Cât costă deliciile de la Târgul de Crăciun din Brașov. Cât vor plăti oamenii pentru o porție de sarmale sau un pahar de vin

Click.ro, 1 decembrie 2025 14:00

Târgul de Crăciun din Brașov s-a deschis duminică, 30 decembrie, iar la eveniment au participat mii de oameni. Dornici să încerce preparatele specifice sărbătorilor de iarnă, vizitatorii s-au înghesuit la standurile cu mâncare și băutură, iar atenția s-a îndreptat imediat la prețurile acestora.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Click.ro

Acum 30 minute
14:50
Loredana, în vârstă de 55 de ani, a adresat un mesaj emoționant de „La mulți ani” tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naționale. Artista a publicat un fragment din poezia „Ce-ți doresc eu ție” și o fotografie specială.
14:50
Numele lui Peter Paul Rubens este unul dintre cele mai importante din istoria artei, iar recent, o lucrare a acestuia considerată pierdută vreme de secole s-a vândut pentru o sumă uriașă.
Acum o oră
14:20
Vortexul polar a adus ninsori abundente și instabilitate accentuată în zonele montane, exact în debutul sezonului turistic de iarnă. Salvamontiștii avertizează că stratul de zăpadă depus în ultimele zile peste cel vechi crește considerabil riscul de avalanșe.
14:20
Trei piloți se întreg pentru ipostaza de campion mondial.
Acum 2 ore
14:10
În pragul sărbătorilor de iarnă, românii se confruntă cu golirea rapidă a rafturilor de ouă din supermarketuri. Dincolo de panică, explicația pentru această situație este mai complexă decât pare la prima vedere.
14:10
Aurora și Săndel Mihai au transmis un mesaj pentru români la ceas de sărbătoare, prin intermediul Click!
14:10
Straiele țăranului român de odinioară erau mult mai complexe decât portul popular pe care îl vedem astăzi. Ele nu aveau doar rol vestimentar, ci erau decorate conform unor reguli stricte, cu simboluri magico-religioase, și diferau în funcție de vârstă sau statut social. Vestimentația țărănească, al
14:00
Târgul de Crăciun din Brașov s-a deschis duminică, 30 decembrie, iar la eveniment au participat mii de oameni. Dornici să încerce preparatele specifice sărbătorilor de iarnă, vizitatorii s-au înghesuit la standurile cu mâncare și băutură, iar atenția s-a îndreptat imediat la prețurile acestora.
13:50
Autoritățile din Hong Kong investighează în detaliu cauzele tragediei din complexul rezidențial Wang Fuk Court, după incendiul devastator care a ucis peste 150 de oameni, a distrus șapte blocuri zgârie-nori și a lăsat peste 1.000 de persoane fără adăpost.
13:50
13:30
La Alba Iulia, mitingul lui Călin Georgescu de 1 Decembrie a fost marcat de tensiuni. Un bărbat l-a acuzat public pe liderul suveranist de manipulare, provocând reacții dure din partea susținătorilor prezenți.
13:20
O supă de găluște bine făcută nu este doar o mâncare, ci o experiență care aduce aminte de gustul copilăriei. Textura pufoasă a găluștelor și savoarea lor depind de câteva detalii esențiale pe care mulți le trec cu vederea.
Acum 4 ore
13:10
Corina Dănilă a dezvăluit recent că s-a căsătorit în secret cu actorul Dorin Enache. Relația lor a început în urmă cu șapte ani, iar cununia civilă și cea religioasă au avut loc acum mai bine de cinci ani, departe de ochii publicului. Actrița spune că soțul ei este un om atent și liniștit, prezent m
13:10
Artiștii români continuă să demonstreze că talentul lor nu cunoaște granițe. Un exemplu este Mihai Pîrvan, saxofonistul care până la 30 de ani a reușit să se impună pe zeci de scene internaționale. Află-i povestea!
13:00
Campioana României încă mai speră la play-off.
12:40
Din State, Anamaria Prodan a ținut să transmită un mesaj în versuri pentru români, prin intermediul Click!
12:00
Un tânăr din București a dezvăluit cum reușește să obțină venituri lunare de până la 6.000 de euro. El se bazează pe o meserie veche și multă determinare.
