # Bihoreanul
O firmă din Prahova care a câștigat mai mult de jumătate din contractele pentru livrarea de microbuze electrice școlare la nivel național, aparținând unei liberale din Prahova, este în centrul unui scandal, fiind acuzată că vinde vehiculele la prețuri chiar și duble față de cele de achiziție. CJ Bihor a cumpărat de la această firmă 25 de microbuze electrice în urma unei licitații la care au fost cinci oferte, iar președintele Mircea Mălan afirmă că s-au făcut economii de 7 milioane lei, bani din care a organizat încă o licitație, pentru alte 8 vehicule.
Acum 24 ore
10:20
Refac marcajele. Traficul auto pe strada Oneștilor ar putea reveni la dublu sens de miercuri dimineață (FOTO) # Bihoreanul
Constructorii au finalizat reabilitarea căminelor de vizitare și montarea de capace de canal autonivelante pe strada Oneștilor. Luni după-amiază, executanții au început refacerea marcajelor rutiere. Miercuri dimineață, traficul pe strada Oneștilor ar putea reveni la dublu sens, după aproape trei săptămâni de restricții, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Barcăului și Meșteșugarilor.
09:40
Admitere de toamnă la Universitatea din Oradea: peste 370 de locuri fără taxă disponibile # Bihoreanul
După ce sesiunea de admitere din iulie 2025 s-a încheiat cu 3.260 de candidați admiși la programele de licență și 1.267 la master, Universitatea din Oradea anunță o nouă etapă de înscrieri, între 1 și 12 septembrie 2025. Pentru această sesiune, instituția pune la dispoziția candidaților 293 de locuri la buget pentru programele de licență și 82 de locuri bugetate la master.
09:00
Distracție penală: Poliția Bihor s-a sesizat în cazul viceprimarului care și-a tras concediu medical ca să meargă în vacanță # Bihoreanul
Viceprimarul comunei Girișu de Criș, Călin Pop - care la mijlocul lunii trecute și-a tras fraudulos concediu medical chit că n-avea nici pe naiba, iar asta doar ca să plece în vacanță în Antalya împreună cu edilul șef Dan Babău, încălcând legea ce nu permite ca vicele și primarul să-și ia liber simultan - s-a „încălțat” cu un dosar penal.
08:00
Director pe viață: Liberalii au pregătit un concurs cu dedicație pentru șeful ADP Oradea. Interzis managerilor din sectorul privat! # Bihoreanul
Concurs cu dedicație pentru actualul șef al ADP Oradea, Liviu Andrica, organizat de un consiliu de administrație care nici măcar nu avea voie să-l facă. Primarul Florin Birta a anulat procedura abia după ce BIHOREANUL a intrat pe fir, descoperind că majoritatea condițiilor de calificare erau croite special pentru directorul general și pentru cel economic, ambii fruntași PNL, îngrădind competiția inclusiv prin faptul că nu puteau candida decât manageri de societăți publice, nu și private!
Ieri
20:10
Sesiunea de vară a examenului de maturitate a debutat luni, 11 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar în județul Bihor, s-au înscris 451 de candidați. Nici un candidat nu a lipsit și nici un candidat nu a fost eliminat în prima zi. Vezi când sunt programate celelalte probe.
19:20
Altă amânare! Parcarea cu 500 de locuri de la Spitalul Județean ar putea fi deschisă în septembrie (FOTO) # Bihoreanul
Municipalitatea orădeană a închis luni circulația pe un tronson al străzii Gheorghe Doja, începând de la intersecția cu strada Graurilor, care urcă dealul Ciuperca, și până la cea cu strada Salvării, din fața intrării în viitoarea parcare supraetajată cu 500 de locuri. Intersecția cu strada Salvării urmează să fie transformată într-un sens giratoriu pentru a facilita accesul la viitoarea parcare. Parkingul, realizat în proporție de 90%, ar urma să fie dat în folosință, cel mai probabil, începând cu 1 septembrie.
18:30
Universitatea din Oradea își extinde oferta academică la cel mai înalt nivel, odată cu înființarea a două noi domenii de doctorat: Calculatoare și Tehnologia Informației și Științe politice. Programele vor fi disponibile pentru înscrieri încă din sesiunea de admitere din luna septembrie.
