Washingtonul avertizează că economia Rusiei riscă colapsul total sub presiunea sancţiunilor coordonate SUA-UE

Bursa, 7 septembrie 2025 18:20

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat duminică faptul că o presiune economică suplimentară exercitată de Statele Unite şi Uniunea Europeană ar putea forţa Rusia să accepte negocieri de pace cu Ucraina, transmite Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 30 minute
21:30
Iranul este pregătit să încheie un acord and #8222;real şi durabil and #8221; care să includă monitorizare strictă şi limitarea îmbogăţirii uraniului pe teritoriul său, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale, a declarat ministrul de externe Seyyed Abbas Araghchi, într-un articol publicat de The Guardian, care transmite cele ce urmează.
21:30
Alegerile din 2026 vor pune maghiarii să aleagă între un guvern care acţionează singur sau unul care, prin alinierea la politicile de la Bruxelles, ar aduce and #8222;haos şi sărăcie and #8221;, a declarat premierul Viktor Orban, duminică, potrivit Reuters, care informează cele ce urmează.
21:20
Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a declarat că proiectul mai multor ţări occidentale de a recunoaşte unilateral un stat palestinian riscă să aibă and #8222;consecinţe dezastruoase and #8221;, întrucât ar încălca Acordurile de la Oslo, transmite i24News, care relatează cele ce urmează.
21:20
Premierul britanic Keir Starmer trebuie să îşi îndeplinească and #8222;datoria legală de a acţiona pentru a preveni un genocid and #8221;, a declarat Greta Thunberg pentru The Guardian, în timp ce se afla la bordul unei flotile umanitare îndreptate spre Gaza. Activista suedeză a acuzat guvernele occidentale de and #8222;absenţă totală and #8221; în faţa obligaţiilor internaţionale şi a avertizat că istoria îi va judeca pe cei care sprijină crime de război.
21:20
Senatorul republican Rand Paul, preşedintele comisiei pentru securitate internă din Senat, a condamnat declaraţiile vicepreşedintelui JD Vance, care a susţinut atacul militar american asupra unei ambarcaţiuni venezuelene, soldat cu 11 morţi, transmite The Guardian, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum o oră
21:10
Rogobete: Pachetul 2 pentru Sănătate înseamnă eficienţă, nu austeritateMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că Opoziţia a încercat să transforme reforma în sănătate într-un discurs and #8222;populist şi demagogic and #8221; prin moţiunile de cenzură, dar subliniază că Pachetul 2 pentru Sănătate and #8222;nu înseamnă austeritate, ci eficienţă, nu tăieri, ci reaşezarea corectă a resurselor and #8221;.
21:10
Un autocar care circula spre Barcelona şi transporta circa 60 de pasageri s-a răsturnat duminică într-un şanţ de pe marginea drumului la Santa Susanna, provocând rănirea a 53 de persoane, dintre care două grav, potrivit Emporda, citat de AFP, care transmite cele ce urmează.
21:10
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică faptul că este pregătit să treacă la and #8222;etapa a doua and #8221; a sancţiunilor împotriva Rusiei, pe fondul războiului din Ucraina, transmite Reuters, care afirmă cele ce urnează.
21:00
Plata online cu cardul a rămas cea mai utilizată metodă de plată în România la finele anului 2024, fiind folosită săptămânal de aproape 70% dintre respondenţi, potrivit studiului Financial Services Digital Transformation 2022-2024.
Acum 2 ore
20:50
Micul teritoriu britanic Anguilla, cu doar 16.000 de locuitori, a devenit peste noapte o and #8222;mină de aur and #8221; datorită domeniului de internet and #8222;.ai and #8221;, atribuit în anii and #39;80, potrivit BBC, care afirmă ceke ce urmează. Odată cu explozia interesului pentru inteligenţa artificială, tot mai multe companii cumpără adrese web cu această extensie.