12:00
Un accident rutier masiv a blocat complet traficul pe o autostradă din Indiana după o furtună de zăpadă care a redus vizibilitatea aproape instantaneu. Aproximativ 50 de vehicule, între care mașini, camioane
12:00
Tot mai mulți pensionari se întreabă în această perioadă dacă vor beneficia automat de așa-numita „mică recalculare” a pensiei sau dacă trebuie să depună cereri pentru includerea veniturilor nepermanente. Discuțiile au pornit de la cazul unei pensionare din învățământ, care a lucrat înainte de 2001
11:40
De Ziua Națională, Annes a lansat  „România mamă” – un imn emoționant dedicat rădăcinilor și identității.
11:30
Designerul Cătălin Botezatu și-a adunat, sâmbătă seară, prietenii și apropiații din show-biz la lansarea unui nou magazin!
11:30
Persoanele care locuiesc la bloc trebuie să fie foarte atente la modul în care utilizează boxele și spațiile comune din subsol. Depozitarea necorespunzătoare a obiectelor sau materialelor periculoase poate atrage sancțiuni de până la 3.000 de lei și poate pune în pericol siguranța tuturor locatarilo
11:20
Adela Popescu și Radu Vâlcan le fac toate poftele băieților lor. Weekendul trecut, fiul mijlociu al acestora, Andrei, a avut o dorință specială de ziua sa, iar cei doi i-au îndeplinit-o cu multă bucurie.
Acum 6 ore
11:10
Situată pe marginea mai multor plăci tectonice și pe unul dintre cele mai rapide rifturi continentale din lume, Grecia devine țara din Europa cu cea mai intensă activitate seismică. Oamenii de ştiinţă au înregistrat peste 2.000 de urme
11:10
Ozana Barabancea a trecut în ultimele luni printr-o schimbare spectaculoasă, care a uimit pe toată lumea. Artista a revenit la măsurile din perioada liceului și spune că se simte în cea mai bună formă de până acum. Dacă în trecut cântărea 102 kilograme, acum, grație unui program început pe 1 aprilie
10:40
Anastasia Soare recunoaște că în spatele succesului răsunător se ascunde un mare regret personal. „Regina Sprâncenelor” a spus ce o macină cel mai mult la vârsta de 67 de ani.
10:10
Milionarul Nick Rădoi a transmis un mesaj pentru români, prin intermediul Click!, chiar de Ziua Națională.
09:40
Momente tensionate în platoul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, acolo unde Corina Dănilă a fost nevoită să clarifice unul dintre cele mai controversate subiecte care au urmărit-o aproape două decenii: presupusele tensiuni cu Andreea Esca și zvonurile potrivit cărora celebra prezentatoare
09:30
Biserica Romano-Catolică face un pas istoric în anul în care creștinătatea marchează 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Papa Leon al XIV-lea anunță revenirea la formula originară a Crezului, adoptată în 325 și completată în 381, fără adaosul introdus de Roma în secolele IX–X.
09:30
Pe 1 Decembrie, credincioșii care urmează Postul Crăciunului se pot întreba dacă au voie să întrerupă restricțiile alimentare pentru a gusta din tradiționala fasole cu ciolan. Iată ce le răspunde părintele Nicolae Dima!
Acum 8 ore
09:00
Luni, pe 1 decembrie, comemorăm 107 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, momentul în care Adunarea Națională a Românilor convocată la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România, alături de Banat, Crișana și Maramureș, care au devenit parte a Regatului Român.
08:50
Eva Zaharescu, fiica Andreei Berecleanu și a lui Andrei Zaharescu, și-a surprins urmăritorii cu o serie de fotografii speciale în care apare alături de tatăl ei. Imaginile au fost însoțite de un mesaj emoționant, din care reiese cât de bine se înțeleg cei doi.
08:50
Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf, luni, de Ziua Naţională, la ceremonii urmând să fie prezenţi preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan, membri ai Guvernului, parlamentari,
08:10
Piețele de Crăciun reprezintă de departe cel mai important reper vizual ale sezonului rece în Europa, atrăgând vizitatori din toată lumea și generând un volum impresionant de imagini pe rețelele sociale.