17:50
Totul până la bani: nemulțumiți că nu și-au încasat indemnizațiile, aleșii PNL și AUR din Pomezeu au boicotat ședința Consiliului Local # Bihoreanul
Cea mai recentă ședință a Consiliului Local al comunei Pomezeu nu s-a putut desfășura după ce consilierii celor două partide din opoziție – PNL și AUR – au refuzat să voteze ordinea de zi cu problemele ce urmau să fie dezbătute. „Din păcate, s-au gândit la buzunarele lor”, spune primarul PSD, care recunoaște neplata indemnizațiilor, dar asta pentru că prioritare sunt alte chestiuni.
17:10
Liska Park, porți închise! Garda de Mediu Bihor a sistat activitatea grădinii zoologice private de la Șinteu # Bihoreanul
Grădina Zoologică privată de la Șinteu, despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a fost inaugurată recent, deși nu are autorizațiile necesare funcționării, are începând de luni, 11 august, porțile închise. Garda de Mediu Bihor a făcut un control în Liska Park și a decis sistarea activității.
16:40
Noi „Valuri de bucurie”: 80 de copii și tineri vulnerabili din Bihor au fost la mare prin Asociația Cătunul Verde (FOTO) # Bihoreanul
80 de copii și tineri provenind din medii vulnerabile din Bihor au fost în tabără la mare în perioada 1-9 august, în cadrul proiectului „Valuri de Bucurie 2.0”, inițiat de Asociația Cătunul Verde. Organizația continuă strângerea de fonduri pentru activitățile următoare și pentru tabăra din 2026.
16:20
Fotbaliştii de la FC Bihor debutează în această săptămână şi în noua ediţie a Cupei României. După ce au început campionatul cu două victorii, ei îşi doresc să obţină acum un succes şi în turul III al Cupei României, unde şi-au propus să ajungă în faza grupelor în acest sezon. Marţi, de la ora 17:30, orădenii se vor duela la Cluj Napoca, cu echipa de ligă a III-a Viitorul din localitate.
16:00
Interioo EXXXTRA SUMMER SALE - Pardoseală SPC de la 65 lei/mp și 20% reducere la plăci ceramice premium Made in Spain # Bihoreanul
Până pe 31 august, showroomul din Era Home Center devine locul unde găsești inspirație, calitate și reduceri substanțiale pentru proiectele tale de amenajare. Fie că renovezi sau îți construiești casa de vis, acum e momentul să profiți de ofertele verii la pardoseli SPC și plăci ceramice premium Made in Spain.
15:50
La ultima slujbă în Biserica Sf. Spiridon, preotul caterisit Ciprian Mega a anunțat că începe să construiască o biserică nouă „la periferia Oradiei” (VIDEO) # Bihoreanul
La finalul ultimei Liturghii pe care a slujit-o în biserica „Sfântul Spiridon” din Rogerius, preotul caterisit Ciprian Mega a anunțat, duminică, că lansează un proiect pentru construirea unui centru social numit Trimitunda și a unei biserici noi „la periferia Oradiei”. De asemenea, Mega a susținut că Mitropolitul Isaia din Cipru i-a transmis acte „prin care certifică faptul că nu am fost niciodată transferat din Mitropolia de Tamassos, că am în continuare preoție lucrătoare și că sunt preot canonic”, spunând că Episcopia Oradiei „nu avea competența canonică să mă judece”.
15:10
Șapte incendii într-o singură zi în Bihor. Pompierii atrag atenția că arderea vegetației uscate este interzisă # Bihoreanul
Nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată au izbucnit în tot atâtea localități din județ în doar o singură zi. Duminică, pompierii bihoreni au acționat pentru lichidarea flăcărilor propagate pe circa 8 hectare și atrag atenția că folosirea focului în spații deschise este interzis și se pedepsește conform legii.