20:40
Liderul AUR, George Simion, a reacţionat pe reţelele de socializare după ce toate cele patru moţiuni de cenzură depuse împotriva Guvernului Ilie Bolojan au fost respinse în Parlament. and #8222;Îmi pare rău că nu am putut face azi mai multe pentru a-i opri pe aceşti nebuni care distrug Ţara and #8221;, a scris Simion, transmiţând un mesaj scurt, dar critic, la adresa puterii.
20:40
Cele trei mari federaţii sindicale din educaţie - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia and #8222;Spiru Haret and #8221; şi Federaţia Naţională Sindicală and #8222;Alma Mater and #8221; - au anunţat organizarea unui amplu protest luni, 8 septembrie 2025, chiar în prima zi de şcoală, transmite mass-media.
20:40
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la România TV că reanalizarea plafonului pentru aplicarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) la pensii ar putea avea loc la finalul anului 2026, subliniind că această măsură and #8222;este şi trebuie să fie temporară, nu permanentă and #8221;.
20:30
A patra moţiune de cenzură depusă de AUR, POT şi SOS România nu a întrunit numărul necesar de voturi, obţinând doar 119 and #8222;pentru and #8221; din cele 233 cerute. Pentru depunerea acestei moţiuni semnaseră 126 de parlamentari.
20:30
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au desfăşurat, între 1 şi 5 septembrie, 15 controale la operatori economici din judeţul Olt cu activităţi în exploatarea agregatelor minerale, fabricarea betonului şi a mixturilor asfaltice, informează instituţia pe Facebook.
20:20
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a acuzat opoziţia, în plenul Parlamentului, că apără interesele cămătarilor, evazioniştilor şi interlopilor, în cadrul dezbaterii pe cea de-a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
20:20
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat duminică hotărârea privind constituirea Comisiei speciale comune pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - and #8222;România fără violenţă domestică and #8221;.
20:10
Parlamentarii sunt chemaţi, pentru a patra oară în aceeaşi zi, să îşi exprime votul asupra unei moţiuni de cenzură depuse de opoziţie - o situaţie fără precedent în politica românească. Procedura se desfăşoară după acelaşi scenariu ca în cazul primelor trei moţiuni respinse: parlamentarii puterii asigură doar cvorumul, anunţând and #8222;prezent, nu votez and #8221;.
20:10
Companii şi investitori maghiari cu legături directe la premierul Viktor Orban - inclusiv ginerele acestuia şi aliaţi politici - au achiziţionat în ultimul an active importante din România, de la lideri de piaţă din industria alimentară, până la clădiri istorice şi proiecte din energie şi construcţii, arată o analiză Economedia.
Acum 4 ore
19:40
Senatorul AUR Petrişor Peiu a luat cuvântul în Parlament şi a atacat dur măsurile fiscale promovate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
19:40
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la toate cele patru proiecte legislative pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament, au declarat surse din partid pentru HotNews, care afirmă cele ce urmează.
19:40
Peste 100.000 de elevi din judeţul Timiş intră luni în noul an şcolar fără tradiţionalele festivităţi de deschidere, în contextul în care dascălii refuză să predea şi vor asigura doar supravegherea copiilor, transmite Agerpres. Totodată, zeci de sindicalişti au plecat duminică la Bucureşti pentru a se alătura protestelor din faţa Guvernului, fiind nemulţumiţi de prevederile Legii 141/2025, supranumită and #8222;Legea Bolojan and #8221;.
19:30
Creatorul de modă Giorgio Armani, decedat joi la vârsta de 91 de ani, va fi înmormântat luni după-amiază, într-o ceremonie privată, în mica biserică din San Martino, în satul medieval Rivalta, la circa 100 km sud de Milano, unde se află şi mormântul mamei sale, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.
19:30
Persoanele aflate în întreţinerea unei persoane asigurate - soţ, soţie şi părinţi fără venituri proprii - nu mai sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) începând cu 1 august 2025, potrivit noilor prevederi introduse prin Legea 141/2025, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
19:30
Premierul Ilie Bolojan a revenit pentru a patra oară la tribuna Parlamentului, de această dată pentru a apăra măsurile din domeniul fiscal, în contextul dezbaterii ultimei moţiuni de cenzură a opoziţiei.