Acum 12 ore
07:10
Mihai Bendeac, unul dintre cei mai apreciați actori români, a relatat un incident tensionat pe care l-a avut cu fostul fotbalist Gabriel Tamaș. Cei doi au fost la un pas să ajungă la violență într-un club de noapte în care se aflau.
Acum 24 ore
02:10
Un bărbat din China a câştigat un concurs neobişnuit de „stat culcat”, în care participanţii trebuiau să rămână întinşi pe o saltea cât mai mult timp, fără să se ridice nici măcar pentru a merge la toaletă. Pe 15 noiembrie, 240 de persoane s-au adunat într-un centru comercial din Baotou, provincia M
01:10
Dacă te-ai simţit vreodată obosit sărind coarda, ia exemplu de la aceşti câini adorabili! Zhu Yongming din China a adus zece câini albi şi pufoşi în platoul emisiunii Lo Show Dei Record, în Wuxi, provincia Jiangsu, pentru a le demonstra abilităţile şi a câştiga inimile publicului.
00:10
Kate Hudson (46 de ani) a atras toate privirile la premiera filmului „Song Sung Blue” de la Zoo Palast, Berlin, pe 19 noiembrie, purtând o rochie transparentă albastră semnată Vera Wang.
30 noiembrie 2025
21:10
Florin Stamin, fost concurent al emisiunii Asia Express 2025, și fost soț al Ralucăi Bădulescu, a întâmpinat probleme de sănătate în cadrul competiției. Ce s-a întâmplat mai exact a povestit chiar „Regina Regească”, așa cum o alintă prietenii.
20:50
În lumea satului românesc, vița-de-vie a reprezentat întotdeauna o cultură specială, în jurul căreia oamenii au dezvoltat obiceiuri și tehnici transmise cu grijă din generație în generație.
20:20
Andreea Bălan, cu ochii în lacrimi! Vedeta a fost extrem de emoționată de surprizele de care a avut parte astăzi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, când sunt sărbătoriți românii care-i poartă numele.
19:50
Pe lângă iubirea, respectul și aprecierea din partea fanilor, iată că mai există și momente în care Gabriela Cristea este criticată de „gurile rele” pentru alegerile pe care le face. Cu ce au prins-o pe picior greșit urmăritorii săi, și cu ce reacție a venit prezentatoarea TV, aflați imediat.
19:40
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 1 decembrie.
19:20
Pavel Bartoș este în prezent un actor de succes, cu apariții remarcabile și în televiziune, însă drumul până aici a fost presărat cu sacrificii. Și-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă și a trebuit să muncească pentru a-și susține familia.
19:10
Cazul Caracal rămâne unul dintre cele mai tulburătoare episoade din istoria recentă a României. La aproape șase ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, numele lui Gheorghe Dincă încă stârnește revoltă, frică și controverse.
19:00
Dacă îți plac seriile polițiste britanice cu ritm alert, personaje bine conturate și povești pline de tensiune, atunci noua recomandare de pe Netflix îți va acapara întregul weekend.
19:00
Corina Dănilă, una dintre cele mai iubite actrițe românești, a vorbit despre relația sa cu Oana Zăvorau. Ambele au fost protagoniste în serialul Numai Iubirea. S-a simțit eclipsată vreodată de „Querida” sau i-a dorit rolul de „fată rea” pe care Oana în interpreta, a povestit chiar Corina Dănilă, în
19:00
Născută în Filipine, dar stabilită din 2017 în România, cântăreața Bella Santiago împlinește mâine 36 de ani, chiar de Ziua României, o coincidență care îi aduce o bucurie aparte. Artista mărturisește pentru Click! că această suprapunere a datelor i-a oferit mereu un sentiment de apartenență profund
16:50
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, vine cu precizări importante referitoare la lichidul care apare în ambalajele cărnii proaspete. Acesta poate indica anumite probleme de care consumatorii trebuie să țină cont.
16:40
S-a aflat identitatea bărbatului care și-a pierdut viața în teribilul accident produs sâmbătă dimineață, pe 29 noiembrie, în localitatea Molid din județul Suceava.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.