14:40
Rezultate excelente pentru arcaşii de la Menumorut Biharia la Naţionalele de Outdoor de la Aninoasa # Bihoreanul
Arcaşii de la Clubul bihorean Menumorut Biharia au obţinut rezultate foarte bune la întrecerile Campionatului Național de tir cu arcul proba Target Outdoor, desfăşurate la Aninoasa. Bihorenii şi-au adjudecat aici patru medalii de aur şi două de argint. În paralel a avut loc şi Campionatul Național proba 3D Outdoor, unde a mai fost cucerită o medalie de aur.
13:40
Bolojan, despre proiectul privind Pilonul II de pensii: Guvernul nu confiscă niciun ban. „Mi-ar fi mult mai simplu să mă spăl pe mâini” # Bihoreanul
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectul de lege inițiat de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind Pilonul II de pensii ca una dintre condiționările României pentru a adera la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, afirmând că măsurile vor face imposibile „retragerile bruște care să strice componenta de pensii gestionate privat”. El a afirmat că, dat fiind faptul că legea se va aplica din 2030, i-ar fi fost mai comod să nu se pronunțe și totodată a precizat atât că Guvernul nu „confiscă” banii cetățenilor, cât și că proiectul va fi dezbătut în Parlament.
13:10
Reorganizare în educație: 7 unități de învățământ din Bihor, dintre care 3 școli din Oradea, vor fi absorbite de altele # Bihoreanul
Șapte unități de învățământ din Bihor sunt „victime” ale primului pachet de măsuri de austeritate promovat de Guvernul Bolojan și, pentru că au sub 500 de elevi, vor fuziona cu alte școli. Trei din acestea sunt școli gimnaziale din Oradea.
12:50
A bătut doi paznici ca să scape cu 6 tablete de ciocolată! Un tânăr din Oradea a fost arestat pentru 30 de zile # Bihoreanul
Un tânăr de 21 de ani din Oradea a ajuns în arest preventiv după ce, vineri, a furat mai multe tablete de ciocolată dintr-un magazin și i-a agresat pe paznicii care au încercat să-l oprească.
12:30
Muzica învăluie orașul în perioada următoare, cu creații clasice, pop simfonic, melodii de pe Broadway și din filme, valsuri și tangouri. Ediția 2025 a INITIO aduce o lucrare în primă audiție națională - „Axion Esti”, invitați ca Andrei Tudor și Paula Seling, precum și recitaluri sub cerul verii, cu muzică „de Dor, de Joc și de Inemă Albastră”.
12:00
Bolojan dă nota 8 coaliției de guvernare. Toate măsurile se discută. Funeraliile pentru Iliescu erau normale # Bihoreanul
Premierul Ilie Bolojan consideră că partidele din coaliția de guvernare au datoria să păstreze stabilitatea și speră că PSD nu va părăsi coaliția, în pofida „ciocnirilor” cu USR și acuzelor că unele măsuri nu ar fi discutate înainte de anunțarea lor publică. Șeful Guvernului a arătat și că funeraliile fostului președinte al României Ion Iliescu erau „o chestiune de decență și normalitate”.
11:00
Moartea lui Ion Iliescu a prins PSD exact în momentul în care avea nevoie de un mort ca de un paravan. Nu pentru doliu sincer, ci din oportunism. Partidul a înghițit primul pachet de măsuri al Guvernului Bolojan, dar nu l-a digerat, ba chiar a început să-l vomite. Al doilea, care ar fi lovit în clientelă, se apropia amenințător și i-ar fi înfundat căile prin care tot înghite. Soluția? Să caute o ieșire din coaliție, să se „desolidarizeze” (cuvânt drag răposatului în anii '90) de „tovarășii de drum”, înainte să-i fie sacrificați privilegiații.
10:20
Bolojan anunță concedieri în administrațiile locale supradimensionate și creșterea impozitului pe locuințe de anul viitor # Bihoreanul
Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul pregătește al doilea pachet de măsuri pentru echilibrarea bugetului, care va viza reforme în administrația publică și în sănătate. Șeful executivului a spus că trebuie făcute disponibilizări de personal în primării și că în unele cazuri impozitul pe locuințe ar putea fi majorat și cu 70%. Premierul a afirmat că țara va trece printr-o perioadă „care nu va fi bună”, dar într-un an, un an și jumătate, situația se va stabiliza și vor fi din nou perspective de creștere.