19:20
Cabluri submarine din Marea Roşie au fost avariate, duminică, provocând întreruperi şi încetiniri ale accesului la internet în mai multe ţări din Asia şi Orientul Mijlociu, fără ca sursa exactă a incidentului să fie deocamdată clară, relatează CNBC, care afirmă cele ce urmează.
19:20
Deputatul AUR Ramona-Ioana Bruynseels a citit în plen textul celei de-a patra moţiuni de cenzură, acuzând Executivul condus de Ilie Bolojan de and #8222;cea mai amplă operaţiune de înşelătorie electorală din istoria modernă a României and #8221;.
19:10
Guvernul de la Budapesta pregăteşte o consultare publică privind modificarea codului rutier, inclusiv majorarea vitezelor maxime permise pe autostrăzi, a anunţat ministrul Transporturilor, Janos Lazar, citat de Daily News Hungary, de la care informăm cele ce urmează.
19:10
Coreea de Sud a finalizat discuţiile cu Statele Unite privind eliberarea muncitorilor sud-coreeni reţinuţi în statul american Georgia, la o fabrică a companiei Hyundai, a declarat duminică şeful de cabinet prezidenţial Kang Hun-sik, citat de Reuters, care transmite cele ce urmează. Oficialul a precizat că un avion va fi trimis pentru repatrierea lor imediat ce procedurile administrative vor fi încheiate.
19:00
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat pe 5 septembrie 2025 datele pentru primele şapte luni ale anului, care arată o imagine echilibrată a turismului românesc, cu fluctuaţii moderate pe piaţa internă, dar creşteri reale pe segmentul vizitatorilor străini.
19:00
Producătorii europeni de oţel solicită Comisiei Europene impunerea unor tarife de tip american pentru importurile de metal, avertizând că industria riscă să intre în colaps sub presiunea oţelului ieftin venit din China şi a taxelor de 50% impuse de administraţia Trump asupra exporturilor către SUA, scrie Financial Times, care afirmă cele ce urmează.
19:00
OPEC+ ar putea anunţa duminică o nouă creştere a producţiei de petrol, însă într-un ritm mai redus decât în lunile precedente, în condiţiile în care cererea globală este aşteptată să scadă după încheierea sezonului de condus, transmit surse din cadrul organizaţiei, citate de Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
19:00
Grupul israelian IMCO, furnizor de sisteme avansate pentru sectoarele de apărare şi industrial, a anunţat înfiinţarea unei filiale în România, potrivit publicaţiei specializate MILMAG, de la care relatăm cele ce urmează. Decizia face parte din strategia multianuală a companiei de a-şi consolida prezenţa în Europa şi de a răspunde cererii crescute generate de majorarea bugetelor de apărare la nivel continental.
18:50
Camerele de taxare din Bulgaria au început, de duminică, să măsoare nu doar viteza maximă a vehiculelor, ci şi viteza medie pe anumite porţiuni de drum, relatează BTA, de la care transmitem cele ce urmează. În doar câteva ore de la intrarea în vigoare a sistemului, au fost înregistrate circa 900 de încălcări, inclusiv un şofer surprins cu o viteză medie de 222 km/h.
18:50
Parlamentul a respins şi cea de-a treia moţiune de cenzură depusă de opoziţie, cea referitoare la reforma ANRE, ANCOM şi ASF. Moţiunea a obţinut doar 120 de voturi and #8222;pentru and #8221; şi unul and #8222;împotrivă and #8221;, deşi pentru a trece era nevoie de 233 de voturi.
18:50
Parlamentul a început dezbaterea pentru a patra şi ultima moţiune de cenzură a opoziţiei, după aproape şase ore de şedinţă, potrivit documentului prezentat în plen de deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels.