10:00
Începe o săptămână cu evenimente felurite în Oradea. Printre acestea se numără debutul unei noi ediții a stagiunii estivale INITIO, cu recitaluri în aer liber, dar și GOAT Rally Tour - o expoziție de 25 de mașini, printre care Lamborghini, Ferrari, McLaren, Maserati, Porsche.
09:10
Conferință lansare proiect „Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Sânmartin, județul Bihor” # Bihoreanul
Marți, 12 august 2025, începând cu orele 13:00, la Casa de Cultură “George Bologan” din localitatea Băile Felix, va avea loc conferința de lansare a proiectului „Înființare piață locală prin lanțuri scurte de aprovizionare în Comuna Sânmartin, județul Bihor”.
09:00
Zoo ia apă: Control la grădina zoologică clandestină din Șinteu. Și-a tras apă tot fără autorizație? # Bihoreanul
Grădina zoologică privată deținută la Șinteu de patronul Due Fratelli, Mihai Torjoc, totodată consilier local PNL, pare că este un conglomerat de ilegalități. Pe lângă faptul că îi lipsesc autorizația de mediu și cea sanitar-veterinară, parcul Liska este suspectat și că și-a tras conducte de apă dintr-un izvor din apropiere, captare făcută tot fără autorizație.
08:20
Un deceniu de excelență: Centrul educațional EDU TRUST aniversează 10 ani de modelare a destinelor elevilor în Oradea! (FOTO) # Bihoreanul
Timp de zece ani, Centrul educațional EDU TRUST a fost un pilon al sprijinului academic în Oradea, oferind cu mândrie meditații de înaltă calitate care le permit elevilor să-și atingă pragul proximei dezvoltări. Pe măsură ce sărbătorim această bornă importantă de 10 ani, reflectăm asupra unui deceniu de dedicare, rezultate excepționale, experiența echipei rămasa neclintit împreună și încrederea, bazată pe rezultate și relație, a studenților noștri, a familiilor lor.
08:00
Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Jemenii scapă de sechestru cu ajutorul „geniilor” din Finanțe # Bihoreanul
Bihorel comentează principalele evenimente ale săptămânii trecute, în stilul său șugubăț. Jemenii au scăpat de un sechestru de 260 milioane euro. Suedezul a mărturisit: „Cei de la ANAF-ul local au demonstrat că-s oameni de omenie și nici nu știu meserie”. „Cum adică?”. „Păi, la cum au întocmit actele, ne-a fost ușor să le contestăm fără să mai apelăm la Justiția de Binș, care oricum, chiar și în caz de genocid, ne-ar da o sentință cu suspendare”.
07:30
AVE ROMÂNIA continuă campania de igienizare a recipientelor și a insulelor de colectare a deșeurilor din Săcueni (FOTO/VIDEO) # Bihoreanul
Campania se desfășoară și în luna august 2025 și are ca scop menținerea unui mediu curat, sănătos și fără mirosuri neplăcute în această perioada toridă. Vă rugăm să continuați să respectați regulile de colectare separată și să ne ajutați în eforturile noastre de a menține mediul curat.
07:10
Ce minciuni pune maşinăria de propagandă pe masa Moscovei: De la false telegrame SVR, la adevărul pe care nimeni nu îndrăzneşte să i-l spună lui Vladimir Putin # Bihoreanul
Într-un stat în care realitatea însăși a devenit un concept flexibil, mașinăria de propagandă a Kremlinului nu se mai mulțumește doar cu dezinformarea publicului extern, ci produce, cu un cinism aproape artistic, o realitate paralelă pentru propriul consum...
Mai mult de 2 zile în urmă
20:20
Un bărbat a căzut cu parapanta în comuna Arieșeni. A fost dus cu elicopterul SMURD la spital (FOTO) # Bihoreanul
Un bărbat a ajuns duminică la spital, după un accident cu parapanta în zona localității Păntești, comuna Arieșeni. La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii accidentului, „bărbatul prezenta o fractură la unul din membrele inferioare”.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.