18:30
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că, la 31 decembrie 2024, în circulaţie erau active 23,4 milioane de carduri, în creştere cu 980.000 faţă de sfârşitul lunii iunie 2024, potrivit datelor consultate de Agerpres, care afirmă cele ce urmează.
18:30
Antonio Filosa, noul director general al Stellantis, a solicitat Uniunii Europene să arate mai multă flexibilitate în procesul de tranziţie către vehiculele electrice, avertizând că industria auto europeană riscă să fie afectată dacă nu sunt luate măsuri rapide, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.
18:30
Producătorii europeni de lactate şi carne traversează o perioadă favorabilă, în condiţiile în care consumatorii se orientează tot mai mult către diete cu un conţinut ridicat de proteine, în contrast cu dificultăţile giganţilor din industria alimentară şi a băuturilor, transmite Bloomberg, de la care transmitem cele ce urmează.
18:20
Un bărbat de 41 de ani din Republica Moldova, bănuit de trafic de migranţi, a fost depistat de poliţiştii de frontieră pe Aeroportul Internaţional and #8222;Henri Coandă and #8221;, în timp ce încerca să părăsească ţara noastră.
18:20
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat duminică faptul că o presiune economică suplimentară exercitată de Statele Unite şi Uniunea Europeană ar putea forţa Rusia să accepte negocieri de pace cu Ucraina, transmite Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
18:10
Liderul AUR, George Simion, a intervenit cu un drept la replică după discursul deputatului USR Radu Mihaiu, criticând modul în care puterea justifică reformele instituţiilor de reglementare.
18:10
După cinci ore de dezbateri, Parlamentul a trecut la votul asupra celei de-a treia moţiuni de cenzură, cea privind reforma instituţiilor de reglementare ASF, ANRE şi ANCOM.
18:00
Deputatul AUR Mugur Mihăescu a criticat dur Executivul, afirmând de la tribuna Parlamentului că actualul Guvern se află and #8222;de partea greşită a istoriei and #8221;. Acesta a acuzat că numeroase funcţii publice sunt ocupate de rude ale liderilor din coaliţia de guvernare şi a cerut and #8222;sfârşitul practicilor de nepotism and #8221;.
18:00
Deputatul USR Radu Mihaiu a respins criticile opoziţiei în privinţa reformei instituţiilor de reglementare şi a afirmat în plen că moţiunea de cenzură depusă de AUR, SOS România şi POT are ca scop and #8222;protejarea privilegiilor and #8221;.
Acum 6 ore
17:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat duminică faptul că and #8222;Rusia se închide tot mai mult în logica războiului şi a terorii and #8221;, după cel mai amplu atac aerian lansat de Moscova asupra Ucrainei de la începutul conflictului, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează.
17:50
Premierul Ilie Bolojan a intervenit din nou, pentru a treia oară, la tribuna Parlamentului, în cadrul dezbaterilor privind moţiunea de cenzură referitoare la reforma ASF, ANRE şi ANCOM. Şeful Executivului a apărat măsurile luate, subliniind că transformarea acestor instituţii nu reprezintă un moft, ci o necesitate pentru buna funcţionare a statului.
17:30
Parlamentul a intrat în faza dezbaterilor pentru cea de-a treia moţiune de cenzură depusă de opoziţie, intitulată and #8222;Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi rău-voitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă and #8221;. Textul a fost citit în plen de către deputata AUR Gianina Şerban.
17:20
Parlamentul a aprobat duminică reforma privind guvernanţa corporativă, după ce a doua moţiune de cenzură depusă de opoziţie a fost respinsă. Preşedintele de şedinţă, Mircea Abrudean, a anunţat că legea este considerată adoptată, putând fi atacată la Curtea Constituţională în termen de două zile.
16:50
La trei ore de la debutul şedinţei de plen reunit, parlamentarii au început votul asupra celei de-a doua moţiuni de cenzură, depusă de AUR, POT şi SOS România, privind guvernanţa corporativă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.